|
Tribuna economică,
30.3.1995
1. Strategia
dezvoltării economice a României nu poate fi una pur
economică. Cel puţin trei componente majore trebuie să fie în
mod organic avute în vedere, date fiind implicaţiile posibile
majore, chiar determinante, asupra economiei, interacţiunile
cu sfera economiei. Acestea sunt:
·
Sfera socială, cu referire, în primele rânduri, la: nivelul de
trai, ocupare (limitarea şomajului), sănătate, educaţie. Nu
poate exista dezvoltare economică durabilă şi controlabilă în
condiţii de convulsii sociale - pentru a nu spune că un nivel
de trai decent a constituit, pentru poporul român, un scop
major al schimbărilor din 1989. Nivelul de trai constituie o
primă condiţie de reconstituire întâi a pieţei interne,
înainte de a ne propune cuceriri sau recuceriri de pieţe
externe. Şomajul constituie, de asemenea, o mare irosire de
substanţă economică a naţiunii; la fel - starea
nesatisfăcătoare a sănătăţii. Investiţia în educaţie este o
necesitate a oricăror obiective economice de scurtă şi lungă
perspectivă. Perpetuarea unor diferenţe substanţiale de nivel
de trai între România şi alte ţări europene va continua să
constituie un factor de pierdere de substanţă intelectuală (şi
nu numai intelectuală); prin aceasta - de adâncire a
barierelor în integrarea europeană şi, în general, de
distorsionare a proceselor economice; deci - încă un factor
imperativ de trecere a problemei nivelului de trai pe un grad
superior de prioritate. Rezultă obiectivul strategic al
apropierii puterii de cumpărare a populaţiei faţă de cel al
ţărilor cu care urmărim integrarea, ceea ce, printre altele
(dar printre primele) presupune obiectivul apropierii
nivelului productivităţii muncii.
·
Sfera tehnologică. Neglijarea acesteia este grevată de
consecinţe directe importante pentru ţară cel puţin la nivelul
integrării comerciale internaţionale (dar, evident, şi sub
alte aspecte); calitatea începe cu competitivitatea
tehnologică. Strategia tehnologică ar trebui să cuprindă
nivelurile tehnice către care se va tinde - structurat şi
diferenţiat pe subramuri şi domenii; modul lor de agregare,
strategia atingerii acestor niveluri - prin transfer de
tehnologie, prin concepţie şi realizări proprii (complementar,
combinat, nu ca alternative reciproc exclusive), asigurarea
infrastructurilor specifice aferente şi în special integrarea
tehnologicului în economic, abandonând tradiţia dezvoltărilor
sectoriale inerţiale, preponderent cantitative, autocentrate
narcisist şi autarhice.
·
Sfera ecologică. Pe primul plan este influenţa asupra
sănătăţii propriei populaţii, dar, sub aspect economic,
nesatisfacerea de către mărfurile româneşti a exigenţelor
ecologice internaţionale va genera, treptat, pentru
exporturile româneşti, precum şi pentru turism, bariere cu
consecinţe din ce în ce mai grave.
2. Strategia
dezvoltării economice a României este indisolubil legată de
anumite componente ale strategiei politice, sub cel puţin două
aspecte:
·
Din nou - aspectul social, în sensul raportului între
cheltuielile publice şi cele individuale pentru necesităţi
sociale şi individuale, gradul de diferenţiere a veniturilor,
importanţa asigurărilor sociale, responsabilităţile asumate de
către buget în domeniul social etc. (în mare şi simplificat -
ponderea între social-democraţia extremă şi liberalismul
extrem). Diferite ţări urmează modele diferite în această
privinţă, cu consecinţe diferite - şi contradictorii - asupra
dezvoltării economice însăşi, pe termen scurt şi pe termen
lung.
·
Dependenţa / independenţa naţională. Integrarea europeană,
atragerea de investitori străini ş.a. se pot face (şi diferite
ţări o fac, cu metode mai mult sau mai puţin ortodoxe), chiar
în condiţiile acordurilor şi reglementărilor actuale
internaţionale, cu grade diferite de observare a unor interese
naţionale, imediate şi de perspectivă. Opţiunile de tipul
protecţionism / integrism, favorizare a investiţiilor de
capital străin / a capitalului autohton sunt opţiuni politice
naţionale, supuse unor presiuni internaţionale - tot politice
(chiar dacă, aparent, pur economice). Se ştie că
protecţionismul aduce foloase industriei naţionale pe termen
scurt şi daune pe termen lung (prin relaxarea
competitivităţii); gradul de prioritate a intereselor pe
termen scurt este o problemă de politică naţională - ca start
spre perspectivele viitoare, dar şi în conexiune cu situaţia
socială. Se ştie, de asemenea, că investirea de capital străin
constituie o condiţie a relansării cât mai rapide a economiei,
dar repatrierea, apoi, a profiturilor va conduce, pe termen
mai lung, în mod corespunzător, la pierderea de venit
naţional, astfel încât şi acesta este o opţiune de strategie
politică.
3. Probabil că una
dintre cele mai importante opţiuni strategice privind economia
României este relaţia autarhie / specializare / integrare;
profunzimea restructurării, văzută ca raport între abandonarea
şi valorificarea capacităţilor existente; valorificarea
capacităţilor existente - ca atare sau ca suport pentru
versiuni modernizate ale acestora. Din nou - problemă de
strategie economică, dar în strânsă conexiune cu aspectele
social, tehnologic, ecologic.
4. În seria
problemelor strategice ale economiei României nu poate fi
omisă problema privatizării şi a rolului statului în economie,
relaţia centralism / iniţiativă. Dintre numeroasele laturi ale
acestei probleme, se pot menţiona:
·
Necesitatea unei privatizări urgente şi masive, decurgând cel
puţin din situaţia absurdă actuală, în care poate fi cu atât
mai uşor (mai ieftin) preluată în proprietate o întreprindere,
cu cât a fost mai dezorganizată şi dezeficientizată, ceea ce
constituie un factor paralizant economic pe toată durata
procesului de privatizare.
·
Statul s-a dovedit dintotdeauna un prost gospodar, iar
modelele occidentale, prezentate la noi ca exemple de
referinţă pentru ponderea importantă a statului în economie
(Italia, Franţa) se dovedesc acum a fi măcinate de corupţie,
ceea ce nu întâmplător coincide cu experienţa României din
ultimii 5 ani.
·
Răspunsuri eficiente la problema, menţionată anterior, a
relaţiei între valorificarea capacităţilor existente şi
restructurare, pot fi date numai pe bază de iniţiativă locală
şi interes local. Într-un caz contrar, în care un FPS central
alocă unora şi nu alocă altora, pe bază de decizii centraliste
(oricât de “fundamentate”), fonduri pentru retehnologizare*,
se riscă aceleaşi racile ale ineficienţei economiei
planificate centralizat, constatate şi până în 1989.
·
Modul, metodele, modelele prin care se exercită rolul statului
în economie s-au dovedit a fi deosebit de importante şi cu
impact strategic determinant. Între insuficienţa (sau lipsa de
coerenţă) a unei strategii economice a statului, ca o
variantă, şi dirijismul centralist, realizat prin instrumente
şi decizii administrativ - birocratice, de tipul milioanelor
de aprobări individuale, punctiforme, pentru fiecare agent
economic şi pentru fiecare tranzacţie, ca o altă variantă (pe
care s-a mers cu predilecţie în ultimul timp), sau un amestec
mai mult sau mai puţin confuz între acestea, ar putea exista*
strategia reglării economice de către stat prin instrumente
financiare (fiscale, vamale etc.) simple, clare, declarate,
coerente, optimizate şi consecvente.
*
5. Strategia
dezvoltării României nu poate include o singură variantă, de
maximă probabilitate sau de maximă dezirabilitate, sau
variante diferite doar cantitativ între ele. Este necesar să
fie pregătite şi analizate scenarii diferite - atât
cantitativ, cât şi structural şi funcţional.
Într-adevăr, în
evoluţiile viitoare ale României trebuie luate în considerare
cel puţin câteva categorii de factori exogeni şi chiar
endogeni - dar independenţi de oricare proiectanţi ai
strategiei.
Exemple de factori
exogeni pot fi cei decurgând din evoluţia pe termen lung - şi
chiar mediu - a situaţiei economice şi politice mondiale, cum
au fost declanşarea crizei energiei din 1973, revoluţia
islamică din Iran, cu ceea ce au însemnat direct pentru
România la momentele respective, dar şi cu tot cortegiul
ofensivei fundamentalismului islamic, ale cărui ultime
consecinţe încă nu sunt cunoscute; alte exemple: prăbuşirea
sistemului sovietic; proliferarea focarelor necontrolabile gen
Afganistan sau Somalia, dintre care unele ne afectează direct
şi profund (Iugoslavia), nu numai prin relaţiile bilaterale,
ci şi, de exemplu, prin paralizarea sistemului Dunării; noi
aranjamente între mari puteri sau modificări de politici ale
unor / unei mari puteri cu impact asupra României sau vizând
direct România (şi nu neapărat mari puteri - a se vedea
reorientările petrecute în Republica Moldova*);
mutaţii imprevizibile în ştiinţă şi în tehnologia mondială;
noi clase de restricţii ecologice, rezultate din noi
descoperiri ştiinţifice etc. Trebuie avut în vedere faptul că
şi în prezent, pe plan internaţional, are loc o recesiune, cu
mari probleme de excedent de ofertă (cu competiţie acută
pentru pieţe), probleme de şomaj etc. România nu poate fi o
insulă care să facă abstracţie de aceste fenomene
înconjurătoare, ci trebuie să-şi propună o strategie realistă,
care să ţină seama de ele.
Ca exemple de
factori endogeni necontrolabili, ce trebuie avuţi în vedere în
proiectarea strategiei dezvoltării României, se pot arăta,
nelimitativ: opţiunile electoratului, care, la un moment
crucial, pot determina, fie şi prin fracţiuni de procent ale
rezultatului unui scrutin, mersul pe o altă ramificaţie în
răscrucea de drumuri ale dezvoltării, decât au avut în vedere
proiectanţii strategiei; concepţii noi ale forţelor politice
conducătoare (aflate la guvernare); reuşite sau insuccese ale
unor afaceri sau ale unor realizări ştiinţifice / tehnologice
româneşti de pondere naţională; catastrofe naturale locale cu
mari consecinţe.
De aceea, strategia
dezvoltării economice a României trebuie să fie proiectată
pentru condiţii de risc, cum sunt condiţiile enumerate, iar
factorii de risc respectivi trebuie să fie ţinuţi sub
observaţie, sub control; asupra fiecăruia dintre aceşti
factori trebuie să se acţioneze cu previziune şi perseverenţă,
în concordanţă cu interesele strategice ale României, sau, cel
puţin, să se exercite influenţă, sau / şi să se ia din timp şi
cu continuitate măsurile preventive posibile, la nivelul
propriu al României.
|
