|
Adevărul economic,
17-23.10.1997
Problematica
fiscalităţii, astăzi, în România, nu are o singură dimensiune,
ci mai multe: 1) rata (medie) reală a fiscalităţii; 2)
caracterul omogen sau diferenţiat, neutru sau regulator al
fiscalităţii; 3) corectitudinea definirii bazei de impozitare;
4) impactul managerial şi costurile fiscalităţii.
1) Rata medie reală
a fiscalităţii, aşa cum este ea percepută la nivelul agenţilor
economici, trebuie calculată având în vedere întreaga povară
extra-lucrativă ce apasă asupra lor: …………………………………….. [53]
Mai departe, sunt:
impozitele şi taxele locale; taxele vamale; pentru anumite
produse - accizele; taxele pentru drumuri, precum şi cele
pentru dezvoltarea telecomunicaţiilor, pentru dezvoltarea
sistemului energetic, mascate în preţul benzinei şi în
tarifele pentru utilităţile şi serviciile respective, de
altfel - discriminatoare în defavoarea agenţilor economici şi
vârfuri de lance permanente ale puseurilor inflaţioniste.
Desigur, bugetul
are nevoie de fonduri, administraţiile locale au nevoie de
fonduri. Dar, mergând pe cale reformei, a liberalizării
comerţului exterior, a competitivităţii internaţionale, în
condiţiile rămânerii în urmă tehnologice României, cu astfel
de impozite şi taxe, agenţii economici români pierd
competiţia şi sunt falimentaţi din start. Fiscalitatea nu
poate fi numai colectoare de (oricâte) fonduri; fiscalitatea
trebuie să creeze (şi) condiţiile necesare relansării
economice şi, pentru aceasta, nivelul ei general trebuie să
fie sensibil redus, în raport cu cel actual, ea fiind un
principal regulator al dezvoltării sau al inhibării
activităţii microeconomice. Orice element al fiscalităţii
trebuie să fie adoptat ca o decizie de optim, echilibrând
avantajele obţinerii de fonduri la buget şi dezavantajele
nedezvoltării unor activităţi economice.
2) Vorbim despre
promovarea IMM*,
dar impozitul pe profit nu este progresiv. Deplângem
concentrarea de noi agenţi economici în sfera comercială, dar
nu creăm facilităţi fiscale pentru industrie şi turism.
Reducerea de impozit pentru profitul reinvestit a fost practic
anulată printr-o condiţionare procedurală contabilă, ulterior
introdusă şi în legislaţie ("după consumarea celorlalte surse
de finanţare a investiţiilor"); de asemenea, reducerea nu
acţionează, de exemplu, pentru acumulările multianuale sau
pentru reinvestirea în mijloace circulante. Este vitală
creşterea exporturilor, dar stimulentul fiscal respectiv a
fost abrogat. Etc.
Singurele elemente
fiscale semnificative ca diferenţiere sunt reducerea pentru
agricultură şi (din păcate, negativ) impozitul pe salarii de
60% pentru salariile mari, care, alături de alţi factori, ne
face să pierdem, în favoarea străinătăţii, pe cei mai buni
specialişti. A existat o iniţiativă guvernamentală pentru
eliminarea acestei tranşe de impozit pe salarii, dar, sub
presiunea sindicatelor, s-a cedat şi s-a ajuns la soluţia
populistă şi nivelatoare cunoscută.
Este nevoie de
facilităţi fiscale pentru acele ramuri şi activităţi a căror
dezvoltare, corectivă sau preferenţială, este în interesul
dezvoltării şi restructurării economiei; în primul rând - IMM,
activităţile productive, turismul, investiţiile,
cercetarea-dezvoltarea.
3) Baza de
impozitare pentru impozitul de profit este grosolan
falsificată de sistemul contabil prin reglementări
birocratice, apărate cu o îndârjire demnă de o cauză mai bună.
Este calculat (şi impozitat) drept profit efectul
devalorizării leului în raport cu dolarul (ceea ce a
decapitalizat masiv pe exportatori, la sfârşitul anului 1996
şi începutul lui 1997; încă nu ştim ce se va întâmpla, privind
cursul de schimb, în iarna ce vine, chiar dacă am avut o
perioadă de stabilitate valutară; ea nu mai poate dura mult,
în absenţa unei creşteri economice reale, bazate pe o economie
competitivă şi tehnologii avansate). Sunt impozitate dobânzile
nominale şi nu numai cele real pozitive. Sunt impozitate drept
profit cheltuielile de reclamă şi publicitate. După
instrucţiuni, sunt impozitate drept profit cheltuielile “care
nu sunt aferente veniturilor încasate” - deci, cele de
pregătire a exerciţiilor financiare viitoare: pentru
îmbunătăţirea calităţii, pentru pregătirea de noi produse şi
tehnologii, abonamentele la publicaţiile de specialitate,
cheltuielile de procurare de materii prime şi de uzinare
pentru lucrările cu ciclu lung de fabricaţie, cheltuielile de
asigurare la accidente şi calamităţi ş.a. Este impozitată
drept profit (şi TVA) valoarea produsului livrat, dar încă
neîncasat. Pentru deducerea şi recuperarea TVA sunt numeroase
complicaţii şi îngrădiri.
Este de salutat
recenta abrogare a prevederii absurde conform căreia
amortizarea se introducea în costuri numai “în relaţie cu
gradul de utilizare a mijloacelor fixe de bază”; aşteptăm ca,
după această rândunică, să se facă primăvară.
Profitul impozitat
trebuie să fie cel real: diferenţa între venituri şi
cheltuieli, în decursul exerciţiului, cu corecţie la inflaţie.
4) Întregul sistem
contabil este foarte complicat (deci - cheltuieli suplimentare
pentru gestiunea contabilă) şi, totodată, nerelevant
managerial; concepţia lui, reflectată în felul cum sunt
gândite conturile şi în numeroasele şi complicatele
instrucţiuni, nu este de a asista un management financiar
eficient, ci doar de a nu omite ceva la impozite; în plus, o
serie de clasificări şi conturi sunt de pe vremea economiei
centralizate (când se stabileau “de sus” indicatori de plan
“mobilizatori” amănunţiţi, a căror îndeplinire trebuia să fie
urmărită), detalieri inutile şi penibile în condiţiile
economiei de piaţă.
Pe lângă aceasta,
lunar, fiecare agent economic trebuie să întocmească şi să
depună - deja - 5 raportări: privind impozitul pe profit,
TVA, CAS, contribuţia la fondul de sănătate, declaraţie că nu
are datorii la RENEL, la care se adaugă, pentru agenţii cu
capital privat, obligativitatea depunerii lunare a
xerocopiilor tuturor statelor de salarii şi a xerocopiilor
tuturor dispoziţiilor de plată aferente la camerele de muncă,
plus, în termen de cinci zile de la semnare, xerocopii după
fiecare contract de muncă şi convenţie de prestări de
servicii. (Unde le mai ţin? ce fac cu ele?) Şi nu sunt toate.
Prin ambiguităţile
şi complicaţiile sale, sistemul de gestiune şi de control al
statului şi, cu deosebire, sistemul contabil, lasă poartă
deschisă erorilor involuntare şi interpretărilor arbitrare din
partea factorilor de control şi inspecţie şi, deci, abuzurilor
şi corupţiei, supunând pe agentul economic unor şicane,
“represalii” şi, în general, unor riscuri majore, suplimentare
faţă de cele inerente iniţiativei economice.
Este necesară
simplificarea radicală a sistemului de evidenţă contabilă şi
de raportări obligatorii, la nivelul real necesar şi util
managementului financiar
Trebuie subliniat
că anunţata introducere a impozitului pe venitul global va
afecta în special anumite zone ale intelectualităţii şi
veniturile personale ale întreprinzătorilor, proprietarilor,
meseriaşilor etc., dar nu are nimic a face cu soluţionarea
vreuneia dintre cele patru probleme prezentate.
|
