Studii de fundamentare

pentru elaborarea unei politici optimizate

de protejare a industriei naționale pe piața internă

 

 

Concluzii și recomandări de ansamblu ale temei

 

 

 

 

CUPRINS

 

 

Denumirile fazelor anterioare ale cercetării................................................

 

Capitolul I - Elemente de noutate apărute pe parcursul cercetării în literatura de specialitate și în economia României.........................................................

I.1. Efecte ale liberalizării comerțului. Necesități de protejare a industriei.         

I.2. Politicile comerciale - protecționism în cadrul ansamblului de politici industriale  

I.3. Selecția unor industrii prioritare românești în lumina ultimelor evoluții economice globale....................................................................................................

 

Capitolul II - Constatări și concluzii de ansamblu privind protecționismul în industria românească................................................................................................

II.1. Constatări sintetice și concluzii rezultate din analiza comparativă a protecționismului în România în raport cu alți parteneri comerciali....

II.2. Argumente teoretice pro și contra în utilizarea protecționismului. Un istoric al evoluției protecționismului în România, în perioada de tranziție........

II.3. Recomandări și soluții de stimulare economică

        a industriei românești.....................................................................

II.3.1. Măsuri stimulative la nivelul global al politicilor economice-..

II.3.2. Măsuri specifice de stimulare a activității industriale-............

II.3.3. Măsuri specifice la nivel dezagregat sectorial-......................

II.3.4. Soluții legislative de sistem cu impact privind stimularea și protecția industriei autohtone.-..........................................................................................

 

Capitolul III - Recomandări finale de sinteză privind protecția industriei românești        

 

Bibliografie.................................................................................................

 

ANEXA.......................................................................................................

 

 

© SCIENTCONSULT, noiembrie 1998

 


 

Denumirile fazelor anterioare ale cercetării

 

 

 

 

 

B.2.1 / 1997. Analiza problemelor și a direcțiilor de acțiune  în concordanță cu practicile internaționale în domeniu

 

 

B.2.2 / 1997. Recomandări de prevederi legislative pentru stimularea și protecția industriei autohtone

 

 

A.2.1 / 1998. Analiza comparată a unor politici de protecție a industriei în țări ce constituie parteneri comerciali reprezentativi ai României

 

 

A.2.2 / 1998. Studii de caz sectoriale din industria României

 

V. și: Liberalizarea comerțului internațional și interesul național

 

 

 

Capitolul I - Elemente de noutate apărute pe parcursul cercetării în literatura de specialitate și în economia României

 

          Foarte multe voci de specialiști în domeniul comerțului internațional au recomandat, cu argumente teoretice puternice, necesitatea liberalizării comerțului exterior pentru statele aflate în curs de dezvoltare sau cele subdezvoltate, ca premisă sigură pentru expansiunea producției interne sau a exporturilor lor totale. Măsura a fost recomandată global, fără a se ține seama de gradul de dezvoltare, sau de structura industriei, în general a economiei, țării respective.

 

          Studiul tendințelor mondiale, la sfârșitul acestui mileniu, indică faptul că din ce în ce mai multe state subdezvoltate au fost marginalizate în context internațional, datorită dependenței lor excesive de producția și exportul unor materii prime de care beneficiază ca resurse interne. Studiile cele mai recente demonstrează efecte negative ale liberalismului adoptat de aceste state, în sfera relațiilor lor economice internaționale: în multe țări, reducerea gradului de protecționism a fost acompaniată de fenomenul intern de “dez-industrializare”, iar creșterea exporturilor nu a fost totdeauna expresia creșterii capacităților de producție eficiente.

 

          Fără a fi o țară slab dezvoltată, România a trebuit să suporte un șoc de deteriorare a balanței sale comerciale, la începutul deceniului zece, odată cu declanșarea procesului de tranziție. Măsurile de liberalizare au fost luate pe fondul a două fenomene care au afectat comerțul exterior al României: pierderea bruscă a multor piețe tradiționale (fostele state comuniste, libere dintr-odată să-și aleagă alți parteneri comerciali, după criterii de competitivitate), și declinul prelungit și pronunțat al economiei interne, care a slăbit cronic cererea agregată internă. Drept urmare, cota de piață mondială a României s-a diminuat în ultimii opt-nouă ani, iar competitivitatea produselor românești se află, în ansamblu, pe o linie de tendință descendentă.

 

          În contrast cu rezultatele prezentate mai sus, statisticile mondiale prezintă și aspectele pozitive generate de liberalizarea comerțului internațional, precum și câștigurile bilaterale sau multilaterale în actul schimbului de bunuri și servicii. Pe totalul țărilor aflate în curs de dezvoltare, se înregistrează o creștere a ponderii acestora în comerțul mondial, de la adoptarea primelor măsuri de liberalizare, acum 20-25 de ani. Mai mult decât atât, pierderea cotelor de piață, care a fost menționată anterior, a avut loc în sfera materiilor prime, în timp ce creșterile de volum de comerț au fost sesizate în schimburile cu produse prelucrate. Dacă în perioada Rundei Tokyo - GATT, doar 15 state în curs de dezvoltare raportau măsuri de liberalizare unilaterală a comerțului exterior, numărul acestora se mărise de peste patru ori, în perioada Rundei Uruguay. Efectul liberalizării a constat în creșterea ponderii tuturor statelor slab și mediu dezvoltate în comerțul internațional cu produse ale industriei prelucrătoare, de la 10% la aproape 20%.

 

          Si în cazul României, există multe ramuri ale industriei prelucrătoare care, în urma liberalizării regimului comerțului exterior din 1990, continuat ca proces în ultimii ani (sub impactul finalizării Rundei Uruguay, al înființării OMC, al Acordului de Asociere la Uniunea Europeană și al integrării în CEFTA), și-au mărit gradul de competitivitate externă, implicit nivelul de eficiență economică generală. Este cazul industriilor confecțiilor textile, mobilei, metalurgice (parțial), de mijloace de transport auto etc. În general, sectorul industriei prelucrătoare a avut performanțe economice mai bune decât sectorul serviciilor (cu precădere, al utilităților publice), din punct de vedere al evoluției productivității capitalului, al muncii, al finanțării investitțiilor noi.

 

          Sunt pro-uri și contra-uri în dezbaterea pe tema necesității unei politici de protejare industrială în România aflată în tranziție, deci în plin proces de restructurare. Nu există un răspuns unic la întrebarea: trebuie adoptată o politică protecționistă în industria românească ? De fapt, răspunsul trebuie nuanțat: Există ramuri industriale în România actuală care necesită măsuri de protecție, în funcție de prioritățile acordate acestor ramuri în cadrul unei viziuni sistemice și unitare ! Există, de asemenea, mai multe tipuri de politici economice care pot fi aplicate, astfel încât, în final, efectul lor să fie cel de protejare al ramurilor industriale ce trebuie susținute.

 

          Într-una din fazele anterior realizate ale acestei lucrări de cercetare, se puneau întrebările retorice (repetând aserțiuni ale puterii politice sau ale anumitor specialiști): Este industria României un morman de fiare vechi ? Poate prospera România doar prin dezvoltarea unilaterală a agriculturii și serviciilor turistice ? Se poate restructura industria doar în jurul tehnologiei informaționale ? Răspunsul decis pe care am dorit să-l argumentăm de-a lungul acestei cercetări este: EVIDENT, NU!  pentru toate întrebările de mai sus. Dezvoltarea economiei românești pe termen lung, astfel încât să asigure treptat convergența la structura și stadiul de dezvoltare al economiei Uniunii Europene învecinate, nu se poate realiza fără o industrie autohtonă robustă, competitivă și flexibilă, care să se completeze și să concureze cu economia restului lumii!

 


I.1. Efecte ale liberalizării comerțului. Necesități de protejare a industriei.

 

          Diferențele în percepția termenilor sau în judecățile de valoare din sfera protecționismului sunt legate de greutatea relativă care se acordă factorilor economici, respectiv politici. Liberalismul comerțului exterior ajunge, de obicei într-o țară aflată în recesiune, să fie numit teoretic util din punct de vedere economic, dar periculos din perspectivă politică. Motivul acestui comportament incert este faptul că cei care câștigă din liberalizare, anume consumatorii, au fiecare un câștig relativ redus (deși permanent), negrupându-se pentru a-și impune punctul de vedere, în timp ce cei care pierd, de obicei firme și sindicate din anumite ramuri industriale, formează grupuri puternice de lobby, care pot asigura un suport politic bine orientat și ferm, în contrapartida unui serviciu.

 

          Definiția clară a procesului de liberalizare a comerțului exterior este greu de oferit, dar el reprezintă o reducere a gradului de control și o reducere a numărului instrumentelor de control al operațiunilor de comerț exterior. Deși se constată variații de la stat la stat în ceea ce privește secvențierea etapelor, există un set comun de măsuri de politică economică, încadrate în mixul de politici de ajustare structurală, care se regăsesc în cadrul proceselor de liberalizare:

·     Eliminarea treptată a contingentelor de import și a altor restrângeri cantitative, sau transformarea graduală a acestora în tarife vamale.

·     Reducerea treptată a tarifelor vamale, precum și dispersarea uniformă a ratei de impozitare vamală.

·     Devalorizarea compensatorie a monezii naționale, pentru a face față declinului brusc al termenilor comerciali (reducere masivă a competitivității produselor autohtone).

·     Eliminarea sau reducerea taxelor pe exporturi (sau a subvențiilor directe).

 

          România a aplicat toate aceste măsuri de liberalizare, în perioada 1990-1997, dar efectul lor nu poate fi cuantificat cu exactitate, deoarece situația economică generală a tranziției a fost atât de variabilă, încât este greu de determinat ponderea fiecărui factor de influență în cadrul perturbației globale. Ceea ce se poate afirma, cu certitudine, este faptul că liberalizarea comerțului nostru exterior nu a contribuit decisiv la îmbunătățirea situației economice; altfel exprimat, importanța acestui factor este relativ mai mică decât a altor politici economice de creștere.

 

          Acest corolar este susținut de studiile recente ale UNCTAD. Dezvoltarea economică durabilă presupune atât creșterea în ritm accelerat a exporturilor, cât și a capacităților de producție cu productivitate mai ridicată. Acestea, la rândul lor, înseamnă atragerea investițiilor externe, promovarea unui climat investițional intern favorabil și creșterea corespunzătoare a importurilor de dotare. Dacă ritmul de creștere a importurilor ajunge să depășească ritmul de creștere a exporturilor, țara respectivă se va trezi confruntată foarte curând cu o criză de resurse valutare, prin cronicizarea unui deficit crescător al balanței comerciale. Sunt cazuri în care balanța serviciilor se află într-un surplus cu tendință crescătoare (venituri din turism, de exemplu), sau când, pe perioade de timp limitate, intrările de capital financiar contrabalansează cererea crescândă de valută (un mediu economic aflat în expansiune atrage capitalul de portofoliu). Semnalul de alarmă trebuie tras, totuși, deoarece mărirea deficitului comercial reprezintă măsura lipsei competitivității externe a economiei respective, care dă dovadă, în acest caz, de o elasticitate scăzută a exporturilor, de lipsă de flexibilitate. Se poate aprecia că politicile comerciale în acea țară nu au fost bine alese sau administrate, iar exporturile au crescut natural, fără a fi promovate. Acesta este, din nefericire, situația actuală a economiei românești, grevată de o acută lipsă de competitivitate. Cea mai clară dovadă în această direcție, este oferită de evoluția balanțelor comerciale bilaterale cu statele CEFTA. După intrarea României în CEFTA, deci odată cu liberalizarea cvasi-totală a schimburilor de mărfuri cu aceste state, România a pierdut, din punct de vedere al exporturilor nete, în raport cu toate statele membre CEFTA ! (conform datelor prezentate în documentația fazei precedente, A.2.2). Deci, chiar în grupul țărilor foste comuniste, suntem țara cu cea mai slabă competitivitate, de vreme ce exporturile lor către România au crecut în ritm superior exporturilor nostre către aceste state. Desigur, există ramuri industriale în care performanțele noastre au fost superioare (textile, confecții, încălțăminte, anumite produse metalurgice), dar situația globală este îngrijorătoare.

 

          Studiul UNCTAD [15, 16], devenit recent accesibil, realizat pe un eșantion larg de țări aflate în curs de dezvoltare (41), pentru perioada 1975-1992, încearcă să depisteze factorii de creștere - în ordinea importanței efective a acestora - pentru state cu performanțe foarte diferite (21 au avut creștere peste medie, 20 creștere sub medie sau declin economic), pe parcursul a două perioade de timp distincte: din 1970 până la momentul liberalizării comerțului exterior, și de la acel moment (plasat undeva pe la începutul deceniului nouă) până astăzi. Rezultatele vorbesc de la sine:

·     Diferențele de rate de creștere economică de la o perioadă la alta sunt relativ mici, pentru grupul de state considerat, la modul agregat. Există puține țări pentru care se constată o revigorare certă a creșterii economice, în urma liberalizării.

·     Factorii cei mai importanți, în asigurarea creșterii, sunt exporturile și investițiile, implicit posibilitatea susținerii unor importuri din ce în ce mai mari, care au permis tehnologizarea industriilor statelor respective.

·     Orice creștere masivă a exporturilor nu s-a dovedit sustenabilă pe termen lung, dacă nu a fost acompaniată de creșterea corespunzătoare a capacităților de producție noi, deci de dezvoltarea industrială.

·     Dezvoltarea industrială, implicit a capacităților de export, s-a putut face doar în statele cu o structură multisectorială a industriei, care poate fi pusă pe baze moderne. Nici-unul din statele performante nu a reușit fără legislația foarte permisivă în sfera investițiilor străine, indiferent de gradul efectiv de protecționism afișat pe plan internațional.

 

          Concluziile de mai sus sunt extrem de importante. Ele pot da o explicație evoluției comerțului exterior românesc, în ultimii ani, precum și adâncirii treptate a deficitului balanței comerciale, care - în țara noastră - aproape coincide cu cea de cont curent. Cu o producție industrială aflată în declin, ca tablou general, România nu putea realiza minuni în domeniul exporturilor, atât timp cât mediul economic (administrativ și legislativ) intern a fost departe de a fi favorabil investițiilor (autohtone sau străine)[1], iar barierele administrative blochează atractivitatea economiei noastre în fața restului lumii. Creșterea exporturilor din perioada 1994-95 a fost conjuncturală, ea datorându-se deschiderii economiei Uniunii Europene ca urmare a Acordului de Asociere cu România, precum și aplicării primelor măsuri OMC, post-Marrakech, de liberalizare a comerțului mondial.

 

          Din analiza efectuată la nivel mondial se pot extrage câteva constatări:

 

1.   Există multe motive pentru care liberalizarea comerțului exterior trebuie privită specific în funcție de țară, nerespectarea particularităților putând conduce la eșecul reformelor economice. Multe state, printre care și România, au făcut reforma comerțului ca un prim pas în restructurarea economică, în urma presiunilor externe, fără a ține seama de cum era percepută intern nevoia de reformă, de ordinea liberalizării care se impunea în contextul dat. Nu s-a luat în considerare nivelul global de dezvoltare a economiei, ponderea industriei în cadrul respectivei economii, sau specificul structurii economice (cum ar fi, de exemplu, ponderea considerabilă[2] a sectorului agricol în economia României).

2.   Presupunerea teoretică a realocării eficiente a resurselor în urma liberalizării simultane și rapide a tuturor piețelor interne, este corectă într-o lume ideală, dar cu siguranță este inaplicabilă în țările slab dezvoltate sau în cele aflate în tranziție, având moștenirea unor sisteme centralizate și distorsionate. Realitatea este mult mai ineficientă economic: gradul de dezvoltare tehnologică este diferit între statele parteneri comerciali și între sectoarele economiei interne, unele firme se bucură de putere de monopol în sectoare-cheie ale acestor economii, iar aportul lor la înzestrarea investițională sau în procesul educării și formării forței de muncă este minimal.

3.   Multe din statele în curs de dezvoltare sau în tranziție au fie un sector industrial și capabil de export slab dezvoltat (primele), fie un sistem productiv slab tehnologizat, nemodern, construit cu costuri mari, datorită unor politici impuse de substituire a importurilor, care au generat după deschiderea economiilor lor, rate de utilizare a capacităților foarte scăzute. Cazul României este acut în acest sens, economia noastră ajungând la rate sub 50% în periada de recesiune de la începutul deceniului, sau în cea următoare, care continuă în 1998. Politica de substituire forțată a importurilor din deceniul trecut a creat industrii întregi, sau platforme concentrate industriale, cu eficiență foarte scăzută, uneori situate sub pragul capacității de a genera valoare adăugată (v. industria de cupru din zona Ardealului de Sud, sau exploatările miniere de lignit la suprafață). Rezultatul liberalizării înaintea restructurării a fost apariția unui deficit de resurse financiare externe (prin reîntoarcerea la importurile utile) și a unui deficit de forță de muncă calificată pentru domeniile în expansiune, în timp ce masa șomerilor este formată din indivizi calificați în meserii care nu mai au cerere.

4.   Programele de ajustare structurală au accentuat tendința de diminuare a investițiilor interne, în țările reformatoare care traversau deja o criză economică. Atunci când baza industrială a economiei respective are pondere mică, este în declin sau afectată de rămâneri în urmă tehnologice, și când structura producției este rigidă (cum este în cazul economiilor de tranziție), liberalizarea poate supune sectorul industriei prelucrătoare la presiuni nedorite, inflamate de constrângerile globale la nivelul cererii interne, datorate politicilor macroeconomice de austeritate. Supraevaluarea programelor de devalorizare a monedei naționale, în fața alternativei programelor de susținere a creșterii productivității, constituie o mare greșeală. Studiile arată că la fiecare depreciere nominală cu 10% a monedelor naționale, rezultatul efectiv, în termeni de depreciere reală, raportată la inflația internă, a fost de numai 3%. În schimb, state care au făcut deprecieri masive, au înregistrat căderi și mai spectaculoase ale nivelului productivității[3]. Dacă procesul de devalorizare are loc simultan în mai multe țări, care au o structură similară a economiei sau exporturilor, atunci efectul devalorizării poate fi nul, sau chiar negativ, prin efectul indirect al scăderii prețurilor mondiale la anumite produse exportate de grupul de țări în cauză.

Concluzia de bază ce poate fi trasă din toate referirile de mai sus este următoarea: Chiar dacă recunoaștem rolul pozitiv, pe termen lung, al liberalizării comerțului exterior, prin aportul de eficiență economică adus, și prin creșterea de competitivitate impusă de necesitatea supraviețuirii în cadrul unei economii mondiale globalizate, măsurile de protecție sunt necesare, în anumite momente ale dezvoltării economice, aplicate diferențiat pe sectoarele sau subsectoarele economiei, în funcție de prioritățile managementului la nivel național.

 

 

I.2. Politicile comerciale - protecționism în cadrul ansamblului de politici industriale

 

          Politicile comerciale ar trebui să vizeze, în principal, creșterea pe termen lung a capacității de producție a națiunii, în condiții de competitivitate și eficiență. Această creștere nu poate fi lăsată doar pe seama forțelor pieții, spun concluziile acelorași specialiști ai ONU-UNCTAD.

 

          Economiile în curs de dezvoltare (printre care și România) suferă de rigidități structurale, de o infrastructură slab dezvoltată și de un sistem educațional aflat în regres relativ. Realocarea resurselor de la un sector la altul necesită fonduri speciale destinate unor investiții de mari proporții, precum și formarea unei forțe de muncă în concordanță cu cererea economiei în viitor și în prezent. Piețele de bunuri, de servicii, de factori de producție, sunt - de multe ori - imperfecte, imature, fragmentate și nu au mobilitatea necesară realocării rapide a resurselor. În consecință, intervenția guvernamentală este dezirabilă, în sensul construcției și stimulării-protejării unor capacități industriale noi în sectoare moderne (“infant industries” [4]), destinate sau nu creșterii exporturilor, dar și în sensul corectării imperfecțiunilor piețelor, a diminuării distorsiunilor existente.

 

          Economia mondială se transformă în direcția globalizării și internaționalizării; simultan, are loc o modificare a conștiinței decidenților în sfera politicilor economice, care conduce la adoptarea unei alternative de specificitate în detrimentul politicilor comune de liberalizare recomandate până acum, ca panaceu. Politicile comerciale nu mai pot însemna o simplă deschidere necondiționată și multisectorială a economiilor naționale către piața internațională. Ele trebuie să ia în calcul experiența statului respectiv, gradul său de dezvoltare și structura sa economică, strategia de dezvoltare aleasă intern de decidenții politici. Într-o lume de imperfecțiuni, uniformitatea nu conduce întotdeauna la rezultate pozitive. În continuare, vom oferi câteva recomandări generale referitoare la aspectul modern dezirabil al politicilor comerciale adoptate de statele în curs de dezvoltare:

 

1.   Politicile comerciale ar trebui să fie orientate către dezvoltarea economică, destinate construirii, pe baze selective, a capacităților de producție moderne, care să asigure dezvoltare durabilă pe termen lung. Ele trebuie să fie parte integrantă a politicilor industriale și a strategiei naționale de dezvoltare. Ca instrument de dezvoltare, politica comercială nu este sinonim cu liberalizarea comerțului exterior, iar liberalismul nu este în mod necesar garanția succesului unui stat în implementarea strategiei sale de creștere. Pentru unele bunuri, politica comercială optimă poate fi liberalizarea totală, după cum, pentru altele, creșterea sau relaxarea ratei de protecționism poate fi soluția cea mai bună. Acest protecționism poate însemna impunerea tarifelor, măsuri administrative utilizate ca bariere comerciale, restricții ascunse asupra volumului mărfurilor tranzacționabile. Orice măsură menită să asigure, în final, dezvoltarea reală și eficientă a industriilor selectate strategic, este o componentă a politicii comerciale optimale.

2.   Politicile comerciale pot varia de la un caz la altul, de la un stat la altul, în funcție de caracteristicile socio-economice și culturale, transformate în preferințe naționale. Pentru statele care au un grad mai ridicat de dezvoltare a sectorului industrial, cum este România, și care au făcut pași însemnați în trecut în sensul substituirii importurilor, sunt recomandate politici de protejare a industriilor cu avantaj competitiv și a celor care pot deveni competitive în scurt timp, astfel încât să fie promovată creșterea accelerată a exporturilor. Pentru statele care au capacitate de export deja demonstrată, politicile de protecție trebuie orientate către ușurarea procesului de înlocuire a capacităților neperformante cu tehnologii moderne, de înaltă specializare, care să asigure penetrarea agresivă pe noi piețe internaționale. Politicile comerciale trebuie să fie foarte dinamice, astfel încât să răspundă imediat la cererea pieței mondiale aflată în permenentă schimbare, sau la modificările structurale ale pieței interne.

3.   Protecția inițială a industriilor în formare este strict necesară și permisă la nivelul tratatelor internaționale. De asemenea, substituția importurilor este o măsură utilă, atunci când pleacă de la premisele respectării eficienței economice. În ambele cazuri, măsurile de protecție trebuie eliminate după câțiva ani, iar această constrângere temporală trebuie anunțată din start, și respectată, pentru a fi credibilă.

4.   În țările în care ponderea importurilor în produsul intern brut este ridicată sau în creștere (cum este în cazul României), și unde sectorul industriei prelucrătoare cere importuri în mod intensiv, creșterea exporturilor produselor prelucrate se poate face prin politici industriale selective (menite să crească competitivitatea ramurilor respective), mai bine decât prin măsuri uniforme de depreciere-devalorizare a monedei naționale. Astfel de măsuri pot fi: subvenții la export (dacă bugetul statului permite), relaxări fiscale sau subvenții financiare de tip credit ieftin, pentru anumite industrii prioritare. Toate aceste măsuri, mai puțin inflaționiste decât politica de depreciere a cursului, nu-și au rostul dacă nu sunt corelate cu performanțele la nivel microeconomic, din sectorul de activitate industrială respectiv.

          În final, concluzia este clară: nu se poate concepe dezvoltare economică fără o industrie puternică care să susțină intern acea economie. Nu ponderea industriei în total dă forța economiei, ci gradul înalt de competitivitate al sectorului industrial.

 

          Construcția unei industrii capabile de efort susținut este dependentă de existența unei infrastructuri fizice adecvate, de existența unui sistem managerial capabil în societate, cuprinzând managementul firmelor, al administrației publice centrale și locale, al sistemului educațional, precum și de clădirea unei rețele instituționale propice dezvoltării. Nu în ultimul rând, circulația rapidă a informației este strict necesară, precum și transparența la nivelul tuturor schimburilor cu restul lumii, sau a celor interne. În această direcție, rolul politicilor comerciale poate fi imens, prin eliminarea barierelor administrative nenecesare, și prin importul comportamentului mondial în cadrul sistemelor interne de valori.

 

          Datorită faptului că obiectul economiei îl constituie gestiunea resurselor rare, care impun constrângeri în orice societate, dar și datorită dezvoltării inegale a ramurilor economice sau sub-ramurilor industriale în fiecare stat al lumii (prin legăturile diferite avute cu celelalte componente, sau prin efectele indirecte pe care le resimt din perturbațiile externe sau interne), este absolut necesar, ca la nivel național, să existe o strategie clară de dezvoltare a economiei, bazată pe un sistem clar de ramuri prioritare, selectate după criterii care să evidențieze capacitatea de dezvoltare a resurselor regenerabile ale națiunii respective. Politicile comerciale trebuie să protejeze acele ramuri care exportă eficient, sau produc eficient substitute ale importurilor, precum și ramurile care au o pondere mare de valoare adăugată, echivalent al unei rate potențiale mari de investiție.


 

I.3. Selecția unor industrii prioritare românești în lumina ultimelor evoluții economice globale

 

          Într-una din documentațiile fazelor anterioare la aceeași temă, am evaluat actualul stadiu de dezvoltare și tendințele prezente în cadrul structural al industriei României. Vom sintetiza concluziile acelei prezentări, pentru a oferi recomandări privind selecția ramurilor prioritare din punct de vedere al necesității protecției, în lumina concluziilor prezentate în subcapitolele anterioare.

 

          Au fost considerați mai mulți indicatori dinamici sau comparativi, pentru fiecare ramură în parte, care să permită o evaluare a sub-ramurilor industriale din perspectiva competitivității lor, dar și a tendinței de dezvoltare demonstrate în ultimii ani:

- Evoluția indicelui producției industriale (în prețuri constante);

- Evoluția ponderii exporturilor în producția industrială;

- Evoluția importurilor și exporturilor totale ale ramurii (incluzând re-exporturile);

- Situația indicelui de specializare a producției în raport cu principalii parteneri comerciali (Uniunea Europeană);

- Situația indicelui de specializare a exporturilor și importurilor în raport cu aceiași parteneri.

- Evoluția ponderii producției industriale a ramurii în producția industrială totală;

- Evoluția ponderii exporturilor (respectiv importurilor) ramurii în exporturile (respectiv importurilor) totale ale României.

 

          La această analiză de indicatori macroeconomici, putem adăuga și metodologia de calcul, propusă în prima fază, dintre cele patru anterioare, a studiului de față (Faza B.2.1. - finalizată în octombrie 1997), care se referea la calculul ratei efective de protecție din ramurile industriale. Concluziile cumulate din toate aceste analize metodologice, la care vom adăuga și evoluția din ultimele 12 luni, când mediul economic a devenit mai liber, dar mai expus concurenței internaționale, ne-au permis următoarea clasificare a sub-ramurilor industriale din economia românească, clasificare ce are la bază ideea de performanță economică globală, pe termen lung:

 

1. Ramuri strategice: sunt ramurile care asigură funcționarea unui sistem socio-economic național chiar și în condiții de instabilitate socială, politică sau în cazul unor potențiale conflicte armate (industria alimentară, sub-ramuri ale industriei textile, de medicamente, sub-ramuri ale industriei constructoare de mașini sau ale industriei metalurgice, industria de armament), sau ramuri industriale care susțin infrastructura unei țări și producția de energie a acesteia (prelucrarea combustibililor, industria extractivă, distribuția de energie termică și electrică). Din perspectiva protecționismului prin politici comerciale, interesează doar acele ramuri care au produse ce se comercializează, de regulă, pe piața internațională (de exemplu, industria energetică și cea extractivă nu sunt considerate sectoare cu produse comercializabile extern), sau ramurile în care țara respectivă a deținut și deține încă ponderi mari în producția sau exporturile mondiale, sau un grad înalt de tehnologie (cazul industriei de prelucrare a produselor petroliere în România). Dar o protecție adevărată, manifestată printr-un sistem de politici industriale, trebuie acordată tuturor acestor sub-ramuri, care nu este bine să rămână la latitudinea funcționării pieței libere, în condițiile unei cereri actuale restrânse și a unei agresivități a exporturilor mondiale.

 

          Cele mai importante ramuri strategice pentru țara noastră, ținând seama și de ponderea lor în producția internă, în exporturile naționale și de gradul de specializare față de principalul nostru partener extern (Uniunea Europeană), sunt: industria alimentară și industria prelucrării petrolului. Nu trebuie uitate anumite[5] sub-ramuri ale industriei constructoare de mașini (ramură care necesită o abordare detaliată, la un nivel superior de dezagregare).

 

2. Ramuri cu specializare a producției, relativ la piața internațională: Pentru România, conform celor prezentate în subcapitolul I.1., din faza A.2.2., ramurile pentru care indicele calculat de specializare a producției, în raport cu UE, este sensibil mai mare decât unitatea, și în care se accentuează această specializare, pe fondul creșterii eficienței, sunt: industria de prelucrare a pielii și de încălțăminte, industria confecțiilor textile și industria de prelucrare a nemetalelor[6]. În grupul ramurilor cu pondere mare în producția internă se numără și cea extractivă (petrol, cărbuni) sau cea energetică, dar aceste ramuri produc aproape exclusiv pentru piața internă, decizia de protejare a lor trebuind a fi luată la nivelul politicilor fiscale, nu la cel al politicilor comerciale.

 

3. Ramuri cu specializare a exporturilor, relativ la comerțul mondial: În cazul României, aceste ramuri sunt, în general, aceleași cu cele în care există o specializare a producției, la care s-ar putea adăuga: industria de prelucrare a lemnului și cea de mobilier, precum și industria produselor textile de bază.

 

4. Ramuri cu pondere mare sau cu tendință de creștere a importurilor, pentru care ponderea producției industriale este relativ mare: evoluția unor astfel de ramuri este incertă, de obicei, prezentând variații ale ritmului de creștere a producției în funcție de cererea internă și externă, și fiind foarte sensibile la evoluția prețurilor mondiale. Mai multe sub-ramuri ale industriei chimice românești se află în această situație, precum și o mare parte a industriei construcțiilor de mașini și echipamente. Protecția adresată acestor industrii trebuie să fie deosebit de selectivă, deoarece produsele acestor ramuri sunt importante pentru construcția unui sistem național de capacități de producție, deci o politică de restrângere necondiționată a importurilor ar putea fi dăunătoare pe termen lung.

 

5. Ramuri cu tendință accentuată de creștere pe piața internațională, esențiale în susținerea infrastructurii în viitor: exemple de astfel de ramuri industriale, care crează produse utile rețelelor de telecomunicații, informaționale, sau sistemului cultural național, sunt industria echipamentelor de birotică și tehnică de calcul, industria aparaturii de telecomunicații și radio, industria de edituri-poligrafie, industria de mijloace de transport. Ponderea acestora în România, ca și importanța acordată dezvoltării lor în ultimii ani a fost și se menține la nivel nesemnificativ (poate cu excepția mijloacelor de transport, pentru care există însă o sub-specializare a producției și exporturilor românești), existând necesitatea de a fi declarate industrii tinere, care necesită un program de dezvoltare special. În majoritatea statelor lumii care au avut programe reușite de susținere a acestor industrii relativ noi, caracterizate de tehnologii de vârf și de o productivitate ridicată, cum ar fi: Coreea, Japonia, India (unde au existat, în prima fază, multe nerealizări), acestor industrii li s-a asigurat un grad înalt de protecționism, simultan cu implementarea unor măsuri speciale de atragere a investițiilor străine, care să creeze unități productive în țările gazdă.

 

          Ramurile de mai sus au fost selectate după criterii care țin de prioritățile strategice naționale, de evidențierea unor sectoare cu avantaje competitive sau comparative în raport cu partenerii comerciali tradiționali, de tendințele reliefate pe piața mondială sau de decizia guvernanților de a sprijini anumite direcții de dezvoltare pe termen lung.

 

          Ce ne arată analiza gradului efectiv de protecție, dar și evoluția globală a acestor ramuri industriale, considerate de noi prioritare, în ultimii ani de transformări și încercări de restructurare ?

 

          Dintre cele cinci grupe sus-menționate, doar grupele cu specializare industrială sau a exporturilor, au cunoscut perioade de redresare, sau chiar au crescut, în termeni reali, pe perioada tranziției. Între aceste ramuri, există unele cu performanțe negative ale producției, cum ar fi: industria de produse textile de bază (care a ajuns a produce 40% din nivelul volumului produs în 1990), sau cea a prelucrării nemetalelor (aflată în 1998 la 55,6% din producția anului 1990), precum și o ramură deosebit de importantă pentru economia națională, industria de prelucrare a produselor petroliere, ramură tradițională pentru România, încă din secolul trecut. Dacă în cazul industriei prelucrării produselor nemetalice, specializarea indică o ușoare redresare în ultimii ani, semnificând o trecere a crizei declanșate prin reformă, declinul producției din industria textilă de bază are explicații corelate cu politicile comerciale adoptate de România în acest deceniu, în orientarea greșită a protecționismului. Astfel, deși poate fi considerată,  alături de industria alimentară și de cea a pielăriei și încălțămintei, printre cele mai protejate ramuri ale industriei românești (vezi documentația fazei B.2.1, din Octombrie 1997), produsele textile de bază nu au primit același grad de protecție primit de grupa confecțiilor textile. Aportul de capital străin în această ramură a fost relativ mic, raportat la numărul unităților care au intrat în diferite relații cu capitalul străin (subordonare sau colaborare comercială), ceea ce se traduce printr-un grad foarte redus de retehnologizare. Atractivitatea acestui sector, și motivul principal care l-a făcut să devină puternic specializat la export, chiar prin comparație cu Uniunea Europeană, constă în costul foarte scăzut al forței de muncă (salariul mediu cel mai scăzut din industria națională, alături de prelucrarea lemnului). Acest avantaj, precum și pre-existența unei rețele importante de capacități de producție cu tehnologie capabilă să realizeze operațiuni primare, au făcut ca - în această ramură - să se integreze foarte bine o activitate majoritară de re-exporturi; constituind un câștig în sine, din punctul de vedere al eficienței economice și al asigurării resurselor valutare, ritmul înalt de creștere al re-exporturilor a redus preocuparea pentru producția directă internă, cu atât mai mult cu cât piața internă a beneficiat de scăderea prețurilor la produse importate de calitate, care urmau să fie re-exportate (dar nu în totalitate).

 

          Există multe ramuri care ar fi trebuit deja să intre într-o a doua fază, de dezvoltare matură, dacă ar fi beneficiat de atenția cuvenită de la începutul reformei: sunt acele ramuri care au o tendință de creștere explozivă pe plan mondial (tehnică de calcul, înregistrări pe suporți și edituri, aparatură de precizie și optică, echipamente de radio, TV și telecomunicații). Majoritatea se află încă în stadiu pre-incipient în România, ponderea lor în totalul producției românești fiind cvasi-simbolică, iar tendințele fiind incerte. Singura excepție este oferită de industria de aparatură de telecomunicații, aflată într-o expansiune evidentă, corelată în mod cert cu intrările masive de capital străin din anii 1996-1997.

 

          În anexa la această ultimă documentație a temei de cercetare, prezentăm evoluția exactă a tendințelor comerțului exterior al României cu produse din ramurile cu cea mai mare pondere în exporturile românești (produse siderurgice, produse textile și produse chimice de bază), pentru a demonstra incertitudinea care grevează chiar și dezvoltarea acestor ramuri, în lipsa unei politici industriale coerente, sau a unor politici comerciale protecționiste direcționate. Facem, în acest mod, și o revenire la prezentarea din cadrul fazei A.2.2., unde perioada ultimilor ani nu fusese suficient detaliată, din lipsa datelor dezagregate, la momentul respectiv. Concluziile primare ale analizei din anexă sunt:

 

1.   România înregistrează importuri semnificative în cazul materiilor prime necesare acestor industrii, iar taxele vamale de bază aplicabile sunt mai reduse comparativ. Importuri mai scăzute sunt raportate în cazul produselor prelucrate, unde există și o protecție mai insemnată a producției interne, prin măsuri de politică tarifară și netarifară.

 

2.   În cazul în care există materii prime interne, necesare realizării produselor finite, ar trebui să existe și o măsură de protecție internă a acestora prin creșterea taxelor vamale de bază, ce se pot aplica. Ca un rezultat, ar trebui sa apară o descreștere a importurilor de materii prime care există și în țară, îmbunătățindu-se, astfel, termenii comerciali. Evident că o astfel de măsură nu poate fi luată fără un calcul prealabil asupra eficienței ramurii producătoare sau extractive autohtone (cazul mai sus amintit al exploatărilor de cupru este readus în discuție: dacă efortul valutar pentru a produce cupru intern este mai mare decât cel rezultat în urma importurilor directe, menținerea industriei autohtone nu se justifică pe termen lung, ci, eventual, pe termen scurt, din motive sociale legate de concentrarea regională a sărăciei).

 

3.   Se constată că exporturile de produse finite din aceste ramuri prioritare ca pondere, au înregistrat evoluții pozitive, în general. O mai bună utilizare a materiilor prime interne, necesare realizării produselor finite destinate exporturilor, ar putea determina reducerea costurilor de producție în ramurile exportatoare, fără ca protecția să se adreseze direct exporturilor (fapt interzis de acordurile internaționale), ci produselor prime respective.


Capitolul II - Constatări și concluzii de ansamblu privind protecționismul în industria românească

 

          Pe parcursul cercetării privind protecționismul și posibilele sale implicații asupra industriei României, au fost prezentate - în cadrul lucrărilor defalcate pe fazele cercetării - mai multe constatări și concluzii, care vor fi reluate și adăugite în continuarea acestui subcapitol. Perspectivele din care sunt analizate evoluțiile și actualul cadru de reglementări sunt diferite, în funcție de modalitatea de abordare și de problematica tratată în amănunt. Astfel, un anume set de concluzii poate fi extras pe baza unei analize comparative a politicilor protecționiste din România cu politicile abordate de alte țări ale lumii, după cum alte concluzii și recomandări vor răzbate dintr-o analiză bazată pe situația intrinsecă a eficienței actuale a industriei românești, sau a comerțului exterior al României.

 

 

II.1. Constatări sintetice și concluzii rezultate din analiza comparativă a protecționismului în România în raport cu alți parteneri comerciali

 

          Următoarele concluzii au fost expuse în urma prezentării, în cadrul crecetărilor noastre anterioare, a diferite politici comerciale, instrumente protecționiste sau alte măsuri de protejare a industriilor naționale, utilizate de mai multe state ale lumii, în câteva ramuri industriale, considerate de interes pentru decidenții politici români:

 

1.   Există o diferență foarte mare între politicile protecționiste implementate de statele foarte dezvoltate, statele slab dezvoltate, statele cu putere de piață mondială și cele care preiau necondiționat termenii pieței mondiale. De asemenea, discrepanțe se constată și la nivelul posibilităților de impunere a respectivelor instrumente protecționiste.

2.    În ultimii ani, ca efect al finalizării rundelor GATT, al creării noii OMC, urmare a fenomenelor de internaționalizare și globalizare a piețelor de mărfuri și, în special, de servicii, gradul de aplicare a instrumentelor clasice, de tipul politicilor comerciale directe (tarife și restricționări cantitative), s-a diminuat, lăsând locul unor forme de protecție mai perverse (mascate), greu de contracarat sau de ocolit. Fenomenul a fost mai evident în cazul statelor dezvoltate, pentru care tarifele sau alte venituri la buget provenite din impozitarea comerțului internațional s-au diminuat ca pondere în PIB, această pondere fiind mult mai redusă decât în cazul statelor aflate în curs de dezvoltare.

 

3.   Sfera de interes a decidenților politici, în domeniul protecției industriale prin intermediul măsurilor comerciale, s-a mutat din zona tarifelor și contingentelor în cea a măsurilor de control al dumping-ului, a subvențiilor mascate-indirecte, a reglementărilor privind protecția mediului, siguranța sau protecția consumatorilor interni, a cerințelor tehnice sau de calitate. Numeroase țări utilizează barierele administrative, sau lobby-ul intern prin mass-media, pentru a opri accesul produselor străine pe piețele interne.

4.   Protecționismul este evitat din ce în ce mai des, cu precădere de marile concernuri internaționale, prin pârghiile oferite de legislațiile naționale privitor la regimul investițiilor străine directe. Acest fapt are un dublu efect pozitiv, atât pentru firma investitoare, capabilă să-și lărgească piața de desfacere - în cele din urmă -, cât și pentru țara gazdă, care câștigă în efciență economică globală și, de obicei, în noi locuri de muncă. Poate exista, însă, și un efect pervers, generat în cazul în care concernul investitor caută prioritar piața de desfacere internă, debușeul exporturilor fiind doar un refugiu posibil pentru viitor, bazat pe același veșnic avantaj dat de costul scăzut al forței de muncă în țara gazdă. În asemenea cazuri, firmele investitoare utilizează forță de muncă cu grad scăzut de calificare, neinvestind bani în capital fix sau educare-formare a capitalului uman; ele participă tacit la formarea unei pături de șomeri pe termen lung, care acceptă ușor intrarea sau ieșirea pe o piață nesigură de locuri de muncă.

5.   In încercarea de protejare a industriilor, în special a celor prelucrătoare, decidenții politici din țările în curs de dezvoltare pot invoca mai multe argumente: argumentul industriilor tinere, argumentul substituției importurilor (care grevează balanța de plăți externe a țării), argumentul promovării exporturilor. Din punct de vedere teoretic, cel mai sănătos dintre aceste argumente este ultimul listat, cel care asigură creșterea competitivității mondiale a națiunii respective, fără a afecta consumatorii interni sau eficiența globală a ramurii protejate.

6.   Multe țări în curs de dezvoltare utilizează politicile comerciale ca instrument de retaliere[7] la politicile agresive de cucerire a noilor piețe pe care și le permit țările dezvoltate sau marile companii multinaționale. Politicile anti-dumping, măsurile administrative, politica de comenzi orientate guvernamentale, sunt răspunsuri la atacurile efectuate asupra piețelor interne ale acestor țări sărace, obligate să se deschidă în fața circuitelor internaționale.

7.   Coreea și Japonia pot oferi exemple reușite de state care au atins treapta de stat dezvoltat în această jumătate de secol, pe baza unor politici protecționiste foarte agresive, menite să dezvolte anumite ramuri ale industriei prelucrătoare interne. Reușita lor a fost dependentă de strategia riguroasă aleasă, ca și de flexibilitatea guvernelor lor, a administrațiilor centrale, care și-au concertat eforturile în realizarea obiectivelor bine definite.

8.   Uniunea Europeană sau statele NAFTA dețin suficentă putere economică, atât ca producători, cât și ca piețe de consum, pentru a nu-și mai pune problema protecției în aceeași măsură cu statele aflate în cursa dezvoltării. Acestea, iar România nu constituie o excepție, trebuie să profite de anii post-apariție OMC, pentru a beneficia la maximum de utilizarea barierelor comerciale admise încă, dar într-un mod ordonat, bine orientat pe baza unei strategii de dezvoltare industrială specifică țării respective, care să se refere la avantajele competitive ale industriilor statelor în cauză.

9.   Pe linia potențialei integrări europene a României, decidenții politici ar trebui să analizeze cu atenție actualul set de politici comerciale comune ale UE, precum și gama comună de politici fiscale, standarde de calitate, standarde ecologice, etc. Acomodarea treptată a legislației și regulamentelor românești în domeniu la setul (“acquis”) comunitar va atenua efectul-șoc al integrării, atunci când aceasta se va produce. A nu ține cont de această necesitate, ar echivala cu opțiunea pentru rămânere în afara spațiului economic unic european, deoarece o integrare bruscă, fără convergență anterioară a politicilor, poate însemna colapsul economiei românești, nepregătită a face față concurenței neîngrădite din partea UE.

10. In alegerea politicilor comerciale protecționiste, un rol însemnat îl are lobby-ul exercitat de grupurile de presiune industriale. Decidenții din administrația centrală trebuie să fie conștienți de acest lucru, să fie pregătiți cu o strategie națională proprie, pentru a nu cădea în capcana electorală sau în cea de influențare lobby-istică, care să deturneze dezvoltarea concertată și construită pe baze de eficiență economică către una haotică, situată sub semnul aleatorului sau interesului pe termen scurt.

11. Dacă România vrea să profite de pe urma deschiderii sale economice, atunci anumite industrii prioritare pe plan mondial trebuie să intre pe lista priorităților interne. Investitorii străini strategici trebuie atrași - și prin pârghii protecționiste - în acele sectoare care au viitor pe plan internațional, în perspectiva penetrării produselor românești pe piețele mondiale, într-un mod mai agresiv. Vom nominaliza aici următoarele ramuri industriale: construcții de mijloace de transport, echipament pentru transferul informațional și tehnologie informațională, procesarea produselor petroliere, anumite subcomponente ale industriei chimice (medicamente).

12. Protecționismul poate îmbrăca forme dintre cele mai acute la nivelul infrastructurilor societății (instituții, organizații), cum ar fi: presiuni administrative asupra rețelelor de distribuție a produselor pentru reducerea importurilor, modificări legislative dese la nivelul anumitor ramuri, care să permanentizeze ideea protecției chiar și în cazurile în care acesta este oficial eliminat, subvenții indirecte mascate și orientate către eficientizarea nemijlocită a producției în ramura protejată.

13. Negocierile privind politicile comerciale protecționiste trebuie purtate pe baze bilaterale (acordurile bilaterale sunt de preferat), deoarece acestea măresc puterea de negociere a partenerilor. Atunci când este avantajos, negocierile plurilaterale sunt dezirabile, ele reducând riscurile de retorsiune sau responsabilitatea țării ca entitate separată. Ca idee generală, politicile protecționiste trebuie aplicate de la caz la caz, în funcție de ramura industrială, selectată pe baza strategiei unice naționale, și în funcție de statul partener, raportat la interesele diplomatice ale României.


 

II.2. Argumente teoretice pro și contra în utilizarea protecționismului. Un istoric al evoluției protecționismului în România, în perioada de tranziție.

 

          Protecționismul este generat de către factorii decidenți, ca urmare a unor motivații economice sau non-economice, care urmăresc corectarea unor imperfecțiuni ale funcționării sistemului economic de piață liberă. Argumentele derivă din:

 

a) Existența imobilității factorilor de producție și a rigidității prețurilor acestora, ceea ce introduce distorsiuni în sfera ofertei (producției);

b) Prezența dezechilibrelor pe piețele de consum ale diferitelor bunuri sau clase de bunuri;

c) Nefuncționarea la echilibru a piețelor factorilor de producție, situarea prețurilor acestora la cote diferite de costurile lor marginale.

d) Exemplul celebru care se oferă, de obicei, pentru argumentarea necesității politicilor protecționiste, este cazul industriilor tinere în dezvoltare, considerate a fi excepția evidentă de la doctrina liberalismului.

e) Un mare grup de justificări în favoarea protecționismului atinge așa-numitele obiective non-economice. Termenul nu semnifică lipsa vreunei corelații cu domeniul economic, ci încearcă să accentueze latura psiho-socială și politică a acestor teorii, care trec dincolo de specificul economic, prețuind valori național-sociale, precum securitatea națională (fie ea alimentară, ecologică, socială sau politică).

          Specialiștii consideră două tipuri de argumente în favoarea utilizării politicilor protecționiste: economice sau non-economice. Prima categorie pleacă de la premisa existenței unor distorsiuni în economia ce trebuie protejată, pentru a favoriza creșterea bunăstării (avuției) naționale. Cea de-a doua categorie de argumente au o natură socio-politică.

 

          A. Rolul esențial al teoriei economice normative este de a putea răspunde întrebării: care este politica intervenționistă optimală, în scopul protejării unei anumite ramuri economice, în prezența distorsiunilor pe piețele interne diverse ? Astfel, pot fi enunțate două propoziții teoretice (Johnson, 1965 [20]), care justifică politicile intervenționiste:

·     Corectarea distorsiunilor de pe piețele interne ale unei economii nu necesită intervenționism sub forma taxelor sau subvențiilor pe comerț exterior. Punctul surprinzător al acestei teorii este că distorsiunile vor fi compensate cel mai bine prin adoptarea unor taxe sau subvenții în sfera producției sau consumului intern, nu prin intermediul politicilor comerciale externe. În afara unor situații extreme, de tipul economiilor cu putere monopolistă sau monopsonistă pe piața mondială, când distorsiunea generată acționează la nivelul prețurilor externe, și când poate fi aplicată cu succes doctrina tarifului optimal, alegerea unor politici protecționiste de tip barieră comercială reprezintă, în majoritatea cazurilor, decizia sub-optimală (“second best”). Ele nu vor asigura, la nivelul întregii economii, maximizarea avuției (venitului) reale.

·     Taxele sau subvențiile aplicate în domeniul comerțului exterior, introduse în scopul restrângerii distorsiunilor interne sau anulării acestora, nu vor crește bunăstarea națională, în mod necesar, prin comparație cu situația în care comerțul ar fi total liberalizat.

 

          B. Printre argumentele considerate non-economice (de fapt, acele argumente care nu presupun neapărat eficientizarea economiei) pot fi enumerate:

·     Argumentul ecologic.- Preocuparea crescândă pentru problemele mediului a făcut din problematica ecologică o sursă din ce în ce mai activă de controverse în sfera comerțului internațional. Există trei probleme esențiale de rezolvat în acest sens:

·     Cum să fie stabilite politicile comerciale astfel încât să permită fiecărei țări din circuitul mondial să-și aleagă nivelurile dorite de protecție a mediului ?

·     Cum să fie sensibilizată opinia internațională și influențată cooperarea internațională în asemenea mod, încât să țină seama de necesitatea menținerii și îmbunătățirii condițiilor de mediu ?

·     Cum să se prevină cazurile în care falsa preocupare pentru protecția mediului devine o scuză pentru impunerea măsurilor protecționiste ?

·     Securitatea națională și apărarea.- Anumite sectoare sau ramuri economice dețin un rol strategic important, făcând țările respective refractare la ideea dependenței de importuri (pentru consum intermediar al acelor ramuri). Exemple destul de clasice sunt, de regulă, industria alimentară, cea de extracție și prelucrare a materiilor prime energetice, sau, în cazul țărilor cu forță militară mare, industria siderurgică. Argumentul apărării naționale implică politici comerciale combinate:

·     Preîntâmpinarea dependenței de importuri de proveniență din țări potenial inamice;

·     Interzicerea exporturilor către țări potențial inamice, în special a acelor bunuri cu conținut tehnologic înalt.

·     Argumentul superiorității producției interne față de importuri - Această teorie are o aparență a bunului simț, care o face deosebit de atractivă: atunci când un bun este produs și consumat intern, atât bunul, cât și banii necesari cumpărării sale, rămân în interiorul țării, în timp ce la cumpărarea unui bun din import, banii vor fi transferați în afara țării. Ca atare, orice țară va fi mai bogată dacă va produce tot necesarul în interior. Evident, nu se ia în considerare faptul că orice produs are un cost atașat, reprezentat de resursele pierdute în timpul procesului de producție. Dacă acest cost este mai mare decât cel al bunului importat, nu este un câștig pentru țară acea operațiune de import? În contra-argumentație, se poate aduce suplimentar un alt argument protecționist, anume: protejarea pieței forței de muncă interne de pericolul șomajului.

·     Teoria industriilor tinere - În cazul acestor industrii, protecția temporară este cerută și argumentată pe criteriul conform căruia, după trecerea unei anumite perioade în care vor fi protejate prin tarife vamale sau subvenții la export, respectivele ramuri economice vor fi capabile să concureze fără alt sprijin pe piața internă și pe cea internațională (costurile de producție vor scădea în timp, odată cu stabilirea regimurilor de economie la scară). Drept urmare, se consideră că protejarea acestor ramuri reprezintă o investiție pentru viitor. De multe ori se face, însă, confuzie între industriile imature și economiile influențate de externalități. Argumentul externalităților se referă la anumite caracteristici permanente ale tehnologiilor utilizate în producție, care introduc distorsiuni permanente în sistemul economic, necesitând intervenție guvernamentală pentru corecție. Argumentul are, în consecință, un caracter static. Prin contrast, argumentul industriilor imature este de factură dinamică, cerând o politică protecționistă temporară, care să compenseze o distorsiune temporară, estimată să dispară odată cu trecerea timpului.

 

          Teoria modernă a protecționismului trebuie să îmbine modelele care caracterizează scena internă și cea internațională, partea reală și cea financiară, psihologia consumatorului și utilitatea producătorilor, viața politică și cea socială. Mai mult decât atât, abordările trebuie să mixeze aspectele normative ale politicilor economice cu realitatea descrisă de teoriile pozitiviste. Bhagwati (1971 [21]) descrie șapte domenii distincte de analiză: suboptimalitatea “laissez-faire”-ului în condiții de piață imperfectă, creșterea împovărătoare, ordonarea politicilor alternative în cazul imperfecțiunilor de piață liberă, ordonarea eficienței diferitelor tipuri de taxe și tarife, compararea comerțului liber cu economia autarhică, compararea comerțului protejat (restricționat) cu economia autarhică, influența obiectivelor non-economice asupra deciziilor de politică economică.

 

          Plecând de la o metodologie proprie de calcul a ratelor efective de protecție în fiecare ramură industrială, am prezentat în studiile corelate anterioare câteva aspecte analitice ale evoluției protecționismului industrial în România, în perioada de tranziție, și am propus anumite scenarii posibile pentru perioada actuală. Concluziile extrase pe baza acestor rezultate sunt expuse în continuare:

 

·        Cu excepția anului 1990, diferențele dintre ratele de protecție nominale și cele efective[8] sunt considerabile. Cele mai mari diferențe sunt observabile la industriile alimentară, textilă și cea de pielărie, sectoare care apar a fi mult mai protejate în realitate. Toate sectoarele care nu participă la comerțul exterior, sau a căror pondere este nesemnificativă, sunt, în realitate, defavorizate, rata efectivă calculată de protecție fiind negativă; surpriza acestor analize este oferită de sectorul producției de energie, care a fost net discriminat de politica tarifară a guvernărilor care au urmat momentului 1989 (cu excepția măsurilor din anul 1991).

·        Datorită faptului că prima etapă a reformei în România (ca și în multe alte țări aflate în tranziție) a fost cea de liberalizare cvasi-totală a comerțului exterior, în 1990 se observă un nivel extrem de redus al ratei de protecție, atât nominală, cât și efectivă. Acest fenomen a agravat criza de sistem economic la momentul respectiv, deoarece sectoarele economice s-au văzut brusc expuse unei competiții externe deosebit de puternice, ceea ce a agravat dezechilibrele interne existente, adâncind recesiunea economică.

·        1991 a fost singurul an în care sectorul energetic a fost protejat prin introducerea unor tarife vamale; mai mult decât atât, politica comercială a guvernului din acel an pare să fi fost consistentă cu dezideratele dezvoltării pe termen lung, presupunând protejarea unor industrii competitive tradiționale (industria ușoară, chimică, constructoare de mașini și energetică). Lipsa relativă a protecționismului poate fi observată în sectorul extractiv sau în cel metalurgic, dar acestea au fost subiectul unor transferuri masive sub forma subvențiilor bugetare, primind protecție pe alte canale; oricum, este remarcabilă orientarea protecției către sectoare care folosesc intensiv forța de muncă, nu către sectoarele ineficiente, care necesitau restructurare tehnologică masivă, sau reducere drastică a activității globale.

·        Tendințele globale remarcate pe perioada 1990-1993 demonstrează o creștere sensibilă a nivelului de protecționism, simultan cu reducerea diferențelor inter-sectoriale. Acest lucru poate fi apreciat drept o evoluție pozitivă, politicile comerciale ajutând reducerii gradului de distorsiune prezent în economia românească.

 

           La aceste constatări privind situația în perioada de început a tranziției, și care demonstrează clar lipsa unei strategii unitare în domeniul protecționismului, putem adăuga concluziile calculelor bazate pe trei scenarii posibile, ce pleacă de la premisa comună a implementării programului de austeritate și restructurare demarat în anul 1997:

 

1.    În oricare dintre cele trei scenarii, rata globală a protecției se va diminua față de perioada anilor 1993-1995, datorită a doi factori:

·        Scăderea masivă a subvențiilor în 1997, urmare a politicilor de austeritate și eficientizare economică adoptate;

·        Micșorarea ratelor tarifelor vamale în 1997, pe linia reducerii treptate a protecționismului vamal - cerință inclusă în protocolul de aderare la OMC și în Acordul de asociere la Uniunea Europeană.

 

2.    Se poate observa o tendință de uniformizare a ratelor efective de protecție, odată cu înaintarea României pe linia procesului de reformă și tranziție. Diferențe consistente rămân între sectoarele care produc bunuri comercializabile extern și cele care produc doar pentru piața internă (construcii, transporturi, comunicații, servicii financiare, comerț interior, administrație publică etc.). De altfel, acestea din urmă sunt raportate în analiză doar pentru a oferi imaginea exactă a echivalentului protecției într-o economie; se demonstrează apariția distorsiunilor chiar și în ramuri care aparent nu schimbă produsele sau serviciile lor cu restul lumii. Dacă în 1993 rata efectivă de protecție varia între -20% și 80%, iar în 1995 gama se mărise la -14%, respectiv 91%, pentru scenariile echivalente anului 1997, variația maximă se înregistrează în scenariul de bază, gama ratei efective de protecție fiind între -11% și 54%. Rezultatele se situează în limitele normale ale teoriei economice, reducerea subvențiilor diminuând gradul de distorsiune din întreaga economie și permițând apropierea sistemului global de cel al unei piețe libere.

 

3.    În acest moment (conform scenariului de bază [9]), după liberalizarea prețurilor energiei și reducerea consistentă a subvențiilor acordate sectoarelor ineficiente, ramurile cele mai protejate ale economiei României sunt:

·        Industria alimentară, a băuturilor și a prelucrării tutunului.- gradul ridicat de protecție efectivă provine din tarifele vamale încă ridicate, care s-au menținut în urma negocierilor cu Grupul Băncii Mondiale din februarie 1997, referitoare la acordarea unor credite direcționate către România. Prezența unui protecționism de tip tarifar în această ramură nu constituie un factor negativ pentru economia noastră, printre argumentele în favoarea acestei aserțiuni putându-se enumera:

·        în contextul în care gradul de protecție aplicat produselor agro-alimentare este ridicat pe plan mondial (cu precădere în Uniunea Europeană), absența unui comportament asemănător din partea României ar echivala cu auto-impunerea unor constrângeri discriminatorii;

·        această ramură are, în orice țară, caracteristicile unui sector strategic; fenomenul este accentuat în țara noastră, unde ponderea agriculturii în formarea produsului intern brut este foarte ridicată (20%);

·        reducerea subvențiilor și a tarifelor, simultan, a produs, pe termen scurt, o dereglare la nivelul eficienței economice a unităților producătoare interne, care au trebuit să facă față brusc unei presiuni crescute din partea exportatorilor externi (majoritatea acestora bucurându-se de subvențiile Uniunii Europene), dar și diminuării cererii interne, urmare a programului de austeritate recent adoptat.

·        Industria constructoare de mașini, utilaje și echipamente.- menținerea unei rate efective de protecție peste media națională este, și în acest caz, acceptabilă. Aceste industrii, caracterizate de o intensitate mai mare a factorului capital în raport cu forța de muncă, trebuie să fie susținute pe termen scurt pentru a-și forma un comportament adaptabil, competitiv pe plan internațional. Acestea sunt ramurile de la care se așteaptă saltul de productivitate necesar dezvoltării economice durabile; o combinare a politicilor de protecție cu cele de atragere a investiției străine directe ar putea asigura o evoluție favorabilă a sectorului, fără inducerea unor perturbații negative nedorite.

·        Ramura prelucrării produselor nemetalice.- este o ramură tradițională a economiei României, cu un indice de specializare al producției și al exportului relativ ridicat (comparativ cu țările Uniunii Europene). Menținerea în continuare a unui grad ridicat de protecție nu se justifică, deoarece sectorul are o dinamică redusă pe piața internațională, în timp ce, pe plan intern, firmele producătoare au suficiente resurse pentru a face față competiției externe, fără a prelua resurse suplimentare de la bugetul statului (subvenții) sau a transfera costuri suplimentare în sfera consumatorilor interni (tarife).

·        Industria extractivă.- existența unui nivel de protecție încă ridicat în această ramură se datora acordării masive a subvențiilor, care, deși au fost diminuate considerabil prin raportare la anii anteriori, nu pot fi eliminate brusc, existând riscul unor convulsii sociale puternice. Oricum, toate scenariile de viitor se pot orienta către niveluri mai mici de protecție în ramura extractivă, ținând seama de actuala politică guvernamentală și de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare cu grad scăzut de eficiență.

 

4.    Industria metalurgică și de prelucrare a metalelor a fost defavorizată de politicile recent adoptate, rata efectivă de protecție rezultând negativă în cadrul scenariului de bază. Este posibil ca rezultatul să fie urmarea unor inconsistențe în datele globale ale ramurii. Concluzia de acest gen este susținută de rezultatele calculelor în cadrul scenariilor 2 și 3 [10], în care protecționismul rezultă ridicat pentru aceste sub-ramuri industriale. Putem concluziona că ramura metalurgică continuă să fie puternic protejată, ceea ce atrage numeroase consecințe negative pentru economia României, cum ar fi:

·        Se poate menține impresia falsă, care a fost puternic susținută de grupurile de presiune internă, că sectorul metalurgic este un sector economic eficient și viabil pentru România, generator de exporturi masive și oferind numeroase locuri de muncă, direct sau indirect. În realitate, metalurgia românească este departe de a putea genera, pe verticală sau orizontală, mai multe locuri de muncă în viitor, deoarece piața mondială este saturată (și în declin) în acest domeniu, iar piața internă este departe de a putea acoperi cu cerere capacitatea imensă de producție existentă (datele ce justifică aceste afirmații sunt prezentate și analizate în documentația fazei B.2.1 din 1997 a prezentei teme). În plus, datorită consumurilor sale intermediare energetice mari, metalurgia creează o balanță comercială negativă (în pofida exporturilor mari, importurile de produse intermediare sunt și mai mari) [11].

·        Datorită dimensiunii sale (ca pondere în producție, în PIB, în exporturile țării și în forța de muncă din sectorul industrie), metalurgia atrage subvenții foarte mari, în valori nominale, care grevează puternic deficitul bugetar, alimentând pericolul inflaționist sau micșorând valoarea altor cheltuieli (protecție socială, cercetare, educație).

 


 

II.3. Recomandări și soluții de stimulare economică a industriei românești

 

          Vom reactualiza, în acest sub-capitol, recomandările date în lucrările anterioare, pentru nivelul macro- și micro- al economiei, privind posibilele acțiuni ce pot fi luat la nivelul subramurilor industriei românești, în scopul protecției industriei autohtone.

 

          Dezvoltarea economiei românești, de acum înainte, trebuie direcționată către stimularea acelor sectoare economice, a acelor industrii care corespund ca dinamică tendințelor economiei mondiale, acționând complementar sau suplimentar pe liniile de dezvoltare generate în cadrul economiei Uniunii Europene. Întreaga strategie de creștere va trebui să răspundă unor cerințe sectoriale precise, planurile sau scenariile globale, neorientate în dezagregare sectorială, neavând mulți sorți de îzbândă.

 

II.3.1. Măsuri stimulative la nivelul global al politicilor economice-

 

          Aceste măsuri trebuie să conducă la crearea mediului economic, social și politic care să permită și să impulsioneze dezvoltarea rapidă a ramurilor industriale prioritare. România se confruntă, la nivel macro, și micro-economic, cu o profundă lipsă de capital, de resurse tehnologice și financiare, care să-i faciliteze realizarea unui ritm înalt de creștere a productivității. De aceea, dezvoltarea țării este condiționată de atingerea a două obiective concrete: atragerea investiției străine (prioritar, a celei directe), prin măsuri fiscale, flexibilizarea (accelerarea, operaționalizarea) fluxurilor financiare [12] și impulsionarea activității de export pentru a echilibra sau contrabalansa deficitul dublu actual al României (bugetar și extern). În acest sens, trebuie realizate următoarele acțiuni:

 

1. Implementarea unui sistem financiar-bancar propice unei societăți moderne, democratice, având la bază un sistem economic cu mecanisme de piață liberă. Fără a avea asigurate toate instrumentele financiare cu care actorii pieței concurențiale sunt obișnuiți să opereze în majoritatea statelor dezvoltate ale lumii, nu ne putem aștepta ca investitorii străini să fie atrași de industria romănească, iar circuitul investițional intern va fi obstrucționat, în continuare, de lipsa creditelor într-un mediu lipsit de încredere. Noile modificări la Legile Bancare, care ar trebui însoțite de reguli mai clare de prudențialitate, constituie un prim pas către deschiderea pieței financiare românești în fața competiției internaționale. Concurând cu băncile străine, băncile românești vor trebui să renunțe la metodele informale de operare și să-și eficientizeze activitatea, prin scurtarea timpului de livrare a serviciilor. Teama că expunerea sistemului bancar la concurență externă ar conduce la dispariția firmelor autohtone este complet nejustificată, după cum o demonstrează experiența altor state în tranziție (Cehia, Polonia). Condiția esențială a funcționării corecte a sistemului financiar-bancar este dată de asigurarea stabilității macroeconomice, reducerea inflației fiind principalul factor de credibilitate.

 

2. Atragerea, pe toate căile posibile [13], a resurselor necesare dezvoltării rețelelor infrastructurale (transporturi, comunicații, informațională, de suport distribuțional la nivelul comunităților umane) este un alt obiectiv esențial, pe termen lung, al României, dată fiind actuala situație precară a acestor interfețe necesare funcționării sistemului economic (subdimensionate și neglijate de fostul regim socialist autarhic). Facilitarea transferurilor de informații și mărfuri în interiorul economiei va constitui unul dintre cei mai puternici stimulatori ai dezvoltării industriale (cu precădere, a ramurilor noi, care necesită impulsuri inițiale de factură informațională și financiară).

 

3. Cea mai importantă operațiune, și care necesită timpul cel mai îndelungat, este transformarea mentalității administrației centrale și locale, astfel încât să se creeze, cu trecerea timpului, o structură de personal administrativ flexibil, care să se poată adapta din mers la cerințele nou apărute în cadrul economic, eventual – să prevadă și să contureze intern tendințele noi ale pieței mondiale.

 

          Având asigurate condițiile expuse mai sus, va fi mult mai ușor să se construiască setul de măsuri direcționate pentru stimularea acelor sectoare industriale de interes, stabilite prin decizie politică.

 

II.3.2. Măsuri specifice de stimulare a activității industriale-

 

          Dacă, în subcapitolul anterior, am descris câteva metode de stimulare a cadrului general economic, ne vom referi acum la anumite politici economice specifice ce trebuie modificate sau implementate, pentru a asigura dezvoltarea dorită a ramurilor industriei românești:

 

A. Legislația în domeniul investițiilor.-

- Reducerea gradului global de fiscalitate a profitului reinvestit (atunci când profitul este reintegrat sub forma investițiilor de capital de retehnologizare - echipamente, utilaje, linii tehnologice, licențe, drepturi de autor, documentație, cercetare-dezvoltare). Măsura trebuie aplicată nediferențiat investitorilor străini și autohtoni; în ramurile unde se dorește o dezvoltare prioritară, stimularea poate lua forma exceptării fiscale integrale pentru profitul reinvestit.

- Introducerea unor exceptări fiscale speciale în cazurile în care se asigură - direct sau indirect - noi locuri de muncă în economie, urmare a investițiilor efectuate. Crearea de noi locuri de muncă este cel mai important indicator al creșterii economice durabile, ea putând însemna apariția efectivă a unor noi firme (vertical și orizontal, în raport cu firma investitoare), generarea unor locuri de muncă în interiorul firmei investitoare, sau formarea/educarea forței de muncă pentru calificare în domenii de înaltă specializare caracteristice firmei investitoare.

 

B. Politica fiscală/ de venituri.-

- Reducerea globală a ratei de impozitare a profitului. Numeroase exemple sunt oferite de economia mondială în sensul impactului favorabil al acestei măsuri asupra dezvoltării economice globale sau specific sectoriale (După diminuarea nivelului de fiscalitate a profiturilor, simultan cu deschiderea totală a țării în fața investitorilor străini în anumite domenii de vârf, în finalul deceniului 9, Irlanda a devenit statul cu cel mai înalt ritm anual de crețtere din Europa; în 1991, Regatul Unit a coborât rata taxei pe profit de la 35% la 10-15%, fapt care a constituit unul dintre factorii decisivi în redresarea economiei după criza din 1990-1992, permițând rate de creștere superioare mediei UE).

- Reducerea globală, și îngustarea ecartului de impozitare, la veniturile populației (deocamdată, la nivelul salariilor). Dacă grila de impozitare crescătoare în funcție de mărimea veniturilor este o măsură cu impact social pozitiv, ea asigurând din start posibilitatea redistribuției veniturilor în societate, din punct de vedere strict economic, ea reprezintă o distorsiune perversă, care are efecte nocive asupra motivațiilor celor mai performante segmente ale activității industriale (adică exact acele firme dispuse să plătească mai mult pentru forța lor de muncă)

 

C. Politica de cheltuieli bugetare.-

- Îndreptarea subvențiilor bugetare către acele sectoare industriale considerate strategice sau noi (ramuri în formare, care necesită investiții masive de capital fix). Subvenționarea acestor ramuri este permisă de reglementările internaționale (la fel, și protecția lor prin mijloace general interzise, cum ar fi contingentările). Atenția deosebită trebuie acordată procesului de selectare a acestor ramuri: selecția va urma criterii riguroase, bazate pe analiza eficienței economice, și nu va mai permite cedarea în fața presiunilor grupurilor de interese din industriile tradiționale, majoritatea – aflate în declin.

- Constituirea unor fonduri investiționale speciale, de natură mixtă sau publică (buget și populație), destinate stimulării anumitor ramuri industriale. Procesul trebuie însoțit de o informare riguroasă a opiniei publice, pentru a avea suportul necesar din partea investitorilor potențiali.

- Suplimentarea bugetului destinat educației cu fonduri cu destinație precisă, menite să formeze forța de muncă pentru sectoarele ce vor fi dezvoltate pe termen mediu și lung, sau destinate pregătirii managerilor în acele sectoare și la nivelul macroeconomic (administrația și decidenții politici).

 

II.3.3. Măsuri specifice la nivel dezagregat sectorial-

 

          Este din ce în ce mai dificil să se pună în aplicare măsuri discriminatorii inter-sectoriale, ținând seama de constrângerile auto-impuse generate de dorința participării României la majoritatea acordurilor internaționale, de procesul de aliniere la standardele UE din cadrul etapei de pre-aderare, sau de angajamentele incluse în înțelegerile cu marile organisme finanțatoare (creditoare) mondiale. Cu toate acestea, un guvern și o clasă politică decidentă flexibilă va găsi căile de negociere a implementării unor asemenea măsuri, dacă va exista a strategie foarte bine definită de dezvoltare la nivelul întregii economii.

 

1. Investiția străină directă trebuie orientată către sectoarele pe care le considerăm de interes; acest lucru presupune negocierea flexibilă, caz cu caz, a condițiilor de privatizare (spre exemplu) a marilor firme aflate acum în proprietatea statului, având ca obiective principale transferul de tehnologie înaltă către România și generarea de noi locuri de muncă. În toate țările dezvoltate ale lumii, există o legislație liberală în domeniu, dar procesul de negociere a investițiilor importante rămâne să se desfășoare, de multe ori, în spatele ușilor închise.

 

2. Procesul de reorientare / formare / educare a forței de muncă către sectoarele de interes este un aspect decisiv. El nu constituie, de obicei, o caracteristică a politicilor guvernamentale, deoarece este un proces cu efecte pe termen lung; flexibilitatea unei guvernări constă tocmai în capacitatea acesteia de a putea trece, de multe ori, peste orizonturile electorale, pe termen foarte scurt.

 

3. Instituirea unor fonduri investiționale speciale, pentru construirea anumitor obiective în anumite sectoare industriale, sau pentru formarea profesională a forței de muncă pentru un anume sector, este o metodă care poate surmonta lipsa acută de resurse financiare interne. Impulsionate inițial de la buget, cu sume relativ modeste, aceste fonduri “publice” pot crește prin participare individuală a întregii populații, cu condiția explicării foarte riguroase a avantajelor publice ulterioare, și a urmăririi corectitudinii procesului de finanțare și utilizare a resurselor. Pentru domeniile infrastructurale, care necesită fonduri financiare uriașe, aceste metode de stimulare pot oferi unica soluție, în perioade de austeritate. Exemplul Filipine este edificator în acest sens, rețeaua de transport și cea energetică a țării fiind revigorată pe baza a astfel de fonduri, în ultimii 20 de ani.

 

          Nu trebuie să uităm că România nu a aderat încă la Uniunea Europeană, iar memorandum-urile cu organismele financiare internaționale sunt maleabile dacă obiectivul crucial al asigurării dezvoltării stabile este atins. În consecință, negocierea termenilor de operare în fiecare sector industrial, precum și a restricțiilor pentru România, este un proces adaptabil, dinamic, din care România poate ieși câștigată, în sensul impunerii propriilor priorități economice. Condiția necesară este ca obiectivele strategice ale României să fie mai bine definite decât cele ale restului lumii referitoare la economia noastră.

 

II.3.4. Soluții legislative de sistem cu impact privind stimularea și protecția industriei autohtone.-

 

Soluții și recomandări de prevederi legislative privind coerența tarifului vamal

 

1.   Prevederea, prin lege, a unor criterii unitare după care se stabilesc procentele de taxă vamală, pe relațiile pe care acestea mai operează (unde nu sunt exceptări prin acordurile de liberalizare a comerțului la care România este parte). Variante:

 

Sub aspectul gradului de prelucrare: a) procente egale pe fluxul tehnologic pentru materii prime, materiale, piese, subansamble, ansamble. instalații complexe, aceleași în cadrul unei ramuri sau subramuri sau grupe de produse; b) (variantă recomandată stimulativă și protectoare pentru producția cu valoare adăugată ridicată): procente crescătoare pe fluxul tehnologic - mai scăzute la materii prime brute, apoi - crescute progresiv în relație cu gradul de prelucrare, cu valoarea adăugată a produselor; totuși - creșteri atent optimizate, pentru a încuraja producția proprie cu valoare adăugată ridicată, pe de o parte, dar pentru a nu ridica piedici în calea utilizării produselor cu valoarea adăugată ridicată în economie, pe de altă parte. În varianta b) - luarea de măsuri pentru evitarea evaziunii vamale prin definirea riguroasă a gradului de prelucrare, sau, dacă acest lucru nu este posibil - trecerea la varianta a).

 

Sub aspectul existenței fabricației interne, comensurat cu necesitatea / utilitatea internă: a) eliminarea temporară a taxelor vamale (exceptarea) pentru produsele care nu se fabrică în țară și nu există condiții pentru a se iniția fabricația, în funcție și de necesitatea economică și socială a importării produselor respective (menținerea de taxe vamale și accize pentru produse nocive sau pentru produse considerate a fi de lux); b) pentru produsele care se fabrică în țară, la prețuri necompetitive sau / și la performanțe necompetitive, variante: b1) diferențierea taxelor vamale nu numai pe tipuri de produse, ci și pe niveluri / clase de performanță (prin definirea în consecință a pozițiilor tarifare): taxe mai mari pentru produse de performanță scăzută (protejând și pe producătorii români, și pe utilizatorii români); taxe procentuale mai mici pentru produsele de înaltă performanță (care oricum sunt mai scumpe, încă de la producător), facilitând utilizarea lor în economie și societate, sau, după caz, în consumul individual. Să fie lăsate deschise posibilitățile de a începe în viitor fabricația internă a produselor de înaltă performanță (taxe vamale în consecință), dacă strategiile prevăd acest lucru sau dacă există o șansă rezonabilă de realizare. b2) Comensurarea importanței protecției producătorilor români cu importanța accesui utilizatorilor români la produsele respective; luarea în considerare a importanței economice și sociale a penetrării produselor pe piața româneasca (exemple: calculatoare, medicamente de importanță vitală etc.).

 

2.   Stabilirea tarifului vamal pe baza strategiilor și a cercetărilor de marketing care să fundamenteze viitorul producției și viitorul utilizării produselor pe piața românească, în contextul pieței globalizate și al piețelor regionale.

3.   În funcție de situația socială și stadiul restructurării unor ramuri - recurgerea la prevederile art.29 din Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, care dă posibilitatea unor creșteri temporare a taxelor vamale.

4.   Stabilirea, prin lege, că tariful vamal general, respectiv proiectul părții române privind tariful vamal la negocierile în vederea încheierii unor noi acorduri de comerț, se negociază în condiții de dialog economico-social între organele de stat abilitate (finanțe, industrie, agricultură, comerț, protecția consumatorului, protecția mediului, alte organisme de specialitate - pe economie, pe domenii sau pe ramuri) și organizațiile neguvernamentale de resort: camerele de comerț și industrie, asociațiile de producători și asociațiile de consumatori, institutele de cercetări, alte formațiuni ale societății civile, pentru armonizarea intereselor contradictorii implicate.

Protecția industriei față de concurența neloială a produselor de calitate necorespunzătoare, din țară și din import; creșterea responsabilității industriei pentru calitate; protecția industriei față de propriile deficiențe de calitate. Soluții și recomandări de prevederi legislative.

 

1.   Prevederea ca infracțiune a inscripționării produsului, a etichetei sau a ambalajului cu parametri sau caraceristici neconforme cu realitatea; a comercializării de produse cu defecte, ca urmare a neefectuării verificărilor, reglajelor, testărilor etc. prevăzute prin tehnologie și garantate conform specificațiilor de produs.

2.   Pentru orice produs perisabil - obligativitatea inscripționării vizibile și inteligibile, în limba română, pe fiecare exemplar de produs, a termenului de valabilitate / de expirare și a condițiilor de păstrate; infracțiune, amenzi și confiscarea mărfurilor pentru neinscripționare sau inscripționare neconformă cu realitatea.

3.   Stabilirea răspunderii juridice, civile și, după caz, penale, pentru daunele provocate de agentul economic de orice fel, inclusiv producător, și a dreptului de a sesiza justiția și a pretinde daune atât pentru persoanele fizice dăunate (și direct, nu numai prin intermediul asociațiilor), cât și pentru cele juridice, inclusiv pentru cele care au avut prejudicii datorită caracterului de concurență neloială al faptelor menționate.

4.   Pentru defecte în termenul de garanție - nu numai reparare / înlocuire gratuită, ci și despăgubiri automate obligatorii, cu cotă procentuală din valoarea produsului, pentru disconfortul creat cumpărătorului prin tulburarea de folosință și pentru deranjul pentru a obține repararea / înlocuirea.

5.   Actualizarea cu inflația a valorilor amenzilor prevăzute în actele normative citate.

6.   Adăugarea, ca sancțiune, a retragerii autorizației de funcționare , respectiv a dizolvării agentului economic - persoană juridică, precum și interdicția de a mai profesa în viitor acte de producție sau, după caz, de comerț sau servicii, pentru persoanele fizice responsabile.

 

Implicarea și cointeresarea managerilor societăților comerciale în procesul de restructurare și privatizare. Soluții și recomandări de prevederi legislative.

 

1.   Definirea profilului impozitabil ca diferență între toate veniturile și toate cheltuielile legale din cursul exercițiului financiar (indiferent la ce venituri, trecute, prezente sau viitoare se referă cheltuielile), cu actualizare la inflație.

2.   Cointeresarea managerilor în procesul de privatizare (comision din valoarea vândută) și în lucrările destinate restructurării, eficientizării și perfecționării, în perspectivă, a activității societății comerciale.

3.   Desființarea treptelor intermediare AGA - CA - Manageri. Pentru societățile comerciale cu capital încă majoritar de stat - contract direct cu managerul sau cu echipa managerială, care exercită rolul de proprietar, mandatat de FPS.

4.   La privatizare (trecerea sub pragul de 50% capital de stat) contractul de management continuă de drept, ca și contractele tuturor angajaților, ca și tot activul și pasivul societății, până la luarea de către noua majoritate acționarială a măsurilor de restructurare, în condiții negociate.

Specificație - alte recomandări privind nișe de perfecționare a unor prevederi legislative cu caracter de sistem

 

          Există necesitatea ca problematica protecției și a stimulării industriei autohtone să fie analizată și soluționată în ansamblul legislației economice. Analizele efectuate conduc la recomandări de soluții și prevederi legislative, cu impact asupra protecției și stimulării industriei autohtone pe piața internă, în concurența cu produsele industriale de import, privind:

 

·     Asigurarea condițiilor de creditare a activității productive, cu ciclu mediu și lung de producție; înființarea unor bănci de credit industrial.

·     Corelarea politicii de subvenții de stat (în special în agricultură și pentru produsele industriei alimentare) cu cea din țările cu care avem acorduri de liber schimb.

·     Reducerea cheltuielilor neproductive și creșterea operaționalității societăților comerciale cu profil industrial, prin reducerea drastică a birocrației financiar-contabile, simplificarea fumularisticii și a formelor. Reducerea aprobărilor, autorizărilor, documentelor etc. din diferite domenii ale activității economice; evitarea fenomenelor negative care ar apărea prin creșterea răspunderii agenților economici în caz de daune, accidente, avarii etc.

·     Promovarea de facilități financiare (inclusiv reduceri de taxe vamale) pentru informatizarea activităților din economie, ca factor al eficientizării generale și al creșterii competitivității.

·     Eliminarea penalizărilor (impozitării ca profit) a tuturor cheltuielilor pentru reclamă și publicitate.

·     Soluționarea problemelor de competitivitate legate de cheltuielile neperformante nesemnificative pentru activitatea actuală și pentru restructurarea viitoare a economiei, dar care grevează asupra acesteia și o distorsionează (rambursări de credite vechi, amortizări pentru clădiri și utilaje nefolosite etc.); crearea de condiții legale pentru vinderea / valorificarea acestora la condiții de piață, în special - pentru punerea lor la dispoziția IMM în condiții suportabile; în general - pentru restructurarea și eficientizarea voluntară, prin forțe proprii, a societăților comerciale de profil industrial. Transformarea restructurării dintr-o operațiune efectuată prin decizii administrative centraliste și etatiste, luate “cu bucata”, caz cu caz, într-un proces economic descentralizat, diseminat, autoportant, homeostatic, stimulat (și admis!) prin instrumente de piață, la inițiativa, interesul și nivelul unităților în cauză.

·     Comensurarea fiscalității (și a celorlalte taxe ce grevează asupra profitabilității agenților economici) cu impactul acesteia asupra competitivității în raport cu produsele străine pe piața românească.

·     Stabilirea de facilități fiscale și de finanțare avantajoase pentru profilul reinvestit, cu prioritate - în realizări de produse și servicii competitive, în dotări tehnologice, ecologice și informatice.

·     Elaborarea unui program național de educare și instruire a populației în spiritul economiei de piață, de înarmare cu cunoștințele și abilitățile necesare în economia de piață.


Capitolul III - Recomandări finale de sinteză privind protecția industriei românești

 

          Majoritatea recomandărilor, concluziilor și constatărilor au fost enumerate și sintetizate în subcapitolele anterioare. De asemenea, am prezentat, la finalul subcapitolului I, o încercare de ordonare a sectoarelor industriale din România din punctul de vedere al unor priorități economice naționale. Selecția făcută este una dintre posibilități. Rolul decidenților este de a hotărî, cu exactitate, cum va arăta lista prioritară a subramurilor industriei românești care necesită o atenție specială acordată pentru a le eficientiza, a le face mai competitive pe plan mondial, sau pentru a le ajuta să se dezvolte.

 

          Vom încerca să schematizăm, în continuare, posibili algoritmi ce ar putea fi aplicați în scopul protejării industriei românești, constând din pachete de măsuri de politici economice diverse.

 

A.  Primul pas, indiferent de selecția finală a ramurilor, constă în efectuarea unor analize de sistem structural industrial complete, care să se bazeze pe o imagine de sus în jos asupra industriei românești, amplasată în contextul întregii economii a României. Dacă executivul nu va înțelege că orice politică economică trebuie aleasă după un plan strategic de dezvoltare globală, că numai coerența setului de politici economice poate conduce la succes, că a apleca urechea la diferite recomandări provenite din medii minoritare interesate unidirecțional de anumite sectoare industriale este un comportament negativ, pe termen lung, pentru întreaga societate, atunci rolul său nu poate deveni pozitiv în încercarea de eficientizare a economiei noastre. Pe de altă parte, politica de “laissez-faire” este foarte utilă din punct de vedere teoretic, dar economia modernă începe să pună accentul - din ce în ce mai mult - pe mimetismul societății economice, care pare să adopte comportamente existente la nivelul individului. Reîntoarcerea macroeconomicului la rădăcinile sale microeconomice, căutarea explicațiilor comportamentelor economico-sociale în teoria jocurilor, în teoriile psiho-sociale ale conceptului de putere, sunt fenomene des dezbătute în lumea contemporană. Analizele structurale și comparative ale industriei românești trebuie făcute în mod științific, cu implicarea (pe bază de cointeresare) a cercetării științifice autohtone și străine, și a furnizorilor de date privind economia (industria) românească (CNS, Camerele de Comerț și Industrie, Ministerul Industriei și Comerțului, alte instituții corelate cu procesul de privatizare, fluxurile de capital financiar, sau capabile să conducă anchete orientate în lumea firmelor industriale). Scopul final al analizelor este să pună la dispoziția decidenților politici două instrumente fundamentale: a) o bază de date completă asupra industriei românești, în dezagregare sectorială, urmărind indicatori de eficiență, competitivitate, vulnerabilitate, agresivitate; b) un set de criterii de evaluare a respectivilor indicatori, pe baza căruia să se poată lua deciziile (strategice) de selecție a ramurilor prioritare din industria românească, cele care vor fi susținute, inclusiv prin politici protecționiste.

B.  Al doilea pas, poate cel mai important, va fi cel al deciziei la nivel politic, de desemnare-selectare a ramurilor prioritare, pe baza rezultatelor analizei efectuate.

C.  Politicile de protecție vor fi orientate prioritar către ramurile prioritare care au nevoire de protecție, conform rezultatelor analizei. Protecția trebuie acordată diferențiat, în raport cu stadiul de evoluție al ramurii industriale selectate, și cu motivul pentru care această ramură a fost selectată.

D.  Pentru ramurile care au specializare a producției în raport cu Uniunea Europeană și/sau cu țările CEFTA (obiectivul integrării noastre în UE trebuie permanent avut în vedere, iar comparația cu celelalte state candidate trebuie făcută mereu), strategiile de protecție adoptate sunt specifice dezideratului de menținere și ameliorare a cotei de piață internă și externă. Aceste ramuri, pentru a-și menține poziția de piață deja câștigată au nevoie de un grad mai mare de competitivitate, sunt supuse unui climat concurențial mai puternic, sunt mature și au un înalt grad de risc social (datorită numărului relativ mare de angajați). Este posibil ca presiunea asupra acestor ramuri să crească și datorită prezenței unui trend descrescător al cererii mondiale, în această perioadă (cum poate fi dat exemplul industriei de prelucrare a produselor nemetalice, sau cel al siderurgiei de bază [14])Analiza de eficiență economică poate spune dacă ramura respectivă trebuie sprijinită sau nu; o ramură ajunsă la ponderi mari în producția totală pe baza unui consum exagerat de materii prime scumpe, de energie, sau de produse intermediare care cer un efort mare valutar, sau care a fost subvenționată puternic în trecut, nu este - în mod necesar - eficientă, protecția putând să-i fie retrasă gradual. În cazul în care necesită protecție, politicile trebuie să fie agresive, pur protecționiste, pentru a facilita monopolul autohton pe piața internă (condiția de eficiență și competitivitate trebuie oricum îndeplinită). Cel mai recomandabil ar fi un mix de politici comerciale bazat pe bariere administrative (care să nu permită importuri de aceeași natură cu produsele autohtone), dar pe tarife relativ reduse, pentru a menține prețurile interne la nivel scăzut. Subvențiile mascate la export, sub forma exceptărilor fiscale sau a încurajării investițiilor (fiscal sau prin creditare ieftină) pentru ramura exportatoare, sunt și ele dezirabile.

E.   Pentru ramurile prioritare cu specializare ridicată a exporturilor, politicile pot fi asemănătoare cu cele descrise mai sus, dar cu nuanțări în ceea ce privește domeniul investițiilor străine. Aceste ramuri se “mișc㔠deja în mediul concurențial extern; pentru ele este decisivă menținerea pieței interne și cucerirea de piețe noi, eventual de nișe de piață. Protecția pieței interne este mai puțin importantă, deoarece cererea internă nu este majoritară în determinarea producției ramurii (industria textilă, a confecțiilor, pielăriei și încălțămintei, mobilei, îngrășămintelor). Politicile adoptate trebuie să faciliteze alianțele cu parteneri puternici externi, pentru consolidarea piețelor existente sau cucerirea noilor piețe; nu trebuie să ne amăgim cu ideea de a putea susține singuri o bătălie pentru supremație mondială pe o anumită piață, în prezent, dar nici nu trebuie să uităm că există o asemenea posibilitate pentru viitor, în anumite domenii. Rolul investitorilor străini bine selectați poate fi esențial, cu atât mai mult cu cât subramurile industriale în care România deține aceste specializări sunt puternic protejate pe plan mondial (metalurgie, textile-fibre). Politicile de relaxare fiscală direcționată în sensul atragerii investitorilor străini, pot fi combinate cu politici de creere a noi locuri de muncă (realizându-se un dublu câștig). Exemplul dezvoltării economiei Irlandei, în ultimii 20 de ani, este elocvent, în acest sens.

F.   Politicile protecționiste care sunt recomandabile în cazul industriilor tinere, pentru care există dorința de a fi dezvoltate în viitor, pot fi alese dintr-un set de exemple adoptate, în ultimele decenii, de statele din sud-estul Asiei. Ele sunt de factură agresivă, bazându-se pe totala deschidere inițială a țării respective la capitalul străin, la know-how-ul din sfera tehnologiei, sau din cea a managementului, dar pe protecționism exagerat la nivelul importurilor substituibile. În dezvoltarea rapidă a acestor ramuri, formarea forței de muncă este decisivă și trebuie făcută într-un ritm accelerat. Politicile de facilitare a formării personalului calificat în aceste ramuri (exemple- exceptări fiscale acordate firmelor străine, investitoare în România, care își specializează personalul român în locații externe cu cea mai înaltă tehnologie, burse guvernamentale în domenii prioritare etc.) pot ajuta la dinamizarea întregului proces. Toate facilitățile acordate acestor industrii trebuie anunțate pe perioade de timp limitate, de la inițierea protecționismului, pentru a nu genera distorsiuni prin permanentizarea conceptului de protejare a ramurii respective (ceea ce ar produce lipsa unor motivații pentru competitivitate sau eficiență).

G. În cazul ramurilor considerate prioritare din motive strategice, deciziile sunt cele mai complexe, iar politicile protecționiste presupun măsuri în toate domeniile vieții economice. Pentru România, industria alimentară, de exemplu, este mai mult decât o industrie de asigurare a consumului intern de bază; ținând cont de ponderea foarte mare pe care agricultura o deține în produsul intern brut, rezultă că potențialul teoretic de a furniza materie primă pentru industria alimentară este foarte mare, comparativ cu oricare alt stat european. În consecință, potențialul de export trebuie să fie crescut, deoarece el se situează la limita inferioară, în prezent. Politicile protecționiste nu trebuie să omită faptul că piața de desfacere a acestei industrii este întreaga populație a României, deci, este necesară construcția unei ramuri competitive atât pe plan mondial, cât și pe piața internă, unde prețurile trebuie să rămână mici. Actualmente, tarifele mari, încă existente în această ramură, sunt justificate în fața atacurilor agresive ale produselor alimentare externe, în majoritate susținute prin subvenții mascate sau nemascate; pe de altă parte, ele afectează puterea de consum a populației, alimentând tendințele inflaționiste mari de pe piața internă. Politicile ar trebui mai mult orientate către eficientizarea producției agricole primare, deoarece spațiul de acțiune lăsat sectorului industrial alimentar este restrâns. Industria de prelucrare a materiilor prime energetice este supusă influenței prețurilor mondiale, care sunt receptate necondiționat de țara noastră (fără nici-o putere de impunere în acest sector). Totuși, România deține o capacitate de prelucrare foarte mare - în domeniul produselor petroliere - care ar trebui transformată în atu după momentul liberalizării prețurilor, încercat parțial în 1997. Neavând resursele financiare necesare retehnologizării și eficientizării industriei petroliere, la nivel agregat, România trebuie să adopte o strategie de cedare parțială și temporară a dreptruilor de utilizare a respectivelor capacități. După restabilizarea situației în ramură, este momentul utilizării jocului fiscal (taxe, accize de consum, etc.), prin care se poate controla evoluția cererii interne de produse ale industriei, precum și atractivitatea la export.

          Aceste recomandări finale au lăsat în planul doi politicile comerciale pure, ca instrumente protecționiste ale ramurilor industriale. Scopul acestui demers voit a fost să atragă atenția asupra faptului că, în lumea contemporană, clasicele bariere tarifare au căzut în conul de umbră lăsat de globalizarea relațiilor internaționale. Existența acordurilor multinaționale (de tip OMC, sau uniunile vamale regionale - UE, CEFTA) a îngrădit utilizarea instrumentelor protecționiste directe. Este momentul ca și în sfera politicilor economice să apară noțiunea de abordare holistică, sistemică, ceea ce ar constitui expresia unei viziuni de ansamblu asupra unui set complet de politici de tipuri diferite, acționând în sfere diferite, cum ar fi: fiscalitatea, politica de venituri, politica monetară, cea de credite, legislația privind investițiile străine, privind propietatea, etc. Protecția reușită, în ultima instanță, este acea acțiune a factorilor decidenți prin care reușesc să genereze în ramura economică selectată un climat eficient, capabil să conducă la creșterea valorii adăugate în ritm accelerat.

 


Bibliografie

 

1.   Eighth Report on Competition Policy (Brussels: Commission of the European Community, 1979), para. 4.1.

2.   GATT Trade Policy  Review Mechanism, 1991, Ungaria, GATT, Geneva;

3.   GATT Trade Policy  Review Mechanism, 1993, Romania, GATT, Geneva;

4.   OECD "Proceedings from the Conference on Consumer Product Safety Standard and Conformity Assessment. their Effect on International Trade" Paris, 1996

5.   UN World Economic and Social Survey 1997, “Trends and policies in the world economy”, United Nations New York.

6.   US Department of Commerce "Standards, Conformity Assessment and Trade", 1995

7.   World Bank Development Report 1998, “From plan to market”, Oxford University Press.

8.   Ciupagea, Constantin, 1998, “Caracteristici ale comerțului exterior românesc în perioada tranziției”, Oeconomica 1/1998, București.

9.   Hindley, B., Patrick, A., M., 1994, Attracting Foreign Direct Investment by Trade Policy, London School of Economics and Institute d’Etudes Politiques de Paris;

10. Hoekman, B., P., Mavroidis, 1994, Linking Competition and Trade Policies in Central and Eastern European Countries;

11. Krueger, O. Anne, 1984, “Trade policies in developing Countries”, North-Holland, The Handbook for International Economics.

12. McKinnon, Ronald, 1993, “The order of economic liberalization”, The Johns Hopkins University Press.

13. Ners, K. Et al., 1996, “Assistance to transition- A survey 1995”, IEWS-PECAT, Warsaw.

14. Pelkmans, 1997, “European Integration: Methods and Economic Analysis, Longman, University of Netherlands;

15. Shafaeddin, Mehdi, 1995, “The impact of trade liberalization on export and GDP growth in least developed countries”, UNCTAD Review-1995, Geneva.

16. Singh, Ajit, 1995, “The causes of fast economic growth in East Asia”, UNCTAD Review-1995, Geneva.

17. Trebilck, R. Howse, 1995, “The Regulation Of International Trade”;

18. Voiculescu, D. et al., 1998, “Strategia de competitivitate a economiei românești. Orizont 2000-2005-2010”, Editura Academiei, București.

19. Vousden, Neil, 1992, “The economics of trade protection”, Cambridge University Press.

20. Johnson, G.Harry, 1965, "Optimal trade intervention in the presence of

domestic distortions", Rand McNally.

21. Bhagwati, Jagdish, 1971, "The generalized Theory of Distortions and

Welfare", North Holland Publishers.

 

Înapoi

ANEXA

(Autor: Drd. ec. Ana Voicu)

 

 

1. Fonta, fier si otel; produse din fonta, fier si otel

 

In cadrul acestei anexe, vom face mai intai o analiza a evolutiei exporturilor si importurilor totale de astfel de produse, dupa care vom trata cazul particular al Uniunii Europene si al tarilor membre CEFTA.

 

In ceea ce priveste evolutia exporturilor totale din fonta, fier si otel dupa o scadere de 21,83% inregistrata in anul 1996 comparativ cu anul 1995, acestea au cunoscut o evolutie ascendenta crescand cu 28,28% in anul 1997 comparativ cu anul 1996 si cu 48,4% in primele doua luni ale acestui an comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent.

 

Tabelul nr. 1:

Evolutia exporturilor si importurilor totale de fonta, fier si otel. Rata de acoperire.

 

 

1996

1997

1998*

 

 

 

(01.01 – 28.02)

Exporturi

78,17

128,58

148,4

Importuri

126,93

87,07

141,9

Rata de acoperire

229,26

338,55

549,1

 

 

Importurile totale de fonta, fier si otel au cunoscut in ultimii trei ani o evolutie ciclica, in sensul unei cresteri de 26,93% in anul 1996 comparativ cu anul 1995; unei scaderi de 12,93% in anul 1997 comparativ cu anul 1996 pentru ca din nou in primele doua luni ale acestui an sa creasca cu 41,9% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent.

 

Pare a fi interesant de mentionat, in acest cadru, faptul ca, desi importurile totale de fonta, fier si otel au inregistrat o scadere in anul 1997, aceeasi evolutie a fost mentinuta in cazul produselor precum: laminate din fier sau oteluri nealiate (scaderea fiind de 6,14%); bare si profile din fier sau oteluri nealiate (scaderea fiind de 47,56%), unde taxa vamala de baza aplicabila a fost de 20%, in timp ce in cazul altor produse pentru care taxa vamala de baza aplicabila a fost de numai 10%, se observa o evolutie ascendenta a importurilor (de exemplu in cazul semifabricatelor din fier sau oteluri nealiate, unde cresterea a fost de 9,5% in anul 1997 comparativ cu anul 1996; in timp ce pentru fero-aliaje cresterea a fost mult mai semnificativa de 68,75% pentru aceeasi perioada mai sus mentionata).

 

Cresterea mai semnificativa a exporturilor de fonta, fier si otel din ultimii trei ani, comparativ cu importurile totale de astfel de produse este reflectata si de o crestere a ratei de acoperire, aceasta evoluand de la 229,2% in anul 1996 la 338,5% in anul 1997 si la 549,1% in primele doua luni ale anului 1998.

 

Tabelul nr. 2 :

Exportul net total de fonta, fier si otel.

 

(milioane USD)

 

1996

1997

1998*

 

 

 

(01.01 – 28.02)

Exportul net total

+402

+646

+151,8

 

 

Din tabelul 2 de mai sus se poate observa ca, desi taxa vamala de baza aplicabila pentru fonta, fier si otel a fost mentinuta la acelasi nivel pentru anii 1996, 1997 si 1998, acest lucru nu a influentat negativ balanta comerciala, care a inregistrat surpluse insemnate in ultimii trei ani, atingand nivelul de 402 milioane USD in anul 1996, de 646 milioane USD in anul 1997 si de 151,8 milioane USD pe primele doua luni ale anului in curs.

 

O evolutie pozitiva este inregistrata si in cazul exporturilor si importurilor totale de produse din fonta, fier si otel, fapt reflectat de exportul net ce a atins valoarea de +125 milioane USD in anul 1996, de +115,8 milioane USD in anul 1997 si de +19,8 milioane USD pe primele doua luni ale acestui an.

 

Comparand exportul net total pentru cazul produselor din fonta, fier si otel  cu cel pentru fonta, fier si otel se constata ca Romania a beneficiat mai mult in urma comertului cu fonta, fier si otel.

 

In cazul comertului cu Uniunea Europeana, se observa o crestere a exportului de fonta, fier si otel si o scadere a importurilor. In acest context, pare a fi util de mentionat faptul ca reducerea progresiva a taxelor vamale de import pentru fonta, fier si otel originare din  Uniunea Europeana nu a avut o influenta negativa asupra comertului Romaniei cu astfel de produse, dimpotriva se observa o imbunatatire a volumului net comercial (vezi tabelul nr. 3).

 

Tabelul nr. 3:

Evolutia exporturilor, a importurilor si a exportului net cu fonta, fier si otel precum si cu produse din fonta, fier si otel  in cazul tarilor membre ale Uniunii Europene.

 

 

1996

1997

1998*

 

 

 

(01.01 – 28.02)

Fonta, fier si otel

 

 

 

Exporturi

332,2

392

82,5

Importuri

110,7

68,8

10,2

Exportul net

+221,5

+332,2

+72,3

Rata de acoperire

300,09

569,7

808,82

Produse din fonta, fier si otel

 

 

 

Exporturi

160,4

146,1

19,9

Importuri

121,3

136,7

18

Exportul net

39,1

9,4

1,9

Rata de acoperire

132,2

106,8

110,5

 

Din tabelul 3 de mai sus se observa ca s-a inregistrat un surplus al balantei comerciale cu astfel de produse de 332,2 milioane USD in anul 1997 si de 72,3 milioane USD in primele doua luni ale acestui an. Devansarea importurilor de catre exporturi este reflectata si de cresterea ratei de acoperire de la 300,09% in anul 1996 la 569,7% in anul 1997 si la 808,8% in primele doua luni ale acestui an.

 

Din nou, se poate afirma ca si in cazul comertului cu Uniunea Europeana, Romania a beneficiat mai mult de pe urma comertului cu fonta, fier si otel. Desi, s-au atins valori pozitive in cazul exportului net de produse din fonta, fier si otel, aceste valori sunt mai mici comparativ cu cele pentru fonta, fier si otel (vezi tabelul nr. 3).

 

In ceea ce priveste comertul Romaniei cu fonta, fier si otel cu tarile membre CEFTA se poate observa din tabelul nr. 4 de mai jos ca Romania a beneficiat de pe urma comertului cu Ungaria, inregistrand un export net ce a atins nivelul de 661 mii USD in anul 1995 si de 510 mii USD in anul 1996. Nu acelasi lucru se poate spune legat de comertul Romaniei cu Slovacia, unde s-a inregistrat un deficit al balantei comerciale cu astfel de produse ce a crescut de la 11378 mii USD in anul 1995 la 19184 mii dolari  SUA in anul 1996.

 

O situatie asemanatoare apare si in cazul comertului cu Cehia unde deficitul comercial a fost de 1655 mii USD in anul 1996.

 

Cresterea insemnata a importurilor provenind din aceste doua tari poate fi explicata prin reducerea progresiva a taxelor vamale de import in conformitate cu Acordul de Comert Liber incheiat intre Romania si aceste doua tari.

 

Tabelul nr. 4:

Evolutia exporturilor, a importurilor si a exportului net cu fonta, fier si otel precum si cu produse din fonta, fier si otel  in cazul tarilor membre CEFTA.

 

(mii USD)

 

1995

1996

1997

Cehia

 

 

 

Exporturi

2610

228

1343

Importuri

1017

1883

3827

Exportul net

+1593

-1655

-2484

Rata de acoperire

256,66

12,10

35,09

Republica  Slovaca

 

 

 

Exporturi

74

10

422

Importuri

11452

19194

15002

Exportul net

-13378

-19184

-14580

Rata de acoperire

0,64

0,05

2,81

Ungaria

 

 

 

Exporturi

3338

4001

5265

Importuri

2677

3491

2779

Exportul net

+661

+510

+2486

Rata de acoperire

124,6

114,6

189,5

 

 

Legat de comertul cu fonta, fier si otel, precum si cu produse din fonta, fier si otel, se poate afirma ca Romania a beneficiat in cazul tarilor membre ale Uniunii Europene, inregistrand surpluse insemnate ale balantei comerciale, in timp ce in cazul unor tari membre CEFTA, acestea au beneficiat de pe urma comertului cu Romania.

 

 

2. Textile si articole din acestea

 

In ceea ce priveste aceste produse se observa o evolutie comuna pe total, cat si pe tari membre  ale Uniunii Europene sau tari membre CEFTA.

 

Astfel, importurile de lana, par fin sau grosiere de animale au crescut semnificativ in ultimii trei ani, fapt justificat si de reducerea taxelor vamale. Aceste importuri nu au fost insa sustinute de exporturi ridicate, ceea ce a determinat un deficit al balantei comerciale cu astfel de produse (ce a atins nivelul de 151 milioane USD in anul 1996; de 191,6 milioane USD in anul 1997 si 21,8 milioane USD pe primele doua luni ale acestui an).

 

O evolutie asemanatoare au avut-o si produse precum: bumbac; filamente sintetice sau artificiale; fibre sintetice si artificiale, unde, de asemenea, s-au inregistrat deficite insemnate.

 

De exemplu, in cazul tarilor membre ale Uniunii Europene, deficitul balantei comerciale cu fibre sintetice sau artificiale s-a ridicat la 238,1 milioane USD in anul 1996, la 282,2 milioane USD in anul 1997 si la 41,8 milioane USD in primele doua luni ale anului in curs. De mentionat faptul ca taxele vamale aplicabile tarilor membre ale Uniunii Europene pentru produsele cu pozitia tarifara 51,52,54 si 55 sunt mult mai reduse comparativ  cu taxa vamala de baza aplicabila, iar proportia importurilor originare din Uniunea Europeana in totalul importurilor de astfel de produse este ridicata, ca de exemplu, pe primele doua luni ale anului in curs, produsele cu pozitia tarifara 51 detineau 90,86% din totalul importurilor; produsele cu pozitia tarifara 52 detineau 81,10% din totalul importurilor; produsele cu pozitia tarifara 54 detineau 88,21% din totalul importurilor iar produsele cu pozitia tarifara 55 detineau 90,70% din totalul importurilor.

 

Nu aceeasi evolutie se poate observa insa, in cazul textilelor si articolelor din acestea, unde s-au inregistrat  surpluse insemnate ale balantei comerciale atat pe total cat si pe tari  membre ale Uniunii Europene sau CEFTA.


 

Tabelul nr. 5:

Evolutia exporturilor, importurilor totale si a exportului net total de lana, par fin sau grosier de animale precum si de textile si articole din acestea.

 

(milioane USD)

 

1996

1997

1998*

 

 

 

(01.01 – 28.02)

Lana, par fin sau grosier de animale

 

 

 

Exporturi

62

69,7

8,1

Importuri

269

319,7

48,4

Exportul net

-207

-250

-40,3

Materii textile si articole din acestea

 

 

 

Exporturi

1733

1941

333,8

Importuri

1343

1564,4

221,1

Exportul net

+390

+376,6

112,7

 

 

Astfel, exportul net total a fost de +390 milioane USD in anul 1996, de 376,6 milioane USD in anul 1997 si de +112,7 milioane USD pe primele doua luni  ale acestui an.

 

In ceea  ce priveste Uniunea Europeana, exportul net de textile si articole din acestea a atins valoarea de  +369,7 milioane USD in anul 1996, de 367,2 milioane USD in anul 1997 si de +106,3 milioane USD pe primele doua luni ale anului in curs (vezi tabelul nr. 6).


 

Tabelul nr. 6:

Evolutia exporturilor, importurilor  si a exportului net de lana, par fin sau grosier de animale precum si de textile si articole din acestea in cazul tarilor membre ale Uniunii Europene.

 

(milioane USD)

 

1996

1997

1998*

 

 

 

(01.01 – 28.02)

Lana, par fin sau grosier de animale

 

 

 

Exporturi

12,2

11,9

2,1

Importuri

250,3

294,7

43,9

Exportul net

-238,1

-282,8

-41,8

Materii textile si articole din acestea

 

 

 

Exporturi

1526,9

1717

298,9

Importuri

1157,2

1349,8

192,6

Exportul net

+369,7

367,2

+106,3

 

Taxele vamale aplicate materiilor prime sunt mai reduse (fapt pentru care si importurile de materii prime sunt mai ridicate) comparativ cu cele aplicabile produselor prelucrate – unde se realizeaza o protectie mai insemnata a productiei interne de astfel de produse.

 

Contrar evolutiei generale, in cazul tarilor membre CEFTA s-au inregistrat, in anii 1995 si 1996,  surpluse ale balantei comerciale pentru lana, par fin sau grosier de animale (vezi tabelul nr. 7).

 

Tabelul nr. 7:

Evolutia exportului net de fire si fibre sintetice in cazul tarilor membre CEFTA.

 

(mii USD)

 

1995

1996

1997

Ungaria

+2214

+5282

+2812

 

Polonia

+1576

+3135

+3600

Slovacia

+2698

+5037

+3523

 

 

Ca o concluzie, se poate spune ca Romania a beneficiat de pe urma comertului cu Uniunea Europeana in cazul comertului cu textile si articole din acestea, in timp ce in cazul produselor cu pozitia tarifara 55, Uniunea Europeana a beneficiat de pe urma comertului cu Romania, Romania beneficiind de pe urma comertului cu astfel de produse doar in cazul tarilor membre CEFTA.

 

In acest cadru pare a fi interesant de mentionat, pe scurt, politicile urmate de Uniunea Europeana in cazul textilelor si articolelor din acestea.

 

In general, strategiile intreprinderilor cu astfel de profil, variaza in principal functie de dimensiunile intreprinderilor, de produsele realizate si de pozitia lor geografica in cadrul Uniunii Europene. Ele au drept caracteristica comuna efortul sustinut al intreprinderilor de a se adapta la conditiile concurentiale de pe pietele europene si mondiale, de a face fata concurentei acerbe exercitata de tarile in curs de dezvoltare cu costuri scazute ale fortei de munca precum si de a penetra noi piete.

 

Intreprinderile s-au concentrat in mod traditional pe strategiile de rationalizare in vederea reducerii costurilor de productie. Intreprinderile dezvolta noi produse, noi calitati, noi servicii in vederea penetrarii pe noi piete, si in special in tarile terte. Anumite intreprinderi isi transfera instalatiile lor de productie catre regiunile cu costuri ale fortei de munca mai scazute in vederea cresterii competitivitatii costurilor si pentru a servi mai bine alte piete. Pentru a face fata acestor  presiuni, o parte insemnata din fabricantii comunitari au reactionat si prin importarea directa  a anumitor produse de calitate medie, inlocuind productia comunitara, sau practic producand in tarile vecine ale Uniunii Europene ce au costuri salariale scazute. In cea mai mare parte, aceasta productie concretizandu-se intr-un re-import realizat in principal cu Polonia, Romania, alte  tari din Europa de est, Maroc, Tunisia.

 

 

3. Produse chimice, farmaceutice si produse diverse ale industriei chimice

 

In ceea ce priveste aceste produse, importurile sunt in general concentrate asupra produselor chimice organice (pozitia tarifara 29), produselor farmaceutice (pozitia tarifara 30) si produselor diverse ale industriei chimice (pozitia tarifara 38).

 


Tabelul nr. 8:

Evolutia importurilor de produse cu pozitia tarifara 29, 30,38.

 

(milioane USD)

 

 

1995

1996

1997

1998*

 

 

 

 

(01.01 – 28.02)

Uniunea Europeana

 

 

 

 

29

 

80,8

65,5

10,2

30

 

99

97

22,7

38

 

143,1

145,4

12,1

Total importuri

 

 

 

 

29

 

182

167,1

22,9

30

 

158

156,5

33,8

38

 

207

200,5

15,3

Cehia

 

 

 

 

29

0,805

1,926

2,807

 

30

1,551

2,344

2,346

 

Polonia

 

 

 

 

29

2,392

1,533

5,055

 

Slovacia

 

 

 

 

29

3,581

2,863

6,671

 

Ungaria

 

 

 

 

29

10,4

5,046

5,139

 

30

6,88

5,145

5,682

 

38

2,19

3,732

4,070

 

 

 

Evolutia importurilor de astfel de produse este in general uniforma, inregistrand o scadere a importurilor originare din Uniunea Europeana cat si a celor originare din tarile membre CEFTA. Exista insa o singura exceptie, in cazul Cehiei, unde importurile de produse organice, precum si cele de produse farmaceutice, au crescut. Desi a existat o reducere progresiva a taxelor vamale aplicabile importurilor originare din Uniunea Europeana pentru produsele chimice anorganice si produse diverse ale industriei chimice, acest lucru nu a influentat negativ importurile de astfel de produse (in sensul unei cresteri insemnate).

 

Pe partea exporturilor, se observa o concentrare a acestora catre: produse anorganice; produse organice si ingrasaminte, cu evolutii ascendente in cazul primelor doua grupe de produse (vezi tabelul nr.9).

 


Tabelul nr. 9:

Evolutia exportului de produse cu pozitia tarifara 28, 29, 31  precum si a exportului net in cazul produselor cu pozitia tarifara 29.

 

(milioane USD)

 

1995

1996

1997

1998*

 

 

 

 

(01.01– 28.02)

Uniunea Europeana

 

 

 

 

28

 

21,4

23,3

3,9

29

 

76,9

88,3

13,1

31

 

63,6

22,2

0,1

Total exporturi

 

 

 

 

28

 

124

162,2

15,4

29

 

165

194

26,6

31

 

356

180,3

6,3

Exportul net pt. grupa 29  cazul U.E.

 

-3,9

+22,8

+2,9

Exportul net total  pt. grupa 29

 

-17

+26,9

+3,7

Cehia (grupa 29)

2,4

0,441

0,604

 

Exportul net – Cehia (29)

1,59

-1,485

-2,203

 

Polonia (grupa 29)

0,97

0,518

1,214

 

Exportul net – Polonia  (29)

-1,41

-1,015

-3,841

 

Slovacia (grupa 29)

2,37

2,488

2,556

 

Exportul net – Slovacia (29)

-1,21

-0,375

-4,115

 

Ungaria

 

 

 

 

29

23,4

20,386

24,455

 

31

4,41

6,830

3,734

 

Export net - grupa 29

+13,00

+15,340

+19,316

 

Export net - grupa 31

+4,41

+6,830

+3,733

 

 

 

Practic, Romania a avut de beneficiat de pe urma comertului cu produse chimice organice, fapt reflectat de surplusul balantei comerciale, inregistrat incepand cu anul 1997.

 

 

Înapoi



[1] prin: instabilitate-discontinuitate-inconsecvență, lipsă de transparență, insuficiența stimulentelor ș.a. 

[2] atât ca număr de personal ocupat, cât și ca pondere în P.I.B.

[3] Republica Madagascar (Malgașă) și-a devalorizat moneda cu 45% în perioada 1981-1985, dar efectul asupra productivității a fost mai mare: aceasta a scăzut cu 49%, în aceeași perioadă de timp.

[4] Termenul va fi tradus, pe parcursul documentației de față, și prin cuvintele: “industrii în formare”, “industrii dinamice”, “industrii tinere”.

[5] precizarea acestora ar reprezenta soluționarea unei probleme-cheie a strategiei reformei și este de natură să formeze obiectul unor studii aparte. 

[6] mai precis – a minereurilor nemetalifere: sare, gips, materiale de construcție etc.

[7] răspuns la măsuri de presiune comercială.

[8] Rata de protecție (RP) = Nivelul, în procente, al veniturilor rezultate din taxe vamale prin raportare la baza de impozitare (importuri impozabile);

RP nominală = nivelul taxei vamale, înscris în Codul Vamal;

RP efectiva = nivelul taxei calculate (conform metodologiei descrise în Faza B.2.1 din 1997) pe baza veniturilor din tarife, subvențiilor și altor categorii fiscale ce pot fi echivalate prin tarife vamale.

[9] Scenariul de bază (inerțial) - păstrează structura economiei neschimbată, cu un nivel al tarifelor vamale corespunzător anului 1997.

[10] Scenariul 2 (liberal uniform) - reducerea subvențiilor și diminuarea treptată a tarifelor vamale pentru toate ramurile industriale.

   Scenariul 3 (orientat protecționist) - reducerea tarifelor în toate ramurile, dar reorientarea subvențiilor către sectoarele prioritare.

[11] Evident, este vorba despre metalurgie în ansamblu. Profitabilitatea reală este diferită de la combinat la commbinat.

[12] cu precauțiile corespunzătoare pentru prevenirea speculațiilor financiare.

[13] finanțare intensivă de la buget, programe naționale cu stimulente fiscale și operaționale pentru a atrage finanțarea de către sectorul privat autohton, concesionări, atragerea de capital străin etc.

[14] fonta și oțelul.