|
Adevărul, 20.1.1998
Ordonanţa de
urgenţă nr. 92/1997 a Guvernului României, adoptată la 30
decembrie 1997 şi publicată în Monitorul Oficial din nr. 386,
tot din 30 decembrie 1997, privind stimularea investiţiilor
directe, a urmat unor îndelungate dezbateri politice despre
asigurarea egalităţii şanselor, despre evitarea oricăror
discriminări între investitorii români şi cei străini. De
asemenea, această ordonanţă marchează, totodată, “lovitura de
deschidere” în meciul reformei, executată de către echipa
remaniată de guvernare. Din păcate, ea constituie, de fapt, un
fault, aducând o gravă afectare a intereselor industriei
româneşti, în favoarea industriilor străine.
Într-adevăr,
articolul 13 al Ordonanţei prevede:
“Investitorii
beneficiază de următoarele facilităţi:
a) importul de
bunuri mobile, corporale sau / şi necorporale, care constituie
aport în natură la capitalul social al unei societăţi
comerciale sau reprezintă contribuţia la o asociaţie...,
necesară pentru realizarea obiectului de activitate, este
exceptat de la plata taxelor vamale şi de la plata taxelor pe
valoarea adăugată;
b) importul de
echipamente tehnologice - maşini şi utilaje - constituind
active amortizabile... realizat de către investitorii care
efectuează investiţii directe, este exceptat de la plata
taxelor vamale...”
Aşadar, dintr-o
trăsătură de condei, sunt anulate, cu efect imediat, orice
taxe vamale, orice elemente de protecţie vamală tarifară a
industriei naţionale, aşa cum erau ele negociate şi rămase
încă, până acum, în baza acordurilor de comerţ cu alte ţări,
fie ele ţări din CEFTA, fie ţările Uniunii Europene - conform
acordului de asociere, fie ORICE alte ţări, pentru “maşini şi
utilaje”, pentru ORICE maşini şi utilaje, pentru că orice
maşini şi utilaje constituie “active amortizabile” şi în orice
fel de investiţii - şi numai în investiţii - se utilizează
ele. De asemenea, mai larg, se anulează imediat orice
protecţie vamală pentru orice “bunuri mobile, corporale sau /
şi necorporale, care constituie aport în natură la capitalul
social...”; se ştie că este uşor de înregistrat în
contabilitate o investiţie în “bunuri mobile, corporale sau /
şi necorporale”, ca aport în natură la capitalul social (sau
la majorarea acestuia - pentru că articolul 2, lit. a, ultima
liniuţă, prevede explicit că Ordonanţa se aplică şi în caz de
“participare la creşterea activelor”).
Desigur, se
cunoaşte faptul că protecţia industriei naţionale este o
problemă cu multe faţete, o armă cu multe tăişuri. Pe de o
parte, este apărată industria naţională, dar, pe de altă
parte, cresc costurile investiţionale, devine mai dificilă
achiziţia de tehnologie străină modernă, se atenuează
eforturile pentru competitivitatea industriei naţionale. De
aceea, politica protecţiei tarifare este o problemă delicată
şi de rafinament politic şi comercial. Se cunosc aceste
lucruri.
Tocmai de aceea,
există taxe vamale foarte strâns negociate, numai pe bază de
reciprocitate, numai cu anumite ţări sau grupuri de ţări, taxe
aflate în rapidă scădere etc. Unele dintre aceste taxe, în
raport cu unele ţări sau grupe de ţări, pentru anumite
produse, sunt deja zero, altele, chiar în condiţiile actuale
ale liberalizării comerţului mondial, nu sunt încă zero. Ele
au fost, însă, toate, şterse cu buretele prin Ordonanţa de
urgenţă, în mod unilateral, ignorând unul dintre criteriile
importante şi de neneglijat, dintre cele care stau la baza
negocierii şi stabilirii tarifelor vamale. De asemenea -
unilateral din partea României, în ceea ce priveşte condiţiile
de reciprocitate în relaţiile comerciale cu diferite alte
ţări.
Dar nu numai atât.
Nu numai că se anulează orice protecţie vamală a tuturor
produselor industriale româneşti - bunuri de investiţii, în
raport cu orice alte ţări (participante sau nu la acordurile
comerciale la care România este parte).
Dar toate “bunurile
mobile, corporale sau necorporale” din import, care pot fi
înregistrate ca “aport în natură la capitalul social”, sunt
exceptate şi de la plata TVA; adică, presupunând un rest de
condiţii egale - performanţe, nivel tehnologic, calitate, preţ
etc., produsele investiţionale româneşti pornesc, în orice
concurenţă de oferte pe piaţa investiţiilor directe din
România, cu un handicap, la valoarea de achiziţie, de 18%
(sau cât va mai fi stabilită valoarea TVA), pentru că NUMAI
IMPORTUL este exceptat de la plata TVA, iar pentru
achiziţionarea, în scopul realizării unor investiţii directe,
a unor “bunuri mobile, corporale sau necorporale” din ţară,
“Ordonanţa de urgenţă privind stimularea investiţiilor
directe” nu prevede nici o exceptare de la plata TVA. Prin
aceasta, se modifică prevederile anterioare privind TVA; în
Ordonanţa nr. 3/1992, republicată în M.O. nr. 288 din 12
decembrie 1996, art. 6, A, i), 10, erau scutite de plata TVA
“aportul de bunuri şi servicii la capitalul social al
societăţilor comerciale” “rezultate din activitatea specifică
autorizată, efectuate în ţară”, iar la B, b) erau scutite
numai bunurile din import aferente aportului investitorilor
străini; nu era mai normal să fie scutite atât cele din ţară,
cât şi cele din import, pentru orice investitori? Ce să se
înţeleagă din prevederea finală a Ordonanţei de urgenţă
discutate: “se abrogă... orice alte dispoziţii contrare”? Este
o modificare de fond, făcută cu intenţie, sau încă o
neglijenţă şi o ambiguitate a sistemului legislativ, ca atâtea
altele? Este un text normativ adresat tuturor investitorilor,
deopotrivă celor români şi celor străini!
Condiţiile
tehnologice şi financiare ale industriei româneşti de bunuri
investiţionale sunt şi aşa precare. Un astfel de handicap,
introdus suplimentar, poate fi lovitura de graţie pentru
întreaga industrie românească de profil. Soluţiile nu sunt
simple, pentru că investiţiile trebuie să fie încurajate.
Oricum, corectarea urgentă a prevederilor ordonanţei de
urgenţă se impune:
a) apreciem că
taxele vamale ar trebui să rămână aşa cum au fost ele
negociate şi stabilite, pe bază de reciprocitate, ţară cu ţară
sau pe grupe de ţări, pentru grupele respective de produse;
b) dacă este să se
acorde scutire de plata TVA pentru bunuri de investiţii,
această scutire trebuie să opereze egal pentru bunurile din
import şi pentru cele fabricate în ţară. Prin menţinerea
facilităţii respective, existente anterior, la bunurile din
producţia internă, nu se va aduce nici o pierdere bugetului
statului, pentru că, altminteri, bunurile respective nu vor
mai exista ca producţie, neaducând nici TVA, nici alte
impozite la bugetul statului.
|
