Modul tematic TT

Modul tematic TT - 2

Concepte şi modele de bază,

forme de VRC–TT

specifice economiei de piaţă.

Particularităţi determinate de procesele de tranziţie

din România

Dr.ing. Ulrich Wiener

1. Concepte de bază

Tehnologie:

a) În sens restrâns:

Ansamblu de procedee utilizate într–un anumit scop;

b) În sens larg:

Aplicaţie a descoperirilor şi/sau a rezultatelor cercetării ştiinţifice, în vederea rezolvării problemelor omului, ale societăţii şi ale mediului înconjurător

(definiţii adaptate după /1/)

c) Abilitatea sub formă de structură fizică sau cunoştinţe, încorporată într–un artefact (software, hardware, metodologie) care facilitează îndeplinirea unui obiectiv; /2/

Transfer de tehnologie:

În sens restrâns:

a) Trecerea unei tehnologii de la o sursă (donor) la un receptor (recipient);

b) Transferul rezultatelor unor cercetări fundamentale şi/sau aplicate în proiectarea, dezvoltarea, producţia şi comercializarea unor produse sau procese noi sau îmbunătăţite; /3/

În sens larg:

c) Reunirea cunoaşterii ştiinţifice cu cunoştinţele referitoare la piaţă şi cerinţele clienţilor; Feldman 1994 /4/

d) Proces de integrare interorganizaţională a ştiinţei cu obiectivele manageriale

/2,3/

Direcţii în care se realizează transferul de tehnologie:

a) vertical: de ex., de la cercetarea fundamentală la cea aplicativă sau de la cea

aplicativă în producţie;

orizontal: de ex., de la un domeniu la altul sau de la o organizaţie la alta;

b) tip punct la punct: de ex., de la un donor la un recipient;

tip difuzie: de ex., de la un donor la o mulţime de receptori;

c) interorganizaţional, internaţional etc.

Inovare tehnologică:

Proces tehnologic sau produs al unui proces tehnologic reprezentând un avans faţă de procesul sau produsul anterior.

2. Modele de bază

Din punctul de vedere pragmatic şi particular al cursului care îşi propune să formeze „Agenţi de Transfer de Tehnologie”, TT s–ar putea defini ca o „activitate de comercializare a rezultatelor unor cercetări ştiinţifice”. O asemenea definiţie de „serviciu” implică două consecinţe importante:

i– întregul demers este focusat, chiar restrâns la acele tipuri de cercetări ale căror rezultate [1] nu numai că pot fi vândute, dar posedă şi atributele unei mărfi ce participă la circuitul economic” (Jorge Sabato 1973 – vezi /3/);

ii– sursă (donor) al tehnologiei va fi întotdeauna considerată unitatea de cercetare, dezvoltare, proiectare (UCDP) de tip antreprenorial [2], adică UCDP profund interesată să îşi valorifice rezultatele cu un profit cât mai ridicat.

Modelul [3] unei UCDP de tip antreprenorial asociat cu mecanismele de TT şi sistemele subiacente este redat în figura 1.

Figura 1

Particularităţile şi virtuţile unui asemenea model se vor releva de la sine, după prezentarea unor explicaţii referitoare la „conţinutul” blocurilor componente.

l Sisteme de suport:

– compartimentele de microproducţie, proiectare, analiză financiară, marketing din cadrul UCDP pot asista în mod hotărâtor succesul TT la receptor

– prestigiul şi girul UCDP pot facilita obţinerea unor împrumuturi sau subsidii pentru finanţarea TT

– în situaţia unui produs „nou”, marca UCDP în calitate de „autor–donor” poate fi un atu promoţional important

– cultura şi politica UCDP

– participarea la programe de dezvoltare regională sau locală

l Mecanismele transferului de tehnologie

– brevetare şi licenţiere

– alianţe contractuale cu companii „receptoare”

– pe termen scurt pentru produse/tehnologii specifice

– pe termen lung pentru efectuarea exclusivă a unor cercetări

cerute de industrie

– utilizarea unor organizaţii separate profit sau nonprofit: incubatoare,

spin off–uri, parcuri ştiinţifice etc.

În figura 2 este redat un model de analiză a mecanismelor transferului de tehnologie /5/.

Figura 2

„Importanţa relativă a tehnologiei” a fost introdusă de Robinson /5/.

Tehnologia de bază deschide calea unor industrii noi. De exemplu, apariţia tranzistorului;

Tehnologia de perfecţionare se bazează pe o invenţie semnificativă, dar constituie totuşi doar o „prelungire” a unei tehnologii de bază;

Tehnologia incrementală corespunde, de exemplu, unor produse mai rapide, mai sigure, mai uşoare etc.;

Tehnologia incrementală se transformă în tehnologie derivată, de exemplu, atunci când dintr–un model de bază se creează o varietate de produse.

„Gradul de acceptanţă al recipientului” reprezintă o măsură agregată, a cunoştinţelor, îndemânărilor şi resurselor (materiale şi umane) de care dispune „cumpărătorul” tehnologiei. Evident, această mărime capătă o semnificaţie concretă numai în contextul particular al unei tehnologii bine definite.

Modelul permite atât monitorizarea cât şi managementul raţional al programelor de TT. În particular, modelul poate furniza răspunsuri pertinente la întrebări de tipul:

„Ce să se transfere ?”

Identificarea tehnologiei care merită să fie comercializată

„Cât de mult să se transfere ?”

UCDP poate determina nivelul de acceptanţă la care trebuie să se aştepte din partea potenţialilor parteneri, respectiv nivelul propriu de implicare pe care este indicat să îl realizeze;

„Care este cel mai adecvat mecanism de transfer ?”

ţinând cont de răspunsul la primele două chestiuni.

În figura 3, într–o formă simplificată (fără acceptanţa recipientului), este ilustrat modul în care se selectează mecanismul adecvat de transfer.

Figura 3

3. Obiective macroeconomice ale transferului tehnologic. Obstacole în calea unui transfer tehnologic eficient

Pe plan macroeconomic, putem considera că, suplimentar faţă de „rezultatele externe” enumerate în cadrul modelului de UCDP antreprenorial, prezentat în figura 1, transferul de tehnologie contribuie şi la atingerea următoarelor categorii de obiective:

a) dezvoltarea industrială a unor regiuni rămase în urmă;

b) accesul intensiv la rezultatele cercetării în industria bazată pe înaltă tehnologie;

c) susţinerea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM);

d) restructurarea şi relansarea producţiei industriale.

Ponderea strategică a acestor obiective variază în funcţie de stadiul de dezvoltare economică, de conjunctura politică şi economică, de anumite tradiţii culturale. În general, în ţările industriale dezvoltate accentul se pune concomitent pe obiectivele a, b şi c.

În cadrul modelelor de creştere economică pe termen lung, utilizate mai de mult de către economiştii din ţările dezvoltate, se luau în considerare doi factori de producţie: volumul de capital şi forţa de muncă (modelul profesorului Robert Solow – MIT 1950). Aplicarea acestui model la o serie de ţări cu o creştere economică importantă şi rapidă a arătat că cei doi factori, în multe cazuri, nu pot explica decât cel mult jumătate din creşterea producţiei. Ulterior, a fost introdus şi factorul „progres tehnic”, rezultatele îmbunătăţindu–se întrucâtva. Situaţia a fost însă radical corectată prin modelul de creştere economică elaborat în 1983 de profesorul Paul Romer (Univ. Berkley, California), care introduce în rândul factorilor de producţie cunoaşterea. Concluzia nemijlocită şi esenţială a modelului Romer este aceea că „ţările trebuie să investească în cunoaştere, în aceeaşi măsură în care investesc în echipamente”. Ca urmare a acestor rezultate, în prezent se apreciază că: „progresul tehnologic şi nu volumul investiţiilor, constituie în ultimă instanţă motorul dezvoltării” /6/.

Aceasta este explicaţia pentru care, între ţările dezvoltate există o competiţie ascuţită pentru a–şi dezvolta prioritar industria de înaltă tehnologie (obiectivul b). În unele din aceste ţări, există zone slab industrializate, care fac obiectul unor acţiuni prioritare de atragere a investitorilor industriali. De exemplu, sudul Italiei, Portugalia, Spania etc. În fine, IMM sunt tratate ca un mijloc de cea mai mare eficienţă pentru creşterea economică, ocuparea mâinii de lucru, creşterea standardelor de calitate a vieţii. De aceea, se întreprind ample măsuri cu caracter legislativ, tehnic şi economic de către guverne, administraţii regionale, locale şi mari grupuri financiare, pentru stimularea iniţiativelor şi asistarea IMM îndosebi în fazele de decolare.

În ţările în curs de dezvoltare, preocupările privind transferul de tehnologie sunt orientate în special în direcţiile a şi c. Sunt bine cunoscute rezultatele spectaculoase obţinute în ţări ca Taiwan, Coreea de Sud, Malaezia, Singapore, Hong–Kong prin adoptarea unor strategii eficiente de transfer de tehnologie.

Sub aspectul transferului de tehnologie, ţara noastră prezintă unele aspecte specifice. Astfel, spre deosebire de situaţia din majoritata ţărilor în curs de dezvoltare, în România există un important potenţial industrial, care poate fi valorizat (restructurat, retehnologizat, reabilitat) printr–o contribuţie majoră a cercetării tehnologice proprii. Problema dezvoltării unor regiuni rămase în urmă se pune cu mai puţină acuitate. Ca urmare, se apreciază că în România, orientarea strategică a TT trebuie să se îndrepte în mod prioritar către:

– restructurarea şi retehnologizarea unor întreprinderii existente

– promovarea înfiinţării de IMM

Trebuie totodată arătat că în România, la fel ca şi în celelalte ţări care în trecutul apropiat se bazau pe un sistem economic dirjist şi hipercentralizat, se fac simţite importante obstacole în calea pătrunderii inovării tehnologice şi deci a transferului de tehnologie în general.

Acestea includ /7/:

La nivel economic:

– lipsa de resurse financiare;

– infrastructuri şi servicii auxiliare sărace şi învechite;

– preocupare insuficientă pentru tehnologii avansate;

– şomaj şi inflaţie;

– dificultăţi în atragerea de investiţii şi know–how din străinătate;

La nivel politic:

– progresul lent al reformelor legislative;

– mari dezechilibre economice;

– dificultăţile privatizării;

– moştenirile vechiului sistem birocratic;

– instabilitate politică.

La nivel organizatoric:

– structuri organizatorice învechite;

– lipsa spaţiilor de lucru pentru antreprenori care montează o nouă afacere;

– experienţă managerială şi financiară insuficientă şi neadecvată;

– înţelegerea simplistă a mecanismelor de piaţă;

– lipsa de experienţă privind mecanismele de cooperare dintre cercetare

şi industrie în conidţiile economiei de piaţă.

La nivel cultural:

– lipsă de iniţiativă;

– atitudine ostilă faţă de bogăţie şi risc;

– lipsa stimulentelor reale pentru muncă susţinută şi de mare randament;

– lipsa de experienţă în activităşi antreprenoriale;

– izolare faţă de comunitatea ştiinţifică internaţională.

4. Rolul „Agentului de transfer de tehnologie” în desfăşurarea

proceselor de transfer

Pornind de la obiectivele generale şi specifice macro şi microeconomice ale transferului de tehnologie, de la obstacolele care acţionează ca factori inhibitori în desfăşurarea proceselor de TT, se poate afirma că funcţiunile „agentului de TT” îmbracă un dublu aspect:

– intermediar (în limba engleză broker) sau interfaţă între donor şi recipient;

– catalizator (element care, fără să participe la o reacţie chimică, activează desfăşurarea ei).

Aşa cum se va arăta într–o prelegere specială, dedicată profesiogramei „agentului de TT”, acesta, pentru a putea activa cu succes, pe lângă cunoştinţe temeinice în diverse discipline: ştiinţă, tehnologie, economie, drept, management ş.a.m.d trebuie să posede şi o serie de aptitudini şi abilităţi specifice, ca: iniţiativă, dinamism, putere de convingere, arta comunicării, arta negocierii şi nu în ultimul rând, simţul (intuiţia) oportunităţilor.

Bibliografie

1. *** 1977 Dictionary of Modern Thought, Fontana Books, London

2. Leonard–Barton, D. 1990 în Williams, F şi Gibson, D.V., "Technology Transfer", Sage Publications – London

3. Crişan Ion, 1992 Studiu privind crearea sistemului instituţional de

Costea Bogdan,ş.a. valorificare–difuzare, transfer, aplicare a rezultatelor

Wiener Ulrich activităţii de cercetare ştiinţifică, SCIENTCONSULT.

– coordonator – Raport faza I: Schiţa preliminară a soluţiilor

4. Feldman P. Maryann 1994 "Economic Development Quarterly", 1, 67–76

5. Elstrott John B.jr., 1994 Research Universities and Regional Economic

Nagy Istvan Development. Analysis of Interactions, COMEFIN, 4,

vol. III, pg. 415–425

6. Toma Luigi 1993 Dimensiuni macroeconomice ale proceselor de inovare tehnologică – Oeconomica nr. 5, pag. 101–120

7. Lalkaka, R. 1991 Technology Incubation Centers for Innovation and Entreprenorial Development, pag. 4–5.

Înapoi lista module curs transfer de tehnologie Înapoi transfer de tehnologie Înapoi

[1] Practic, este vorba de rezultatele unui anumit segment al cercetărilor aplicative şi dezvoltărilor experimentale din ramurile şi domeniile producţiei materiale şi ale serviciilor industriale şi tehnologice (industrie, construcţii, transporturi, telecomunicaţii etc.), inclusiv ştiinţele exacte aferente. Evident că procese de tipul TT au loc şi în domenii ca: ştiinţele naturale, ştiinţele medicale, ştiinţele sociale, ştiinţele umaniste ş.a.m.d.

[2] Termenii „sistem antreprenorial”, „management antreprenorial” au fost introduşi de Peter F. Drucker pornind de la definiţia lui J.B. Say „antreprenorul scoate resursele economice dintr–un domeniu cu productivitate scăzută şi le introduce într–un domeniu cu productivitate ridicată şi cu randament mai mare”.

[3] Modelul este inspirat de lucrarea lui Raymond W. Smilor, Glenn B. Dietrich, David V. Gibson "The entrepreneurial university: The role of higher education in the United States in technology commercialization and economic development" International Social Science Journal 1 (1993), p. 2–11.