Modulul tematic 4

Analiza valorii

Dr. ec. ing. Eugen Bontea

Introducere

După anul 1950 a apărut în SUA o nouă tehnică de reducere a costurilor produselor, urmărind în acelaşi timp şi o îmbunătăţire a funcţionalităţii lor, tehnică pe care autorul Lawrence D. Miles a denumit-o analiza valorii (value analysis).

Metoda fost aplicată pentru prima dată de firma General Electric Company unde lucra Miles, iar ca urmare a economiilor spectaculoase realizate, metoda a fost preluată de Forţele Armate ale SUA, de Uzinele Ford şi încă de câteva mii de întreprinderi americane, realizându-se economii de ordinul miliardelor de dolari.

Această metodă s-a răspândit cu rapiditate dincolo de graniţele SUA, fiind preluată de Japonia şi aplicată, printre altele, la produsele electronice de serie mare, după care pătrunde în Europa, la început în Suedia şi Germania, apoi în Anglia, Franţa, Olanda, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria s,i, destul de timid, şi în România.

Elementul de noutate adus de analiza valorii este faptul că ea consideră produsul ca un ansamblu de funcţii şi nu un ansamblu de piese. Aceste funcţii angajează parţial sau total reperele componente ale produsului, scoţând în evidenţă elementele nefuncţionale care generează costuri mari, dar care nu contribuie cu nimic la mărirea valorii de întrebuinţare a produsului.

In esenţă, metoda urmăreşte identificarea şi eliminarea costurilor inutile pentru realizarea unui produs, menţinându-i performanţele sau îmbuntăţindu-le în limita unor costuri raţionale.

Obiectivele metodei

Orice produs reprezintă o marfă, în măsura în care satisface o anumită necesitate a societăţii. Produsul este deci purtătorul material al unor servicii de care are nevoie utilizatorul şi care sunt satisfăcute prin intermediul produsului. Această calitate pe care o are produsul industrial îi conferă acestuia o valoare de întrebuinţare (Vî).

Analiza valorii (AV) urmăreşte stabilirea unui raport optim între Vî a produsului şi costurile de producţie directe şi indirecte (Cp), adică:

Vî

---- max

Cp

Valoarea de întrebuinţare a unui produs este formată din valori de întrebuinţare elementare, care sunt, de fapt, funcţiile unui produs. Materializarea fiecărei funcţii în produs generează anumite costuri. AV îşi propune ca realizarea corespunzătoare a funcţiilor în cadrul produsului să se realizeze cu costuri minime, adică:

n

Σ Fi

i=1

-------- = max(i = 1, 2 ... n)

n

Σ Ci

i=1

Fi = funcţiile produsului

Ci = costul funcţiilor produsului

Un obiectiv prioritar al AV este creşterea Vî a produsului cu aceleas,i costuri sau cu costuri mai mici. AV îşi propune, de asemenea, generalizarea soluţiilor constructive, tehnologice şi organizatorice care s-au dovedit eficiente.

In afară de efectele economice care rezultă, aplicarea AV într-o întreprindere scoate în evidenţă anumite deficienţe în organizare şi funcţionare, care generează pierderi în diferite faze ale procesului de fabricaţie.

Spre deosebire de metodele clasice care urmăresc reducerea costurilor unui produs pornind de la un obiect fizic dat pentru care se caută cele mai economice soluţii de realizare, AV studiază produsul pornind de la necesitatea socială care trebuie satisfăcută prin intermediul funcţiilor produsului. Metoda se bazează pe o relaţie directă între funcţiile unui produs şi costurile necesare realizării fiecărei funcţii în parte. Intre nivelul funcţiilor şi nivelul costurilor fiecărei funcţii trebuie să fie o proporţionalitate. Deci, alt element de noutate al metodei este introducerea noţiunii de cost al funcţiei.

Noţiuni cu care operează metoda AV

Valoarea unui produs este dată de consumul de muncă mediu (la nivelul societăţii) pentru realizarea acelui produs.

Valoarea de întrebuinţare a unui produs este determinată de proprietăţile fizice şi chimice capabile să satisfacă o necesitate a membrilor societăţii.

Funcţiile unui produs reprezintă acele calităţi ale produsului care determină efectul util. Funcţia este o componentă elementară a valorii de întrebuinţare şi nu trebuie confundată cu necesitatea socială. Analiza funcţională a produsului oferă posibilitatea identificării funcţiilor inutile şi înlăturării din produs a suportului lor material, reducându-se astfel costurile.

O clasificare a funcţiilor produsului este următoarea:

Funcţiile obiective sunt funcţiile care contribuie direct la realizarea Vî a produsului, sunt măsurabile dispunând de o anumită dimensiune tehnică, fapt care face să fie percepute direct de către beneficiarul produsului. O funcţie obiectivă a unui frigider este: "produce frig", funcţie măsurabilă în grade de temperatură. In nici un caz funcţia obiectivă a unui frigider nu este: "conservă alimentele" care exprimă o necesitate socială ce a impus construirea acestui obiect.

Funcţiile subiective participă în mod direct la realizarea valorii de întrebuinţare, dar nu sunt subiectiv măsurabile. In general, aceste funcţii sunt asociate design-ului unui produs şi pot conduce la creşterea valorii de întrebuinţare.

Insus,irile estetice ale unui produs pot impresiona foarte diferenţiat pe utilizatori.

Funcţiile auxiliare sunt obiectiv măsurabile cu o anumită unitate de măsură, dar nu contribuie la realizarea Vî. Funcţiile auxiliare condiţionează realizarea unor funcţii obiective sau subiective. De exemplu, funcţia obiectivă a unui bec electric cu filament este transformarea energiei electrice în energie luminoasă, dar prin soluţia tehnică adoptată trebuie acceptată şi funcţia auxiliară "degajă căldură", fără de care funcţia obiectivă nu se poate realiza.

AV urmăreşte, în măsura în care este posibil, să elimine sau să reducă din efectul funcţiilor auxiliare, care generează costuri mari fără a contribui la mărirea Vî.

Principiile analizei valorii

a) Principiul concepţiei funcţionale. Funcţiile sau valorile de întrebuinţare elementare derivă totdeauna din nece-

sitatea socială. Ele reprezintă însus,iri ale produsului, măsurabile cu una sau mai multe unităţi de măsură, iar rezultatul acestei măsurători este dimensiunea tehnică a funcţiei.

AV proiectează fiecare funcţie în parte ca şi cum ar fi nişte produse elementare diferite. Aceste proiecte parţiale se asamblează într-un tot rezultând concepţia de ansamblu a produsului, care trebuie să răspundă totdeauna unei necesităţi sociale.

In AV, punctul de plecare al unui studiu nu este produsul fizic, ci nomenclatorul de funcţii şi dimensiunile lor tehnice care derivă dintr-o necesitate socială dată.

b) Principiul dublei dimensionări a funcţiilor produsului. Funcţiile unui produs au două dimensiuni: o dimensiune tehnică exprimată printr-o unitate de măsură adecvată şi o dimensiune economică exprimată prin cost. Costul total al produsului este rezultatul însumării costurilor funcţiilor.

c) Principiul maximizării raportului dintre Vî şi costuri. Pentru a se realiza o competitivitate maximă este necesar ca produsul să aibă o valoare de întrebuinţare cât mai mare realizată cu costuri cât mai mici. De cele mai multe ori nu se realizează o proporţionalitate între costurile funcţiilor şi contribuţia acestora în Vî.

d) Principiul concepţiei integrate. Obiectul AV este produsul marfă. Rezultă că în AV nu se analizează piese sau subansamble izolate. Acestea există numai în virtutea unei anumite soluţii constructive date, dar luate ca atare nu răspund unei necesităţi sociale. AV se poate aplica şi la repere sau subansamble care se înscriu într-o funcţie care-s,i găseşte motivarea în contextul concepţiei integrate.

Piesele de schimb reprezintă un caz particular. Ele sunt mărfuri, deci se pot studia prin AV. Piesele de schimb răspund unei necesităţi sociale şi aceasta decurge din faptul că fac parte integrantă din concepţia unui anumit produs.

Metodologia aplicării AV

In ţara noastră a apărut un STAS cu nr. 11272/79 (în două părţi) referitor la AV cuprinzând "Noţiuni generale" s,i, respectiv, "Aplicarea metodei la produse" care stabilesc pentru un studiu de AV s,ase etape şi mai multe faze.

AV poate fi aplicată la produsele existente în vederea îmbunătăţirii funcţionale şi reducerii costurilor, cât şi la

nivelul concepţiei produselor (value engineering) urmărind realizarea unor produse performante cu costuri mici.

Alegerea unui produs pentru a fi studiat prin AV trebuie să ţină seama de anumite criterii, şi anume:

- importanţa produsului pentru întreprindere;

- ponderea produsului în volumul producţiei;

- rentabilitatea produsului;

- consumul de materiale, combustibil;

- poziţia produsului pe curba de viaţă.

In vederea începerii unui studiu de AV pentru un produs este necesară culegerea următoarelor categorii de informaţii:

- informaţii privind necesitatea socială a produsului. Aceste informaţii servesc la stabilirea structurală şi volumului nevoilor sociale la care trebuie să răspundă produsul analizat. De aici rezultă gama de tipodimensiuni, cât şi limitele maxime şi minime ale dimensiunilor tehnice ale funcţiilor produsului. Studiile de marketing pot aduce importante informaţii în această etapă;

- informaţii tehnice şi tehnologice care trebuie să exprime în ce măsură dotarea tehnică şi tehnologiile utilizate sunt apte pentru a realiza produsul reconceput;

- informarea pe plan economic - are în vedere datele necesare pentru stabilirea justă a costurilor, pentru a putea determina în mod corect raportul dintre valoarea de întrebuinţare şi costuri. Aceste informaţii trebuie să ofere posibilitatea stabilirii cu exactitate a costurilor pentru fiecare reper al produsului, cât şi pentru operaţiile tehnologice.

Stabilirea nomenclatorului de funcţii şi a limitelor dimensiunilor lor tehnice. Formularea funcţiilor unui produs este o operaţie pretenţioasă. Pentru evitarea unor erori care se fac în mod frecvent este necesar să se ţină cont de anumite precizări, printre care:

- o funcţie este distinctă de altă funcţie dacă adaugă prin sine însăşi valoare de întrebuinţare produsului şi poate exista independent de altă funcţie; precizarea este valabilă numai pentru funcţiile obiective şi subiective;

- o funcţie este auxiliară dacă nu adaugă prin sine însăşi valoare de întrebuinţare produsului, ci condiţionează existenţa uneia sau a unor funcţii obiective sau subiective;

- să nu se confunde necesitatea socială cu funcţiile produsului;

- să nu se confunde funcţia cu soluţia tehnică adoptată;

- să nu se confunde funcţiile cu efectul lor;

- să nu se confunde funcţiile cu dimensiunea tehnică adoptată;

- să nu existe funcţii derivate din alte funcţii.

Dimensionarea tehnică a funcţiilor

Dimensiunile tehnice ale funcţiilor vor trebui să exprime performanţele produsului existent, în varianta constructivă analizată şi se obţin prin măsurători tehnice (dacă este posibil).

Atunci când se concep soluţii noi, dimensiunile tehnice ale funcţiilor vor fi condiţionate de rezultatele prospectării necesităţilor sociale şi determinate prin anumite calcule tehnice.

Unităţile de măsură pentru fiecare funcţie trebuie astfel alese încât să poată exprima ceea ce caracterizează valoarea de întrebuinţare considerată şi o deosebeşte de alte valori de întrebuinţare.

Determinarea ponderii funcţiilor în valoarea de întrebuin-

ţare totală a produsului

Nivelurile de importanţă a funcţiilor produsului se stabilesc cu scopul determinării contribuţiei fiecărei funcţii în realizarea Vî a produsului, pe baza consultării unui eşantion reprezentativ de utilizatori ai produsului, cât şi a specialiştilor din întreprindere sau din afara ei.

Stabilirea ponderii funcţiilor în valoarea totală de întrebuinţare nu are în vedere o cuantificare a valorilor de întrebuinţare elementare, ci numai compararea lor din punct de vedere al importanţei, ţinând cont de opinia eşantionului consultat.

Stabilirea nivelului de importanţă a funcţiilor se face utlizând o matrice pătrată în care, atât pe orizontalâ, cât şi pe verticală se plasează funcţiile produsului exprimate simbolic prin literele alfabetului. Completarea matricei se face cu respectarea următoarelor reguli:

- funcţiile se compară două câte două; dacă se constată că o funcţie A este mai importantă decât altă funcţie B, atunci pe coloana funcţiei A la intersecţia cu linia funcţiei B se trece cifra 1, iar în coloana funcţiei B la intersecţia cu linia A se trece cifra 0;

- în căsuţele diagonalei matricei se trece cifra 1 pentru toate funcţiile;

- dacă se apreciază că două funcţii sunt la fel de importante, atunci în matricea funcţiilor se vor folosi o singură linie şi coloană pentru ambele funcţii;

- nivelul de importanţă al unei funcţii se obţine prin însumarea cifrelor înscrise în coloana funcţiilor respective;

- şirul natural al numerelor de la 1-n ordonează funcţiile din punct de vedere al importanţei lor;

- funcţiile auxiliare nu se introduc în matrice deoarece ele au acelaşi nivel de importanţă ca funcţiile obiective pe care le condiţionează;

- după determinarea nivelului de importanţă a funcţiilor se stabileşte ponderea acestora în Vî, aşa cum rezultă din fig. 1.

-----------------------------------------------------------------------

A B C D F G H TOTAL

-----------------------------------------------------------------------

A 1 0 0 0 0 0 0

------------------------------------------------------------------------

B 1 1 0 0 0 0 0

------------------------------------------------------------------------

C 1 1 1 0 0 0 0

------------------------------------------------------------------------

D 1 1 0 1 1 0 0

------------------------------------------------------------------------

F 1 1 0 0 1 0 0

------------------------------------------------------------------------

G 1 1 0 0 0 1 0

------------------------------------------------------------------------

H 1 1 0 0 0 0 1

------------------------------------------------------------------------

Total 7 6 5 3 4 2 1 25

-------------------------------------------------------------------------

% 25,00 21,43 17,85 10,72 14,28 7,15 3,57 100

-------------------------------------------------------------------------

Fig. 1

In exemplul de mai sus lipseşte funcţia E, aceasta fiind auxiliară.

Dimensionarea economică a funcţiilor

Orice funcţie este legată de purtătorii ei materiali care pot fi repere şi subsansamble, de aceea este necesar să calculăm costurile tuturor elementelor care materializează o funcţie. Repartizarea pe funcţii şi însumarea acestor costuri conduce la dimensionarea economică a funcţiilor, respectiv la stabilirea

costului fiecărei funcţii în parte, luând în considerare gradul de participare a elementelor materiale (repere, elemente de reper, subansamble) la materializarea funcţiei. De asemenea, se vor determina cheltuielile cu manopera pe operaţii şi repere, iar cheltuielile de regie se vor repartiza cu o cheie asupra tuturor reperelor.

Pentru dimensionarea economică a funcţiilor se va utiliza un tablou cu dublă intrare:

- pe orizontală se vor înscrie toate funcţiile produsului (obiective, subiective şi auxiliare);

- pe verticală se vor trece reperele, materialul respectiv şi operaţiunile tehnologice;

- în coloana "cost total" se trec costurile pe repere, separat pentru materiale şi separat pentru operaţiile tehnologice;

- costurile din coloana "cost total" se defalcă pe funcţii (atât materialul, cât şi manopera).

------------------------------------------------------------------------------

Repere şi Cost Funcţiile produsului Repere,elemente

operaţii total A B C D .... n de reper şi

tehnolo- (lei) operaţii inutile

gice

-------------------------------------------------------------------------------

Reper 1

-material 30 15 - 7 8

-oper.1 3 1 - 1 1

-oper.2 5 2 - 1 2

-...

-oper.n

--------------------------------------------------------------------------------

Reper 2

-material 25 5 5 - 15

-oper.1 4 2 1 - 1

-oper.2 3 1 1 - 1

-...

-oper.n

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Reper n

---------------------------------------------------------------------------------

Total

-material 300 35 22 18 45 ......... 50

-manoperă+

regie 150

----------------------------------------------------------------------------------

Prin raţionament logic se caută să se determine funcţiile pentru materializarea cărora intervine fiecare reper sau element de reper şi fiecare operaţie tehnologică în parte.

Dacă în cursul acestei analize se descoperă operaţii inutile sau elemente de reper inutile, costurile lor se trec în coloana din dreapta.

După determinarea costurilor fiecărei funcţii se calculează ponderea costului funcţiei în costul total al produsului. In continuare, se analizează raportul dintre costurile funcţiilor şi nivelul lor de importanţă. Pentru aceasta se compară ponderea funcţiilor în valoarea de întrebuinţare a produsului cu ponderea costurilor în costul total al produsului.

Ajustarea liniară folosind metoda celor mai mici pătrate

Folosind un sistem de axe xoy, introducem pe abscisă ponderea funcţiilor în Vî notate cu xi, iar pe ordonată introducem ponderea costului funcţiilor în costul total al produsului, notate cu yi.

Am obţinut un nor de puncte statistic, alungit, fapt care dovedeşte că între variabilele xi şi yi există o relaţie de interdependenţă.

xi - variabila independentă

yi - variabila dependentă

Dacă di = 0 (i = 1-7). In acest caz, dreapta ar reprezenta cel mai bine norul statistic alungit. In realitate vor exista totdeauna disproporţii între cele două ponderi. Pentru identificarea unei drepte care să reprezinte legătura dintre cele două perechi de valori xi şi yi se va folosi metoda celor mai mici pătrate. Dreapta care va reprezenta norul statistic de puncte va fi dreapta faţă de care suma distanţelor punctelor la pătrat va fi minimă, adică:

n

Σ di2 minim

i=1

n n

S = Σ di 2 Σ = (Yi - Yi )2 = (Yi - axi)2 minim

i=1 i=1

Estimatorul S exprimă abaterile dreptei de la punctele reale, adică exprimă disproporţia care există între cele două ponderi:

n

min S Σ = (yi2 + a2x2 - 2axiyi)

i=1

Pentru determinarea coeficientului unghiular al dreptei se derivează S în raport cu a

Δ s n

------ = Σ (2axi2 - 2 xiy2) = 0

δ a i=1

n

Σ xiyi

i=1

a = ------------

n

Σ xi2

i=1

Este necesar ca ponderea funcţiilor în costul total să fie proporţională cu ponderea funcţiilor în valoarea de întrebuinţare. In cazul unei proporţionalităţi perfecte a = 1 şi S = 0.

In realitate, multe puncte ale norului statistic se situează deasupra dreptei , fapt care indică funcţiile supradimensionate din punct de vedere economic şi care trebuie reconcepute.

Cunoscând cu exactitate care sunt funcţiile supradimensio- nate economic, colectivul care efectuează un studiu de AV va elabora soluţii noi pentru ameliorarea funcţiilor supradimensionate.

In acţiunea de reconcepţie a funcţiilor se vor folosi metode de stimulare a creativităţii de grup, cum ar fi: metoda brainstorming, metoda sinectică, metoda morfologică etc. care conduc, cu siguranţă, spre soluţii ameliorate.

După stabilirea noilor soluţii, se refac calculele. Se determină un nou estimator S şi un nou coeficient unghiular al dreptei de proporţionalitate medie.

Minimizarea estimatorului S' se desfăşoară concomitent cu

Vî

maximizarea raportului ---- max.

C

Câteva concluzii

Aplicarea metodei AV conduce la reducerea costurilor în medie cu 20%.

Metoda se poate aplica la orice produs (existent sau în faza de concepţie), însă eficacitatea metodei a fost dovedită la produsele care se fabrică în serie.

In afară de reducerea substanţială a costurilor prin AV, s-au semnalat şi unele efecte secundare, deloc neglijabile, cum ar fi:

- mărirea fiabilităţii produselor;

- ameliorarea procesului de fabricaţie;

- ameliorarea procesului de întreţinere;

- reducerea timpului de fabricaţie;

- reducerea greutăţii produsului;

- reducerea complexităţii constructive.

Literatura de specialitate menţionează că recuperarea cheltuielilor ocazionate de efectuarea studiilor de AV şi aplicare se realizează în primul an de aplicare în proporţie de 1000%.

Înapoi module tematice Înapoi