Modul tematic TT - 9

Probleme de proprietate intelectuală

specifice activităţilor de VRC-TT.

Dr. ing. Mario Duma

Într-o economie de piaţă normală, rezultatele cercetării sunt mărfuri; valorificarea lor presupune vânzare sau “închiriere” (acordare de drept de folosinţă - în forme specifice, desigur). Tehnologia are un proprietar; transferul de tehnologie este un transfer de proprietate (intelectuală). VRC şi TT presupun comerţ de drepturi de proprietate intelectuală. Un comerţ cu forme aparte de materializare şi exercitare.

În condiţiile actuale din România, cel puţin trei factori amendează, însă, pentru moment, aserţiunile de mai sus:

- oferta de rezultate ale cercetării depăşeşte cererea, sau: cererea de cercetare este cu mult sub dimensiunile, diversitatea şi structura tipologică a ofertei de rezultate ale cercetării. Este de discutat şi dacă există concordanţă în ceea ce priveşte nivelul calitativ al ofertei actuale de rezultate ale cercetării şi nivelul calitativ al cererii potenţiale;

- stocul existent de rezultate din oferta cercetării a fost realizat, în proporţie majoritară, prin cheltuirea de fonduri publice (buget, fondul special);

- nu a existat uzanţa negocierii atente şi detaliate, spre includere în contractele de cercetare de până acum, a unor clauze clare - admise de legislaţia internă în vigoare şi concordante cu practica internaţională - privind reglementarea statutului de proprietate asupra rezultatelor ce vor fi obţinute ca urmare a fiecărui contract. Conceptele cu care se operează în sfera comercializării drepturilor de proprietate intelectuală - deşi, în sine, nu foarte complicate - sunt cunoscute în prezent în lumea cercetării din România numai parţial, fragmentar şi cu multă aproximaţie. Or, nu se pot pretinde drepturi de proprietate intelectuală decât în etapa de negociere premergătoare contractării. Ulterior contractării, şansele de a obţine şi a valorifica drepturi de proprietate intelectuală, neprevăzute în contract, sunt cu totul aleatorii.

O problemă aparte o constituie achiziţionarea şi valorificarea judicioasă de proprietate intelectuală străină. În acest context, trebuie spus că ”valorificarea“ unor realizări (redescoperire sau chiar realizare deliberată în România a unor soluţii cunoscute ca fiind deja realizate pe plan mondial, dar fără verificare prealabilă privind situaţia protecţiei proprietăţii intelectuale asupra soluţiilor în cauză), dacă sunt protejate în România ca proprietate intelectuală a unor firme străine, prezintă riscul unor procese şi a unor plăţi de daune foarte mari, problemă cu care trebuie să ne obişnuim şi risc pe care trebuie să ştim să îl evităm.

I. Sinteza problematicii proprietăţii intelectuale

Proprietatea intelectuală include, în conformitate cu practica internaţională, mai multe categorii (specii, concepte):

- Invenţiile (protejate prin brevete de invenţii = patente)

- Modelele de utilitate

- Mărcile de fabrică, de comerţ, de serviciu

- Desenele şi modelele industriale

(creaţiile de design, privind forme de realizare, aspect - atât sub aspect estetic, cât şi implicaţii funcţionale ale formelor unor piese sau ansambluri)

- Topografiile de circuite integrate

- Drepturile de autor

(categorie largă, incluzând, cu referire la specificul C&D):

- Operele ştiinţifice

- Programele de calculator

- Băncile de date

- Know how

(Specificaţia este deschisă, progresele ştiiţifice impunând mereu noi categorii. De exemplu, unele noi rezultate ale biotehnologiilor formează categorii aflate în curs de definire [12].)

Conform Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), proprietatea industrială constituie o subsferă a proprietăţii intelectuale. Proprietatea intelectuală cuprinde:

- Proprietatea industrială (toate categoriile enumerate, mai puţin drepturile de autor)

- Drepturile de autor.

Categoriile menţionate nu reprezintă o "mulţime totală", deoarece o serie de realizări ştiinţifice importante rămân în afara lor (exemple: teoriile, formulele matematice, descoperirile etc.). Ele nu prezintă, de asemenea, o mulţime omogenă sub aspectul a ceea ce se protejează, deoarece la unele categorii se protejează conţinutul (invenţii), iar la altele - numai realizarea ca atare (programele de calculator - unde nu se protejează, de exemplu, modelul matematic, sau algoritmul de calcul; într-o anumită măsură - operele ştiinţifice, protejate ca atare şi nu, de exemplu, în mod explicit pentru o anumită contribuţie originală pe care ar conţine-o).

Protecţia proprietăţii intelectuale reprezintă asigurarea de drepturi materiale şi morale pentru autorii / titularii proprietăţii asupra unor realizări. Drepturile materiale sunt cele rezultate din veniturile ce pot fi obţinute prin vânzare, reproducere, utilizare etc. O realizare protejată nu poate fi reprodusă, utilizată etc. fără acordul - negociat, deci: plătit - al titularului dreptului de proprietate. In caz contrar, cel ce utilizează, reproduce etc. neautorizat o realizare protejată este răspunzător civil şi penal.

Există o varietate de moduri de recunoaştere şi protejare a proprietăţii intelectuale (moduri care sunt, parţial, complementare):

- Inregistrarea oficială (brevete, mărci, desene industriale, topografii)

- Secretul, confidenţialitatea (know how; invenţiile - până în momentul înregistrării, sau, în anumite cazuri, şi după înregistrare; soluţiile tehnice care nu se pretează la înregistrare; informaţiile)

- Publicarea (operele ştiinţifice)

- Procedee tehnice de împiedicare a utilizării neautorizate sau/şi a copierii neautorizate (se utilizează la programele de calculator)

- Menţionarea (inscripţionarea) titularului dreptului de proprietate direct pe unele obiecte protejate (produse, unele publicaţii, programe de calculator, mărci)

- Promovarea (valorificarea) industrială şi comercială rapidă şi eficientă (soluţiile tehnice în general; în special - cele care nu se pretează la înregistrare)

Valorificarea rezultatelor constituie o formă importantă a protecţiei proprietăţii industriale. De regulă, se obţin profituri mai mari dacă se vinde un produs realizat în baza unei soluţii protejate, decât dacă se vinde numai soluţia protejată, dar neaplicată. Luarea prin surprindere a pieţei (a clienţilor, dar şi a concurenţilor) cu produse fabricate, realizate în baza unor soluţii noi, preferabil - protejate (în orice caz - nu protejate în favoarea concurenţilor !) constituie o regulă a supravieţuirii şi a succesului în economia de piaţă.

De fapt, aici este necesară o strategie optimizată, minimizând riscuri contradictorii:

- cât mai târziu, înainte de momentul lansării produselor pe piaţă (dacă este cazul), pentru a surprinde pe concurenţi (care, aflând intenţiile, pot realiza creaţii diferite în aceeaşi direcţie, reducând segmentul de piaţă disponibil); pentru a putea beneficia de perioada de protecţie pentru activitate de producţie proprie sau sub licenţă; pentru a putea realiza protecţia internaţională, care expiră la termene ce decurg de la data constituirii depozitului naţional; pentru a realiza soluţii / lucrări ştiinţifice suficient finisate profesional, cât mai puţin vulnerabile;

- cât mai devreme, pentru a preveni brevetarea / publicarea, în ţară sau în străinătate, de către concurenţi care au ajuns la aceleaşi soluţii, fie în mod independent, fie prin scurgere de informaţii.

Coroborarea celor două componente de strategie menţionate implică cerinţa: cât mai devreme - în ceea ce priveşte finalizarea tehnică şi pregătirea aplicării soluţiei create.

In domeniul proprietăţii intelectuale, operează:

- Autorii

- Titularii drepturilor de proprietate intelectuală

In funcţie de prevederile legale şi de clauzele contractuale, în diferite situaţii, titulari pot deveni:

- autorii

- cei care au angajat (întreprinderi, institute etc.) sau/şi au plătit (edituri etc.) pe autori

- cei care au comandat şi plătit realizarea (beneficiari)

- Organismele de înregistrare oficială a realizărilor

- OSIM în România, organe omoloage în alte ţări

- Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

- Organisme de gestiune colectivă a drepturilor de autor

- Organismele oficiale de coordonare metodologică în domeniu în România:

- OSIM pentru invenţii, mărci, desene şi modele etc.

- Oficiul pentru Drepturile de Autor pentru aceste drepturi

- Comisia Naţională de Informatică pentru programele de calculator

- Ministerul Cercetării şi Tehnologiei pentru cercetare-dezvoltare, inventică, transfer de tehnologie etc.

- Consilierii în proprietate industrială, sunt persoane abilitate (atestate) pentru asistarea autorilor şi a titularilor în vederea obţinerii şi apărării drepturilor de proprietate intelectuală în ţară şi în străinătate. Agenţii de transfer de tehnologie trebuie să poată coopera cu consilierii în proprietate intelectuală, dar cei dintâi au o misiune diferită: aceea de a sprijini (şi de a realiza) comercializarea drepturilor de proprietate intelectuală obţinute.

Consilierii în proprietate intelectuală pot funcţiona:

- în cadrul organizaţiilor / întreprinderilor

- ca persoane fizice independente

- ca persoane juridice: agenţii de brevete ş.a.

- Organisme promoţionale (vizând finanţarea creării şi sprijinirea valorificării realizărilor)

- guvernamentale (inclusiv Ministerul Cercetării şi Tehnologiei)

- centre sau agenţii de tranfer de tehnologie

- incubatoare, centre de promovare a invenţiilor

- societăţi comerciale - specializate pentru transfer de tehnologie, sau ca funcţie specializată în cadrul unor societăţi de profil industrial ş.a.

- asociaţii non-profit

- asociaţii profesionale

- Organismele pentru soluţionarea litigiilor şi asigurarea respectării măsurilor de protecţie sunt:

- organele judecătoreşti

- organele de arbitraj comercial (pentru anumite litigii între părţile contractante, numai dacă prin contract părţile au convenit că recunosc arbitrajul respectiv)

In problematica proprietăţii intelectuale se stabilesc relaţii:

- între autori şi titularii drepturilor de proprietate

- între autori şi titularii drepturilor de proprietate, pe de o parte, şi organismele oficiale (locale, din ţări străine, internaţionale) de înregistrare şi atestare a drepturilor de proprietate, pe de altă parte

- între titularii drepturilor de proprietate şi utilizatori.

Respectarea, transferul şi valorificarea patrimonială a drepturilor de proprietate intelectuală se asigură prin instrumente contractuale specifice, între titularii drepturilor de proprietate intelectuală şi utilizatori:

- cesiune (în principal - între autori şi titulari)

- licenţă

Vânzarea licenţei se face, de regulă:

- pentru o sumă forfetară,

- pentru redevenţe, puse în relaţie cu volumul de aplicare/utilizare.

Licenţa combinată pentru marcă şi know-how, cu obligaţia de respectare riguroasă a acestuia, reprezintă franciză (francising).

Este foarte important de cunoscut faptul că licenţa constituie un obiect de negociere şi că, la rest de condiţii date, în funcţie de sumele puse în joc la negociere, licenţa poate fi: exclusivă sau neexclusivă, limitată sau nelimitată în timp, limitată sau nelimitată ca arie geografică de aplicare (teritoriu: de exemplu: drept de vânzare numai într-o anumită ţară, sau anumite ţări); limitată sau nelimitată ca volum de aplicare (de exemplu: drept de a fabrica nu mai mult decât un anumit număr de produse), etc. ªi aceste precizări sunt interdependente: se poate imagina o licenţă exclusivă pentru un anumit teritoriu, dar cu condiţia de a livra nu mai puţin decât o anumită cantitate de produse conform licenţei.

Toate acestea sunt obiect de negociere, în activitatea unui agent de transfer de tehnologie, în corelare cu cele stabilite la contractarea cercetării şi cu preţurile care se plătesc în etapa transferului de tehnologie. La rest de condiţii date, o anumită soluţie tehnică oferită spre valorificare se poate vinde la preţuri diferite / cu redevenţe diferite, în funcţie de clauzele de limitativitate ale licenţei.

In cazul în care agentul de transfer de tehnologie intervine în circuit încă înainte de finalizarea cercetării, de înregistrarea creaţiilor originale etc., el poate asista (sfătui) pe cercetători (unităţile de cercetare) în negocierile cu finanţatorii lucrărilor privind obţinerea drepturilor de titular asupra brevetelor ce rezultă din contractele de cercetare.

II. Soluţionarea unor probleme practice de protecţie a proprietăţii intelectuale în cadrul activităţii de C&D

Reorientări

- orientarea cercetării-dezvoltării spre generarea de bunuri de proprietate intelectuală care pot fi protejate;

- evitarea încălcării de drepturi de proprietate intelectuală, încălcări ce pot conduce fie la imposibilitatea de a valorifica rezultate de cercetări, dacă acestea sunt protejate de firme concurente, fie la plata de daune; verificarea prealabilă a oricărei soluţii preconizate sub aspectul protejării ei prin brevete în vigoare sau prin publicare în reviste de specialitate;

- asigurarea protejării realizărilor în domeniul proprietăţii intelectuale, prin cele trei direcţii principale;

- introducerea treptată în practica curentă a formelor contractuale uzuale de comercializare a bunurilor de proprietate intelectuală (licenţe);

- formarea personalului în direcţia decelării, a protejării şi a comercializării abile a drepturilor de proprietate intelectuală;

- formarea personalului în direcţia respectării normelor naţionale şi internaţionale privind drepturile de proprietate intelectuală, neîncălcarea acestora.

Rezultatele activităţilor de cercetare-dezvoltare sunt susceptibile de a se constitui în diferite categorii de bunuri de proprietate intelectuală, dintre care în tabelul 1 sunt exemplificate cazuri ce pot veni în incidenţă cu activitatea agenţilor de transfer de tehnologie. În tabel se prezintă sinoptic modalităţile în care diferitele categorii de rezultate ale cercetării intră în incidenţă cu diferitele categorii de proprietate intelectuală, sau cu alte metode de protejare.

Tabelul 1

Categorii de rezultate ale cercetării;

incidenţa lor cu categoriile de proprietate intelectuală

şi cu alte metode de protejare a acesteia

Rezultate	Categorii de proprietate intelectuală					Alte metode de protejare
	Invenţii	Desene, modele	Mărci	Drepturi de autor	Procedee tehnice		Secret de firmă1