21
Economia: abordare multidisciplinară (1990)
Tribuna economică,
nr. 9, 1990
Se vorbeşte şi se
scrie mult în aceste zile, cu îndreptăţire, despre renaşterea
rolului economiştilor, despre dobândirea de către economişti a
unui statut activ, creator, de concepere, promovare şi
utilizare eficientă a unor noi instrumente şi metode în
practica economică, de analiză, aprofundare şi influenţare în
deplină cunoştinţă de cauză a proceselor economice.
În resurecţia lor,
vital necesară, ştiinţa şi practica economică românească
urmează, desigur, să-şi reconsidere conceptele, concepţiile,
modul de existenţă şi de acţiune proprii, specifice, interne.
În acelaşi timp, însă, în epoca noastră, caracterizată prin
sistemicitate, interdisciplinaritate şi - de ce nu? -
pluralism, problemele economiei vor fi soluţionate în
cooperare şi, adesea, în joncţiune cu cele cu caracter social,
ecologic şi (cel din urmă, dar nu ultimul ca importanţă)
tehnologic.
Rândurile de faţă
îşi propun să treacă în revistă exemple de probleme de interes
major ale dezvoltării economiei noastre, caracterizate
printr-un impact profund economico-tehnologic.
1. Dacă s-ar
întocmi un top al absurdităţilor prin care incultura
dictaturii a dezagregat eficienţa şi speranţele de progres ale
industriei noastre, alături de giganţii pentru prelucrarea
unor materii prime sărace sau secătuite ar trebui să stea,
probabil, autarhia, tendinţa de a produce în România tot şi
toate câte se produc în lume. Dictatorii nu au fost capabili
să înţeleagă ce înseamnă în fond specializare şi cooperare în
producţie, diviziune internaţională a muncii, serie (volum) de
fabricaţie, piaţă de desfacere, condiţii şi căi de asigurare a
competitivităţii ş.a.m.d.
Cred că, împreună
cu problema asigurării cu resurse şi cu cea a poluării, despre
care se scrie mai mult în ultimul timp, problema modului de
trecere de la autarhie la specializare este o problemă
fundamentală, centrală a restructurării economice şi de felul
cum vom concepe şi stăpâni acest proces va depinde în mare
măsură ieşirea economiei noastre din starea actuală de criză.
Este o problemă economică, dar în acelaşi timp şi tehnică,
pentru că prin autarhie s-a diluat sub orice nivel admisibil
densitatea de activitate de concepţie pe unitatea de soluţie
tehnică necesară. Iar acum, când suntem confruntaţi cu
existenţa unei diversificări excesive a producţiei,
întrebările care se pun (şi care se vor pune, în mod dinamic,
pe parcursul unei întregi etape de redresare şi restructurare
a economiei) sunt:
- Ce mai menţinem
un timp în producţia proprie, în limita uzurii fizice a
instalaţiilor tehnologice şi a uzurii morale progresive a
soluţiilor tehnice existente? Cât timp?
- Ce menţinem în
producţia proprie pe termen lung, ca direcţie de specializare
pe care intenţionăm să ne concentrăm în vederea asigurării
treptate a unui nivel întâi acceptabil şi apoi tot mai bun de
competitivitate?
Fără îndoială,
pentru a răspunde la aceste întrebări sunt necesare deopotrivă
(şi în strânsă coeziune) cercetări prospective economice,
studii de marketing şi de conjunctură economică, analize de
eficienţă economică, dar şi prognoze tehnologice, analize
comparate şi evaluări complexe ale variantelor de progres
tehnic cunoscute şi ale celor posibile, analize de
fezabilitate tehnică, de impact posibil al tipizării, al
evoluţiei parametrilor tehnici de calitate etc. Este o sferă
în care se impune conjugarea demersului sistemic cu cel
analitic, a celui economic cu cel tehnic, ca şi a aplecării
atente asupra cunoaşterii realităţilor interne specifice şi a
celor actuale şi viitoare de pe plan mondial.
2. O a doua
problemă cu implicaţii şi conexiuni profunde tehnice şi
economice este reprezentată de modul de asigurare a noilor
soluţii în filiera cercetare – proiectare (- licenţe) –
investiţii – asimilări – producţie – utilizare (a produselor,
a instalaţiilor) - dezafectare. Un singur aspect, cu titlu de
exemplu, pentru a ilustra caracterul mixt, tehnic şi economic,
al problemei: diferite variante de soluţii tehnice sau chiar
şi numai diferite variante de dimensionare, de stabilire a
valorilor anumitor parametri de funcţionare, pot avea
influenţe diferite atât asupra economicităţii în fazele de
fabricaţie şi în cele de utilizare (adesea - contradictorii
între aceste faze), cât şi asupra posibilităţilor de tipizare,
deci asupra seriilor de fabricaţie şi asupra pieţei. Rezultă
deci, ca o necesitate obiectivă, abordarea în comun a
problemelor de acest gen, abordare prin care economiştii să
fie implicaţi direct, alături de ingineri, în procesele de
creaţie tehnică. Să nu uităm că, dacă parametrii economici
depind de activitatea laboratoarelor de cercetare tehnică,
creaţiile acestora trebuie neapărat să se verifice prin
rezultate economice.
3. O a treia
problemă complexă este cea a mecanismului economic aferent
promovării, în condiţiile concrete ale ţării noastre, a unor
investiţii raţionale şi eficiente, a progresului tehnic, a
calităţii în întreaga activitate desfăşurată. Elaborarea şi
utilizarea stimulentelor economice colective şi individuale
(şi, după caz, a penalizărilor aferente), a celor explicite şi
directe, dar şi ţinând seama de influenţele indirecte pe care
diferite reglementări cu caracter economic le pot exercita
asupra progresului tehnic şi asupra calităţii, presupun o
atentă şi aprofundată cunoaştere a proceselor de generare şi
implementare a tehnicii noi în specificul diferitelor ramuri
şi subramuri, de condiţionare şi asigurare a calităţii.
Reciproc, în
proiectarea dezvoltării economice este necesar să fie
cunoscute direcţiile de progres tehnic expectate şi
preconizate, modalităţile şi factorii tehnici şi economici ce
condiţionează generarea lor, penetrarea (proliferarea), precum
şi impactul lor - atât tehnic (de exemplu, subproduse
necesare, dezvoltări conexe etc.), cât şi, evident, economic.
4. În fine (fără a
epuiza problematica), se poate aminti tot ceea ce este legat
de balanţele materiale, energetice, financiare (inclusiv
valutare) naţionale, în care calculele situaţiei actuale şi cu
atât mai mult cele privind evoluţiile viitoare sunt
indisolubil legate de condiţionările introduse de filierele
tehnologice de prelucrare, asamblare, agregare etc., de
mutaţiile pe care progresul tehnic este de natură să le
imprime, pe plan intern şi internaţional.
Înainte de a
încheia, se cuvine să fie menţionată, în aceeaşi ordine de
idei, participarea multidisciplinară pentru abordarea
problemelor economice înseşi. Economia matematică antrenează
în câmpul de acţiune al economiei pe matematicieni, care
adesea depăşesc sfera pur matematică, implicându-se în teoria
economică. Ingineria sistemelor antrenează în sfera economiei
pe ingineri, care aduc cu ei o serie de concepte şi metode
născute în tehnică. Prin intermediul ciberneticii, economia
beneficiază de contribuţii din sfera biologiei ş.a.m.d.
Aşadar,
păstrându-şi specificul profesional propriu, fiecare
componentă a intelectualităţii economice şi tehnice îşi poate
aduce o contribuţie de nivel la redresarea şi la reconstrucţia
economiei noastre numai dacă acţionează în calitate de parte a
unui întreg, cu conştiinţa responsabilităţii atât pentru
îndeplinirea propriei misiuni, cât şi pentru cooperarea
interdisciplinară, urmărind soluţionarea problemelor care ne
stau în faţă printr-o abordare în întreaga lor complexitate.
|
