|
7
Petrol, tehnologie şi politică
Publicat în Ziua
economică din 7 august 2004
Cu
prilejul semnării contractului de vânzare a cotei de proprietate
asupra PETROM, primul ministru Adrian Năstase a spus: „…cine
controlează PETROM-ul controlează economia românească şi cine
controlează economia poate să controleze şi politica. Sunt însă
foarte bucuros de faptul că putem să observăm că acest proiect
reprezintă mai curând un parteneriat româno-austriac şi el ne dă
siguranţa că nu vor apare riscuri sau probleme pentru funcţionarea
societăţii româneşti, din contră.” După relatări din mass-media,
la numai câteva ore mai târziu, un înalt oficial al firmei
cumpărătoare ÖMV a ţinut să declare că firma sa va lua decizii
numai privind problemele tehnice şi economice ale PETROM şi nu va
întreprinde nici un demers de natură politică.
Dincolo de afirmarea caracterului de bunăvoinţă reciprocă şi de
onestitate de intenţii ale părţilor, asemenea declaraţii pot
constitui şi o încercare preventivă de liniştire a opiniei publice
faţă de unele dintre riscurile tranzacţiei încheiate. În
realitate, într-un domeniu cum este petrolul – dar, de fapt,
aproape în orice domeniu de mare pondere în economia naţională –
este foarte greu de separat şi de delimitat ce este şi ce nu este
politică, ce decizie „tehnică sau economică” are sau nu are impact
politic, mai mult sau mai puţin direct. De altfel, bunăvoinţa
manifestată şi exprimată cât mai clar, de către
ÖMV, este bunăvoinţa
actualei conduceri a firmei, care, datorită ponderii importante a
statului austriac în acţionariatul său, este bunăvoinţa actualei
conduceri a statului austriac. Din păcate, Austria este o ţară în
care forţele politice extremiste de dreapta sunt sprijinite de o
parte importantă a electoratului şi nu există nici o garanţie că
partidul ce are ca exponent pe Heider, la un moment dat, nu poate
controla parlamentul şi nu poate forma guvernul. Dar, să trecem
peste o asemenea eventualitate şi să ne referim la deciziile
strict şi exclusiv tehnice şi economice şi posibilul lor impact
politic.
Desigur, prin impact politic se pot înţelege mai
multe lucruri, într-o plajă foarte largă: de la exercitarea de
influenţe, directe sau indirecte, explicite sau implicite, în
favoarea sau în defavoarea unor forţe politice interne, ale unor
personalităţi politice interne sau ale unor elemente de
reprezentare a României în Uniunea Europeană sau în alte structuri
internaţionale; în favoarea sau defavoarea anumitor eventuale
interese comerciale, politice sau de altă natură ale României faţă
de terţe părţi; influenţe asupra unor componente ale structurii
sociale din România, ale structurii economice – dezvoltări de
ramuri sau subramuri, inclusiv – de ce nu? – influenţe asupra
structurii sortimentale a comerţului exterior al României (cu ce
grad de prelucrare, cu ce valoare adăugată), dar şi asupra
structurii pe relaţii, cu impact la nivelul echilibrării
balanţelor comerciale bilaterale cu diferite ţări, unde sunt în
joc atât interese şi înţelegeri politice, cât şi implicaţii
financiare – credite restante sau nu, garanţii etc.; pot fi
influenţe asupra repartizării componentelor în cazul obligaţiilor
de încadrare în anumite cote de import sau export, stabilite la
nivelul Uniunii Europene.
La capitolul de influenţe asupra structurii
economice şi sociale, un rol important şi de lungă bătaie poate
reveni influenţelor, pe de o parte, asupra tehnologiilor ce vor fi
transferate, implementate şi utilizate de către ÖMV în diferitele
subramuri şi la nivelul diferitelor întreprinderi, cu impact
asupra competitivităţii şi, de aici, asupra evoluţiilor lor pe
piaţa internă şi internaţională, iar pe de altă parte, asupra
cercetării ştiinţifice româneşti (îi va fi client noul PETROM sau
chiar ÖMV? dacă da, atunci – pe ce componente?), asupra
învăţământului, asupra culturii din România şi asupra unor
fenomene ca brain drain sau altele similare ca importanţă şi
profunzime. Desigur, va avea loc, în particular, un reviriment în
ceea ce priveşte interesul de masă faţă de cunoaşterea, în
România, a limbii germane şi a culturii germane (după cum vor fi
destui specialişti austrieci care, lucrând timp îndelungat în
România, vor deprinde limba română şi nu este exclus ca, la
instituţiile de învăţământ petrolier austriece, studiul limbii
române să devină disciplină opţională); se vor intensifica
schimburile culturale bilaterale, turismul bilateral ş.a.
Dar, să revenim la deciziile tehnologice propriu
zise. Măsura şi modul în care viitorul PETROM-ÖMV va exploata
zăcămintele de resurse epuizabile, implicând atât aspecte pur
cantitative, cât şi, în special, tehnologiile de stimulare primară
sau secundară (şi terţiară?) a extracţiei, deciziile privind
continuarea valorificării sau abandonarea unor zăcăminte,
explorările pentru descoperirea şi lucrările de punere în valoare
a unor noi zăcăminte vor avea impact local, asupra localităţilor
şi regiunilor României, dar şi asupra balanţelor comerciale
externe curente ale României, dar şi asupra perspectivei –
moştenirii lăsate românilor din generaţiile viitoare, măcar din
proximele, cel puţin în viziuni prudente privind impactul
integrării europene şi diminuarea rolului viitor al graniţelor.
O problemă sensibilă şi de mare importanţă
politică şi socială va fi atitudinea şi impactul asupra
industriei româneşti de utilaj petrolier, de chimicale necesare în
procesele din domeniu, de valorificare (tehnologică) a produselor
petroliere.
Să mai amintim: impactul ecologic, atitudinea care
va exista în problema tratării şi depozitării deşeurilor, a
dezafectărilor, a promovării produselor biodegradabile şi a altor
produse cu impact ecologic favorabil.
În sfârşit – în această enumerare cu rol pur
exemplificativ, pentru că problematica impactului politic al
deciziilor tehnologice şi economice este oricum mult mai vastă,
mai diversificată şi mai profundă – să amintim aspectul pur social
al utilizării forţei de muncă româneşti. S-a spus că s-a convenit
că, pentru un timp dat, nu se vor face disponibilizări. Aceasta
înseamnă, dacă nu ne aşteptăm la pomeni, că vor fi menţinute
instalaţii şi tehnologii cu productivitate a muncii mai redusă şi
cu profitabilitate de asemenea, că ritmul de modernizare va fi
limitat, va avea o constrângere. Dar în viitor?
În existenţa sa, mai mult decât seculară, industria
românească a petrolului a fost un vârf de lance a tehnologiei şi,
în general, a ingineriei şi a economiei. Mult din terminologia
românească din acest domeniu ne duce la origini anglo-saxone, după
cum mult din terminologia românească de construcţii de maşini şi
electrotehnică este de sorginte germană. Va avea loc o răsturnare
sau o complementare de tradiţii şi de know how? În cazul înnoirii
tehnologiilor şi a utilajelor tehnologice, care va fi politica de
disponibilizare şi de recalificare a personalului existent, de
atragere şi calificare de personal tânăr românesc, la diferitele
niveluri ale ierarhiei tehnologice şi manageriale? Cum va
funcţiona această politică în condiţiile, cunoscute, ale
globalizării şi ale disparităţilor salariale şi de nivel de trai
internaţionale?
Să sperăm că „o să fie bine”.
|
