|
Cartea de faţă s-a scris, cu unele intermitenţe, în
timp de aproape patru decenii. Ea reflectă experienţa
profesională personală, mai puţin obişnuită, a autorului:
asimilare de produse noi într-o mare întreprindere, în care se
menţinea, din perioada interbelică, o remarcabilă tradiţie a
rigorii, a calităţii şi a eficienţei; cercetare-dezvoltare în
domenii, pe de o parte, de vârf; pe de altă parte, cu variate
conexiuni inter-ramuri şi interdisciplinare: electronică,
automatică, tehnica măsurării, informatică, energetică, cu
generaţiile tehnologice ce au marcat aceste domenii în a doua
jumătate a secolului 20. Treptat – formare şi implicare tot
mai aprofundată şi în problematica economică şi socială.
Poziţii ierarhice suficient de înalte pentru a participa la
analiza unor probleme strategice şi suficient de pământene
pentru a rămâne în practica activităţii curente, în ceea ce
astăzi se numeşte, uneori, economia reală; pentru a păstra
independenţa de gândire şi de acţiune. Contacte
internaţionale. Participare directă la tranziţia economică
post-decembristă, pe funcţii şi cu atribuţii diversificate.
Cartea este o culegere de 85 dintre lucrările autorului
(studii, eseuri, articole, interviuri -- integral sau numai în
extrase), tipărite
între 1968 si 2004, din domeniul economic, politic, social,
grupate în patru părţi; lucrările reproduse constituie
capitole.
Toate lucrările au, ca factor comun, o sabie ofensivă, scoasă
din teacă.
La aproape toate, sabia este şi mistrie: pentru ceea ce se
critică, se propun soluţii, remedii; se încearcă a construi
altceva în loc, altfel.
Părţile şi capitolele cărţii nu sunt izolate între ele. Şi nu
pot fi, pentru că, în economia şi societatea reală,
cauzalitatea este complexă şi influenţele – întrepătrunse. De
aceea, cititorul preocupat de unul dintre subiecte poate găsi
elemente care îl interesează nu numai în partea care poartă
denumirea căutată. De altfel, sunt şi câteva repetări, între
diferite capitole. Iar aserţiunea că privatizarea va fi, dar
va dura si nu trebuie aşteptată pasiv, este repetată în multe
capitole, în diferite contexte.
Sistemicitatea este o dominantă a cărţii: lucrurile trebuie
rezolvate în ansamblul lor; deficienţele sunt nu numai
şi nu atât ale domeniilor în care ele se manifestă.
Soluţiile parţiale, locale, sunt necesare, dar nu şi
suficiente; ele pot fi chiar în zadar, dacă nu concordă cu
ceea ce impune homeostaza
sistemului economico-social. Condiţia reuşitei constă în
abordarea şi soluţionarea pe ansamblu, în deplasarea
homeostazei către starea dorită.
Desigur, multe din remediile de fond preconizate înainte de
1989 n-ar mai fi valabile astăzi. Dar nu vă grăbiţi să le
clasaţi pe toate. De exemplu, ce este (sau, de fapt, ce ar
trebui să fie) astăzi fondul pentru mediu, altceva decât un
„schimb financiar între bugetul întreprinderii şi bugetul de
stat”, în funcţie de daunele sau, după caz, foloasele aduse
mediului înconjurător? (Aşa se preconiza într-o lucrare datată
1973.) Iar tot ceea ce este scris despre relaţia
ştiinţă-producţie în acei ani nu este deloc departe de
adevărurile din România de azi, dacă nu cumva astăzi anumite
probleme sunt chiar mai acute. Şi îndrăznim să afirmăm că, de
exemplu, după ani de restructurare a sistemului de finanţare a
cercetării, actualul „Plan naţional de cercetare-dezvoltare,
inovare”, cu a sa imensă birocraţie aferentă, nu răspunde nici
astăzi (pe fond şi adevăr, nu formal) la problemele şi
cerinţele cele mai importante formulate şi analizate cu un
sfert de veac în urmă, în lucrările cuprinse Partea I a
prezentului volum; ba chiar a redus controlul social şi a
mărit arbitrarul privind orientarea cercetării şi utilizarea
puţinelor fonduri alocate cercetării.
De ce această carte?
Pentru ceea ce ţine de perioada până în 1989, sunt
mulţi oameni de bună credinţă care încă mai cred că eroarea
sistemului a fost numai una politică –
dictatura respingătoare, asociată cu
lipsa de preocupare pentru nivelul de trai al populaţiei.
Chiar sacrificarea deliberată a acestui nivel de trai, să
admitem că, eventual, nu cu rea intenţie, dar recurgând la
analize cu concluzii preconcepute şi interpretate mărginit, cu
„fundamentări ştiinţifice” forţate, obligate doar să confirme
nişte decizii intuitive, subiective, luate pe bază de „bun
simţ”, care nu s-a dovedit nici pe de departe, întotdeauna,
„bun”. Exemplu: „corelaţia dintre acumulare şi consum”,
adoptându-se rate de acumulare exagerate (în dauna
consumului), forţându-se un model care prezenta un maxim
foarte puţin reliefat al curbei „total multianual al fondului
de consum în funcţie de rata de acumulare”. Elementar vorbind,
se susţinea că creşterea volumului de investiţii (pe seama
reducerii consumului curent) promitea capacităţi de producţie
pentru consum sporit în viitor. Dar: variaţia ce determina
optimul ales era mult mai mică decât limitele modelului (care,
de fapt, erau limitele ideologiei şi ale regimului). Dintre
factorii concreţi ce determinau aceste limite, la data şi în
forma impunerii ca doctrină oficială a fostului regim, se pot
enumera: absenţa luării în calcul a riscului determinat de
evenimente viitoare neprevăzute, inclusiv evoluţia viitoare a
tehnologiilor, schimbări politice, modificări ale capacităţii
de absorbţie a pieţei, actuale şi viitoare ş.a.;
toate aceste limitări erau de natură să reducă consumul
viitor şi, deci, optimul real era la valori mai reduse a ratei
de acumulare.
Pe lângă modelele cu concluzii forţate, o altă boală cronică a
conducerii semidocte (mult spus) a fost absolutizarea unor
concepte sau orientări care ar fi trebuit să fie subiecte de
optimizare.
Exemplu: absolutizarea ideii că întreprinderile foarte mari
sunt cele mai eficiente, oriunde şi în orice condiţii, omiţând
faptul că mărimea unei întreprinderi trebuie să fie optimă, de
la caz la caz, că întreprinderile mici şi mijlocii au, în
anumite ramuri, avantajul mobilităţii, adaptabilităţii etc.
Totodată, un eşec tehnologic sau de piaţă, ce afectează un
gigant, are consecinţe mult mai grave pentru economia
naţională şi, în final, pentru nivelul de trai al populaţiei,
decât acelaşi eşec la o IMM. Aceasta, în timp ce întregul
sistem economic şi social favoriza excesul de investiţii şi,
în cadrul lor, excesul de giganţi: banii de investiţii
trebuiau nu scoşi din buzunarul personal, ci doar obţinuţi de
la stat, prin persuasiune şi prin „fundamentări” acoperitoare;
proiectanţii aveau de lucru (de altfel, aceiaşi care făcuseră,
înainte, „studiile de dezvoltare”, în care „fundamentaseră”
viitoarele mega-investiţii), constructorii aveau de lucru;
directorii generali şi mulţi salariaţi din întreprinderi aveau
leafă mai mare dacă întreprinderea era de „grad” mai mare,
adică – dacă avea personal mai numeros şi fonduri fixe de
valoare mai mare. În nenumărate obiective măreţe,
inadecvate tehnic sau / şi fără piaţă, uzate fizic şi moral
prematur sau chiar din start, inclusiv poluante şi cu
consumuri iremediabil mari, s-a irosit în zadar o mare parte
din resursele naţiunii şi din nivelul de trai al poporului
român – de atunci, de acum şi pe mult timp de acum
înainte.
În lucrările ante 1989, adunate în acest volum, am
încercat să demonstrez prin ce însuşi mecanismul economic era
eronat, aşa cum era el proiectat şi aşa cum funcţiona în
România (şi, de fapt, în toate ţările aşa zis socialiste, cu
variaţii neesenţiale de la o ţară la alta). Şi cum ar fi
trebuit să fie altfel, dacă voia să mai fie. Evident,
deficienţele sistemului nu erau rupte de caracterul
dictatorial al regimului, care nu era apt să suporte o critică
de fond, nici măcar din interior, şi cu atât mai puţin nu era
dispus şi disponibil pentru remedierea deficienţelor, chiar
dacă această remediere i-ar fi fost de folos. Aşa cum am mai
sugerat, trebuie amintit nu numai caracterul dictatorial, ci
şi doctrina „muncitorii, tehnicienii, inginerii şi
funcţionarii”, „rolul conducător al partidului clasei
muncitoare” (de fapt, nici măcar muncitorii nu erau factorii
determinanţi, ci impostorii necalificaţi care îi
„reprezentau”), doctrină care făcea ca probleme sistemice de
mare rafinament şi complexitate să fie diagnosticate,
soluţionate şi decise la nivelul intelectual ştiut, iar
ierarhia valorilor şi valorificarea potenţelor şi a resurselor
naţiunii să fie poluate şi distorsionate, după cum se observă
încă – pentru decenii.
În ceea ce priveşte perioada post-1989, textele,
tratând, de pe viu (din tranşee), probleme dintre cele acute
şi controversate ale timpului (de departe nu pe toate, dar pe
cele cu impact – direct sau indirect – asupra dezvoltării,
asupra progresului tehnologiei şi economiei), introduc pe
posibilul cititor de azi şi de mâine în subtilităţi ale
proceselor care s-au desfăşurat; cum se spune la interviuri cu
oameni de artă: în laboratorul de creaţie (dar, din păcate,
sub multe aspecte, şi de distrugere) a economiei. Mai este loc
de învăţăminte utile pentru decizii viitoare. Oricum, cele
scrise aici pot ajuta la ceea ce constituie leitmotive ale
cărţii: imperativul creşterii generale a discernământului
economic şi politic; nevoia de abordare sistemică. Să
constatăm că, pentru unele aspecte, astăzi este deja mâine; au
trecut peste 14 ani!
În general, conţinutul acestei cărţi poate fi privit şi ca un
depozit de informaţie, de cunoaştere, de experienţă, din ceea
ce unii din generaţia mea simt obligaţia morală să lase
moştenire. Iar ce vor face moştenitorii, este treaba lor.
*
Câteva explicaţii,
oarecum tehnice, despre ediţia de faţă.
Din textele scrise
şi publicate până în 1989, obligatoriile – pe atunci – citate
din opera conducătorului au fost extirpate total. Poate că
procedeul a fost excesiv – la pregătirea discursurilor lucrau
specialişti, personalităţi de cea mai înaltă calificare, aşa
că multe citate erau la obiect şi utile, ca argumente, chiar
dacă în practică nu se aplicau sau în practică era invers
decât în citate. Ele erau, însă, amestecate cu improvizaţii
inadmisibile. Filtrarea selectivă a tuturor acestora ar fi
depăşit obiectivele cărţii.
Dimpotrivă, multe
dintre stereotipurile de limbaj şi chiar dintre cele
conceptuale au fost, de regulă, păstrate; ele reprezentau,
atunci, obolul pentru ca textele să poată apare (şi, unele,
trebuie să recunoaştem, făceau parte din gândirea noastră de
atunci). O serie de afirmaţii şi exprimări serveau drept
paratrăsnet preventiv ostentativ la adresa unor posibile acuze
de atitudine duşmănoasă, încălcare a politicii partidului şi
statului, confuzie ideologică, subminare etc. Astfel de acuze
se lansau foarte uşor, blocând totul. Astăzi, precauţiile de
atunci mai au rolul, cel mult, de a sugera patina vremii şi a
vremurilor. Dacă am fi reformulat şi stilizat fiecare frază în
limbajul actual, decorul nu ar mai fi corespuns cu epoca. Şi,
fie generaţiei actuale ilustrare, spre neuitare, despre
condiţia intelectualului sub dictatură, despre umilitoarele
concesii ditirambice
cu care trebuia să plătească fiecare crâmpei de adevăr
strecurat în textul tipărit.
Lucrările sunt
pline şi cu trucuri, care par astăzi mai mult sau mai puţin
ieftine (ca, de exemplu: Sunt cu totul de acord cu obiectivele
partidului. Dar mijloacele… Sau: După cum se ştie,
superioritatea orânduirii socialiste constă în… Dacă… Sau:
Vechiul mecanism economico-financiar, în loc de actualul
mecanism economico-financiar). Distraţi-vă să le depistaţi,
dacă nu aveţi ceva mai bun de făcut. Mai curând, treceţi peste
ele.
Am păstrat integral
celelalte citate şi trimiteri.
Lucrările reproduse
aici au apărut, înainte de 1989, în: Contemporanul, Era
Socialistă, Probleme economice, Revista economică, Scânteia,
Viitorul social, precum şi câteva volume de culegeri tematice
- Conştiinţă socialistă şi participare socială, Ed. Academiei
R.S.R., Bucureşti, 1977; Mutaţii contemporane în ştiinţă şi
tehnică şi implicaţiile lor, Editura Politică, Bucureşti,
1978; Condinf (Conducere – informatică…), Cluj-Napoca, 1979 şi
1980; după 1989, în: Adevărul, Adevărul economic, Alternative
`90, Azi, Capital, Curentul, Diplomatic Club, Economistul,
Lumea azi, Mesagerul economic, Tribuna economică, Ziua
economică.
Din textele scrise
şi publicate după 1989, au fost tăiate o serie de pasaje
excesiv polemice sau insuficient de echidistante politic; în
orice caz – am eliminat cele câteva nume proprii criticate.
Eventualele
repetări între diferite lucrări, dacă nu consumau mult spaţiu,
au fost păstrate, pentru a nu deranja continuitatea lecturii,
cu dezavantajul că, la reluare, dau cititorului sentimentul de
„déjà vu”. Repetările prea ample au fost eliminate, făcându-se
trimiteri de la o lucrare la alta. Trimiterile între lucrări,
inclusiv cu scopul de a releva eventuale conexiuni, sunt
marcate cu [numărul lucrării], în Cuprinsul desfăşurat de la
finele volumului.
Eliminarea unor
pasaje semnificativ de mari este marcată printr-un şir de
puncte.
Notele de subsol,
explicative la prezentul volum, cuprinse în lucrările
reproduse în continuare, sunt marcate cu semnul *, inserat
după numărul de ordine şi sunt redactate, de multe ori, la
persoana 1 singular. Celelalte note de subsol (cele fără
semnul *) aparţin textelor originale. Numerotarea notelor este
pe ansamblul volumului.
Lucrările
autorului, publicate în alte domenii, cum sunt cele de profil
electronică, automatică, tehnologia informatică, nu formează
obiectul prezentului volum. Cele din domeniul reformei, al
managementului şi economiei cercetării, realizate în cadrul
SCIENTCONSULT S.R.L., sunt deja adunate în compact-discul
« Probleme determinante – aspecte sensibile, privind: reforma
în economie / politica şi managementul cercetării. Un deceniu
de activitate SCIENTCONSULT 1991-2001. Cercetări, studii,
analize, fundamentări, soluţii », aflat în câteva biblioteci
publice – listă de lucrări în Anexa 1. Pentru cele din
domeniul energeticii (listă selectivă în anexa 2), sper să mai
reuşesc adunarea într-un unicat xerografiat, care să fie depus
la o bibliotecă. Documentele de poziţie economică, elaborate
în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a
Municipiului Bucureşti (CCIRB) şi devenite, după aprobarea
lor, documente oficiale ale Camerei (listă selectivă în anexa
3), se găsesc în arhiva CCIRB şi a publicaţiei sale –
Mesagerul economic.
|
