Liberalizarea comerţului internaţional şi interesele naţionale

După cum se ştie, liberalizarea comerţului internaţional şi corolarul său - mondializarea economiei - constitutie tendinţe actuale ale dezvoltării contemporane.

Liberalizarea comerţului international este instituţionalizată prin crearea unei organizaţii proprii (World Trade Organization), dar şi prin multitudinea de acorduri de liber schimb zonale - spre a aminti numai despre NAFTA sau CEFTA; există şi tratate şi acorduri de integrare, care includ liberalizarea comerţului ca pe o componentă primordială, cum este cazul Uniunii Europene. În fine, tot liberalizarea comerţului formează obiectul a numeroase tratate şi acorduri bilaterale.

Principii generoase şi beneficii evidente sau la baza acestei mişcări inexorabile a umanităţii. Să exemplificăm: este uşurat accesul ţărilor mai slab dezvoltate la tehnologia (şi la bogăţia) ţărilor avansate. Este uşurată diviziunea muncii, specializarea ţărilor după criteriul avantajului comparativ. Resursele naturale, atât de inegal împrăştiate de natură pe suprafaţa Terrei, pot fi valorificate în mod optim. Este favorizată creşterea nivelului de trai, prin ieftinirea produselor şi a tehnologiilor de import. Şi aşa mai departe.
Şi totuşi, rezistenţă, proteste... Manifestările relativ recente de la Seattle şi Washington au adunat, în stradă, mii de exponenţi ai mişcărilor de  contestare vehementă  a adevărurilor considerate, până de curând, ca evidente şi imuabile, cel puţin în sălile marilor conclavuri mondiale dedicate liberalizării comerţului internaţional şi mondializării.

Se poate obiecta împotriva facilitării accesului la tehnologiile avansate, pentru menţinerea barierelor comerciale între state?

Problema este că avantajele liberalizării sunt foarte inegal repartizate între statele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare. Mai mult, ceea ce chiar constituie, la prima vedere, avantaj pentru statele în curs de dezvoltare, prezintă efecte perverse pe termen lung.

Într-adevăr, însăşi liberalizarea, deschiderea pieţei interne pentru produsele şi tehnologiile de import, transformă pieţele statelor în curs de dezvoltare în pieţe de consum, scoţând din cărţi industria autohtonă, sau reducând-o la un rol de asamblare sau chiar numai de porţionare şi ambalare. Aceasta, deoarece nivelul tehnologic local este, în general, mai scăzut decât vârfurile atinse pe plan mondial, ceea ce, ca o consecinţă imediată şi directă, determină un nivel de performanţă mai scăzut al produselor locale sau (cel mai adesea: şi) costuri superioare ale produselor locale la performanţe date; într-o formulare generală: un raport cost / performanţă mai defavorabil. (Problemele se prezintă într-un mod   similar, cu anumite particularităţi, şi în ceea ce priveşte piaţa produselor agricole, dar, pentru simplificare, să omitem acest lucru.)

Ce înseamnă importul de produse în locul realizării lor de către o industrie autohtonă? La nivelul unei nişe de piaţă, al unei ramuri sau subramuri, înseamnă, desigur, falimentul producătorilor locali respectivi (sau, cel puţin, restrângerea activităţii lor), simultan cu satisfacerea clienţilor locali cu produse de performanţe superioare şi la preţuri mai scăzute (cel puţin la început, până când, eventual, se pune bine mâna pe monopolul pieţei locale, sau al unei părţi semnificative a acesteia...). Dar la nivel naţional, dacă acest lucru se produce cu prea multe nişe de piaţă, cu prea multe subramuri sau ramuri, înseamnă reducerea productivităţii muncii sociale, reducerea valorii adăugate realizate, reducerea PIB / locuitor, limitarea creşterii (sau chiar reducerea) nivelului de dezvoltare economică. Într-o exprimare metaforică (dar foarte apropiată de realitate), fiecare produs importat, în locul realizării lui locale, înseamnă: un şomer în plus; o unitate în plus la cursul valutei naţionale faţă de dolar (sau faţă de Euro, cum se doreşte); o unitate în minus la PIB / locuitor; o unitate în minus la venitul mediu pe locuitor.

Trebuie spus că satisfacerea, prin măsuri protecţioniste directe, a doleanţelor de apărare a poziţiei industriei locale pe piaţa locală, în faţa concurenţei importurilor, conduce de asemenea la efecte perverse pe termen lung, prin reducerea interesului acestei industrii locale pentru competitivitate şi, deci, reducerea eforturilor, atât la nivel naţional (măsuri legislativre, instituţionale, fiscale, bugetare, sprijinirea cercetării-dezvoltării, consolidarea, amplificarea şi modernizarea infrastructurilor etc.), cât şi la nivel antreprenorial, al agenţilor economici de profil înşişi, destinate să realizeze apropierea de nivelul internaţional de competitivitate în viitor; într-un cuvânt, prin simplu protecţionism, rămânerea în urmă a competitivităţii industriei autohtone se auto-perpetuează, şi acest fapt, bine cunoscut, constituie argumentul forte şi calul de bătaie al promotorilor liberalizării extreme, totale, a comerţului internaţional.

Să nu omitem faptul că şi statele avansate suportă consecinţe negative ale mondializării: prin transferul producţiilor (fie şi numai la nivelul unor segmente ale proceselor de fabricaţie) cu volum mare de manoperă în state cu nivel de trai mai scăzut şi, deci, nivel de salarizare mai scăzut, cheltuieli sociale mai scăzute etc., industriile statelor avansate îşi sporesc profitabilitatea, dar ele exportă, de fapt, ocupare de forţă de muncă şi importă şomaj.

Luate în ansamblu, fenomenele prezentate succint în aceste rânduri arată că efectele liberalizării comerţului internaţional, fie ele benefice în ansamblu şi în perspectivă istorică viitoare, prezintă aspecte contradictorii la nivel de moment istoric şi la nivel naţional, de ţară, necesitănd o abordare complexă, armonizată, optimizată, de compromis între avantajele şi dezavantajele - cele conjuncturale şi cele perene - ale liberalizării si ale protecţionismului. Nu este vorba numai de ţări luate în parte: s-ar putea ca abordări si promovări extremiste, unilaterale, ale liberalizării comerţului internaţional, să compromită, în ansamblu, ideea lichidării decalajelor la scară planetară, a combaterii sărăciei şi altele asemănătoare.

Totuşi, examinarea atentă a stărilor de lucruri şi a tendinţelor arată că, cel puţin pentru moment, statele dezvoltate beneficiază mai mult si cele în curs de dezvoltare beneficiază mai puţin de liberalizarea comerţului internaţional şi chiar de mondializare. În aceste condiţii, statele avansate sunt mai interesate în liberalizare telle-quelle, în timp ce statele în curs de dezvoltare sunt interesate într-un anume mix între liberalizare şi protecţionism - atât ca interes imediat, cât şi ca interes de perspectivă (dar cu ponderi diferite, în aceste două eventualităţi). În general, în relaţiile comerciale între un stat dezvoltat, puternic economic, şi unul slab, liberalizarea absolută a comerţului întăreste pe cel tare şi slăbeşte pe cel slab. Una dintre schemele a ceea ce petrece poate fi următoarea: produsele statului puternic vin pe piaţa statului slab. Industria statului slab se mobilizează şi işi creşte competitivitatea până la nivelul produselor statului puternic, afirmă partizanii liberalizării 100%. Chiar şi aşa, atingerea aceleiaşi competitivităţi la o dimensiune redusă, numai a pieţei proprii, presupune pierderi irecuperabile. Dar, spun partizanii mixului liberalizare - protecţionism, nu se ajunge la aceasta: când vin pe piaţă produsele statului puternic, produsele industriei autohtone sunt eliminate de pe piaţă, producătorii sau falimentează, sau au asemenea pierderi, încât nu au cum să mai aloce resursele necesare creşterii competitivităţii, creştere care nu mai are loc.

Este, astfel, de înteles şi presiunea statelor avansate pentru liberalizarea totală şi absolută, şi o anumită rezervă şi chiar rezistenţa faţa de aceasta, din partea statelor în curs de dezvoltare. Acestea din urmă - şi opinia lor publică - văd într-un mix de liberalizare şi protecţionism, moderat şi atent proiectat şi derulat, o condiţie necesară, o şansă pentru un bun demaraj în cursa pentru dezvoltare economică şi pentru competitivitate viitoare.

Dr. Mario DUMA
Articol publicat în “Diplomat Club”, nr. 5 / 2001

Înapoi globalizare Înapoi protecţia industriei Înapoi