Modulul tematic 72

Politici pentru finanţarea transferului de tehnologie

ing. Ion ŞARLEA

Statele din Europa Centrală şi de Est se găsesc într-o nouă fază de orientare din punct de vedere economic, structural şi tehnologic.

Transformarea şi restructurarea sistemului de cercetare ştiinţifică, mai ales cea aplicativă, contribuie la stabilizarea dezvoltării economice şi sociale în aceste ţări, ştiinţă şi tehnologia având un rol deosebit prin crearea, promovarea şi diseminarea valorilor culturale, tehnice, ştiinţifice şi intelectuale ce stau la baza proceselor de restructurare şi înnoire a societăţii.

În acest context, o condiţie de bază a transformărilor social-economice o constituie capacitatea ţării de a absorbi “noul”, în cadrul unui sistem dinamic bazat pe producerea, acumularea şi transferul de cunoştinţe, precum şi valorificarea rezultatelor cercetării ştiinţifice, utilizarea intensivă a potenţialului intelectual existent şi o politică de inovare care să reprezinte interacţiunea strategiilor şi proceselor ştiinţifice, tehnologice şi de piaţă.

Datorită faptului că drumul spre profit trece, în primul rând, prin etapa de cercetare-dezvoltare, care solicită un grad ridicat de creativitate, disciplină tehnologică, eforturi şi costuri ridicate, corelate cu un anumit factor de risc şi derulate pe o perioadă relativ lungă de timp, pe fundalul cadrului legislativ incomplet şi nestimulativ, cadrele cu o pregătire managerială în domeniul antreprenorial fiind insuficiente, este necesar un sprijin guvernamental pentru crearea condiţiilor stimulative în sectorul productiv-inovativ, pentru materializarea ideilor cu finalitate pe piaţă.

Pentru realizarea acestui obiectiv, Ministerul Cercetării şi Tehnologiei, împreună cu Ministerul Finanţelor, a prevăzut, în Legea Bugetului pe anul 1995, fonduri pentru cofinanţarea acţiunii de transfer tehnologic a rezultatelor cercetării ştiinţifice, care reprezintă până la 20% din cheltuielile totale ocazionate de aplicarea acestora, restul de 80% urmănd a fi asigurate de agentul economic care aplică aceste rezultate.

Transferul tehnologic reprezintă o activitate nouă pentru România, implicând alocări de fonduri din mai multe surse şi necesită elaborarea unor strategii, atât din partea Guvernului, cât şi din partea agenţilor economici care aplică rezultatele cercetării ştiinţifice.

În acest context, se crează condiţii pentru ca managerii agenţilor economici, indiferent de forma de proprietate, să se apropie mai mult de cercetarea ştiinţifică, fiind conştienţi că depăşirea etapei actuale de criză şi revigorarea lor sunt în strânsă dependenţă de rezultatele cercetării, de procesul de inovare, acesta fiind motorul reformei.

Indiferent de poziţia Guvernului, a Ministerului Cercetării şi Tehnologiei şi de viteza de derulare a reformei în domeniul cercetării ştiinţifice, agenţii economici trebuie să fie angrenaţi în propria politică de revigorare, să abordeze strategii pe termen scurt şi mediu în care să se îmbine cercetarea ştiinţifică şi cerinţele pieţei, chiar dacă această activitate implică investiţii relativ mari.

În general, piedicile care intervin sunt de natură economică (lipsa de resurse financiare), organizatorice (lipsa de manageri, de structuri noi şi dinamice care să fie în contact cu unităţile de cercetare ştiinţifică), politice (insuficienţa cadrului legislativ) şi cultural, în domeniul managementului şi activităţii antreprenoriale.

Datorită faptului că, începând cu anul 1995, a fost făcut primul pas în domeniul legislativ, prin aprobarea Hotărârii de Guvern nr.297, privind alocarea unor fonduri de la Bugetul de Stat (20% din cheltuielile aferente aplicării rezultatelor cercetării ştinţifice), agenţilor economici, este de scontat că managerii acestora vor fi mai receptivi la oferta cercetării româneşti, deoarece beneficiază în acest moment de tehnologii gratuite şi de un ajutor financiar nerambursabil.

De menţionat că acest ajutor nerambursabil se acordă beneficiarilor care sunt persoane juridice române şi cu capital integral românesc, pe baza unui studiu tehnico-economic din care să rezulte posibilităţile şi avantajele economico-financiare ale asimilării în producţie a rezultatelor cercetării.

Acest prim experiment a scos la iveală faptul că o mare parte a agenţilor economici nu cunoaşte aspectele legate de transferul tehnologic, nu ştiu cum să ceară fonduri şi preferă să nu investească în această direcţie, energia fiind canalizată pentru “supravieţuire” şi mai puţin pentru viitor.

Din aceste motive, este necesară o pregătire a managerilor pentru economia de piaţă, pentru abordarea unor strategii de dezvoltare, de inovare, pentru un management al calităţii.

În primul rând, un manager are acces să folosească toate structurile din domeniul cercetării ştiinţifice sau al serviciilor de legătură existente, pentru o bună informare, pentru a putea identifica noile tehnologii şi avantajele pe care le pot aduce, să apeleze la institutele de cercetare pentru rezolvarea unor cerinţe, prin încheierea unor contracte directe de cercetare.

În acest caz, et trebuie să aibă argumentele pentru a fi convins că investiţia este necesară şi că după aplicarea rezultatelor se va putea impune pe piaţă cu produse competitive.

În cazul în care acest aspect este lămurit, principala problemă care se pune este cea de găsire a fondurilor necesare, indiferent dacă beneficiază sau nu de cofinanţarea acordată de Guvern şi de mărimea acesteia (pentru anul viitor, se va încerca mărirea procentului la aprox.40%).

Pentru aceasta, primul pas este de elaborare a unui plan de afaceri, de a discuta cu experţii proprii sau în urma acordării de consultanţă din partea firmelor specializate, pentru a dimensiona întregul proiect şi de a asigura o strategie de marketing, de analiză a pieţei căreia se adresează, ţinând cont de toate aspectele, inclusiv de concurenţă şi de potenţialul acesteia, de diverşi factori, inclusiv sociali. Reacţiile clientului pot fi hotărâtoare, atât pentru acceptarea produsului, cât şi pentru respingerea lui, strategiile de vânzare evoluând de la vânzarea indiferent cui, şi indiferent de consecinţe, la vânzarea orientată către un client şi apoi orientată către marele public; pentru aceasta, este nevoie, de la caz la caz, de compartimente de “public relations”, de canale de comunicaţii şi de a forma şi păstra o imagine pozitivă a firmei (fig.1 şi 2), ţinând cont şi de impactul social al unor tehnologii, mai ales în relaţia cu mediul înconjurător (energia nucleară, industria chimică etc).

În afară de dimensionarea pieţei, este nevoie de asigurarea unei bune aprovizionări, de găsit (de la caz la caz) verigile şi colaboratorii optimi (inclusiv în cadrul industriei orizontale), pentru a nu avea puncte slabe care să se repercuteze asupra întregului proiect.

Alt aspect important care trebuie abordat este calificarea personalului şi gradului de integrabilitate a noii tehnologii, deoarece factorul uman este foarte important şi pregătirea profesională poate influenţa în bine sau rău calitatea produselor, respectiv reuşita sau eşecul. La acest capitol, un manager trebuie să caute să aibă permanent personal calificat, eventual să acorde facilităţi pentru diverse strategii în cadrul companiei pentru studenţii din ultimii ani, din rândul cărora să selecteze viitorii specialişti.

În cadrul analizei, trebuie ţinut cont de situaţia actuală din cadrul companiei, iar în cazul în care există semne negative, trebuie găsite cauzele reale şi remediate rapid, pentru a nu influenţa procesul inovativ.

Toate aceste aspecte stau la baza planului de afaceri, care trebuie conceput clar, fără să fie foarte dezvoltată partea tehnică, dar în care este necesar să fie punctate aspectele legate de managementul financiar, costurile necesare pentru achiziţionarea şi amplasarea utilajelor necesare, pentru materia primă, manopera şi rezultatele estimate în urma strategiei de marketing abordate; pentru un finanţator trebuie prezentată afacerea, intrările şi ieşirile financiare, profitul şi posibilitatea de rambursare.

Pentru reuşită, trebuie ca managerul să se concentreze pe un număr limitat de noi tehnologii pe care să le abordeze in cadrul programului de dezvoltare şi să nu se compare de la inceput cu firmele similare care domină piaţa, căutând un segment de piaţă accesibil pentru moment şi aplicând diverse strategii care să ducă chiar şi la o alianţă de conjunctură cu o firmă concurentă.

Pentru un manager este foarte importantă alegerea momentului optim de solicitare a banilor din partea instituţiilor finanţatoare (bănci, FPS, FPP, alte firme) şi de a încerca în permanenţă de a avea alternative, de a nu se baza pe o singură sursă de finanţare. Dat fiind faptul că, totuşi, activitatea de inovare, care cuprinde şi transferul tehnologic, are un anumit grad de risc, statul încearcă să participe la asumarea acestuia într-o proporţie deocamdată mică, dar cu posibilităţi de creştere, putându-se ajunge, eventual, şi la o finanţare a proiectelor de până la 50%, caz în care se poate pune însă problema rambursării acestor fonduri în caz de reuşită, dar cu o dobândă net inferioară celei practicate de bănci.

Pentru atragerea fondurilor necesare, se recurge şi la o soluţie interesantă de plasare temporară de capital din partea unor firme reunite în cadrul unui “Venture Capital Organization”, care se anunţă prin diversele structuri de intermediere existente. Acest procedeu este practicat, mai ales, pentru întreprinderile mici şi mijlocii, care au un plan de afaceri bine realizat şi convingător, dar nu dispun de suficient capital de pornire, firmele specializate în plasamente financiare participând la capitalizarea temporară a micii firme solicitante, urmând ca, după un timp, stabilit prin contract (5-6 ani), să-şi retragă întregul capital, participând însă, după caz, la profitul obţinut de respectiva firmă.

Indiferent de modul în care au fost atrase fondurile necesare, trebuie ca managerul şi echipa lui să observe toate intrările şi ieşirile sistemului financiar şi, în cazul apariţiei primelor semne negative, să analizeze foarte bine fenomenul pentru a determina clar factorul perturbator, condiţiile care au dus la apariţia lui şi strategia necesară în acest caz, pentru readucerea sistemului la normal, şi, eventual, preîntâmpinarea unor fenomene similare sau chiar anticiparea altora, în funcţie de multitudinea factorilor implicaţi, direct sau indirect. De multe ori, este nevoie de măsuri corective pentru eliminarea problemelor prognozabile.

Pentru a duce la bun sfârşit un proiect, trebuie să fie analizată întreaga activitate a companiei, pentru a disponibiliza cât mai multe fonduri, încercând să fie reduse cât mai mult toate costurile, chiar dacă măsurile acestea nu sunt prea “populare”, astfel încât se să aloce cât mai mult proiectelor viabile, de inovare.

Printr-un management bine pus la punct, se poate schimba atitudinea personalului angajat, comunicând necesitatea reducerilor costurilor activităţilor zilnice, inclusiv ale gradului de confort, pentru o perioadă, stabilind clar noi responsabilităţi şi încercând, eventual, prestarea unor noi servcii (conjuncturale, sezoniere), în paralel cu o politică clară de influenţare a viitoarei pieţe, de pregătire a consumatorului pentru produsul nou, încercând chiar să se creeze o “nouă modă” prin produsul nou, aceasta - fără să influenţeze în rău imaginea ulterioară a companiei, pentru menţinerea ei pe piaţă.

Pentru a putea exista companii solide cu prezenţe de marcă atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă, trebuie ca managementul de firmă să fie în permanentă legătură cu cel al instituţiilor de cercetare-dezvoltare, orientându-le activitatea către cerinţele pieţei ( mai ales în domeniile în care nici concurenţa nu este foarte dezvoltată) şi sprijinind financiar colectivele de cercetare, fără de care procesul inovator nu poate exista.

În acest sens, se scontează că agenţii economici vor fi mai receptivi la oferta cercetării ştiinţifice, de modul în care aceştia acţionează depinzând în mare măsură, şi dimensionarea bugetului alocat cercetării şi chiar a fondului de cofinanţare a acţiunilor de valorificare şi transfer tehnologic.

Trebuie menţionat faptul că, în cadrul acţiunilor de transfer tehnologic, agentul economic care pune în practică rezultatul unor cercetări ştiinţifice trebuie să menţină legătura cu colectivul de cercetare elaborator al noii tehnologii, care acordă asistenţa tehnică şi asigură buna asimilare a know-how-ului necesar, activităţi care trebuie plătite, ca şi dreptul de autor în cazul unor brevete de invenţii, în acest caz încheiindu-se contracte de licenţă cu titularul brevetului. Toate aceste acţiuni trebuie să se desfăşoare astfel încât ambele părţi să fie mulţumite şi să se poate menţine o legătură care poate genera noi teme de cercetare, ducând la rezolvarea unor probleme specifice agenţilor economici.

Până la crearea unor structuri noi, dinamice, care să reprezinte interfaţa între cercetarea ştiinţifică şi economică, prin apariţia Agenţiei Naţionale de Transfer Tehnologic, sarcina găsirii beneficiarilor rezultatelor cercetării revine cercetătorilor, sau, de la caz la caz, structurilor de marketing create în cadrul unor institute de cercetare sau universităţi.

METODE CLASICE PENTRU MARKETING ÎN INDUSTRIE

STRATEGIE:

DE LA ORIENTAREA PENTRU VÂNZARE

LA ORIENTAREA CĂTRE CLIENT

Fig. 1

NOI METODE DE MARKETING PENTRU ÎNTREPRINDERI

STRATEGIE:

DE LA ORIENTAREA CĂTRE CLIENT

LA ORIENTAREA CĂTRE PUBLIC

Fig. 2

Înapoi module tematice Înapoi Transfer de Tehnologie