Perfecţionarea
în management
- în
termeni de: conserve, trufandale, vitamine şi delicatese
După cum am mai avut
prilejul să afirmăm, perfecţionarea profesională în
general, perfecţionarea în management în particular, trec printr-o
anumită criză. Căutând spre cauze, vom putea găsi, în
sectorul încă de stat, şi dificultăţile financiare, şi
insecuritatea restructurărilor, a privatizării şi a pieţei,
iar în sectorul privat productiv - noutatea lui însăşi, ceea ce îl
face să nu resimtă încă pericolele uzurii morale,
deopotrivă: a tehnologiilor, a structurilor, a pregătirii resurselor
umane.
Poate părea ciudat, dar
tocmai gradul de noutate şi de imprevizibil al situaţiilor şi al
cerinţelor din economia noastră, care dă acel sentiment de
insecuritate şi de necunoscut, de aleator, care inhibă
preocupările pentru perfecţionarea managerială, prin
senzaţia de particular şi specific ce se degajă din grijile
şi preocupările cotidiene practice, deci - tocmai acest permanent
imprevizibil ar trebui să necesite, din partea managerilor, din partea
personalului de la toate nivelurile ierarhice, o înarmare cât mai
susţinută şi perseverentă cu cunoştinţe şi cu abilităţi
specifice ACESTOR stări de
lucruri.
Din păcate, nu rareori
avem prilejul să constatăm, observând sau venind altcumva în contact
cu practica activităţii curente a unor manageri (când spunem
“manageri”, ne referim la personal de conducere din cele mai
variate organisme şi de diferite eşaloane şi niveluri),
prestaţii de management de cel mai cras empirism, caracterizate prin
demersuri, concepţii, stiluri de acţiune şi
“măsuri” prăfuite, de parcă s-ar dori “exemple
de caz” negative în management, comportamente manageriale de cel mai
trivial “merge şi aşa”, dominate de inspiraţia de
moment, de subiectivism, de improvizaţii, eventual - autoconsiderate ca
fiind teribil de abile şi salvatoare. Şi, să recunoaştem,
un timp, chiar şi merge şi aşa. Un timp. Iar în gândirea celor
implicaţi este atât de greu să se cearnă imponderabilul şi
imprevizibilul de propriile deficienţe manageriale!
Dar, să
recunoaştem, în parte, dezinteresul pentru activitatea de
perfecţionare trebuie căutat şi în calitatea actuală a
acestei activităţi (fără a generaliza excesiv). Cu riscul
unei schematizări vulnerabile, constatăm că, pe piaţa
actuală a perfecţionării manageriale, întâlnim:
- cursuri-monolog, care
încearcă să verse saci de cunoştinţe în minţile
cursanţilor, cunoştinţe mai mult sau mai puţin actuale,
adesea - mai mult sau mai puţin potrivite cu interesele cursanţilor,
precum şi cu capacitatea lor de asimilare, cel puţin ca grad de
detaliere - dacă nu şi sub aspectul orientării şi
conţinutului însuşi,
- exerciţii, exemple de
caz etc. teoretice, delimitate din interes didactic, desprinse din contextul complex, multiplu, al
realităţii cu care se confruntă cursanţii în activitatea
lor şi, evident, percepute de aceştia ca fiind teorie ruptă de
realităţi;
- cursuri de pe alte lumi,
încercări de transplanturi, grefe de cunoştinţe, a căror
utilitate nu trebuie subevaluată; din păcate, însă, pe de o
parte, ne confruntăm cu decuparea din context, iar pe de altă parte,
cu faptul că sunt, nu arareori, oferite de lectori “bons pour
l’Orient”, le reduc asimilabilitatea (şi oportunitatea).
Şi totuşi, trebuie
spus că, în ţările cu economie de piaţă veritabilă
(în măsura în care există pe lume aşa ceva...),
preocupările pentru teoria managementului, pentru propagarea şi
asimilarea ei, pentru practica aplicării acestei teorii, sunt deosebit de
susţinute. Adevărate leitmotive - leadership (capacitatea de a
conduce şi activitatea pentru a exercita rolul de conducător),
participare (la procesul de conducere), delegare (de autoritate), informare,
spirit de echipă, negociere şi altele - brăzdează
deopotrivă paginile cărţilor şi revistelor de management,
programele de perfecţionare în management, oferta firmelor specializate în
elaborarea şi livrarea de material didactic pentru astfel de programe. Ar
trebui să dea de gândit celor prea încrezători în infailibilitatea
şi suficienţa propriilor intuiţii manageriale native fie şi
numai numărul titlurilor care apar anual, în ţările cu
economie de piaţă, consacrate unor astfel de subiecte, precum şi
numărul firmelor specializate în materiale didactice specifice
perfecţionării în domeniul managementului. Cât despre cunoştinţele
şi abilităţile manageriale de care trebuie să dispună
personalul de execuţie, pentru a fi apt să funcţioneze în
cadrul unui sistem managerial, într-o concepţie participativă - este
o problemă ce, parcă, la noi, nici nu ar exista.
De aceea, perfecţionarea
profesională în management, pentru cei investiţi cu atribuţii de
conducere la diferite niveluri, ca şi pentru personalul de execuţie,
necesită, desigur, subiecte considerate clasice (să le denumim: “conserve”),
dar tratate în manieră nouă, puse în contextul situaţiei
concrete din România şi în ambientul ei comercial, pe de o parte şi
asezonate cu ceea ce aduce nou gândirea şi practica managerială
contemporană, pe de altă parte. Nu ne vom feri dacă, adesea,
este vorba despre tendinţe şi preocupări care, în principiu, au
fost - de formă - mult auzite pe aceste meleaguri în ultimii 50 de ani, cu
alte cuvinte şi, uneori, chiar cu aceleaşi cuvinte: de exemplu
participarea salariaţilor la procesul decizional, înţelegerea obiectivelor
şi însuşirea lor de către salariaţi, ca şi multe
altele. Nu sunt, aparent, trufandale manageriale, dar operaţionalizarea
lor în condiţiile democraţiei, ale economiei de piaţă
actuale în România, ale amestecului de tradiţii mai vechi şi mai
recente ale muncitorului şi ale slujbaşului român, poate fi,
dacă nu salvatoare, cel puţin benefică, astăzi, când,
adesea, nu se mai ştie bine cine, când şi de ce iniţiază
grevele.
În fine, managementul în
sine şi izolat nu există. Managementul implică economie,
psihologie, sociologie, tehnologie, drept şi multe altele. Din
păcate, adesea, la cursurile de management economistul îşi
prezintă “feliuţa” lui (adesea - numai
eficienţă, sau contabilitate), psihologul - psihologia managementului
ş.a.m.d. Dar cu abordări sistemice ale managementului, aşa cum
este el în realitate, cu interferenţa tuturor acestor discipline, cu
soluţionarea problemelor de management în lumina acestor dicipline şi
a tot ceea ce mai este dincolo de ele, cursanţii se întâlnesc, din
păcate, prea rar. De aceea, cultura generală, cultura
multilaterală în management, abordarea pluridisciplinară a
managementului, constituie acele vitamine fără de care managementul
este fad, nehrănitor, disfuncţional. Şi o serie de
subtilităţi şi noutăţi profesionale ale managementului
modern - să le zicem, delicatese - au dublul rol de a constitui un suport
practic al activităţii manageriale, dar şi de a contribui la
gimnastica intelectuală a managerului (şi a participantului-executant
la procesul managerial), la cultura profesională, la climatul general de
cultură organizaţională.
Acesta este scopul pentru
care merită să investim nu numai într-o perfecţionare
profesională în management de tip alfabetizare - nu numai; este foarte
necesar şi acest lucru, dar într-o perfecţionare în care clasicele
teme “conserve” să fie bine asezonate şi îmbinate cu
trufandalele ştiinţei şi practicii manageriale, cu vitaminele
şi delicatesele pe care acestea le oferă şi care dau
consistenţă şi eficienţă actului managerial în
viaţa noastră atât de complicată şi încordată.
Dr.
ing. Mario DUMA
Publicat în
Adevărul Economic, 1 martie 1996