Protecţia proprietăţii intelectuale

şi a patrimoniului tehnico-ştiinţific

Soluţii privind aplicarea Legii dreptului de autor în activitatea de inovare, cercetare-dezvoltare, transfer tehnologic

CUPRINS

INTRODUCERE. OBIECTUL LUCRĂRII......................................................................... 3

1.. PROPRIETATEA INTELECTUALĂ............................................................................. 5

1.1. Prevederi OMPI şi CEE............................................................................................ 5

1.2. Cadrul legislativ general şi specific.............................................................................. 6

1.3. Rezultate ale cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice

...... şi posibilităţi de protecţie.......................................................................................... 10

2.. INOVARE, CERCETARE-DEZVOLTARE, TRANSFER TEHNOLOGIC............. 13

3.. IMPORTANŢA PROTEJĂRII PROPRIETĂŢII INTELECTUALE........................... 16

4.. ORGANISME, INSTITUŢII ŞI PERSOANE IMPLICATE ÎN DOMENIUL DREPTULUI DE AUTOR 17

4.1. Organisme şi instituţii................................................................................................ 18

4.2. Cadrul organizatoric funcţional în cercetarea aplicativă şi

...... dezvoltarea tehnologică............................................................................................ 21

4.3. Persoane cu funcţii explicite în domeniul dreptului de autor........................................ 27

5.. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor Şi

.... drepturile conexe............................................................................................... 28

5.1. Generalităţi.............................................................................................................. 28

5.2. Principii fundamentale............................................................................................... 28

5.3. Subiectul dreptului de autor - persoană fizică sau juridică?......................................... 31

5.4. Obiectul dreptului de autor....................................................................................... 33

6.. Creaţii intelectuale, obiecte ale dreptului de autor Şi ale drepturilor conexe realizate în procesul de C&D..................................................... 35

6.1. Creaţii intelectuale, obiecte ale dreptului de autor...................................................... 36

Descoperirea ştiinţifică........................................................................................ 36

Invenţia................................................................................................................ 37

Opera ştiinţifică................................................................................................... 39

Programele pentru calculator............................................................................. 40

Bazele de date...................................................................................................... 45

6.2. Creaţii intelectuale, obiecte ale drepturilor conexe..................................................... 47

6.3. Creaţii intelectuale specifice cercetării aplicative şi dezvoltării tehnologice................... 48

7.. Relaţia dintre autor Şi unitateA implicatĂ În

.... dreptul de autor.................................................................................................. 51

7.1. Condiţii contractuale potenţiale pentru autorul salariat, “creaţia de serviciu”................ 53

7.2. Condiţii contractuale potenţiale pentru un colaborator ştiinţific autor........................... 55

7.3. Contractul de cesiune............................................................................................... 55

7.4. Relaţia dintre autor şi unitate pentru opera colectivă, programele de

...... calculator şi bazele de date....................................................................................... 56

8.... RELAŢII ÎNTRE UNITATEA EXECUTANTĂ ŞI UNITATEA CARE

...... COMANDĂ SAU BENEFICIAZĂ DE O OPERĂ INTELECTUALĂ..................... 57

9.... GRANTURILE ŞI DREPTUL DE AUTOR............................................................... 61

10.. VALORIFICAREA REZULTATELOR CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE ŞI PROTECŢIA PRIN LEGEA 8/1996............................................................................................................................. 62

10.1.. Valorificarea rezultatelor cercetării fundamentale..................................................... 62

10.2.. Transferul tehnologic.............................................................................................. 66

11.. DREPTUL DE AUTOR ŞI NORME ALE ACTIVITĂŢII CREATIVE.................... 67

12.. Protecţia creaţiilor intelectuale, obiecte ale

...... dreptului de autor în cooperarea tehnico-Ştiinţifică

...... internaţională..................................................................................................... 70

12.1.. Forme ale cooperării tehnico-ştiinţifice internaţionale............................................... 70

12.2.. Protecţia creaţiilor intelectuale în cadrul cooperării

......... tehnico-ştiinţifice internaţionale............................................................................... 71

13.. PROPUNERI DE SOLUŢII PRIVIND APLICAREA LEGII 8/1996....................... 73

BIBLIOGRAFIE................................................................................................................... 76

© SCIENTCONSULT, 1996

INTRODUCERE. OBIECTUL LUCRĂRII

Lucrarea cu titlul “Soluţii privind aplicarea Legii dreptului de autor în activitatea de inovare, cercetare-dezvoltare, transfer tehnologic”, constituie prima fază pe anul 1996 din tema “Protecţia proprietăţii intelectuale şi a patrimoniului tehnico-ştiinţific”.

Obiectivul lucrării constă în executarea unei documentaţii suport pentru întocmirea de către MCT a unui îndrumar metodologic pilot, destinat personalului din activitatea de inovare, C&D, transfer tehnologic.

Lucrarea de faţă este realizată la aproximativ 2 luni de la promulgarea Legii 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, dar înainte de intrarea în vigoare a acestei legi; ea se constituie într-o veritabilă incursiune în lumea subtilă a dreptului de autor şi a drepturilor conexe, incursiune făcută prin prisma inovării tehnologice.

Analiza comparativă cu legislaţia privind dreptul de autor din alte ţări arată că Legea 8/1996 este un document complex, complet şi bine structurat în privinţa dreptului de autor şi a drepturilor conexe pentru operele din domeniul artelor şi literaturii.

Opera ştiinţifică, în general, şi creaţiile intelectuale rezultate din activitatea de C&D şi valorificate prin transfer tehnologic, în special, constituie, în foarte mică măsură, obiectul Legii 8/1996, cu excepţia programelor de calculator.

Totuşi, pentru că legea cuprinde şi prevederi explicite şi implicite, referitoare la opera ştiinţifică, ce pot fi folosite în protecţia rezultatelor C&D, ea oferă un instrument nou, cu implicaţii pozitive asupra sistemului C&D.

Lucrarea prezintă numeroase elemente de noutate şi se bazează pe o documentaţie amplă, atât lucrări ştiinţifice ce fundamentează dreptul de autor, cât şi reglementări de ultimă oră aparţinând Consiliului Comunităţilor Europene sau Asociaţiei Internaţionale de Protecţie a Proprietăţii Industriale - AIPPI.

Din prezentarea organismelor, instituţiilor şi persoanelor implicate în problematica dreptului de autor, atât ca unităţi separate, cât şi în interconexiune, rezultă că analiza, aplicarea şi respectarea Legii 8/1996 constituie o problemă deosebit de actuală pentru activitatea organismelor coordonatoare, a unităţilor şi persoanelor ce activează în C&D.

După o analiză de detaliu a subiectului şi obiectului dreptului de autor, lucrarea prezintă impactul pe care îl are Legea în domeniul inovării, C&D, transferului tehnologic, impact ce se manifestă prin necesităţi concrete de adaptare a atitudinii tuturor faţă de prevederile Legii, mai ales pentru obiecte ale dreptului de autor introduse pentru prima dată pentru protecţie în România: programe de calculator, baze de date, dar nu numai.

Sunt prezentate relaţiile dintre autor şi unitatea economică, dintre unitatea executantă şi cea beneficiară, tipuri de contracte, clauze contractuale specifice Legii în domeniu.

În repetate rânduri, analiza problemelor dreptului de autor se face în paralel cu analiza unor aspecte similare din domeniul proprietăţii industriale.

Se oferă soluţii concrete pentru respectarea prevederilor legale, atât la nivel instituţional, cât şi la nivelul cercetătorului, al creatorului, în general. Un capitol se constituie într-o adevărată colecţie de norme deontologice pentru un creator.

Cu siguranţă, după intrarea în vigoare a prezentei Legi, se vor pune în evidenţă noi şi multiple aspecte care vor suscita comentarii, îmbunătăţiri, reglementări, şi care vor necesita o actualizare a viziunii şi metodologiei prezentate în lucrare.

1. PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

1.1. Prevederi OMPI şi CEE

Organizaţia Mondială pentru Protecţia Proprietăţii Intelectuale - OMPI - în vigoare de la 26 aprilie 1970, recunoscută şi prin carta ONU ca instituţie specializată în domeniu, promovează protecţia proprietăţii intelectuale cu cele două componente:

· dreptul de autor;

· proprietatea industrială.

România a ratificat Convenţia pentru instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, semnate la Stockholm, la 14 iulie 1967, prin decretul nr. 1175/28 dec. 1968.

Convenţia pentru protecţia proprietăţii industriale, semnată la 20 martie 1883, a constituit Uniunea de la Paris. După ce, în 1920, România a devenit membră a Uniunii de la Paris, prin decretul 1176/28 dec. 1967, s-a ratificat Convenţia de la Paris, în forma revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967.

Convenţia pentru protecţia operelor literare şi artistice, semnată la 9 septembrie 1886, a constituit Uniunea de la Berna.

În 1926, România devine membră a Convenţiei de la Berna. Prin legea nr. 152, promulgată prin decretul nr. 1312 din 24 martie 1926, publicat la 22 septembrie 1926, ţara noastră a aderat la Convenţia de la Berna, cu efecte de la 1 ianuarie 1927.

Forma revizuită la Stockholm în 1967 a acestei Convenţii a fost ratificată prin decretul nr. 549/31 iulie 1969.

Convenţia de constituirea a OMPI defineşte, la art. 2, proprietatea intelectuală, ca fiind alcătuită din “drepturile privind operele literare, artistice şi ştiinţifice, interpretările artiştilor interpreţi şi executanţi, fonogramele şi emisiunile radiofonice, invenţiile din toate domeniile activităţii umane, descoperirile ştiinţifice, desenele şi modelele industriale, mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, numele şi denumirile comerciale, protecţia împotriva concurenţei neloiale, precum şi orice alte drepturi privind activitatea intelectuală în domeniul industrial, ştiinţific, literar şi artistic”.

Dreptul de autor, ca instituţie juridică, este un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile sociale ce decurg din realizarea şi valorificarea creaţiilor intelectuale din ştiinţă, literatură, artă.

Proprietatea industrială este un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile sociale ce decurg din realizarea şi valorificarea creaţiilor tehnice, şi anume: invenţii, realizări tehnice, desene şi modele industriale, topografii de circuite integrate, modele de utilitate, precum şi a unor semne distinctive, ca: mărci de fabrică, de comerţ şi de serviciu, indicaţii geografice, etc.

În concepţie comunitară (art. 36 al Tratatului CEE) , proprietatea intelectuală are trei componente:

· proprietatea intelectuală propriu-zisă sau dreptul de autor;

· proprietatea industrială;

· proprietatea comercială.

Obiectele proprietăţii intelectuale, în concepţie comunitară, sunt:

· opere literare, artistice, ştiinţifice, inclusiv programele de calculator;

· invenţii;

· mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu;

· indicaţiile geografice;

· desenele şi modelele industriale;

· topografiile circuitelor integrate;

· concurenţa neloială;

· know-how.

1.2. Cadrul legislativ general şi specific [1, 2]

1.3. Rezultate ale cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice

şi posibilităţi de protecţie

Tabel 1

Posibilităţi de protecţie Rezultate ale cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice	Legea 64/91 -invenţii-	Legea 16/95 -topografii de circuite integrate-	Legea 129/92 -desene şi modele industri-ale-	Legea 8/96 -drept de autor şi drepturi conexe-	Legea 28/67 -mărci de fabrică, comerţ, serviciu-	Regle-mentări interne (confiden-ţialitate, secret)
1	2	3	4	5	6	7
concepte						X
culegeri de opere ştiinţifice - enciclopedii, antologii - colecţii sau compilaţii de materiale sau date - baze de date				X	X
descoperiri (2)						X
desene din domeniul ştiinţei				X	X
desene/modele industriale			X
diagrame (8)				X	X
fenomene fizice în sine						X
idei (6)
know-how - definiţii tehnice - experienţă de producţie - informaţii specifice - reglementări necesare pentru fabricarea unui produs					X	X
lucrări documentare				X	X
metode ca activităţi cu rezultat calitativ (4)	X				X
metode de învăţământ şi instruire (6)				X
metode matematice (6)						X
opere de arhitectură				X	X
opere audiovizuale				X	X
opere cinematografice				X	X
opere fotografice şi similare				X	X
opere scrise sau orale				X	X
opere ştiinţifice - articole ştiinţifice (11) - comunicări (11) - tratate - monografii - conferinţe - studii - proiecte - documentaţii ştiinţifice				X X X X X X X X	X X	X X X
planuri şi metode de sistematizare				X	X
prelegeri				X
procedee ca activităţi cu rezultat cantitativ (5)	X				X
produse (3) - soluţii tehnice noi - aspect estetic nou	X		X		X
programe de calculator în sine (1)				X	X
realizări tehnice (10)	X				X
reguli de joc (7)
reţete culinare (9)						X
sisteme urbanistice (6)
soluţii cu caracter economic sau de organizare						X
teorii ştiinţifice (6)						X
topografii de circuite integrate		X
traduceri, adaptări, adnotări				X	X

(1) programele de calculator, nebrevetabile în sine, se pot include în documentaţia unei cereri de brevet cu condiţia ca ele să fie relevante pentru principiul tehnic al unui procedeu sau metode şi să folosească pentru aplicarea în practică a procedeului sau metodei [3]; pot fi protejate şi prin procedee tehnice specifice care interzic utilizarea neautorizată;

(2) descoperirile au constituit obiectul unei convenţii internaţionale încheiate la Geneva care, neîntrunind numărul necesar de ratificări, nu a intrat niciodată în vigoare [4]. Subiectul acesta nu mai intră acum în preocupările forumurilor internaţionale. Noua lege cehă face referiri la descoperiri prin trimitere la legea veche ca dispoziţie tranzitorie;

(3) produsele cuprind următoarele categorii:

- produse-obiect ce constituie un tot unitar sau o componentă a altui obiect;

- substanţe obţinute prin procedee chimice su nuclere;

- materiale rezultate din amestecuri fizice sau fizico-chimice;

- soiuri de plante şi rase de animale;

- microorganisme create sau izolate prin selecţie.

(4) metodele cuprind două categorii:

- metode tehnice (de analiză, măsurare, verificare, control, reglare);

- metode medicale (de diagnosticare, tratament).

(5) procedeele sunt:

- procedee industriale de fabricare sau modificare a unor produse, substanţe, tratamente, dar şi procedee de comandă, multiplicare, recondiţionare etc;

- procedee biologice, genetice.

(6) o soluţie tehnică realizată pe baza unei idei, a unor teorii ştiinţifice, metode matematice, metode de învăţământ şi instruire, sisteme urbanistice etc. poate fi brevetabilă, deşi aceste obiecte ale creaţiei nu sunt brevetabile;

(7) sunt brevetabile jocuri sau jucării la care se aplică reguli de joc;

(8) diagramele pot folosi la detalierea unor invenţii, deşi ele în sine nu sunt brevetabile;

(9) sunt brevetabile produsele alimentare care pot îngloba reţete culinare sau de fabricaţie;

(10) realizările tehnice, conform Legii 64/91, reprezentând noutăţi pe plan local, sunt modeste pentru o unitate de C&D; ele vor fi protejate în viitor prin Legea modelelor de utilitate, acum în stadiu de proiect;

(11) dreptul de a scrie articole sau de a prezenta comunicări asupra unei realizări ştiinţifice sau tehnice aparţine autorului (autorilor) realizării.

Rezultatele înregistrate în coloana 1 a tabelului 1 sunt extrase din legislaţia de proprietate intelectuală [5, 6], în vigoare în România, şi constituie:

- obiecte de protecţie înregistrate în legislaţia respectivă sau

- creaţii intelectuale care nu sunt admise ca obiecte protejabile în diferite legi din domeniu.

Lista este exemplificată şi nu limitativă. Reprezintă o formă succintă de prezentare a posibilităţilor de protecţie a creaţiilor intelectuale din C&D realizate în domeniul inovării tehnologice pe baza legislaţiei şi a menţinerii în regim confidenţial sau secret. Nu s-a avut în vedere protecţia prin alte reglementări interne ale unităţii de C&D, nici clauze contractuale de protecţie.

2. INOVARE, CERCETARE-DEZVOLTARE,

TRANSFER TEHNOLOGIC

Deoarece lucrarea se referă la aplicarea Legii dreptului de autor în inovare, cercetare-dezvoltare, transfer tehnologic, se va defini succint conţinutul acestor domenii. Trebuie precizat că, pentru pricipalele concepte ce delimitează cadrul prezentei lucrări, definiţiile sunt în evoluţie, în diverse surse bibliografice şi documente oficiale. O amplă analiză asupra conceptelor de Inovare şi Transfer Tehnologic a fost realizată în cadrul unui contract anterior [31], raportul de cercetare aflându-se la beneficiar.

Inovarea, în sens larg, semnifică a face o schimbare, a introduce o noutate într-un domeniu, într-un sistem [7]; dezvoltarea a noi produse, idei, proceduri, sisteme etc. [32]; lansarea pe piaţă a unor noi produse sau servicii sau noi metode de a le produce [33]; orice nouă abordare pentru a proiecta, produce sau plasa pe piaţă bunuri care dau inovatorului sau firmei sale un avantaj asupra competitorilor [34]. Punctul de plecare al inovării îl constituie creativitatea, prin care înţelegem capacitatea de a identifica noi legături între elemente, aparent fără legătură între ele [8].

Domeniul de interes pentru lucrare este inovarea tehnologică, care constă în inovare în domeniul tehnologic; pentru inovarea tehnologică sunt pe deplin valabile, în special, ultimele trei definiţii citate anterior pentru termenul inovare. Inovarea tehnologică se realizează (de regulă, dar nu exclusiv) prin transferul unei noi idei sau a unui nou concept, până la stadiul final al unui nou produs, proces sau activitate de service acceptat de piaţă [8] - definiţie care pune accentul pe varianta exogenă a inovării; aceasta poate fi, însă, şi endogenă. Practic, orice proces de inovare tehnologică, fie el şi endogen, presupune şi un anumit proces de transfer - de cunoştinţe, de informaţii etc.

Cercetarea-dezvoltarea include:

a) Cercetarea fundamentală, care constă în cercetări experimentale sau teoretice întreprinse cu scopul principal de a dobândi noi cunoştinţe fără a avea în vedere o aplicaţie practică anume [9], inclusiv pentru formularea şi verificarea de ipoteze şi teorii [10];

b) Cercetarea aplicativă, care este o cercetare planificată sau o analiză critică având ca scop dobândirea de noi cunoştinţe cu o aplicabilitate generală sau o anume finalitate [9];

c) Cercetarea de dezvoltare, care constă în cercetări sistematice bazate pe cunoştinţele dobândite în cadrul cercetării fundamentale sau aplicative sau provenite din experienţa practică, în vederea lansării în fabricaţie a unor noi materiale, produse, procedee de fabricaţie, dispozitive, servicii sau sisteme sau în vederea ameliorării sensibile a celor deja existente [9].

În [10], pentru cercetarea de dezvoltare se foloseşte termenul de dezvoltare tehnologică şi, în definirea acesteia, sunt explicitate şi activităţile de inginerie, proiectare tehnologică, transfer tehnologic şi implementare a invenţiilor.

În [11] se fac următoarele precizări referitoare la cercetarea aplicativă şi dezvoltarea tehnologică:

- cercetarea aplicativă, destinată în principal utilizării cunoştinţelor ştiinţifice în economie şi societate pentru realizarea de noi sisteme, produse, tehnologii, servicii;

- dezvoltarea tehnologică, formată din activităţile de inginerie a sistemelor, de inginerie şi proiectare tehnologică şi valorificare a invenţiilor, prin care se realizează dezvoltarea, aplicarea şi transferul rezultatelor cercetării către agenţii economici, precum şi în plan social şi care au ca scop introducerea şi materializarea de noi tehnologii produse, sisteme şi servicii, precum şi perfecţionarea celor existente.

În [30], dezvoltând după [35], transferul tehnologic este considerat a fi trecerea de la o fază la alta a aceluiaşi proces de creaţie tehnică (de la cercetarea fundamentală la cea aplicativă, de la proiectare la fabricaţie ş.a.m.d.), care constituie transferul “vertical”, sau trecerea efectuată, la anumite niveluri ale transferului vertical, de la un domeniu de aplicaţii la altul, sau de la organizaţie (ştiinţifică, industrială, comercială) la alta - transferul “orizontal”.

Pentru transferul tehnologic multiplu (în special - orizontal) este uzual termenul de difuzare.

În diferite abordări şi concepţii, se pot evidenţia următoarele relaţii între inovare tehnologică, cercetare-dezvoltare şi transfer tehnologic (fig. 1):

Fig. 1

3. IMPORTANŢA PROTEJĂRII PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

În România, în condiţiile trecerii la economia de piaţă, odată cu intensificarea cooperării ştiinţifice internaţionale şi punerea pe baze noi a activităţii economice şi a comerţului exterior, se impune ca inovarea tehnologică să producă bunuri intelectuale:

· cu vocaţie jurdică, deci care pot fi protejate, şi

· cu vocaţie comercială, deci care pot fi valorificate.

Pentru o unitate economică sau un autor care produce bunuri intelectuale pot exista mai multe situaţii din punct de vedere al proprietăţii intelectuale:

a) a produce bunuri intelectuale care pot fi protejate prin legislaţia de proprietate intelectuală, dar care, fiind importante pentru strategia ştiinţifică şi comercială a titularului, nu trebuie să fie accesibile publicului şi se pot proteja prin menţinerea în regim confidenţial sau secret;

b) a produce opere ştiinţifice originale, beneficiind de dreptul exclusiv de utilizare şi exploatare a lor, conform Legii dreptului de autor;

c) a nu îndeplini criteriul de originalitate ceea ce face imposibilă primirea de daune din partea celor care comit acte de piraterie cu creaţiile sale;

d) a produce opere ştiinţifice de tip teorii, concepte, descoperiri şi a le proteja prin publicarea lor, îndeosebi în reviste internaţionale specializate, de prestigiu sau a le prezenta sub formă de prelegeri la manifestări internaţionale de prestigiu;

e) a produce creaţii tehnice noi (invenţii, desene şi modele), a le proteja conform legislaţiei de proprietate industrială în vigoare şi a le valorifica, având totodată dreptul de a interzice terţilor să exploateze aceste creaţii fără autorizaţie din partea sa;

f) a produce creaţii tehnice noi, dar a nu le proteja conform legislaţiei şi a constata că:

- nu este posibilă valorificarea acestor creaţii dacă ele au fost deja protejate de concurenţi şi

- nu primeşte daune din partea celor care comit acte de contrafacere a creaţiilor sale sau

- i se impune să plătească daune titularului legal

g) a demara o activitate de C&D şi a verifica, în prealabil, soluţiile tehnice pe care urmăreşte să le valorifice, prin efectuarea de studii de risc de contrafacere;

h) a produce bunuri intelectuale care nu pot fi protejate prin legislaţia în domeniu (know-how, cercetări în derulare, creaţii tehnice pentru care nu s-au depus cereri de protecţie, informaţii, descoperiri ştiinţifice etc.) şi a le proteja prin menţinerea lor în regim confidenţial sau secret.

Protejarea proprietăţii intelectuale este de interes atât pe plan intern, cât şi internaţional. În cadrul cooperării ştiinţifice internaţionale şi a programelor internaţionale de C&D se impune ca fiecare partener să identifice cu exactitate care sunt creaţiile intelectuale protejabile şi/sau protejate cu care participă; aceasta permite fiecăruia să nu piardă poziţia ştiinţifică sau tehnologică de start, ceea ce implică o valorificare optimă a creaţiei proprii.

Pentru impulsionarea dezvoltării economice şi tehnice pe plan interna-ţional, au fost constituite diferite organisme al căror scop este “exploatarea ideilor noi”, dar, în fond, care să reducă riscurile legate de caracterul necesar aleatoriu al oricărei cercetări.

O agenţie de stat creată în Franţa (Agenţia Naţională pentru Valorificarea Cercetării), încă din 1968, urmăreşte să descrie invenţiile realizate sau în curs de realizare. Activitatea ei constă în prospectarea ideilor noi, selecţionarea acestora, asigurarea protecţiei pentru cele considerate valoroase şi facilitarea exploatării lor comerciale. Agenţia are un corp de specialişti care se informează asupra diferitelor cercetări în curs, evaluând viitorul industrial şi comercial al soluţiilor ce se caută în diferite laboratoare, precum şi interesul naţional de a le asigura protecţia şi de a le exploata.

În SUA, este cunoscută “Strada 128”, care înconjoară Bostonul şi care grupează mai multe sute de întreprinderi specializate în identificarea şi exploatarea ideilor noi.

Japonia este un exemplu de ţară care, în politica ei de cercetare ştiinţifică, s-a situat şi pe poziţia unei ţări care cumpără procedee tehnice noi pentru a vinde produse elaborate, rentabilizând tehnologia şi prin licenţe.

Firma Sony apreciază la 1 ponderea invenţiilor şi descoperirilor în succesul unei întreprinderi, la 10 ponderea cercetărilor de aplicare şi dezvoltare şi la 100 pe aceea a fabricaţiei şi marketing-ului.

4. ORGANISME, INSTITUŢII ŞI PERSOANE IMPLICATE ÎN DOMENIUL DREPTULUI DE AUTOR

Având în vedere multitudinea de organisme, instituţii şi persoane implicate în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe, s-a tratat acest subiect sub formă modulară, astfel:

· organisme şi instituţii;

· cadrul organizatoric funcţional în cercetarea aplicativă şi dezvoltarea tehnologică;

· persoane cu funcţii explicite în domeniul dreptului de autor.

4.1. Organisme şi instituţii

4.1.1. Organisme

ACADEMIA ROMÂNĂ. Prin actul său fundamental, decretul lege nr. 4/5 ianuarie 1990, ca şi prin Statutul său, Academia Română este chemată să acţioneze în favoarea promovării cercetării fundamentale şi avansate în toate domeniile ştiinţei şi artelor.

“Cartea albă privind Strategia de Dezvoltare a Cercetării Ştiinţifice în Academia Română”, făcută publică în anul 1995, a făcut o analiză realistă şi obiectivă a stării de lucruri, o evaluare a activităţilor curente, şi a stabilit obiective, măsuri şi etape clar determinate pentru perioada următoare. În acest document se consideră că următoarele patru obiective reprezintă cheia cercetării de înaltă calitate:

- identificarea priorităţilor (programe, proiecte, teme) şi concentrarea resurselor în vederea depăşirii masei critice cerute de cercetarea de relevanţă internaţională;

- evaluarea permanentă şi sistematică a cercetării la toate nivelurile, punând accentul pe eficienţă şi folosind feedbackul pentru stimularea cercetării şi cercetătorilor de înaltă performanţă;

- reforma finanţării cercetării, într-un efort de a stimula şi de a promova eficienţa, în special, în sensul finanţării competitive a programelor prin granturi;

- dezvoltarea unei cooperări mai strânse între cercetarea academică şi cea universitară, în beneficiul ambelor, cu accent pe caracterul formativ al cercetării.

Toate aceste obiective sunt menite să conducă la creşterea eficienţei activităţii de cercetare ştiinţifică ce se va concretiza în dezvoltarea, sub aspect calitativ şi cantitativ, a creaţiei intelectuale.

MINISTERUL CERCETĂRII SI TEHNOLOGIEI este organul administraţiei publice centrale de specialitate care aplică strategia dezvoltării şi politica Guvernului în domeniul cercetării-dezvoltării şi coordonează executarea Programului naţional de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică.

Programul naţional de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică este elaborat pe perioade multianuale, evaluat şi detaliat în fiecare an de către Ministerul Cercetării şi Tehnologiei, având drept obiective:

- perfecţionarea şi intensificarea activităţii de cercetare la nivel strategic şi precompetitiv, urmărind apropierea între aria fundamentală şi cea aplicativă;

- relansarea şi modernizarea economiei;

- asigurarea dezvoltării economico-sociale durabile;

- accelerarea procesului de integrare a României în spaţiul socio-economic al Uniunii Europene şi de adaptare la procesele de globalizare economică.

Direcţiile şi domeniile C&D prioritare ale Programului Naţional urmăresc tematici care conţin suportul relansării şi dezvoltării economice şi accelerarea integrării ţării noastre în Uniunea Europeană şi privesc:

- comunicaţii şi tehnologii informaţionale;

- tehnologii industriale “curate şi raţionale”;

- surse noi neconvenţionale şi regenerabile de energie;

- materiale noi;

- biotehnologii cu aplicaţii în industrie şi în medicină;

- cercetare socio-economică orientată;

- cercetări fundamentale şi avansate în ştiinţe de bază.

Obiectivele enunţate sunt integrate şi determină dimensiuni noi în protecţia şi difuzarea rezultatelor cercetării ca obiecte ale dreptului de autor.

MINISTERUL INVĂŢĂMÂNTULUI organizează în instituţiile de învăţământ superior activităţi de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică, proiectare, consultanţă sau expertiză care se desfăşoară în cadrul departamentelor, catedrelor sau în unităţi proprii de cercetare ştiinţifică, inclusiv prin colaborare cu alte unităţi de cercetare.

Catedrele, departamentele şi unităţile de cercetare ştiinţifică sunt încadrate cu personal didactic şi cu personal de cercetare. Întrucât activitatea de cercetare ştiinţifică constitue unul dintre criteriile de apreciere a valorii profesionale a personalului didactic, fiecare dintre aceştia sunt potenţiali autori ale căror interese şi drepturi trebuie apărate în conformitate cu prevederile legale.

Toate organismele menţionate sunt implicate în domeniul dreptului de autor, întrucât sunt instituţii centrale coordonatoare la nivel naţional a activităţii de cercetare, activitate ale cărei rezultate sunt opere de creaţie intelectuală protejate prin legea 8/1996.

4.1.2. Instituţii implicate în domeniul dreptului de autor

Instituţii care execută opere de creaţii intelectuale:

- institute de cercetare;

- centre de cercetare;

- laboratoare independente de cercetare;

- staţiuni experimentale;

- compartimente de cercetare din unităţi economice, societăţi;

- catedre de învăţământ etc.

Organisme şi instituţii prestatoare de servicii, care pot fi titulare ale dreptului de autor şi ale drepturilor conexe:

- edituri;

- studiouri cinematografice;

- producători de înregistrări sonore;

- organisme de radiodifuziune şi de televiziune;

- organe de presă etc.

Instituţii care comandă sau beneficiază de o operă intelectuală

Sunt instituţii care beneficiază de opere de creaţie intelectuală, folosin-du-le în scopuri de propagare a culturii, în scopuri sociale, în scopuri de învăţământ, şi/sau în scopuri de cercetare-dezvoltare. Această categorie ar putea să includă:

- universităţi populare;

- fundaţii ştiinţifice;

- muzee;

- asociaţii ştiinţifice pe baze necomerciale, pentru cercetări teoretice;

- firme de producţie etc.

Instituţii cu rol de evidenţă, observare, aplicare, control al aplicării legislaţiei:

- Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, organ de specialitate în subordinea Guvernului, cu autoritate unică pe teritoriul României în ceea ce priveşte evidenţa, observarea şi controlul aplicării legislaţiei în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe;

- Comisia Naţională de Informatică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului, având ca obiect de activitate strategia dezvoltării informaticii în România, aplicarea politicii Guvernului în acest domeniu, standardizarea procedurilor şi tehnicilor informatice. Comisia Naţională de Informatică trebuie să fie implicată în problemele specifice de aplicare a Legii dreptului de autor şi drepturile conexe pentru protecţia programelor de calculator, eventual şi a bazelor de date;

- Instanţe de judecată sau alte organisme competente în domeniul jurisdicţional, cu rol în constatarea încălcării drepturilor de autor şi a drepturilor conexe şi în repararea prejudiciului adus autorului în conformitate cu normele legale;

- Organisme de gestiune colectivă a dreptului de autor şi a drepturilor conexe, persoane juridice constituite prin libera asociere, care au ca obiect de activitate, în principal, colectarea şi repartizarea drepturilor a căror gestiune le este încredinţată de către titulari de drept de autor sau drepturi conexe;

- Asociaţii şi Uniuni de creaţie;

- Asociaţii profesionale etc.

4.2. Cadrul organizatoric funcţional în cercetarea aplicativă şi dezvoltarea tehnologică

Cercetarea aplicativă şi dezvoltarea tehnologică din ramurile şi domeniile producţiei materiale naţionale (industrie, construcţii, transporturi, comunicaţii, agricultură etc.), alături de cea din ştiinţele tehnice aferente, din ştiinţele sociale şi ştiinţele medicale, implică în mod necesar o analiză mai în detaliu asupra reflectării prevederilor Legii dreptului de autor în specificul acestui segment important creator de valori intelectuale şi materiale.

Cadrul organizatoric în care se derulează aceste activităţi, este prezentat în fig. 2, iar schema operaţională a procesului este prezentată în fig. 3, ambele - în principal, pentru cazul cercetării aplicative şi dezvoltării tehnologice finanţate din fonduri publice, care are, în prezent, o pondere importantă în ansamblu activităţii de C&D şi în preocupările Ministerului Cercetării şi Tehnologiei.

Fig. 2

Cadrul organizatoric funcţional pentru

cercetare aplicativă şi dezvoltare tehnologică

finanţată din fonduri publice

Obiective, etape/faze	Etapa/faza este implicată în dreptul de autor şi drepturi conexe
	DA	NU
Comanda socială (publică şi privată)		X
Program Naţional C&D		X
Obiectiv C&D		X
Ofertă C&D	X
Avizare internă	X
Avizare experţi		X
Competiţie / concurs of. Selecţie oferte		X
Evaluare individuală		X
Evaluare în comisie (media notelor)		X
Evaluare finală (Comisia Col. Cons.)		X
Hotărâre admis/respins		X
Finanţare		X
Contractare	X
Derulare faze	X
Rezultate parţiale / faze	X
Încheiere program-rezultate C&D	X
Raport valorificare	X
Transfer în economie/industrie	X

Fig. 3

Schema operaţională pentru C&D finanţată din fonduri publice

Analiza organismelor, instituţiilor şi persoanelor implicate în domeniul dreptului de autor implică descrierea, fie şi succintă a sistemului C&D, a funcţiunilor şi acţiunilor ce asigură generarea şi utilizarea valorilor intelectuale şi/sau materiale, din care unele se pot şi este necesar a fi protejate.

Schematizând lucrurile, se pot prezenta în tabelul alăturat:

Tabel 2

Organisme, instituţii,	Funcţiuni, atribuţii prin care sunt/pot fi implicaţi în dreptul de autor	Implicare în dreptul de autor
persoane		direct	indirect
Parlament	Emiterea legii şi/sau modificări, completări ale acesteia		X
Guvern	Iniţiative legislative; aprobarea strategiei de dezvoltare a economiei; aprobarea Programului Naţional C&D multi-anual		X
Ministere economice	Elaborarea strategiei de profil Beneficiari ai rezultatelor C&D		X
Ministerul Cercetării şi Tehnologiei	Elaborarea strategiei C&D Aprobarea Programului Naţional anual - obiective C&D Finanţarea contractelor C&D şi cofinanţarea transferului tehnologic		X
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice	Elaborarea strategiei de profil Avizarea programului C&D în profil specific Derularea contractelor C&D		X
Academia de Ştiinţe Medicale	Idem, în profilul ştiinţelor medicale		X
Colegiul Consultativ C&D	Avizarea Programului Naţional C&D şi a programelor, subprogramelor şi obiectivelor C&D		X
Consilii interdiscipli-nare C&D	Avizarea Programelor C&D interdisciplinare şi inter-ramuri		X
Comisii de specialişti C&D	Elaborarea programelor C&D a subprogramelor şi obiectivelor C&D; avizare oferte C&D, aprobare valorificare rezultate C&D		X
Comisii de evaluare	Evaluare oferte, avizare rezultate parţiale şi/sau finale ale C&D	X
Unităţi C&D Centre de inventică, ino-vare şi afaceri	Propuneri de proiecte/lucrări C&D Derulare contracte pentru lucrări C&D Valorificare protejare rezultate C&D, brevetare, publicare, diseminare	X
Cercetători, ingineri, tehnologi, economişti	Propuneri de proiecte/lucrări C&D Elaborare - executare lucrări C&D Obţinere rezultate C&D, protejare, publicare, brevetare	X
Agenţi economici	Beneficiari ai rezultatelor C&D Utilizatori ai rezultatelor C&D	X
Consultanţi, comisionari, intermediari ş.a	Intermediere, diseminare, vânzare rezultate C&D	X

Rezultă că, în relaţiile definite şi reglementate prin Legea dreptului de autor cu privire la aspectele specifice cercetării aplicative, sunt implicate indirect:

· Parlamentul;

· Guvernul;

· ministerele economice;

· Ministerul Cercetării şi Tehnologiei;

é Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare;

- Consiliile interdisciplinare ale Colegiului Consultativ;

- Comisiile de specialitate ale Colegiului Consultativ

· Academia Română;

· Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice;

· Academia de Ştiinţe Medicale.

Colegiul Consultativ pentru Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnolo-gică, organism pluridisciplinar, format din personalităţi ştiinţifice de prestigiu, membri titulari sau membri corespondenţi ai Academiei Române, cadre didactice universitare, specialişti în cercetare-dezvoltare şi reprezentanţi ai beneficiarilor rezultatelor activităţii de cercetare-dezvoltare elaborează Programul naţional de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, prin care se urmăreşte realizarea obiectivelor statului în domeniul cercetării-dezvoltării de interes naţional şi care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Cercetării şi Tehnologiei.

Pentru elaborarea şi armonizarea programelor şi obiectivelor inter-ramuri şi pluridisciplinare, la nivelul Colegiului Consultativ sunt organizate Consilii interdisciplinare.

Comisiile interdisciplinare şi Colegiul Consultativ funcţionează prin Comisiile de specialitate pe domenii, în sarcina cărora revine elaborarea şi detalierea programelor, sub-programelor şi obiectivelor specifice domeniilor ştiinţifice şi ramurilor economiei, evaluarea prin experţi a ofertelor de tematică, organizarea procedurilor de selecţie şi atribuire spre executare a temelor/ proiectelor, precum şi evaluarea/avizarea finală a rezultatelor lucrărilor finalizate.

Organismele şi instituţiile enumerate nu pot fi considerate implicate direct în reglementările Legii dreptului de autor, dar, cel puţin prin funcţiunile/ atribuţiile enumerate în tabel, acestea contribuie la crearea cadrului legislativ, normativ, economic, financiar şi social necesar desfăşurării cercetării aplicative şi dezvoltării tehnologice la nivel naţional, activităţi generatoare de opere ştiinţifice şi obiecte ale drepturilor conexe prevăzute în lege.

Implicarea indirectă a acestor instituţii şi organisme (dar nu neimplicare) poate fi analizată în detaliu printr-un studiu separat în scopul aprofundării observaţiei şi a identificării punctelor comune care pot articula un mecanism coerent şi eficace pentru stimularea competitivităţii cercetării româneşti şi a rezultatelor acesteia.

În măsura în care, în logica desfăşurării procesului de cercetare, apar sau pot apare idei/rezultate ce pot constitui drepturi protejate, instituţiile, organismele şi/sau persoanele participante sunt/pot fi considerate ca implicate direct în sfera de acţiune a legii dreptului de autor.

Într-o enumerare nelimitativă, acestea sunt:

- comisiile de evaluare şi avizare a rezultatelor C&D;

- unităţile C&D (inclusiv din cadrul unor întreprinderi, firme private de C&D şi colective C&D din învăţământ ş.a.);

- centrele de inovare, implementare şi aplicare a invenţiilor

- cercetători;

- agenţi economici;

- consultanţi, comisionari, intermediari ş.a.

Prin atribuţiile de avizare şi evaluare a rezultatelor obţinute pe parcursul derulării fazelor unui program/proiect de C&D, comisiile de specialişti propuse de Comisiile Colegiului Consultativ şi aprobate de MCT sunt considerate implicate direct, deoarece le sunt prezentate analizei rezultate care, nefiind brevetabile, pot şi este necesar să fie protejate prin dreptul de autor.

Analizând schema operaţională pentru C&D aplicativă, sub aspectul implicării etapelor/fazelor acesteia în dreptul de autor şi drepturile conexe, se poate pune problema că formularea ofertelor de C&D prezintă oportunitatea emiterii unor drepturi de proprietate intelectuală asupra conţinutului acestora. Protejarea acestor drepturi trebuie să fie şi este asigurată prin procedurile de lucru ale Comisiilor de specialitate ale Colegiului Consultativ, astfel încât să se evite preluarea ilicită a unei oferte şi înscrierea în concursurile organizate pentru finanţare publică. În egală măsură, această protecţie o considerăm necesară în procedurile de avizare internă a ofertelor, pentru a preveni aceeaşi preluare ilicită.

Pe parcursul etapelor de selecţie, concurs, evaluare preliminară şi finală a ofertelor de finanţare şi contractare nu apar elemente noi care să implice drepturi de proprietate intelectuală.

În derularea programului de cercetare pot apare rezultate susceptibile a fi protejate prin brevetare sau prin dreptul de autor, în cadrul unor faze din parcurs şi/sau la încheierea acestuia.

Atât pentru rezultatele brevetabile, cât şi pentru cele nebrevetabile, dar care pot constitui obiect de know-how, protecţia prin reglementări interne ale unităţii/firmei C&D privind păstrarea secretului/confidenţialităţii asupra rezultatelor, poate asigura executantului cercetării posibilitatea optimă de valorificare a acestora.

În condiţiile prevăzute de contractul de cercetare actual, rezultatele aparţin, cum am arătat, executantului, unităţii, firmei de C&D. Transferul tehnologic al rezultatelor către agenţii economici - aşa cum este cazul majorităţii cercetărilor aplicative şi de dezvoltare - se realizează prin cedarea nu a dreptului de proprietate a rezultatului, ci doar a dreptului de folosire a acestui rezultat.

În acest sens, contractul de cofinanţare ce se încheie în baza art. 11 al. d OG 25/95, între unităţile de C&D deţinătoare a rezultatelor şi întreprinderi/firme cofinanţatoare şi beneficiare ale transferului rezultatelor, trebuie să cuprindă clauze explicite.

Clauze asemănătoare trebuie să cuprindă şi contractele încheiate de unităţi C&D deţinătoare ale rezultatelor cu comisionari, intermediari, consultanţi angrenaţi în acţiuni de transfer tehnologic.

4.3. Persoane cu funcţii explicite în domeniul dreptului de autor

În domeniul dreptului de autor, în sfera inovării tehnologice sunt implicaţi:

· autorul - persoana sau persoanele fizice care au creat opera;

· titularul dreptului de autor, care poate fi:

- autorul,

- unitatea unde autorul este salariat, atunci când contractul individual de muncă prevede o clauză corespunzătoare, pe un termen determinat;

- unitatea care comandă şi plăteşte o operă viitoare.

· editorul - persoana căreia, prin contractul de editare, titularul dreptului de autor îi cedează dreptul de a reproduce şi difuza opera;

· cesionarul dreptului de închiriere a unei opere - persoana căreia, prin contractul de închiriere a unei opere, autorul, respectiv titularul, îi permite folosinţa pe timp determinat a cel puţin unui exemplar al operei sale, în original sau copie (în special programe pentru calculator);

· beneficiari;

· utilizatori oneşti:

- cu titlu oneros;

- cu titlu gratuit

· utilizatori frauduloşi;

· consilieri şi experţi în domeniul proprietăţii intelectuale sau consilieri de proprietate industrială specializaţi şi în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe:

- persoane fizice;

- agenţii specializate;

- servicii în cadrul unităţilor de C&D

· licitatori, agenţi comisionari, comercianţi - persoane implicate în tranzacţii şi vânzare de opere intelectuale

· curtieri de informaţii - persoane implicate în gestionare de baze de date

5. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor Şi drepturile conexe

5.1. Generalităţi

În alcătuirea noului sistem legal al dreptului de autor, legiuitorul român a avut în vedere următoarele obiective:

- adaptarea la circumstanţele tehnologice ale timpului;

- adaptarea la cerinţele şi principiile economiei de piaţă;

- armonizarea cu prevederile convenţiilor internaţionale de profil şi ale tratatelor şi acordurilor bilaterale la care România este parte.

Pentru elaborarea Legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe, s-a făcut un studiu de drept comparat al legilor europene ce constituie sistemul continental al dreptului de autor, legi promulgate după 1990.

S-au analizat şi inclus în lege prevederi cuprinse în directive ale Consiliului Comunităţilor Europene emise până în anul 1993.

S-a ţinut seama de prevederile din Acordul privind drepturile de proprietate intelectuală legate de comerţ, Actul final al Rundei Uruguay, având în vedere necesitatea armonizării legislaţiei între membrii Organizaţiei Mondiale a Comerţului, organizaţie la care România participă ca membru fondator.

5.2. Principii fundamentale

Structurată similar cu alte legi europene, legea românească cuprinde următoarele titluri:

- Titlul I - Dreptul de autor;

- Titlul II - Drepturile conexe dreptului de autor;

- Titlul III - Gestiunea şi apărarea dreptului de autor şi a drepturilor

conexe;

- Titlul IV - Aplicarea legii. Dispoziţii tranzitorii şi finale.

Categorii de reglementări prevăzute de lege:

- de drept material: obiectul dreptului de autor, titularul de drepturi, limitele şi durata protecţiei prin drept de autor şi drepturi conexe;

- procedurale: proceduri şi sancţiuni aplicate la încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe;

- privind dreptul contractual;

- privind organismele de gestiune colectivă.

Principii fundamentale:

- este considerat autor persoana sau persoanele fizice care au creat opera; principiul operează şi în cazul executării operei în cadrul unui contract de muncă dacă nu există clauze contrare; pentru operele colective şi programele de calculator este autor persoana fizică sau juridică care are iniţiativa şi conducerea creării acestora;

- o operă este protejată prin această lege dacă este o creaţie intelectuală originală, neexistând condiţionări referitoare la forma de exprimare, modul de creaţie, valoarea şi destinaţia sa;

- protecţia este asigurată fără a se îndeplini vreo formalitate.

Autorul unei creaţii intelectuale beneficiază în condiţiile legii de drepturi morale, de drepturi patrimoniale şi moral-patrimoniale.

Drepturile morale ale autorului, reglementate ca drepturi inalienabile, şi unele chiar imprescriptibile, sunt:

- dreptul privind paternitatea operei; reglementate prin Convenţia

- dreptul privind integritatea operei; de la Berna

- dreptul de a decide asupra condiţiilor de aducere a operei la cunoştinţa publică;

- dreptul de a retracta opera fără a prejudicia interesele titularului (drept neaplicabil programelor de calculator).

Drepturile patrimoniale ale autorului sunt drepturi exclusive de a decide condiţiile de exploatare a operei sale şi se constituie într-o largă paletă de posibilităţi, enumerarea din lege neavând caracter limitativ. Este inclus şi dreptul de a consimţi la utilizarea operei de către alţii, nefiind menţionat în mod implicit dreptul de a interzice terţilor să folosească creaţia sa, aşa cum este prezentat, de exemplu, în Legea privind brevetele de invenţie.

Pe lângă formele de exploatare prevăzute şi de legislaţia anterioară, sunt explicitate şi altele, aferente comunicării publice a unei opere:

- dreptul de a autoriza închirierea originalului şi a copiilor operei sale, inclusiv a programului pentru calculator;

- dreptul de a autoriza importul de copii ale operei sale;

- dreptul de a autoriza redifuzarea copiilor unei opere pentru închiriere sau import.

Dreptul de acces al autorului la propria operă, atunci când autorul nu este şi titular, constituie, în acelaşi timp, un drept moral, dar şi patrimonial.

Durata protecţiei prin drept de autor este conformă cu prevederile Directivei europene în acest sens şi începe din momentul creării operei.

Dispoziţiile vizând limitarea în anumite condiţii a exercitării drepturilor patrimoniale de autor operează astfel încât nu afectează exploatarea normală a operei şi nu aduc prejudicii autorului sau titularului. Aceste dispoziţii au fost introduse cu scopul de a stimula accesul la cultură şi comunicare, atât în doemniul public, cât şi privat.

Referitor la transmiterea drepturilor patrimoniale, legea reglementează tipurile de contracte pentru diferite forme de exploatare a operei, oferind detalii de conţinut pentru contractele de cesiune, de editare şi de închiriere.

Titlul II prezintă reglementări pentru Drepturile conexe care cuprind şi categorii de opere de interes pentru inovarea tehnologică şi, în principal, bazele de date, dar şi transmiterea de informaţii prin satelit sau reţele informatice.

Conform legii, organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor şi a drepturilor conexe grupează pe titularii acestor drepturi pentru gestionarea unor anumite categorii de drepturi dintr-un domeniu de creaţie.

Nu este menţionat explicit în lege că pot înfiinţa astfel de organisme şi oameni de creaţie din domeniul ştiinţei, al inovării tehnologice, dar acest obiectiv nici nu este interzis şi merită analizat.

Procedurile şi sancţiunile prevăzute de lege şi completate cu cele de drept comun conferă şi garanţie a protecţiei prin lege a dreptului de autor şi drepturilor conexe. Aceste proceduri şi sancţiuni se aplică atunci când drepturile recunoscute de legi sunt încălcate. Acţiunea în justiţie se iniţiază la plângerea părţii vătămate, conform prezentei legi. Există şi posibilitatea ca Oficiul Român pentru Drepturile de Autor să încheie procese verbale de constatare a încălcă-rilor legale, conform Codului de Procedură Penală şi, în acest caz, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

Legea dreptului de autor şi a drepturilor conexe, îndelung elaborată şi perfecţionată, evoluând de la aproximativ 50 de articole în faza iniţială la 154 în prezent, a fost minuţios analizată în stadiu de proiect de persoane fizice şi juridice competente, din ţară şi străinătate, de organisme de notorietate în domeniul proprietăţii intelectuale.

Specialişti de marcă din străinătate apreciază că legea românească în materie de drept de autor este deosebit de valoroasă, ea fiind de altfel şi ultima creată, dintre legile cu acelaşi profil din zona central şi est europeană.

5.3. Subiectul dreptului de autor - persoană fizică sau juridică?

5.3.1. Autor

Autor este persoana sau persoanele fizice care au creat o operă de creaţie intelectuală. Deoarece calitatea de autor îşi are originea în actul spiritului de a crea o operă [4], rezultă că autor poate fi numai o persoană sau mai multe persoane fizice şi nu o persoană juridică lipsită de calităţile spirituale pe care le implică opera de creaţie intelectuală [4].

5.3.2. Subiect al dreptului de autor

Când autorul a adus opera într-o formă concretă, chiar neterminată, conform legii, el capătă dreptul de autor asupra operei create şi calitatea juridică de subiect al dreptului de autor.

Sunt esenţiale aceste precizări pentru a deosebi subiectul primar, care este creatorul operei, de subiectul derivat, “persoana care a dobândit, în virtutea unor anumite împrejurări, unele prerogative ale dreptului de autor, prerogative care, în mod normal, aparţin autorului originar” [12].

Rezultă că persoana juridică este, de fapt, un subiect derivat al dreptului de autor, nebeneficiind niciodată de toate prerogativele dreptului de autor.

Problema calităţii de subiect al dreptului de autor constituie o problemă controversată şi este în atenţia specialiştilor în domeniu; în cadrul Asociaţiei Internaţionale de Protecţie a Proprietăţii Intelectuale - AIPPI - sesiunea de la Geneva din 1990 - s-a subliniat că subiect al dreptului de autor poate fi numai o persoană fizică cu o singură excepţie, aceea a operelor colective pentru care subiectul este persoana juridică.

Legiuitorul român, fără a defini semnificaţia termenului de subiect al dreptului de autor, precizează la art. 3 (2) că “pot beneficia de protecţia acordată autorului persoanele juridice şi persoanele fizice, altele decât autorul, în cazurile expres prevăzute de lege”. Deci, pe lângă autor, acestea constituie, conform legii, subiectul dreptului de autor.

Într-o unitate de C&D, interesează care este subiectul dreptului de autor pentru două categorii de opere reprezentative:

- opera comună;

- opera colectivă.

5.3.3. Subiectul dreptului de autor pentru opera comună

Opera comună este acea operă creată în colaborare de mai multe persoane fizice numite coautori.

Aceştia reprezintă subiectul dreptului de autor, deci, la opera comună se poate vorbi de un subiect multiplu al dreptului de autor.

Conform art. 5 (3), coautorii pot exploata opera numai de comun acord, refuzul unuia dintre ei necesitând o justificare temeinică. Dacă există o convenţie contrară între coautori, exploatarea operei se poate face conform convenţiei.

În [4] se precizează că opera comună, unitară prin natura ei, poate fi divizibilă sau indivizibilă, după cum contribuţia fiecărui coautor este sau nu distinctă. Fără a menţiona explicit cele două variante, Legea la art. 5 (4) face referire la contribuţia distinctă a unui coautor, caz în care acesta îşi poate exploata partea sa de creaţie, “cu condiţia să nu se prejudicieze exploatarea operei comune sau drepturile celorlalţi coautori”.

5.3.4. Subiectul dreptului de autor pentru opera colectivă

Opera colectivă este creată de mai mulţi coautori, fără a i se atribui un drept distinct vreunuia dintre ei asupra operei în totalitate - art. 6 (1).

Subiectul dreptului de autor este “persoana fizică sau juridică din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată” opera colectivă. Dacă există o convenţie contrară, dreptul de autor se atribuie conform convenţiei - art. 6 (2).

În lege, după prezentarea generală a semnificaţiei celor două tipuri de opere se fac unele explicitări, de exemplu:

- opera audiovizuală este considerată operă comună (de remarcat că în alte reglementări legislative este considerată operă colectivă).

Nu se precizează în ce categorie de opere se integrează programele de calculator; de asemenea, operele ştiinţifice.

5.3.5. Subiectul dreptului de autor pentru opera comună şi

opera colectivă în activitatea de C&D

Este important să se aprecieze corect dacă o operă intelectuală realizată de mai mulţi coautori este comună sau colectivă, deoarece cele două tipuri de opere se caracterizează prin subiecte diferite ale dreptului de autor şi, deci, printr-o problematică diferită de valorificare.

Faptul că legea nu precizează în ce categorie se încadrează creaţiile intelectuale din activitatea de C&D, poate avea semnificaţia că analiza şi decizia asupra încadrării revine fiecărei unităţi de C&D în parte.

Se poate stipula prin contractele de cercetare ca activităţile de C&D desfăşurate prin programe, subprograme şi alte acţiuni în cadrul Programului naţional de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică să cuprindă creaţii ştiinţifice colective în sensul Legii 8/1996. Această menţiune poate să conţină nu neapărat sintagma “creaţii ştiinţifice colective”, ci o formulare cu sensul: subiectul dreptului de autor asupra operelor intelectuale create în cadrul acestor activităţi de C&D este unitatea de C&D.

O activitate de C&D se finalizează prin întocmirea unei lucrări ştiinţifice, a unor referate, articole etc.

Având în vedere că rezultatele activităţii de C&D pot fi valorificate şi prin aducerea la cunoştinţa publicului sub formă de comunicări ştiinţifice, publicaţii, conferinţe, este necesar ca în contractele de cercetare să se menţioneze explicit:

- subiectele pentru care se pot da publicităţii rezultatele;

- sub ce nume se dau acestea publicităţii;

- modul de difuzare a acestor creaţii;

- modul de a încredinţa creaţia în totalitate sau o parte a ei către alţii în vederea alcătuirii unor creaţii derivate;

- în cazul în care contribuţia fiecărui autor este distinctă “ea poate fi exploatată separat”, cu condiţia să nu aducă prejudicii lucrării în ansamblu sau coautorilor;

- cota de participare a coautorilor la executarea contractului de cercetare / a studiului / a lucrării de dat publicităţii, atât ca volum, nivel şi calitate a prestaţiei, cât şi ca remuneraţie.

În literatura de specialitate, sunt calificate drept opere colective operele derivate de tipul: culegeri ştiinţifice, enciclopedii, antologii, colecţii sau compilaţii de materiale sau date, inclusiv baze de date, deci pentru toate aceste opere, subiectul dreptului de autor este persoana fizică sau juridică care a comandat şi/sau finanţat activitatea.

Aceste opere intelectuale pot fi create şi în cadrul activităţii din unităţile de C&D; în lege nu sunt făcute precizări privind subiectul dreptului de autor pentru toate aceste opere, deci încadrarea lor într-o categorie sau alta rămâne la latitudinea fiecărei unităţi de C&D.

5.4. Obiectul dreptului de autor

5.4.1. Definiţie

Conform art. 7, obiectul dreptului de autor îl constituie “operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor”.

Condiţii impuse prin definiţie:

a) Originalitate. Termenul acesta poate crea confuzie mai ales celor obişnuiţi cu condiţia de noutate impusă creaţiilor tehnice ce fac obiectul protecţiei prin legislaţia de proprietate industrială.

Prin originalitate se înţelege individualitatea operei [4, 12]. Originali-tatea are, în acelaşi timp, un caracter subiectiv şi relativ.

Cu alte cuvinte, condiţiile impuse originalităţii sunt mai puţin severe decât cele impuse noutăţii sau “lipsa de noutate nu constituie un obstacol la constatarea originalităţii”. Caracterul absolut care se cere noutăţii unei soluţii tehnice pentru a fi brevetabilă nu se cere originalităţii [4, 12]. Pentru ca o operă să fie protejabilă prin drept de autor nu este necesar ca aceasta să nu fi fost în nici un fel inspirată de o creaţie anterioară, dar trebuie să conţină o contribuţie proprie a autorului.

b) Forma concretă de exprimare. Opera trebuie să aibă o formă concretă de exprimare, perceptibilă simţurilor. Această condiţie nu este menţionată explicit în art. 7, dar se face observaţia că este admisă orice formă concretă de exprimare.

Criteriul valorii. Definiţia de la art. 7 face menţiunea “independent de valoarea” operei. Această menţiune, care este comună şi legislaţiei în domeniu din alte ţări, nu a fost acceptată în unele ţări [4]. Criteriul comportă comentarii.

În domeniul C&D, a nu impune criteriul valorii înseamnă a renunţa la calitatea creaţiei, cu toate consecinţele absurde ce decurg de aici.

5.4.2. Categorii de opere protejate

Legea 8/1996 face atât o referire la cele trei categorii generale de opere protejate conform uzanţei doctrinale: opere din domeniul literar, artistic şi ştiinţific, cât şi o enumerare succintă a operelor protejabile fără ca aceasta să aibă caracter limitativ.

Printre operele protejabile, cu caracter de noutate, s-au introdus programele de calculator, bazele de date, iar operele ştiinţifice au fost explicitate ca fiind: comunicări, studii, cursuri universitare, manuale şcolare, proiecte şi documentaţii ştiinţifice - art 7 b).

Aceste elemente de noutate fac din legea română de drept de autor un act legislativ de avangardă, comparativ cu legislaţia mai nouă din diferite ţări europene (Portugalia 1991, Franţa 1992, Belgia, Spania 1987).

6. Creaţii intelectuale, obiecte ale dreptului de autor Şi ale drepturilor conexe realizate în procesul de C&D

În tabelul 3 sunt prezentate aceste categorii de creaţii intelectuale, obiecte ale dreptului de autor şi ale drepturilor conexe, realizate în procesul de inovare tehnologică şi incidenţa lor cu domeniile inovare tehnologică, cercetare fundamentală, aplicativă şi de dezvoltare şi transfer tehnologic.

Tabel 3

		Domeniu
				Cercet.	Cercet.	Dezv.
				funda-menta-lă	aplica-tivă	tehnol
		Creaţii intelectuale					Transfer tehnologic
D R E P	A U		X X X X X X	X X X X	X X X	X X X	X
T	T		X	X	X	X	X
D E	O R		X X X X X X	X X X X X X	X X X X X X	X X X X X X	X X
D			X	X	X	X	X
R E P T U R I	C O N E X E		X X X X	X X X X	X X X X	X X	X X X

6.1. creaţii intelectuale; obiecte ale dreptului de autor

Creaţia ştiinţifică şi/sau tehnică se deosebeşte radical de cea artistică prin aceea că ea fie descoperă lumea materială, fenomenele obiective ale acestei lumi, fie inventează ceva nou, necunoscut dar care trebuie să respecte legile lumii materiale.

Dreptul de autor are ca obiect operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modul de creaţie, modul sau forma concretă de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor. Indiferent dacă este în discuţie o operă literară, artistică sau ştiinţifică, obiectul dreptului de autor constă în conţinutul de idei al operei şi nu în însuşi suportul material în care se obiectivizează acest conţinut de idei, deşi o anumită operă, spre a fi obiect al dreptului de autor, trebuia să fi fost neapărat exteriorizată şi obiectivizată într-un fel oarecare, specific domeniului de creaţie în care se încadrează. Autorul are asupra conţinutului de idei care alcătuieşte opera un drept de autor. Asupra lucrului material în care opera se găseşte obiectivizată el are un drept de proprietate. Autorul unei opere ştiinţifice poate să înstrăineze dreptul de proprietate personală asupra manuscrisului operei sale, poate să nu mai aibă în posesie nici o copie, ediţia fiind epuizată, dar el îşi păstrează dreptul de autor asupra operei.

Principalele forme pe care le îmbracă rezultatele cercetării ştiinţifice sunt :

- descoperirea ştiinţifică;

- invenţia;

- opera ştiinţifică;

- programul de calculator;

- baza de date.

Descoperirea ştiinţifică

Descoperirea ştiinţifică, ca rezultat al cercetării fundamentale (iar uneori şi aplicative), constă în stabilirea unor legi noi, proprietăţi sau fenomene din lumea materială, necunoscute încă până la formularea, explicarea, stabilirea sau identificarea lor, dar care existau în mod obiectiv în natură.

În definiţia dată de UNESCO descoperirii, aceasta este “constatarea în domeniul ştiinţelor exacte şi al stiinţelor naturii a unor legături materiale, neconstatate încă, între fenomene a căror corelaţie era ignorată”.

Descoperirile se pot clasifica în :

- descoperiri simple - stabilirea de noi legături necesare între fenomene, existente anterior, dar necunoscute până la data identificării;

- descoperiri ştiinţifice - stabilirea de noi legături necesare între fenomene şi explicarea ştiinţifică a acestora. Pentru a fi recunoscută, descoperirea ştiinţifică trebuie să fie demonstrată teoretic şi/sau experimental.

Prin transformarea descoperirii simple în descoperire ştiinţifică, identificarea unei legături ştiinţifice între fenomene se transformă într-o lege ştiinţifică din care se pot trage concluzii mult mai importante decât din descoperirea simplă. Transformarea descoperirii simple în descoperire ştiinţifică face adesea posibilă realizarea de invenţii şi extinderea lor dintr-o ramură în alta.

Legislaţia naţională nu cunoaşte un sistem propriu, adecvat, de protecţie a descoperirilor ştiinţifice, iar, prin articolul 9 aliniat a, din legea 8/1996, descoperirile sunt excluse de la protecţie prin legea dreptului de autor. Şi în art. 13 al Legii 64/91 privind brevetele de invenţie, se menţionează că descoperirile sunt excluse de la protecţie prin legea respectivă. Singurul mod de stabilire a priorităţii în cazul unei descoperiri fie simplă, fie ştiinţifică este publicarea sub formă de operă ştiinţifică sau, în cazul în care este susceptibilă de o anumită aplicaţiune practică (invenţie), se poate obţine o protecţie implicită prin protecţia prin “Legea privind brevetele de invenţie” a aplicaţiunii practice concrete.

Descoperirile rezultă dintr-o activitate de cercetare şi, de aceea, pentru ele criteriul de creativitate este un element definitoriu de bază.

Descoperirile sunt, de asemenea, caracterizate de noutate şi progres pe plan mondial, deoarece sunt formulate sau stabilite pentru prima oară în lume şi reprezintă salturi calitative în cunoaşterea lumii materiale.

Descoperirile au aplicabilitate, ele putând conduce la găsirea unor soluţii tehnice valoroase pentru rezolvarea pe căi total noi a unor probleme.

Protecţia descoperirii are în vedere, în primul rând, fixarea priorităţii ştiinţifice şi a autorilor ei. Prioritatea se stabileşte la data primei expuneri oficiale (susţinerea sau publicarea lucrării). Calea de protecţie a descoperirii este astfel aleasă încât să evite blocarea prin drepturi de monopol a unor descoperiri, blocare care ar frâna dezvoltarea cunoaşterii, în general, şi a ştiinţei, în particular.

Recunoaşterea protecţiei unei descoperiri nu exclude folosirea acesteia de către toţi cei ce se preocupă de domeniul respectiv.

Invenţia

Invenţia este un rezultat, de regulă, al cercetării aplicative, dar, uneori, este şi rezultatul unei cercetări fundamentale concretizată într-o descoperirie ştiinţifică.

În evoluţia ştiinţei şi tehnicii, apar deseori dificultăţi în calea cunoaşterii, dificultăţi ce trebuie depăşite prin soluţionarea contradicţiei apărute între nivelul existent al cunoaşterii şi anumite cerinţe noi care nu pot fi satisfăcute în lumina vechilor cunoştinţe.

Problema apare ca o conştientizare a contradicţiei dintre cunoştinţele existente (mai exact limitele acestei cunoaşteri) şi noile cerinţe sau necesităţi cognitive ale oamenilor.

Fiind o cunoaştere despre necunoaştere, problema nu reprezintă un vacuum gnoseologic total, ea presupune, pe de o parte, anumite cunoştinţe anterior elaborate, fără de care ar fi imposibilă apariţia contradicţiei şi conştientizarea ei, iar pe de altă parte, este expresia insuficienţei acestor cunoştinţe, a necesităţii mişcării către înainte şi a rezolvării unor noi cerinţe.

Dacă problema este nouă şi nu mai a cunoscut nici o rezolvare anterioară, soluţia elaborată, de regulă pe baza unei descoperiri ştiinţifice, constituie o invenţie pionier (prelucrarea prin electroeroziune, fabricarea porţelanului prin tehnologia sticlei, motorul cu ardere internă, tranzistorul, circuitul integrat etc.).

În consecinţă, ca rezultat al cercetării ştiinţifice fundamentale, invenţia poate fi o invenţie pionier. Invenţia ca rezultat al unei activităţi de cercetare dezvoltare este, de regulă, o invenţie obişnuită (o soluţie care aduce noi căi de rezolvare a unei probleme care mai fusese rezolvată anterior).

Drepturile asupra invenţiei sunt recunoscute şi apărate pe teritoriul României prin eliberarea unui brevet de invenţie în condiţiile stabilite de legea 64/1991 privind brevetele de invenţie.

Problema extinderii protecţiei juridice a creaţiei ştiinţifice şi tehnice s-ar putea realiza, după părerea Yolandei Eminescu [17], cel puţin în parte, pe cale de interpretare extensivă a noţiunii de produs industrial (un corp cert, determinat, un obiect material având o formă şi caractere specifice, care îl deosebesc de alte obiecte), precum şi prin interpretarea extensivă a coautorului în materie de invenţii, astfel încât să cuprindă şi pe descoperitor ori de câte ori simpla formulare a descoperirii (de ex: stabilirea unei legături necesare între două fenomene) este suficientă pentru a se trece la realizarea invenţiei sau cuprinde şi indicaţia direcţiei în care îşi poate găsi o aplicaţie practică.

În prezent, linia de demarcaţie între cercetarea fundamentală şi cea aplicativă se estompează, tinzând către dispariţie, ceea ce va semnifica că, în curând, rezultatele cercetării fundamentale concretizate în descoperiri pot să se transforme în forţe de producţie. În consecinţă, va fi posibil ca protecţia rezultatelor cercetării fundamentale să poată fi asigurată, în cadrul sistemului legislativ actual, prin chiar protecţia rezultatelor cercetării aplicative (invenţii), la care contribuţia creatoare a autorilor care au efectuat cercetarea fundamentală justifică recunoaşterea lor drept coautori.

Între instituţia dreptului de autor şi instituţia dreptului de inventator există o strânsă înrudire, atât asemănări, cât şi deosebiri, şi anume:

a) asemănări

- în ambele cazuri, normele juridice urmăresc să apere interesele autorilor şi să stimuleze creaţia;

- în amble cazuri, remuneraţia nu se face după muncă vie, ci după munca obiectivizată şi în funcţie de utilizarea acestei munci

b) deosebiri

- obiectul dreptului de inventator îl constituie anumite propuneri în domeniul tehnicii; obiectul dreptului de autor nu are neapărat o asemenea legătură cu activitatea de producţie;

- în dreptul de inventator, o mare însemnătate o are formularea exactă a conţinutului propunerilor, cerinţă care nu există în domeniul dreptului de autor;

- statul a prevăzut o anumită procedură pentru recunoaşterea drepturilor asupra invenţiilor, procedură inexistentă pentru recunoaşterea dreptului de autor.

Având în vedere elementele comune ale celor două instituţii, se poate trage concluzia că aceste instituţii se încadrează în noţiunea de drept de autor în sens larg. Ar fi mai bine dacă s-ar folosi noţiunea de drept asupra creaţiei intelectuale sau noţiunea de drept de creator, în care s-ar cuprinde atât dreptul de autor stricto-senso, cât şi dreptul de inventator.

Opera ştiinţifică

Opera ştiinţifică este rezultatul cercetării ştiinţifice, exprimat într-o formă concretă, perceptibilă simţurilor omeneşti şi susceptibilă de a fi comunicată publicului, formă protejată în România de “Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturi conexe”.

Jurisprudenţa noastră a precizat că, pentru a se considera îndeplinită această condiţie, autorul nu trebuie să se limiteze la o executare mecanică a operei, prin mijloace tehnice curente, obişnuite, fără o contribuţie proprie în ceea ce priveşte substanţa de idei care reprezintă opera în discuţie [13].

Alături de operele absolut originale care nu se află într-un raport de dependenţă intelectuală şi juridică de nici o altă operă, există şi opere relativ originale ai căror autori au împrumutat de la unele creaţii preexistente elemente protejate, fără ca acel lucru să-i priveze de vocaţia la dreptul de autor. Este cazul unei întregi categorii de opere denumite derivate sau compozite.

Art 7 şi 8 din Legea Nr. 8/14 martie 1996 enumeră operele originale şi operele derivate.

Pentru a forma obiectul unui drept de autor, opera trebuie să îmbrace o formă concretă de exprimare, perceptibilă simţurilor. Această condiţie este expres formulată în art. 1 alin (2) şi art. 24 alin (1). Potrivit acestor texte, dreptul de autor se naşte din momentul creării (realizării ei, chiar neterminată) operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de exprimare.

În articolul 1 alin(2) al Legii 8/1996 se precizează că “opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de cunoaşterea publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar neterminată”. Drepturile patrimoniale asupra unei opere nu se pot realiza însă decât după publicarea operei (art 25 aliniatul 2).

Operele ştiinţifice derivate (culegerile de opere ştiinţifice, bazele de date, antologiile, traducerile) trebuie să aibă un caracter creator, ele trebuie să fie concepute de un specialist şi să reprezinte o muncă intelectuală de creaţie. În cazul culegerilor, creativitatea trebuie să se manifeste în selectarea sau sistematizarea materialului.

Aşa cum arată profesor Aurelian Ionaşcu, în [12], “opera derivată are în componenţa ei două elemente:

- un element primordial, reprezentat de opera sau operele originale preexistente (sau din părţi din acestea) folosite la alcătuirea operei derivate;

- un element subsecvent, care este aportul de creaţie intelectuală al autorului operei derivate” [12].

Opera derivată se poate înfăţişa şi sub alte forme decât cele enumerate de art 8 din Legea 8/1996. Astfel, trebuie menţionate ca prezentând interes pentru unităţile de cercetare ştiinţifică ediţiile comentate de opere ştiinţifice, codurile şi legile adnotate.

“Opera care nu este detaşată de gândirea care i-a dat naştere - scrie profesorul A. Ionaşcu - care nu este încă exteriorizată, n-are nici o existenţă obiectivă; cel ce o crează şi o păstrează în mintea sa, nu se poate bucura de ocrotirea juridică a dreptului de autor, din lipsă de obiect” [12].

Opera ştiinţifică care îndeplineşte criteriile de caracterizare ca operă intelectuală este recunoscută şi protejată pe teritoriul României, iar creatorul operei se bucură de dreptul de autor, în condiţiile legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe. În cazurile prevăzute de Capitolul VI “Limitele exercitării dreptului de autor”, legiutorul a instituit unele licenţe legale, permiţând folosirea în cazuri bine determinate şi în scopuri precis determinate, de interes social general, a unor opere de creaţie intelectuală, fără plata remuneraţiei de autor; aceasta nu impietează asupra aspectului patrimonial al dreptului autorului, deoarece acesta fie că a beneficiat anterior, fie că îşi rezervă dreptul de a beneficia ulterior.

Programele pentru calculator

Subiectul dreptului de autor al programelor pentru calculator

În Titlul I, capitolul IX, nu se precizează în mod explicit cine este subiectul dreptului de autor pentru programele de calculator, dar, în virtutea art. 74 şi a art. 3(1) şi (2), se poate defini ca fiind:

- persoana fizică sau persoanele fizice care au creat programul;

- persoanele juridice sau fizice, altele decât autorul, considerat de legislaţie ca având drept de autor.

Drepturile patrimoniale privind programul de calculator creat de unul sau mai mulţi angajaţi în executarea atribuţiilor de serviciu sau potrivit instrucţiunilor celui care angajează, aparţin acestuia din urmă.

Dacă există o convenţie contrară, se respectă prevederile acestei convenţii.

Obiectul dreptului de autor

Pentru a preciza care este obiectul protecţiei aferent programelor pentru calculator se prezintă în continuare definiţiile pentru software, produs software, element de software [13]:

- software - creaţie intelectuală care cuprinde programe, proceduri, reguli şi orice documentaţie asociată referitoare la funcţionarea unui sistem de prelucrare a datelor;

- produs software - ansamblu complet format din programe, proceduri şi documentaţia asociată pentru calculator şi datele destinate să fie livrate unui utilizator;

- element de software - orice parte identificabilă a unui produs software, într-o etapă intermediară sau într-o etapă finală a dezvoltării.

În tabelul 4, sunt prezentate elemente de software, evidenţiindu-se cele care constituie obiecte protejabile conform Legii 8/1996.

La capitolul IX, “Programele pentru calculator”, din Legea 8/1996, nu se impune nici o condiţie programului pentru a fi protejat; se poate subînţelege totuşi că programul, ca orice creaţie intelectuală, poate fi protejat dacă este original (art. 7).

În [14] este menţionat explicit că se poate proteja un program de calculator dacă este original, în sensul că este creaţie intelectuală proprie a autorului. Se adaugă şi “nici un alt criteriu nu se aplică”.

Tabel 4

Element de software	Protecţie prin Legea 8/1996
	DA	NU
- orice expresie a unui program; - programe de aplicaţie; în orice - sisteme de operare; limbaj - material de concepţie pregătitor; - manuale	X	-
- idei; - procedee; - metode de funcţionare; * - concepte matematice; - principii	-	X

* acestea stau la baza oricărui element care alcătuieşte:

- un program pentru calculator;

- o interfaţă.

Conţinutul dreptului de autor al programelor de calculator

Autorul unui program de calculator, ca autor al unei creaţii intelectuale, are drepturi morale şi drepturi patrimoniale generate de opera sa.

Drepturile patrimoniale au un caracter specific şi se referă în principal la dreptul exclusiv de a realiza şi autoriza anumite acte referitoare la programul său pentru calculator. Tabelul 5 reprezintă o sinteză în acest sens.

Transmiterea dreptului de utilizare a programului

Utilizatorul: - primeşte dreptul neexclusiv de utilizare a programului;

- nu are dreptul de a transmite altei persoane dreptul de utilizare a programului.

Dacă în contractul de utilizare se convine altfel, se respectă acea convenţie. Orice transmitere de drepturi între părţi se face având în vedere drepturile patrimoniale ale autorului.

Trebuie amintit că prevederea art. 78 privind autorizarea se regăseşte în formă negată în Directiva 91/250/CEE, la art. 6 cu pct. 1 [2]. La o analiză mai atentă se constată că în [2] este o eroare de traducere, deoarece Directiva 91/250/CEE [14], în forma originală în limba engleză, are aceleaşi prevederi cu cele din art. 78.

Contractul de închiriere

Prin contractul de închiriere a unui program de calculator, autorul dă cesionarului dreptul de utilizare a cel puţin un exemplar al programului său. În contract se precizează durata închirierii şi remuneraţia pe care cesionarul dreptului de închiriere se obligă să o plătească autorului pentru utilizarea acelui exemplar, pe perioada determinată.

Autorul păstrează dreptul de autor asupra operei sale închiriate, dar nu mai păstrează, pe perioada închirierii, dreptul de difuzare. Este posibilă şi altă procedură dacă se convine astfel; fiecare variantă are o corespondenţă în ceea ce priveşte remuneraţia autorului.

Contractul de închiriere a unui program se întocmeşte ca un contract de locaţie.

În [14] se definesc termenii de locaţie (închiriere) şi împrumut, astfel:

- locaţie = “punerea operei la dispoziţie, pentru a fi folosită un timp limitat, în scopul unui avantaj economic sau comercial, direct sau indirect”;

- împrumut = “punerea operei la dispoziţie pentru folosirea pe un timp limitat, fără a se urmări un avantaj economic sau comercial, direct sau indirect, atunci când este efectuată de organizaţii accesibile publicului”.

Este interesantă prevederea articolului 4 c) din [14], privind locaţia ulterioară a unui program: “Prima vânzare a copiei unui program pentru ordinator în cadrul Comunităţii, de către titularul dreptului sau cu consimţământul său, epuizează dreptul de distribuţie al acestei copii în cadrul Comunităţii, cu excepţia dreptului de a controla locaţiile ulterioare ale unui program sau ale unei copii a acestuia”.

Tabel 5

Drepturi generate de crearea unui program original	Drept de autor	Persoana cu drept de utilizare are nevoie de autorizare?
a) reproducerea permanentă sau temporară a programului* - integral sau parţial; - prin orice mijloc; - sub orice formă.	DA	DA	NU dacă a), b) şi c) sunt ne-cesare pentru a permite utilizatorului să utilizeze
b) traducerea, adaptarea, aranjarea şi alte transformări aduse programului	DA	DA	programul într-un mod corespunzător, inclusiv
c) reproducerea rezultatului de la b), fără a prejudicia drepturile persoanei care transformă programul pentru calculator	DA	DA	pentru corectarea ero-rilor, dacă nu există o convenţie contrară.
d) difuzarea originalului sau a copiilor unui program sub orice formă, inclusiv prin închiriere	DA	DA	—
e) realizarea unei copii pentru arhivă sau de siguranţă, în măsura în care aceasta este necesară pentru asigurarea utilizării programului	—	NU
f) observarea, studierea sau testarea funcţionării programului*	—	NU
g) reproducerea codului sau traducerea formei acestui cod când este indispensabilă pentru obţinerea informaţiilor necesare interoperabilităţii unui program cu alte programe, dacă sunt îndeplinite condiţiile: - informaţiile necesare interoperatibilităţii nu sunt uşor şi rapid accesibile; - actele sunt limitate la părţile de program necesare interoperabilităţii	—	DA

Obs.: - aceste informaţii se utilizează numai pentru realizarea interoperabilităţii programului pe calculator, creat independent;

- aceste informaţii nu se pot comunica altor persoane decât dacă este necesar pentru interoperabilitatea programului;

- aceste informaţii nu pot fi utilizate pentru definitivarea, producerea ori comercializarea unui program pentru calculator, cu expresie foarte asemănătoare sau pentru orice act ce afectează drepturile autorului.

* pentru a determina ideile şi principiile care stau la baza oricărui element al programului, cu ocazia efectuării operaţiunilor de încărcare în memorie, afişare, conversie, transmitere sau stocare a programului, operaţii pentru care are dreptul de execuţie.

Bazele de date

În Legea 8/1996, bazele de date sunt incluse la opere derivate (art. 8.b). Un detaliu privind bazele de date este prezentat la art. 13 m), care menţionează “utilizarea sau exploatarea unei opere dă naştere la drepturi distincte şi exclusive ale autorului de a autoriza accesul public la bazele de date pe calculator în cazul în care aceste baze de date conţin sau constituie opere protejate”.

Legea nu cuprinde alte informaţii despre bazele de date.

Având în vedere importanţa ştiinţifică, informaţională, comercială şi strategică a bazelor de date, considerăm de interes o prezentare succintă a prevederilor Directivei CEE 96/9 din 11 martie 1996, privind protecţia juridică a bazelor de date. Această Directivă, dată recent publicităţii (în România există documentul doar de câteva săptămâni), nu a stat la baza Legii 8/1996, dar, pentru armonizare, a fost consultată o variantă a proiectului Directivei.

Este de remarcat că, datorită noutăţii domeniului şi a studiului aprofundat asupra obiectului protecţiei, diferite elemente referitoare la bazele de date, definiţii sau concepte, au evoluat chiar de la ediţia din iulie 1994 a proiectului, până la forma definitivă din martie 1996.

Definire

În [15] este astfel definită baza de date:

O bază de date reprezintă un ansamblu integrat de date, anume structurat şi dotat cu o descriere a acestei structuri.

Altă definire este în Directiva Europeană privind bazele de date [16]:

Art. 1.2. Baza de date este o culegere de opere, date sau alte elemente independente, dispuse într-o manieră sistematică sau metodică şi accesibilă prin mijloace electronice sau prin alte mijloace.

Art. 1.3. Protecţia prin această directivă nu se aplică programelor de calculator folosite pentru realizarea sau funcţionarea bazelor de date accesibile prin mijloace electronice.

Obiectul protecţiei

Art. 3.1. O bază de date este obiect al dreptului de autor dacă este originală; nu se impune nici un alt criteriu.

Subiectul dreptului de autor al bazei de date

Sunt făcute aceleaşi precizări ca la programele de calculator.

Acte supuse restricţiilor

Art. 5. Autorul unei baze de date beneficiază, în ceea ce priveşte expresia bazei de date ce face obiectul protecţiei prin drept de autor, de dreptul exclusiv de a face sau a autoriza:

a) reproducerea permanentă sau temporară, în tot sau în parte, prin orice mijloc şi sub orice formă;

b) traducerea, adaptarea, aranjarea şi orice altă transformare;

c) orice formă de distribuţie în public a bazei sau copiilor sale. Prima vânzare în Comunitate a copiei unei baze de date de către titularul dreptului sau cu consimţământul acestuia, epuizează dreptul de a controla revânzarea acestei copii în Comunitate;

d) orice comunicare, expunere sau reprezentare în public;

e) orice reproducere, distribuire, comunicare, expunere sau reprezentare în public a rezultatelor actelor de la b).

Dreptul “sui-generis”

Art. 7. Obiectul protecţiei

7.1. Statele membre prevăd pentru fabricantul unei baze de date dreptul de a interzice extragerea şi/sau reutilizarea în tot sau în mare parte, evaluată calitativ şi cantitativ, a conţinutului bazei, când obţinerea, verificarea sau prezentarea conţinutului presupune o investiţie substanţială calitativ şi cantitativ.

Prin extragere se înţelege transferul permanent sau temporar, în tot sau în mare parte, a conţinutului unei baze de date pe un alt suport, prin orice mijloc şi sub orice formă.

Prin reutilizare se înţelege orice formă de punere la dispoziţia publicului, în tot sau în mare parte, a conţinutului bazei, prin distribuirea de copii, împrumut, transmiterea prin reţea sau sub alte forme.

Prima vânzare în Comunitate a copiei unei baze de date de către titularul dreptului sau cu consimţământul său epuizează dreptul de a controla revânzarea acestei copii în Comunitate.

7.4. Dreptul vizat la 7.1 se aplică independent de posibilitatea pentru baza de date de a fi protejată prin drept de autor sau prin alte drepturi.

Acest drept se aplică independent de posibilitatea pentru conţinutul bazei de date de a fi protejat prin drept de autor sau prin alte drepturi.

Protecţia bazelor de date prin dreptul de la 7.1 nu prejudiciază drepturile existente asupra conţinutului lor.

7.5. Extragerea şi/sau reutilizarea repetată şi sistematică a unor părţi neesenţiale a conţinutului bazei de date, care nu presupune acte contrare exploatării normale a acestei baze, dar care ar cauza un prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale fabricantului bazei, nu sunt autorizate.

În art. 8 sunt definite drepturile şi obligaţiile utilizatorului de drept.

Durata de protecţie a dreptului vizat de 7.1 produce efecte de la terminarea elaborării bazei de date. Durata expiră la 15 ani de la 1 ianuarie a anului care urmează datei de finalizare a elaborării bazei.

Art. 11. Beneficiarii protecţiei prin drept “sui-generis” sunt fabricantul sau titularul dreptului bazei de date, cetăţeni ai unui stat membru sau cu reşedinţa pe teritoriul comunitar.

La art. 16 - dispoziţii finale, se face menţiunea că statele membre ale Uniunii Europene pun în aplicare prevederile legislative, reglementare şi administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive înainte de 1 ianuarie 1998.

Când statele membre adoptă aceste dispoziţii, acestea conţin o referire la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea referire în publicarea lor oficială. Modul de referire este decis de statele membre.

16.2. Statele membre comunică Comisiei textul dispoziţiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul vizat de prezenta directivă.

Din această succintă prezentare se observă că Directiva CEE cuprinde elemente care implicit sunt prevăzute şi în Legea 8/1996, elemente inexistente în legea noastră, cum ar fi durata de protecţie de 15 ani, dreptul “sui-generis” şi unele elemente suspecte care sunt mai explicitate.

Cu siguranţă, această Directivă trebuie supusă unui studiu de detaliu pentru a trage concluziile ce se cuvin pentru îmbunătăţirea prevederilor legislative din România şi pentru acţiunea de armonizare cu legislaţia europeană.

6.2. creaţii intelectuale; obiecte ale drepturilor conexe

În jurul creaţiei intelectuale se dezvoltă o serie de activităţi auxiliare menite să contribuie la difuzarea operei şi nu la crearea operei.

Drepturile legate de aceste activităţi auxiliare sunt denumite, în doctrină, “drepturi conexe”.

Problemele privind drepturile conexe sunt legate, în principal, de subiec-tul protecţiei.

În conformitate cu prevederile art 94/Legea 8/1996, sunt recunoscuţi şi protejaţi ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor, artiştii interpreţi sau executanţi, pentru propriile interpretări sau execuţii, producătorii de înregistrări sonore pentru propriile înregistrări şi organismele de radiodifuziune şi televiziune pentru propriile emisiuni.

Având în vedere obiectul prezentului studiu în legătură cu drepturile conexe, opera intelectuală ştiinţifică se difuzează în principal prin publicare. Folosirea în reportaje ştiinţifice transmise prin radiodifuziune sau televiziune a operelor ştiinţifice se încadrează, după părerea autorilor prezentului studiu, mai degrabă la prevederile capitolul VI (Limitele exercitării dreptului de autor) al Legii Nr 8/1996, decât la Titlul II (Drepturile conexe dreptului de autor) al acestei Legi.

6.3. creaţii intelectuale specifice cercetării aplicative şi

dezvoltării tehnologice

Creaţiile intelectuale specifice activităţii de cercetare aplicativă şi dezvoltare tehnologică sunt prezentate în capitolul 1.3 al acestei lucrări.

Caracteristic pentru cea mai mare parte a rezultatelor cercetării aplicative şi dezvoltării tehnologice este concretizarea sub forme ce intră în protecţia prin reglementările privind invenţiile şi proprietatea industrială, în general.

O analiză şi clasificare suplimentară urmăreşte, mai ales, specificitatea efectelor legate de diferitele forme de prezentare a rezultatelor, precum şi contextul relaţiilor (de regulă contractuale) în care apar creaţii intelectuale ce pot fi protejate prin dreptul de autor sau prin efectul unor reglementări separate.

Rezultatele cercetărilor aplicative şi de dezvoltare tehnologică pot avea ca formă opere ştiinţifice susceptibile de protecţie prin legea dreptului de autor şi care pot fi concretizate în: comunicări, studii, proiecte, documentaţii ştiinţifice, prevăzute în art.7b, dar şi în forme specifice, pe care le considerăm similare acestora:

- articole şi studii publicate în reviste/culegeri/tratate;

- comunicări ştiinţifice, referate la reuniuni/congrese/conferinţe publice interne şi internaţionale;

- referate asupra cercetărilor în curs, rezultate parţiale în cadrul unor faze ale programului de derulare a temei/proiectului;

- teze de doctorat;

- avize;

- consultaţii;

- documentaţii de proiectare constructivă şi tehnologică;

- expertize de materiale şi procedee.

De subliniat că oricare dintre aceste rezultate ale cercetării poate fi protejat prin dreptul de autor numai din momentul în care este exprimat într-o formă concretă, legea protejând nu idei, ci forme concrete de exprimare ale acestora. Observaţia are relevanţă în contextul analizei relaţiilor contractuale în procesul cercetării aplicative şi dezvoltării tehnologice, în special (dat fiind că, spre ex., un acelaşi rezultat concretizat într-o soluţie tehnologică încorporată în realizarea unui produs nu beneficiază de protecţia dreptului de autor, în timp ce exprimarea sa sub forma unui studiu sau a unei comunicări îi conferă această protecţie). Urmărind recunoaşterea, mai ales internaţională, a valorii potenţialului de creaţie ştiinţifică, Ministerul Cercetării şi Tehnologiei ar putea stimula protejarea rezultatelor C&D prin clauze contractuale adecvate.

Un regim privilegiat faţă de alte forme de prezentare a rezultatelor C&D acordă legea dreptului de autor programelor de calculator şi bazelor de date pentru care se precizează durata protecţiei dreptului de autor (art. 30) şi drepturile autorului de a autoriza accesul public (art. 13, al. m). Pentru programul de calculator, legea prevede atât drepturi morale (art. 10), cât şi referitoare la reproducere, utilizare sau exploatare, difuzare prin vânzare (art. 14), închiriere (art. 17), împrumut sau orice alt mod de transmitere, cât şi reglementări privind durata protecţiei dreptului de autor (art. 30).

Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor se aplică prin lege în mod implicit şi operelor ştiinţifice, creaţiilor intelectuale rezultate ale cercetării aplicative (art. 39).

Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor se face pe bază de contract de cesiune care trebuie să prevadă (art. 41):

- drepturile cesionate;

- modalităţile de exploatare;

- durata şi întinderea cesiunii;

- remuneraţia titularului dreptului de autor.

În context, se precizează că cesiunea exclusivă trebuie să fie expres prevăzută în contract, întrucât, în acest caz, însuşi titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera în condiţiile, modalităţile şi pe perioada stipulate în contract.

Remuneraţia cuvenită, cuantumul acesteia, modalitatea de calcul, se stabilesc prin contract (art. 43). Legea prevede şi modalitatea de corecţie în cazul unei disproporţii evidente între remuneraţia autorului şi beneficiile cesionarului (art. 41b).

Observaţie: Dacă în sistemul privat aceste prevederi vor fi/sunt aplicate prin interesul specific al autorului privat, în sistemul unităţilor C&D ar fi poate necesară organizarea unor întâlniri-dezbateri şi/sau elaborarea unor materiale de informare specifice, prin care să se aprofundeze aspectele şi instrumentele de care pot uza autorii operelor - rezultate ale cercetării aplicative - în general - şi a programelor de calcul şi bazelor de date - în special.

Legea precizează, de asemenea, condiţii ale apartenenţei drepturilor de autor asupra operelor create în cadrul unui contract individual de muncă, problematică de interes pentru cercetarea aplicativă şi dezvoltarea tehnologică, ale cărei coordonate majoritare se înscriu în realizarea de teme/lucrări ce fac parte din Programul Naţional de C&D şi se derulează în cadru contractual.

Contractul de finanţare a lucrărilor/proiectelor/temelor din Programul Naţional de C&D (art. 11 OG 25/1995), în forma promovată pentru anul 1996, cuprinde precizarea că rezultatele ştiinţifice ale cercetărilor, precum şi tehnologiile, procesele tehnologice noi realizate pe parcursul derulării contractului aparţin executantului sau instituţiilor recomandate de Comisia de specialitate a Colegiului Consultativ, pentru cazul în care documentaţiile şi rezultatele cercetării, tangibile şi intangibile, sunt apreciate ca fiind de impor-tanţă deosebită pentru economia naţională (art. 9, al. b şi g din Contract). Nu se fac precizări explicite legate de dreptul de autor al operei ştiinţifice/creaţiei, dar poate rezulta, implicit, că acesta revine executantului ca parte contractantă, deci unităţii/firmei de C&D.

În secvenţă logică, la nivelul unităţii de C&D, în cazul rezultatelor obţinute în cadrul contractelor de C&D, clauze privind dreptul de autor pot fi precizate atât în cadrul contractului colectiv de muncă, dar, mai ales, prin contractele individuale de muncă ale persoanelor implicate în activitatea de cercetare.

Câteva aspecte specifice cercetării aplicative şi dezvoltării tehnologice din punct de vedere al caracteristicilor proprii rezultatelor acesteia, considerăm util a fi semnalate:

În general, rezultatele cercetărilor aplicative cuprind soluţii pentru rezolvarea unor probleme specifice din orice ramură a economiei sau societăţii. Când aceste soluţii prezintă noutate şi progres faţă de stadiul cunoscut în lume şi sunt susceptibile de aplicare practică/industrială, rezultatele pot fi protejate pe căile şi în condiţiile definite de legea 64/1991 privind brevetele de invenţie.

Alte soluţii cu grad relativ de noutate, precum şi creaţii în domeniul desenelor şi modelelor industriale, al mărcilor de fabrică/comerţ/serviciu sunt protejate prin legea 129/1992.

Creaţii tehnice (intelectuale) complexe şi importante, reprezentate prin konw-how, nu sunt încă protejate în legislaţia noastră. Rezultatele cercetării aplicative înglobate în know-how, fie că sunt perfecţionări tehnologice, planuri, formule, metode, modele, fie că sunt realizări legate de un brevet de invenţie care permite exploatarea/funcţionarea în condiţii mai bune a acesteia sau creşterea unor performanţe obţinute în procesul aplicării industriale, nu sunt protejate prin reglementări legale explicite.

Elementele înglobate în know-how, cumulând atât rezultate ale cercetării ştiinţifice, cât şi perfecţionări progresive prin acumularea experienţei industriale, conjugând elementul material de creaţie tehnică cu elemente ţinând de competenţă şi specializare profesională, conferă acestuia valoare, nu atât prin noutate, cât prin eficacitatea şi utilitatea rezultatelor.

În practica industrială, know-how-ul este apărat numai prin reglementări interne, similare secretului de fabricaţie, cu precizarea că, în timp ce secretul de fabrică nu este niciodată cedat, nici prin contracte cu clauză de păstrare a secretului, know-how-ul poate forma obiectul uneia sau a mai multor transmisii prin contract de know-how sau în cadrul licenţei de brevet/marcă, atunci când se referă la o invenţie brevetată.

Protecţia dreptului de autor asupra rezultatelor unei cercetări aplicative înglobate într-un know-how este/poate fi suficient asigurată prin clauze contractuale, profesionist şi clar elaborate. E posibil ca promovarea unor reglementări legale speciale să producă mai multe consecinţe şi efecte negative decât pozitive asupra sistemului ştiinţific şi economic, în condiţiile societăţii româneşti în tranziţie. Dar iniţierea unui studiu privind aspectele protecţiei creaţiei intelectuale încorporate în know-how existente în alte ţări, ar putea fi o măsură utilă pentru perioada imediat următoare.

7. Relaţia dintre autor Şi unitateA implicatĂ În dreptul de autor

Instituţia juridică a dreptului de autor face, în principal, parte integrantă din ramura dreptului civil. Un cerc restrâns de relaţii din domeniul dreptului de autor (de ex., cele privind stabilirea tarifelor de remunerare a autorilor) sunt reglementate de normele dreptului administrativ şi/sau contractual. La reglemen-tarea raporturilor juridice privind folosirea operelor ştiinţifice, participă şi alte ramuri ale dreptului ca, de ex: dreptul muncii, dreptul financiar, dreptul procesual civil, dreptul penal etc.

Raporturile juridice dintre autor şi o unitate economică care dobândeşte dreptul de a folosi opera, se creează pe baza unui contract prin care autorul cedează drepturile sale de utilizare a operei în schimbul unor sume.

În tabelul 6 se pune în evidenţă titularul pentru diferite categorii de opere create în cadrul activităţii de C&D.

Tabel 6

		TITULAR
Nr.crt.	Temei legal Categorie operă	Conform Legii dreptului de autor nr. 8/1996	conform clauzei contractuale
1	Operă ştiinţifică (cu excepţia programelor de calculator) - operă creată de un autor; - operă comună	autor / autori	unitatea
2	Operă ştiinţifică colectivă	unitatea	autori
3	Programe de calculator	unitatea	autor / autori

Autorul unei opere ştiinţifice are dreptul să primească, pentru executarea unei comenzi de creaţie intelectuală sau pentru cedarea dreptului de reproducere şi difuzare a operei sale, o sumă de bani. Cuantumul acestei sume se stabileşte în raport cu genul operei, calitatea şi cantitatea muncii de creaţie concretizată în operă, precum şi cu felul şi gradul de folosire a operei, de regulă, pe baza unor norme ce urmează a fi elaborate conform art. 130 alin. (1) pct b. din legea 8/1996. În cazurile în care exploatarea operei ştiinţifice se poate face prin autorizarea individuală de către titularii de brevet, cuantumul este stabilit prin contractul de cesiune. Contractul de comandă a operei se încheie în conformitate cu prevederile capitolului VII al legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

În cazul operelor comune, sumele de bază şi fixe se împart proporţional cu participaţia fiecărui coautor la realizarea operei. În cazul operelor colective, sumele cuvenite se împart în mod egal între coautori

În toate cazurile în care o operă se elaborează de un colectiv de autori (coautori), instituţia care a comandat-o este datoare să se încredinţeze că membrii colectivului de autori sunt cu toţii de acord ca opera să fie elaborată în colaborare, cunosc şi acceptă condiţiile colaborării şi sarcinile ce decurg din aceasta pentru fiecare şi sunt de acord cu privire la drepturile pe care fiecare coautor le are asupra operei şi foloaselor materiale ce decurg din folosirea sau valorificarea ei în orice formă.

În conformitate cu prevederile art. 44 al legii 8/1996 (1), “în lipsa unei clauze contractuale contrare, drepturile patrimoniale pentru operele create în cadrul unui contract individual de muncă, aparţin autorului operei create. Dacă o asemenea clauză există, aceasta urmează să cuprindă termenul pentru care au fost cesionate drepturile patrimoniale de autor. În absenţa precizării termenului, acesta este de 3 ani de la data predării operei. (2) La expirarea termenului menţionat în alin. (1), drepturile patrimoniale revin autorului. (3) Autorul unei opere create în cadrul unui contract individual de muncă îşi păstrează dreptul exclusiv de utilizare a operei, ca parte din ansamblul creaţiei sale”.

Analiza textului din art. 44 evidenţiază faptul că, în concordanţă cu prevederile art. 12 şi 16 ale legii, autorul unei opere “are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată sau exploatată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii” şi, în consecinţă, el poate decide asupra condiţiilor contractuale pe care să le convină cu unitatea de cercetare pentru realizarea şi exploatarea operei sale.

Pentru lucrările elaborate în unităţile de cercetare ştiinţifică, hotărârea autorului de a-şi publica lucrarea nu este suficientă. La consimţământul autorului dat anticipat, în momentul semnării contractului individual de muncă, şi reiterat cu prilejul înscrierii temei în plan, este necesar să se adauge şi hotărârea de publicare adoptată de Consiliul ştiinţific al unităţii de cercetare sau alt for de decizie din unitatea C&D.

În cazul în care autorul este un colaborator ştiinţific al unei unităţi de cercetare, condiţiile de stabilire a cuantumului care trebuie plătit pentru dreptul de autor diferă de condiţiile în care se plăteşte un salariat, autor al unei opere ştiinţifice, din următoarele considerente:

a) deşi colaboratorul ştiinţific a încheiat un contract individual de muncă cu unitatea de cercetare prin care s-a angajat să efectueze o anumită lucrare ştiinţifică, activitatea acestuia nu intră sub incidenţa regulamentului de ordine interioară al unităţii, colaboratorul în calitatea sa de autor stabilindu-şi, de regulă, singur condiţiile şi programul de lucru;

b) pe câtă vreme remunerarea angajaţilor pe baza unui contract de muncă are în vedere munca nemijlocită, munca actuală, în remunerarea autorilor pentru operele create se are în vedere nu atât volumul muncii efective, cât valoarea rezultatului acestei munci şi valoarea utilizării acestui rezultat. Importanţa socială a operei ştiinţifice create trebuie să joace de asemenea un rol în aprecierea muncii autorului.

În stabilirea remuneraţiei acordată autorului colaborator pentru o anumită operă se ia în consideraţie nu procesul muncii, privit sub aspectul timpului de muncă şi al eforturilor depuse, ci munca obiectivizată. Din această caracterizare dată remuneraţiei autorului colaborator decurg o serie de consecinţe pe care nu le întâlnim în cazul remunerării salariatului, şi anume:

- prin normele dreptului de autor se poate prevede posibilitatea acordării colaboratorului autor a unor avansuri băneşti în vederea realizării în viitor a unei opere;

- deşi nu depune o muncă suplimentară, colaboratorul autor al unei opere are dreptul să fie remunerat pentru reeditarea operei sale;

- sumele de bază şi de folosinţe repetate, cuvenite unui colaborator ştiinţific autor pot fi plătite moştenitorilor acestuia; moştenitorii unui salariat pot primi numai sumele de bani neîncasate ce se cuveneau defunctului ca salariu, sau, atunci când condiţiile contractuale stipulează, sumele de folosinţă, în cazul reeditării operei de către o altă unitate decât cea care a angajat.

7.1. Condiţii contractuale potenţiale pentru autorul salariat,

“creaţia de serviciu”

Autorul salariat al unei unităţi de cercetare care creează o operă ştiinţifică în cadrul obligaţiilor ce rezultă din contractul său individual de muncă îşi păstrează calitatea de autor al operei sale şi pe aceea de subiect al dreptului de autor asupra acesteia, cu toate facultăţile pe care acest drept le comportă. Prin încheierea contractului individual de muncă, autorul salariat poate consimţi ca operele sale, create în cadrul îndatoririlor sale ce rezultă din contractul de muncă, să fie aduse la cunoştinţa publicului şi să fie folosite de către unitatea de cercetare respectivă în scopuri ce se încadrează în activitatea sa de bază, potrivit principiului specialităţii şi capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice. Autorul salariat îşi păstrează dreptul de a se pronunţa asupra folosirii operei sale în alte scopuri, drept al cărui exerciţiu poate implica însă ca unitatea de cercetare să se poată pronunţa în primii “n” ani de la naşterea dreptului de autor (de exemplu, numărul de ani de reînnoire a tehnicii în domeniul operei).

Yolanda Eminescu consideră [17] că, din momentul în care un autor salariat a consimţit la înscrierea lucrării sale în planul unităţii de cercetare, autorul a acceptat, implicit, şi ca rezultatul cercetărilor sale să fie exprimat în forma concretă a unei opere ştiinţifice, să fie valorificat de unitatea de cercetare, valorificare ce presupune şi aducerea operei la cunoştinţa publicului prin modul de difuzare prevăzut în plan sau stabilit ulterior de unitatea de cercetare, în perioada convenită prin contractul individual de muncă. Dacă înscrierea în planul de cercetare s-a făcut în temeiul unui contract de comandă, atunci este evident că dreptul autorului salariat de a aduce opera la cunoştinţa publicului este limitat de principiul forţei obligatorii a contractului prin care autorul a consimţit deja la publicarea operei sale.

Pentru autorul salariat, în legătură cu drepturile sale patrimoniale, în Legea 8/1996 se face referire numai la contractul individual de muncă.

Nu există un echivalent al “contractului de muncă cu misiune inventivă” prevăzut în Legea 64/91 sau al “contractului de muncă cu misiune creativă” prevăzut în Legea 129/92, tipuri de contracte relevante pentru relaţia autor-unitate.

Nu se fac referiri la drepturile patrimoniale asupra operelor intelectuale create pe baza unui contract de cercetare, deşi aceste opere, în mod obligatoriu, trebuie să aibă caracter de originalitate/noutate (alternativa este lipsa de originalitate sau plagiat, ceea ce nu intră în discuţie).

Dacă unitatea revendică dreptul de a fi titular al operelor ştiinţifice create de proprii salariaţi, obligatoriu trebuie să prevadă în contractele individuale de muncă ale salariaţilor o clauză în acest sens pentru:

- “creaţiile de serviciu”, dar poate fi şi pentru

- creaţiile realizate în afara oricărui contract cu unitatea.

Prin analogie cu “invenţiile de serviciu”, se pot defini “creaţiile de serviciu” ca fiind realizate ca urmare şi în cadrul unei atribuţii de serviciu, a unei obligaţii salarizate, exprese şi explicite. Mai larg, pot fi caracterizate ca fiind “creaţii de serviciu” cele realizate:

- în legătură cu activitatea unităţii;

- în legătură cu funcţia salariatului;

- folosind cunoştinţele tehnologice din unitate;

- folosind sprijinul material al unităţii.

De la caz la caz, în diferite ţări (şi la diferite firme) există cutume diferite privind reglementarea acestor situaţii, condiţionat de faptul dacă - şi măsura în care - realizarea creaţiilor a constituit sau nu o obligaţie expresă şi explicită de serviciu a autorului, precum şi în conexiune cu nivelul de salarizare a autorului.

7.2. Condiţii contractuale potenţiale pentru

un colaborator ştiinţific autor

Autorul colaborator poate să încheie un contract civil cu unitatea sau un contract de muncă, pe termen definit.

Autorul unei opere ştiinţifice, realizate în cadrul unui contract individual de colaborare cu o unitate ştiinţifică poate să-şi rezerve, prin contractul încheiat, dreptul de a decide dacă, în ce condiţii şi când va fi utilizată sau exploatată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii. Aceasta poate însemna şi dreptul autorului de a consimţi la folosirea operei sale de către o altă unitate de cercetare sau editură în scopul realizării unei opere colective, precum şi dreptul autorului de a ceda temporar unei alte instituţii prestatoare de sevicii specifice exerciţiul drepturilor sale de reproducere, editare, difuzare a operei.

7.3. Contractul de cesiune

Unitatea-titular obţine drepturi patrimoniale asupra unei opere ştiinţifice prin cesionarea acestora de către autor, drepturile morale ale autorului nefăcând obiectul unei tranzacţii, renunţări sau înstrăinări.

Cesionarea se face prin contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale, contract care se încheie în formă scrisă.

Legea 8/1996, spre deosebire de legile din domeniul proprietăţii industriale, în vigoare în România, prevede detalii de conţinut ale contractului de cesiune, şi anume:

- drepturile patrimoniale cesionate;

- durata cesiunii; în lipsa acestei precizări, durata este de 3 ani de la data predării operei;

- extinderea teritorială a cesiunii;

- modalităţile de exploatare;

- remuneraţia autorului.

Partea interesată poate solicita anularea contractului dacă acesta nu conţine aceste menţiuni.

Legea are prevederi şi pentru remuneraţia cuvenită autorului, menţionând că aceasta se stabileşte prin acordul părţilor, dar şi pentru cuantumul remuneraţiei, pentru care exprimă chiar exhaustiv posibilităţile de calcul:

- proporţional cu încasările provenite din exploatarea operei;

- în sumă fixă;

- în orice alt mod.

Tot referitor la remuneraţie se prevăd măsuri reparatorii pentru cazuri de disproporţii evidente între remuneraţia autorului operei şi beneficiile cesionarului, autorul putând să solicite organelor jurisdicţionale revizuirea contractului pentru redimensionarea cuantumului (desigur, după ce a epuizat calea amiabilă).

Această prevedere nu figurează explicit în legislaţia specifică domeniului proprietăţii industriale.

Alte prevederi ale legii referitoare la contractul de cesiune:

· dreptul autorului de a solicita anularea contractului de cesiune dacă sunt afectate interesele justificate ale acestuia atunci când:

- cesionarul nu exploatează opera;

- cesionarul exploatează insuficient opera.

Autorul poate beneficia de acest drept după doi ani de la cesionare, pentru opere ştiinţifice în general, după 3 luni, pentru publicaţiile cotidiene, după un an, pentru publicaţiile periodice.

· lipsa dreptului de a solicita anularea cesiunii pentru neexploatare sau exploatare insuficientă, dacă aceasta se manifestă din propria culpă, ca urmare a faptei unui terţ, unui caz fortuit sau de forţă majoră.

În relaţia dintre autorul salariat şi unitate, forma cea mai uzuală de cesionare a drepturilor patrimoniale este cesiunea exclusivă, dar este posibilă şi cesiunea neexclusivă.

În relaţia dintre autorul colaborator şi unitate, cesiunea exclusivă este cea mai uzuală.

Cesionarea drepturilor patrimoniale pentru o gamă largă de drepturi (sau toate drepturile pentru o durată mare, pe un teritoriu extins) se traduce prin drepturi materiale mai mari pentru autor.

Contractul de cesiune intră în vigoare şi produce efecte de la data convenită de către părţi, fără a necesita înregistrare la vreun organism autorizat.

7.4. Relaţia dintre autor şi unitate pentru opera colectivă,

programele de calculator şi bazele de date

Pentru opera colectivă, se face menţiunea că dreptul de autor asupra operei colective aparţine persoanei fizice sau juridice din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată; acest drept poate aparţine autorilor dacă se prevede o clauză contrară.

Pentru programele de calculator create de unul sau mai mulţi salariaţi, în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau după instrucţiunile celui care angajează, drepturile patrimoniale de autor aparţin unităţii; acestea aparţin autorilor dacă se prevede o clauză contrară.

Pentru bazele de date, dreptul de autor aparţine autorului/autorilor sau persoanei juridice, după cum creaţia este operă individuală/comună sau operă colectivă şi în funcţie de clauzele contractuale.

Este de interes pentru fiecare unitate de C&D, pentru cercetarea românească, pentru economia naţională, să fie stimulaţi moral şi material creatorii şi recunoscute creaţiile lor intelectuale originale.

Deoarece drepturile patrimoniale ale creatorilor se stabilesc în urma negocierilor cu unitatea titular aceasta trebuie să aibă în vedere, pe lângă acordarea unui cuantum corespunzător autorilor şi aplicarea unei politici avantajoase pe linie financiar-contabilă.

8. RELAŢII ÎNTRE UNITATEA EXECUTANTĂ ŞI

UNITATEA CARE COMANDĂ SAU BENEFICIAZĂ DE

O OPERĂ INTELECTUALĂ

Relaţiile dintre o unitate care execută şi o unitate care comandă o cercetare ştiinţifică sau realizarea unei opere derivate sau care beneficiază de rezultatele unei activităţi de creaţie intelectuală sunt relaţii contractuale încheiate între cel puţin două părţi, din care cel puţin una este o unitate organizatoare de activităţi creative. Este evident că nimic nu se opune şi practica cercetării a confirmat că este posibil ca o unitate economică să încheie un contract de cercetare ştiinţifică în vederea soluţionării unei probleme sau a elaborării unei lucrări şi cu o persoană fizică, un specialist recunoscut într-un anumit domeniu.

Deşi contractele de cercetare ştiinţifică se încheie, de regulă, între cel puţin două persoane juridice, având în vedere că activitatea de cercetare ştiinţifică, ca orice activitate de creaţie intelectuală, este indisolubil legată de o persoană fizică, contractul de cercetare ştiinţifică trebuie să prezinte trăsăturile caracteristice ale contractelor intuitu personae. Într-adevăr, în cazul cercetărilor fundamentale, persoana cercetătorului sau compunerea colectivului de cercetă-tori care efectuează cercetările ce fac obiectul contractului şi, mai ales, persoana conducătorului temei nu pot fi indiferente pentru beneficiar. Întrucât obiectul contractului de cercetare este un rezultat viitor a cărui obţinere depinde în cea mai mare măsură de calităţile personale ale celor care efectuează cercetările, este firesc ca, în aceste contracte, părţile să prevadă expres persoana sau colectivul de cercetare care va executa contractul.

În caz de neexecutare a unui contract de cercetare ştiinţifică, sub aspect calitativ sau al respectării obiectivelor de cercetare convenite, o dovadă a culpei executantului poate fi schimbarea colectivului de cercetare stabilit prin contract.

Obiectul contractului de cercetare ştiinţifică este un rezultat viitor şi cel care se angajează să efectueze o cercetare nu se angajează în realitate la obţinerea unui rezultat precis determinat, ci se angajează, în mod exclusiv, la utlizarea cu maximum de diligenţă a mijloacelor celor mai adecvate în acest scop (mijloace materiale: laborator, dotări tehnice, mijloace de documentare şi personal calificat).

Rezultatul concret al cercetărilor care formează obiectul contractelor de cercetare ştiinţifică nu este, în momentul încheierii lor decât ceva virtual, potenţial. Prin condiţiile contractuale este necesatr să se lase autorilor o mare libertate în alegerea căilor, metodelor pentru obţinerea rezultatului urmărit, iar în cursul executării contractului de cercetare se poate produce o permanentă adaptare a conţinutului obligaţional al contractului, prin revizuirea sa în funcţie de rezultatele obţinute.

Performanţa în cercetarea fundamentală se obţine printr-o mare libertate de orientare a cercetării. Nu trebuie uitată importanţa unui grad relativ ridicat de autonomie a creativităţii. Trebuie urmărit să se realizeze un echilibru între iniţiativele locale ale colectivelor de cercetare sau ale cercetătorilor individuali şi stabilirea tematicilor şi finanţarea centrală a programelor de cercetare. Introducerea sistemelor competitive de acordare de granturi pentru rezolvarea de teme de cercetare propuse chiar de executanţi constituie o bună experienţă în liberalizarea cercetării.

Pericolul unei finanţări a cercetării fundamentale numai pe baza unor comenzi venite din afara sistemului de cercetare constă în faptul că ea implică o planificare tematică, stabilirea unor ţinte practice şi, pe cât posibil, termene fixe. Urmările unor asemenea practici le-a descris în puţine cuvinte J.J.Thomson, descoperitorul electronului: “Dacă ar fi existat în epoca de piatră laboratoare de cercetare finanţate centralizat am dispune astăzi de splendide topoare de piatră, dar nimeni n-ar fi descoperit metalele” [18].

Având în vedere că rezultatele cercetării sunt determinate de abilitatea autorilor, este normal ca rezultatul activităţii de cercetare să fie reglementat în instituţia dreptului de autor.

Natura contractului de cercetare şi natura raportului dintre părţi impun, ca o obligaţie, preocuparea pentru soarta viitoare a rezultatelor obţinute, pentru continuarea cercetării în vederea obţinerii îmbunătăţirilor necesare ale obiectului cercetat.

Încheierea contractelor de cercetare ştiinţifică se face prin acordul de voinţă al părţilor, constatat în scris, şi care se realizează fie în momentul acceptării de beneficiar a ofertei făcută de executant, fie în momentul acceptării de către executant a comenzii beneficiarului.

Transmiterea drepturilor patrimoniale asupra unei creaţii se face prin cesionare, pe baza contractului de cesiune, despre care se fac precizări în cap. VII, secţiunea I din lege, şi care este prezentat, în principiu, şi în cap. 7.3 al acestei lucrări, unde sunt precizări pentru cesiunea între autor şi unitate.

Cesiunea poate avea o largă paletă de variante:

- cesiunea exclusivă, care este o cesiune totală a drepturilor patrimoniale asupra operei pe o durată şi pe un teritoriu convenit; în perioada şi pe teritoriul respectiv, cedentul nu are dreptul de utilizare a operei, nici de transmitere a drepturilor asupra operei. Prin cesionarea exclusivă a operei ştiinţifice realizate într-un contract de cercetare, de ex., unitatea executantă poate negocia o sumă sporită faţă de alt tip de cesiune;

- cesiunea neexclusivă, care este o cesiune parţială, cu o multitudine de posibilităţi; prin aceasta, titularul cedează numai o parte din drepturi, poate utiliza el însuşi opera şi poate transmite drepturi prin cesiune neexclusivă şi altor beneficiari; poate fi avantajoasă această formă de cesionare pentru că se transmite dreptul de exploatare la mai mulţi beneficiari.

Sunt prezentate, în continuare, două forme particulare de contracte.

Contractul de comandă a unei opere viitoare

Acesta este contractul pe care o editură îl încheie cu o unitate de cercetare pentru o operă viitoare, unitate care a dobândit anterior, tot prin unul sau mai multe contracte individuale de colaborare sau de muncă, dreptul de a valorifica ulterior prin publicare rezultatele unor cercetări. Ceea ce este specific acestui contract este tocmai faptul că, în acest caz, acordul părţilor nu se referă numai la o operă viitoare, ci, în acelaşi timp, la însăşi activitatea creatoare a autorului raportată la opera viitoare-obiect al contractului. Autorul nu se obligă numai să cedeze, în limitele prevăzute de lege (Capitolul VII - Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor), drepturile ce le avea în legătură cu acea operă, ci se obligă să şi creeze opera. În aceste condiţii, obiectul contractului nu mai poate fi o operă oarecare virtuală, ci una determinată de părţi prin acordul lor [17]. O operă viitoare poate fi o culegere de opere ştiinţifice pe o temă dată, editarea unor opere complete etc.

Contractul de valorificare a dreptului de autor

Exercitarea dreptului de autor presupune afirmarea oricăruia din drepturile şi folosirea oricăreia din facultăţile cuprinse în dreptul de autor. Valorificarea drepturilor de autor, ca noţiune, se referă, în mod special, la exercitarea drepturilor de iniţiativă, a celor care conferă dreptului de autor valoarea sa de mijloc de realizare a scopului avut în vedere la crearea operei. Între aceste drepturi se situează, în primul rând, dreptul autorului de a aduce efectiv opera sa la cunoştinţa publicului, deci de a folosi mijloacele - fie sociale, fie tehnice - necesare răspândirii operei sale, drept fără de care dreptul său de a aduce opera la cunoştinţa publicului ar rămâne pur teoretică.

Valorificarea dreptului de autor constituie, în acelaşi timp, şi temeiul, recunoscut autorului, de a obţine remunerarea muncii sale de creaţie devenită social utilă tocmai prin punerea creaţiei la dispoziţia colectivităţii şi prin folosirea de către această colectivitate.

Dreptul de autor poate fi valorificat, pe baze contractuale, autorul unei opere având dreptul exclusiv de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată sau exploatată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către alţii.

Utilizarea sau exploatarea unei opere ştiinţifice dă naştere la drepturi distincte şi exclusive ale autorului de a autoriza:

- reproducerea integrală sau parţială a operei;

- difuzarea operei;

- importul în vederea comercializării pe teritoriul României a copiilor de pe operă, realizate cu acordul autorului;

- comunicarea publică prin intermediul înregistrărilor sonore şi/sau audiovizuale;

- accesul public la bazele de date pe calculator, în cazul în care aceste baze de date conţin sau constituie opere protejate.

Redifuzarea copiilor unei opere nu mai necesită autorizarea titularului dreptului de autor decât pentru închirierea şi importul acestora.

Contractele prin care autorii îşi valorifică operele lor, cedând dreptul de folosinţă a acestora unor organizaţii specializate prezintă următoarele caracteristici generale comune:

- toate aceste contracte au drept scop să aducă la cunoştinţa societăţii operele create de autori şi să contribue la exercitarea dreptului de folosire a operei;

- părţile în contractele privind valorificarea dreptului de autor sunt, în primul rând, autorul sau titularul dreptului de autor şi o unitate economică specializată: editură, radiodifuziune, televiziune etc.;

- conţinutul contractelor de valorificare a dreptului de autor constă în cedarea temporară a exerciţiului dreptului de folosinţă a operei, într-un anumit mod: editare, difuzare, suport pentru o operă derivată etc;

- contractele privind valorificarea dreptului de autor sunt contracte consensuale, simplul acord de voinţă al părţilor fiind suficient pentru constituirea contractului. Deşi, prin articolul 42 al legii 8/1966, se precizează că “existenţa şi conţinutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se pot dovedi numai prin forma scrisă a acestuia”, neîndeplinirea acestei cerinţe nu conduce la nulitatea contractului, ci numai la imposibilitatea de dovedire cu martori sau în alt mod a existenţei contractului;

- contractele privind valorificarea dreptului de autor nu pot prevedea clauze care să defavorizeze pe autor faţă de dispoziţiile legale privind apărarea drepturilor acestuia.

(art. 41 al.(2); art.43 al. (3) etc.)

9. GRANTURILE ŞI DREPTUL DE AUTOR

Sistemul de finanţare competitivă prin acordarea de sume sub formă de alocaţii nerambursabile, folosit în ţările dezvoltate, cu ştiinţa avansată, de circa 3 (trei) decenii, a fost introdus şi în sistemul academic de cercetare român, începând cu anul 1995.

Sistemul de acordare a finanţării cercetării prin competiţie este definit prin două elemente denumite, în limba engleză (şi acceptate, în general, ca atare), grant - proiect acceptat pentru finanţare şi peer-review - evaluare de către persoane cu competenţe egale.

Executanţii contractelor de cercetare finanţate prin grant pot proveni dintr-o unitate sau se pot constitui în “consorţii” (de la mai multe unităţi, în special la proiectele mari). În consecinţă, rezultatele activităţii de creaţie intelectuală pot fi opere individuale, opere comune sau opere colective, dreptul de autor fiind reglementat în fiecare caz în conformitate cu prevederile legii.

Ofertantul unei cereri de grant trebuie să fie o persoană fizică, respectiv un cercetător care îşi asumă riscul şi răspunderea realizării scopului propus al temei şi programului pe care îl coordonează, sub egida şi controlul ştiinţific pertinent al Consiliului ştiinţific al institutului în care lucrează ca salariat sau pe care îl acceptă ca for tutelar.

Institutul (centrul) de cercetare al Academiei sau al altor departamente care tutelează cercetarea ofertată se constituie ca persoană juridică, asumându-şi răspunderea susţinerii logistice şi financiare a activităţilor de cercetare, într-un cadru stabilit contractual între ofertant (executant) şi gestionar (institut sau centru). Prin contract individual de cercetare încheiat în acest scop se va stabili şi reglementarea dreptului de autor pentru rezultatele intelectuale obţinute.

În calitate de finanţator prin grant a cercetării fundamentale şi avansate, Academia Română a păstrat controlul asupra modului de îndeplinire a obiectivelor, a măsurilor de realizare a acestora, precum şi a modului de valorificare a rezultatelor cu dreptul de a valida sau a respinge în viitor ofertele, în funcţie de nivelul competitiv al rezultatelor. Toate acestea sunt stipulate în contractul ce se încheie cu titularul de grant (persoana fizică care a câştigat grantul). După introducerea în vigoare a Legii nr. 8/1996, contractul ce se va încheia va trebui să includă şi reglementarea dreptului de autor asupra rezultatelor ştiinţifice obţinute.

În vederea ierarhizării domeniilor prioritare ale acordării granturilor, se ţine seama de diferenţa esenţială între cercetări care urmăresc punerea în evidenţă a unor elemente noi (operă ştiinţifică originală) şi studii care au ca scop prioritar lărgirea unui domeniu cunoscut de date, cu sistematizări sau/şi analiza lor critică (opere derivate).

10. VALORIFICAREA REZULTATELOR CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE ŞI PROTECŢIA PRIN LEGEA 8/1996

10.1. Valorificarea rezultatelor cercetării fundamentale

Orice operă de creaţie intelectuală, inclusiv opera ştiinţifică, este, prin însăşi natura sa şi raţiunea ei de a fi, destinată colectivităţii. Aplicarea rezultatelor cercetării ştiinţifice concretizate în opere de creaţie intelectuală trebuie să se reflecte în viaţa economică şi socială.

Rezultatele activităţii de cercetare fundamentală nu se manifestă, de regulă, direct pe plan economic, ci pe un plan social general, concretizându-se, în special, în contribuţia adusă la dezvoltarea ştiinţei, în general, în recunoaş-terea prestigiului ştiinţei unei ţări în comunitatea ştiinţifică mondială, în îmbogă-ţirea patrimoniului de idei şi în integrarea acestor rezultate în ansamblul de cunoştinţe care alcătuiesc o anumită disciplină.

Specialiştii din domeniul ştiinţei şi tehnologiei afirmă mereu necesitatea de a asigura un volum suficient de cercetare fundamentală, care să fie generată exclusiv de curiozitatea ştiinţifică şi judecată numai pe criterii de calitate. Raportul dintre cercetarea fundamentală şi cea aplicativă este şi el legat, într-o anumită măsură, de raportul centralizat-descentralizat al conducerii Cercetării- Dezvoltării, între altele, deoarece rezultatele cercetării fundamentale sunt considerate, în mod tradiţional, un bun comun al umanităţii, o parte din cultură şi un rezervor potenţial pentru viitoare realizări, în timp ce “produsele” cercetării aplicative posedă, din ce în ce mai mult, caracteristicile mărfurilor, putând fi vândute ca atare sau incluse în produse şi servicii cărora le măresc valoarea.

În mod particular, cercetarea fundamentală poate fi privită ca o cheie de boltă care ţine laolaltă fondul de cunoştinţe ştiinţifice şi pe cel al problemelor şi investigaţiilor tehnice de nivel ridicat în orice societate. O economie prosperă presupune şi o pătură de excelenţi tehnicieni, care, la rândul lor, presupun profesori bine pregătiţi în universităţi, inclusiv în privinţa spiritului de cercetare. Cercetarea din învăţământul superior şi, în primul rând, cercetarea fundamentală nu produce numai noi cunoştinţe. Adesea se uită că printre rezultatele sale cele mai importante se situează cele privind formarea cercetătorilor.

În ultimul deceniu, sistemul Ştiinţă şi Tehnologie şi-a accentuat caracterul său sistemic. O demonstrează viteza cu care unele progrese ştiinţifice au devenit aplicaţii industriale. Datorită accentuării fenomenelor de piaţă în ştiinţă, este tot mai vizibilă tendinţa de creştere a colaborării dintre organizaţiile de cercetare fundamentală şi orientată cu cele de cercetare aplicativă şi introducere a noului în producţie, de ştergere a delimitărilor între categoriile de cercetare, de creştere a gradului de interdisciplinaritate, de asimilare a comportamentului antrepreno-rial la echipele de cercetare din universităţi şi unităţi de cercetare etc. În acest context, creşte importanţa transferului tehnologic de tip vertical între cercetarea fundamentală şi cea aplicativă sau de dezvoltare şi aplicare industrială. Acest transfer devine realizabil prin adâncirea interrelaţiilor cercetării cu învăţământul şi producţia prin diverse modalităţi, între care creşterea numărului şi importanţei colaborărilor între cercetarea publică şi industrie, sub forma unor proiecte de colaborare şi prin numărul organizaţiilor care creează condiţii pentru colaborare (parcuri ştiinţifice şi tehnologice).

Valoarea, utilitatea cercetării fundamentale, constă în informaţia pe care o produce şi care poate fi utilizată şi în alte zone ale cercetării. În acest sens, valorificarea rezultatelor cercetării fundamentale se realizează prin difuzare, respectiv, prin răspândirea, transmiterea sau propagarea lor, ca şi prin receptare la destinaţie, pe cel puţin două nivele:

- specialiştilor - segment al comunităţii ştiinţifice interne şi internaţionale care cuprinde pe ceilalţi cercetători din acelaşi domeniu, pregătiţi să înţeleagă rezultatele comunicate, să le aprecieze critic, să le folosească pentru opere derivate şi, mai ales, să le preia şi să le ducă mai departe, să le dezvolte. În acest segment trebuie incluşi şi specialiştii din celelalte domenii de cercetare, interesaţi de tematica de cercetare, ei asigurând transferul rezultatelor comunicate prin interdisciplinaritate către alte domenii;

- publicul larg - segment care trebuie să fie informat, în general, asupra principalelor rezultate şi direcţii de progres al ştiinţei, pentru că acestea influenţează viaţa economică şi socială.

Principala formă de publicare a rezultatelor cercetării ştiinţifice este astăzi revista sau periodicul de specialitate. Rezultate cu caracter preliminar se pot prezenta sub formă de preprint sau prin comunicări la manifestări ştiinţifice (congrese, conferinţe, simpozioane, seminarii etc.) care, ulterior, apar în memoriile acestora (proceedings). Sinteze sau dări de seamă pe anumite teme apar în volume de tipul “Progrese în...” (de ex. Seria NATO) sau “Rewiews of...”, precum şi în cărţi: monografii, tratate, manuale etc.

După anul 1993, s-au dezvoltat impetuos modalităţile electronice, prin care lucrări de stringentă actualitate sunt disponibile prin reţelele de calculatoare de tip INTERNET. Deocamdată, însă, articolul publicat în revistă este încă suveran. Pe el se bazează organizarea informării şi documentării în ştiinţă, formarea reputaţiilor şi consolidarea carierelor cercetătorilor, ca şi stabilirea priorităţilor ştiinţifice inter-ţări în comunitatea ştiinţifică mondială.

Explozia informaţională determinată de intensificarea şi diversificarea activităţii de cercetare în cadrul comunităţii ştiinţifice internaţionale, pe de o parte, şi conştientizarea importanţei economice, militare şi financiare a dezvoltării ştiinţei, în general, pe de altă parte, a impus identificarea unui mod cât mai obiectiv, chiar cantitativ, de apreciere a produsului ştiinţei. Scientometria - ca mod de abordare cantitativă a produsului cercetării - poate măsura atât ce consumă cercetarea, ca resurse umane şi materiale, cât şi ce produce.

Punând în paranteză produsele mediate pe calea dezvoltării tehnologice şi industriale, care depind şi de alte forţe motoare extrinseci ştiinţei, o analiză scientometrică se concentrează pe produsele informaţionale publicate. Pornind de la o bancă de date cât mai cuprinzătoare în timp şi în spaţiu, scientometria încearcă să dea răspunsuri la întrebări de genul celor de mai jos:

- Cât se publică în lume în ştiinţă, pe domenii şi pe specialităţi? Care subiecte sunt cele mai dinamice?

- Unde se publică, de unde provin autorii? Care ţări sunt cele mai productive în ştiinţa mondială?

- Ce lucrări au un impact mai mare? Cu ce subiecte, de ce provenienţă (instituţională, naţională, geografică)?

- Care sunt căile cele mai frecventate de influenţare şi cooperare în ştiinţă? Între ce ţări, în ce domenii ?

- Analiza citărilor permite previziunea viitorilor laureaţi ai premiilor Nobel? În general, recunoaşterea socială se corelează cu numărul de citări?

- Care sunt publicaţiile ştiinţifice care au cel mai mare impact?

- Cum se corelează productivitatea ştiinţifică şi impactul cu fondurile cheltuite la nivel micro şi macro?

În cadrul procesului general de reformă şi reorganizare a vieţii economice în România, în vederea adaptării la economia de piaţă, restructurarea sistemului ştiinţă şi tehnologie reprezintă o prioritate deosebită pentru toţi lucrătorii din domeniul cercetării-dezvoltării, dar şi pentru agenţii economici şi instituţiile publice şi private.

În anul 1994 s-a lansat programul de asistenţă tehnică PHARE - “Restructurarea Sistemului Ştiinţă şi Tehnologie în România” - prin care s-au sprijinit eforturile depuse pentru promovarea excelenţei pe plan ştiinţific şi tehnologic şi de a stabili echipe de cercetare de înaltă calitate, interconectate atât între ele, cât şi cu comunitatea ştiinţifică internaţională. În acest scop, pe plan naţional, se desfăşoară o activitate de evaluare a cercetării ştiinţifice, în general. Cu această ocazie, au apărut o serie de întrebări privind ce, cât, unde şi cum publică cercetătorii români şi cum este receptat şi apreciat produsul activităţii lor de creaţie intelectuală.

În revista “Scientific American” din august 1995, într-un articol semnat de W.W.Gibs a apărut un tabel întitulat “Cota parte a articolelor publicate în revistele principale, în procentaj pe naţiuni”. Situaţia era alcătuită pe baza datelor din Science Citation Index, din anul 1994. În tabel, România apare, în şirul ordonat al naţiunilor, pe locul 48, cu un procentaj de numai 0,053%, adică circa o jumătate de miime, după Thailanda, Nigeria, Kenia, Malaezia şi cu mult în urma celorlalte ţări foste socialiste.

Revista “Scientometrics” nr. 3/1995 a publicat articolul “Ponderea scientometrică a 50 de naţiuni în 27 domenii ale ştiinţei”. În tabelul cumulativ pentru toate domeniile, inclus în articol, România se situează pe locul 44, cu un procentaj de 0,09%, adică sub o miime, între Singapore (locul 43 cu 0,12%) şi Venezuela (locul 45 cu 0,06%). Banca de date folosită a fost aceeaşi cu cea din cazul anterior [23].

Datele statistice prezentate mai sus sunt menite să atenţioneze, dar, ca orice date statistice, nu trebuie absolutizate, ci analizate în contextul condiţiilor reale existente. Într-un articol publicat în aceeaşi revistă “Scientometrics”/1995, Hebe Vessuri evidenţia că “...există o cultură nesatisfăcătoare a publicării ştiinţifice şi rezultatele sunt dispersate în reviste şi alte publicaţii locale cu impact redus sau nul, ceea ce afectează negativ vizibilitatea activităţii ştiinţifice naţionale, conducând la irosirea unor eforturi intelectuale şi materiale care ar fi putut fi evitată” [24]. Aceste afirmaţii referitoare la situaţia unor ţări din America Latină se potrivesc în mare măsură şi cu cea de la noi. Mai precis, datele statistice prezentate mai sus, după părerea autorilor prezentului studiu, reflectă deformat cota parte de contribuţie reală a cercetătorilor din România la ştiinţa mondială datorită unor factori conjuncturali care alterează datele. Dintre aceşti factori sunt de menţionat următorii:

a) autorii români nu ştiu încă să aleagă corespunzător revistele în care publică, nu sunt încă sensibilizaţi la semnificaţia noţiunilor de impact şi vizibilitate a revistelor;

b) revistele româneşti, în general, cele ale Academiei Române, în special, apar cu mari întârzieri şi, de aceea, nu se bucură de audienţa şi de impactul ce l-ar merita prin valoarea ştiinţifică a unor articole publicate. Revistele româneşti nu se regăsesc, de regulă, în rândul periodicelor de elită afişate de băncile mondiale de date, iar o parte din cele care s-au regăsit au pierdut acest rang posedat în trecut;

c) autorii români care publică în colaborare cu colegii lor din străinătate rezultate ale unor cercetări întreprinse la noi şi/sau peste hotare, nu specifică întotdeauna explicit apartenenţa lor la institute sau universităţi româneşti, cu indicarea exactă a numelui şi adresei acestora;

d) colegiile de redacţie a revistelor străine manifestă uneori prejudecăţi faţă de articolele ştiinţifice venite de la autori sau unităţi de cercetare din ţări situate în Centrul şi Estul Europei (inclusiv din România).

Independent de factorii atenuanţi menţionaţi mai sus, este o realitate că ponderea aportului ştiinţei româneşti la volumul publicaţiilor ştiinţifice mondiale nu reflectă de departe potenţialul ştiinţific românesc. Acest fapt, după părerea autorilor prezentului studiu, se datorează şi faptului că, în ţara noastră, activitatea de creaţie ştiinţifică nu era stimulată moral şi material, mulţi autori care ar fi putut publica în străinătate renunţând la aceasta datorită cheltuielilor materiale pe care trebuiau să le suporte personal.

Intrarea în vigoare a legii privind dreptul de autor şi drepturilor conexe, la 14 iunie 1996, va avea impactul necesar pentru îndreptarea situaţiei alarmante, rezultate din datele statistice menţionate mai sus, numai dacă drepturile patrimoniale ale autorilor vor fi stimulative sau nu. Având în vedere că publicarea rezultatelor cercetării româneşti în reviste străine situate în rândul celor selectabile de băncile mondiale de date este de două ori benefică (îndepărtează pericolul unui nedorit provincialism şi atrage ştiinţei şi culturii naţionale recunoaştere şi apreciere), este necesar ca, la stabilirea sumei cuvenite autorilor ca drepturi patrimoniale, să se aplice criterii de diferenţiere în funcţie de publicaţia în care va apare rezultatul cercetării. Astfel, s-ar putea recomanda ca, dacă pentru un articol publicat într-o revistă românească se acordă o sumă “a”, pentru un articol publicat într-o revistă străină cu referate să se plătească, la data primirii acceptării, 2”a”, iar pentru un articol publicat într-o revistă străină cu referate, situată în rândul periodicelor afişate de băncile mondiale de date, să se plătească o sumă egală cu 3“a”. Trebuie luată în considerare, de asemenea, şi situaţia autorilor salariaţi, la care suma cuvenită este inclusă în salariu. În acest caz, s-ar putea recomanda ca, în cazul publicării unui articol într-o revistă cu referate, să se acorde o primă egală cu un salariu mediu pe economie la data primirii acceptului de publicare, iar pentru publicarea într-o revistă cu referate situată în rândul publicaţiilor afişate de băncile mondiale de date, să se plătească, de fiecare articol, o primă egală cu două salarii medii pe economie, la data primirii acceptului. Aplicarea unor astfel de norme de stimulare ar satisface atât interesele generale ale societăţii româneşti care impun o cât mai largă popularizare a operelor româneşti, cât şi interesele personale ale autorilor, care presupun şi realizarea de drepturi patrimoniale.

Pentru operele comune sau colective, prima acordată se împarte la numărul de coautori, fie proporţional cu cota de participare, fie în mod egal.

10.2. Transferul tehnologic

Transferul tehnologic, prin care se definesc acţiunile de valorificare a rezultatelor obţinute în activitatea de cercetare-dezvoltare, precum şi a unor brevete verificate, testate şi finalizate ca tehnologii şi/sau produse noi, este stimulat prin susţinerea financiară, din buget, a unei cote de până la 50% din cheltuielile ocazionate de transfer, când obiectul transferului îl reprezintă rezultate ale C&D din programul naţional (finanţate din fonduri publice).

Contractul desemnat pentru astfel de acţiuni este contractul de cofinanţare (HG 297/1995), prin care, cu privire la protecţia şi recompensarea drepturilor de autor, sunt prevăzute clauze în obligaţiile executantului (partea care primeşte rezultatele C&D):

- să încheie un contract de recompensare cu autorul brevetului, conform art. 39 din legea 64/91;

- să păstreze secretul asupra invenţiilor şi documentaţiilor prezentate de executantul temei de cercetare (art. 5.1. alin. f-g din contract).

11. DREPTUL DE AUTOR ŞI NORME ALE

ACTIVITĂŢII CREATIVE

Persoanele aliniate sub drapelul activităţii creative intelectuale trebuie să renunţe la tot ce le-ar putea abate de pe calea indicată de acest drapel. Aceste persoane trebuie să respecte principiile etice generale ale umanităţii, cât şi următoarele reguli şi norme ale activităţii creative [19, 23, 25]:

1. Persoana creatoare recunoaşte rezultatele creativităţii ştiinţifice ca bunuri personale ale celui ce le-a creat

Persoana implicată acceptă legile naţionale şi internaţionale ale dreptului de autor. Ea poate cita (în scrierile sale) din publicaţiile tipărite anterior, cu condiţia ca sursa să fie citată şi să se facă o delimitare clară între realizările proprii şi realizările altora. Reproducerea exactă a fotogramelor, schiţelor, tabelelor şi a unor fragmente extinse de text necesită acceptul autorului şi editorului sursei publicate. Asemenea reproduceri trebuie evitate dacă nu sunt suficient motivate de nevoi ştiinţifice. Manuscrisele pot fi folosite numai cu permisiunea scrisă a autorului şi sursa trebuie citată.

Citarea în condiţiile art 13 litera b) din legea 8/1996 nu este permisă decât cu condiţia ca textul citat să servească, pentru a ilustra sau prilejui dezvoltări personale. Într-adevăr, aşa cum s-a arătat în mod repetat în doctrină, citatul nu are ca scop să aducă opera citată, sau o idee pe care o cuprinde, la cunoştinţa publicului, ci să servească la formularea unor idei personale.

Citatul trebuie să reprezinte, în ansamblul textului în care este incorporat, un accesoriu şi nu raţiunea de a fi a acelui text. Dreptul de citare nu există, în principiu, decât cu privire la împrumuturi fragmentare şi parţiale. “Este necesar ca opera în care au fost introduse citările să poată supravieţui suprimării lor, să conserve o fizionomie şi o valoare proprie”.

Citatul trebuie să aibă o întindere limitată. Un citat atât de lung încât dispensează de lectura operei citate, constituie o contrafacere, sancţionată de lege.

2. Persoana implicată în dreptul de autor are grijă ca recunoaşterea realizărilor ştiinţifice să revină celor cărora acestea le aparţin

Situaţia de autor al unei lucrări ştiinţifice este justificată numai de o participare reală, creativă. Ajutorul tehnic sau editorial trebuie recunoscut prin mulţumiri.

Cedarea calităţii de autor al unei lucrări ştiinţifice unei alte persoane, acceptarea unei asemenea cedări şi mai ales pretenţia unei asemenea cedări nu sunt permise. Oferta nejustificată a calităţii de coautor adresată unei alte persoane, acceptarea unei asemenea calităţi şi mai ales pretenţia nejustificată asupra calităţii de coautor se interzice.

Numai autorul real al unei lucrări are dreptul să figureze ca atare şi nu poate fi frustrat de acest drept.

3. Principala motivaţie a persoanei creative trebuie să fie pasiunea cognitivă şi dorinţa de a îmbogăţi cunoaşterea ştiinţifică. Principala răsplată trebuie să fie descoperirea adevărului şi recunoaşterea din partea comunităţii ştinţifice.

Persoana creativă are dreptul şi datoria să pretindă recunoaşterea priorităţii sale ştiinţifice. Data publicării sau data depunerii manuscrisului la editură (redacţie) este decisivă în determinarea priorităţii.

Publicarea de rezultate nesigure sau neconcludente, ca şi publicarea rezultatelor în publicaţii neştiinţifice (de exemplu, cotidiene) cu singurul scop de a asigura o dată prioritară nu este admisibilă.

4. Persoana creativă trebuie să îşi extindă şi să adâncească în mod continuu cunoştinţele sale şi să-şi perfecţioneze capacităţile sale

5. Persoana creativă trebuie să aibă o atitudine critică

În activitatea sa profesională, cercetătorul respectă opiniile autorităţilor ştiinţifice, dar plasează argumentele materiale mai presus decât vocea autorităţilor.

Persoana creativă trebuie să fie totdeauna pregătită să chestioneze, să revizuiască sau să respingă teoriile, chiar cele care îi aparţin, dacă faptele le contrazic.

6. Persoana creativă trebuie să apere libertatea ştiinţei

Libertatea ştiinţei constă, în esenţă, în libertatea de a alege probleme, libertatea de a alege metodele prin care problemele sunt rezolvate şi, înainte de toate, libertatea gândirii şi libertatea de exprimare.

Se poate accepta o limitare a libertăţii de expimare şi de alegere a problemelor, dacă asemenea limitări sunt necesare în lumina unor raţiuni superioare (de exemplu secrete de stat) şi sunt făcute de organisme ştiinţifice competente.

Cererea ca un om de ştiinţă să declare loialitate faţă de autorităţi politice sau faţă de alte instituţii neştiinţifice este în contradicţie cu libertatea ştiinţei şi trebuie întâmpinate cu protest de către comunitatea ştiinţifică.

7. Persoana implicată în dreptul de autor trebuie să se opună la tot ce este dăunător ştiinţei

- cenzurarea exprimării şi a publicaţiilor ştiinţifice;

- limitarea accesului la sursele primare de informare ştiinţifică;

- limitarea fluxului liber de informaţii;

- limitarea contactelor personale între oamenii de ştiinţă.

8. Persoana creativă trebuie să fie loială sponsorului sau celui care a comandat cercetarea

Persoanele implicate în dreptul de autor trebuie să îşi asume numai sarcini pentru care au cunoştinţe suficiente şi pricepere. În alte situaţii trebuie să recomande, în mod imparţial, o persoană care este pregătită să realizeze sarcina (de cercetare) în cele mai bune condiţii.

Persoana creativă trebuie să se străduiască să îşi îndeplinească sarcina asumată în modul cel mai simplu şi economic. Extinderea domeniului de cercetare trebuie limitată la nevoile necesare.

Rezultatele cercetării şi concluziile trebuie prezentate în mod obiectiv, fără să se ţină seama de aşteptările sau dorinţele sponsorului.

9. Cercetarea ştiinţifică trebuie făcută într-un mod în care demnitatea umană nu este degradată şi care nu contravine principiilor umanitare

Cercetările trebuie efectuate astfel încât să nu afecteze mediul natural şi nici creaturile umane (care îl populează).

10. Persoana care desfăşoară activitate creativă împărtăşeşte realizările şi cunoştinţele sale şi altora

Principalul obiectiv al activităţii ştiinţifice este obţinerea recunoaşterii şi enunţării adevărului ştiinţific. O întârziere în anunţarea rezultatelor muncii ştiinţifice este justificată numai când este spre binele ştiinţei însăşi.

Persoana creativă este obligată să prezinte rezultatele activităţii sale în mod cinstit. Cercetătorul nu ascunde rezultatele cercetării care subminează ipoteza sa de lucru, nici ipotezele sau nivelurile de interpretare alternative. Nu se vor face presiuni asupra altor persoane ca, în mod premeditat, să ascundă adevărul descoperit în procesul de cercetare.

Persoana implicată în dreptul de autor poate pretinde dreptul de a breveta. Asemenea acţiune trebuie să urmărească protejarea dreptului inventatorului şi să nu limiteze fluxul liber de informaţii.

11. Persoana implicată în drepturile de autor nu îşi măreşte numărul său de publicaţii ştiinţifice cu singurul scop de a-şi extinde lista de lucrări

Dacă propagarea rezultatelor cercetării sale justifică publicarea aceleiaşi lucrări în reviste diferite, atunci editorii trebuie să fie informaţi şi trebuie să îşi dea consimţământul. În asemenea situaţii, este necesar ca autorul să-şi citeze publicaţiile anterioare ale aceluiaşi text şi să grupeze publicaţiile repetate, în mod clar, la un loc, în lista sa de publicaţii.

12. Persoana creativă trebuie să fie obiectivă în evaluarea propriilor realizări

Presa, radioul şi televiziunea pot fi folosite pentru propagarea realizărilor ştiinţifice şi nu pentru prezentarea persoanei. Nu este admisă auto-publicitatea.

12. Protecţia creaţiilor intelectuale, obiecte

ale dreptului de autor în cooperarea

tehnico-Ştiinţifică internaţională

12.1. Forme ale cooperării tehnico-ştiinţifice internaţionale

Complexitatea proceselor economice, în general, a dezvoltării tehnologice, în special, impune o mare varietate de mecanisme, tehnici şi forme prin care se înfăptuieşte actuala cooperare tehnico-ştiinţifică la nivel internaţional, între state, între unităţi economice.

Cooperarea tehnico-ştiinţifică internaţională se poate realiza şi sub formă de:

- programe internaţionale de C&D;

- programe bilaterale/multilaterale de C&D.

Programele internaţionale de C&D sunt lansate de organisme internaţionale, cu definirea de obiective, condiţii şi modalităţi de cooperare (abordare top-down).

Operaţionalizarea lor se face prin prezentarea de ofertanţi diferiţi, cu teme concordante cu obiectivele. Realizarea lor implică încheierea de contracte ferme între finanţator şi executant.

Exemple: unele componente ale programului PHARE, programul EUREKA, lansat în cadrul CEE în 1985; programul ESPRIT, care deţine cca. 10% din cercetarea în domeniul tehnologiilor de vârf; programul SPRINT, program strategic privind inovarea şi transferul de tehnologie.

Programele bilaterale/multilaterale de C&D urmăresc, de regulă, o anumită temă propusă de unităţile de C&D potenţial executante (abordare bottom-up).

Parteneri în cooperarea tehnico-ştiinţifică internaţională:

- institute de C sau/şi C&D specializate, cu profil similar;

- unităţi de C&D cu profil diferit, în domeniul disciplinelor de graniţă;

- o unitate de C&D şi întreprinderea productivă, aceasta din urmă fiind şi beneficiară a rezultatelor cercetării.

Variante: - antrepriză de lucrări tehnico-ştiinţifice;

- efectuare de cercetări în comun;

- consorţiu tehnico-ştiinţific.

12.2. Protecţia creaţiilor intelectuale în cadrul cooperării

tehnico-ştiinţifice internaţionale

Într-un proiect de cooperare, de tip EUREKA [22], de exemplu, dar nu numai, se gestionează informaţii, care uzual pot fi:

- descrieri de invenţii ale unor produse, procedee sau metode;

- descrierea unei topografii de circuit integrat;

- desene sau modele industriale noi, aparţinând unor produse;

- proiecte tehnice, de execuţie, tehnologice;

- know-how incluzând cunoştinţe de utilizare şi aplicare a unor tehnici şi tehnologii;

- programe de calculator;

- baze de date;

- secrete de natură comercială şi financiară.

Pentru protecţia acestor creaţii intelectuale se face o analiză de detaliu, urmărind două criterii, şi anume:

a) stratificarea creaţiilor după momentul apariţiei lor;

b) clasificarea creaţiilor după posibilităţile de protecţie.

a) După momentul apariţiei creaţiilor:

- creaţii iniţiale sau “preexistente”, sunt cele deţinute de fiecare dintre părţi în momentul începerii cooperării;

- creaţii realizate în cadrul cooperării, creaţii ce pot fi individuale, comune sau colective.

Indiferent de momentul apariţiei acestora, cercetătorii şi personalul implicat în proiectul de cooperare trebuie să aibă în vedere să inventarieze, să evalueze şi să declare celeilalte/celorlalte părţi creaţiile proprii pentru a valorifica:

- avansul tehnologic cu care a început colaborarea;

- cota-parte de contribuţie în cadrul programului, ceea ce semnifică drepturi morale şi cotă parte de drepturi patrimoniale.

b) După posibilităţile de protecţie:

1. creaţii care fac obiectul protecţiei prin legislaţia de proprietate industrială (invenţii, desene şi modele industriale, topografii de circuite integrate, mărci);

2. creaţii care fac obiectul dreptului de autor (opere ştiinţifice, proiecte, programe de calculator, baze de date);

3. creaţii care nu fac obiectul protecţiei prin legislaţia în domeniu (know-how, descoperiri ştiinţifice, secrete comerciale şi de firmă); acestea pot fi protejate numai prin clauze contractuale; în acelaşi mod se pot proteja şi categoriile b)1 şi b)2 de mai sus, când este de dorit menţinerea acestor creaţii în regim confidenţial sau secret.

În măsura prevederilor legale, ceea ce este protejat trebuie marcat conform uzanţelor:

® pentru marcă înregistrată;

pentru desen sau model industrial înregistrat;

© pentru drept de autor;

număr de cerere de brevet de invenţie sau brevet de invenţie.

Se constată că, paralel cu convenţiile care reglementează cooperarea tehnico-ştiinţifică internaţională, funcţionează convenţii de protecţie internaţională a dreptului de autor, convenţii bilaterale şi mutilaterale, prin care state membre se constituie în uniuni internaţionale pentru a asigura protecţia autorilor pe teritoriul uniunii, astfel create. În domeniul dreptului de autor, principala convenţie este Convenţia de la Berna, unde şi România este membră; conform art. 3-4 - Actul de la Paris - Convenţia de la Berna prevede:

a) autorii resortisanţi ai unei ţări a Uniunii, precum şi cei care îşi au reşedinţa obişnuită într-o ţară a Uniunii, beneficiază în toate celelalte ţări ale Uniunii, altele decât ţara de origine, pentru operele lor, publicate sau nepublicate, de drepturile recunoscute în fiecare ţară în parte, naţionalilor;

b) autorii care nu sunt resortisanţi ai unei ţări a Uniunii şi nici nu au reşedinţa obişnuită într-o asemenea ţară, beneficiază de aceeaşi protecţie pentru operele publicate pentru prima oară, într-o ţară a Uniunii sau, simultan, într-o asemenea ţară şi o ţară străină a Uniunii.

Pentru operele protejate prin Convenţie, autorii beneficiază, în ţările Uniunii, altele decât ţara de origine a operei, de drepturile pe care legile acestor ţări le acordă în prezent sau le vor acorda în viitor. Exercitarea acestor drepturi nu implică formalităţi şi sunt independente de existenţa protecţiei în ţara de origine.

În relaţiile de cooperare internaţională, este reglementat dreptul de autor şi prin raporturile de drept internaţional privat, care prevede “naşterea şi stingerea dreptului de autor asupra unei opere de creaţie intelectuale sunt supuse legii statului unde aceasta a fost pentru întâia oară adusă la cunoştinţa publicului, prin publicare, reprezentare, expunere, difuzare sau în alt mod adecvat” (art. 60).

Deci, atât autorii români, cât şi străini, titulari ai dreptului de autor şi ai drepturilor conexe, beneficiază de protecţia prin drept de autor, conform convenţiilor, tratatelor şi acordurilor internaţionale la care România este parte; în lipsa acestora, cetăţenii străini se bucură de tratament egal cu românii, pe teritoriul României, impunându-se condiţia de reciprocitate.

În cazul unor acţiuni în justiţie, cauzate de încălcarea dreptului de autor, pentru rezolvarea litigiului se foloseşte legea aplicabilă locului unde a avut loc încălcarea.

13. PROPUNERI DE SOLUŢII PRIVIND APLICAREA

LEGII 8/1996

Pe parcursul lucrării, sunt expuse soluţii de aplicare a Legii 8/1996, specifice pentru diferite domenii. În acest capitol sunt cuprinse şi sistematizate categorii de soluţii propuse, ce privesc întreaga problematică pentru activitatea de inovare, cercetare-dezvoltare şi transfer tehnologic, după cum urmează:

Propuneri pentru finanţatorii şi executanţii lucrărilor de C&D:

1. Să se încheie anexe la contractul individual de muncă sau la contractul de cercetare, prin care să se reglementeze cui revin drepturile patrimoniale asupra operei create în perioada contractului de muncă. În anexe să se precizeze obligaţia autorului de a menţiona în articole publicate în străinătate apartenenţa sa la unitatea de C&D.

2. Să organizeze evidenţa rezultatelor activităţii de creaţie ştiinţifică pe titulari de drepturi patrimoniale şi să urmărească executarea obligaţiilor părţilor.

3. Să introducă, în contractul de cercetare, clauze pentru stimularea publicării rezultatelor din cercetarea aplicativă - stimulare suplimentară pentru publicare în străinătate, în reviste/publicaţii de referate etc.

4. În contractul de cofinanţare pentru realizarea programelor de transfer tehnologic, este necesară introducerea de clauze adecvate pentru protecţia proprietăţii intelectuale asupra rezultatelor C&D ce se transferă.

5. În unităţile producătoare de software, pe lângă alte proceduri privind dezvoltarea, livrarea şi mentenanţa software-ului, se poate întocmi o procedură operaţională distinctă, referitoare la protecţia software-ului prin prevederile specifice Legii dreptului de autor.

6. În unităţile utilizatoare de software, este necesar să se întocmească o procedură operaţională prin care să se reglementeze utilizarea onestă a software-ului şi condiţiile de transmitere a acestuia către alţi utilizatori, numai cu respectarea prevederilor specifice privind protecţia dreptului de autor conform Legii 8/1996.

7. În unităţile de C&D, să se realizeze o procedură pentru întocmirea, gestionarea, valorificarea şi protecţia bazelor de date proprii sau dobândite legal.

Propuneri pentru MCT:

1. Să iniţieze (împreună - sau nu - cu alte ministere) programe de instruire, de formare teoretică şi practică în domeniul dreptului de autor şi drepturilor conexe, pentru cercetători şi manageri C&D.

2. Să desemneze un candidat (reprezentant) cu pregătire juridică pentru corpul de arbitri ce se va organiza pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

3. Protecţia dreptului de autor asupra formulării tematicii de C&D - în cazul organizării concursului de oferte - să fie oficializată pentru procedurile de lucru ale Colegiului Consultativ; eventual variante pentru protejare prin confidenţialitate/secret.

4. Protecţia dreptului de autor să fie asigurată prin norme specifice pentru centrele de inventică, inovare şi afaceri şi pentru Agenţia Naţională de Transfer Tehnologic, în curs de organizare.

Propuneri legislative/normative

1. Să se analizeze oportunitatea elaborării unui regulament de aplicare a Legii 8/1996 pentru programele de calculator şi bazele de date.

Propuneri pentru dezvoltarea lucrării sau lucrări noi

1. Studiu privind reglementările existente/în curs în alte ţări, având ca obiect creaţiile intelectuale înglobate în know-how.

2. Idem privind rolul organizaţiilor profesionale în protecţia dreptului de autor în creaţia tehnico-ştiinţifică.

Alte propuneri

1. Contractele de grant să includă şi prevederi privind reglementarea dreptului de autor pentru operele intelectuale create în cadrul contractelor.

2. Să se analizeze posibilitatea de a forma, prin specializare şi examinare, experţi în probleme de drept de autor care să deservească interesele activităţii de C&D; altă variantă: consilierii de proprietate industrială, care îşi desfăşoară activitatea în unităţi de C&D sau pentru aceste unităţi, să poată fi autorizaţi şi pentru consultanţă în domeniul dreptului de autor.

BIBLIOGRAFIE

1. Lucian Mihai, Romeo Popescu - Dreptul proprietăţii industriale - Culegere de acte normative, Editura Coresi, Bucureşti, 1995

2. Yolanda Eminescu - Dreptul de autor. Armonizarea europeană. Directive Europene, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995

3. Valentin Erhan - Brevetul de invenţie, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995

4. Yolanda Eminescu - Dreptul de autor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994

5. Legea 64/1991 privind brevetele de invenţie

6. Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe

7. Dicţionar explicativ al limbii române (DEX), Editura Academiei, 1984

8. Liviu Mihail Băloiu - Managementul inovaţiei, Editura Eficient, Bucureşti, 1995

9. EIRMA, Nouveaux aspects de L’interface entre R&D et le marketing, Paris 1991 (Asociaţia Europeană pentru Managementul Inovaţiei)

10. OG 25 - Ordonanţa privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de C&D, Monitor Oficial 194, 25 august 1995

11. Proiect de lege privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de C&D, ediţia 1996

12. Aurelian Ionaşcu, Nicolae Comşa, Mircea Mureşan - Dreptul de autor, Bucureşti, Editura Academiei, 1969

13. ISO 9000-3 Standarde pentru conducerea calităţii şi asigurarea calităţii.

Partea 3: Ghid pentru aplicarea ISO 9001 la dezvoltarea, livrarea şi mentenanţa software-ului

14. Council Directive of 14 May 1991 on the legal protection of computer programs (91/250/EEC)

15. *** dBase II, III, III+, IV - Editura Tehnică, Bucureşti, 1991

16. Directive 96/9/CE du Parlament europeén et du Conseil du 11 mars 1996 concernant la protection juridique des bases de données

17. Yolanda Eminescu - Contractul de cercetare ştiinţifică, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1971

18. Radu Grigorovici - Ce este şi cu ce scop practicăm cercetarea fundamentală, Revista Academică nr. 2 (62), 1995

19. Yolanda Eminescu - Limitele juridice şi etice ale dreptului de citare. Studii şi cercetări juridice nr. 3, Bucureşti, 1972

20. Alexandru D. Albu - Cooperarea economică internaţională, Editura Expert, Bucureşti, 1995

21. Programul cadru al activităţilor Uniunii Europene în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice şi al programelor demonstrative, 1994-1998

22. MCT - EUREKA - Ghid pentru protecţia informaţiei tehnologice

23. Iulian Panaitescu - Publicarea, o parte integrantă a cercetării ştiinţifice, Revista Academică nr. 3 (63), 1996

24. Scientometrics, vol. 33 nr. 3, 1995

25. Ionel Haiduc - Bunele maniere în ştiinţă, Revista Academică, nr. 4 (64), 1996

26. C. Stătescu - Drept civil, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1967

27. Yolanda Eminescu - Opera de creaţie şi dreptul, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1987

28. H. Desbois - Le droit d’auteur en France, ed. II, Paris Dalloz, 1966

29. C. Stătescu - Probleme în legătură cu contractele pentru valorificarea dreptului de autor, Revista română de drept nr. 5, 1968

30. Acte legislative şi normative prezentate în cap. 1.2, Documentaţie AIPPI 1995, 1996

31. SCIENTCONSULT. Studiu privind crearea sistemului instituţional de valorificare - difuzare, transfer, aplicare - a rezultatelor activităţii de cercetare ştiinţifică. Faza 1: Schiţa preliminară a soluţiilor. Cap. 2.6 şi 3. Contract 5030/108/1992 cu Departamentul Ştiinţei, 1992.

32. D.L. Caruth, S.A. Stovall. NTC’s American Business Terms Dictionary. NTC, Lincolnwood, 1994.

33. C. Bannock, R.T. Baxtes, E. Davis. The Penguin Dictionary of Economics. Penguin Books, London, 1992.

34. A concise Dictionary of Business. Oxford University Press, Oxford, 1992.

35. I. Crişan. Tehnologia ca sistem. Bucureşti, Ed. Academiei, 1980.

Faza următoare

Înapoi proprietate intelectuală Înapoi