Criterii şi metodologie de evaluare

a patrimoniului institutelor, laboratoarelor,

al altor active de C&D şi de înaltă tehnicitate

Sinteza analizelor de caz

(Extrase)

Metodologia de evaluare Înapoi

Responsabil de lucrare:

Ing. Mircea Popescu

Evaluator atestat

Lucrarea are la bază documentaţiile de evaluare a patrimoniului realizate la 4 unităţi de de C&D, cu participarea autorilor metodologiei, a unor evaluatori pe specialităţi (construcţii, analiză financiară etc.) şi a unor colaboratori din institutele evaluate, documentaţii incluzând secrete comerciale ale unităţilor evaluate şi neincluse în prezentul CD

În “Sinteza analizelor de caz”, denumirile unităţilor sunt prezentate codificat (I1, I2, I3, I4) şi referirirle la profilul lor sunt eludate

© SCIENTCONSULT, noiembrie 1993

CUPRINS

INTRODUCERE. 2

1. ANALIZA COMPARATIVA DE ANSAMBLU A REZULTATELOR OBŢINUTE LA INSTITUTELE DE CERCETARE EVALUATE. 3

2. ELEMENTE SPECIFICE INREGISTRATE IN CURSUL ANALIZEI DIAGNOSTIC A INSTITUTELOR C&D 8

2.1. Aspecte privind situaţia generală prezentă şi prognozele pe termen lung. 8

2.2. Elemente de diagnoză specifice. Poziţia în cadrul subramurii industriale, ca element determinant utilizat 10

2.3 Concluzii. Puncte tari şi punte slabe.  Perspective, căi de redresare. 17

3.1. Stabilirea valorii patrimoniale. 22

3.1.1 Terenuri 22

3.1.2 Clădiri şi construcţii 23

3.1.3. Utilaje şi echipamente. 25

3.1.4. Alte elemente de activ. 28

3.2 Evaluarea prin metode de randament 29

3.2.1 Modalităţi de determinare a profitului real 29

3.2.2. Parametrii de calcul ai valorilor de randament 33

3.2.3  Influenţe specifice institutelor  de C&D la determinarea valorii de  profitabilitate, de cash-flow şi de goodwill 36

3.3. Practici de evaluare a activelor intangibile. 38

3.3.1. Procedee de evaluare patrimonială. 38

3.3.2 Procedee de evaluare bazate pe efectele economice asupra subramurii industriale. 40

3.3.3 Evaluarea prin metode de punctare a activelor intangibile. 41

3.4. Comparaţia rezultatelor obţinute. Valori recomandate de evaluatori 49

4. ANALIZA CALITĂŢII REZULTATELOR OBŢINUTE. 51

4.1 Analiza modului de obţinere a datelor 51

4.2. Evaluarea calităţii datelor obţinute. 52

4.3. Analiza suficienţei datelor obţinute şi influenţele asupra rezultatelor finale. 53

4.4. Elemente specifice a căror identificare contribuie la evaluarea corectă a institutelor 54

5. CONCLUZII FINALE. 55

5.1 Analiza modului în care lucrările de evaluare şi-au atins scopul propus. 55

5.2 Analiza modului în care metodologia propusă a corespuns particularizării în cele patru cazuri abordate. Elemente de noutate. 57

5.3 Concluzii privind perspectivele unităţilor C&D în urma evaluării 58

T A B E L E FINALE. 59

INTRODUCERE

Elaborarea  unei  metodologii de evaluare  a  patrimoniului

institutelor  laboratoarelor al altor active de  cercetare-dezvoltare

şi de înaltă tehnicitate, s-a dovedit a fi o lucrare  de

amploare,  cu multe elemente specifice, cu dificultăţi reale  în

culegerea şi constituirea informaţiilor necesare pentru  stabilirea valorii acestora.

Lucrarea a fost structurată în mai multe faze, pornind de la

primă redactare metodologică cu caracter teoretic  şi  continuată

cu o etapă aplicativă, constând în studii de caz - în  fapt

evaluări  a patru institute prestigioase de  C&D.â,  din  diferite

subramuri industriale, pe parcursul a trei faze contractuale, din

care două în anul 1993:

………………………………………

Şirurile  de valori obţinute în fiecare caz sunt  prezentate  

în  tabelele nr. 1.1. şi nr. 1.2.,  aflate  la  sfârşitul

acestui capitol.

Această etapă aplicativă şi-a propus să realizeze, pe lângă

testarea şi îmbunătăţirea ăriteriilor prevăzute în  metodologia

iniţială,  şi relevarea unor aspecte specifice, cu caracter  de

noutate,  menite  să dezvolte teoria şi  practica  existentă  în

domeniu pe plan naţional.

Atât necesitatea unităţii temporale, cât şi dorinţa de  a

cunoaşte mai multe puncte de vedere şi sisteme de abordare  şi

analiză,  au condus la formarea unor echipe diferite  de  evaluatori,  

echipe  compuse din specialişti  -  ingineri  (tehnologi,

"utilajişti", constructori), economişti, informaticieni,  având

calificare şi experienţă în evaluare patrimonială.

În  această  situaţie, pe fondul  cadrului  nelimitativ  al

Metodologiei,  au apărut diferenţe, uneori notabile, atât în  ce

priveşte  metodele utilizate, cât şi în interpretarea  şi  

selecţia rezultatelor.

1. ANALIZA COMPARATIVA DE ANSAMBLU A REZULTATELOR OBŢINUTE LA INSTITUTELE DE CERCETARE EVALUATE

In tabelul nr. 1.1. s-a realizat o prezentare a rezultatelor

obţinute. Rezultatele au fost grupate în modul următor:

rezultate obţinute prin metode patrimoniale;

rezultate obţinute prin metode de randament;

rezultate obţinute prin formule de cash-flow;

rezultate obţinute prin punctarea activelor intangibile.

Comparând  valoarea  obţinută prin  metoda  patrimonială  a

activului net corijat (ANC), aplicată în toate cele patru cazuri,

se  constată  dimensiunea mai redusă a I1 fată  de  celelalte

institute  analizate  (I2, I3 şi I4).  Acest  aspect  nu

impiedică  prezentarea în paralel a rezultatelor,  şirurile  de

valori propuse analizei având coerenţa necesară concluziilor.

 În  determinarea  valorii  patrimoniale,  nu  s-a  considerat

necesară calcularea vreunei forme a valorii substanţiale,  deoarece

în institutele de C&D este dificilă  departajarea  echipamentelor  şi  resurselor  participante direct  la  procesul  de producţie de cele aflate în conservare şi care,  oricând,  pot interveni activ în procesul de cercetare.

Deşi  cele  patru echipe care au participat la  lucrare  au

respectat indicaţiile de selectare a metodelor de evaluare,  s-a

înregistrat o divesitate de moduri de abordare, de corecţii,  de

formule de mediere, de evaluare a parametrilor de calcul (rata de

actualizare, perioada, profitul).

În acest sens, echipa care a lucrat la I3 a investigat un

mod  de  a  determina valoarea patrimonială  prin  includerea  în

aceasta  a  activelor  intangibile, evaluate  prin  asimilare  cu

posturile  din planul contabil , aferente imobilizărilor  necorporale.  

După  cum se poate constata în tabelul nr. 1.2.,  poz.  2,

procentul  de creştere a valorii ANC este considerabil, de  19%,

comparabil  ca  pondere cu valoarea de  profitabilitate  limitată ,

obţinută în cazurile I1 şi I2 (tabelul nr. 1.2., poz. 3).

În  cazul  metodelor bazate pe valoarea de  randament,  s-a

considerat  necesară separarea valorilor deduse  din  rezultatele

bilanţiere,  obţinute  sau anticipate, de  valorile  deduse  pe

seama  aportului  activelor  intangibile. De  remarcat  că,  prin

aportul  activelor  intangibile, valorile de  randament  înregistrează  

creşteri  considerabile (între 1,6 şi 3  ori),  mergând

până la a egala valorile patrimoniale (cazul I4).

O  altă  remarcă trebuie făcută în sensul că, de la  caz  la

Caz, modul de a evalua aportul activelor intangibile ca un supraprofit  

a  îmbrăcat  diverse forme, funcţie  de  cantitatea  şi

calitatea  datelor  obţinute. S-au conturat  diverse  metode  de

cuantificare  a  efectelor  activităţii  de  cercetare,  diverse

ipoteze şi factori de influenţă.

În  cazurile în care valorile bazate pe fluxul  de  numerar

(cash-flow) au fost mai larg fundamentate, rezultatele s-au aflat

într-o  zonă medie a intervalelor obţinute la fiecare  evaluare,

confirmând  redutabilitatea  acestei metode chiar  şi în  cazul

institutelor de C&D. De altfel, acolo unde s-au efectuat  calcule

incluzând  aportul  activelor intangibile la fluxul  de  numerar,

valorile  obţinute  s-au  situat  în  apropierea  preferinţelor

evaluatorului  (I2  şi I3), fiind agreate  şi  de  unitatea evaluată.

ÎIn  cazul  unitcăţilor C&D,  evaluarea  aportului  activelor

intangibile  este necesară şi deosebit de utilă, metoda de  evaluare

prin punctare fiind o cale rapidă de determinare a oportunităţii

acestui calcul şi a nivelurilor de negociere propuse.

În  ceea  ce  priveşte  punctarea  activelor   intangibile,

şirurile  indicelui  "Valoarea specifică pe  punct  a  activelor

intangibile"  prezintă  o dispersie  considerată  mare  (raportul

maxim/minim  3,3   tabelul nr. 1.1. poz. 2); deci,  nu  s-a

realizat  un  echilibru între diversele  categorii  punctate.  Un

element pozitiv îl constituie relativa constanţă a indicelui  de

eficienţă  T "Total puncte/număr de personal cu pregătire  superioară"

(tabelul  nr.  1.1 poz. G),  ceea  ce  îndreptăţeşte

considerarea  grupei de punctare a personalului ca element  pivot

în determinările de acest gen.

Prezentarea comparativă a valorilor obţinute, experienţa practică

dobândită  în  analizele  de  caz efectuate,  au  permis  o  serie  de

concluzii preliminare.

Ăriteriile şi metodologia elaborate pot să constituie numai

o abordare minimală în munca de evaluare, să se  constituie sub

forma unui îndrumar , care să permită unui evaluator experimentat

să  realizeze lucrări de acest gen în cunoştinţă de cauză,  să

evite  subevaluările. Importantă este competenţa  evaluatorului

asupra specificului activităţii de C&D.

 Diversitatea şi calitatea datelor culese, modul de  prezentare

şi interpretare a acestora, pot impune metode şi  procedee

de  evaluare  diversificate,  care să se situeze  în  afara  unei

metodologii prestabilite.

SCIENTCONSULT SRL TABELUL NR.1.1

Rezultatele obţinute în urma evaluării unităţilor de cercetare-dezvoltare

pe baza metodelor clasice şi prin metode specifice de calcul al activelor intangibibile

----------------------------------------------------------------------------------------------------

Nr. Metoda /Procedeul Valoarea obţinută, în mil .lei

crt. de evaluare -----------------------------------------------------

I1 I2 I3 I4

----------------------------------------------------------------------------------------------------

0 1 2 3 4 5

----------------------------------------------------------------------------------------------------

A. Metode parimoniale

A1. Valoarea activului net corectat (ANC) 282 3391 2275 2554

A2. Valoarea ANC, inclusiv imobilizările

necorporale asimilate - - 3294 -

-----------------------------------------------------------------------------------------------------

B. Metode de randament

B1. Determinări pe baza profiturilor

rezultate din bilanţ actualizate sau a

celor previzionate

B1.1 Valoarea de profitabilitate limitată

(VPL) 56,4 702 1410 1449

B1.2 Valoarea de profitabilitate continuă

(VPC) 56,4 - - 1149

B2. Evaluarea supraprofiturilor calculate

asupra efectelor economice din cadrul

subramurii industiale

B2.1 Valoarea de profitabilitate limitată

(VPL) val.medie 1214 1146 val.min.

B2.2 Valoarea de profitabilitate continuă

(VPC) 112 - - 1200

B3. Valoarea de profitabilitate totală

adoptată (B1.1+B2.1 sau B1.2+B2.2

sau formule de mediere) 186,4 1923 2256 2500

---------------------------------------------------------------------------------------------------------
C.Metode bazate pe cash-flow

C1. Metoda disponibilităţilor succesive

(MDSCF) aplicată fără includere supra-

profitului şi pe baza :

C1. valoarii reziduale financiare 144 - 1765 426

C1. valoarii reziduale a mijloacelor fixe - - 1707 -

C2. MDSCF calculată prin includerea supra-

profitului şi pe baza:

C2.1 valoarii reziduale financiare - - 2274 -

C2.2 valoarii reziduale a mijloacelor fixe - 2707 - -

----------------------------------------------------------------------------------------------------------

D. Valorile agreate de evalutori 300 2700 2560 3700

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------

E. Nivelul activelor intangibile

obţinut prin metoda punctării (în puncte)

E1. Valori pe baza metodologiei iniţiale 417 1784 3296 3868

E2. Valori pe baza Îmbunătăţirilor propuse 754 3902 11583 5399

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------

F. Valoarea specifică pe punct a

activelor intangibile (B2/E2) în mil.lei/punct

F1. în valori curente 0,149 0,314 0,100 0,224

F2. în valori actualizate (cursul

1 USD = 690 lei) 0,239 0,333 0,100 0,224

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

G. Indicele de eficienţă tehnică

( total puncte/nr. personal cu

pregătire superioară) 27,93 27,48 27,75 25,23

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

NOTA:

Valorile au fost calculate la

urmctorul curs al monedei, lei/USD 430 650 690 690

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

SCIENTCONSULT SRL TABELUL NR.1.2

Prezentarea comparativă procentuală a rezultatelor obţinute prin evaluare

în cadrul fiecărei unităţi C&D (pe baza datelor din tabelul 1.1)

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Nr. Denumirea Valoarea procentuală relativă (ANC 100) în procente

crt. metodei de evaluare -------------------------------------------------------------------------------

I1 I2 I3 I4

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

0 1 2 3 4 5

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

1. Valoarea activului net corectat

(ANC) 100 100 100 100

2. Valoarea ANC, inclusiv imobiliză-

rile necorporale asimilate - - - -

3. Valoarea de profitabilitate

(VPL, VPC sau medie) 20 21 51 53

4. Valoarea de profitabilitate totală

(inclusiv aportul activelor intan-

gibile) 60 57 81 98

5. Valoarea de cash-flow 51 - 62 17

6. Valoarea de cash-flow totală

(inclusiv aportul activelor intan-

gibile) - 80 82 -

7. Valorile agreate de evaluatori 106 80 92 145

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

2. ELEMENTE SPECIFICE INREGISTRATE IN CURSUL ANALIZEI DIAGNOSTIC A INSTITUTELOR C&D

In 1990, situaţia în cazul celor patru unităţi  analizate

se prezenta în modul următor :

A.  Constituirea unităţilor C&D sub forma  unor  institute

Gigant, cu numeroase filiale la nivelul întregii ţări;

B.  Existenţa unor dotări importante din punct  de  vedere

cantitativ şi valoric, dar cu uzură morală pronunţată;

C.  Menţinerea  unui personal numeros, cu  încărcare  medie

scăzută, cu nivel de pregătire şi participare eterogen;

D. Existenţa unui nivel al comenzilor menţinut  artificial

în cadrul economiei centralizate;

E. Diminuarea progresivă către anul 1989 a nivelului ştiinţific

şi de rentabilitate a temelor de cercetare;

F.  Scăderea  nivelului mediu de pregătire,  concomitent  cu

slăbirea interesului pentru formarea şi perfecţionarea cercetătorilor .

După  1990, o serie din deficienţele enunţate anterior  au

fost  corectate, respectiv: desprinderea unor filiale,  divizarea

unora  dintre unităţi, disponibilizarea personalului  necompetitiv.

creşterea nivelului contactelor externe.

Aspectele  negative  înregistrate  se  referă  la  scăderea

cifrei de afaceri pe fondul reducerii activităţii, gradul scăzut

de  înnoire a dotărilor, diminuarea cheltuielilor  cu  pregătirea

personalului, pierderea unor cadre specializate cu bună pregătire

(atrase în alte domenii de activitate, mai bine remunerate).

Influenţele  modului de structurare şi dezvoltare a  activităţii

de C&D, înainte de 1990 şi în perioada  următoare,  au

generat  o  situaţie complexă, cu multe  aspecte  contradictorii

(analizate pe larg în subcapitolul 2.2).

2.1. Aspecte privind situaţia generală prezentă şi prognozele pe termen lung

Din  punctul de vedere al poziţiei în  structurile  noului

tip   de   economie  spre  care  se   tranzitează   în   prezent,
dificultăţile sunt legate de:

A. Nivelul cifrei de afaceri

Nivelul cifrei de afaceri în valori comparabile este, ca  o

tendinţă  generală, în scădere. Scăderea a fost mai  pronunţată

în 1991 şi 1992, înregistrându-se o uşoară tendinţă de încetinire

în 1993 (sau chiar o redresare - cazul I1). Estimările  pentru 1993 au,

totuşi, un caracter  optimist,  susţinerea unor  teme importante

din fondul de 1% asigurând  într -o  pondere ridicată

nivelul de comenzi acceptabil.

B. Nivelul capitalului propriu

Acţiunile  de  reevaluare a capitalului  propriu  au  creat

dificultăţi  în menţinerea unui nivel de rentabilitate  rezonabil,  

în  sensul creşterii costurilor de  cercetare, datorită amortismentelor,  deşi

numeroase mijloace fixe nu au o contribuţie pe măsura  valorilor

investite. Pe termen scurt, posibilităţile de investire, create

de amortismentele constituite, nu sunt atractive pentru conducerile

din institute, dificultăţile majore fiind legate de evitarea pierderii

forţei de muncă.

C. Rentabilitatea

Cu excepţia cazului I1, rentabilitatea  vânzărilor

este  în scădere, oşcilaţiile şi previziunile optimiste având  un

caracter  mai degrabă conjunctural.  Rentabilitatea  capitalului,

chiar   în   condiţiile  excluderii   influenţelor   evaluării,

păstrează un caracter pronunţat descendent. Scăderea rentabilităţii

se datorează atât diminuării cifrei de afaceri, cât şi - se  poate  aprecia - unor posibile  deficienţe  în  managementul financiar .

Prognozele  pe termen lung sunt axate, în general, pe  creşterea

cifrei  de afaceri şi mai puţin pe  rentabilizarea  mijloacelor  fixe,  

reducerea  costurilor , diversificarea activităţilor.  

Acest fapt este susţinut de nivelurile de  rentabilitate

propuse în prognozele prezentate. Ritmul de  creştere propus  

pentru rentabilitate (tabelul nr. 2.2) este  I2uficient,

astfel încât, probabil, nu va putea asigura retehnologizarea  şi

reînnoirea  proceselor  de C&D,  microproducţie,  servicii.  Mai

mult, ponderea producţiei din fondul de 1% este presupusă la un

nivel greu de acceptat în perspectiva pe termen lung.

Pornind de la cele prezentate anterior în acest  subcapitol,

nici situaţia actuală, nici perspectivele nu au un nivel încurajator

pentru institutele evaluate.

În  evaluările realizate, s-au încercat abordări bazate,  în fond,  

pe asigurarea unor forme de recapitalizare, de  reconsiderare  

a ponderii şi a nivelurilor de importanţă a  activităţii de  C&D,

ceea  ce ar putea fi realizat în  condiţiile în  care

activitatea  unităţilor  de acest tip ar fi  corect  remunerată,

prin exploatarea valorilor intelectuale create şi recunoaşterea

proprietăţii intelectuale, precum şi a potenţialului de  valorificare

a activelor intangibile.

În  acest sens, s-a constatat un grad scăzut  de  relevanţă

pentru  şirurile de valori (în special valorile pentru  profitul

net),  atât  cele referitoare la perioada 1990-1993, cât  şi  la

cele  reprezentând perspectiva . Ca urmare, în cadrul  evaluărilor

unităţilor  de  C&D,  identificarea sau  adaptarea  unor  metode

specifice s-a impus ca metodă de lucru.

2.2. Elemente de diagnoză specifice. Poziţia în cadrul subramurii industriale, ca element determinant utilizat

Faţă de elementele de analiză diagnostic recomandate a

fi  avute în vedere la evaluarea întreprinderilor (Evaluarea

Întreprinderilor, curs ANEVAR 1992 ş.a.), în cazul  institutelor

de  C&D  au apărut elemente care, chiar dacă sunt  cunoscute  şi

analizate  în literatura de specialitate, nu sunt suficient  dezvoltate

nici în teorie, nici în cazuistica românească.

Sintetizând  experienţa acumulată în cadrul  analizelor  de

caz  şi renunţând la prezentarea acelor părţi comune şi  bine

cunoscute de evaluatorii activelor industriale, se propune punctarea

unor aspecte specifice şi esenţiale în determinarea  unei

valori corecte a unităţilor C&D.

1. Elemente specifice privind "diagnosticul industrial"

În  cazul unitaţilor de cercetare, termenul "industrial˘ a

fost înlocuit (şi este mai util) cu "tehnic şi ştiinţific˘.

Elementele principale sunt, în cazul acesta, nivelul  tehnic

al  echipamentelor, respectiv nivelul ştiinţific al  personalului.

Problema principală în cazul utilajelor şi  echipamentelor

existente în dotare, a fost aceea a determinării modului real de

participare a acestora la formarea valorii totale a institutului.

Spre  deosebire de activele industriale,  valoarea  echipamentelor

se  bazează pe nivelul tehnic  al  acestora  (precizie,

rezoluţie,   repetabilitate,  înregistrarea  şi   interpretarea

rezultatelor).  Necesitatea  ca  mijloacele de  lucru  din  acest

domeniu să fie cu minim două clase de performanţă peste  dotarea

medie existentă în întreprinderile din aceeaşi subramură a impus

uzura  morală ca element principal în stabilirea stării  reale  a

mijloacelor fixe din categoriile 3-9.

Folosirea  uzurii  morale  în calculul  valorii  implică  un

anumit grad de subiectivitate. S-a urmărit evitarea prin:

 compararea cu produse similare ale unor firme de vârf  în

domeniu sau cu dotarea unor unităţi similare cunoscute din ţări

dezvoltate industrial;

- evaluarea prin discuţii tehnice cu personalul  utilizator

al mijloacelor fixe, cu proiectanţii experimentelor , cu cei care

prelucrează datele, cu beneficiarii serviciilor;

 aprecierea condiţiilor în care respectivele  echipamente

pot fi înlocuite, recondiţionate, reutilate, valorificate.

Combinarea informaţiilor duce la o fundamentare mai  realistă

a valorii uzurii morale.

În cazul în care volumul de muncă estimat pentru  realizarea

acestor operaţii a fost mare, s-a trecut la efectuarea  analizei

numai  pentru  echipamentele cele mai importante  (din  punct  de

vedere  tehnologic  şi  valoric),  rezultatele  obţinute  fiind

extI2e la celelalte echipamente.

Utilizarea  orizontului  de timp specific, pe  ateliere  şi

sectoare de activitate, a simplificat această procedură. În acest

sens,  de comun acord cu exploatatorii şi managerii  sistemelor ,

s-au purtat discuţii asupra duratei de viaţă de tip C&D rămase.

După  stabilirea  acestei valori, s-au  realizat,  în  continuare,

determinările  asupra uzurii morale individuale prin  comparaţii

cu   echipamentele   cheie   ale   laboratorului,    atelierului,

subunităţii.
În ceea ce priveşte utilajele de producţie din dotare, s-a

constatat  o stare fizică bună a acestora, datorată, în  special,

gradului redus de utilizare. Gradul redus de utilizare nu este un

element  negativ, ci un aspect specific pentru  institutele  C&D,

care nu au ca obiect de activitate producţia intensivă.

În cazul în care starea fizică a fost considerată  dominantă

faţă  de uzura morală, tendinţa de supraevaluare  a  mijlocului

fix  respectiv a fost moderată pe acelaşi considerent, al  participării

reduse la constituirea cifrei de afaceri. În acest  sens,

opţiunea  pentru o valoare în concordanţă cu uzura scriptică  a

fost  considerată  potrivită. Uzura fizică reală va fi  luată  în

considerare  ca factor determinant în cazul scoaterii la  vânzare

ca  activ  independent sau al depunerii suâ  formă  de  garanţie

(bancară de exemplu).

A  doua  componentă  de  bază  a   diagnosticului   tehnico-

ştiinţific  a  fost nivelul de pregătire a  forţei  de  muncă.

Evaluarea  potenţialului de personal s-a realizat din mai  multe

puncte de vedere:

pregătire ştiinţifică individuală;

 nivelul ştiinţific şi gradul de inovare al  lucrărilor elaborate;

bănci de date, arhive;

potenţial de pregătire (biblioteci, prospectoteci, participări

la activităţi de I2truire şi perfecţionare, deschidere internaţională).

Deşi se recomandă analiza diagnostic separată a  resurselor

umane, în cazul unităţilor C&D a fost avută în vedere  corelarea

acestor  aspecte cu starea tehnică a dotării, astfel încât,  din

analizele  realizate  (în  special la I2,  s-a  impus  tratarea

împreună a acestor doua componente.

Diagnosticarea  corectă a resurselor umane are o  influenţă

majoră  în  cazul  evaluării prin metode de randament,  în  care

accentul  cade pe potenţialul de dezvoltare şi nu  neapărat  pe

rezultatele  financiare  directe.  De aceea,  personalul  a  fost

analizat  ca factor de generare a valorilor intelectuale,  valori

care,  deşi nu întodeauna au acoperire directă în  bani,  produc

efecte majore în producţia subramurilor industriale aferente.

De  aceea, în toate cazurile analizate, a  fost  considerată

oportună prezentarea listei cu brevetele de invenţii  menţinute

în exploatare şi a principalelor teme şi lucrări realizate,  cu

precizarea efectelor economice la beneficiari (acolo unde a  fost

posibil),  alături de programul de producţie. Elaborarea  scenariilor

de evaluare în absenţa raportului de diagnostic al acestor

elemente,  conduce la drastica subevaluare a institutelor  de  C&D

şi la minimalizarea importanţei lor strategice la nivel economic.

2. Elemente specifice de diagnostic comercial

Starea financiară actuală a unităţilor de C&D este generată

şi de latura comercială care, fără a generaliza, se prezintă  ca

fiind deficitară. În evaluarea potenţialului unităţilor analizate,  

s-a constatat că nivelul scăzut al cifrei de afaceri  este

datorat  şi unor puncte slabe legate de diagnosticul  comercial.

Acestea sunt:

-  pasivitatea ofertei de servicii - sau un anumit  caracter

formal al acesteia;

- absenţa unor măsuri de amploare în diversificarea  sferei

de  servicii  şi microproducţie, în atragerea  altor  surse  de

venituri;

 - fragilitatea compartimentelor şi activităţilor de  marketing

şi prospectare a pieţei.

Influenţele  negative  din  acest domeniu  trebuie  să  fie

Identificate, evaluate corect şi diminuate prin elaborarea  unor

scenarii  care  să aibă în vedere  cererea  pieţei,  importanţa

domeniului,  starea  generală a subramurii din  care  face  parte

institutul. În analizele de caz, influenţele negative,  conjuncturale,

au fost eliminate parţial prin reconsiderarea efectelor

economice  din  subramură şi prin scenarii  de  reconversie  şi

valorificare a unor capacităţi, slab utilizate din cauze ce ţin

şi de rezultatele activităţilor comerciale.

Se  inregistrează intenţia de menţinere în  perspectivă  a

dependenţei faţă de comenzile din fondul de 1%, astfel:

I1 28%

I2 62%

I3 50%

I4 50%

Se constată că, în timp ce I1, unitate C&D de dimensiuni

mai reduse şi mai flexibilă, îşi propune o  independenţă  mai

mare  faţă  de finanţările centralizate,  unităţile  mai  mari

rămân, în proporţii de peste 50%, dependente de acestea.

3. Elemente specifice ale diagnosticului financiar

Analiza  financiară a căpătat, în cazul unităţilor de  C&D,

unele aspecte specifice, după cum urmează:

A. Datele financiare pe ultimii 3 ani

Această  perioadă  conţine anul 1990 un an  de  cotitură,

care  a  marcat  debutul tranziţiei de la  modul  de  producţie

centralizat la economia de piaţă.

Astfel , în 1990, toate unităţile au pentru cifra de afaceri

şi  de  profit valori (în preţuri  comparabile) sensibil  mai

ridicate decât în prezent (în cazul I1 abaterea provine din

faptul că unitatea provine din divizarea unui institut mai mare).

Faptul se datorează finanţării de la buget şi fondul de tehnică

nouă  a lucrărilor  de cercetare-dezvoltare,  aspect  specific

înainte de 1990, menţinut şi în cursul acelui an. Începând  cu

1991,  în ciuda constituirii fondului de finanţare de 1%,  reducerea

drastică a comenzilor directe ale agenţilor economici  s-a

repercutat asupra institutelor de C&D.

În  cadrul analizelor de caz, s-au conturat la  echipele de

evaluatori două tendinţe:

I.  -  menţinerea valorilor financiare din 1990  (la  nivel

actualizat), introducerea în calcul ca atare şi folosirea lor  ca

nivel de comparaţie pentru şirurile de valori  obţinute  din

prognozarea activităţii pe termen lung;

II.  -  eliminarea  (sau  redimensionarea)  acestei  valori,

considerată mărită artificial (cazul I3), în cadrul strategiei

economice centralizate din trecut, valoare considerată  nerepetabilă

pentru orizontul de timp analizat (în jur de 7 ani).

O  altă  problemă, deşi nu specifică numai unităţilor  de

C&D,  a fost ridicată de actualizarea şirurilor de valori  înregistrate  

pe perioada trecută. De la caz la caz, în  funcţie  de

specificul  activităţii,  s-au utilizat  următoarele  metode  de

actualizare:

exprimarea valorică a programului de fabricaţie, în  preţuri

la zi;

 utilizarea  indicelui mediu de creştere  a  preţurilor ,

publicat în Buletinul Statistiă al Preţurilor;

utilizarea cursului de schimb pentru USD, rezultat în urma

licitaţiei valutare bancare;

 recalcularea surselor de venituri şi cheltuieli pe baza

indicelui  mediu de creştere a preţurilor la  principalele  

materii prime, materiale, echipamente şi a salariilor.

Prima metodă s-a aplicat la I1, caz în care dimensiunile

şi  specializarea permit utilizarea programului  de  fabricaţie

existent în realizarea calculelor de actualizare.

Următoarele două variante au fost aplicate la unităţile cu

realizări de servicii şi produse în gamă largă, de valori specifice

reduse, cu înglobarea de materiale cu mare diversitate (I2, I3).

În cazul I4 s-a considerat necesar a se recalcula

costurile pe baza indicelui de creştere a preţurilor la principalii

furnizori,  creşterii  salariului mediu în  unitate,  creşterii

preţurilor la beneficiari.

B. Analiza situaţiei financiare

Analiza  situaţiei financiare este utilă, în cazul  evaluării,

pentru:

 corectarea şirurilor de valori  (venituri,  cheltuieli,

profit)  în  sensul eliminării acelor date care  reflectă  valori

conjuncturale,  întâmplătoare, cu grad redus  de  reprezentativitate;

confirmarea prognozelor din punct de vedere financiar;

 oferirea unor informaţii utile la determinarea valorii

activului  net  corijat  şi,  eventual,  a  celor  substanţiale

(volumul  mijloacelor circulante, rotaţia  stocurilor,  datorii,

creanţe, solvabilitate).

În analizele de caz realizate s-au constatat următoarele:

 independenţa financiară a acestor unităţi,  în  sensul

unui raport fonduri proprii/activ total favorabil;

solvabilitate pe termen scurt în limite acceptabile;

reglarea  plăţilor  cu clienţii - bună;  de  asemenea ,

plăţile către furnizori se realizează la termenele convenite;

 viteza  de  rotaţie a mijloacelor  circulante  -  lentă;

viteza  de  rotaţie a stocurilor variază atât de la unitate  la

unitate,  cât şi în cadrul aceleiaşi unităţi, pentru  diferitele

categorii în parte;

nu sunt înregistrate credite, situaţie favorabilă şi  un

punct de pornire avantajos în relansare.

C.Analiza rentabilităţii

În stabilirea ratei de actualizare, rentabilitatea capitalurilor

proprii poate fi considerată o referinţă. Pe de altă parte,

absenţa  datelor  statistice privind  rentabilitatea  pe  ramuri,

subramuri,  domenii de activitate, zone, diminuează  considerabil

relevanţa indicatorilor de rentabilitate.

În analizele de caz realizate, au fost calculaţi indicatorii

de  rentabilitate  (valorile sunt prezentate în tabelele  2.1 şi 2.2).

S-au preferat doi indicatori de rentabilitate: rentabilitatea

vânzărilor (utilă la analiza prognozelor realizate de  institute)

şi  rentabilitatea capitalului propriu, ca  indicator  de

administrare a resurselor avute la dispoziţie.

Rentabilitatea  vânzărilor  este,  ca  alură  generală,  în

Scădere,  în  special  pentru  perioada  1990-1991.  Previziunile

întocmite  prevăd  stoparea  scăderii şi  o  rată  în  creştere

uşoară pâna în 1997.

Aceeaşi structură se înregistrează şi în cazul rentabilităţii

Capitalului,  cu observaţia că tendinţa  de  redresare,

respectiv  de revenire la potenţialul din 1990, este mai  accentuată

în cazul I1, din aceleaşi motive enunţate anterior.

Comparând indicatorii de rentabilitate previzionaţi cu  cei

Istorici,  se confirmă, într -o oarecare măsură,  realismul  prognozelor.

Totuşi,  se constată slaba  implicare  managerială  în

rentabilizarea producţiei, eforturile îndreptându-se în general

doar spre sporul cifrei de afaceri.

D. Previziunile financiare pe următorii ani

Previziunile  înregistrate  în tabelul 2.2 au fost  preluate

din  materiale întocmite de conducerile  institutelor  evaluate,

din rapoarte de activitate şi studii de restructurare.
Nu  în toate cazurile previziunile au fost considerate  realiste.

Ca urmare, cu acordul conducerii, au fost corectate  unele

valori  (cazurile I2 şi I3). Modificările aduse au  constat,

în principal, din:

- reconsiderarea ponderii comenzilor din fondul de 1% pentru

cercetare în sensul considerării unor variante în care participarea

acestuia  la formarea cifrei de afaceri  a  institutului  se

diminuează;

 - creşterea  ponderii  microproducţiei  în   constituirea

cifrei de afaceri;

- redimensionarea ratei profitului brut în cifra de afaceri,

în  sensul majorării pentru activităţile de microproducţie  şi

comenzile directe şi reducerii, în cazul contractelor din fondul

de 1% .

Aceste  intervenţii  au  putut fi realizate  doar  în  mică

măsură;  pe ansamblu se poate aprecia că scenariile  nu  prezintă

suficientă  fundamentare, nu se bazează pe planuri clare  de  

restructurare şi creştere a eficienţei, nu analizează  valorificarea

disponibilităţilor.

2.3 Concluzii. Puncte tari şi punte slabe.  Perspective, căi de redresare

Concluziile desprinse din analizele de caz pot fi grupate în

două categorii:

specifice societăţilor comerciale, în ansamblu;

specifice activităţilor de cercetare-dezvoltare.

Din  categoria concluziilor cu caracter general , mai  importante

pentru acţiunea de evaluare, pot fi considerate  următoarele:

1. Institutele analizate se prezintă suâ forma unor puternice

acumulări de mijloace fixe, cu potenţial de afaceri ridicat

şi piaţă bine structurată;

2. Dotarea existentă reprezintă o capacitate de  producţie

suficientă,  dar echipamentul de cercetare este afectat, în  special,

de uzura morală;

3. Personalul existent, în majoritatea cazurilor - restructurat şi  redimensionat , este apt pentru activităţile  de  C&D, obişnuit  cu munca în echipă, experimentat, aspect confirmat  de diversitatea  tematicilor  abordate,  de  nivelul   rezultatelor,

raportat la nivelul dotării.

3. Rezultatele financiare, deşi pozitive, nu  ating  parametrii

de rentabilitate acceptabili, fiind sub valorile medii ale subramurii economice din care fac parte.

5.  Segmentele de piaţă spre care sunt orientate  sunt  libere;

nu a apărut, încă, o concurenţă importantă;

6. Perspectivele  nu cuprind o strategie clară,  bazată  pe

acest potenţial, în prezent insuficient utilizat.

Aspectele  specifice, legate de caracterul activităţii  de

C&D, pot fi rezumate astfel:

1. Există o situaţie neclară privind situaţia mijloacelor fixe

(echipamente şi utilaje) rezultate şi amortizate în cursul

unui ciclu de cercetare.

2. Uzura morală a utilajelor şi echipamentelor de bază este

dominantă în evaluare.

3.  Rentabilitatea  acestor  unităţi diferă  faţă  de  cea

săriptică dacă este analizată prin poziţia în cadrul  subramurii

economice, rezultatele induse la beneficiari prin  valorificarea

produselor intelectuale realizate.

4. Există surse de venit (fondul de 1%) gestionate centralizat,,

devenite preponderente.

5.  Este important nivelul de pregătire a  personalului,  al

valorilor  intelectuale, activelor intangibile, în  stabilirea

poziţiei  reale a institutului, în evaluarea  potenţialului  de

redresare.

Analizele diagnostic realizate, pentru fiecare caz în  parte,

concluziile  comune, au generat o listă de puncte tari şi  puncte

slabe, prezentată în tabelul nr. 2.3.

Spre deosebire de prezentările din analizele de caz,  structurarea

listei de puncte tari şi slabe are un caracter de  generalitate,

încercând să sintetizeze o situaţie globală.

Prezentarea a fost structurată pe trei sfere de  cuprindere:

contextul exterior general, mediul exterior specific şi activitatea

propriu-zisă.

Condiţiile generale pot fi considerate nefavorabile,  avându-se

în vedere conjunctura internaţională şi internă. Totuşi,

în  cadrul subramurilor economice, situaţia este  încurajatoare,

în sensul că activitatea şi potenţialul ştiinţific al acestor

unităţi  se constituie ca principala cale de  restructurare  şi

stimulare a producţiei.

În  ceea ce priveşte activitatea proprie, în  majoritatea

cazurilor analizate, consistenţa strategiei, a modului de  evaluare

a perspectivelor , constituie un punct slab. De pe  poziţia

evaluatorului,  planurile  de  perspectivă,  estimările  puse  la

dispoziţie au unele neajunsuri, cum ar fi:

1. Absenţa unui plan de afaceri privind atragerea unor  noi

surse  de  finanţare, diversificarea gamei  de  activităţi  şi

servicii.

2.  Slaba performanţă în rentabilizarea activităţilor,  în

legătură şi cu parametrii specifici ai ramurilor şi  subramurilor

(situaţie tratată în analiza de caz de la I2).

3. Luarea în considerare într-o pondere excesiv de ridicată

a comenzilor din  fondul de 1% (cu  excepţia,  menţionată, a

I1).

4. Strategiile nu conţin planuri de restructurare a formelor

de organizare, de stimulare a iniţiativei  individuale,  de

impulsionare a activităţilor independente (excepţie I3),  de

formare a unor structuri de conducere şi supraveghere financiară

eficiente.

5.  Nu sunt în curs măsuri sistematice  de  valorificare  a

drepturilor de proprietate intelectuală, a resurselor de intangibile

acumulate.

6. Sursele atrase în vederea restructurării şi  reechipării

laboratoarelor  şi  atelierelor (nu  neapărat  credite  bancare)

joacă un rol redus.

Aşa cum se poate observa în figurile 2.1 şi 2.2,  dinamica

propusă  pentru  cifrele de afaceri este acceptabilă  în  aproape

toate  cazurile. Deşi studiile de perspectivă realizate de  unităţile

C&D evaluate nu precizează în totalitate căile de  realizare  a

acestor creşteri, ele sunt  plauzibile,  tinzând  către

atingerea nivelurilor anterioare anului 1989.

Dinamica  indicatorilor de rentabilitate are însă un  aspect

nu prea încurajator, reflectând carenţe în strategia privind mai

buna valorificare a mijloacelor fixe din dotare, reducerea costurilor,

exploatarea activelor intangibile.

Corectarea planurilor de perspectivă pe baza unei rentabilităţi

în concordanţă cu domeniul de activitate al unităţii, elaborarea unor

strategii de privatizare eficiente (eventual - pe active care se pretează

la aceasta), perfecţionări în managementul financiar ,

căutarea unor noi forme de organizare internă  şi

a unor noi modalitcţi de identificare a lucrărilor şi  

beneficiarilor,  sunt elemente care pot corecta  rezultatele  evaluării institutelor,  prin  reconsiderarea elementelor  determinante  în

calculul valorilor de randament.

SCIENTCONSULT SRL TABELUL NR. 2.1

PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI

PENTRU PERIOADA 1990-1993, ACTUALIZAŢI

LA VALOAREA DIN PERIOADA REALIZARII EVALUĂRII

----------------------------------------------------------------------------------------------

INDICATORIIH

NR. TEHNICO-ECONOMICI UNITATEA C&D ANALIZATA

CRT. --------------------------------------------------------

ANII PENTRU CARE I1 I2 I3 I4

S-A REALIZAT EVALUAREA

----------------------------------------------------------------------------------------------

0 1 2 3 4 5

…………………………………………………………………………..

SCIENTCONSULT SRL TABELUL NR. 2.2

PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI

PROGNOZATI PENTRU PERIOADA 1993-199·

ÎN VALORI CURENTE LA DATA REALIZĂRII LUCRĂRII

----------------------------------------------------------------------------------------------

INDICATORII

NR. TEHNICO-ECONOMICI UNITATEA C&D ANALIZATĂ

CRT. -------------------------------------------------

ANII PENTRU CARE I1 I2 I3 I4

S-A REALIZAT EVALUAREA

------------------------------------------------------------------------------------------------

0 1 2 3 4 5

--------------------------------------------------------------------------------------------------

………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………
3. Elemente specifice de evaluare a unităţilor de C&D

3.1. Stabilirea valorii patrimoniale

3.1.1 Terenuri

Fără  a  constitui un element specific unităţilor  de  C&D,

evaluarea  terenurilor  a  însemnat o diversitate  de  moduri  de

abordare şi interpretĂri.

Elementele suplimentare au fost generate, pe de o parte,  de

I2uficienTa  adaptabilitate  a Metodei rentei  capitalizate  la

evoluţia  preţurilor şi, pe de altă parte, de amplasarea  uni-

tĂţilor analizate în zone urbane importante (în cazul de  faţă,

Municipiul Bucureşti).

În aplicarea Metodei rentei capitalizate, fundamentate  prin

legea  834/1991 şi ăriterii elaborate de MEF şi MLPAT,  evaluatorii

au utilizat şi coeficienţi de actualizare (între  1,6   şi

3,4) a valorii determinate, situaţie corelată ulterior de legiuitor

prin apariţia legii nr. 69/1992 (anexa nr. 1 la lege).

În vederea obţinerii unor valori apropiate de preţurile la

tranzacţiile pe teritoriul localităţii Bucureşti, s-a utilizat

şi o metodă de evaluare, propusă de primăria Municipiului,  care

oferă  rezultate realiste. Totuşi, există unele limite în  aplicare,

create de faptul că valorile înaintate se referă la tranzacţiile  

cu terenurile libere, pentru construcţii cu caracter

edilitar (locuinţe, spaţii comerciale).

În  cazul institutelor analizate, terenurile aferente au  un

grad de ocupare ridicat (construcţii, drumuri, reţele),  suprafaţa

liberă  fiind redusă ca pondere. Terenul  pe  care  există

amenajări  nu poate fi valorificat ca un teren liber (decât  cel

mult deducând din valoare costul demolării şi reamenajării).  De

aceea,  după tatonări, au fost considerate (în calculele de  eva-

luare)  drept  terenuri libere numai acele parcele care  sunt  nu

numai efectiv neocupate, dar şi amplasate astfel încât să  poată

fi evetual disponibilizate.

În  acest  caz, evaluatorii au folosit  o  metodă  combinată,

constând în două etape:

1. Pentru terenurile ocupate, valoarea totală a fost  calculată

 ca produs între valoarea unitară (lei/mp)  determinată  cu

Metoda rentei capitaliste;

2. Pentru terenurile libere, ce pot fi valorificate în  alte activităţi

productive sau comerciale, valoarea a fost  stabilită

ca  produs  între valoarea unitară, (lei/mp)  calculată  pe  baza

deciziei  Primăriei Municipiului Bucureşti, şi  suprafaţa liberă.

Metoda  combinată a fost preferată atât de  evaluatori,  cât

şi de conducerile unităţilor evaluate, pentru a fi însărisă  în

valoarea patrimonială a acestora.

Rezultate unitare obţinute în analizele de caz sunt prezentate

în tabelul 3.1, comparativ, diferenţele  fiind  rezultatul

influenţelor  zonelor de amplasare, accesului la  mijloacele  de

transport şi utilităţi tehnologice, interesului pentru  dezvoltarea zonei.

3.1.2 Clădiri şi construcţii

Trebuie  precizate  câteva caracteristici  specifice  pentru

clădirile  şi construcţiile aflate în patrimoniul  institutelor

de cercetare-dezvoltare evaluate:

- nivelul ridicat al execuţiei şi dotările aferente;

starea bună în care se găsesc;

- echilibrul raportului suprafeţe de producţie – laboratoare,

anexe, birouri;

 - flexibilitatea  oarecum  redusă  a  halelor  industriale,

destinate  unor activităţi de microproducţie sau staţii  pilot

specializate.

În sensul celor arăctate, pornind de la nivelul dotărilor şi

starea actuală a construcţiilor este evident că ponderea acestei

categorii în valoarea totală a mijloacelor fixe va fi  foarte

mare.  În plus, pe fondul rapidei reduceri a valorii  mijloacelor

fixe  din  categoriile 3 – 9, datorate  uzurii  morale,  valoarea

clădirilor  şi  construcţiilor speciale se  constituie  într -un

element de stabilitate, de preponderenţă valorică..

În  toate  cazurile analizate, evaluatorii  de  specialitate

s-au preocupat de obţinerea unor valori cât mai realiste  pentru

aceste  elemente de patrimoniu, din categoria  mijloacelor  fixe.

S-au utilizat diverse metode, pornind de la actualizarea  valorilor

din  evidenţele contabile la calcule pe bază de  deviz,  la

preţuri  de piaţă stabilite pe scenarii de valorificare  intensivă

a respectivelor resurse.

Metodele utilizate, punctele lor tari şi slabe (aşa cum au

reieşit din analizele efectuate) sunt prezentate in tabelul 3.2.

Utilizarea  mai multor metode a fost necesară în special  pe

fondul absenţei unei burse de valori imobiliare. După efectuarea

calculelor prin metoda valorii rămase actualizate, evaluatorul  a

considerat necesară verificarea rezultatelor.

Rezultatele  obţinute pentru aceleaşi  construcţii,  prin

diverse metode, sunt oarecum contradictorii. De exemplu, în cazul

I1,  valorile unitare pentru corpurile de laboratoare  demonstrează

o repetabilitate extrem de favorabilă. In schimb,  valoarea  pe  

metru pătrat de hală industrială variază  între  24,5 şi  

104,4  mii lei. Valorile medii, în acelaşi caz,  înregistrează  o

dispersie  foarte mare (52 mii lei/mp), la un raport  maxim/minim

egal cu 2,7.

In  cazul I3, rezultatele au o grupare bună, fără a  avea

însă  coerenţă  în cazul Metodei indicilor  plafon  actualizaţi

(datele sunt prezentate în tabelul nr. 2.3)

Experimentele din acest domeniu au permis desprinderea  unor

recomandări  utile  în evaluarea acestei  categorii  de  mijloace

fixe:

1.  Este necesară evaluarea prin mai multe metode  (actualizare,

indici de preţ, valori de deviz, valori de piaţă ş.a.).

2.  Valorile obţinute trebuie analizate în sensul  grupării

valorilor;  acele  valori care au abateri mari din serie  pot  fi

eliminate din calcul.

3. Se va urmări coerenţa rezultatelor, în sensul că  ierarhia

valorică a structurilor patrimoniale din cadrul unor  metode

trebuie   să  se  regăsească  şi  în  celelalte,   funcţie   de

experienţa evaluatorului.

Recomandările nr. 2 şi 3 au permis evaluatorilor, de asemenea,

în cazul I3, să selecteze valoarea optimă între  metodele

rulate MIPA şi MPP (tabelul nr. 3.4).

Ca  o  altă concluzie desprinsă din  cazurile  evaluate,  se

remarcă preferinţa evaluatorilor de a selecta valorile obţinute

prin procedee de relevare (MIPA şi MPP v. tabelul nr.  3.4),

mai adecvate situaţiei actuale de pe piaţa tranzacţiei imobiliare.

3.1.3. Utilaje şi echipamente

In institutele de C&D, evaluarea mijloacelor fixe din  categoriile

3-6  şi 9, denumite generiâc  utilaje  şi  echipamente,

implică un specific deosebit, practic - o nouă optică în  abordarea

problemei.

Din practica evaluării celor patru cazuri, s-au  înregistrat

o serie de probleme care, după o clarificare corespunzătoare  în

analiza diagnostic, trebuie materializate în soluţii de evaluare

în concordanţă cu specificul activităţii de C&D.

S-a urmărit, în special, rezolvarea următoarelor probleme:

A. Durata normată de viaţă a unui utilaj sau echipament  nu

va  mai  putea  fi acoperită din cauza uzurii  morale,  mult  mai

pronunţată în activităţile de C&D.

B.  Când sunt mai multe utilaje, fie amplasate într-un  flux

Tehnologic,  fie  care lucrează în strânsă conexiune,  durata  de

viaţă  depinde nu atât de uzura determinată prin expertiza  tehnică,

cât de durata de viaţă a verigii celei mai slabe  în  în-

lănţuirea respectivă.

C. Gradul de încărcare, respectiv modul de utilizare a  utilajelor

şi echipamentelor poate duce în multe cazuri la recalcularea unor

durate de viaţă nerealiste (bazate pe gradul de uzură

fizică).  Aceste  cazuri  ridică probleme acolo  unde  durata  de

viaţă scriptică consumată este în neconcordanţă cu uzura fizică

reală (de regulc, în cazul cercetării - mai redusă). Exemplu:  un

utilaj  cu  durata  normată de viaţă de 10 ani, după  5  ani  de

exploatare  a  fost înregistrat cu o uzură fizică  de  10%.  Noua

durată de viaţă se determină cu relaţia :

Dc 5

Dv = -------- = ------ x 100 = 50 ani,

Uf 10

în care:

Dv = noua durată de viaţă calculată;

Dc = durata de viaţă consumată;

Uf = uzura fizică reală, constatată prin expertiză.

O durată de viaţă recalculată de 50 de ani pentru un utilaj

normat la 10 ani este de neluat în considerare.

D.  Statutul  incert  al unei importante  părţi  a  acestei

grupări de mijloace fixe, generat de:

 neînscrierea în lista mijloacelor fixe în cazul  amortizării

într-o singură fază de cercetare;

participarea la producţia curentă în mod discontinuu,  cu

pauze mari de staţionare;

existenţa unor mijloace fixe concepute eronat, care practic

nu pot asigura venituri financiare (unele nu au  funcţionat

niciodată) şi care au fost lăsate în conservare fără a se  căuta

rentabilizarea lor;

 mijloace  fixe amortizate, neincluse în  activitatea  curentă,

dar pentru care se prognozează o întrebuinţare.

E.  Diversitatea  de utilaje şi echipamente, ceea  ce  face

dificilă analiza caz cu caz, situaţie ce ar putea duce la  erori

majore în evaluare.

Soluţionarea  acestor  probleme  poate  fi  considerată  în

specificul unităţilor de C&D, în practica curentă de evaluare  a

întreprinderilor,  situaţiile prezentate având o rată mai  redusă

de apariţie şi sunt rezolvate, în majoritate, cu mijloace  clasice.

În acest sens, echipele de evaluatori au abordat o serie  de

elemente  de  strategie  în evaluare, cu un grad  de  noutate  în

interpretare,  oferind  soluţii pentru  problemele  ridicate  la

punctele A-E, după cum sunt prezentate în continuare:

Stabilirea uzurii reale, propusă a fi utilizată în  calculul

valorii  rămase actualizate, a fost determinată  după  următoarea

succesiune:

determinarea nivelurilor de uzură fizică şi morală;

 dacă  uzura morală este mai mare decât uzura  fizică,  se

adoptă ca atare;

 dacă  uzura  fizică este mai mare decât  cea  morală,  se

recalculează noua durată de viaţă, dacă aceasta este mai  mică

de  1,4  ori  decât durata de viaţă normată  se  adoptă  uzura

fizică determinată; dacă este mai mare decât valoarea respectivă,

atunci  în  calculul  valorii  rămase  actualizate  se  recomandă

menţinerea  uzurii scriptice sau o valoare mediată  între  uzura

fizică şi cea scriptică.

Evaluarea orizontului de timp rămas al unei  activităţi  a

fost aplicată în cazul liniilor tehnologice în flux sau a echipamentelor

care  lucrează în dependenţă. În acest  caz,  pe  baza

discuţiilor  şi  analizelor  cu  responsabilii  de   activitate

(personal  de conducere, de cercetare, de întreţinere), se  

stabileşte perioada de timp rămasă, în condiţiile în care, dacă nu

s-ar  face  noi investiţii, activitatea ar  fi  încă  rentabilă.

Durata  de viaţă rămasă determinată astfel serveşte la stabilirea

uzurii  morale. Aprecierea se face  luând  în  calcul

numai   utilajele   şi  echipamentele  care   sunt   considerate

esenţiale (celelalte nu ar avea nici un randament fără  acestea,

având deci aceeaşi limitare a duratei de viaţă).

Utilizarea  noţiunii  de valoare reziduală ca  element  de

evaluare  şi compensare a utilajelor şi echipamentelor  cu  

situaţie incertă (punctul D).

Rezultatele  obtenabile  prin  aplicarea  valorii  reziduale

permit  realizarea  unei politici flexibile în  domeniul  amortizării,

care să creeze un echilibru între costurile  incluse  în

valoarea  producţiei  şi politica de formare şi  gestionare  a

surselor financiare. Metoda poate fi aplicată cu succes numai  în

condiţiile  unei  analize-diagnostic performante,  profunde  şi

orientate către eficienţă. Metoda a fost iniţiată şi  aplicată

la analiza de caz I2.

Utilizarea procedeelor de analiză statistică simplifică mult

volumul  calculelor şi a fost utilă acolo unde, pe  fondul  unui

parc numeros de utilaje, s-a înregistrat o similitudine în  domeniile

de producţie (cazul I3 prelucrări prin aşchiere). În

această  situaţie, evaluatorul a selectat utilajele şi  echipamentele

cu o valoare de înlocuire mai importantă (peste  500.000

mii  lei  în analiza de caz menţionată). Pentru  aceste  utilaje,

evaluarea  s-a  putut realiza pe bază de relevare  şi  expertiză

(pentru  stabilirea uzurii reale), iar valoarea de înlocuire  s-a

putut  determina  într -un  procent important  pe  baza  preţului

curent.  Pentru această grupare, rezultatele obţinute au avut  o

precizie considerată acceptabilă, ele putând fi ulterior extrapolate

la totalitatea echipamentelor.

3.1.4. Alte elemente de activ

Alte elemente de activ care se evaluează provin din  categoria

mijloacelor circulante, şi anume:

 stocuri  materii  prime  şi  materiale  achiziţionate,

semifabricate,  produse  finite, producţie  neterminată,  bunuri

degradate  sau deteriorate, obiecte de inventar,  echipamente  de

producţie şi de lucru, ambalaje);

creanţe (sau debitori).

Evaluarea stocurilor

O particularitate înregistrată la unităţile de C&D  analizate

este aceea a modului de evaluare a stocurilor.

Având  consumuri relativ reduse de materii prime  şi  mate-

Riale,  pentru  a se putea aproviziona (în special  cu  materiale

vagonabile:  nisip şi argile, materiale de fuziune pentru  topitorii,

laminate s.a.) în condiţii optime, există tendinţa de  a

se  forma  stocuri  cu viteză de rotaţie  redusă.  La  evaluarea

stocurilor de această factură, tendinţa de a le deprecia  valoarea  din

acest motiv nu este justificată, materialele  respective

fiind  utilizabile în totalitate, consumul total  al  cantităţii

existente necesitând o perioadă mai lungă.

Restul elementelor se evaluează ca la orice întreprindere.

Evaluarea creanţelor

În  general, unităţile de cercetare-dezvoltare au o  clientelă

tradiţională  şi  stabilă.  De  aceea,  în   recuperarea

creanţelor există tendinţa de prelungire a termenelor, fie  şi

în  speranţa  de a nu deranja viitoarele  colaborări.  În  acest

sens, creanţelor li se vor acorda o atenţie deosebită. Totuşi,

în toate cele patru analize de caz realizate, reducerea sensibilă

a  volumului  creanţelor poate fi uşor constatată,  două  fiind

motivele:

-intensificarea activităţii de recuperare de către  compartimentele

financiare, precum şi prevederea unor clauze  privind

indexarea valorilor şi penalizări;

 fondul de 1% a asigurat, în perioada analizată,  o  plată

oarecum regulată.

În bilanţurile pe anul 1992 şi în indicatorii estimaţi pe

1993  nu  sunt marcate credite. Elementul,  pozitiv  în  general,

indică  şi  o stagnare a politicii de  investiţii,  nefastă  pe

termen lung.

Ca un aspect negativ constatat, ponderea mijloacelor circulante

în volumul total al activelor este în permanentă  reducere

(nu  numai  datorită reevaluării mijloacelor fixe),  iar  volumul

disponibilităţilor,  în  special al celor  rapide,  este  foarte

redus.

3.2 Evaluarea prin metode de randament

3.2.1 Modalităţi de determinare a profitului real

Pe  lângă  analizele şi corecţiile uzuale,  la  care  este

supus  profitul la introducerea în calculul valorilor  de  randament,

în cazul institutelor de C&D, trebuie avute în vedere şi o

serie  de elemente care justifică existenţa şi poziţia  econo-

mică a acestora, necuantificată în conjunctura actuală din  România

în valori băneşti.

Necesitatea reconsiderării nivelului profitului net  provine

din aceea că unităţile C&D nu obţin venituri de pe urma valorilor

intelectuale deţinute (brevete, mărci, procedee),  venituri

care caracterizează, în general, acest tip de activitate.

Ca  element  de evaluare în cadrul metodelor  de  randament,

profitul a fost determinat din două puncte de vedere:

ca urmare a unor rezultate istorice, în majoritatea cazurilor

- pentru ultimii 3-5 ani;

ca urmare a unor previziuni pe următorii 5 (uneori 7)  ani

sau pe durata de derulare a unor programe de modernizare ample.

Ce s-a constatat în cazul analizelor efectuate:

nivelul cifrei de afaceri şi profitabilitatea unităţilor

C&D  pentru anul 1989 şi chiar 1990 erau relativ ridicate,  aco-

perind nu numai nivelul cheltuielilor , dar creând resurse de  

finanţare a investiţiilor ;

după 1990, atât cifra de afaceri, cât şi profitabilitatea

sunt în regres (tabelul 2.1);

 prognozele  pentru 1993-1997 conduc  la  evoluţii  care,

deşi  au o rată ridicată de creştere, nu pot atinge  nivelurile

dinainte de 1989.

Adâncind  analizele în cadrul diagnosticelor  efectuate,  pe

baza  istoricului  institutelor şi a dezvoltării în  timp,  s-a

ajuns  la concluzia că, în perioada 1955-1989 (de  dezvoltare

maximă  a  acestora), veniturile obţinute nu  acoperă  costurile

investiţionale realizate.

Distribuţia veniturilor, la nivel macroeconomic, din  modul

socialist  de  organizare, nu justifică în  totalitate  interesul

pentru aceste institute. Însă este evident că la nivelul  centralizat

se  colectau o serie de venituri generate  de  rezultatele

acestor unităţi de C&D:

sporul producţiei în subramurile industriale;

reducerea consumurilor materiale şi energetice;

eliminarea importurilor şi crearea unor  disponibilităţi

pentru export.

În cadrul institutelor există numeroase brevete de invenţie

proprii  aflate în exploatare, procedee, mărci (înregistrate  sau

nu),  din care un număr important se constituie în  realizări  de

vârf pe plan mondial, majoritatea - înregistrate după 1980.

După cum s-a menţionat, în prezent, nu se colectează  venituri

de pe urma acestor proprietăţi intelectuale, situaţie  cu

efect  de  reducere  drastică a veniturilor  institutului  şi  a

programelor de investiţii. Ceea ce altădată era redistribuit  de

sistemul  centralizat,  în  prezent nu mai  constituie  sursă  de

finanţare (exceptând fondul de 1%).

În acest sens, în lucrările de evaluare s-a propus ca valoarea

de randament să includă şi participarea la veniturile suplimentare

create în subramura economică de care aparţin  institutele

(redevenţe, participări la profit, comisioane).

Evaluatorii  şi-au propus să evalueze sursele de  venit  ce

s-ar   putea   (ipotetic)  colecta  de   pe   urma   realizărilor

activităţii  de  C&D. Ca urmare, s-au întocmit  scenarii  de

evaluare  bazate  pe  volumul temelor  de  cercetare,  brevetelor

aflate  în exploatare, procedeelor, mărcilor,  modelelor  dezvoltate.

La I2, în cadrul unui "Raport de activitate” întocmit  în

cursul anului 1993, a fost înregistrată şi o evaluare a efectelor

economice pentru cele mai valoroase 10 lucrări de  cercetare

realizate,  evaluare ce poate fi utilizată în  determinarea  unor

elemente de profit suplimentare.

Scenariul  de  identificare a veniturilor  suplimentare,  în

prezent  necolectate, se bazează pe o ipoteză pornind de la  date

reale  legate de istoricul întreprinderii şi pe similitudini  cu

modul de exploatare a brevetelor de invenţie. Se are în  vedere

durata medie de viaţă a unei invenţii - 16 ani (în ramurile din

care  fac parte institutele analizate) şi se porneşte  de  la

ideea colectării de redevenţe pe cifra de afaceri nou creată sau

de  la împărţirea profilului previzionat (ambele - practici  curente).

Identificarea acestei forme de profit suplimentar s-a  făcut

în general după următoarea succesiune:

-  întocmirea unei liste cu lucrările realizate  în  ultimii

10-15 ani, respectiv pentru produsele şi tehnologiile aflate  în

durata de viaţă;

- selectarea de lucrări reprezentative pe domenii de activitate

(la  nivelul a 15-25% din totalul  titlurilor  înregistrate

anterior);

- prezentarea de informaţii financiare privind:  costurile

de cercetare-experimentare-implementare la beneficiarul  lucrărilor

de C&D (care poate fi chiar institutul elaborator);  efectele

economice realizate sau scontate;

-  determinarea  unui spor net al cifrei de  afaceri  pentru

fiecare  lucrare selectată, calculat ca diferenţă între  efectul

economic brut şi cheltuielile de  cercetare-experimentare-

implementare, repartizate anual pe întreaga durată de viaţă a

proiectului;

- tratarea sporului net al cifrei de afaceri ca un efect  al

aplicării rezultatelor activităţii de C&D, taxat cu o redevenţă

cuprinsă între 5-7%;

- calculul mediei venitului obtenabil din aplicarea lucrărilor

selectate;

-  înmulţirea  valori medii obţinute cu numărul  total  al

brevetelor de invenţii aflat în exploatare, valoarea  obţinută

înregistrându-se ca venit anual;

 înmulţirea sumei totale cu un factor cuprins  între  1/3

şi 2/3, destinat să acopere riscul generat de neplata drepturilor,

nerecunoaşterea, scurtarea duratei de viaţă reale faţă de

cea normată;

 impozitare;  apoi suma se adaugă la  şirul  profiturilor

nete preluate din bilanţurile anuale sau din previziuni,  valoarea

astfel obţinută fiind utilizată în calculele de evaluare.

Metoda a fost aplicată în cazurile I2 şi I3.

Ca o variantă, la reconstituirea cifrei de afaceri se  poate

utiliza  şi  suma efectelor brute ale primelor 10  lucrări  care

oferă, în general, valori apropiate (utilizată în cazul I2).

În  cazul în care sursele de informare despre  afaceri  sau

metodologia de negociere specifică subramurii impun aceasta,  se

poate  trata  şi redistribuirea  profiturilor  între  cercetare-producţie.

Metoda  constă  în evaluarea  profiturilor  obtenabile  prin

aplicarea  rezultatului  cercetării şi  negocierea  unor  plăţi

suplimentare  (10 - 40% din valoarea estimată a se  obţine  prin

capitalizarea profiturilor pe perioada de viaţă). Sumele  astfel

obţinute, prelucrate ca la metoda bazată pe cifra de afaceri, se

utilizează pentru calculele de evaluare.

Rezultatele  obţinute  la identificarea  unui  profit  care

oferă  potenţialul real al unui institut de C&D sunt  prezentate

în continuare (tabelul 3.5).

TABELUL NR. 3.5 (mil. lei)

--------------------------------------------------------------------------------

NR. SPECIFICATIA UNITATEA EVALUATA

CRT. MODULUI DE CALCUL ---------------------------------

I2 I3

----------------------------------------------------------------------------------

0 1 2 3

---------------------------------------------------------------------------------

1. Profitul evaluat pe baza

prognozelor

(val. min./val. max.) 58/177 159/218

2. Elemente suplimentare de

profit pe seama efectelor

economice la beneficiarii

lucrărilor de cercetare

2.1 Pe seama cifrei de afaceri 324 128

2.2 Prin negocierea profitului

net aferent - 234

3. Profitul maxim actualizat

obţinut (1989 sau 1990) 408 274

Rezultatele   obţinute   reflectă,   în   cazul   I2,    o

disproporţie evidentă în profitul prognozat şi cel suplimentar,

propus  prin evaluarea efectelor economice. Prin  comparaţie  cu

profitul obţinut în 1990, însă, cifrele însumate (rând 1 -  rând

2.1) sunt realiste.

În cazul I3, de asemenea, cifrele sunt comparabile, chiar

într-un  echilibru mai pronunţat decât în cazul  I2.  Valoarea,

oarecum  mai  ridicată, obţinută la punctul  2.2,  se  datorează

procentului  maximal  propus la negocierea profitului  net  între

părţile  interesate.

Ca  o concluzie, rezultatele pentru profitul  utilizabil  în

calculele  de evaluare prin metodele arătate anterior vor  trebui

confirmate,  fie  prin comparaţie cu volumul  profiturilor  nete

obţinute  în  perioadele  de  vârf,  fie  prin  comparaţie   cu

potenţialul unor institute sau unităţi de C&D similare.

3.2.2. Parametrii de calcul ai valorilor de randament

Rata de actualizare

Referinţele  pentru calculul ratei de actualizare  au  fost

furnizate de unul din următoarele elemente:

 rentabilitatea capitalurilor proprii, direct sau în  concordanţă

fie cu rentabilitatea subramurii, fie a unităţilor cu

acelaşi specific de activitate (un exemplu îl constituie  unităţile

C&D);

 rata  dobânzii  fără risc (la care se  poate  adăuga  şi

coeficientul de risc);

 recomandările pentru România făcute de  organisme  finan-

ciare  internaţionale (ratele maxim propuse, în condiţii  neinflaţioniste,

au oscilat între 18 şi 22).

În cazurile analizate, prognozele s-au realizat în  preţuri

comparabile;  ca urmare, nu s-au determinat rate  inflaţioniste.

Totuşi,  având  în  vedere  actualizarea  fluxurilor  financiare

previzionate făcută pe perioada decembrie-iunie, în unele  cazuri

(la I2 s-a adoptat o rată de actualizare variabilă, astfel:
 pentru anul 1993 rata de actualizare propusă a fost  de

55%, considerată rată inflaţionistă;

 pentru  anul 1994 rata de actualizare a  reprezentat  o

mediere  între rata pentru 1993 şi rata de  actualizare  normală

pentru România 15%, considerată în condiţii neinflaţioniste;

după 1995, rata de actualizare luată în calcul a fost 15%.

În celelalte lucrări, rata de actualizare luată a fost  20%,

ceea  ce  reprezintă o medie a valorilor  maxime  propuse  pentru

România,  în  perioada  de tranziţie,  de  organisme  financiare

internaţionale.

Perioada

În  general,  la unităţile analizate  nu  s-au  înregistrat

investiţii pe termen lung, acţiuni de modernizare,  dezvoltare.

În acest caz, durata de amortizare financiară combinată cu  amortizarea

tehnică reprezintă elementele de estimare.

În  cazul unităţilor C&D, două elemente au fost  esenţiale

în alegerea perioadei:

-  preponderenţa  uzurii morale în  stabilirea  duratei  de

viaţă rămasă a utilajelor şi echipamentelor;

- absenţa unor previziuni financiare pe termen lung.

Specialiştii în evaluare angrenaţi în prezentul studiu  au

Utilizat,  pornind  de la cele arătate anterior, o  perioadă  cuprinsă  

între  5 şi 7 ani. S-a avut în vedere că  la  sfârşitul

acestui  interval se va produce o schimbare remarcabilă  generată

de organizarea bazei materiale a cercetării, cu două  consecinţe

posibile: fie falimentarea sau reorientarea spre producţie,  fie

menţinerea  profilului prin realizarea unor investiţii  de  am-

ploare.

În  ambele variante, indicatorii de bază utilizaţi în  eva-

luare  ar fi modificaţi considerabil, ceea ce face inutilă  prelungirea

calculelor pentru perioadele respective.

Valoarea reziduală

Valoarea  reziduală reprezintă valoarea afacerii  după  perioada

previzionată şi care trebuie actualizată.

In cazul unităţilor C&D, pe baza analizei diagnostic,  ele

elementele avute în vedere au fost:

preponderenţa valorii mijloacelor fixe în structura capitalului

propriu, cu două elemente de contradicţie:  deprecierea

rapidă  a valorii echipamentelor de cercetare şi starea  bună  a

utilajelor de producţie;

activitatea de C&D cu greu ar putea fi caracterizată drept

afacere  în perioada actuală, indicatorii de  rentabilitate  sunt

scăzuţi,  fluxurile  financiare  sunt relativ  reduse  faţă  de

valoarea capitalurilor proprii existente.

În analizele de caz, valoarea afacerii după perioada  previzionată,

ca valoare reziduală, a fost calculată în două moduri:

pe baza fluxului de numerar previzionat pentru anul  următor

perioadei de evaluare, printr -o operaţie  dublă:  capitalizare-actualizare;

 pe  baza lichidării (valorificării)  activelor  nete  ale

unităţii.

Primul  mod de calcul, descris în metodologia  elaborată  de

SCIENTCONSULT şi aplicat la I1, I3 şi I4, a  fost

preferat de evaluatori pentru simplitate, în ciuda unor  dezavantaje

generate de posibilitatea reală de a lichida în mod profitabil

o activitate de C&D după o perioadă în care nu  se  întrevăd

programe investiţionale ample destinate modernizării.

În  al  doilea  caz, evaluarea  lichidităţii  ce  poate  fi

obţinută  pe  seama vânzării directe a activelor  la  încheierea

perioadei, deşi mai realistă şi mai palpabilă, este greoaie şi

supusă subiectivismului.

Referitor  la  acest  al doilea procedeu,  în  scenariul  de

valorificare a activelor s-au avut în vedere:

- deprecierea accentuată a unor echipamente pe seama  uzurii

morale;

- lichidarea  pe  termen scurt implică unele  cheltuieli  şi

riscuri ce conduă la dimensionarea valorii obtenabile.

Procedeul a fost utilizat în cazul I2.

Deşi  valorile  reziduale obţinute prin cele  două  metode

sunt,  în general, comparabile în cazul institutelor de  C&D,  se

recomandă  ca, în cazurile în care gradul de valorificare  a activelor

este foarte scăzut, calculul să se realizeze  în  ambele

moduri,  optându-se pentru valoarea apreciată ca fiind  mai  rea-

listă în condiţiile date.

3.2.3  Influenţe specifice institutelor  de C&D la determinarea valorii de  profitabilitate, de cash-flow şi de goodwill

Valorile  de  randament calculate de evaluatori  în  cadrul

analizelor de caz au fost determinate pe baza următoarelor procedee:

1. Valoarea de profitabilitate continuă (VPC), calculată  în

două modur:

CP

VPCI = CP + ------

a

în care:

CP profitul previzionat pe baza planurilor de venituri şi

cheltuieli  fără  surse  suplimentare de profit  de  genul  celor

descrise la paragraful 3.2.1;

a rata de actualizare.

CPS

VPC II = CPS + ------- ,

a

în care:

CPS  = profitul previzionat pe baza planurilor  de  venituri

şi cheltuieli, inclusiv sursele suplimentare de profit de  genul

celor descrise la paragraful 3.2.1.

2.  Valoarea de profitabilitate limitată (VPL), calculată  în

două moduri, funcţie de profitul previzionat:

n CPSn

VPL I(II) = Σ ----------,

1 (1 + a)ⁿ

n    numărul  curent al anului pe  durata  stabilită  la

paragraful 3.2.2;

CPS, a, ca la punctul 1.

3. Valoarea de cash-flow a fost utilizată metoda

disponibilităţilor  succesive (MDS-CF), aplicată cu valoarea  reziduală
şi fără investiţii, având următoarea formulă:

n CFS_n VR

MDS-CF I(II) = Σ ------------- + ----------- ,

1 (1 + a )ⁿ (1 + a)ⁿ⁺¹

în care:

CF   fluxul de numerar calculat simplu,  fără  considerarea

influenţelor în cadrul subramurii economice;

CFS    fluxul  de numerar calculat cu luarea  în  calcul  a

influenţelor în cadrul subramurii economice;

VR valoarea rezidualc;

n, a ca la punctul 1.

Determinarea a două rânduri de valori, cu sau fără  profitul

suplimentar  (S) descris la paragraful 3.2.1, este o  caracteristică

a institutelor de C&D. Evaluatorii au optat fie pentru  una

dintre valorile obţinute, fie spre valori de mediere. De  asemenea,

în unele cazuri nu au fost determinate două valori  independente,

ci două valori succesive aferente strict profitului direct

şi  profitului suplimentar, care au fost tratate ulterior (a  se

vedea şi tabelul nr. 1.1).

O altă particularitate se referă la utilizarea metodelor  de

goodwill.

Practic, pe baza profitului previzionat şi având în  vedere

volumul  mare de mijloace fixe (şi implicit  valoarea  activului

net  corectat),  tendinţa  este  mai  degrabă  de  a   prevedea

obţinerea unui badwill şi, din dorinţa de a nu deprecia valoarea

patrimonială, de a renunta la această categorie de metode.

Introducerea  în calcul a profitului suplimentar  crează  un

nivel  nou, acceptabil, al capacităţii beneficiare şi deci  permite

abordarea metodelor de goodwill. Pe de altă parte,  însuşi

profitul  suplimentar poate fi considerat un element de  goodwill

şi se ridică întrebarea:

atunci la ce ar mai folosi această metodă de evaluare?

În  cazul institutelor de C&D, valoarea de goodwill  se  

dovedeşte deosebit de utilă. Dacă situaţia generală a institutului

s-ar înscrie în limitele unei activităţi normale, cu grad de

utilizare a activelor rezonabil şi cu rentabilitatea cel  puţin
la nivelul subramurii economice, atunci valoarea de goodwill  (în

cazul în care existc) ar reprezenta aportul activelor intangibile

şi ar putea fi tratată ca atare.

În situaţia în care s-a determinat, pe baza scenariilor  de

evaluare, şi un profit suplimentar şi valorile de  profitabilitate

s-au determinat pe baza acestuia (împreună cu cel direct),

goodwill are rolul unei chei de control, în sensul că  existenţa

unui goodwill nul sau pozitiv poate confirma o evaluare  realistă

a acestui profit, bazat pe poziţia institutului în cadrul  subramurii

economice.

Revenind  la  rezultatele  obţinute în  analizele  de  caz,

respectiv  şi  la tabelul nr. 1.2, se constată  nivelul  redus,

(faţă de valorile de patrimoniu), al valorilor de  profitabilitate

(rândul 3). Inclusiv în cazul luării în calcul a  profiturilor

suplimentare (rândul 4 al aceluiaşi tabel),  valorile  sunt

sub nivelul ANC, deşi diferenţele sunt estompate.

Situaţia este identică în cazul valorilor de cash-flow.

În  ceea  ce priveşte opţiunea  evaluatorului  pentru  una

dintre  valorile  calculate, trebuie mentionat  că  alegerea  s-a

făcut,  în majoritatea cazurilor, pentru valorile  de  randament,

calculate pe baza şi a aportului profitului suplimentar.

3.3. Practici de evaluare a activelor intangibile

3.3.1. Procedee de evaluare patrimonială

În    contabilitatea   imobilizărilor    necorporale    sunt

evidenţiate  o  serie de conturi specifice,  menite  să  acopere

varietatea  acestora,  în special sub  aspectul  comportamentului

financiar. Aceste conturi sunt:

201 Cheltuieli de constituire

203 Cheltuieli de cercetare-dezvoltare

205  Concesiuni, locaţii de gestiune şi alte  drepturi

şi valori similare

207 Fond comercial

208 Alte imobilizări necorporale

Prin  analogie şi extensie a destinaţiei acestor conturi,

echipele  de evaluatori au definit o serie de  elemente  intangibile,

rezultat al unor cheltuieli efective, care pot fi  cuprinse

în valoarea patrimonială.

Menţionăm că, deşi unele din valorile calculate (în  cazul

I3)  pot fi înscrise în bilanţul contabil, valorile  determinate

în prezenta lucrare îşi propun să păstreze acelaşi  caracter

de element de negociere şi vor fi incluse în valoarea ANC.

Metodele de evaluare utilizate, condiţiile de aplicare  şi

rezultatele obţinute sunt prezentate în tabelul nr. 3.6.

TABELUL NR. 3.6

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

NR. METODA SAU CONDIŢII DE REZULTATUL PROCENTUL

CRT. PROCEDEUL DE APLICARE OBŢINUT FATA DE ANC

EVALUARE -mil. lei OBŢINUT

%

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

0 1 2 3 4

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

1. Reconsiderarea cheltuielilor

de formare, antrenare şi

specializare a personalului a) VARIANTA I

Se aplică în baza unui

scenariu în care se con-

sideră că institutul nu

există şi trebuie formate

echipele de specialişti

pe domenii, antrenaţi şi

supuşi unor procese de

perfecţionare 400 14,4

b) VARIANTA II

Capitalizarea aportului

net al nivelului de forma-

re şi pregătire a specia-

liştilor, pe baza curbei

de învăţare şi rezultate-

lor financiare directe. 255 9,2

2. Identificarea valorii chel- Datorită permanentei mo-

tuielilor de C&D pentru dernizări, restructurări

nevoi proprii perfecţionări la nivel de

subunităţi, ateliere, la-

boratoare, activităţi re-

alizate cu resurse proprii

se poate identifica pro-

centual cuantumul cheltu-

ielilor de inginerie teh-

nologică 12 0,4

3. Brevete, licenţe, procedee Se referă la acele elemen-

de fabricaţie şi comerciale, te folosite în cadrul uni-

alte drepturi de proprieta- tăţii, în alte sectoare

te industrială şi intelec- decât cele care le-au ge-

tuală nerat. Cheltuielile se

identifică în acelaşi mod

ca pentru utilizatori ex-

terni. 138 5,0

4. Fondul comercial. Marca in- Se utilizează după metoda

stitutului general aplicabilă în orice

societate comercială 50 1,8

TOTAL (calculat cu maximul

dintre valorile de la vari-

anta I şi varianta II - 519 18,7

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

În cazul prezentat, procentual, se constată o valoare

importantă a acestor elemente de patrimoniu (imobilizări necorporale).

În  general,  recurgerea  la aceste  procedee  se  recomandă

atunci  când,  datorită uzurii morale şi excluderii  unui  număr

mare de echipamente considerate a nu contribui la formarea cifrei

de  afaceri,  valoarea activului net corectat  (sau  a  valorilor
substanţiale, dacă s-au calculat) este mult diminuată. Rezultă că

performanţa slabă a mijloacelor fixe este compensată de  efortul

intelectual  (şi fizic) al personalului angajat, efort  care  se

poate cuantifica valoric.

3.3.2 Procedee de evaluare bazate pe efectele economice asupra subramurii industriale

Sursele  de venituri, în general – nevalorificate, ce  pot  fi

atrase ca venituri produse de activele intangibile, din  efectele

economice realizate în subramurile economice, decurg din următoarele

procedee:

-  negocierea unor taxe de redevenţă pe spor cifră  afaceri

realizat pe seama lucrărilor de C&D de beneficiarii acestora;

-  negocierea  unor participări la  împărţirea  profitului,

realizat în aceleaşi condiţii.

Evaluarea  efectelor economice s-a făcut în ipoteza că  unul

din  cele două procedee s-a realizat (metoda s-a aplicat  la  I2

şi I3).

Modul  de evaluare a fost prezentat în  cadrul  paragrafului

2.3.1.

Metoda  se  recomandă  a se aplica acolo  unde,  din  motive

conjuncturale exterioare (recesiune economică, inflaţie,  blocaj

financiar) sau interne (afectarea unor capacitcţi de procese  de

restructurare,  absenţa  surselor de finanţare externă  a  unor

cercetări),  valoarea de randament este mult diminuată  faţă  de

valoarea patrimonială (de obicei ANC).

Rezultatele  obţinute la I2 prin aplicarea acestor  metode

au  fost  confirmate prin calculul valorii de goodwill  pe  seama

profitului  corectat cu profitul suplimentar obtenabil  prin

exploatarea activelor intangibile (a se revedea paragraful  3.2.3,

referirile la aplicarea metodelor de goodwill).

Rezultatul obţinut prin metoda de cumpărare a  rezultatelor

anuale  (goodwill)  a fost de 3491 mil. lei , doar  cu  3%  peste

valoarea  activului  net corectat şi, în  aceste  condiţii,  se

poate face afirmaţia că profitul suplimentar pe seama  efectelor

produse în economia naţională a fost realist apreciat.

3.3.3 Evaluarea prin metode de punctare a activelor intangibile

3.3.3.1 Analiza rezultatelor obţinute

In Metodologia de evaluare a unităţilor de C&D (elaborată

de  SCIENTCONSULT) se recomandă, pentru simplificarea  muncii  de

analize şi evaluare, utilizarea unei metode de punctare a principalelor

componente  care susţin şi  contribuie  la  formarea activelor intangibile.

Punctarea se aplică la:

A. Brevete

B. Lucrări ştiinţifice

C. Soluţii elaborate

D. Pregătirea personalului.

Interpretarea  rezultatelor este prezentată în  tabelul  nr.

3.7.  S-a ţinut seama că punctarea trebuie realizată pornind  de

la recomandarea autorilor metodologiei ca punctajul de la punctul

C)  să reprezinte între 60-80% din total, iar poziţia D) să  fie

între 10-20% din acelaşi total.

După cum se poate observa în tabelul 3.7, prin aplicarea  în

mod direct a metodologiei, în nici unul din cazuri rezultatele nu se

respectă  proporţiile  recomandate pentru  poziţia  C,  acestea

fiind  mai mici decât valoarea minimă (60%) de 1,5..6,7 ori  şi

faţă de valoarea maximă - de 2...8,9 ori.

În cazul poziţiei D, două din patru rezultate se încadrează

în  interval, iar două sunt de circa 2 ori mai mari decât  limita

maximc.

In  toate  cazurile, după cum se  poate  constata,  valoarea

punctajului pentru poziţia C) SOLUTII ELABORATE, reprezintă  sub

40%  din totalul punctajului. Nu este o situaţie normală,  deoarece  

forţa  activelor intangibile constă tocmai  în  soluţiile

elaborate.  În acest caz, punctarea este incorectă şi, prin  urmare,

grila trebuie revăzută.

De  asemenea, trebuie remarcat că punctajul  acordat  pentru

poziţia A. "PREGĂTIRE PERSONAL” poate fi considerată ca  element

de  referinţă, deoarece, prin modul cum sunt  acordate  valorile

şi  ce este punctat în principal, sunt diminuate unele  elemente
de subiectivitate. În plus, personalul angajat constituie principalul

"capital”   al  oricărei   societcţi   specializate   pe

cercetare-dezvoltare.

3.3.3.2 Propuneri privind modificarea modalităţilor

de punctare

Urmare  a celor arătate în paragraful anterior,  evaluatorii

au simţit nevoia realizării unor modificări privind  metodologia

de   punctare.  Modificările  propuse  s-au  canalizat  pe   două

direcţii:

I diversificarea calitativă a baremurilor de punctare;

II   majorarea baremurilor de punctare la poziţia

C.  "SOLUŢII ELABORATE".

I. Propuneri privind diversificarea baremurilor de punctare

S-a simţit nevoia clasificării şi punctării  diferenţiate

la următoarele poziţii:

A. Brevete

C. Soluţii elaborate

În cazul poziţiei A, urmărind lista brevetelor deţinute de

institutele  C&D, se constată cu uşurinţă diversitatea  şi  se

poate  deduce  importanţa,  materializată  în  valori  băneşti,

pentru fiecare brevet în exploatare.

În  mod  firesc, evaluatorul îşi  pune  problema  punctării

superioare  a unor brevete de pe urma cărora s-ar  putea  obţine

taxe  de redevenţă mai mari. Totuşi, se apreciază că,  în  conjunctura

actuală,   când   nu  există  o   piaţă   internă   a

proprietăţilor  intelectuale  şi, prin urmare, nu se  pot  face

evaluări obiective privind valoarea acestora, modificarea

baremurilor nu ar aduce clarificări suplimentare.

În  cazul poziţiei C, de asemenea, clasificarea  şi  dife-

renţierea  punctajului  în cadrul soluţiilor elaborate  este  o

propunere frecvent apărută.

O posibilitate de diferenţiere constă în elaborarea  urmă-
toarelor  baremuri de încadrare (cu gradele de dificultate  punctate

în raport 20/5/1):

- dificultate deosebită, cu care s-au marcat cercetările

de vârf pe plan mondial; coeficientul de dificultate propus  este

20,  motivat  de necesarul suplimentar de informare  şi  volumul

mare de noutate ştiinţifică, experimente şi echipamente  expe-

rimentale complet noi;

- dificultate ridicată, lucrări care nu pot fi realizate la nivel

naţional decât în cadrul institutului; coeficientul  de

dificultate  propus este 5, motivat de caracterul de unic  executant

la nivel naţional, cu acoperire în experienţa şi  mijloacele de

lucru specifice existente;

-  dificultate medie, lucrări care pot fi realizate  cel

mai  bine  în cadrul institutului;  coeficientul  de  dificultate

propus  este 1, acest tip de lucrări constituie  referinţe  şi,

totodată, nivelul minim punctat.

Metoda  de punctare diferenţiată a fost testată la I2  şi

I3,  rezultatul  fiind  creşterea ponderii  poziţiei  C,  în

total.

Modificarea  propusă, pe lângă avantajele calitative  aduse,

are  efectul  complicării  procesului  de  evaluare,  introducând

elemente suplimentare de subiectivitate.

2.II. Propuneri privind majorarea baremurilor de punctare la

poziţia A "SOLUŢII ELABORATE"_

În  vederea încadrării în procentele precizate de  evaluator

pentru  punctele  C  şi D, s-a propus  utilizarea  unei  formule

ponderate:

P = A + B + mC + D,

cu condiţia ca :

A+B+D A+B+D

1,5 ≤ ----------- ≤ m ≤ 4 ----------- ,

C C

în care:

P total punctaj recalculat;

A,B,C,D evaluarea în puncte după metodologie redactarea 1;

m coeficient de majorare a punctajului poziţiei C.

Modul  în  care s-a aplicat relaţia în  cele  patru  cazuri

analizate este prezentată în tabelul 3.9.

TABELUL NR. 3.9

Nr. crt.	Cazul analizat	m min	m max	m adoptat	Procentul C în P, obţinut în analize de caz
1	I1	15	40	10	51
2	I2	3,5	9,3	5	60
3	I3	4	10,7	5	79
4	I4	2,3	6,1	2	57

Rezultate  mai  bune  se pot  înregistra  prin  intersecţia

intervalelor obţinute cu intervalele determinate prin  încadrarea lui

D în limitele 10-20%, însă procedura de calcul este mai anevoioasă.

Rezultatele  obţinute după majorarea ponderii  poziţiei   C sunt  prezentate în tabelul 3.8. Se pot  considera  restricţiile

impuse, chiar dacă încadrarea nu este strictă.

3.3.3.3 Compararea rezultatelor. Căi de

valorificare a metodei

Rezultatele obţinute nu pot fi comparate ca atare. Pentru a

aprecia poziţia relativă a unor unităţi de C&D trebuie transformate

punctele în indicatori comparabili.

Pentru  unităţile  cu profil de  cercetare-dezvoltare  s-a
calculat indicatorul de eficienţă tehnică T sub forma:

total puncte

T = -----------------------------------------------

nr. personal cu pregătire superioară

După  modul cum este calculat, indicatorul diminuează  dife-

renţele de mărime dintre unităţi, nu este influenţat de  fluxuri financiare.

Rezultatele  obţinute (prezentate şi în tabelul 1.1)  sunt

următoarele:

TABELUL 3.10

-------------------------------------------------------------

Nr. Unitatea C&D Indicatorul

crt. evaluată de eficienţă

tehnică T

----------------------------------------------------------------

0 1 2

-----------------------------------------------------------------

1. I1 27,93

2. I2 27,48

3. I3 27,75

4. I4 25,23

----------------------------------------------------------------

Dispersia 2,7

Raport max./min. 1,1

---------------------------------------------------

După  cum se poate observa, există o foarte bună  grupare  a

rezultatelor,  de altfel - în conformitate cu  situaţia  existentă

(chiar şi a indicatorilor financiari).

În principal, se poate aprecia atât corectitudinea  metodei,

cât şi a corecturilor făcute ulterior.

Un alt element de comparaţie poate fi realizat din raportul

valoare intangibilă pe total puncte.

Rezultatele  preluate din tabelul 1.1 se prezintă  în  modul
următor:

TABELUL 3.11

------------------------------------------------------------------

Nr. Unitatea C&D Valoarea specifică pe

crt. evaluată punct a activelor

intangibile-mil.lei/punct

---------------------------------------

Valori Valori *

curente comparabile

---------------------------------------------------------------------

0 1 2 3

----------------------------------------------------------------------

1. I1 0,149 0,239

2. I2 0,314 3,333

3. I3 0,100 0,100

4. I4 0,224 0,224

-----------------------------------------------------------------------

Valoarea dispersiei 0,233

Raport max./min. 3,3

------------------------------------------------------------------------

* La cursul de 690 lei/1 USD

------------------------------------------------------------------------

După  cum  se  poate observa în cazul  de  faţă,  dispersia

rezultatelor este mare. Cauzele care au generat acestă  situaţie

pot  fi  multiple,  însă în condiţiile în  care  indicatorul  de

eficienţă tehnică este relativ bine grupat, sunt semne că  unele

erori s-ar fi putut strecura.

Comparaţia  elementelor implicate în aceste  calcule  poate

duce  la identificarea acelor elemente care conţin  factori  de

subiectivitate.

Pentru  a  putea trage o concluzie este util să  se  compare

unele elemente determinate pe parcurs şi care, după cum a rezultat

din analiză, pot influenţa rezultatele:

 valoarea activelor intangibile şi  punctajul  echivalent

calculat;

 valoarea  de goodwill calculată  cu  ajutorul  profitului

direct însumat cu cel suplimentar.

Rezultatele sunt prezentate în tabelul 3.12 (următor):

TABELUL 3.12

----------------------------------------------------------------------------

Nr. Parametrul U.M. Unitatea analizată

crt. analizat

I1 I2 I3 I4

-----------------------------------------------------------------------------

0 1 2 3 4 5 6

-----------------------------------------------------------------------------

1. Valoarea active mil.lei 112 1214 1146 1200

lor intangibile

2. Punctaj 754 3902 11583 5399

3. Valoare specifi

că în preturi

comparabile    mil.lei/pct. 0,239  0,333   0,100 0,224

4. Goodwill (bad-

will ) prin meto-

de de comparare

a rezultatelor

supra activ net

corectat

GW/ANC 0,86 1,03 1,12 0,79

---------------------------------------------------------------------------------

După  cum se observă din datele anterioare şi pe baza

consideraţiilor despre  goodwill din paragraful  3.2.3,  un  raport

valoare de goodwill (badwill) / ANC apropiat de 1 indică o  

apreciere  realistă a valorii activelor intangibile  (dacă  calculele

s-au efectuat cu adeugarea profitului suplimentar datorat acestora).

Cazul  I2, în care GW/ANC este cel mai apropiat,  poate  fi

considerat  echilibrat  şi valoarea specifică,  în  consecinţă,

poate fi luată ca element de referinţă.

În  cazul I1, raportul este subunitar şi  valoarea  lui

este  îndepărtată de unitate. Dacă se concluzionează că  activele
intangibile au fost subevaluate, atunci, prin majorarea aportului

acestora, valoarea specifică se apropie de cea din situaţia I2.

În  cazul  I3,  pe considerentul  că  valoarea  activelor

intangibile este uşor supraevaluată şi având în vedere valoarea

specifică  extrem  de scăzută, se  poate  aprecia supraevaluarea

punctajului.

La I4, ca şi în cazul I1, se poate considera subevaluată

valoarea activelor intangibile.

Această  metodă  de analiză a rezultat  în  urma  comparării

valorilor obţinute în cele patru unităţi C&D evaluate şi este,

în perspectiva metodologică, un element de control al  credibilităţii

scenariilor utilizate în metodele de randament.

În  concluzie, metoda punctării oferă informaţii ce  permit

aprecieri privind corectitudinea evaluării activelor intangibile.

În  cazul în care, pe baza unei bănci de date  specializată

pe  evaluarea unităţilor C&D, se poate menţine  un  preţ/punct

mediu  la nivel naţional, metoda punctării ar permite  evaluarea

rapidă a activelor intangibile, cu o aproximaţie destul de bună.

3.4. Comparaţia rezultatelor obţinute. Valori recomandate de evaluatori

Rezultatele obţinute sunt centralizate în tabelul 1.1

Calitatea rezultatelor poate fi apreciată în tabelul următor:

TABELUL 3.13

-------------------------------------------------------------------

Nr. Indicator I1 I2 I3 I4

CRT.

---------------------------------------------------------------------

1. Dispersia rezultatelor

(mil.lei) 243,6 2689 1884 3272

2. Raport valoare maximă/

valoare minimă 5,3 4,8 2,3 8,7

------------------------------------------------------------------------

Valorile  mari ale dispersiei, ca o caracteristică  a  cali-

tăţii rezultatelor, nu se datorează metodelor de calcul, ci  situaţiei

dificile prin care trec aceste unităţi.

În  ceea ce priveşte valorile agreate în evaluare,  practic

nici o regulă nu s-a putut identifica. S-au preferat atât  valori

de  cash-flow,  cât şi valori combinate (medie  aritmetică).  În

alte  cazuri, valoarea a fost constituită din  însumarea  valorii

activului  net  corectat cu valorile suplimentare  ale  activelor

intangibile.

TABELUL NR. 3.1

Valorile unitare

obţinute în evaluarea terenurilor

…………………………………………………………….

TABELUL NR. 3.2

METODE DE EVALUARE UTILIZATE ÎN CADRUL CONSTRUCŢIILOR

………………………………………………………………………………………..

4. ANALIZA CALITĂŢII REZULTATELOR OBŢINUTE

4.1 Analiza modului de obţinere a datelor

Rezultatele obţinute în cele patru analize de caz au  fost

influenţate şi de modul de obţinere a datelor.

Chiar  şi în cazul unor unităţi cu profil  de  cercetare-

dezvoltare,  există  o rezistenţă  din  partea  compartimentelor

manageriale  în  prezentarea şi susţinerea datelor  ce  privesc

activitatea internă.

S-au  înregistrat  dificultăţi în  obţinerea  datelor  de

următoarea factură:

 strategia pe termen lung privind menţinerea  profilului

de  activitate sau reorientarea către alte activităţi  şi  alte

surse de venituri, privatizare;

 managementul financiar pe termen lung,sursele de  venituri

şi cheltuieli, fluxuri financiare, strategia de  rentabilizare a

activităţilor, investiţii;

structura parcului tehnic pe grade de încărcare.

In acest fel, au fost afectate:

analiza diagnostic;

prognoza fluxurilor financiare;

valorile de randament (profitabilitate, cash-flow);

valoarea substanţială (în caz că se determină).

în  cazul unităţilor de C&D, în care evaluarea  corectă  a

activelor  intangibile  se bazează pe un  diagnostic  tehnic  şi

ştiinţific  corect, pe  prognoze şi planuri  de  creştere  a

eficienţei  activităţii, pe un regim financiar care să  permită

investiţii destinate menţinerii cel puţin a nivelului dotărilor,

s-au  înregistrat  dificultăţi  în  obţinerea  datelor  privind

eficienţa  şi modul de valorificare a brevetelor de  invenţii,

procedeelor,  mărcilor deţinute. În aproape toate  cazurile,  nu

s-au  identificat  studii  de fezabilitate,  planuri  de  afaceri

privind  eficienţa şi modul de exploatare a rezultatelor  

activităţii de C&D.

În cazurile în care aceste documentaţii au fost  solicitate,

s-au  obţinut numai date sumare, care au putut fi utilizate  doar

cu o oarecare reţinere.

Informaţiile  au avut un nivel corespunzător, în  general,

în evaluarea nivelului tehnic şi ştiinţific al utilajelor  şi

echipamentelor,  în evaluarea posibilităţilor de  reconversie  a

unor capacităţi neutilizate sau eronat concepute şi  realizate.

De asemenea, s-a înregistrat o largă deschidere a personalului în

prezentarea  activităţii  de C&D, a produselor  şi  serviciilor

specifice.

4.2. Evaluarea calităţii datelor obţinute

Din punct de vedere al calităţii datelor obţinute,  echipele

de evaluatori au ridicat probleme legate de:

caracterul prognozelor financiare preluate de la institute;

aspectul comercial insuficient fundamentat;

 caracterul  formal şi neexplicitat  ca  fundamentare  al

analizelor privind eficienţa implementării unor soluţii  elaborate.

De comun acord cu conducerile institutelor, au fost  operate

următoarele modificări:

a) reconsiderarea nivelului de rentabilitate a unor  activi-

tăţi, de exemplu:

rentabilitatea  activităţilor de  cercetare-proiectare  a

fost   propusă  la  un  nivel  mediu  de  10%,  pe   seama

reducerilor cheltuielilor proprii;

creşterea rentabilităţii activităţilor de microproducţie

cel puţin la nivelul mediei subramurii (în unele cazuri

era propus 5% iar media ramurii este între 15-20%), pe

seama atât a renegocierii preţurilor, cât şi a reducerii

costurilor proprii;

b)  creşterea/diminuarea cifrei de afaceri  prognozate  pe

seama redimensionării activităţilor de microproducţie, scăderea

aportului fondului de 1% ş.a.

c) reevaluarea (actualizarea) efectelor economice la  nivelul

subramurii, în sensul obţinerii unor cifre realiste,  utilizabile

şi recunoscute.

Datele, astfel corectate, au fost utilizate în calculele  de

evaluare după încă o serie de confirmări, realizate prin:

 compararea  cu  valori similare,  realizate  în  institut

înainte de 1989;

încadrarea în strategia de ramură/subramură;

  compararea  cu  modul  de  exploatare  şi  nivelul   de

eficienţă  realizat în unităţi de C&D în ţări dezvoltate  economic.

Alt  aspect negativ s-a înregistrat la I2, unde  evidenţa

mijloacelor fixe se realiza manual. Oarecari neclarităţi privind

situaţia unor mijloace fixe concrete s-au constatat şi la  alte

institute.

Acolo  unde rezultatele obţinute din prelucrarea directă  a

datelor au ridicat semne de întrebare în ceea ce priveşte  calitatea,

s-au aplicat şi o serie de chei de control, din care cea

mai utilă a fost cea descrisă la paragraful 3.3.3.3.

Deci, ca o concluzie, nivelul calitativ al datelor culese la

institutele de C&D creează tendinţa de a diminua încrederea  în

rezultatele  bazate  pe metode de randament şi  de  înclinare  a

preferinţelor către metodele patrimoniale.

Unde datele au fost apreciate drept corecte şi  rezultatele

realiste,  au  fost preferate valorile obţinute prin  metode  de

randament (cash-flow la I2, de exemplu).

4.3. Analiza suficienţei datelor obţinute şi influenţele asupra rezultatelor finale

După analiza şi prelucrarea datelor, s-a ajuns la  concluzia

că, în unele domenii, datele au fost insuficiente în  fundamentarea

scenariilor de evaluare.

Dintre cele mai importante:

  numărul   insuficient  de  analize  de   eficienţă   a

soluţiilor elaborate, care, prin impunerea unor niveluri de

generalizare ridicate, au dus la un grad de certitudine mai scăzut;

 insuficienţa analizei diagnostic, în special la  niveluri

de  producţie  mai  coborâte  (ateliere,   compartimente,

echipe), a condus la o slabă susţinere a uzurii morale,

a duratei de viaţă rămase pe baza acesteia;

 în absenţa studiilor de fezabilitate şi a studiilor  de

diagnoză  şi restructurare, nu au fost oferite  suficiente  elemente

de calcul şi susţinere a datelor din prognozele economice

preluate,  au fost afectate planurile de venituri şi  cheltuieli

proiectate,  fluxurile  de numerar şi, ca  urmare,  valorile  de

profitabilitate şi cash-flow;

 insuficienta documentare asupra nivelului şi  structurii

stocurilor a influenţat reevaluarea acestora.

De  menţionat  că, parţial, erorile introduse  de  insuficienţa

datelor au fost corectate şi prin compararea  institutelor şi

experienţa dobândită prin cele patru analize de caz.

4.4. Elemente specifice a căror identificare contribuie la evaluarea corectă a institutelor

Elementele cheie, specifice unităţilor de C&D, care  influenţează

sensibil nivelul evaluării sunt:

 stabilirea  gradului de uzură morală,  a  preponderenţei

uzură   morală   -   uzură  fizică  în   cazul   aparatelor   şi

instalaţiilor de cercetare şi analiză;

 diagnosticul ştiinţific şi de personal,  esenţial  în

evaluarea activelor intangibile;

 evaluarea activelor intangibile, fie sub forma unor  acumulări patrimoniale, fie sub forma unui venit, de obicei prin mai multe metode;

determinarea valorilor de randament şi pe baza profitului

compus  din cel direct şi cel calculat pe baza efectelor  economice

în cadrul subramurii economice.

Stabilirea gradului real de uzură pe baza uzurii morale are

o  importanţă  deosebită. În prezent, gradul  de  uzură  fizică,

înregistrat la utilajele şi echipamentele din dotarea institutelor

de C&D¬ este foarte redus. Totuşi, din punctul de vedere  al

utilizatorului,  ele nu mai corespund, nemaireuşind să  realizeze

sarcinile  iniţiale (decalibrare, insuficienţa  mijloacelor  de

citire,  rezoluţie redusă ş.a.). Durata de viaţă rămasă,  pornind

de la durata normată şi viteză lentă de creştere a uzurii,

devine, în acest caz, foarte mare (de ex., în cazul  echipamentelor

de  cercetare  de laborator se înregistrează  durate  de  viaţă între

25 şi 40  ani),  nerealist  de  mare.  Desigur,   în   cazul

unităţilor  de  C&D, orizontul de timp de funcţionare  la  parametrii nominali este  mult diminuat de uzura morală şi,  în  acest  sens,

trebuie avută în vedere evaluarea.

Astfel,  s-ar obţine valori pentru mijloacele  fixe  foarte

Mari,  îngreunând activităţile de producţie  şi  restructurare

din institute.

De exemplu, s-au înregistrat aparate de măsură de  laborator,

achiziţionate în anii '70 şi, deci, spre sfârşitul duratei  de

viaţă normate, care, din punct de vedere fizic pot fi  considerate

noi. În aceste cazuri, durata de viaţă rămasă reprezintă  

echivalentul duratei de viaţă normate (12 25 ani).

In realitate, aparatele are o rezoluţie sub normal, necesită

timpi  de  calibrare marim citirea şi  înregistrarea  datelor  se

realizează anevoios, nefiind emise documente de însoţire, aceste

trăsături   conducând   la   un   randament   scăzut,   rezultate

ştiinţifice slabe, conducând practic la neutilizarea lor.

Evaluarea activelor intangibile este alt element esenţial.

Valoarea  activelor intangibile fie că este calculată ca  element

de patrimoniu, fie ca aport la profitul brut al institutului, este

o caracteristică dominantă şi adesea preponderentă în stabilirea

poziţiei şi eficienţei la nivel macroeconomic.

Este  strict necesară stabilirea valorilor de  randament  cu

ajutorul profiturilor suplimentare deduse la nivelul utilizatorilor

de  servicii  din subramură  (reprezentând  o  contribuţie

importantă   la  completarea  metodologiei   SCIENTCONSULT),   în

condiţiile în care valorile de profitabilitate calculate  direct

reprezintă 20-53% din valoarea ANC, fiind vorba de o  subevaluare

uşor de sesizat.

5. CONCLUZII FINALE

5.1 Analiza modului în care lucrările de evaluare şi-au atins scopul propus

Scopul  propus  de  elaboratorul  acestui  set  de   lucrări

conţine mai multe aspecte:

elaborarea unei metodologii de evaluare care să ţină cont

de  situaţia  specifică a institutelor şi a altor  unităţi  de C&D;

- furnizarea unor elemente de comparaţie la nivelul  

Ministerului Cercetării şi Tehnologiei, utile în cadrul sarcinilor de

administrare  a  fondului  de 1% şi  coordonare  a  activităţii

ştiinţifice aplicative, la nivel naţional, în sprijinul preselecţiei

la licitarea unor programe şi teme de C&D;

 crearea  unei  strategii la nivel naţional  în  ceea  ce

priveşte valorificarea potenţialului uman şi material existent

în aceste unităţi.

În  elaborarea analizelor de caz, la  nivelul  institutelor,

s-au suprapus şi cerinţe ale unităţilor evaluate, ca de  exemplu:

evaluarea propriu-zisă a unităţii;

 elaborarea strategiei de valorificare superioară a  mijloacelor

din dotare;

susţinerea acţiunii de restructurare, reconversie a unor

capacităţi slab utilizate şi fără perspective.

Situaţia sintetică este prezentată în tabelul 5.1 şi, după

cum rezultă, analizele de caz şi-au atins scopurile pentru  care

au fost propuse.

Alte neajunsuri se referă la următoarele aspecte:

1.  Evaluarea fără scop precis definit. Acest aspect a  fost

generat  de lipsa unor precizări în programele de  strategie  ale

unităţilor evaluate. În evaluările efectuate, ca scop propus  de

evaluatori a fost aleasă definirea poziţiei institutelor în subramura

industrială din care fac parte, dar valorile obţinute  pot

fi infirmate în cazul unor negocieri de altă factură.

2. Prognozele existente nu au putut fi analizate şi  corectate

în  cadrul unor analize-diagnostic detaliate; pe  de  altă parte –

absenţa la unităţile de C&D a unor analize şi  studii actualizate.

3. În evaluările pentru cele patru institute s-au  realizat

lucrări globale şi nu s-au putut evalua şi subunităţile  principale

ca active independente.

4.  Au fost selectate patru unităţi de C&D, din  care  trei

pot  fi  considerate  mari (I2, I3, I4)  şi  una  mijlocie

(I1). În definitivarea metodologiei ar fi fost interesant  să

fie  evaluate şi unităţi mici, laboratoare  independente,  

ateliere, secţii de microproducţie, secţii pilot ş.a.

5.2 Analiza modului în care metodologia propusă a corespuns particularizării în cele patru cazuri abordate. Elemente de noutate

În realizarea practică a analizelor de caz, metodologia  de

evaluare a unităţilor de C&D, în redactarea 1, s-a confruntat cu

o serie de aspecte care nu au fost anticipate la data respectivă.

Deşi  o serie de elemente au fost menţionate, în  absenţa

unor elemente de practică, nu s-a putut anticipa importanţa unor

elemente, dificultăţile ivite pe parcurs, nuanţările  specifice

domeniului de activitate.

Analiza  diagnostic s-a axat pe câteva  elemente  specifice,

legate  pe  de o parte de nivelul tehnic al acestora şi,  pe  de

altă parte, de calitatea personalului angajat. S-au căutat  valorile

intelectuale şi căile de valorificare.

A rezultat importanţa de a se identifica şi analiza  calitativ  

soluţiile elaborate (grupate pe domenii  de  activitate),

brevetele-procedeele-mărcile,  pe o perioadă istorică  mai  lungă

decât se consideră util de obicei; fundamentarea scenariilor care

să permită stabilirea unei valori a activelor intangibile.

Evaluarea propriu-zisă a înregistrat unele  particularităţi

şi elemente de noutate, cum sunt:

utilizarea mai multor metode de evaluare a terenurilor şi

construcţiilor şi compararea rezultatelor;

 utilizarea mai accentuată a uzurii morale  în  stabilirea

duratei de viaţă rămasă;

 evaluarea la "valoare reziduală” a elementelor  de  activ,

fără  participare la procesele de producţie sau  cu  participare

redusă;

utilizarea noţiunii de "profit suplimentar”  determinat

pe baza unui scenariu de valorificare a activelor intangibile.

Evaluarea prin metoda punctării a înregistrat, de  asemenea,

unele modificări:

 majorarea  ponderii soluţiilor  elaborate  în  punctajul

total acordat pentru activele intangibile;

 propuneri privind diferenţierea  soluţiilor  elaborate,

după importanţa şi nivelul tehnic atins.

De asemenea, ca un element de noutate, s-au identificat  căi

de  confirmare a rezultatelor obţinute, prin  compararea  rezultatelor

şi indicatorilor de punctare cu o valoare de goodwill.

De  elementele  practice  rezultate în  cadrul  celor  patru

analize  de caz, se va ţine cont la elaborarea  Metodologiei  de

evaluare redactarea 2.

5.3 Concluzii privind perspectivele unităţilor C&D în urma evaluării

În  urma  evaluărilor realizate,  valoarea  institutelor  a

crescut, faţă de valoarea înregistrată în bilanţul contabil, din

două motive:

actualizarea preţurilor la nivelul 1993;

reconsiderarea activelor intangibile;

evaluarea utilajelor şi echipamentelor amortizate.

În valori comparabile, valoarea contabilă este  considerabil

mai mare decât valoarea ANC din motivele:

reevaluarea din 1992, cf. HGR 26/1992 şi metodologiile de

aplicare aferente, a dus, prin ignorarea HG 945/1990 şi utilizarea

mecanică a coeficienţilor de majorare, la o valoare patrimonială supraevaluată;

 utilaje şi echipamente care nu mai pot fi folosite  sunt

prinse  la  valoarea de inventar actualizată (de  înlocuire), din

care se scade valoarea uzurii.

În  formarea fluxurilor financiare prognozate, noile  valori

rezultate  pentru  patrimoniu vor permite  actualizarea  

amortismentelor  şi, ca urmare, vor contribui la fundamentarea  

strategiei pe termen lung, politicii de investiţii ş.a.

Nu  se  recomandă ca valorile obţinute să se  utilizeze  la

privatizările  în  folosul angajaţilor. De  asemenea,  în  cazul

asocierii  cu  parteneri  externi, probabil valorile  nu  vor  fi

agreate, aceştia preferând valori cum sunt: capacitate  beneficiară,

valoarea substanţială, goodwill (badwill).

O mai mare atenţie trebuie acordată, în acest ultim caz  de

Tranzacţionare,  activelor  intangibile şi  anume:  brevetelor,

Mărcilor, procedeelor, care vor trebui evaluate individual.

Ca  orice  societate comercială, unităţile  C&D  au  nevoie

periodică  de lucrări de evaluare. Evaluarea pe  seama  activelor

intangibile,  care prezintă o mai mare inerţie temporală,  poate

asigura  stabilitatea unităţilor în procesul de  tranziţie.  În

plus,  prezentarea  acestor valori poate duce  la  reconsiderarea

poziţiei statului faţă de institute.

T A B E L E FINALE

…………………………………………………………………

Metodologia de evaluare Înapoi