Protecţia proprietăţii intelectuale

şi a patrimoniului tehnico-ştiinţific

Analiza problematicii

privind constituirea, evaluarea şi protejarea

patrimoniului tehnico-ştiinţific naţional

Responsabil lucrare,

Analist Irina Oberländer-Târnoveanu

ELABORARE:

Analist Irina Oberländer-Târnoveanu

Ing. Adriana Vasilescu

Dr. ing. Mario Duma

CONTRIBUŢII:

(în ordine alfabetică)

Dr. ing. Florin - Gheorghe Filip

membru corespondent al Academiei Române

Dr. Oswald Hörer

membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale

Dr. Georges Matache

© SCIENTCONSULT, octombrie 1994

Introducere

Această a doua fază din 1994 a temei "Protecţia proprietăţii intelectuale şi a patrimoniului tehnico-ştiinţific" este menită să contureze un / unele concept(e) care să caracterizeze standing-ul, ansamblul de realizări valabile şi semnificative ale ştiinţei şi tehnologiei României; să permită:

- afirmarea / evaluarea / confirmarea / susţinerea poziţiei României în ştiinţa şi tehnologia internaţională

- afirmarea / evaluarea / confirmarea / susţinerea poziţiei ştiinţei şi tehnologiei pe plan intern, în societatea, cultura, economia, politica din România.

Faza A.1.1/1994 a temei [11] a abordat problematica proprietăţii intelectuale, în special în raport cu repere ale activităţii de cercetare-dezvoltare. Totodată, în această lucrare, ca şi [10] şi în alte lucrări, ca şi în legislaţia aferentă proprietăţii intelectuale, problematica este focalizată la nivelul punctiform, micro, al creaţiilor intelectuale individuale, sau al mecanismelor şi instituţiilor care au ca scop protejarea şi promovarea sumei de creaţii intelectuale individuale. In lucrarea de faţă, vom extinde perspectiva asupra proprietăţii intelectuale, integrând-o în perspectiva macro-socială a patrimoniului tehnico-ştiinţific naţional. Termenul de "patrimoniu tehnico-ştiinţific naţional" va fi folosit ca punct de pornire a analizei; este unul din obiectivele lucrării de faţă să stabilească gradul de adecvare a acestui termen la realitatea şi la necesităţile domeniului, la intenţiile lucrării de faţă, declarate în primul paragraf al acestui studiu.

Definirea patrimoniului tehnico-ştiinţific naţional se va încerca pornind de la definiţiile de dicţionar ale termenilor, aşa cum sunt ele interpretate / detaliate de către forurile internaţionale din domeniu. Conceptul se va completa însă, integrând opiniile autorilor, precum şi cele ale altor specialişti consultaţi.

1. 1. Definirea noţiunii de patrimoniu tehnico-ştiinţific naţional

Conţinut, arie de cuprindere în spaţiu şi timp. Situaţia pe plan naţional şi relaţii cu alte sfere de patrimoniu cultural (gen proxim şi diferenţă specifică).

1.1.Patrimoniul tehnico-ştiinţific naţional

Noţiunea de patrimoniu tehnico-ştiinţific nu apare ca atare in dicţionare sau tezaure de termeni curente. Prin urmare, trebuie să urmărim termenii cei mai apropiaţi, care să ne ajute să definim un concept nou şi cuprinzător.

In "Dicţionarul limbii române" al Academiei [1], patrimoniul este definit ca: 1) "bun moştenit prin lege de la părinţi; avere părintească"; 2) "totalitatea bunurilor care aparţin colectivităţii şi care sunt administrate de organele statului; bun public"; 3) totalitatea drepturilor şi obligaţiilor unei persoane fizice sau juridice care pot fi evaluate în bani". Micul Dicţionar enciclopedic nuanţează sensul de bun public astfel: "ceea ce este considerat ca un bun, ca o proprietate comună transmisă de la strămoşi" şi exemplifică această definiţie cu noţiunea de "patrimoniu cultural". In toate aceste definiţii, se are în vedere în primul rând ceva material, care poate fi delimitat, evaluat, transmis fizic, ca moştenire, de la o generaţie la alta (echivalentul în limba engleză al termenului de "patrimoniu" - heritage - accentuează şi mai tare aspectul de "moştenire" al noţiunii). Cu toate acestea, chiar dacă nu explicit formulat în definiţii, nu este cu totul exclus şi sensul de moştenire spirituală, de bun spiritual - cunoştinţe, experienţă, valori morale, etc. - care, ca şi moştenirea biologică (zestrea genetică), pot fi considerate parte din bunurile transmise de la strămoşi.

In Tezaurul SPINES, elaborat de UNESCO, apare numai conceptul de "patrimoniu cultural" (fr. patrimoine culturel), ca termen specific faţă de conceptul generic "cultură", la acelaşi nivel cu termenul "bunuri culturale" şi "cultură ştiinţifică". Conceptele "ştiinţă" şi "tehnologie" (acesta din urmă utilizat în accepţiunea de "ansamblu de cunoştinţe ştiinţifice asupra metodelor, procedeelor, echipamentului şi materialelor ce pot fi folosite pentru producerea de bunuri şi servicii"; a nu se confunda cu "tehnica de producţie" şi "ştiinţele inginereşti") apar ca termeni asociaţi conceptului de "cultură ştiinţifică". Conceptul de "ştiinţă" este subordonat genericului "cunoaştere" şi are ca subordonat conceptul de "tehnologie". Relaţiile dintre conceptele menţionate sugerează, prin extensie, o relaţie şi între patrimoniul cultural, bunurile culturale şi cele ştiinţifice şi tehnologice, ca nişte concepte asociate.

In convenţiile şi recomandările elaborate de UNESCO în ultimele patru decenii se dau unele definiţii asupra noţiunii de bunuri culturale, concept care cunoaşte o dezvoltare şi rafinare în cursul timpului, când este tot mai mult utilizată şi noţiunea de patrimoniu.

In Convenţia pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat (Convenţia de la Haga) din 1954, la care România a aderat în 1958, sunt considerate bunuri culturale, indiferent de originea sau de proprietarul lor:

a) Bunurile mobile sau imobile, care prezintă o mare importanţă pentru patrimoniul cultural al popoarelor, cum sunt monumentele de arhitectură, de artă sau istorie, religioase sau laice, siturile arheologice, ansamblurile de construcţii care prezintă un interes istoric sau artistic, operele de artă, manuscrisele, cărţile şi alte obiecte de interes artistic, istoric sau arheologic, ca şi colecţiile ştiinţifice sau colecţiile importante de cărţi, arhive sau reproduceri de bunuri definite mai sus;

b) Edificiile a căror destinaţie principală şi efectivă este conservarea sau expunerea bunurilor culturale mobile definite în alineatul a, cum sunt muzeele, marile biblioteci, depozitele de arhive, ca şi refugiile destinate să adăpostească, în caz de conflict armat, bunurile culturale mobile definite în alineatul a;

c) Centrele conţinând un număr considerabil de bunuri culturale care sunt definite în alineatele a şi b, numite "centre monumentale".

Accentul cade pe artistic, istoric, colecţiile ştiinţifice fiind menţionate, în enumerare, spre sfârşit. Semnificaţia patrimoniului ştiinţific şi tehnologic nu era încă foarte relevantă acum patru decenii, înainte de marile progrese care au revoluţionat ştiinţa şi tehnologia, într-un ritm tot mai rapid, aducând imperios în atenţie patrimoniul tehnico-ştiinţific.

In "Convenţia privind măsurile pentru interzicerea şi împiedicarea importului, exportului şi transferului de proprietate ilicit al bunurilor culturale", adoptată de UNESCO în 1970, ratificată de România în 1994, Articolul 1, sunt considerate bunuri culturale "bunurile care, cu titlu religios sau profan, sunt desemnate de fiecare stat ca fiind de importanţă pentru arheologie, preistorie, istorie, literatură, artă sau ştiinţă şi care aparţin următoarelor categorii:

a) Colecţii şi specimene rare de zoologie, botanică, mineralogie şi anatomie; obiecte prezentând interes paleontologic;

b) Bunurile privind istoria, inclusiv istoria ştiinţei şi tehnicii, istoria militară şi socială, ca şi viaţa conducătorilor, gânditorilor, savanţilor şi artiştilor naţionali şi evenimentele de importanţă naţională;

c) Rezultatul săpăturilor arheologice (sistematice şi clandestine) şi descoperirilor arheologice;

d) Elementele provenind din dezmembrarea monumentelor artistice sau istorice şi a siturilor arheologice;

e) Obiecte vechi având peste o sută de ani, ca inscripţii, monede şi sigilii gravate;

f) Materialul etnologic;

g) Bunurile de interes artistic ca:

(i) tablouri, picturi şi desene manuale pe orice suport şi în orice material (cu excepţia desenelor industriale şi a articolelor manufacturate);

(ii) producţii originale de artă statuară şi de sculptură, din orice material;

(iii) gravuri, stampe şi litografii originale;

(iv) asamblaje şi montaje artistice originale, din orice material;

h) Manuscrise rare şi incunabule, cărţi, documente şi publicaţii vechi de interes special (istoric, artistic, ştiinţific,literar, etc.), izolate sau în colecţii;

i) Timbre poştale, timbre fiscale şi analoge, izolate sau în colecţii;

j) Arhive, inclusiv arhive fonografice, fotografice şi cinematografice;

k) Obiecte de mobilier mai vechi de o sută de ani şi instrumente muzicale vechi."

In Articolul 4 al Convenţiei se precizează:

"Fac parte din patrimoniul cultural al fiecărui stat:

a) Bunurile culturale născute din geniul individual sau colectiv al statului considerat şi bunurile culturale importante pentru statul considerat, create pe teritoriul acelui stat de către rezidenţi;

b) Bunurile culturale găsite pe teritoriul naţional;

c) Bunurile culturale achiziţionate de misiunile arheologice, etnologice sau de ştiinţe naturale, cu consimţământul autorităţilor competente din ţara de origine a acestor bunuri;

d) Bunurile culturale care au făcut obiectul schimbului liber consimţit;

e) Bunurile culturale primite cu titlu gratuit sau cumpărate legal cu consimţământul autorităţilor competente din ţara de origine a acestor bunuri." [7]

Convenţia indică în principiu categoriile de bunuri culturale susceptibile de protecţie, criteriile generale de apreciere a importanţei acestora (vechime, originalitate, raritate, semnificaţie), criteriile de stabilire a apartenenţei bunurilor culturale la patrimoniul naţional al unui stat. Menţionarea domeniului ştiinţei şi tehnologiei se face în toate punctele.

"Recomandarea pentru protecţia bunurilor culturale mobile" a UNESCO din 1978 reia, într-o ordine puţin modificată, definiţiile din Convenţia din 1970 şi din alte recomandări anterioare.

Din aceste documente reiese că patrimoniul tehnico-ştiinţific, alcătuit din obiecte tridimensionale, documente, înregistrări, clădiri şi instalaţii, izolate sau în colecţii, ansambluri, etc., indiferent de regimul de proprietate, face parte din patrimoniul cultural al unei ţări. Includerea în patrimoniul naţional se face pe baza unor criterii stabilite de autorităţi competente din fiecare ţară, pe criterii de vechime, raritate, importanţă, originalitate, tradiţie, etc.

In privinţa criteriilor de protecţie, Recomandarea UNESCO din 1968 privind păstrarea bunurilor culturale puse în pericol de lucrările publice sau private aduce o precizare importantă: "...Expresia 'bunuri culturale' înglobează nu numai siturile şi monumentele arhitectonice, arheologice şi istorice recunoscute sau clasate, dar şi vestigiile trecutului care nu sunt repertoriate sau clasate, şi siturile şi monumentele recente având o importanţă artistică sau istorică."

Se observă că, în conceptul de patrimoniu, aşa cum este el statuat şi utilizat, se includ numai vestigii a) materiale, b) ale trecutului. Conceptul nu este, deci, întru totul potrivit pentru scopurile urmărite prin prezenta lucrare; acest concept:

- nu include know-how-ul, experienţa, realizările teoretice ştiinţifice; nu include ceea ce este definit, în teoria şi practica economică, drept "active intangibile" sau "necorporale", care reflectă valorile de proprietate intelectuală valabile, neperimate;

- nu include nivelul actual, realizările tehnologice materiale şi spirituale recente - cele moderne, de actualitate, competitive şi prezentând interes în prezent.

1.2.Potenţialul ştiinţific şi tehnologic naţional

Un alt concept de interes pentru problematica pe care o urmărim este cel de "potenţial ştiinţific şi tehnologic naţional" , definit în documente UNESCO astfel: "totalitatea resurselor organizate de care dispune o ţară în mod suveran pentru scopuri de descoperiri şi invenţii şi pentru studierea tuturor problemelor puse de aplicarea ştiinţei şi tehnologiei în dezvoltare"; "un complex interactiv de factori umani, financiari, informaţionali şi de echipamente" [4]. Definiţia are în vedere atât o componentă materială existentă la un moment dat, cât şi una potenţială, rezultată din nivelul de instrucţie, de pregătire, de informare, etc.

In potenţialul ştiinţific şi tehnologic naţional intră:

1. Resurse:

- resurse umane (cercetători, cadre universitare cu activitate de cercetare, tehnicieni, alt personal auxiliar);

- resurse financiare (fonduri publice sau particulare, donaţii, credite bugetare, cheltuieli reale etc.);

- resurse informaţionale (servicii şi reţele de informare şi documentare, publicaţii, participări la conferinţe);

- resurse materiale (dotări, echipamente, etc.);

2. Instituţii:

- organisme directoare naţionale în domeniul politicii ştiinţei şi tehnologiei, inclusiv academii (ştiinţe experimentale, ştiinţe fundamentale, agronomice, industriale, medicale, sociale);

- aşezăminte de învăţământ superior (facultăţi, şcoli politehnice şi agricole superioare etc.);

- aşezăminte de formare tehnică, agronomică, medicală;

- institute de cercetare şi dezvoltare;

- servicii publice ştiinţifice şi tehnologice:

- servicii privind resursele naturale: topografice şi cartografice, hidrologice, energetice, pedologice, exploatare a solului, marine, astronomice, meteorologice, seismologice şi vulcanologice;

- servicii de informare şi documentare: centre naţionale de informare, centre de formare industrială, bănci de date, biblioteci ştiinţifice, reviste, buletine şi alte publicaţii, birouri de brevete;

- muzee şi colecţii:

- muzee de ştiinţă şi tehnologie;

- expoziţii itinerante;

- colecţii ştiinţifice şi tehnologice: antropologice, arheologice, geologice, botanice, zoologice, entomologice, etc.

- capacităţi expoziţionale - saloane de invenţii,

târguri cu produse de înaltă tehnologie etc.

- etaloane, standarde şi instrumente:

- birouri naţionale de normalizare;

- servicii naţionale de măsuri şi greutăţi;

- centre naţionale pentru fabricarea şi întreţinerea instrumentarului ştiinţific;

- servicii de popularizare şi de perfecţionare.

3. Programe, proiecte şi activităţi sau servicii ştiinţifice şi tehnologice în curs.

Programele sunt grupări de proiecte de cercetare-dezvoltare şi de activităţi ştiinţifice şi tehnologice, având un obiectiv comun şi efectuându-se fie sub aceeaşi tutelă instituţională, fie sub o tutelă reunită a două sau mai multe instituţii.

Proiectul de cercetare-dezvoltare este un ansamblu integrat de activităţi ştiinţifice şi tehnologice, limitat ca durată în timp, urmărind obţinerea de rezultate originale prin elaborarea de teorii, metode şi soluţii noi, o mai bună cunoaştere a naturii, punerea la punct şi aprobarea de produse sau procedee noi, descoperirea de noi domenii de investigare, etc. şi încheiat cu anumite rezultate aşteptate, pentru care se alocă resurse umane, financiare, informaţionale şi materiale.

Activitatea sau serviciul ştiinţific şi tehnologic

reprezintă un echivalent al conceptului de "proiect" prezentat mai sus, cu deosebirea că nu are un caracter novator, nu este limitat în timp, în general, ba chiar continuitatea de colectare a datelor are o importanţă preponderentă [5]. In cadrul activităţii sau serviciului ştiinţific se face apel la cunoştinţe deja existente, care pot fi utilizate, comparate, prelucrate, diseminate sau pregătite pentru o aplicare practică după împrejurări. Ele se pot grupa în:

- informare şi documentare;

- servicii furnizate de muzee ştiinţifice şi tehnologice;

- colectare de date de interes general;

- servicii consultative;

- activităţi legate de brevete şi licenţe;

- activităţi privind traducerea şi editarea de publicaţii.

Potenţialul ştiinţific şi tehnologic naţional are un pronunţat caracter de actualitate imediată, incluzând numai realitatea existentă în momentul dat, şi aceasta - sub un aspect preponderent cantitativ.

Nu se cuprind sistemele educaţionale aflate în amonte, nici sistemele de producţie de bunuri şi servicii care se găsesc in aval faţă de sistemul naţional al ştiinţei şi tehnologiei, definit ca "un ansamblu de resurse şi activităţi organizate în domeniile ştiinţific şi tehnologic, servind la descoperirea, invenţia şi transferul de cunoştinţe noi ca şi la promovarea aplicării lor pentru realizarea unor obiective naţionale."

In conceptul de potenţial nu se includ realizările, adică ceea ce, pentru o firmă, este uzual denumit ca "referinţe" şi ceea ce creează sau confirmă încrederea în capacitatea de creaţie şi materializare viitoare.

1.3. Recapitulând cele prezentate până acum, putem reţine următoarele elemente:

Patrimoniu se referă la moştenirea comună, materială şi, numai într-o anumită măsură, spirituală, a generaţiilor anterioare;

- arie de cuprindere: deschisă - patrimoniul ştiinţific şi tehnologic naţional se referă la ansamblul acestei moşteniri, atât bunurile reperate şi inventariate la un moment dat, cât şi la cele care pot fi depistate în viitor.

- limită în timp: trecutul până la generaţia actuală; numai în mod excepţional se includ şi bunuri recente;

- în general, lucruri consacrate, care marchează un moment în dezvoltare;

- metode de cunoaştere: inventariere pe bază de fişe şi chestionare, crearea unor baze de date care se îmbogăţesc în timp;

- scop: îndepărtat - cunoaştere, protecţie, educaţional;

- destinatari şi beneficiari: organe de decizie şi administrare, instituţii şi specialişti, public larg.

Potenţial ştiinţific şi tehnologic:

- arie de cuprindere: realitatea imediată din domeniu la nivel de condiţii existente pentru desfăşurarea activităţii;

- limită în timp: prezentul, fără trecut;

- tot ce există in materie, exhaustiv la momentul dat şi fără luarea în considerare a unor creşteri sau diminuări viitoare (un alt moment cronologic, o altă anchetă va da imaginea unui alt potenţial, posibil - substanţial diferit, inclusiv structural, în timp ce, în cazul patrimoniului, trecerea timpului are numai efecte aditive);

- metodă de cunoaştere: inventar naţional pe bază de chestionare şi prelucrarea rezultatelor baze de date;

- scopuri: imediat: formularea politicii naţionale în domeniu, şi anume:

- caracteristicile PST naţional;

- fluxul financiar;

- depistarea lacunelor şi suprapunerilor (coerenţa ştiinţifică internă);

- cooperarea ştiinţifică internaţională;

- necesităţi de cercetare;

- coerenţa "externă"a activităţilor de cercetare în raport cu obiectivele economice şi sociale ale ţării;

- repartiţia optimă a sarcinilor faţă de resurse;

- producţia unităţilor de cercetare;

- compoziţia, condiţiile de muncă şi statutul comunităţii ştiinţifice;

- destinatari şi utilizatori:

- specialişti şi organe guvernamentale;

- oficii naţionale de statistică

- organisme internaţionale

- institute

- investitori

Se constată că aceste concepte analizate - patrimoniu şi potenţial - sunt complementare, cu o anumită sferă de suprapunere. In afara ambelor rămân componente de tradiţie, şcoală, renume câştigat în diverse domenii, precum şi, parţial, structurile de valorificare şi de protejare, care măresc potenţialul.

2. Patrimoniul tehnico-ştiinţific în legislaţie, convenţii, documente

Convenţiile internaţionale şi recomandările UNESCO fac o serie de precizări referitoare la măsurile ce trebuie luate pentru protecţia patrimoniului cultural, inclusiv a patrimoniului tehnico-ştiinţific.

2.1. In "Recomandare privind măsurile pentru interzicerea exportului, importului şi transferului de proprietate ilicit al bunurilor culturale", Paris, 19 nov. 1964, se găseşte şi recomandarea de identificare şi inventariere naţională: "... III.10. fiecare stat membru trebuie, în măsura posibilului, să elaboreze şi să pună în practică o procedură pentru identificarea bunurilor culturale, definite în paragrafele 1 şi 2, care se găsesc pe teritoriul său şi să stabilească un inventar naţional al acestor bunuri. Înscrierea unui bun cultural într-un astfel de inventar nu trebuie să modifice titlul de proprietate al acelui bun. Un astfel de inventar nu ar avea un caracter limitativ." Alte măsuri luate de serviciile de protecţie ar fi: proiecte de texte legislative şi reglementări; crearea şi ţinerea la zi, pe baza unui inventar naţional de protecţie, a listei bunurilor culturale importante; crearea instituţiilor ştiinţifice şi tehnice (muzee, biblioteci, arhive, laboratoare, ateliere, etc.); acţiuni de control, educative, de popularizare.

2.2. In Recomandarea UNESCO pentru protecţia bunurilor culturale mobile din 1978 se insistă asupra încurajării "inventarierii sistematice şi repertorierii bunurilor culturale, comportând maximum de precizie şi conform unor metode special puse la punct (fişe normalizate, fotografii, eventual fotografii color şi microfilme). Un astfel de inventar este util dacă se doreşte determinarea unei daune sau degradări a unui bun cultural; această documentaţie permite furnizarea datelor necesare, cu toate precauţiunile dorite, către autorităţi locale şi internaţionale..."

3. Puncte de vedere

Puncte de vedere privind Problema analizată

Constatând că la nivelul conceptelor uzitate oficial nu se obţine o satisfacţie deplină în raport cu obiectivele preconizate şi urmărite în cadrul lucrării, a fost efectuat un demers de aprofundare, prin supunerea problemei, spre analiză şi reflecţie, unui grup restrâns de specialişti, de formaţii diferite. Au fost solicitate:

- contribuţii la conturarea conceptului / conceptelor generice urmărite;

- operaţionalizarea / validarea acestora în lumina particularităţilor diferitelor discipline ştiinţifice şi domenii de activitate tehnologică.

Răspunsurile primite sunt reproduse, fragmentar sau integral, după caz, în anexe. Din aceste răspunsuri rezultă o varietate de opinii şi argumente, adesea contradictorii, relevând atât dificultatea şi multilateralitatea problemei abordate, cât şi - desigur, numai exemplificativ - diversitatea modalităţilor posibile de abordare.

Aşadar, adăugând la informaţiile obţinute din sursele bibliografice punctele de vedere citate (şi prezentate integral în anexe) ale celor trei personalităţi care au binevoit să dea curs invitaţiei de a reflecta asupra problemei, se pot trage, preliminar, două concluzii:

- prima, că termenul de "patrimoniu tehnico-ştiinţific" trebuie să fie utilizat cu precauţie în politica curentă şi managementul curent în domeniul cercetării şi tehnologiei, el neavând decât semnificaţie istorică, nu operaţională curentă şi numai (sau în principal) cu referire la ceea ce este exprimat sub formă de vestigii materiale;

- a doua, că, pentru a răspunde la scopurile definite (autopropuse) la începutul prezentului studiu, sunt necesare concepte diferite de cele deja uzuale - patrimoniu, potenţial etc.

Intr-o enumerare exemplificativă se pot avansa termeni precum:

Standing-ul ştiinţei şi tehnologiei româneşti

Starea

Nivelul

Realizările

Activul

Măsura

Dimensiunea

Referinţa

etc.

Adoptarea şi definirea unor astfel de termeni necesită cercetări aparte.

4. Domeniile de creare / păstrare a patrimoniului tehnico-ştiinţific naţional

Domeniile de creare a patrimoniului tehnico-ştiinţific naţional sunt, în principiu, aceleaşi cu cele ale creaţiei de proprietate intelectuală, prezentate desfăşurat în [10, 11].

Problema va fi reluată, mai amănunţit, în capitolul următor (5).

Domeniile de păstrare a patrimoniului tehnico-ştiinţific naţional pot fi:

Arhivele organismelor de stat cu atribuţii în domeniul proprietăţii intelectuale (OSIM)

Enciclopediile tehnice

Ansamblul publicaţiilor tehnice şi ştiinţifice

Muzeele tehnice şi ştiinţifice

Bănci de date

Studii bibliografice special consacrate

Se face precizarea că, în condiţiile în care în România, pentru drepturile de autor nu se adoptă sistemul copyright, ci cel al primei prezentări publice / publicări, nu există nici înregistrarea / arhivarea implicită a elementelor de patrimoniu, inventarierea acestora necesitând studii special consacrate.

5. Tipuri de componente materiale, spirituale, umane, susceptibile de a face parte din patrimoniul tehnico-ştiinţific naţional

Acest capitol va nuanţa, fără a relua, anumite aspecte deja luate în considerare în definiţiile preluate de la forurile internaţionale competente şi din cele discutate mai înainte.

5.1. Tipuri de componente

Aceste considerente vor fi avute în vedere în cadrul fazei următoare contractate: "Propuneri privind constituirea, evaluarea şi protejarea patrimoniului tehnico-ştiinţific naţional".

Pornim  de la prezumţia că majoritatea  entităţilor  relevante  pentru  problematica proprietăţii intelectuale  sunt  şi entităţi  valide  pentru  problematica  patrimoniului   tehnico-ştiinţific  naţional:  proprietatea  intelectuală   reprezintă prisma individuală (a creatorului sau a posesorului dreptului  de proprietate   intelectuală),   în   timp   ce   patrimoniul   şi

potenţialul tehnico-ştiinţific naţional reprezintă interesele naţionale  de facilitare, identificare, protejare şi  valorificare  a obiectului proprietăţii intelectuale. Cu  alte  cuvinte, adăugăm  o  nouă dimensiune relaţiei Proprietate  Intelectuală  / Cercetare - Dezvoltare, care a stat la baza lucrărilor [10,  11]: cea macro-socială, a Patrimoniului şi a Potenţialului  tehnico-ştiinţific naţional.

Ca  atare, principalele componente ale  proprietăţii  intelectuale  (componentele  proprietăţii  industriale:   invenţii, desene  şi  modele  industriale, mărci, precum  şi  dreptul  de autor)  sunt susceptibile de a face parte din patrimoniul  sau  / şi din potenţialul tehnico-ştiinţific naţional.

Pentru a identifica celelalte tipuri de componente, poate fi utilă  analiza unor criterii relevante pentru "puterea  de  negociere" a ţării din punct de vedere tehnico-ştiinţific:

- desfăşurarea (numărul de tipuri de  elemente  componente reprezentate)

- cantitatea  (numărul de elemente componente  din  fiecare categorie reprezentată)

-  frecvenţa îmbogăţirii patrimoniului /  menţinerea  potenţialului

-  calitatea  elementelor  componente  (valoare  intrinsecă, modernitate / adecvare)

- rata de valorificare a elementelor componente, internă şi internaţională

- tradiţia, continuitatea

Acestea pot fi puternic influenţate de:

-  existenţa, gradul de adecvare şi vechimea  infrastructurii  specifice: de educare (institute de învăţământ  specific; tip  de  educaţie care  favorizează  spiritul  investigativ/inovativ);  de popularizare (muzee, publicaţii etc.);  de  valorificare; de protejare.

-  existenţa, gradul de adecvare, vechimea şi  gradul  de aplicare a unei politici naţionale în domeniu.

De  menţionat  că  infrastructura  specifică  şi  politica naţională   în  domeniu  se  determină,  sau  cel   puţin   se influenţează,  reciproc; ele constituie componente  susceptibile de a face parte din potenţialul tehnico-ştiinţific naţional.

5.2. Criterii de includere

In  timp ce în potenţialul tehnico-ştiinţific  ar  trebui incluse toate elementele aparţinând tipurilor de componente  (cu alte  cuvinte,  întregul peisaj tehnico-ştiinţific  al  ţării, fără departajări valorice, dar cu considerarea "vârfurilor"),  în patrimoniul  tehnico-ştiinţific  naţional  ar  trebui  incluse numai:

- realizări recunoscute, cu urmări la nivel internaţional, sau la nivel intern, dar la scară naţională;

-  realizări paralele cu, sau premergătoare  unor  realizări recunoscute la nivel internaţional;

-  realizări  care au contribuit  la  dezvoltarea  economică internă,  chiar dacă nu au fost recunoscute pe plan  internaţional;

- realizări recunoscute pe plan internaţional

-  pentru  domeniul ştiinţei:  cele  recunoscute  şi reluate  în publicaţii ştiinţifice (citate, dezvoltate,  aplicate, intrate în uz)

- pentru domeniul tehnologiei: cele intrate în practică şi  /  sau care au determinat deschideri noi  sau  creşteri  de nivel tehnologic.

- toate documentele istorice scrise şi nescrise asociate acestor realizări.

Concluzii

Această a doua fază din 1994 a temei "Protecţia proprietăţii intelectuale şi a patrimoniului tehnico-ştiinţific" este menită să contureze un / unele concept(e) care să caracterizeze standing-ul, ansamblul de realizări valabile şi semnificative ale ştiinţei şi tehnologiei României; să permită:

- afirmarea / evaluarea / confirmarea / susţinerea poziţiei României în ştiinţa şi tehnologia internaţională

- afirmarea / evaluarea / confirmarea / susţinerea poziţiei ştiinţei şi tehnologiei pe plan intern, în societatea, cultura, economia, politica din România.

De regulă, problematica proprietăţii intelectuale este focalizată la nivelul punctiform, micro, al creaţiilor intelectuale individuale, sau al mecanismelor şi instituţiilor care au ca scop protejarea şi promovarea sumei de creaţii intelectuale individuale. In lucrarea de faţă, perspectiva asupra proprietăţii intelectuale se extinde ca fiind integrată în perspectiva macro-socială a patrimoniului tehnico-ştiinţific naţional. Termenul de "patrimoniu tehnico-ştiinţific naţional" este folosit ca punct de pornire a analizei; în cadrul lucrării se stabileşte gradul de adecvare a acestui termen la realitatea şi la necesităţile domeniului, la obiectivele declarate mai sus.

Definirea patrimoniului tehnico-ştiinţific naţional începe pornind de la definiţiile de dicţionar ale termenilor, aşa cum sunt ele interpretate / detaliate de către forurile internaţionale din domeniu (ONU, UNESCO). In lucrare, conceptul se completează, însă, integrând opiniile autorilor, precum şi cele ale altor specialişti consultaţi.

Se trage concluzia că, spre deosebire de ceea ce se face în mod uzual, conceptul de "Patrimoniu tehnico-ştiinţific" trebuie să fie utilizat cu precauţie în politica curentă şi managementul curent în domeniul cercetării şi tehnologiei, el neavând decât semnificaţie istorică, nu o potenţă operaţională curentă; termenul se referă numai (sau în principal) la ceea ce este exprimat sub formă de vestigii materiale ale trecutului.

In lucrare se prezintă atât detalieri pentru elementele privind constituirea, evaluarea şi protejarea patrimoniului tehnico-ştiinţific naţional, cât şi orientări spre eventuale alte concepte, care să definească mai bine starea, nivelul ştiinţei şi tehnologiei româneşti, interesul pentru aceasta.

Metodologia de cunoaştere

a patrimoniului tehnico-ştiinţific naţional

1. Publicarea de dicţionare enciclopedice, monografii

2. Dezvoltarea reţelei de muzee ştiinţifice şi tehnice

3. Inventarierea resurselor ştiinţifice (umane şi materiale) ale României şi constituirea unei bănci de date naţionale, actualizată periodic, din care să rezulte:

· caracteristicile PST naţional: ponderea pe domenii şi subdomenii a componentelor PST, frecvenţă, distribuţie teritorială şi cronologică

· depistarea lacunelor şi suprapunerilor

· zonele care se pretează pentru cooperare ştiinţifică internaţională

· resurse disponibile - specialişti, localuri, echipamente şi repartiţia lor

· compoziţie, condiţiile de lucru şi statutul comunităţii ştiinţifice naţionale

· proiecte şi resurse financiare

Inventarul poate servi ca instrument de evaluare la nivel de stat, de fundamentare a deciziilor şi strategiei de cunoaştere, de gestionare raţională.

Inventarul PST trebuie să conţină:

· date cantitative (statistice) - obţinute prin cuantificări directe;

· date descriptive (de ordin administrativ, funcţional, structural sau calitativ) - obţinute prin analiză descriptivă

(Manuel d’inventaire du potentiel scientifique et technologique naţional, deuxieme édition entierement revue et complétee du Manuel publié par l’Unesco en 1969, in Études et documents de politique scientifique, No. 67, UNESCO, 1986, p.21; numit în continuare Manual de inventariere)

Elementele componente ale inventarului sunt cele fundamentale pentru caracterizarea resurselor oricărui sistem:

· resurse umane

· resurse financiare

· resurse informaţionale

· resurse materiale

· date de organizare

· date privind activităţile în curs

Structura datelor:

1. Date de identificare - cunoaşterea organismelor şi instituţiilor de interes potenţial pentru inventariere (publice, mixte sau private)

· Denumirea instituţiei (secţiei, etc.)

· Adresa: localitate, judeţ, str., nr., cod poştal

· Telefoane, fax

· Director

· Domeniu de activitate

· Tipuri de activităţi (cercetare fundamentală, experimentală aplicată, servicii, învăţământ şi formare)

Tipuri de servicii:

· informare şi documentare

· muzee şi colecţii

· colectare / prelucrare date de interes general

· etalonare, standardizare, metodologie, control de calitate

· consultanţă

· activităţi legate de brevete şi licenţe

· editare / traducere de cărţi şi periodice

· altele

2. Date privind resursele

2.1. Resurse umane: personal de concepţie (ştiinţific şi ingineresc); personal de execuţie (tehnicieni); personal auxiliar (secretariat, administrativ, muncitori calificaţi).

Personal permanent:

	În prezent	Acum 3 ani	Plecaţi în ultimii 3 ani	Veniţi în ultimii 3 ani
a. ştiinţific
b. tehnic
c. auxiliar

· nume, prenume

· data naşterii

· diploma obţinută, instituţia, anul (multiplu)

· titluri ştiinţifice: doctor, doctorat, docent, etc.; anul, instituţia, titlul tezei

· funcţia actuală

· instituţia, compartimentul

· sex

· domeniu de activitate (cele mai importante 2 discipline)

· funcţie de conducere - nivel de responsabilitate administrativă - director, director adjunct, şef compartiment, colectiv

· funcţie de conducere - nivel de responsabilitate ştiinţifică:

Þ responsabil de program

Þ responsabil de proiect, activitate sau serviciu

· timpul ocupat (în procente) pe an pentru:

Þ cercetare / dezvoltare experimentală

Þ activitate de servicii ST

Þ învăţământ

Þ sarcini administrative

Þ alte activităţi profesionale (cu precizarea lor)

· vechime de cercetare

· număr lucrări ştiinţifice publicate (intern şi străinătate) - cu referinţe bibliografice anexate

· număr brevete - cu referinţe bibliografice

· număr de manifestări ştiinţifice la care a participat (în afara instituţiei la care lucrează)

· distincţii onorifice

Prelucrări ulterioare ale datelor pe următoarele criterii:

· clasificare pe diplome obţinute

· clasificare pe domenii de specialitate

· clasificare pe timp alocat pentru cercetare-dezvoltare

· clasificare pe vechime în cercetare

· clasificare pe vârstă şi sex

· clasificare pe teme ale tezelor de doctorat

2.2. Resurse financiare

· bugetul de stat (fondul public)

Þ instituţia (ministerul prin care se alocă)

Þ valoarea totală cheltuieli pe an, din care:

- pentru personal

- pentru investitori

- curente

· fonduri provenite de la societăţi comerciale (publice sau private)

· alte fonduri (specificate)

· fonduri din străinătate

· fonduri alocate pentru activităţi în afara instituţiei

Prelucrări:

· clasificare pe natura cheltuielilor

· clasificare pe surse de finanţare

· clasificare pe fonduri / activităţi fundamentale, experimentale, aplicate.

Se iau în considerare cheltuielile reale pe anul de referinţă.

2.3. Resurse materiale

· date privind spaţiul ocupat (resurse imobiliare) consacrat exclusiv activităţilor de cercetare-dezvoltare:

Þ clădiri (în m² suprafaţă utilă)

Þ terenuri experimentale (în ha)

· echipamente (mijloace fixe peste o anume valoare stabilită şi nu mai vechi de un număr stabilit de ani, de ex., 5 ani)

Þ denumire (seria nr., marca)

Þ ţară de origine

Þ valoare de cumpărare

Þ an producere

Prelucrări ulterioare:

· clasificare pe spaţiul ocupat / domeniu

· clasificare pe tipuri de echipamente, vechime, origine

2.4. Resurse informaţionale

· documentaţie tehnico-ştiinţifică

Þ număr cărţi

Þ periodice

Þ microfişe

Þ altele

· bibliotecă

Þ număr lucrări

Þ număr abonamente la periodice

3. Date de organizare

· clasificare pe nivel

Þ naţional (politică generală)

Þ sectorial (promovare şi coordonare)

Þ instituţional (execuţie)

4. Activităţile în curs

Principalele proiecte sau activităţi:

· titlul proiectului sau activităţii

· obiective

· programul din care fac parte

· discipline tehnico-ştiinţifice abordate

· beneficiari

Þ potenţiali

Þ direcţi

· responsabil

· număr membri în colectiv

· buget alocat

· durată

Þ an început

Þ an sfârşit

· tip de cercetare:

Þ fundamentală neorientată

Þ fundamentală orientată

Þ dezvoltare experimentală

· probabilitate de atingere a obiectivelor

Þ slabă

Þ medie

Þ mare

Inventarierea datelor menţionate mai sus este necesară pentru că ele nu pot fi găsite în statisticile curente şi nici în surse bibliografice curente.

Ancheta poate fi realizată:

· prin corespondenţă

· prin interviuri

Corespondenţa costă mai puţin, dar rezultatele nu sunt suficient de aprofundate. Unele instituţii nu răspund, sau dau răspunsuri incomplete, neglijente, nesistematice. Munca de prelucrare este dificilă.

Interviul are avantajul că permite colectarea unor răspunsuri complete, corecte, semnificative. Este mai costisitor, dar durata de timp nu este mai mare decât în primul caz. Echipa care participă la interviu trebuie bine instruită în prealabil (ritm mediu - 15 interviuri pe zi).

O problemă dificilă este stabilirea unităţii statistice de bază, mai ales în cazul institutelor mari, cu multe ateliere şi laboratoare. Datele la nivel “macro” sunt adesea nerelevante.

Se poate lua în considerare ca unitate statistică de bază - respectiv, unitate de C&D - indiferent de organizarea internă a unei instituţii, celula cea mai mică cu activitate omogenă, coerentă, identificabilă prin următoarele caracteristici:

· să fie plasată sub autoritatea unui director, şef, responsabil

· să dispună de o anume autonomie de gestiune şi de decizie, în particular, în ceea ce priveşte resursele care îi sunt alocate

· să posede o strategie şi un program de activitate integrat, care să-i confere o anume individualitate, chiar dacă “programul” cuprinde mai multe “proiecte”

· să dispună de resurse (umane, financiare, materiale şi informaţionale pentru programul său de activitate

· să aibă un personal ştiinţific permanent

· să fie constituită ca unitate cu caracter permanent (relativ permanent)

· să posede arhive separate, care să permită furnizarea datelor legate de activităţi, obiective, resurse, etc.

O astfel de unitate de cercetare-dezvoltare poate avea între 20 şi 20 de persoane, mai mult în industrie şi mai puţin din învăţământ. În cazuri extreme, noţiunea se poate aplica la o singură persoană (de ex., un cadru universitar care lucrează într-un domeniu fundamental teoretic, matematici, etc.).

Inventarierea trebuie, pe cât posibil, să fie:

· exhaustivă - nu este concludentă pe eşantioane

· anuală sau la 2-3 ani

Este de dorit să se realizeze la începutul anului bugetar.

· actualizat ca activitate permanentă.

Etape de realizare:

· estimări preliminare ale volumului de inventariere a duratei, surselor de date

· constituirea echipei de realizare ca serviciu permanent

· pregătirea metodologiei şi documentelor de anchetă: chestionar, ghid de interviu

· efectuarea anchetei de identificare care să permită stabilirea listei (pe cât posibil, exhaustive) a unităţilor tehnico-ştiinţifice existente în ţară

· anchetă pilot

· anchetă exhaustivă

· prelucrare date, constituirea bazei de date tehnico-ştiinţifice

· completări şi precizări ale metodelor şi instrumentelor.

]

Domnule Duma,

Problema este foarte grea/delicata. Nu cred ca putem sa ne implicam. Speram la o definire a termenilor, necriticabila de cineva. Sa luam de exemplu „tehnologie“. El vine de la grecul „techné“. El este mestesug, ştiinţa aplicata (ne convin ambele) dar şi iscusinta, arta (foarte des), iar pentru noi, în limba româna, arta e mai putin legat de cunoastere („gnosis“) în particular de cunoaştere] ştiinţifica („episteme“), ca mai degrabă de ceea ce noi numim comun cultura sau „cunoaştere estetica“ (si asta legat de o cunoaştere specifica) şi anume percepţia senzoriala „aisthesis“. În esenţa, pentru noi, tehnologia e legata de o subclasa a „artei“ practice, meşteşugul („praktika“). Spun asta (dau acest exemplu) deoarece am încercat şi nu am reuşit o schema (diagrama inginereasca) la clasificările „ierarhice“, pe care am riscat sa le fac pe baza definiţiilor din paginile 1-2. O organizare de tip „latice“ mi se pare mai posibila (decât cea ierarhica) şi mai adecvata, servind scopurile propuse (identificare şi apărare şi valorificare etc.). Eu as propune schema ce urmează (făcuta în „abordarea pe obiecte“) clase şi subclase între care exista relaţii de tip

a. general-specific (particular)

b. întreg-părţi

c. transmitere de mesaje care au nişte atribute

a, b şi c sunt tipurile de relaţii conform celor spuse anterior.

Explicaţii - Observaţii

1. numai o parte a ştiinţei merge în cultura ştiinţifica, tehnologie / relaţie de tip „mesaj“

2. Patrimoniu (potenţial) ştiinţific şi tehnic sunt subclase particulare (specifice) ale clasei mari generale patrimoniu

3. numai o parte a tehnologiei se transfera (mesaj!) în patrimoniu şi numai o parte a tehnologiei se regăseşte în potenţial (sau invers, nu sunt sigur).

O astfel de abordare pe obiecte (foarte la moda în analiza şi informatica, deci puteţi sa o faceţi; eu nu mă simt în stare, mă stresează alte probleme) poate, cred, permite o clasificare urmata de transferul prin analogie a reglementarilor existente în zona „culturala“ (cred ca asta şi urmăriţi).

Analiza pe obiecte necesita:

1. identificarea claselor (subclaselor). Asta e simplu, ne limitam la ceea ce ne interesează. De căutat în dicţionare serioase (Enciclopedia britanica): tehnica, producţie, cunoaştere etc.

2. definirea relaţiilor. Exerciţiul de mai sus poate va ajuta.

3. definirea atributelor fiecărui obiect (clasa). În aceasta direcţie de studiu, ce aţi scris la paginile 8 şi 9 (cu care sunt întru totul de acord) constituie o definire de atribute (arie de cuprindere, caracterul temporal, metoda, scop etc.).

Observaţii

1. Cred ca noţiunea de patrimoniu este absolut legata de moştenire (temporala - nu a proprietarilor clasei superioare cum e în analiza pe obiect în cazul relaţiei a: general - specific), a elementelor dovedite / bănuite ca „perene“. Daca vreţi, relaţia „potenţial – patrimoniu“ este similara cu cea clasica în filosofie: "morala (morale ale diferitelor timpuri) – etici".

2. În nici un caz eu nu as amesteca în vreun fel în analiza, termenii „tehnologic“ cu ştiinţific. Primul se protejează/valorifica, cel de-al doilea se face cunoscut (aparţine „kosmosului“) Þ se judeca separat, cu scopuri diferite. Cred ca ne interesează mai mult „tehnologic“ (poate greşesc).

3. Noţiunile de potenţial şi patrimoniu trebuie legate de atributul (menţionat la început, uitat mai apoi la pagina 8 – 9) de stat sau de naţiune (popor). Prin prisma interesului (pe care îl bănuiesc al studiului) primul („stat“ e mai interesant, dar nu mai este modern (acceptabil) ACUM (în condiţiile de integrare...). În plus, „naţiunea“ permite luarea în considerare a potenţialului din diaspora (despre care am discutat la telefon).

F. Filip

Vorbind despre sistemul ştiinţa şi tehnologie, sau cercetare ştiinţifica şi dezvoltare tehnologica, sau C&D, nu putem pune în discuţie conceptul de patrimoniu. Din definiţia patrimoniului, menţionata în text, rezulta ca referindu-ne la C&D nu este vorba de un patrimoniu (de altfel situaţia este valabila în toate ţările. Ce se poate pune în discuţie, sunt conceptele:

a) potenţial;

b) capacitate;

c) resurse.

Iată diferite enunţuri prezentate în dicţionare sau enciclopedii, privind aceste trei posibilităţi de definire a ansamblului tehnico-ştiinţific al unei tari - uman şi material. In plus, prezint unele referiri făcute în diferite ocazii - reuniuni, studii, proiecte - de către organizaţiile internaţionale din sistemul ONU, organizaţii neguvernamentale, asociaţii etc., cu responsabilităţi şi preocupări privind activităţile de C&D.

Potenţial

1. "Mod al verbului care prezintă acţiunea ca posibila, fără a preciza dacă se realizează sau nu."

Dicţionarul Enciclopedic român - vol.II, Editura politica, 1966, p.115-116.

2. ..."exprima o posibilitate... capacitate de acţiune, de producţie"... De ex. "Les nations sont séparées, auojurd'hui, par les differences de potentiel économique et militaire." (Sartre)

Petit Robert - Dictionnaire alphabetique et analogique de la langue française. Société du nouveau littré - Paris, 1967, p.223.

3. ..."forţa, putere de care se poate dispune"... De ex. "potenţialul militar al unei tari"

Nouveau Larousse universel, vol.I, 1969, p., Librairie Larousse, Paris.

Capacitate

1. ..."mărime care reprezintă cantitatea maximă de materii sau de energie pe care o poate acumula un corp, un sistem (subl. ns. G.M.) etc..."

Dictionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1984, p.117.

2. ..."proprietatea de a conţine o anumită cantitate de substanţă... capacitatea productivă a unei societăţi... capacitatea intelectuală"

Petit Robert - Dictionnaire alphabetique et analogique de la langue française. Société du nouveau littré - Paris, 1967, p.223.

3. ..."calitatea... de a fi apt, de a face ceva... întelegere, competenţă..."

Nouveau Larousse universel, vol.I, 1969, Librairie Larousse, Paris, p. 275.

Resursă

1. ..."rezerva sau sursa de mijloace susceptibile de a fi valorificate într-o împrejurare dată" Ex.: resurse materiale - totalitatea zăcămintelor de minerale şi minereuri, a terenurilor cultivabile, a apelor şi a pământurilor de care dispune o ţară.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1984, p.801.

2. ..."elemente de bogăţie sau de putere a unei naţiuni"...

Nouveau Larousse universel, vol.I, 1969, Librairie Larousse, Paris, p. 540.

3. ..."mijloace materiale (oameni, rezerve... etc.) de care dispune sau poate dispune o colectivitate. Resursele în oameni şi materiale ale unei ţări... posibilităţi, mijloace"...

Petit Robert - Dictionaire alphabetique et analogique de la langue française. Société du nouveau littré - Paris, 1967, p.1541.

Nota: Definiţiile arătate mai sus pentru "potenţial", "capacitate", "resurse" pot fi foarte bine aplicate şi sistemului ştiinţă şi tehnologie - uman şi material - considerând, fără nici o rezervă, că el constituie o componentă a avuţiei nationale, el însuşi producător de avuţie natională, având o importanţă deosebită pentru ansamblul dezvoltării economice a ţării.

Eu opinez pentru utilizarea conceptului de "potenţial" şi, ca alternativă - secundară, - "capacitate". În programul de acţiune adoptat de conferinţa ONU pentru ştiinţă şi tehnologie în folosul dezvoltării (Viena, 1979), se fac frecvente referiri la resursele şi potenţialul tehnico-ştiinţific al ţărilor în curs de dezvoltare, care pot asigura depăşirea subdezvoltării şi îmbunătăţirea nivelului de trai al acestor ţări. Tot în Programul de acţiune de la Viena se fac recomandări privind "încurajarea eforturilor autonome întreprinse de ţările în curs de dezvoltare pentru întărirea capacităţii lor ştiinţifice şi tehnice", sau "întărirea capacităţii ştiinţifice şi tehnice a ţărilor în curs de dezvoltare", sau "... utilizarea potenţialului ştiinţific şi tehnic mondial în profitul ţărilor în curs de dezvoltare". Folosirea potenţialului tehnico-ştiinţific endogen trebuie să se bazeze pe o politică naţională globală şi coerentă în domeniul ştiinţă / tehnologie, prevederi adecvate în programe naţtionale, care să aibă drept scop realizarea obiectivelor de dezvoltare a ţării, necesare folosirii eficiente a ştiinţei/ tehnicii pentru propria dezvoltare.

Ştiinţa / tehnologia, care au drept scop final servirea cauzei dezvoltării naţionale şi îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei, trebuie sa constituie o preocupare majora, constanta a activitatilor nationale, care trebuie sa asigure masurile şi mecanismele care sa vizeze întarirea potenţialului ştiinţific şi tehnic al tarii, care sa asigure integrarea ştiinţifica / tehnologica în programe nationale de dezvoltare şi sa evite izolarea eforturilor depuse în domeniul ştiinţei / tehnologiei de celelalte activitati întreprinse în scopul dezvoltarii. Este necesar sa se creeze mecanisme juridice, administrative, financiare şi institutionale, crearea unei capacitati de gestionare a C&D din toate punctele de vedere.

În Raportul Conferintei Natiunilor Unite privind Ştiinţa şi Tehnologia în Folosul Dezvoltarii - Viena 1979 - se arata ca una dintre temele majore în dezvoltare a fost eliminarea obstacolelor din calea unei mai bune folosiri a cunostintelor şi capacitatii ştiinţifice şi tehnologice în scopul dezvoltarii tuturor tarilor (n.n. deci - chiar şi a celor dezvoltate), în mod particular - a celor în curs de dezvoltare.

În declaratia de la Rio se arata ca "Statele ar trebui sa coopereze pentru a întari capacitatea constructiva proprie, pentru o dezvoltare sustinuta, prin îmbunatatirea întelegerii ştiinţifice, folosindu-se schimburile de cunostinte ştiinţifice şi tehnologice şi prin obtinerea dezvoltarii, adaptarii, transmiterii şi transferului de tehnologie, inclusiv tehnologii noi şi inovative".

Principiul 9 din Declaratia Conferintei ONU privind Mediul Înconjurator şi Dezvoltarea, Rio de Janeiro, 1992.

"Întarirea şi definirea mecanismelor institutionale corespunzatoare... sunt esentiale pentru dezvoltarea unei baze ştiinţifice mai puternice" se arata în aceasta declaratie.

Secretarul general adjunct al ONU pentru coordonarea politica şi dezvoltare sustinuta, NITIN DESAI, declara recent ca "tehnologia are un rol cheie în înlaturarea saraciei şi în promovarea unei dezvoltari economice echitabile".

Din punctul de vedere al ONUDI; pentru crearea capabilitatilor tehnologice proprii, trebuie sa fii puternic în componentele de baza ale infrastructurii tehnologice". Cu alte cuvinte, numai cu institutii sau capabilitati proprii, cum ar fi C&D, controlul calitatii, facilitati de standarde şi metrologie şi servicii tehnologice, peste tot unde se desfasoara activitati de C&D, sunt în masura sa dezvolte, adapteze şi foloseasca efectiv cele mai bune tehnologii pentru un anumit produs sau proces industrial.

În luarea în considerare a industrializarii tarilor în curs de dezvoltare, calitatea resurselor umane joaca un rol cheie.

România dispune de un incontestabil nivel ridicat de educatie tehnica a populatiei sale atât cantitativ, cât şi calitativ. Unitatile de cercetare, universitatile, dispun de cercetatori şi ingineri de mare calitate, acestia constituind una din componentele majore ale potenţialului de cercetare. Dotarea - baza materiala - cealalta componenta majora a acestui potenţial tehnico-ştiinţific, este cu mult ramasa în urma, ceea ce impune aducerea ei la nivelul necesar, corespunzator nevoilor interne de retehnologizare, precum şi celor de competitie externa, de integrare în economia mondiala de piata. La aceasta se adauga pregatirea specialistilor, inclusiv asigurarea unei largi şi "la zi" surse de informare şi documentare (publicatii, conectare la diferite retele de informare etc.).

Se impune gasirea de parteneri şi sponsori externi pentru finantarea de proiecte de C&D. Pentru aceasta trebuie depasite unele dificultati, cum ar fi: necunoasterea în strainatate, lipsa de contacte, lipsa de experienta în comparatie cu nivelul partenerilor potenţiali.

Masuri:

- mentinerea şi dezvoltarea potenţialului ştiinţific şi tehnologic al tarii;

- gasirea, cât mai urgenta, de noi surse de finantare, de proiecte de înalt nivel, care sa antreneze şi stimuleze pe cercetatorii români;

- îmbunatatirea imaginii generale a României, promovând ideea unui partener posibil în realizarea de proiecte de înalt nivel, dar şi cu luare în considerare a pretului scazut a mâinii de lucru de un înalt profesionalism.

Pentru cunoasterea cât mai exacta a potenţialului / capacitatii tehnico-ştiinţifice, de C&D, a României, este necesar:

- inventarierea (recensamântul) cât mai complet şi exact al resurselor ştiinţifice (umane şi materiale) ale României;

- masuri / activitati de promovare a resurselor ştiinţifice;

- sprijinirea cercetarii şi a cercetatorilor prin activitati comune cu alte tari.

Recensamântul trebuie ca, în afara obtinerii unor date statistice, sa asigure o prezentare stimulatoare, atractiva, convingatoare a ceea ce exista şi mai ales a ceea ce se poate oferi partenerilor externi, bilaterali sau multilaterali. Recensamântul trebuie sa inventarieze, cât mai complet posibil, potenţialul de cercetare, folosindu-se în acest sens atât datele traditionale - statistice - dar şi completarea acestora cu date deja existente, cu cele obtinute prin diferite activitati la obiect, facute de Comunitatea Europeana prin Programul PHARE, Banca Mondiala etc. (auditari, chestionare etc.) Prin recensamânt vor fi identificate şi ideile noi, propunerile, noile surse, posibilitati etc., pe care cercetatorii români le au în vedere pentru activitatile viitoare - de redresare şi progres, dezvoltare.

Recensamântul va constitui o baza de date, cât mai concret posibila, privitoare la lista unitatilor de cercetare (institute, laboratoare, inclusiv universitare etc.), personalul care lucreaza (cu datele asupra calificarii), descrierea activitatilor, a proiectelor şi rezultatele acestora, investitii, transfer de tehnologie, date utile pentru contractare (personal, telefon, fax, adresa), aspecte financiare, statutul fiecarei unitati etc. Datele de care se va dispune vor fi completate, cu eventualele lipsuri, evaluate de catre unul sau mai multi experti, apoi finalizate sub forma unor baze de date, care vor fi traduse în limbile engleza şi franceza cel putin, editate şi tiparite la un nivel corespunzator şi transmise unui numar cât mai mare de persoane, institutii, organizatii nationale şi internationale, pentru cunoastere şi actiune în functie de interes.

Rezultatul acestei actiuni, va fi, în principal, imaginea de ansamblu a capacitatii / potenţialului resurselor tehnico-ştiinţifice ale României, într-o evaluare globala, cu solutii, propunerii, sugestii pe diferite paliere, care ar trebui sa constituie baza masurilor ce vor fi luate, în perioada de tranzitie a tarii la economia de piata, pentru transformarea ştiinţifico-tehnica într-o conceptie integrata strategic, într-o componenta majora a reformei social-economice.

Din cele aratate, din ceea ce se degaja din situatia reala, se impune necesitatea unor aranjamente institutionale, a unor masuri legislative, a unor mijloace de finantare şi de cooperare internationala, care, toate, sa se focalizeze pe folosirea concreta şi eficienta a potenţialului tehnico-ştiinţific, încadrat într-un program de ansamblu al dezvoltarii social-economice a natiunii.

Unele din "cugetarile" Programului ONU pentru dezoltare (UNDP) suna cam asa:

"...UNDP has launched a plan of action to assist countries in formulating economic, social and environental programmes and policies on sustainable development, with the aim of strengthening national capacities to integrate and to harmonize environment and development and to formulate national capacity-building strategies"...

United Nations - Economic and Social Council, Commision on Science and Technology for Development, E/ CN 16/ 1993/ 4

...The quantum of resources for science and technology... is difficult to assess, given the diferent interpretations of what constitute science and technology and the nature of activity to be included... ibidem

O posibila definitie, succinta, a potenţialului tehnico-ştiinţific, ar putea fi:

Totalitatea programelor angajate în activitatea de C&D din unitatile de cercetare, laboratoare, servicii etc., institutii de învatamânt superior, persoane fizice etc.; a programelor de C&D în care sunt implicate, a rezultatelor obtinute şi a modului de valorificare a lor, inclusiv brevetele de inventii înregistrate. De asemenea, totalitatea dotarii de care dispune activitatea de C&D (utilaje, investitii, cladiri, echipamente, etc.) indiferent de apartenenta acestora (de proprietarii lor). Evaluarea acestui potenţial se face pe baza investigarii şi cuantificarii lui statistice.

Potenţialul tehnico-ştiinţific ar trebui sa serveasca la:

- întarirea capacitatii de dezvoltare tehnologica, evidentierea implicatiilor acestora şi sa sprijine în mod eficient schimbarile tehnologice;

- promovarea capabilitatii de constructie pe termen lung şi sprijinirea întaririi capabilitatilor interne, asa încât sa se obtina noi oportunitati pentru lansarea de noi programe;

- facilitatea accesuluui la noi surse de tehnologie şi sprijinirea selectionarii, achizitiei şi transferului de tehnologie, luându-se în considerare resursele economice, energetice, de mediu, umane;

- promovarea unei interactiuni efective între agentii de cercetare şi cei industriali;

- largirea participarii la dezvoltarea internationala a tehnologiilor;

- realizarea - eventual şi prin cooperare - de noi tehnologii;

- ansamblul de masuri complexe pentru rentabilizarea institutelor de cercetare industriala.

Dr. Georges Matache

Faza următoare

Protecţia proprietăţii intelectuale Înapoi