Protecția
proprietății intelectuale
și a
patrimoniului tehnico-științific
(1993-1996)
Lucrările au fost comandate și finanțate de Ministerul Cercetării
și Tehnologiei
Problematica actuală a
protecției proprietății intelectuale
și a patrimoniului
tehnico-științific;
soluții, direcții de
acțiune și proiecte privind acte normative
pentru întărirea
proprietății intelectuale
în sfera C-D și a
patrimoniului tehnico-științific
(1993)
V. lista lucrărilor privind proprietatea intelectuală
Secretul comercial
ELABORATORI
Dr.
ing. Mario Duma
Ing.
Gheorghe Olaru
Colaborări de specialitate:
Dr. ing. Alexandru Lorenț* (Cap. 2, 3)
Ing. Marietta Ciobanu*, Ing. Nicolae
Piatcovski* (Cap. 4)
Ing. ec. Constantin A. Popescu (Cap. 5)
Jurist Paul Teodorescu* (Cap. 6)
Prof. Dr. doc. Edmond Nicolau (Par. 7.3)
Mat. Gheorghe Șerban (Cap. 8)
Jurist Gheorghiță Bălan* (Cap. 9, 10)
Consultări, informații, contribuții:
Prof. Dr. ing. Constantin Țurcanu* -
Președinte
Asociația Națională a Consilierilor
în Proprietate Industrială
Jurist Constanța Moisescu - Director
Adjunct
Agenția Română pentru Protejarea Drepturilor de Autor,
Ministerul Culturii
Ing. Mihai Lazăr - Director General BIOING
S.A.
Conf. Dr. ing. Gheorghe Manolea - Director
Centrul de Implementare a Invențiilor - Craiova
Ing. Lucian Marinete*
ICPE - M.E. S.A.
Dr. Georgeta Popescu - Director General
Centrul de Cercetare pentru Materiale Macromoleculare
și Membrane
* Consilieri autorizați în proprietate
industrială
Colaborarea sau contribuțiile la prezenta
lucrare nu angajează responsabilitatea pentru conținutul acesteia, care revine
exclusiv SCIENTCONSULT S.R.L.
Drepturile de autor aparțin
SCIENTCONSULT S.R.L. Lucrarea este destinată utilizării
exclusiv la nivelul beneficiarului - Ministerul Cercetării
și Tehnologiei. Copierea, transmiterea în afara Ministerului Cercetării
și Tehnologiei sau multiplicarea, dacă nu sunt autorizate de
către SCIENTCONSULT S.R.L., precum și citarea pasajelor din lucrare
care nu sunt de notorietate, fără menționarea sursei, constituie
încălcări ale dreptului de autor și ale
deontologiei profesionale.
Întrucât intenția acestei lucrări
este de informare și orientare a comunității C&D în problemă, modalitățile
de multiplicare și difuzare vor fi stabilite numai de SCIENTCONSULT
S.R.L. împreună cu beneficiarul lucrării - Ministerul Cercetării și
Tehnologiei - Direcția Politici Inovative și Privatizare.
CUPRINS
GENERAL
Cap.
1. CONSIDERAȚII GENERALE. SINTEZĂ.
PROBLEME SPECIFICE CERCETĂRII-DEZVOLTĂRII.
1.2.
Proprietatea intelectuală - privire sinoptică
1.3.1.
Reorientări privind importanța generării și protejării proprietății
intelectuale
1.3.2.
Relația autor - unitate
1.3.3.
Relația unitate executantă - unitate beneficiară
1.3.4.
Informarea și confidențialitatea
1.5.
Acordul România - SUA în domeniul proprietății intelectuale [5]
CADRUL
JURIDIC GENERAL IN DOMENIUL PROPRIETĂȚII INTELECTUALE
2.1.1. Brevetabilitatea soluțiilor tehnice
2.1.2.
Legea privind brevetele de invenție
2.1.4 Demersuri pentru brevetarea unei soluții
tehnice
2.1.5.Brevetarea
în sistemul PCT (Patent Cooperation Treaty)
2.1.7.
Acordul între Guvernul României și Guvernul SUA privind brevetele (v. și pct.
1.4)
2.2.
Un proiect legislativ în curs
3.2.
Proiecte legislative în curs
Cap.
4. DESENE SI MODELE INDUSTRIALE
4.1.
Definirea problematicii privind protecția desenelor și modelelor industriale
4.2.
Exemplificări din domeniu
4.4.
Rolul Ministerului Cercetării și Tehnologiei, OSIM și al altor organisme în
domeniu
Cap.
5. TOPOGRAFII DE CIRCUITE INTEGRATE
5.2.
Proiecte legislative în curs
5.5. Probleme specifice sferei
cercetare-dezvoltare
5.6. Direcții de promovare și
valorificare a proprietății asupra TCI
Cap.
6. MĂRCI DE FABRICĂ, DE COMERȚ ȘI DE SERVICIU
6.1.3. Protecția mărcilor și mijloacele prevăzute de
lege
6.2.
Situația existentă în sfera cercetării-dezvoltării din România
6.3. Proiecte legislative în curs
6.5.1.
- Alegerea mărcilor și modul lor de prezentare.
6.5.3.
Crearea în timp a unui portofoliu de mărci de rezervă
6.6. Rolul Ministerului Cercetării și Tehnologiei
și al OSIM
Cap.
7. DREPTUL DE AUTOR. COPYRIGHT
7.2.
Proiectul legii privind dreptul de autor
7.3.
Observații la Proiectul Legii, versiunea august 1993, privind dreptul de autor
7.4.
Acordul între Guvernul României și Guvernul SUA
Cap.
8. PROGRAME PENTRU CALCULATOR
8.2.
Situația existentă în România în domeniul protecției programelor pentru
calculator
8.3.
Proiecte legislative în curs
9.1.1.
Transmiterea drepturilor prin licență.
9.1.2.
Beneficiarii licențelor
9.1.3.
Negocieri între cercetătorul inventator și unitatea în care este angajat
9.1.5.
Licența și know-how-ul în raport cu beneficiarul extern
Cap.
10. SECRETUL COMERCIAL ȘI DE FIRMĂ. CONFIDENȚIALITATE
Cap.
11. SINTEZA PĂRȚII A II-A
C U P R I N S
1.1. Obiectivele studiului
1.2. Proprietatea intelectuală - privire
sinoptică
1.3. Soluționarea unor probleme
practice
de protecție a proprietății intelectuale
în cadrul activității de C&D
1.4. Acorduri fundamentale între CEE și
țările Europei
centrale și răsăritene în domeniul
proprietății
intelectuale
1.5. Acordul România - SUA în domeniul
proprietății
intelectuale
Bibliografie
Anexă: Cadrul juridic general în domeniul proprietății
intelectuale
Cap. 1. Considerații generale. Sinteză.
Probleme specifice C&D. Cadrul juridic
In contextul transformărilor
structurale care au loc în
prezent în țara noastră, problemele care
privesc reglementările
în domeniul proprietății în general
și al proprietății intelectuale în special, au o importanță
deosebită. Acest fapt,
împreună cu necesitatea promovării în
activitatea de C&D a unei
politici inovative fundamentate și
eficiente, aplicarea concretă
în sfera C&D a legislației existente,
precum și promovarea unor
reglementări noi, în conformitate cu
legislația internațională,
explică inițierea de către Ministerul
Cercetării și Tehnologiei
- Direcția de Politici Inovative și
Privatizare - a elaborării
unui studiu privind problematica actuală în
domeniul protecției
proprietății intelectuale în sfera C&D.
In conformitate cu Tema program, studiul de
față se referă
la toate categoriile de protecție a
proprietății intelectuale
care interesează domeniul
cercetării și tehnologiei și are
următoarele obiective :
- Informarea factorilor interesați
din activitatea de C&D
asupra problematicii actuale, asupra
cadrului legislativ - norma
tiv în vigoare și asupra noilor
proiecte de măsuri legislative
pentru întărirea protecției proprietății
intelectuale.
- Aprofundarea rolului Ministerului
Cercetării și Tehnologiei, al altor organisme, în domeniul
protecției și valorificării proprietății intelectuale.
- Prezentarea unor propuneri în
legătură cu activitatea de
protecție și valorificare a
proprietății intelectuale și a
patrimoniului tehnico-științific în cadrul
unităților de C&D.
(Sistematizarea conceptelor și a
problematicii de ansamblu)
Proprietatea intelectuală include, în
conformitate cu practica
internațională, mai multe categorii
(specii, concepte):
- Invențiile (protejate prin brevete de
invenții = patente)
- Modelele de utilitate
- Mărcile de fabrică, de comerț, de
serviciu
- Desenele și modelele industriale (design)
- Topografiile de circuite integrate
- Drepturile de autor
(categorie largă, incluzând, cu referire la
specificul prezentei lucrări:)
- Operele științifice
- Programele de calculator
- Băncile de date
- Know how
(Specificația este deschisă,
progresele științifice impunând mereu noi categorii. De exemplu, unele
noi rezultate ale biotehnologiilor formează categorii în curs de definire, v.
și [14])
Conform
Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale
(OMPI), proprietatea industrială constituie
o subsferă a proprietății intelectuale. Proprietatea intelectuală
cuprinde:
- Proprietatea industrială
- Drepturile de autor.
Categoriile menționate nu reprezintă
o "mulțime totală",
deoarece o serie de realizări
științifice importante rămân în
afara lor (exemple: teoriile, formulele
matematice, descoperirile
etc.). Ele nu prezintă,
de asemenea, o mulțime omogenă sub
aspectul a ceea ce se protejează, deoarece
la unele categorii se
protejează conținutul (invenții), iar la
altele - realizarea ca
atare (programele de calculator - la
care nu se protejează, de
exemplu, modelul matematic, sau
algoritmul de calcul; într-o anumită măsură - operele
științifice ș.a.).
Protecția proprietății intelectuale
reprezintă asigurarea
drepturilor materiale și morale
pentru autorii/ titularii
proprietății asupra unor realizări.
Drepturile materiale sunt cele
rezultate din veniturile ce pot fi obținute
prin vânzare, reproducere, utilizare etc. O realizare protejată nu poate
fi reprodusă, utilizată etc. fără acordul (negociat, deci:
plătit) al
titularului dreptului de
proprietate. În caz contrar, cel ce
utilizează, reproduce etc. neautorizat o
realizare protejată este
răspunzător civil și penal.
Există o varietate de moduri de
recunoaștere și posibilități de protejare a proprietății
intelectuale (moduri care
sunt, parțial, complementare):
- Înregistrarea oficială
(brevete, mărci, desene industriale, topografii)
- Secretul, confidențialitatea
(know how; invențiile -
până în momentul înregistrării, sau, în
anumite cazuri, și după
înregistrare; soluțiile tehnice care nu se
pretează la înregistrare; informațiile)
- Publicarea (operele științifice)
- Procedee tehnice de împiedicare a
utilizării neautorizate
sau/și a copierii neautorizate (programele
de calculator)
- Menționarea titularului dreptului
de proprietate direct
pe unele obiecte protejate (unele
publicații, programe de calculator, mărci)
- Promovarea industrială și
comercială cât mai rapidă și
eficientă (soluțiile tehnice în general; în
special - cele care
nu se pretează la înregistrare)
În domeniul drepturilor de
autor, există două variante /
uzanțe / modalități de protejare,
corespunzătoare la două convenții internaționale diferite: cu
înregistrare - copyright,
și fără înregistrare.
În
domeniul proprietății intelectuale, operează o serie de
factori
(actori):
- Autorii (după caz: inventatori, creatori
ș.a.m.d.)
- Titularii drepturilor de proprietate intelectuală
În funcție de prevederile legale și
de clauzele contractuale, în diferite situații, titulari ai drepturilor
pot deveni:
- autorii
- cei care au angajat (întreprinderi,
institute etc.) sau/și au plătit (edituri etc.) pe autori
- cei care au comandat și plătit realizarea
(beneficiari)
- Organismele de înregistrare oficială a
realizărilor:
- OSIM în
România, organisme omoloage în alte țări
- Oficiul pentru
drepturile de autor
- Organisme de gestiune colectivă a
drepturilor de autor
- Organismele oficiale de coordonare
metodologică în domeniu,
în România:
- OSIM pentru
invenții, mărci, desene și modele etc.
- Oficiul pentru
drepturile de autor
- Comisia Națională de Informatică
pentru programele
de calculator;
- Ministerul Cercetării și
Tehnologiei pentru cerce
tare-dezvoltare, inventică, transfer de
tehnologie ș.a.
- Consilierii de proprietate industrială
- în cadrul
organizațiilor / întreprinderilor
- persoane
fizice independente
- persoane
juridice: agenții de brevete ș.a.
- Organisme promoționale (vizând
finanțarea creării și
sprijinirea valorificării realizărilor)
-
guvernamentale (inclusiv Ministerul Cercetării și
Tehnologiei)
- centre sau
agenții de transfer de tehnologie
- incubatoare,
centre de promovare a invențiilor
- societăți
comerciale - specializate pentru transfer
de tehnologie, sau ca funcție specializată
în cadrul unor societăți de profil industrial ș.a.
- asociații
non-profit
- asociații
profesionale
Utilizatorii realizărilor care formează
obiectul drepturilor
de proprietate pot fi:
- onești
- frauduloși
Organisme pentru soluționarea
litigiilor și asigurarea
respectării măsurilor de protecție:
- organele judecătorești
- organele de arbitraj comercial
(pentru anumite litigii între părți contractante)
În problematica proprietății
intelectuale se stabilesc
relații:
- între autori și titularii drepturilor de
proprietate
- între autori și titularii drepturilor de
proprietate, pe
de o parte, și organismele oficiale
(locale, din țări străine,
internaționale) de înregistrare și
atestare a drepturilor de
proprietate, pe de altă parte
- între titularii drepturilor de
proprietate și utilizatorii onești
- între titularii drepturilor de
proprietate și utilizatorii frauduloși
Respectarea, transferul și
valorificarea patrimonială a
drepturilor de proprietate
intelectuală se asigură prin instrumente contractuale
specifice, între titularii drepturilor de
proprietate intelectuală și utilizatorii
onești:
- cesiune (în
principal - între autori și titulari)
- licență
Vânzarea licenței se face, de regulă:
- pentru o sumă
forfetară,
- pentru
redevențe, puse în relație cu anumiți indicatori economici ce caracterizează
volumul de aplicare/utilizare.
Există o mare varietate de tipuri de
licență și de modalități de licențiere: exclusivă sau neexclusivă,
limitată (ca volum de aplicare, sau ca zonă de aplicare, de exemplu) sau
nelimitată etc., lăsând un câmp larg pentru negocieri comerciale.
Pentru o serie de cazuri
(apărare, sănătate ș.a.) există și
regimul licențelor obligatorii sau din
oficiu.
Licența combinată pentru marcă și know-how,
cu obligația
de respectare riguroasă a acestuia, reprezintă franciză (franchising).
Pentru relațiile între autori și cei
care îi angajează /
plătesc există și instrumentul: contract cu
misiune inventivă.
Respectarea
drepturilor de proprietate industrială se poate
impune:
- prin justiție
- prin climatul
de etică profesională
Protecția proprietății intelectuale constituie
o problemă
internațională, în fiecare țară trebuind să
se asigure egalitatea de drepturi și de tratament pentru titularii de
drepturi de proprietate intelectuală autohtoni și cei străini. De aceea:
- problematica
proprietății intelectuale formează obiectul
unor convenții, aranjamente internaționale
- respectarea
convențiilor internaționale în problemele de
proprietate intelectuală constituie o
condiție a integrării în
mediul internațional.
Asigurarea condițiilor pentru crearea de
realizări, protejarea riguroasă a acestora, precum și valorificarea
economică a
proprietății intelectuale ce
rezultă, constituie un puternic
instrument al politicii
economice naționale. De asemenea
-
achiziționarea și valorificarea
judicioasă de proprietate
intelectuală străină.
1.3. Soluționarea unor probleme practice
de protecție a proprietății intelectuale
în cadrul activității de C&D[1]
În etapa de până în 1989, rolul real al
cercetării a fost să
soluționeze probleme de interes
imediat și local, în cadrul
unei politici generale de autarhie. De
asemenea, pirateria inte-
lectuală (copierea fără
licență a unor soluții străine) a
constituit practică oficială.
În etapa 1990-1993, pe primul plan a fost
problema supraviețuirii cercetării, problemă care nu s-a închis încă.
Dar, odată cu orice început de
normalizare a activității
economice, în condițiile
relațiilor de piață și ale
comerțului exterior liberalizat,
supraviețuirea și promovarea
cercetării vor depinde de capacitatea
sa de a genera bunuri de
proprietate intelectuală care pot fi
protejate și comercializate, intern sau / și extern. De
asemenea, în noile condiții,
pirateria intelectuală va deveni din ce în
ce mai periculoasă și
restricționată. Toate acestea impun:
-
orientarea cercetării-dezvoltării spre generarea de bunuri
de proprietate intelectuală care pot fi
protejate;
- evitarea încălcării de drepturi de
proprietate intelectuală, încălcări ce pot conduce fie la imposibilitatea
de a valorifica rezultate de cercetări, dacă acestea sunt
protejate de
firme concurente, fie la plata de daune;
verificarea prealabilă a
oricărei soluții preconizate sub aspectul
protejării ei prin
brevete în vigoare sau prin publicare în
reviste de specialitate;
- asigurarea
protejării realizărilor în domeniul proprietății intelectuale, prin
cele trei direcții principale:
- secret și apoi înregistrare a invențiilor, desene
lor și modelelor industriale etc.;
-
secret pentru cercetări în curs, know-how,
informații etc.,
- publicarea, pe cât posibil în reviste de circulație
internațională, a realizărilor cu caracter
teoretic, a descoperirilor etc.;
- introducerea
treptată în practica curentă a formelor contractuale uzuale
de comercializare a bunurilor de proprietate
intelectuală (licențe - detalii în
continuare);
- formarea
personalului în direcția decelării, a protejării
și a comercializării abile a drepturilor de
proprietate intelectuală;
- formarea
personalului în direcția respectării normelor
naționale și internaționale privind
drepturile de proprietate
intelectuală, neîncălcarea acestora.
În legile în vigoare (privind brevetele de
invenție, desenele și modelele industriale), ca și în
proiectele de lege
aflate în examinare (privind circuitele
integrate, drepturile de
autor - inclusiv pentru programele de
calculator), există preve-
deri similare pentru stabilirea titularului
legal al dreptului de
proprietate intelectuală: în
baza prevederilor contractuale,
acest drept se cuvine, după
caz, autorului sau celui care îl
angajează / îl plătește
pentru a realiza creația. (Prin
"creație" se au
în vedere oricare dintre cele în
cauză:
invenții, programe de calculator,
modele, opere științifice
etc. In continuare, prin "autor"
se are în vedere, generic, autorul oricărei creații ce constituie proprietate
intelectuală, iar
pentru "cel care îl angajează" se
utilizează denumirea "unitate",
sau, în cercetare, "institut").
Din punctul de vedere al stabilirii
răspunsului la problema
menționată, se iau în
considerare două grupe de argumente /
criterii:
a - caracterul misiunii (dacă este misiune
inventivă, creativă etc. sau nu); negociată la angajare sau
convenită prin act adițional la contractul de muncă între unitate și
autor, inclusiv nivelul de salarizare; scopul
pentru care unitatea
încredințează lucrarea spre execuție
autorului;
b - utilizarea de către
autor a condițiilor puse la
dispoziție de către unitate:
- oportunități
de acces la efectuarea lucrării,
- condiții
materiale, dotare, materiale etc.,
- perfecționare
profesională, documentare etc.,
- timp de muncă
plătit prin salariu.
Pe plan mondial, de regulă, dreptul
de proprietate asupra
creației realizate în cadrul
atribuțiilor de serviciu și cu
mijloacele materiale puse la dispoziție de
către cel care angajează aparține acestuia din urmă (unității).
În documentele de specialitate, precum și
în actele normative în vigoare în România, se face referire la
"contractul cu
misiune inventivă" sau "cu
misiune creativă": invenția aparține
unității, dacă a fost realizată în cadrul
unui contract cu misiune inventivă / creativă.
Legea nr. 64/1991, la art. 5 a stipulează:
"dreptul la brevetul de invenție
aparține:
a) unității, pentru invențiile realizate de
salariat în exercitarea unui contract de muncă ce prevede
o misiune inventivă
încredințată în mod explicit,
care corespunde cu funcțiile
sale"; inventatorul beneficiază
de o remunerație suplimentară,
stabilită prin act adițional la contractul
de muncă;
b) salariatului, pentru invențiile
realizate de către acesta fie
în exercitarea funcției
sale, fie în domeniul activității
unității prin cunoașterea sau folosirea
tehnicii ori mijloace
lor specifice ale unității sau ale datelor
existente în unitate,
fie cu ajutorul material al
acesteia, in lipsa unei prevederi
contractuale contrare". De
remarcat că această ultimă prevedere
(b), mult mai favorabilă salariaților decât
este uzanța inter
națională, nu se aplică în
cazul contractelor de cercetare,
pentru care, pe de o parte, există alin. a
- se poate prezuma că
funcția de cercetător presupune prin
definiție o misiune inventivă (conform unor reglementări în vigoare în multe
state), misiune "încredințată în mod explicit" (și nu neapărat
definită în
mod explicit), iar pe de altă parte
Legea conține o prevedere distinctă pentru contractele de
cercetare, asupra căreia se va
reveni în continuare.
Legea nr. 129/1992, în art. 5, prevede:
"Dacă autorul este
salariat, in lipsa unei prevederi mai
avantajoase acestuia, dreptul la
eliberarea certificatului de
înregistrare a desenului sau modelului
industrial aparține:
a) unității, pentru
desenele și modelele industriale
realizate de salariat în executarea fie a
unui contract de muncă
ce prevede o misiune creativă care
corespunde cu funcțiile sale
efective, fie a unei misiuni de cercetare
care i-a fost încredințată în mod expres;
b) salariatului, pentru desenele și
modelele industriale
realizate de către acesta fie în
cursul exercitării funcțiilor
sale, fie în domeniul activităților
unității...; în aceste
condiții, unitatea are drept de preferință
la încheierea unui
contract de cesiune sau licență
neexclusivă, ce trebuie exercitat în termen de 3 luni de la data ofertei
salariatului..."
Proiectele de legi privind dreptul de autor
și topografiile
de circuite integrate
prevăd, mai simplu și fără precizări
derogatorii, dreptul unității la
proprietatea asupra programului
de calcul, respectiv topografiei, create de
un salariat în cadrul
sarcinilor de serviciu.
Ar fi de dorit o armonizare, cel
puțin pe plan intern, în
ceea ce privește principiile de soluționare
a acestei probleme,
între diferitele legi.
Poate fi importantă o definire
concretă, în contractul de
muncă, a misiunii inventive, respectiv
creative:
- nivelul performanțelor tehnice și
economice de atins;
- brevetabilitatea soluției, ca cerință
explicită;
- ocolirea deliberată a unor brevete
existente în domeniu,
în România sau / și în alte anumite țări
- ponderea (numărul, importanța) soluțiilor
de detaliu originale în cadrul soluției de ansamblu;
- condițiile puse la dispoziție
(colaboratori, aparatură
etc.).
Într-o astfel de abordare, în cazul unor
contracte de muncă
pe durată nedeterminată, misiunea inventivă
trebuie să fie precizată prin acte adiționale, pentru fiecare lucrare în parte.
În funcție de dificultatea misiunii
inventive / creative,
se negociază salariul pe perioada acestei
misiuni, sau nivelul
unor eventuale alte sume cuvenite după
reușita misiunii, sau o
combinație a acestor variante.
Poate exista și o misiune inventivă
de genul: a realiza
invenții (sau alte creații
originale), indiferent de un scop
imediat definit. O asemenea misiune
inventivă nu este de exclus
într-o unitate care dorește
să-și sporească patrimoniul de
creații, dar ea poate fi cu greu
promovată în condițiile actuale, ale unor contracte încheiate de
institute cu beneficiarii
pe lucrări, pe bază de tematici
prestabilite.
În interesul fiecărei unități de
C&D, al cercetării-dezvoltării românești și al economiei
naționale, se impune ca în toate unitățile de C&D să se asigure un climat
de încurajare și plată promptă și substanțială a autorilor de realizări
originale.
NB. Pentru realizările noi, nu se mai pun problemele,
cunoscute din reglementările anterioare, ale postcalculului
de efecte economice obținute și ale unor procente din aceste efecte
acordate inventatorilor.
Drepturile bănești cuvenite inventatorilor
se stabilesc exclusiv prin negociere între unitate și autori. Totuși, în
măsura în care plata constituie o retribuție majorată, pot apărea
dificultăți legate de limitările actuale la fondul de salarii. Este
oportun ca, pe lângă majorări de salarizare, autorii să primească procente din
redevențele pe care le va primi unitatea prin licențele de valorificare a
creației, sume care să nu fie considerate ca reprezentând fond de salarii
(ceea ce necesită reglementări corespunzătoare noi, pe linie
financiar-contabilă).[1]
Departajarea drepturilor de
proprietate intelectuală între
unități este exclusiv o
problemă de negociere contractuală.
Pentru o creație dată, la rest de condiții
nemodificate, valoarea lucrării contractate între unități poate diferi
substanțial în funcție de clauza privind drepturile de proprietate
intelectuală asupra rezultatelor ce vor fi
obținute. Antecalculul preliminar de costuri,
materializat în devizul estimativ al lucrării, nu are
decât valoare de fundamentare a poziției fiecăreia dintre părți în
negociere. Problema se corelează cu cea a licenței, în sensul că, pentru o
realizare al cărei titular este unitatea executantă (institutul), acordarea
către unitatea beneficiară a unei licențe neexclusive sau
exclusive, pe termen limitat sau nelimitat etc., poate
determina variații de la simplu la de n ori a prețului licenței sau / și
a redevențelor.
Se recomandă ca redevențele să
fie stabilite, de regulă, în
funcție de volumul de producție (aplicație)
realizat de beneficiar și nu în funcție de profiturile obținute de
acesta,
deoarece profiturile sunt greu
controlabile din afara unității
(pot fi afectate de alți factori decât
calitatea creației) etc.
Componentele, menționate la pct. 1.3.2
pentru misiunea inventivă explicită în cadrul contractului de
muncă, se justifică să constituie prevederi contractuale principale
și în contractele între unitatea de cercetare și cea beneficiară.
În ceea ce privește lucrările de C&D
finanțate de la buget
sau din fondul special, se disting 3
situații și, respectiv,
variante de soluționare:
a) In cazurile în care Ministerul
Cercetării și Tehnologiei
este efectiv "unitatea
care a comandat cercetarea", adică se
realizează
cercetări inițiate de către MCT și efectuate în
interesul direct al MCT, sau decurgând din
programe naționale de
cercetare, programe care se desfășoară în
responsabilitatea MCT,
atunci, de regulă, titularul/titularii
drepturilor de proprietate
intelectuală se stabilesc, prin
sistemul de contracte, de către
MCT, sau, prin contracte, trebuie să se
poată dispune de licențe
exclusive / neexclusive, după caz (ținând
seama, însă, de acest
lucru la stabilirea valorii contractului);
b) în cazul altor organisme care "au
comandat cercetarea" -
privind cercetări inițiate de
către alte ministere sau organisme, sau decurgând din
programe naționale de cercetare, de
investiții etc.; pentru acestea, prin
contract, este necesar să
se precizeze fie că
drepturile de proprietate intelectuală
aparțin unității desemnate
drept coordonator de program sau
beneficiar de aplicație, fie că acesta
beneficiază de o licență
nelimitată exclusivă / neexclusivă, după
caz;
c) pentru cercetări inițiate de către
institute și care primesc finanțare de la MCT cu caracter de subvenție,
dreptul de proprietate intelectuală poate reveni institutului. De la caz la
caz, se pot preciza drepturi de licență nelimitată neexclusivă
transmisibilă pentru beneficiari de aplicație care au contribuit financiar la
realizarea lucrărilor.
Acordarea
drepturilor de proprietate intelectuală unor organisme beneficiare va trebui să
se reflecte în valori sporite (la
rest
de condiții date) ale contractului de cercetare, deoarece
institutul este privat de posibilitatea
unor valorificări ulterioare, eventual - repetate. Același lucru este valabil
în
funcție de faptul dacă licența este
exclusivă sau neexclusivă,
limitată sau nelimitată etc. Pentru
drepturi de proprietate intelectuală acordate unității executante, aceasta ar
trebui să-și
asigure o parte din finanțare din resurse
proprii și să accepte
valori de contract minime, dar apoi să
întreprindă acțiuni promoționale susținute pentru valorificare pe cont propriu.
Rezultatul negocierii depinde de interesele
fiecăruia dintre
parteneri în raport cu
problema / soluția care urmează să
constituie drept de proprietate
intelectuală, de situația financiară a partenerilor, de prestigiul mărcilor lor
și, desigur, de abilitatea în negociere, inclusiv abilitatea
în formularea
clauzelor contractuale respective. În acest sens, se recomandă
ca, în contracte cu întreprinderi
beneficiare, institutele să
caute să evite formulări generale ca: "Pentru
orice invenție
realizată în cadrul prezentului
contract, drepturile de brevet
revin unității beneficiare",
preferându-se formulări delimitative, de exemplu: "Pentru invențiile
realizate cu scopul satisfacerii cerințelor impuse
prin tema-program și care
condiționează satisfacerea acestor cerințe,
drepturile de brevet revin unității beneficiare"
(institutul putând astfel să
păstreze dreptul de a breveta -
și a valorifica ulterior în
folos propriu - eventuale invenții
"care nu condiționează satisfacerea cerințelor".
Este numai un exemplu; în funcție de
conjunctura concretă și de
abilitatea negociatorilor, se pot
găsi și alte variante).
O altă cale de a beneficia de
drepturile de proprietate
intelectuală este cea de a căuta, în
negociere, să se păstreze
pentru institut aceste drepturi,
oferind unității beneficiare
licență și negociind apoi pas cu pas felul
acesteia: exclusivă,
nelimitată, transmisibilă etc. În orice
caz, cea mai defavorabilă (pentru institut) licență păstrează[2],
totuși, marca institutului și dreptul de a menționa brevetul în
"Referințe".
Legea nr. 64/1991, la art. 5 b
alin 2, stipulează: "Dacă
invenția rezultă dintr-un contract de
cercetare, in lipsa unei
clauze contrare, dreptul la brevet de
invenție aparține unității care a comandat cercetarea, inventatorul
având dreptul la
o remunerație suplimentară stabilită
prin contract." (deci, în
lipsa unei clauze contrare,
cercetătorul ca salariat este prin
definiție exclus de la dreptul la
brevet, problema rămânând să
fie reglată numai între unități.)
Conceptul de "unitate
care a comandat cercetarea" este
susceptibil de interpretare, în cazul
în care cercetarea reprezintă o inițiativă a institutului, ofertată
unității beneficiare.
Legea nr. 129/1992, mai nouă
decât Legea nr. 64/1991, nu
conține prevederi referitoare la
relația unitate executantă -
unitate beneficiară, în
mod corect aceasta fiind o problemă
exclusiv de competența părților, care nu
justifică prevederi
cu caracter normativ. De asemenea -
proiectul Legii privind dreptul de autor. Proiectul Legii privind protecția
topografiilor de
circuite integrate este, din punctul de
vedere analizat, similar
cu prevederea din Legea nr. 64/1991.
NB. Persoanele, care consideră exagerat
ceea ce se afirmă, în cele ce urmează, în acest paragraf și în această lucrare
privind secretul comercial și de firmă, sunt invitate să se
documenteze asupra măsurilor care se iau, în situații similare, în
laboratoare și centre de cercetări din străinătate.
a) Confidențialitatea
preventivă asupra creațiilor ce
urmează să fie protejate prin înregistrare
(brevetare etc.)
În Legea nr. 64/1991, art. 5 alin. 3,
se prevede, inclusiv
pentru cazul când invenția rezultă
dintr-un contract de cercetare: "...inventatorul și unitatea au
obligația reciprocă să se informeze în scris asupra creării și stadiului
realizării invenției și să se abțină de la orice divulgare", iar în alin.
5: "...dacă, în termen de 60 zile de la data când salariatul a
informat în scris unitatea asupra redactării descrierii invenției,
cererea de brevet nu a fost depusă la Oficiul de Stat pentru Invenții
și Mărci, în lipsa altei convenții între părți,
dreptul la depunerea cererii de brevet și la eliberarea
brevetului de invenție aparține
salariatului ...". Prevederi
similare sunt în Legea nr. 129/1992.
De aceea, în toate cazurile în
care dreptul la brevet nu
aparține executantului, este necesar să se
prevadă în contracte
clauza:
"Executantul va comunica
în scris unității beneficiare
asupra drepturilor de
proprietate industrială, în termen de 7
(10) zile, orice informație
privind o propunere de invenție
realizată în cadrul
contractului. În cazul unor colaboratori,
aceștia o vor comunica în scris
direct unității beneficiare a
drepturilor de proprietate intelectuală și
executantului principal (coordonatorului de program), în același termen.
Comunicările se vor face în scris direct la conducerea
unității, cu
respectarea condițiilor de corespondență
confidențială."
Este evident că, în absența răspunsului în
termenul legal,
dreptul de proprietate revine unității
executante și, dacă nici
aceasta nu răspunde în același termen
(calculat de la data comunicării de către autor), dreptul revine autorului.
Până la data publicării
brevetului de invenție, orice
corespondență privind conținutul invenției
are caracter confidențial.
b) Confidențialitatea asupra
creațiilor care nu pot fi
protejate prin brevetare sau alte forme de
înregistrare
Această problemă se referă la creațiile
prevăzute în Legea
dreptului de autor, precum și la
întregul volum de informații
intern institutului, experiență,
documentații etc., reprezentând know-how explicit și implicit.
Pentru
protejarea acestui know-how, este necesar ca:
- In cadrul institutelor, conducerile să ia
măsura ca toți
salariații și colaboratorii să
semneze angajamente de loialitate și de păstrare a
confidențialității asupra informațiilor, datelor, programelor de
calcul, documentațiilor la care au acces în cadrul activității de
serviciu; să nu le comunice, copieze, transmită fără
autorizare scrisă din partea factorilor ierarhici superiori, iar cele
încredințate sau la care au acces - să le păstreze și gestioneze astfel
încât să prevină scurgerea de informații prin culpă sau prin spionaj comercial la adresa
institutului; angajamente prin care declară că iau act de responsabilitatea
materială pe care și-o asumă pentru eventuale daune provocate
institutului prin încălcarea angajamentului. Angajamentul de confidențialitate
se asumă pe perioada contractului de muncă / colaborare,
precum și pe o perioadă de n ani (5, 3, 1) după încetarea acestui
contract.
- Conducerile institutelor să
definească, prin liste aprobate și aduse la cunoștința
salariaților, categoriile de informații care constituie
secrete comerciale ale unității și pe care salariații
nu au dreptul să le comunice, fie în relațiile de
serviciu, fie în comunicări și publicații, fie în cadrul oricăror relații în
afara serviciului pentru care sunt angajați (inclusiv în afara propriului
compartiment de cercetare), fără
aprobarea sau însărcinarea conducerii unității.
- Conducerile unităților să
stabilească, prin regulamente
interne, circuitul diferitelor categorii de
informații, documentații, suporți magnetici de informații; modul lor de
păstrare,
copiere și arhivare; aprobarea de acces la
bazele de date.
- Participanții la avizări ale unor
lucrări de cercetare
care pot conține elemente de
proprietate intelectuală pentru
care este necesară protejarea prin secret
să fie selecționați
și prin prisma acestui considerent și să
semneze, în prealabil,
angajamente de confidențialitate.
c) Confidențialitatea asupra
drepturilor de proprietate
intelectuală dobândite
Orice unitate deține informații cumpărate,
programe de calcul, soluții obținute prin licențe, alte informații din
relațiile contractuale cu beneficiarii, asupra cărora are obligații
de confidențialitate. În mod deosebit trebuie protejate aceste informații
în unitate, prevenite pirateria și contrabanda cu aceste informații, sau pur și
simplu neglijența în gestionarea lor, pentru a se preveni plata de daune
importante, sau chiar pedepse penale, în cazul descoperirii acestor
informații în alte locuri decât în cele autorizate.
d) Precauții în relațiile cu beneficiarii
În situația actuală, în care
rezultatele cercetărilor se oferă gratuit agenților economici care au contribuit
la fondul
special[3],
acest fapt privează institutele de posibilitatea unor
venituri prin valorificarea drepturilor de
proprietate intelectuală. Este necesară o procedură prin care un agent
economic, care
a obținut în mod gratuit[4]
o soluție realizată în cercetare, să
fie oprit să o transmită unor terți, cu
titlu oneros sau gratuit, în țară sau în străinătate[5].
De aceea, orice transmitere spre aplicare
către beneficiari
a unor rezultate obținute în cercetare prin
finanțare din fondul special sau de la buget să fie prin contract de licență.
Licența poate fi și gratuită, dar - în anumite condiții și în anumite limite de
aplicare, licențiatul asumându-și
anumite responsabilități
privind nediseminarea informației obținute.
În cadrul institutelor, este necesar să
existe (în funcție
de volumul de activitate) un compartiment
sau cel puțin un consilier autorizat în probleme de proprietate intelectuală,
care să
asigure, în principal:
- organizarea semnalării oricăror soluții
sau altor realizări care pot deveni bunuri de proprietate intelectuală și
asigurarea protejării acestora;
- asistență calificată
pentru protecția proprietății
intelectuale din institut;
- asigurarea internă a clarificării
drepturilor de titular
ce revin, de la caz la caz, institutului
sau cercetătorilor;
întocmirea formelor legale necesare;
- reprezentarea institutului în fața
O.S.I.M. și a altor
foruri și instanțe, în probleme de
proprietate intelectuală;
- urmărirea respectării drepturilor de
proprietate intelectuală ale institutului pe piață, față de concurenți etc..
Este oportun ca organizarea și atribuțiile
compartimentelor de protecție a proprietății intelectuale în
unitățile de C&D să formeze obiectul unui studiu aparte, materializat
într-un
ghid, care să fie realizat în 1994.
*
Cu prilejul scindărilor de institute,
este necesar să fie
analizat patrimoniul de proprietate
intelectuală și să se încheie documente privind împărțirea acestui patrimoniu,
similar
cu împărțirea restului patrimoniului
(clădiri, utilaje, teren,
personal).
Cu aceste prilejuri,
precum și cu prilejul schimbării
denumirilor institutelor, este
necesar ca noile denumiri ale
titularilor drepturilor de proprietate
intelectuală pentru fiecare dintre creațiile înregistrate (brevete, desene
etc.) să fie
oficial înregistrate la OSIM.
Este evident că, dacă un autor își schimbă
locul de muncă,
trecând într-o altă unitate,
acest lucru nu are efecte asupra
dreptului de proprietate intelectuală:
vechea unitate rămâne
titulara dreptului de proprietate, în lipsa
unei înțelegeri
exprese contrare între părțile interesate.
*
Este necesară reanalizarea
patrimoniului de proprietate
intelectuală al institutelor: revederea
brevetelor în vigoare și
a celor în pericol de a fi decăzute, ca
urmare a neplății taxelor pentru menținerea în vigoare. Pentru brevetele
susceptibile
de valorificare la nivelul institutului să
se ia măsurile necesare de menținere / extindere a protecției.
Brevetele în a căror menținere institutul nu mai este
interesat (pe bază de
analiză și aprobare la nivelul
conducerii institutului) pot fi
(retro)cesionate autorilor.
Acordurile de aderare la
Comunitățile Europene privind
protecția proprietății
intelectuale însemnează un proces de armonizare a ansamblului
de reglementări existente sau în curs de
elaborare în țările Europei Centrale și
Răsăritene.
Din punct de vedere legislativ,
țările comunitare nu formează un bloc, legislațiile naționale
având specificitățile lor. De asemenea, trebuie precizat că nu toate țările
din CEE au aderat la toate tratatele sau convențiile în domeniu. În timp, însă,
ele vor trebui să adere - și acest lucru se va impune și țării noastre.
În conformitate cu art.36 al Tratatului
CEE, o definiție
comunitară a proprietății intelectuale are
în vedere împărțirea
generică a conceptului de proprietate
intelectuală în : proprietate
intelectuală (propriu-zisă), proprietate
industrială și respectiv
proprietate comercială.
Obiectele proprietății intelectuale în
accepțiunea comunitară sunt :
- dreptul de autor și drepturile conexe,
inclusiv protecția software-lui;
- brevetele de invenție;
- mărcile de comerț și de serviciu;
- desenele și modelele industriale;
- indicațiile geografice;
- topografiile circuitelor integrate;
- concurența neleală*;
- protecția informațiilor nedezvăluite asupra
know-how-ului
* In Legea nr. 11/1991 termenul este de
"concurență neloială", iar autori de prestigiu (Prof. Dr. doc.
Yolanda Eminescu) folosesc termenul de "concurență neleală". În
lucrarea de față nu s-a reușit unificarea celor doi termeni.
Se poate preciza că există diferențe între definițiile
proprietății intelectuale conform CEE și
OMPI.
În privința acordurilor cu CEE, se pot
evidenția mai multe
aspecte :
- CEE a semnat acorduri cu 11 țări ale
Europei Centrale și
Răsăritene care iau parte la Programul
Regional pentru Proprietate Industrială în cadrul PHARE.
Obiectivul prevederilor referitoare la
proprietatea intelectuală îl constituie asigurarea unei protecții
adecvate și eficiente.
- Acest obiectiv este urmărit în
acordurile comerciale și
de cooperare.
- Obiectivele acordurilor
europene, bazate pe art.238 al
Tratatului CEE, au în vedere
integrarea respectiv obținerea
statutului de membru al Comunității.
- În domeniul proprietății
intelectuale, ideea centrală constă într-un nucleu de reglementări armonizate.
În contrast cu alte domenii,
proprietatea industrială se
caracterizează prin faptul că s-a încheiat
un proces de armonizare în cadrul OMPI.
- Acordurile europene prevăd
că Cehoslovacia, Polonia,
Ungaria, România și Bulgaria trebuie să
adere, dacă nu au aderat
deja, în cadrul proprietății industriale,
la:
- Convenția de
la Paris pentru proprietate industrială - 1883 (România a aderat în 1920)
- Tratatul
de la Budapesta privind microorganismele - 1977
- Tratatul de
cooperare în domeniul brevetelor Washington 1970 (România 1978)
- Aranjamentul
de la Madrid privind mărcile 1891 (România 1920)
- Protocolul de
a Madrid privind înregistrarea internațională a mărcilor - 1989
- Convenția de
la München privind Brevetul European - 1973
O problemă importantă este
acordarea unei protecții
similare cu cea existentă în cadrul
Comunității Europene.
- In afara aderării la convențiile
multilaterale, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, România și Bulgaria s-au angajat
într-un proces de ameliorare a protecției
recunoscute în legile
țărilor membre ale Comunității.
- Angajamentul de a atinge un nivel
similar de protecție,
trebuie îndeplinit la finele
perioadei de tranziție de 5 ani
care trebuie să fie 1997 pentru
Cehoslovacia, Ungaria și Polonia
și 1998 pentru România și Bulgaria.
Acest calendar se consideră necesar pentru
a se permite
adaptarea treptată, paralelă cu
implementarea reformelor economice structurale.
- Fiecare etapă parcursă în procesul de
armonizare trebuie
să fie treptat incorporată în dreptul statelor
menționate.
În acordurile pe care le-au semnat cu
Comunitatea, țările
Europei Centrale și de Est și-au asumat
sarcina acordării unei
protecții adecvate și eficiente. Până în
prezent, s-a realizat
un progres substanțial.
Deci, în conformitate cu acordul de
asociere a României la
CEE, urmează asigurarea în România, într-un
timp limitat, a unui
nivel al protecției proprietății
intelectuale și al mijloacelor de control și asigurare a
drepturilor, similar cu cel din țările CEE. Aceasta vizează cadrul
juridic, cadrul administrativ și cadrul tehnic.
În cadrul relațiilor comerciale între
Guvernul României și
Guvernul Statelor Unite ale Americii, s-a
încheiat un acord,
ratificat prin Legea 50/1992 a
Parlamentului României.
Acest acord conține mai multe
reglementări, privind protecția proprietății intelectuale.
- Fiecare dintre părți protejează drepturile
de proprietate
intelectuală prevăzute în acord pe
baza legislației naționale
și le apără conform codului civil, codului
penal, codului administrativ sau a unei combinații a acestora.
- Fiecare dintre părți adoptă proceduri
pentru prevenirea
și stoparea pe teritoriul său a oricărei
încălcări.
- Procedurile de implementare a drepturilor
de proprietate
intelectuală vor fi loiale și echitabile.
- Fiecare dintre părți prevede
posibilitatea reexaminării
pe cale juridică a hotărârilor administrative
asupra fondului
unei acțiuni privind protecția de
proprietate intelectuală.
- In cadrul acordului se are în vedere că :
- titularul de
drept include pe posesorul dreptului și
oricare alte persoane fizice sau juridice autorizate
de acesta.
- manieră
contrară practicii comerciale loiale înseamnă
următoarele practici : furtul, mita, încălcarea de
contract, spionajul electronic, spionajul comercial,
achiziționarea, folosirea sau dezvăluirea secretelor
de comerț.
- Se recunoaște că nimic din acest acord nu
va fi interpretat ca interzicând adoptarea sau implementarea de către o parte a
măsurilor necesare asigurării respectării
legilor sau reglementărilor privitoare la protecția drepturilor de
proprietate intelectuală.
- Fiecare parte trebuie să înainteze spre
legiferare, nu mai
târziu de 31 Decembrie 1993,
legislația necesară îndeplinirii
obligațiilor din scrisoarea anexă la
acord și va depune eforturi pentru implementarea legislației până la
această data.
- Întrucât nu este posibilă implementarea
în întregime a
prevederilor acestei scrisori,
Guvernul României și-a asumat
obligația, indicată în paragraful 5
al scrisorii, de a depune eforturi pentru aplicarea unor amendamente la legile
existente
sau adoptarea unor noi legi.
*
În capitolele care
urmează, sunt prezentate problemele esențiale ale
protecției proprietății intelectuale, în conformitate cu obiectivele studiului.
1. Intellectual Property, Patents,
Copyright, Trade Marks
and Allied Rights, Londra 1991.
2. LANGEN E. Patent Trade Mark and
Copyright Laws, New York 1989.
3. WIPO - World Intellectual Property
Organization, General Informations,
Geneva 1988.
4. CAMENITA
I. Protecția internațională a proprietății
intelectuale, Ed. Litera , 1982.
5. Acord între Guvernul României și SUA,
ratificat prin
Legea 50/1992 și scrisoarea anexă
la acord, Adevărul Econo-
mic nr.18 din 22-28 iunie 1992.
6. POPESCU T. Contrafacerea - fenomen și consecințe,
Revista
Română de Proprietate Industrială nr. 1-2 / 1991.
7. BUCSA
GHE., BULGAR L. Dicționar de
proprietate intelectuală
I,II,III; Revista Română de Proprietate Industrială
nr. 3,
4/1992, nr.1/1993.
8. STRENC AL. Asocierea României la Comunitățile Europene
și
implicații în planul proprietății intelectuale (I), Revista
Română de Proprietate Industrială nr.1/1993.
9. BOBROVSZKY J. Economia de piață, tehnologii noi și proprie-
tatea intelectuală în Europa Centrală și de Est,
Revista
Română de Proprietate Industrială nr.3/1991.
10.Lucrările Simpozionului Național de
Proprietate Inte-
lectuală, OMPI - OSIM , Buc. 1991.
11.STRENC AL. Asocierea României la Comunitățile Europene
și implicații în planul proprietății intelectuale (II), Revista
Română de Proprietate Industrială nr.2/1993.
12.DUMA M. ș.a. Studiu
privind explicitarea unor
drepturi
patrimoniale în contractele de
cercetare științifică
finanțate de MIS-DS (MCT), Faza 1 - Analiză și specificare
de
clauze, SCIENTCONSULT S.R.L., Contract MCT, dec.1992.
13.Simpozionul : Reforma
legislației de proprietate
industrială și punerea în aplicare a drepturilor de proprie-
tate industrială, în țările Europei Centrale și Răsăritene,
Buc. 16-17 Iunie 1993.
14.GUTMANN M. Protecția invențiilor
biotehnologice, conform
Convenției Brevetului European, în special în Franța, Revista
Română de Proprietate Industrială nr. 1/1993
15.CONSTANTIN ION. Glosar de proprietate
industrială, Revista
Română de Proprietate Industrială nr. 1/1993
Anexă
la Cap. 1
Principalele
documente normative în vigoare în România
- Legea nr. 64/1991 privind brevetele de
invenție
- Legea nr. 120/1992 privind taxele pentru
cererile de brevet de
invenție și pentru brevetele de invenție
- Legea nr. 129/1992 privind
protecția desenelor și modelelor
industriale
- Legea nr. 28/1967 privind mărcile de
fabrică, de comerț și de
serviciu
- Legea nr. 11/1991 privind combaterea
concurenței neloiale
- Hotărârea Guvernului României
nr. 152/1992 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991
privind brevetele
de invenție
- Acordul european, ratificat prin Legea
nr. 20/1993
- Acordul între Guvernul României și SUA,
ratificat prin Legea
nr. 50/1992 (inclusiv scrisoarea anexă la acord, referitoare la
obligațiile asumate privind protecția
proprietății intelec-
tuale)
Principalele proiecte de documente
normative elaborate,
aflate în curs de examinare
- Legea privind dreptul de autor și
drepturile conexe
Notă:
include și protecția programelor de calculator
- Legea privind protecția topografiilor
circuitelor integrate
Principalele documente internaționale în
domeniu [după 15]
(în ordine alfabetică)
- Acordul de la Haga/1947
privind înființarea Institutului
Internațional de Brevete
- Aranjamentul de la Haga/1925
privind depozitul internațional
de desene sau modele industriale
- Aranjamentul de la Lisabona/1958 privind
denumirile de origine
și înregistrarea lor internațională
- Aranjamentul de
la Locarno/1968 privind
clasificarea
internațională a desenelor sau modelelor
industriale
- Aranjamentul de la Madrid/1891 privind
reprimarea indicațiilor
de proveniență falsă
- Aranjamentul de
la Madrid/1891 privind
înregistrarea
internațională a mărcilor;
protocolul de la Madrid/1989 cu
același obiect
- Aranjamentul de
la Nisa/1957 privind
clasificarea
internațională pentru produse și servicii
- Aranjamentul de la Strasbourg/1971
privind clasificarea inter
națională de brevete
- Aranjamentul de la Viena/1973 privind
instituirea unei clasi-
ficări internaționale a elementelor
figurative de marcă
-Aranjamentul de la Viena/1975
privind protecția caracterelor
tipografice și depozitul internațional
- Convenția de la Berna/1886 pentru
protecția operelor literare
și artistice
- Convenția de a Geneva/1952 privind
dreptul de autor - copy
right
- Convenția de la Paris/1883 pentru
protecția proprietății in
dustriale
- Convenția de la
Stockholm/1967 privind constituirea
Organizației Mondiale a Proprietății
Intelectuale - OMPI (WIPO)
- Convenția de la München/1973
privind eliberarea brevetului
european
- Convenția internațională/1961 pentru
protecția realizărilor
vegetale
- Tratatul/1970 de cooperare în domeniul
brevetelor (PCT)
- Tratatul de la Budapesta/1977 privind
recunoașterea
internațională a depozitului de
microorganisme
- Tratatul de la Washington/1989 de
proprietate industrială
privind circuitele integrate
PARTEA A II-A
C U P R I N S
2.1.
Definirea problematicii
2.2.
Proiecte legislative în curs
2.3.
Probleme deontologice în domeniu
2.4.
Situația existentă în sfera cercetării-dezvoltării
din România în domeniul invențiilor și direcții
de acțiune
2.5.
Rolul Ministerului Cercetării și Tehnologiei, OSIM
și al altor organisme în domeniul protecției
invențiilor
2.6.
Clauze contractuale
2.7.
Concluzii și propuneri
Bibliografie
Anexă
Cap. 2. Invenții
Identificarea soluțiilor
tehnice originale brevetabile
reprezintă prima etapă a procesului
de protecție și valorificare pe calea brevetului de invenție a soluțiilor
tehnice
originale și are o importanță covârșitoare
pentru valorificarea ulterioară a acestora. Identificarea soluțiilor
brevetabile
trebuie să fie o activitate conștientă,
permanentă și continuă.
Conform Legii nr. 64/1991,
"o invenție este brevetabilă
dacă este nouă, rezultă dintr-o
activitate inventivă și este
susceptibilă de aplicare industrială".
Rolul principal în
identificarea unei soluții tehnice
brevetabile îl are specialistul sau
colectivul de specialiști
care a elaborat lucrarea și
care pot face o primă apreciere
asupra originalității acesteia în
comparație cu documentația
tehnică parcursă în
procesul de studiere a problemei sau în
funcție de informațiile deținute în
domeniul dat.
în cazul în care elaboratorul nu sesizează
aspectele originale sau caracterul brevetabil al soluției
tehnice conturate,
aceste aspecte trebuie să fie
depistate de șeful colectivului,
secției, laboratorului sau
programului de cercetare la
care
lucrează elaboratorul.
în sfârșit, în ultimă instanță, pentru
sesizarea aspecte
lor de brevetabilitate trebuie să intervină
comisiile de avizare
sau de omologare, la care aspectele de
originalitate trebuie să
fie analizate și consemnate, în mod
obligatoriu, în documentul
de avizare sau de omologare.
Comisiile de avizare sau de omologare, după
caz, trebuie să
consulte și specialistul (consilierul) în
proprietate industrială, din unitate, pentru fiecare caz în parte, mai ales că
aceasta
din urmă trebuie să întreprindă măsurile
legale corespunzătoare
pentru demararea procesului de brevetare.
Calificarea unei soluții
noi elaborate ca "originală" trebuie să se sprijine pe
recomandarea ca soluția elaborată, în ansamblul ei, sau părți ale
acesteia, să fie brevetabile, altfel ea este lipsită de fundamentare.
Afirmația se referă la sfera soluțiilor susceptibile de a forma
obiectul unor brevete de invenție; ea nu se referă, deci, la
modele matematice, optimizări, programe de calcul, teorii științifice
etc. In continuare, se prezintă câteva situații - nelimitative - admisibile
pentru brevetabilitate :
- Invenții la care noutatea constă în
asocierea a două sau
mai multor soluții cunoscute. In
această categorie se înscriu
majoritatea invențiilor, dar condiția
de bază este ca elementele soluțiilor asociate să se influențeze în
mod reciproc,
obținându-se efecte noi.
- Invenții la care noutatea constă în
modificarea formei unui obiect cunoscut, sau a unor elemente
componente. Condiția de bază o constituie exclusiv efectul
tehnic care se obține prin
această modificare (însoțit sau nu de
alte efecte), efectele tehnice trebuind să fie noi. (Simpla
modificare a formei,
fără realizarea unor efecte tehnice noi,
superioare, poate forma
cel mult obiectul unui model industrial.)
- Invenții la care
noutatea constă în noi rapoarte
dimensionale ale unui obiect cunoscut sau a
unor elemente componente ale obiectului respectiv, dacă acestea conduc la
efecte tehnice noi.
- Invenții la care noutatea constă
într-o nouă folosire a
unui obiect cunoscut sau a unei
metode, într-un caz particular
din alt domeniu. Criteriul de bază îl
constituie problema pe care
o rezolvă noua folosire și bineînțeles
efectele noi superioare
obținute în noul domeniu.
Un exemplu caracteristic
este cel în care folosind un
același aparat cunoscut într-un
domeniu se obțin efecte
neașteptate în alt domeniu. Astfel, pentru
semănarea semințelor mici, cum sunt spre exemplu semințele de tutun, greu de
manipulat, s-a folosit un aparat pentru pulverizarea lichidelor, aparat
cunoscut în general sub denumirea de
vermorel, care se folosește
în mod curent la stropitul viței de
vie sau de către zugravi.
Aparatul în sine nu a putut fi revendicat
ca atare, dar procedeul
de semănat, care folosește aparatul
menționat, în care se
introduce apă și semințe de tutun și care
se trimit în patul
germinativ, a fost brevetat,
deoarece este evidentă apariția
efectelor noi, neașteptate, cum sunt
repartiția uniformă a semințelor, asigurarea unei umidități inițiale pentru
semințe, evitarea dezavantajelor datorate curenților de aer și în
special exploatarea ușoară a aparatului.
- Invenții la care
noutatea constă în înlocuirea unui
material folosit în alcătuirea unui
produs cunoscut sau folosit
într-un procedeu de
fabricație cunoscut cu un alt material
cunoscut. Se va analiza dacă, în noua
folosire, una sau mai multe
proprietăți ale materialului înlocuitor nu
au mai fost folosite
anterior în același scop, sau dacă, în noua
utilizare, se folosesc alte proprietăți ale materialului înlocuitor. În
orice caz,
trebuie evidențiate toate
efectele tehnice noi, deoarece, în
general, în cazul înlocuirii unor
materiale cunoscute cu alte
materiale, se urmărește în primul rând
realizarea unor economii,
deci efecte economice, or, acestea
singure nu pot sta la baza
caracterizării ca invenție.
- Invenții în care noutatea constă
din înlocuirea într-un
dispozitiv, o mașină, o instalație etc., a
unui organ cu un
altul cunoscut, care îndeplinește o funcție
echivalentă. Condiția de brevetabilitate este evidențiată de
faptul că, la
folosirea dispozitivului, mașinii,
instalației etc., prevăzute
cu organul înlocuitor, se obțin fie
efecte noi, neașteptate,
fie efecte cunoscute, însă mult superioare
efectelor obținute
înainte de a se face această înlocuire.
- Invenții în care noutatea constă în
modificarea compoziției chimice a unui produs sau în
modificarea proporțiilor în care intră materialele din care se compune un
anumit produs. Pentru analiza brevetabilității se examinează :
- noutatea
elementelor modificatoare în raport cu compozițiile cunoscute
anterior în același scop, în sensul că nu au mai fost folosite în nici o
altă compoziție chimică pentru scopul propus;
- rolul pe care
îl îndeplinesc elementele modificatoare
luate în parte și în raport cu celelalte
elemente din ansamblu;
- noutatea
proporțiilor în care intră elementele
modificatoare și celelalte elemente din
ansamblu, adică dacă în
noua asociație elementele
respective se folosesc într-o
asociație nouă și în proporții noi mult
diferite de proporțiile cunoscute;
- efecte
obținute prin folosirea produsului cu compoziția modificată în raport cu
efectele obținute prin folosirea
produsului cu compoziția anterioară, efecte
care pot fi fie noi,
neașteptate (surprinzătoare), fie
cunoscute însă în cantitate
neașteptat de mare.
- Invenții în care noutatea constă în
modificarea parametrilor tehnologici într-un procedeu
de fabricație cunoscut
(temperatură, presiune, granulație, pH
etc.). Criteriul de analiză îl constituie efectele tehnice obținute
în urma modificării aduse parametrilor, care trebuie să fie noi,
neașteptate, fie cunoscute, dar în cantitate neașteptat de mare, față de
efectele anterioare. În multe cazuri, modificările de parametri sunt
combinate și cu înlocuiri de elemente sau schimbarea unor proporții
în rețeta de fabricare. Aceste cazuri de invenții
se întâlnesc mai frecvent în domeniul chimiei și al metalurgiei.
- Invenții la care noutatea constă în
modificarea ordinei
în care se succed fazele unui procedeu
tehnologic cunoscut.
Modificarea ordinei fazelor într-un
procedeu tehnologic cunoscut
poate fi considerată invenție dacă efectele
obținute sunt fie
efecte noi, neașteptate, fie se
obțin efecte cunoscute, dar
într-o cantitate neașteptat
de mare, iar efectele tehnice
obținute sunt noi, superioare. In cele mai
multe cazuri, aceste
modificări ale ordinii fazelor sunt
corelate și cu modificări
ale unor parametri de lucru, presiune,
temperatură etc.
- Invenții la care noutatea constă în
simplificarea constructivă adusă unui produs cunoscut, sau
simplificarea obținută prin eliminarea unor faze într-un procedeu de fabricație
cunoscut. În analiza brevetabilității unei soluții tehnice, în afara analizei
efectelor tehnice obținute comparativ cu soluțiile
cunoscute, se au în vedere funcțiile pe care le îndeplinește
produsul sau procedeul care face obiectul invenției.
Astfel, dacă produsul sau procedeul simplificat
conform invenției îndeplinește funcții în plus sau aceleași
funcțiuni ca cele îndeplinite de produsul sau procedeul respectiv înainte
de simplificare, atunci soluția tehnică ar putea fi
considerată ca invenție.
- Invenții la care noutatea constă
în modificări aduse
schemei electrice sau schemei
electronice a unui produs sau a
unei instalații cunoscute.
Domeniul schemelor electrice sau
electronice poate fi considerat ca
unul dintre cele mai extinse
prin multitudinea formelor și
a domeniilor și totodată
de
foarte mare actualitate și cu perspective
de viitor. Este domeniul în care pot să
apară cele mai multe efecte tehnice
neașteptate, efecte care practic sunt
un promotor al actualei
dezvoltări a tehnicii.
Desigur că formele de prezentare ale
schemelor pot fi variate, în general
fiind sub formă de scheme
bloc, dar indiferent de forma sub
care sunt prezentate(schemă
de principiu, schemă bloc etc.), pentru a
se putea analiza brevetabilitatea, respectiv elementele de noutate și progres
tehnic,
este necesară o analiză a funcțiilor
elementelor componente și
mai ales efectele realizate prin sistemul
de conexiuni. Independența sau interdependența schemelor poate îmbrăca o
gamă largă
de aspecte, pornind de la
asociere, folosire în alt domeniu,
eliminare de faze, modificare a
ordinii elementelor, etc. De
aceea, analiza schemelor trebuie mult
adâncită prin analiză interacțională, funcțională și îndeosebi în ceea ce
privește
efectele tehnice obținute.
Transformările din țara noastră
trebuiau să ducă în mod
inevitabil și la adoptarea unei
noi legislații în domeniul
brevetelor, care să aibă la bază în
primul rând principiul respectării dreptului proprietății privind
posesia, folosința și
dispoziția exclusivă asupra
brevetului. Noile reglementări au
fost menționate în cap. 1.
Prin noua lege a invențiilor se asigură
inventatorilor, pe
lângă satisfacțiile morale, și beneficiul
material. Pentru
aceasta, drepturile patrimoniale ale
inventatorului se stabilesc
numai pe baze contractuale.
Legea prevede că dreptul la brevet aparține
inventatorului
și numai în două cazuri aparține
unităților. Atunci când în
contractul salariatului se prevede o
misiune inventivă trecută
explicit în contract, sau în cazul
unui contract de cercetare,
când salariatul care a creat invenția
beneficiază de o remunerație suplimentară stabilită prin act
adițional la contractul
de muncă. In toate celelalte cazuri,
dreptul la brevet aparține
salariatului, care poate transmite acest
drept unității înainte
de eliberarea brevetului. In cazul
contractului de cesiune, inventatorul salariat are dreptul de
a-și prevedea drepturile
bănești la o valoare care se
stabilește de comun acord. In
cazul în care inventatorul salariat
nu a cesionat prin contract
dreptul său legal la eliberarea
brevetului și a suportat toate
cheltuielile legate de brevetare, obținând
brevetul de invenție
pe numele său, el poate transmite prin
contract de licență dreptul de exploatare a invenției unei unități sau mai
multor unități, cu excepția invențiilor de serviciu, când problema
comportă clarificări suplimentare.
Atât în cazul contractului de
cesiune, cât și în cazul
contractului de licență, unitatea în
care lucrează salariatul
are drept de preferință la încheierea
contractului privind invenția salariatului; acest drept trebuie
exercitat în interval de 3 luni de la data ofertei salariatului.
Noua lege a
brevetelor a asigurat extinderea sferei
invențiilor brevetabile la produsele
chimice, medicamente, produse alimentare, noile soiuri de plante,
noile rase de animale,
microorganismele,
biotehnologiile și substanțele
chimice
obținute pe cale nucleară.
Legea prevede că nu se brevetează, printre
altele, teoriile
științifice, programele de
calculator, metode de învățământ și instruire, regulile de joc,
fenomenele fizice.
În principiu, sunt considerate ca fiind
invenții de serviciu, soluțiile tehnice originale care rezultă ca urmare a
îndeplinirii de către autorii lor, salariați, a obligațiilor lor de
serviciu în unitățile în care își desfășoară activitatea.
Potrivit acestei concepții,
invențiile de serviciu pot
rezulta din :
- îndeplinirea unor lucrări reprezentând
sarcini curente de
serviciu,
- realizarea unor lucrări efectuate la
solicitarea expresă a
conducerii unității,
- efectuarea unor lucrări finanțate de
unitate,
- realizarea unor lucrări în care sunt
folosite experiența,
informațiile, datele
și mijloacele tehnice ale
unității,
- realizarea unor lucrări care sunt în
legătură cu preocupările actuale și de perspectivă ale unității.
În legislația în vigoare
din țara noastră problema
invențiilor de serviciu este
reglementată de art.5 din Legea
nr.64/1991 privind brevetele de
invenție. Din această lege rezultă prevede următoarele categorii de invenții de
serviciu :
a) Invenții realizate de salariat în
exercitarea unui contract de muncă în care se prevede explicit
o "misiune inventivă" care corespunde
cu funcția salariatului art. 5 pct. a).
b) Invențiile realizate de
salariat în exercitarea
funcției sale, dacă acest lucru este prevăzut în contractul de muncă
(art. 5 pct. b).
c) Invențiile realizate în domeniul
activității unității,
prin cunoașterea și folosirea tehnicii și mijloacelor
specifice ale unității sau a datelor existente în
unitate, dacă acest lucru este prevăzut în contractul de
muncă (art. 5 pct. b).
d) Invențiile realizate cu ajutorul
material al unității
(art. 5 pct. b), dacă acest lucru este prevăzut în contractul
de muncă.
e) invențiile care rezultă dintr-un
contract de cercetare
(art. 5 alin. 2). Problema care trebuie rezolvată pentru
fiecare caz în parte al invențiilor din această categorie
este aceea a titularului de brevet. Dacă în contract nu
sunt clauze speciale destinate rezolvării acestei probleme,
atunci, în baza legii, calitatea de titular revine
unității care a comandat cercetarea. In contract însă,
pe bază de negocieri cu partea beneficiară a contractului
(o societate comercială, de exemplu) se pot prevedea și
alte moduri de rezolvare și anume :
- calitatea de
titular să fie atribuită exclusiv unității de cercetare;
- calitatea de
titular de brevet să revină atât unității de cercetare, cât și unității care a
comandat lucrarea;
- calitatea de titular să revină exclusiv
unității beneficiare.
În toate cazurile enumerate (a...e),
inventatorii trebuie să
beneficieze de drepturi bănești, stabilite
prin negociere.
Sub aspectul posibilităților de
valorificare (comoditate,
simplitate, eficacitate), cea
mai potrivită variantă pentru unitatea de cercetare
este aceea de a prelua calitatea de titular
pentru invențiile rezultate din contractele
de cercetare încheiate cu alte unități. Intr-o astfel de situație, unitatea
titulară de brevet poate folosi neîngrădită
obiectul invenției, nefiind necesare acorduri suplimentare cu
unitatea beneficiară, singura obligație fiind aceea de a acorda
autorilor, pe bază de negociere, drepturile bănești ce li se cuvin.
Poate fi acceptată și varianta de a se
atribui calitatea de
titular de brevet, deopotrivă,
unității de cercetare ca elaboratoare de lucrări de
cercetare și unității beneficiare.
Această soluție prezintă avantajul că
se împart între cei doi
titulari cheltuielile legate
de brevetare, dar prezintă și
inconvenientul că, pentru orice nouă
valorificare, trebuie negociate (puse de acord între cei doi titulari)
condițiile în care
se va face valorificarea
respectivă și drepturile ce revin
fiecăruia din beneficiile realizate.
Ultima variantă, și anume aceea de a se
acorda calitatea de
titular unității beneficiare, poate
fi convenabilă doar atunci
când obiectul invenției
rezultate din lucrarea de cercetare
contractată prezintă interes limitat
pentru unitatea de cerce
tare, în sensul că nu se întrevăd
posibilități de extindere a
valorificării pe bază de contract în alte
unități din țară sau
din străinătate.
Acestea au fost numai criterii
orientative de departajare
între variante. In practică, totul depinde
de clauzele negociate
în contract, atât explicit - prin
modul de definire a misiunii
inventive, a drepturilor de folosință
asupra rezultatelor ce vor
fi obținute, cât și implicit prin
nivelul valorii contractate
între beneficiar și unitatea executantă,
respectiv între aceasta
și cercetător.
După identificarea unei soluții tehnice
brevetabile, primul
lucru care trebuie întreprins de către
autorul soluției, dacă
este salariat, este să informeze în
scris conducerea unității
sale asupra soluției concepute. Informarea
se face conform Regulamentului de aplicare a Legii, regula 51, punctele 1...4
[3].
Informarea către conducerea unității va
trebui să se refere
la obiectul invenției, domeniul său de
aplicare, condițiile în
care a fost creată soluția tehnică în
cauză, precum și preciza
rea că, după părerea autorilor, invenția se
încadrează în art. 5
din Legea 64/1991.
Informarea va fi înregistrată și va
fi în plic închis, în
regim confidențial.
In cazul în care autorul (autorii) nu au
informat conducerea
unității cu privire la elaborarea
unei invenții din categoria
celor menționate mai sus (invenții de
serviciu), această informare va fi făcută de consilierul în proprietate
industrială al
unității, dacă acesta cunoaște despre
existența unei astfel de
invenții.
După ce a fost informată, conducerea va
trebui să analizeze
propunerea și să se
pronunțe dacă aceasta prezintă sau nu
interes pentru unitate și să dispună în
consecință :
- fie întocmirea formelor de
brevetare, dacă propunerea
interesează unitatea, comunicându-i-se și
autorului acest lucru,
în numele conducerii societății;
- fie înștiințarea autorului că propunerea
sa nu prezintă
interes pentru unitate și că îi revine
dreptul de a acționa în
continuare după propria sa voință.
Conducerea unității are obligația să aducă
la cunoștința
autorului concluziile cu privire la
invenție în termen de 60 de
zile de la data înregistrării de către
acesta a informării sale.
In situația în care conducerea
concluzionează că propunerea
prezintă interes pentru
unitate, se declanșează procesul
de
negociere a drepturilor materiale ce revin
autorilor, în cazul în
care unitatea preia calitatea de titular.
Drepturile materiale se
înscriu într-un contract, respectiv act
adițional la contractul
de muncă.
Drepturile materiale înscrise în
contract pot fi achitate
la momentul convenit prin negociere, ținând
seama de interesele
ambelor părți - inventatorilor
și titularului de brevet. In
cazul în care OSIM, printr-o hotărâre
definitivă, respinge acordarea brevetului, atunci, la cererea expresă a
autorilor, aceste
drepturi vor putea fi renegociate
dacă propunerea va putea fi
atestată ca realizare tehnică
(inovație), în conformitate cu
metodologia internă de rezolvarea
realizărilor tehnice.
Salariații unei unități, precum și alți
specialiști din
afara unității, care au realizat
soluții tehnice brevetabile
care nu se încadrează în
categoria invențiilor de serviciu
prevăzute a art. 5 din Legea
64/1991, au dreptul, în virtutea
art. 48 din Legea 64/1991, să cesioneze dreptul la eliberarea
brevetului de invenție, drepturile care
decurg din înregistrarea
unei cereri de brevet de invenție, precum
și drepturile născute
din brevetul de invenție.
In cazul în care o astfel de ofertă ar fi
făcută, ea trebuie
să fie examinată cu toată atenția și
trebuie răspuns ofertantului într-un timp rațional, comunicându-i-se
poziția unității
față de oferta făcută.
Oferta va fi supusă conducerii de către
inventator cu asistența consilierului în proprietate
industrială a unității;
conducerea va dispune analiza ofertei și va
hotărî pe baza acestei analize.
In cazul în care oferta este
acceptată, se încheie un contract, prin care se
stabilesc drepturile și obligațiile părților în
legătură cu transmiterea de drepturi oferită.
Contractele vor avea prevederi specifice,
diferite :
- dacă oferta se referă la
transmiterea drepturilor care
decurg din înregistrarea unei cereri de
brevet (este vorba despre
o cerere de brevet înregistrată deja la
OSIM de către autor);
- dacă oferta se referă la transmiterea
drepturilor născute
dintr-un brevet de
invenție, ceea ce presupune faptul că o
cerere de brevet a fost examinată în fond,
iar obiectul ei a fost
recunoscut de OSIM ca invenție și s-a
emis hotărârea de acordare a brevetului sau chiar
a fost eliberat brevetul de
invenție.
Cel mai edificator pas de
internaționalizare a dreptului
brevetelor a fost făcut prin Tratatul
de Cooperare în domeniul
Brevetelor sau PCT, cum s-a consacrat.
Acest tratat a fost semnat
de România la 19 iunie 1970 și, în
ciuda structurilor sale de
integrare, internaționalizarea nu are nici
o expresie de suprastatalitate, ceea ce îi conferă viabilitate. Trebuie
subliniat că
protecția în străinătate în
contextul PCT se face la costuri
diminuate, sistemul fiind avantajos
țărilor în curs de dezvoltare. OSIM acționează în calitate de
oficiu receptor pentru
cererile internaționale ai
căror solicitanți sunt cetățeni
români sau cetățeni străini cu domiciliu în
România.
Datorită recunoașterii avantajelor
sistemului PCT, potrivit
comunicatului de presă al OMPI din ianuarie
1991, printre statele
membre ale PCT figurează mari puteri
industriale ca SUA, Canada,
Federația Rusă, Germania, Japonia, Franța, Anglia
și altele.
Aderarea crescândă a statelor membre
ale Convenției de la
Paris la PCT ne îndreptățește să
apreciem că în scurtă vreme
brevetarea în străinătate se va face într-o
pondere covârșitoare pe calea acestui tratat, obținându-se o protecție
corespunzătoare a invențiilor în alte state, cu cheltuieli reduse față de
calea clasică.
Acordul de asociere a României
la Comunitățile Europene
implică și aderarea la Convenția Brevetului
European.
Planul legislativ complex conceput la
inițiativa juridică a
OSIM, din care s-a finalizat o
mare parte din reglementările
propuse, a avut în vedere realizarea
armonizării necesare.
Textul final al Convenției Brevetului
European, adoptat la
Conferința diplomatică de la München
- 1973, odată cu intrarea
sa în vigoare în 1977 a
instituit un "drept european asupra
eliberării brevetelor", brevetele
eliberate fiind numite brevete
europene.
Brevetul european are, în fiecare din
statele contractante
pentru care este
eliberat, aceleași efecte ca și brevetul
național eliberat în acel stat. Noțiunea de
stat este desemnată
într-o manieră oarecum similară sistemului
PCT. S-a instituit, în
cadrul convenției, Organizația
Europeană a Brevetelor, cu
autonomie administrativă și
financiară, care își desfășoară
activitatea prin:
a) Oficiul European de Brevete - OEB
b) Consiliul de administrație
Calea brevetului național nu este
eliminată. In orice caz,
problema aderării României la Convenția
Brevetului European este
o problemă care se va derula în timp.
I. Obiecte brevetabile
Se vor acorda brevete pentru orice
invenții, fie ele produse sau procedee în toate
domeniile tehnologiei, excepție
făcând posibilitatea că orice parte poate
exclude de la brevetare
orice invenție care este folositoare doar
pentru utilizarea unui
material nuclear sau energiei atomice
într-o armă nucleară.
II. Drepturi conferite
Brevetul va conferi dreptul de a-i
împiedica pe alții care
nu dețin consimțământul titularului
de a produce, folosi sau
vinde obiectul brevetului.
Un brevet poate fi revocat
numai pe motivele care ar fi
justificat refuzul.
III. Durata protecției
Fiecare dintre părți va prevedea o durată
de protecție de
cel puțin 20 de ani de la data
cererii sau 17 ani de la data
acordării brevetului.
IV. Licențe obligatorii
Fiecare dintre părți poate limita
drepturile exclusive ale
titularului prin licențe obligatorii dar
numai în scopul de: 1)
a remedia o violare a legii
concurenței, 2) a invoca o stare
națională de urgență, 3) a da
posibilitatea respectării stan
dardelor naționale privitoare
la poluarea atmosferei, când
licențele obligatorii sunt esențiale pentru
această respectare.
Acordarea licențelor
obligatorii are 5 prevederi care
trebuie respectate.
Trecerea la economia de piață a impus
crearea profesiei de
consilier în proprietatea industrială. In
România nu a existat un
cadru legislativ privind această
activitate. Astfel, se preconizează o lege privind
consilierul de proprietate industrială,
ținând seama de experiența și
tradiția țărilor dezvoltate.
Proiectul legii a fost elaborat și depus
pentru avizare la OSIM.
Pentru desfășurarea în bune
condiții a activității în
domeniul proprietății industriale, se
impune respectarea unor
reguli de deontologie. Asociația
Națională a Consilierilor în
Proprietate Industrială din România a
elaborat un cod deontologic. Un cod asemănător trebuie elaborat și
pentru autorii invențiilor și titularii brevetelor.
2.4. Situația existentă în sfera C&D
din România în
domeniul invențiilor și direcții de acțiune
Situația actuală în domeniul invențiilor
este determinată
de perioada de tranziție în economie.
Necesitatea asigurării în
institutele de cercetare-dezvoltare
în primul rând a salariilor
din fondul atribuit/obținut, a
dus la reducerea drastică a
gradului de
asigurare a materialelor, componentelor și colaborărilor
necesare cercetărilor. La aceasta se adaugă, desigur,
lipsa de interes a întreprinderilor
de stat și a societăților
nou înființate pentru abordarea unor
noi soluții tehnice care
ar necesita investiții pentru
realizare de prototipuri. Toate
acestea au dus la
cea mai scăzută activitate în domeniul
invențiilor, atât în industrie,
cât și în sfera C&D. Lucru
foarte grav îl constituie tendința
existentă în continuare de
scădere a activității în
domeniul protecției proprietății
industriale.
O problemă deosebită în
sfera protecției proprietății
industriale, în cadrul unităților de
C&D, o constituie divizarea unora dintre aceste unități. Astfel, apare
necesitatea reevaluării fondului de brevete existent în unitatea de
bază. In acest scop, se impune numirea unei comisii pentru trierea
brevetelor.
Desigur, acele brevete care prezintă
interes pentru unitate se
vor păstra, plătindu-se anuitățile
cuvenite, iar restul se va
ceda inventatorilor, care vor căuta să le
valorifice. Astfel, și
invențiile care nu au posibilitatea de a fi
aplicate în unitatea
de cercetare respectivă, vor avea
totuși o șansă de a mai fi
utilizate. Renunțarea la
dreptul de titular al unității în
favoarea inventatorului trebuie să se facă
oficial.
Deși pentru aplicarea legii invențiilor
există un regulament de aplicare, este oportună elaborarea unui
regulament (ghid)
de organizare și funcționare a
compartimentelor de protecție a
proprietății industriale din unitățile de
cercetare-dezvoltare.
MCT este implicat în domeniul
invențiilor, având un rol
deosebit în stimularea, protecția și
valorificarea în țară și
străinătate a invențiilor realizate în
unitățile de cercetare -
dezvoltare.
Pentru aceasta, se preconizează ca MCT, prin direcția
de Politici Inovative și Privatizare, să dezvolte un
compartiment, având cadre de specialitate în probleme de
proprietate industrială și
să asigure fonduri pentru brevetarea
invențiilor valoroase în
străinătate.
Rolul OSIM în domeniul invențiilor decurge
din faptul că
este instituția de stat abilitată să
asigure protecția proprietății industriale pe întreg
teritoriul țării ca autoritate unică în conformitate cu
legile în domeniu și cu respectarea
convențiilor internaționale la
care România este parte. In
acest scop, OSIM are următoarele atribuții:
a) înregistrează, publică și examinează
cererile de brevet
de invenție și acordă protecție prin
eliberarea brevetului de
invenție;
b) este depozitarul Registrului
național al cererilor de
brevet depuse și al Registrului național de
brevete în care se
înscriu toate datele privind
cererile de brevet și brevetele
eliberate;
c) administrează, conservă
și dezvoltă prin schimburi
internaționale, colecția națională de
descrieri de invenții
și realizează baza de date informatice în
domeniul invențiilor;
d) efectuează, la cerere, servicii de
informare tehnică, din
descrierile de invenții
românești și străine și din
publicațiile oficiale de proprietate
industrială;
e) întreține relații cu
organizațiile guvernamentale
similare și cu organizațiile internaționale
de specialitate la
care statul român este parte;
f) acordă, la cerere, asistență în
domeniul proprietății
industriale și organizează cursuri de instruire pentru
specialiștii în acest domeniu;
g)
editează și publică periodic Buletinul Oficial de Proprietate
Industrială al României - Secțiunea Invenții.
Asociația Națională a Consilierilor în
Proprietate Industrială din România - ANCPIR - pregătește consilieri
autorizați
și efectuează lucrări de specialitate
în domeniul protecției
proprietății industriale.
In fiecare contract de cercetare sau
proiectare pe care îl
încheie unitatea de cercetare cu un
beneficiar, se vor include
clauze privind problemele de proprietate
industrială și în special o referire cu privire la drepturile
asupra brevetelor de invenție ce ar rezulta din lucrarea în cauză.
Pentru ca unitatea de cercetare să
poată beneficia de invențiile menționate în lege, va trebui să
întreprindă următoarele măsuri:
- să stabilească la ce categorii de lucrări
să se includă în
contract o prevedere referitoare la
"misiunea inventivă" pentru
salariat;
- să introducă în contractele
de muncă ale salariaților
specificația că "invențiile realizate
în exercitarea funcției,
în domeniul activității unității, prin
cunoașterea sau folosi
rea tehnicii ori mijloacelor
specifice ale unității sau ale
datelor existente în unitate sau cu ajutorul
material al aceste
ia, aparțin unității de cercetare,
iar drepturile bănești în
cazul unor invenții se vor stabili
prin negociere, în funcție
de importanța acestor invenții".
- Multiplele direcții de
acțiune pentru încadrarea în
cerințele economiei de piață cuprind și
domeniul invențiilor
considerat prioritar pentru valorificarea
creațiilor specialiștilor de înaltă calificare. Un pas însemnat în
acest domeniu
a fost făcut prin adoptarea noii legi
a invențiilor, care redă
drepturile depline de proprietate
inventatorilor.
- Legea nr. 64/1991,
privind brevetele de invenție se
situează pe linia celor
mai bune recomandări în domeniul
protecției creației tehnice, având
prevederile armonizate cu
tratatele și convențiile
internaționale la care România este
parte.
- Ministerul Cercetării
și Tehnologiei, precum și
unitățile de cercetare din sectorul
de stat și privat, au un
rol deosebit în protejarea și valorificarea
invențiilor rezultate din cercetare. In vederea îmbunătățirii
activității în
domeniul invențiilor, se fac următoarele
propuneri :
- elaborarea unui
regulament de organizare și
funcționare a compartimentelor de protecție
și valorificare a
proprietății industriale din unitățile de C&D;
- pregătirea cel puțin a unei
persoane din fiecare
unitate C&D în domeniul
protecției proprietății
industriale
prin cursuri de perfecționare;
- urmărirea protecției și valorificării
invențiilor
românești realizate de unitățile de
C&D, pe piața internă și
internațională;
- participarea la acțiunile
internaționale privind
proprietatea industrială a consilierilor de
proprietate industrială din unitățile de C&D;
- respectarea obligativității ca
orice fel de cercetare destinată realizării unor produse, procedee,
metode cu caracter tehnic să înceapă cu faza de documentare din
brevetele de invenții românești și străine.
- In cazul unor asimilări de produse după
modele cunoscute se recomandă solicitarea la OSIM a unei cercetări
privind
riscul de contrafacere.
- Se recomandă acordarea unei atenții
deosebite din partea
conducerilor și a consilierilor de
proprietate industrială din
unitățile C&D pentru încurajarea
și stimularea inventatorilor
în conformitate cu Legea nr. 64/1991.
- Având în vedere perioada actuală de
tranziție, se recomandă inventarierea patrimoniului de brevete existent
în fiecare
unitate C&D și numirea unei
comisii pentru trierea depozitului
de brevete în :
- brevete care se rețin și pe care
unitățile le pot
exploata sau cesiona.
- brevete care se cedează inventatorilor
conform art.66
din Legea nr.64/1991.
- In cazul dezmembrării unor
unități C&D este necesară
împărțirea patrimoniului de brevete
existent.
- Susținerea de către Ministerul Cercetării
și tehnologiei
a introducerii în planurile de
învățământ de la facultățile
tehnice, a disciplinei : Creația tehnico -
științifică, inclusiv cu referire la activitatea în domeniul invențiilor.
- Ministerul Cercetării și Tehnologiei să
posede un compartiment pentru protecția proprietății intelectuale care
să se ocupe și de problemele privind brevetele de invenție
rezultate în unități C&D, precum și politica proprietății
intelectuale în unitățile de C&D.
1. Legea privind brevetele de invenție nr.
64/1991,
intrată în vigoare la 21 ianuarie 1992.
2. CALMUSCHI O. Legislația
și practicile în
domeniul
invențiilor de serviciu în România,
Simpozion internațional
"Invențiile de serviciu", București, 6-7 oct. 1992.
3. Regulamentul de
aplicare a legii privind brevetele de
invenție nr. 64/1991, Revista Română de Proprietate Industrială, nr.
4/1992.
4. KARL IOSEF , Law and practice of
employee inventions in Germa
ny, Sympozion on Employee inventions Bucharest, oct. 1992.
5. MULATIER, L. Law
and practice of
employee inventions in
France, Sympozion on employee inventions,
Bucharest, oct.
1992.
6. MITSUO YANO , Law
and practice of employee
inventions in
Japan, Sympozion on employee inventions, Bucharest, oct. 1992.
7. BELAUS V. Manualul inventatorului. Ed. Tehnică, 1991.
8. LORENT
AL. , ș.a. Bazele protecției
creației tehnice
originale, Publicație uz intern, 1985
9. EMINESCU Y. Tratat
de proprietate industrială, vol. I,
Creații noi, Editura Academiei, 1983
10.ERHAN V. Principiile
tratatului care completează
Convenția de la Paris în domeniul brevetelor de
invenții,
Revista Română de Proprietate Industrială nr. 1-2/1991.
11.RADULESCU M. Principiile de bază ale Legii 64/1991 privind
brevetele de invenție, Revista Română de Proprietate Indus‑
trială, nr. 4/1991.
12.CONSTANTIN I. Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor
(PCT) de la experiment la tradiție, Revista Română de Proprietate Industrială,
nr. 1-2/1992.
13. Decretul nr. 81/2 martie 1979,
privind ratificarea
Tratatului de cooperare în domeniul brevetelor, PCT, Buletinul
Oficial nr. 22/08.03.1979.
14. Lucrările Simpozionului internațional
"Invențiile de
serviciu", OMPI-OSIM-Grupul Român al AIPPI, București 1992.
15.MARINETE L., MACAMETE E., OBLEMENCO
Gh., Metodologie pentru
întocmirea documentațiilor necesare protecției în străină
tate, ICPE - Oficiul de Informare și Documentare, 1991.
16.RADULESCU M. Brevetabilitatea invențiilor din domeniul
medical și al biotehnologiilor, Revista invenții și
ino
vații nr. 3/1989.
17.GOLDRIAN H. , Experiența și necesitățile
industriei, Simpo‑
zionul "Reforma legislației de proprietate industrială",
București, 16-17 iunie 1993.
18.DUMITRU N. , Inovația tehnologică în
strategia dezvoltării,
Revista Română de Proprietate Industrială, nr. 3/1992.
19.STRENC AL. Cr. , Asocierea României la
Comunitățile Europene
și
implicații în planul proprietății intelectuale, Revista
Română de Proprietate Industrială, nr. 1 și 2/1993.
20. Prospect OSIM
21.VASILESCU I. , Transmiterea drepturilor
conferite de brevetul
de
invenție, sau de înregistrarea unei cereri de brevet de
invenție, Revista Română de Proprietate
Industrială,
nr. 4/1991.
C U P R I N S
3.1. Definirea problematicii
3.2. Proiecte legislative în curs
3.3. Situația existentă
3.4. Concluzii, propuneri
Bibliografie
Cap. 3. Modelul de utilitate
Modelul de utilitate este o soluție tehnică
ce se referă la
construcția, montajul sau
procedeul de fabricație al unui
obiect care poate fi reprodus pe cale
industrială și care are
aplicabilitate practică. Conform
acestei definiții, între invenții și modele de utilitate nu
există diferențe, din punct
de vedere al conținutului, ci doar din
punct de vedere al nivelului de creație: modelul de utilitate are un
nivel inventiv mai
scăzut, noutatea sa fiind la nivelul
cunoscut al tehnicii, dar
superior stadiului cunoscut al tehnicii în
întreprinderea unde a
fost realizat. El este
considerat ca o realizare tehnică sub
nivelul invențiilor și de
aceea a fost numit și "mica
invenție".
In țara noastră, modelul de utilitate nu a
fost încă legiferat, el fiind înlocuit, în trecut, de inovația tehnică.
Legea
nr.64/1991 prevede, la art. 67, că
"drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unei
unități și utilă acesteia, se stabilesc
prin contract încheiat
între autor și unitate".
Modelul de utilitate este
legiferat și protejat într-un
număr de țări în care nu există
reglementări privind inovația
tehnică. Astfel,
modelul de utilitate se regăsește
în
legislația unor țări ca: Italia,
Japonia, Brazilia, Polonia,
Germania, Spania și altele.
Perioada de protecție a
modelului de utilitate este în
general între 3 și 5 ani, rareori cu
posibilități de prelungire. In unele țări, perioada de
protecție este sensibil mai
mare; ca exemplu Japonia, unde este de 10
ani sau Spania 20 ani.
Modelul de utilitate prezintă
unele avantaje, cum ar fi:
taxe pentru înregistrare, examinare și
menținere în vigoare mai
mici decât în cazul
invențiilor, realizarea mai operativă a
protecției, examinarea
noutății limitată la ceea ce se
cunoaște în țara în care se solicită protecția.
Dreptul la protecție pentru un model de
utilitate conferă,
ca și brevetul, dreptul exclusiv de
exploatare pentru obținerea
de profituri pe tot teritoriul statului
respectiv [1].
Principalele prevederi ale legii
privind brevetele de invenție se pot aplica
"mutatis-mutandis" și la modelele de
utilitate.
Având în vedere că
modelul de utilitate prezintă unele
avantaje, precum și faptul că
se aplică în multe țări, s-a
inițiat un proiect de lege de către OSIM.
Inovația tehnică nu este menționată
în Convenția de la
Paris pentru protecția proprietății
industriale și, de asemenea, nu este cuprinsă în noua
legislație românească privind
invențiile. După cum s-a menționat, este
legiferată "realizarea
tehnică, nouă la nivelul unei unități și
utilă acesteia", ceea
ce poate rezolva multe probleme stringente
ale întreprinderilor.
Trebuie menționat că inovația ca
obiect de proprietate industrială a fost reglementată la nivel național numai în
unele
țări, în special în cele din răsăritul
Europei, cum ar fi: fosta
URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria etc.
In România, inovația a fost anterior
definită ca o realizare tehnică ce prezintă noutate pe
plan național, progres, avantaje economice și sociale,
rezolvă o problemă în industrie, domenii ale științei,
culturii, ocrotirii sănătății și al apărării țării. De aceea,
au fost cazuri când cereri de brevet refuzate de OSIM pentru lipsă de noutate
pe plan mondial, au fost admise ca inovații, având noutate pe plan național.
In
condițiile actuale din România, ar fi util să existe
posibilitatea de înregistrare a unor
realizări tehnice la nivel național.
- In vederea aplicării modelului de
utilitate, se așteaptă
promovarea legii elaborate de către OSIM.
- Până la aprobarea legii modelului de
utilitate, se consideră oportună valorificarea art.67 din Legea
nr.64/1991, privind
realizarea tehnică nouă la nivel de
unitate.
- Prin caracterul său de noutate limitată,
se poate aprecia
că modelul de utilitate prezintă un
interes scăzut pentru o activitate de cercetare corespunzătoare.
1. WIESLAW KOTARBA, Protecția proprietății industriale în
Polonia, Simpozion, Proprietatea industrială în țările Europei
Centrale și Răsăritene, București, 16-17 iunie 1993.
C U P R I N S
4.1. Definirea problematicii privind
protecția desenelor
și modelelor industriale
4.2. Exemplificări din domeniu
4.3. Atribuții în domeniul realizării și
protecției
desenelor și modelelor industriale
4.4. Rolul Ministerului Cercetării și
Tehnologiei, OSIM
și al altor organisme în domeniul
protecției desene
lor și modelelor industriale.
4.5. Clauze contractuale
4.6. Concluzii, propuneri
Bibliografie
Anexă
Cap. 4. Desene și modele industriale
Designul industrial, ca activitate de
creație, situată la
interferența dintre artă și
industrie, are ca obiect final
realizarea unor forme exterioare
estetice pentru produsele industriale[6],
optimizând raportul dintre formă și funcție.
Necesitatea asigurării
protecției designului industrial
rezultă din faptul că acesta poate fi
rezultatul unei activități
creative a unui creator
sau a unei întregi echipe, având în
vedere cercetarea tehnică și
ergonomică, compatibilitatea și
utilizarea unor noi
materiale, analiza ingineriei valorii,
cunoașterea gustului
consumatorilor și, nu în ultimul rând,
studii de estetică pe calculator sau
modele.
Promovarea realizării unor produse cu un
design bine pus la
punct este justificată și prin următoarele
considerații :
- produsele cu un bun design au condiții
favorabile pentru
desfacerea pe piața internă și
externă, în țările mai puțin
dezvoltate sau chiar în țările dezvoltate;
- designul mărește valoarea produselor;
- în unele cazuri designul permite evitarea
cumpărării unor
licențe și deci evitarea condiției
puse de licențe de a nu
vinde produse pe anumite piețe.
In foarte multe cazuri, desenele și
modelele industriale
sunt relevante atât în domeniul tehnic
(proprietate industrială),
cât și în domeniul artistic (dreptul de
autor). Astfel, desenele
și modelele sunt considerate obiecte de
protecție în mai multe
convenții :
- Convenția de la Paris pentru proprietate
industrială din
20.03.1883, la care România a aderat în 1920.
- Convenția de la Berna privind protecția
operelor literare și artistice din 9.09.1886, la care România a aderat
în 1936.
- Convenția dreptului de autor - copyright
(Geneva 1952),
la care România nu este parte.
- Convenția pentru instituirea Organizației
Mondiale a
proprietății Intelectuale (OMPI) din 14.07.1967, Stocholm,
la care România este parte.
- Aranjamentul de la Haga, privind
depozitul internațional
de desene și modele industriale, la care România nu este
parte, dar pentru care formalitățile de aderare sunt în
curs.
In prezent, desenele și modelele
industriale sunt protejate
în 75 țări.
Protecția desenelor și modelelor
industriale până în 1991
a avut un caracter parțial și
indirect prin Legea mărcilor de
fabrică și de comerț începând din
anul 1879, prin Legea brevetelor de invenție din 1906 și prin Legea
drepturilor de autor din 1923. Trebuie menționat că în Bulletin Officiel
din 1923 a
apărut simultan în limbile română și
franceză, pe două coloane,
"Proiectul de lege asupra
desenelor și modelelor industriale".
Acest proiect a rămas neadoptat.
In anul 1992 s-a adoptat Legea privind
protecția desenelor
și modelelor industriale Nr. 192/1992.
Condițiile de fond privind calificarea unui
desen sau model
industrial sunt :
- obiectul să fie determinat de un ansamblu
de linii cu
aspect ornamental care să îi confere un caracter distinctiv, comparativ
cu alte produse similare.
- desenul sau modelul trebuie să fie nou,
respectiv să nu fi fost făcut public în țară sau
în străinătate, cu excepția divulgării de către autor cu cel mult
12 luni înaintea cererii de protecție.
- desenul sau modelul industrial trebuie să
reprezinte un
produs realizabil industrial, adică să fie reproductibil
chiar și în condiții artizanale.
Nu sunt brevetabile acele desene și
modele care determină
funcții tehnice (acestea fiind
brevetate, în caz de originalitate, ca invenții).
Din Legea privind desenele și modelele
industriale trebuie
reținut că, în cazul
în care acestea sunt realizate de
salariați ca urmare a activității
desfășurate în cadrul obligațiilor contractuale, art. 5
prevede trei posibilități de acordare a certificatului de
înregistrare:
a) certificatul de înregistrare se acordă
unității, pentru
desenele sau modelele industriale realizate
de salariat la executarea fie a unui contract de muncă ce prevede o misiune
creativă
care corespunde cu
funcțiile sale efective, fie
unei
misiuni de cercetare care i-a fost
încredințată expres.
b) certificatul de
înregistrare se acordă salariatului
pentru desenele sau modelele industriale
realizate de acesta fie
în cursul exercitării
funcțiilor sale, fie în domeniul
activităților unității prin cunoașterea sau
folosirea tehnici
lor ori mijloacelor specifice ale
unității sau a datelor existente în unitate. In aceste
condiții, unitatea are drept de
preferință la încheierea unui
contract de cesiune sau licență
neexclusivă, ce trebuie exercitat în termen
de 3 luni de la data
ofertei salariatului.
c) certificatul de
înregistrare se acordă salariatului
pentru toate celelalte desene și modele
industriale.
Autorul are dreptul să i se menționeze
numele pe certificatul de înregistrare, indiferent de titular.
Legea privind protecția desenelor și
modelelor industriale
are o structură similară cu cea a
brevetelor de invenție, având însă
lipsă partea de examinare.
Se poate considera legea ca fiind
liberală și favorabilă
economiei de piață.
Dreptul exclusiv de exploatare,
conferit de lege titularului, permite acestuia
interzicerea reproducerii, fabricării,
comercializării, folosirii sau
importului produsului realizat
conform desenului sau modelului protejat.
Încălcarea dreptului
exclusiv este considerată
o
infracțiune de contrafacere , legea
recunoscând dreptul titularului la despăgubiri.
Este de așteptat o modificare a
capitolului privind contrafacerea,
din Codul Penal.
Protejarea designului
industrial conform Legii nr.129/92
prin înregistrarea la OSIM permite
designerilor și agenților
economici să asigure împotriva
contrafacerii desenele și modelele industriale înglobate în noile
produse.
Prin înregistrare se acordă titularului
designului industrial un drept exclusiv de exploatare a acestuia pe o perioadă
de 15
ani.
Titularul certificatului de
înregistrare a desenului sau
modelului are dreptul de a interzice
terților să efectueze fără
autorizarea sa următoarele acte:
reproducerea, fabricarea, comercializarea sau oferirea spre
vânzare, folosirea, importul sau
stocarea în vederea comercializării
sau folosirii desenului sau
modelului industrial în care acesta este
incorporat.
Prin înregistrarea la OSIM se poate dovedi paternitatea
creației și data de prioritate a acesteia.
Necesitatea asigurării
protecției juridice a designului
industrial este determinată și de
explozia de bunuri contrafăcute, ce diminuează câștigurile firmelor care
realizează produse
originale.
Contrafacerile s-au extins
rapid de la articole de lux,
flacoane de parfumuri, ceasuri, la produse
de îmbrăcăminte, articole de sport, articole electrocasnice și
electronice, bijuterii, piese de schimb auto.
Prin Regulamentul 3842/86, Consiliul
Comunității Europene a
interzis punerea în circulație liberă a
mărfurilor contrafăcute.
Categorii de design industrial care
pot fi protejate prin
înregistrare la OSIM (exemple
nelimitative):
In domeniul construcțiilor de mașini :
- mașini electrice, transformatoare,
acumulatori
- tablouri de comandă electrice
- telefon, telegraf, televizor, radio
- motoare, pompe, compresoare
- mașini agricole, mașini pentru
construcții
- mașini de spălat, curățat, uscat
- mașini textile, de cusut, tricotat sau
brodat
- aparate de refrigerare
- mașini-unelte, mașini pentru industria
minieră și petrol
- instalații sanitare, conducte
- echipamente pentru încălzire, ventilație,
condiționarea
aerului
- aparate de iluminat, dispozitive
luminoase auto
In domeniul transportului :
- vehicule cu tracțiune animală
- vehicule terestre, nautice, aeriene,
spațiale
- teleferice, telescaune, teleschi
- automobile, nave, avioane, tractoare,
biciclete
- cărucioare de orice fel
- vehicule pe pernă de aer
- pneuri, anvelope, piese de schimb
In domeniul industriei ușoare, bunuri de
larg consum :
- design vestimentar (îmbrăcăminte,
lenjerie, cravate,
baticuri, fulare, șepci, pălării, mănuși, accesorii)
- bijuterii, obiecte ornamentale
- articole de voiaj, umbrele, evantaie,
perii
- articole textile, dantele, panglici
- articole de menaj, unelte și articole
casnice
- recipiente
- articole foto, cinematografice, optice
- instrumente muzicale
- jucării, jocuri, articole de sport
In domeniul industriei alimentare :
- produse de brutărie, patiserie, paste
făinoase
- produse de cofetărie, ciocolată
- fructe și legume
- brânzeturi, unt, derivate lactate
- produse de măcelărie, mezeluri, pește
- mașini și aparate pentru prepararea
mâncărurilor și
băuturilor
In domeniul mobilierului :
- garnituri de mobilă simple sau combinate
- saltele, perne, perdele, storuri
interioare
- covoare, tapiserii, cuverturi, lenjerie
de casă
In domeniul aparatelor de măsură, control,
birotică :
- ceasuri, instrumente de măsurare a
timpului
- aparate și instrumente pentru măsurat
temperaturi, presiuni, greutăți, lungimi, volume, mărimi electrice
- aparate de laborator pentru cercetare și
industrie
- aparate și dispozitive de semnalizare
- aparate de avertizare, detectare
- mașini de scris și de calculat
- mașini de tipărit, legat, cusut cu sârmă,
de tăiat hârtie
- caractere și semne tipografice
- articole de birou, materiale pentru artă
și învățământ
- distribuitoare automate, echipamente
pentru vânzări
In domeniul medical :
- aparate și instalații pentru spitale și
laboratoare
- instrumente medicale și de laborator
- articole pentru pansamente, bandajat și
pentru îngrijiri
- produse farmaceutice și cosmetice
În domeniul construcțiilor :
- materiale de construcții, prefabricate
- case și orice alte construcții
- ferestre, uși, părți interioare
In toate domeniile:
- ambalajele
- prospectele, materialele publicitare
Contrafacerile în domeniul desenelor
și modelelor industriale s-a extins rapid în ultima vreme,
cheltuindu-se mari sume
de bani pentru contracarare. Ca de exemplu
se poate menționa că
firmele Cartier, Lacoste, Yves Saint
Laurent și Vuitton cheltuiesc împreună peste 63 mil. franci /
an în lupta împotriva
contrafacerilor și sunt implicate în peste
9500 procese anual.
Obiectivele designerului :
a) Să realizeze designul produsului
solicitat, conform temei
date de instituția care asigură finanțarea;
b) Să optimizeze raporturile dintre forma
și funcțiile
produsului respectiv, funcția utilitară
(practică),
funcția estetică și funcția simbolică;
c) să realizeze o formă și mod
de prezentare atractive
pentru client, plăcute, inedite;
d) Să utilizeze materialele disponibile în
mod optim;
e) Să determine realizarea produsului la un
raport optim
cost/performanțe;
f) Să se asigure că produsul va fi
competitiv în raport cu
alte produse similare;
g) Să nu determine prin lansarea produsului
pe piață efecte
(principale sau secundare) inacceptabile pe plan economico-social sau
ecologic.
Pentru realizarea tuturor
obiectivelor, designerul trebuie
să parcurgă cu eficiență maximă
fazele cunoscute ale oricărui
proces de design :
- elaborarea temei
- acumularea informațiilor necesare
(documentarea)
- exploatarea posibilităților de design,
stabilirea
limitelor
- elaborarea variantelor de
design - principala fază de
creație imaginativă
- evaluarea variantelor de design
- corecții în baza evaluării și
observațiilor primite
- stabilirea soluției definitive (adesea -
alegerea între
variante se realizează la niveluri
superioare de
aprobare).
Designerul industrial trebuie să îmbine
necesitățile inginerești cu nevoile sociale și
estetice, să se preocupe de ergonomie după caz - de
antropometrie și cibernetică, de formă și culoare, de concepția produsului
finit ca obiect spațial dispus într-un mediu social determinat.
Rolul și atribuțiile consilierului în
proprietate industrială în domeniul designului industrial se
pot grupa în două sfere, după cum urmează:
Stimularea creativității designerilor :
- Să stabilească pe cât posibil situația
potențialului
creativ a fiecărui colectiv de specialitate design din
cadrul unității, sau al tuturor specialiștilor din
cercetare-dezvoltare.
- Să acționeze pentru a se crea ambianța și
condițiile
favorabile pentru dezvoltarea capacității creative a
designerilor.
- Să sprijine, prin metode și tehnici de
stimulare a creativității, creșterea potențialului creativ în unitate.
Asigurarea protecției
creațiilor originale de design
industrial :
- Să pregătească și să ia măsurile necesare
pentru identificarea soluțiilor originale care trebuie să fie protejate.
- Să pregătească materialele și
documentația tehnico-juridică necesară pentru protecția prin înregistrare la
OSIM și în străinătate (dacă este cazul).
- Să urmărească obținerea actelor de
protecție și menținere în vigoare a protecției.
- Să asigure evitarea contrafacerii
designului industrial
protejat, de către terți.
- Să supravegheze firmele concurente,
pentru a nu încălca
drepturile de proprietate industrială ale unității.
Rolul Ministerului Cercetării și
Tehnologiei în domeniul
desenelor și modelelor industriale constă
în:
- stimularea creației de design industrial;
imprimarea unui
climat de exigență cu privire la forma estetică și calitatea prezentării
produselor realizate în C&D;
- finanțarea creațiilor de design
industrial, ca atare sau
ca parte componentă a soluțiilor elaborate;
- promovarea evaluării profesioniste a
creațiilor de design;
- organizarea și urmărirea protecției
și valorificării
dreptului asupra creațiilor de design obținute în unitățile
de cercetare-dezvoltare, de stat și particulare.
Rolul OSIM în domeniul protecției
desenelor și modelelor
industriale decurge din faptul că
este unica autoritate de stat
abilitată pentru asigurarea protecției
proprietății industriale
pe teritoriul României, în conformitate cu
legislația în domeniu. OSIM are următoarele atribuții
în domeniul protecției
desenelor și modelelor industriale :
a) acordă protecție prin eliberarea
certificatului de
înregistrare a desenelor și modelelor industriale;
b) este depozitarul Registrului național al
cererilor
depuse și al Registrului național al desenelor
și
modelelor înregistrate;
c) efectuează la cerere informarea din
desenele și modelele
industriale publicate;
d) întreține relații cu organizațiile
guvernamentale
similare și cu organizațiile internaționale de
specialitate la care România este membră;
e) acordă la cerere asistență în domeniul
proprietății
industriale, organizează cursuri de instruire
pentru
specialiștii în domeniu;
f) editează și publică periodic - secțiunea desene și
modele industriale.
Asociația Națională a Consilierilor în Proprietate
Industrială din România - ANCPIR pregătește consilieri autorizați în domeniul
proprietății industriale și, deci, și al desenelor
și modelelor industriale; efectuează studii
în acest domeniu.
In fiecare contract de cercetare sau
proiectare pe care îl
încheie o unitate de cercetare cu o unitate
productivă, care are
ca obiect realizarea de produse
susceptibile de a forma obiectul
unor creații de design, se va include
o clauză privind dreptul
de înregistrare a desenelor și modelelor
originale care rezultă
din lucrare.
- Prin adoptarea legii privind
protecția desenelor și
modelelor industriale s-a creat
posibilitatea ca, și în acest
domeniu, să ne aliniem țărilor
avansate și să beneficiem de o
protecție legală atât în țară, cât și în
străinătate.
- Se recomandă ca unitățile de
C&D care au în profil produse susceptibile de optimizare a formei și care
necesită aport
creativ în ceea ce privește forma și
modul de prezentare, să-
și asigure resursele umane specializate în
design, să organizeze
și să încurajeze creația de
design și protejarea legală a
acesteia.
- Se recomandă ca unitățile
C&D să susțină pregătirea
consilierilor în probleme de
desen și modele industriale în
cadrul cursurilor de perfecționare în
domeniul protecției proprietății industriale.
- Pentru rezolvarea unor
probleme concrete din domeniul
desenelor și modelelor industriale,
se recomandă ca Ministerul
Cercetării și Tehnologiei și unitățile
interesate să susțină
participarea specialiștilor
la acțiunile interne și
internaționale în domeniu.
- Este oportun să se beneficieze de dreptul
prevăzut de Lege
(art. 32), de a se menționa pe produse
semnul (D), respectiv litera D majusculă, înscrisă într-un cerc,
însoțită de numele
titularului sau numărul certificatului.
1. Legea privind protecția desenelor și
modelelor
industriale, nr.192/1992.
2. POILLET E. Traité théoretique et
pratique des dessins et
modèles, 5 edition, Paris, Marchas et Goade, 1911.
3. BUCSE GH. Protecția desenelor și modelelor
industriale,
Revista Română de Proprietate Industrială, Nr.1-2/1991.
4. BUCSE GH. Desenele și modelele industriale și
delimitarea
lor de invenții în scopul asigurării protecției,
Revista
invenții și inovații, nr. 4/1987.
5. DOBRE V. Protecția produselor prin desene și modele
industriale, Revista invenții și inovații, nr. 3-4/1980.
6. Simpozionul "Designul - creația la
interferența
între artă și industrie", Revista Română
de Proprietate
Industrială, nr. 2/1993.
7. BULGAR L. Protecția desenului și modelului industrial
pe
plan internațional, Revista Română de Proprietate Industrială,
nr.2/ 1993.
8. BUCSE GH. Protecția desenelor și modelelor
industriale,
Revista Română de Proprietate Industrială, Nr.2/1991.
C U P R I N S
5.1. Definirea problematicii
5.2. Proiecte legislative în curs
5.3. Probleme nesoluționate
5.4. Probleme deontologice
5.5. Probleme specifice sferei C&D
5.6. Direcții de promovare și valorificare
a proprietății asupra TCI
5.7. Rolul Ministerului Cercetării și
Tehnologiei în domeniul protecției topografiilor de circuite integrate
5.8. Clauze contractuale
5.9. Concluzii
Bibliografie
Abrevieri
TCI - topografia circuitului integrat
Cap. 5. Topografii de circuite integrate
După cum se știe, fabricația unui
circuit integrat monolitic se bazează pe un set de măști (șabloane),
care, folosite
succesiv, permit construirea, în materialul
semiconductor sau pe
suprafața acestuia, a unui ansamblu
de componente electronice,
inclusiv a conexiunilor
dintre ele. Topografia desenelor
conținute în setul de măști definește
arhitectura circuitului
integrat și constituie planul de
transpunere în spațiul tridimensional a schemei sale electrice
echivalente.
In bugetul cheltuielilor de
cercetare-dezvoltare specifice
unui circuit integrat
și al duratei necesare realizării
acestuia, ponderea proiectării și
realizării setului de măști
depășește substanțial
ponderea aferentă
celorlalte
activități. Pentru un circuit
integrat de mare complexitate,
proiectarea setului de măști
poate dura până la doi ani și
poate costa zeci de milioane de dolari.
După realizarea și
comercializarea circuitului integrat,
aplicarea procedeelor specifice ingineriei
inverse oferă posibilitatea copierii setului de măști original, cu
cheltuieli incomparabil mai reduse și într-un timp mult mai scurt.
De aceea, copierea după model s-a dezvoltat
rapid, ajungându-se ca producătorii circuitelor copiate să concureze
pe producătorul creator al acestora, nivelul mult redus al
cheltuielilor de copiere a setului de măști reflectându-se substanțial în
prețul final al produselor.
Situația de
"piraterie" înregistrată în lumea
producătorilor de circuite integrate a generat o
campanie de măsuri pentru apărarea intereselor
creatorilor, materializată prin instituționalizarea unui
mecanism juridic de protecție a
Topografiilor Circuitelor Integrate - TCI.
Trebuie precizat că protecția prin lege
este acordată unei
topografii numai dacă ea este originală.
Originalitatea topografiei este estimată, verificând
dacă ea
este rezultatul unui efort
intelectual al inventatorului. Topografiile decurgând în mod explicit din
funcțiunea circuitului nu
sunt considerate originale.
Pionier în acest domeniu, Congresul SUA a
adoptat în noiembrie 1984 "Actul de protecție a cip-urilor semiconductoare",
prin
care se creează de fapt un nou tip de
proprietate intelectuală.
Ulterior, Japonia, țările Comunității
Europene și țările
Americii de Sud-Est elaborează legi
similare pentru protejarea
TCI, în final semnându-se
și un acord internațional de
protecție reciprocă: "Tratat
privind proprietatea intelectuală
în materie de circuite integrate". Tratatul are la
bază un număr
restrâns de principii:
- O TCI poate fi protejată dacă este originală;
- TCI este un pattern (model, reprezentare)
spațial de elemente, din care cel puțin unul este o componentă
activă, și de conexiuni aferente, sau cel puțin o parte din
el,
în orice formă: produs final semiconductor
microelectronic sau proiect destinat intrării în fabricație;
- o topografie este
originală dacă este rezultatul unei
munci individuale creative și la data creării sale
nu
este uzual folosită în industrie;
- o
topografie extrasă ca parte dintr-un
ansamblu uzual
poate fi protejată, dacă patternul său este original.
Deși nu au aderat la tratat,
fostele țări socialiste din
estul Europei, sub presiunea partenerilor
occidentali, au elaborat legi similare pentru protejarea TCI (exemplu:
Cehia și Unga-
ria - ianuarie 1992), sau au declanșat
mecanismul de elaborare a
acestora (Bulgaria, România).
In prezent, în România TCI nu
sunt protejate, dar "Legea
privind protecția circuitelor
integrate" se află într-un stadiu
avansat. Proiectul de lege amintit a primit
avizele ministerelor
implicate și al Guvernului
(septembrie 1993), fiind supus spre aprobare Parlamentului.
Referitor la importanța urgentării
adoptării acestei legi
pentru România, se amintește că în
scrisoarea ambasadorului SUA
din iunie 1993 adresată Ministerului
Afacerilor Externe se preciza că "întărirea proprietății intelectuale în
sectorul TCI este
o condiție pentru acordarea clauzei națiunii
celei mai favorizate". Iar în scrisoarea anexă la acordul între
Guvernul României
și Guvernul SUA, ratificat prin Legea
50/1992, se precizează:
I. Obiectul protejabil
- Fiecare parte va prevedea
protecția pentru topografii
originale încorporate într-un circuit
integrat semiconductor, fie
el fixat sau în cod.
- Fiecare parte poate condiționa protecția,
de fixarea sau
înregistrarea topografiilor.
- Solicitanților li se acordă
cel puțin doi ani de la
prima exploatare comercială a topografiei,
timp în care se depune
cererea.
- Depunătorilor de cereri nu li
se va cere să dezvăluie
informații confidențiale sau aflate sub
protecție, decât date
pentru a permite identificarea topografiei
respective.
II. Drepturi dobândite
- Fiecare dintre părți va
acorda titularilor celeilalte
părți dreptul de a face următoarele:
- reproducerea;
- încorporarea într-un cip semiconductor;
- importul
unui circuit integrat și al produselor care
includ astfel de circuite integrate.
- Fiecare dintre părți poate excepta
de la obligațiile
impuse:
- reproducerea unei topografii destinate
predării în
instituții de învățământ;
- importul de cip-uri semiconductoare, având
o topografie protejată care s-a vândut, cu acordul titularului.
III. Durata protecției
- Se va extinde la cel puțin 10 ani de la data primei
exploatări comerciale.
Pentru România, țară ce dispune
de societăți comerciale
producătoare de circuite integrate (unele
obținute prin inginerie
inversă, altele prin licențe și
o mică parte prin topografii
originale), oportunitatea legiferării
protecției TCI derivă din
necesități de dezvoltare a comerțului
exterior, de aliniere la
convențiile internaționale (pentru a fi
acceptată în acțiunile
de cooperare) și de protecție a
rezultatelor originale, care
vor apare odată cu creșterea
nivelului tehnologic în industria
electronică autohtonă.
În scopul instituționalizării
protecției legale a TCI în
România, se desfășoară în prezent două acțiuni
succesive:
- adoptarea în Parlament (Camera Deputaților
și Senat) a
proiectului legii privind protecția topografiilor
circuitelor integrate, menționat;
- adoptarea
de către Guvern,
în trei luni de la
promulgarea legii de mai sus, a Regulamentului
privind
înregistrarea TCI.
Proiectul de lege în curs de adoptare este
în concordanță cu
prevederile "Tratatului
privind proprietatea intelectuală în
materie de circuite integrate",
cu legile naționale în materie
ale țărilor vest-europene, inclusiv cu
"Directivele CEE referitoare la TCI" și cu proiectul GATT-TRIPS
(runda Uruguay).
Proiectul de lege susnumit își propune
rezolvarea următoare
lor obiective:
I. Definirea obiectului protecției
Se statuează că protecția se acordă pentru
TCI originale și aceasta se extinde atât asupra topografiilor ca
atare, cât și
asupra circuitelor integrate pe care le conțin.
Se admite și protecția unor forme
incomplete ale topogra-
fiei și, prin extensie, și a unor forme
intermediare.
Protecția nu este condiționată de
tehnica de realizare a
măștilor, de suportul pentru stocarea
informațiilor, de tipul
materialelor utilizate în construcția
circuitului integrat, ceea
ce asigură legii o deschidere pentru
tehnologiile viitorului.
Maniera de definire a noțiunii de
circuit integrat nu se
rezumă numai la tipul
"monolitice", ci cuprinde și tipurile
"hibride", respectiv
"modulare". Deși această generalizare nu se
specifică explicit, "Legea
privind protecția TCI" se poate
aplica într-un domeniu mult mai larg decât
legile similare din
celelalte țări, care se limitează strict la
domeniul circuitelor
integrate monolitice semiconductoare.
II. Stabilirea beneficiului de drept la
protecție
Se acordă dreptul de a beneficia de protecția unei
topografii persoanelor fizice și juridice, atât
române cât și
străine, cu domiciliul sau sediul în
România. Persoanele străine
cu sediul sau domiciliul în străinătate
beneficiază de prevederile acestei legi în condițiile prevăzute de convențiile
internaționale referitoare la protecția TCI, semnate de România.
Se garantează dreptul la protecția
unei TCI creatorului
său, în cazul creării sale ca
sarcină de serviciu, persoanei
fizice sau juridice care a comandat-o.
De asemenea, se
garantează dreptul la succesiune, al
urmașilor deținătorului drepturilor de
protecție asupra unei TCI.
Legea limitează în timp dreptul de
protejare, pentru o topo
grafie, la maximum doi ani de la data
primei exploatări comerciale, și anulează dreptul la protecție
dacă topografia nu a
fost exploatată comercial timp de 15 ani de
la data creări.
III. Stabilirea condițiilor de înregistrare
a topografiilor
Se statuează că
înregistrarea unei topografii este
condiționată de constituirea la OSIM a unui
depozit reglementar
al cererii de înregistrare, precizându-se
și documentele necesare constituirii.
Se stabilește la 3 luni termenul de
examinare a cererii de
înregistrare a TCI.
Se prevede obligativitatea publicării
înregistrărilor de TCI
în Buletinul Oficial al OSIM.
Se asigură confidențialitatea unor
documente din depozitul
reglementar, care conțin informații
declarate de solicitantul
protecției ca fiind secrete comerciale.
IV. Stabilirea drepturilor derivate din
înregistrarea TCI
Se fixează durata protecției la 10
ani, din momentul înregistrării sau al primei exploatări comerciale a
TCI.
Se acordă dreptul de exploatare
exclusivă a TCI protejate,
prin fabricație (reproducere,
încorporare într-un circuit integrat etc.), sau prin
comercializare (publicitate de ofertă a
măștilor, vânzare și distribuire a
topografiei sau circuitului
integrat care o
încorporează) și dreptul de menționare
a
calității de creator al TCI în publicații.
Se rezervă dreptul de a utiliza ingineria
inversă în scopuri
de evaluare, analiză, cercetare sau învățământ,
inclusiv dreptul
de a proteja noile topografii
originale create în urma analizelor.
Dreptul la protecție și drepturile derivate
din înregistrarea unei TCI pot fi transmise integral sau parțial prin
cesiune,
succesiune legală sau testamentară,
acordare de licențe exclusive
sau neexclusive, cu obligația înregistrării
prealabile la OSIM.
Tendința de monopolizare a unei TCI
poate fi atacată prin
solicitarea de licență obligatorie de
exploatare de către terți,
în cazurile de urgență pentru apărarea națională,
respectiv după
trecerea a minimum 4 ani de neexploatare
comercială pe teritoriul
României, titularului rămânându-i totuși
posibilitatea de a cere
revocarea la Tribunalul Municipiului București.
V. Precizarea modalităților de apărare a
drepturilor
Contrafacerea și exploatarea
fără autorizația titularului a
unei TCI se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani,
sau
cu o amendă, la care se adaugă despăgubiri conform
dreptului
comun și legii penale.
VI.
Fixarea taxelor aferente înregistrării unei TCI
Legea precizează cuantumul taxelor pentru
depunerea cererii
de
înregistrare, examinare, înregistrarea TCI, publicarea
înregistrării, eliberarea certificatului de înregistrare,
judecare
unei
contestații, înregistrarea sau publicarea unei cesiuni sau
licențe,
etc., diferențiat pentru persoane juridice sau fizice
române,
respectiv străine.
Pentru
creatorii de TCI persoane fizice cu venituri modeste,
toate
taxele se reduc la 5% din valorile prevăzute.
In
elaborarea proiectului de "Lege privind TCI", s-au depus
eforturi
considerabile pentru acoperirea integrală a problematicii
existente în domeniu. Totuși, unele probleme rămân neclarificate.
a. Proiectul de lege permite protejarea
unei TCI numai în
cazul
când a fost complet definită. Dezvoltarea
circuitelor
integrate
pe structuri semiprocesate (ex. tehnicile
"dispozitivelor logic programabile", "rețele de componente
neconectate",
"rețele
de porți logice neconectate"), se bazează pe
cip-uri "master", care constau în ansambluri de
componente, fără a fi
conectate
între ele. Topografia completă a unui circuit integrat
pe
astfel de cipuri "master" se definește prin una
sau două
măști
de interconexiuni. Pentru a permite protecția topografii
lor
cip-urilor master, care sunt forme incomplete conform proiectului de
lege, creatorul este obligat să se refere la înregistrare la un
circuit concret.
Problema
se agravează în cazul dezvoltării unei biblioteci
de
celule, care în esență constă dintr-o bibliotecă de
topografii ale unor blocuri funcționale. Aici, creatorul nu mai poate
înregistra
un circuit care să acopere integral toate celulele
bibliotecii,
pur s,i simplu pentru că un astfel de circuit nu ar
prezenta
nici un fel de interes comercial.
Soluționarea
problemei s-ar putea obține acceptând ideea
protecției
unei TCI nu numai în formă completă, ci s,i în formă
parțială
sau incompletă, cu condiția ca informația furnizată
la
înregistrare să fie suficientă pentru definirea topografiei,
ceea
ce presupune o anumită modificare a proiectului legii.
b.
La transmiterea dreptului de proprietate asupra
unei
topografii,
titularul este obligat să comunice modificarea la
OSIM,
"în cel mai scurt timp".
Neprecizarea semnificației
expresiei
"cel mai scurt timp" poate genera conflicte legate de
utilizarea
TCI, în perioada cuprinsă între momentul transferării
dreptului
de proprietate de facto s,i momentul
înregistrării
modificării.
Soluționarea problemei se poate obține prin înlocuirea sintagmei
"cel mai scurt timp" cu precizarea "10 sau 15
zile".
c.
Pentru creatorii de TCI
dezvoltate în cadrul
obligațiilor
de serviciu, netitulari ai dreptului de protecție,
se
prevede "dreptul la o remunerare, care se stabilește
prin
contract
încheiat între aceștia și titularii topografiei protejate". Prevederea
este similară cu uzanțele internaționale, dar
se
pune problema cum va fi ea aplicată în România, în condițiile
unei
economii de piață incipiente și ale dificultăților prin
care
trece sectorul de producție și fabricație a circuitelor
integrate.
d.
Similar, se stipulează că "Posesorul licenței
obligatorii datorează titularului o remunerare echitabilă".
Nedefinirea
a
ceea ce semnifică "remunerare echitabilă" lasă loc de interpretare,
care nu poate fi favorabilă titularului care nu are dreptul
de
protecție asupra topografiei. Este necesar să fie precizate
competențele
de soluționare a litigiilor în acest domeniu.
e.
Contrafacerea sau vânzarea de produse contrafăcute
se
consideră
infracțiune și se pedepsește "cu închisoare de la
3
luni
la 2 ani sau cu amendă de la 50000 lei la 100000lei". In
prețuri
actuale, diferența dintre costul dezvoltării unei topo
grafii
originale și costul copierii prin inginerie inversă a unei
topografii
protejate este de ordinul milioanelor sau chiar zeci
lor
de milioane de lei. Necorelarea limitelor amenzii cel puțin
cu
diferența minimă dintre cele două costuri face ca eficiența
apărării
drepturilor derivate din protecția unei TCI să
fie
practic
anulată. Este necesar ca aceste praguri (și altele similare, din întreaga
legislația a protecției proprietății intelectuale), să fie periodic
actualizate, în funcție de devalorizarea monetei naționale.
Topografia
unui circuit integrat poate fi privită ca o
variantă
de transpunere tridimensională a schemei sale electrice
echivalente.
Procesul de creație al unei topografii presupune
abilitate
în exprimarea unei idei prin alegeri bazate pe inteligență, virtuți
artistice și ingeniozitate.
Analiza
variantelor posibile de transpunere în topografia
unei
scheme electrice relevă câteva cazuri interesante
prin
problemele
deontologice generate.
a.
Topografia tip soluție unică
In
cazul unui proces tehnologic de integrare dat (TTL CMOS,
bipolar
standard etc.) există blocuri funcționale a căror schemă
electrică
nu poate fi integrată decât printr-o singură topografie. Unicitatea
soluției nu permite elaborarea altor variante de
topografii
cu aceeași funcție electrică. Protecția unei TCI cu caracter de soluție unică
va împiedica alți creatori să utilizeze blocul funcțional
corespondent în noi circuite integrate, ceea ce poate conduce la un
blocaj în evoluția domeniului. Este interesant de remarcat că legea
similară din SUA nu permite protecția topografiilor considerate
ca unică soluție în integrarea unei scheme electrice. Proiectul de "Lege
privind TCI" din România ignoră această problemă.
b.
Topografia tip soluție optimă
Prin
reproiectări succesive, topografia aferentă schemei
electrice
a unui bloc funcțional dintr-un circuit integrat evoluează până la o
variantă optimă sub aspectul compactității și al
conectabilității.
Uzual, în cazul proiectării topografiilor altor
circuite
integrate complexe, ori de câte ori se întâlnește blocul funcțional, se
utilizează topografia sa optimă.
Un
exemplu elocvent îl constituie topografia unui cip de
circuit
integrat tip memorie, în care un bloc funcțional individual, numit
celulă, se poate repeta de câteva milioane de ori,
formând
o rețea. Efortul depus în perfecționarea topografiei
celulei
de memorie este incomparabil mai mare decât cel necesar
pentru
continuarea proiectării topografiei întregului circuit. In
această
ordine de idei, apare îndreptățită protejarea topogra-
fiei
optime a blocului funcțional și interzicerea utilizării
sale
de alți creatori.
Protecția
topografiei acestui bloc funcțional integrat va
împiedica
utilizarea sa de alți creatori de TCI mai complexe. In
acest
caz, se lezează exercitarea unui drept încetățenit
în
practica
inginerească, dreptul de a folosi în proiectarea
de
produse
noi a celor mai bune elemente cunoscute în realizările
tehnice
ale domeniului, deoarece un bun inginer nu reinventează
totul.
Opțiunea
de a nu proteja topografia optimă a unui
bloc
funcțional
integrat sub formă de TCI rămâne la latitudinea creatorului și constituie o
problemă de etică profesională.
c.
Limită de "originalitate necesară protecției"
Studiul,
prin inginerie inversă, al unei topografii de circuit integrat originale,
conduce în mod natural la perfecționarea ei (parțială sau
integrală). Ce elemente noi trebuie să
conțină
o topografie rezultată în urma studiului pentru a primi
atributul
de originală este dificil de precizat și nici o lege
din
domeniu nu-și permite să aprofundeze problema.
Din
nefericire, există suficiente cazuri în care o
TCI
originală
a fost deformată în mod evident, fără a se aduce nici o
îmbunătățire
tehnică (compactizare, conectabilitate, reducere de
elemente
parazite), fiind prezentată ca o nouă TCI originală.
Dintre
efectele utilizării ingineriei inverse și stabilirea
existenței
unor elemente minimale capabile să ateste originalitatea topografiei rezultate,
rămâne o zonă de ambiguitate. Stabilirea unui prag, care, odată trecut,
să elimine infracțiunea de
contrafacere,
constituie o problemă tehnică, dar cu un încărcat
conținut
comportamental, deoarece implică atitudinile profesioniștilor din
domeniu, față de actul de creație.
d.
Exploatarea informațiilor stocate în topografia originală
"Legea
privind protecția TCI" protejează numai topografia,
nu și
informațiile tehnice, diferite de caracteristicile topografiei stocate
în ea. Aceste informații se pot extrage prin
inginerie
inversă și pot fi utilizate în generarea unei noi
topografii,
originale, de circuit cu aceleași funcții electrice.
Analiza
cip-ului unui circuit integrat permite extragerea
din
topografie a schemei electrice echivalente la nivel de detaliu.
Transpunerea schemei obținute pe un alt cip conduce la un
plan
de interconexiuni original, deci la o topografie originală.
Se
menționează că această metodă de piraterie a topografiilor
s-a
utilizat și în România.
Deoarece
în astfel de cazuri nu se poate stabili existența
unei
infracțiuni de contrafacere (conform Legii protecției TCI),
pentru
a preveni deficiența de comportament tehnic semnalată se
impune
protejarea schemei electrice prin alte legi (brevetarea ca
invenție);
similar se pune problema programului de calcul înscris
în
ROM-uri, care, însă, nu poate fi brevetat.
Până
aici s-au descris probleme de comportament existente
între
titularii de topografii protejate din firme concurente.
Astfel
de probleme apar însă și între parteneri asociați. Legea
în
discuție prevede repartiția drepturilor derivate din protecția
unei
TCI între membrii echipei de creatori. Indiferent de calitatea lor (de titulari
sau angajați cu misiune creativă ai titularului), nu se cunoaște o metodă
tehnică de evaluare a efortului
depus
de fiecare membru al echipei în procesul de creare a unei
TCI.
Soluționarea problemei se poate face numai
prin buna
înțelegere
a membrilor echipei de creatori, ceea ce nu înseamnă
însă
garantarea echitabilității și, în consecință, eliminarea
oricărei
situații conflictuale.
Elaborarea
unei TCI originale recurge în esență la activități de
cercetare-dezvoltare (C&D). O parte dintre problemele
deja
descrise în subcapitolele anterioare ca nesoluționate sau
deontologice,
referindu-se la protecția rezultatelor unor activități de C&D, se pot
considera specifice acestei sfere.
Trebuie
accentuat faptul că "Legea privind protecția TCI"
asigură
cercetătorilor dreptul la studierea topografiilor protejate. Cu alte cuvinte,
Legea nu interzice utilizarea tehnicilor de
investigare
specifice ingineriei inverse ca instrument de cercetare a TCI încorporate
în produse finite.
Aceeași
libertate este asigurată și pentru studierea documentației publice din
depozitul reglementar al unei TCI protejate la OSIM. Totuși,
trebuie remarcat faptul că, pentru cercetătorul individual,
legea ridică o barieră financiară prin instituirea
taxelor prevăzute. Bararea accesului la informațiile
tehnice
prin orice mijloace poate fi considerată drept o încălcare a
dreptului elementar la documentare al oricărui cercetător.
Prin
această prevedere, legea orientează cercetătorul particular
să
se documenteze prin intermediul unei societăți
comerciale
interesate.
In
perioada tranziției economice, prețul deosebit de ridicat
al
C&D pentru TCI originale este prohibitiv pentru societățile
private.
Acest preț se suportă din fonduri gestionate de MCT, de
facto
activitatea de C&D aferentă executându-se printr-o societate
comercială specializată. De aici, într-o manieră similară cu
cea
întâlnită în cazul brevetelor de invenții, apar
probleme
legate
de identificarea proprietarului TCI protejate, respectiv
de
repartiție a beneficiilor rezultate din exploatarea acesteia.
Se
observă că nici societatea comercială executantă nu are
interese
prea mari să cheltuiască o parte din fondurile primite
pentru
a proteja o TCI, când efectul protecției conduce în cel
mai
bun caz la împărțirea beneficiilor cu finanțatorul. Evitarea unor
situații de "neglijență voită" în aplicarea legii va
impune
măsuri de stimulare și control din
partea finanțatorului.
Promulgarea
"Legii privind protecția TCI" va
prevedea
schimbări
în atitudinea producătorului de circuite integrate,
determinate
în primul rând de interdicția de a diversifica pe
viitor
categoria circuitelor integrate standard, ale căror topografii sunt
acoperite de brevete aflate în posesia unor firme
străine.
Legea
va stimula producătorii să-și reorganizeze activitatea
C&D,
în ideea de a dezvolta circuite
integrate specifice
aplicației,
ceea ce va implica acumularea treptată a unui patrimoniu de
TCI protejate. De aici, decurg o serie de
probleme
legate
de finanțarea acestor dezvoltări, de instruirea creatorilor pentru elaborarea
documentațiilor de înregistrare, de depozitarea a informațiilor aferente
topografiilor protejate etc.
In
promovarea și valorificarea
dreptului de proprietate
intelectuală
asupra TCI trebuie să se țină seamă de caracteristicile
pieței circuitelor integrate, de tehnologiile
de integrare existente în țară, de posibilitățile de
cooperare
internațională
în activitatea de C&D, respectiv de fabricație.
Segmentul
de piață al circuitelor integrate standard, deja
acoperit
cu brevete de topografii protejate, nu oferă o direcție
de
promovare atractivă. O situație
diametral opusă se
întâlnește
în segmentul de piață al circuitelor
integrate
specifice
aplicației, caracterizat de o creștere anuală a cererii și de o
rentabilitate optimizată pentru serii relativ reduse de produse.
Domeniul circuitelor integrate specifice aplicației constituie o
direcție proprie promovării dreptului de proprietate intelectuală
asupra topografiilor.
Tehnologiile
de integrare existente în România (bipolară
standard,
TTL, PMOS, CMOS cu poartă de aluminiu etc.)
permit
fabricația
de circuite cu scară de integrare mică (SSI), medie
(MSI)
și mare (LSI). Promovarea dreptului de proprietate intelectuală în
discuție se va orienta în cadrul acestor limitări
tehnologice.
Sunt posibile următoarele direcții de promovare:
a -
protejarea topografiilor cipurilor "master" din sistemele de
integrare la comandă a circuitelor pe structuri semiprocesate;
b -
protejarea topografiilor planurilor de interconexiuni
ale circuitelor integrate pe structuri
semiprocesate;
c -
protejarea topografiilor celulelor în cazul dezvoltării
unor sisteme de integrare la comandă
în tehnica biblio
tecii de celule;
d -
protejarea topografiilor de ansamblu ale circuitelor
integrate în tehnica bibliotecii de
celule;
e -
protejarea TCI originale dezvoltate la comandă în proiectare completă
(full-custom).
Direcțiile
de la punctele a, c și e vizează în exclusivitate societățile
producătoare de circuite integrate, posesoare
ale
unor compartimente puternice C&D. Direcțiile b și d vizează,
suplimentar, și societățile producătoare de echipamente,
deoarece
tehnicile de integrare la comandă considerate sunt astfel
concepute
încât să permită transferul proiectării topografiei
proprii
circuitului pe tehnica de calcul existentă la beneficiarul (utilizatorul)
circuitului integrat.
Valorificarea
dreptului de proprietate asupra TCI rezultate
din
direcțiile de mai sus se va face, în principal, pe piața
internă,
prin:
-
încorporarea topografiei protejate în circuite integrate;
-
vânzarea sau distribuirea circuitelor integrate.
Circuite
integrate pe scară foarte mare (VLSI) nu pot fi
abordate
în țară sub aspectul realizării tehnologice. Deoarece
societățile
de profil dispun de posibilități în sfera proiectării de
circuite VLSI, prin promulgarea "Legii
privind protecția TCI" se deschide realmente o poartă de acces
la sistemele de integrare la comandă dezvoltate de Comunitatea Europeană
sau de mari firme internaționale.
Astfel,
cooperarea internațională în sfera C&D a topografii
lor de
circuite VLSI devine o altă direcție de promovare a dreptului de proprietate
intelectuală asupra TCI.
Aria
de valorificare aferentă acestei direcții cuprinde atât
piața
internă, cât și cea externă. La
posibilitățile semnalate
pentru
direcțiile anterioare se adaugă:
-
reproducerea TCI protejate prin producția
de măști,
încorporarea de circuite prin
cooperare cu firme străine
sau prin alte moduri;
-
comercializarea TCI prin vânzare sau
distribuire pe
piața externă;
-
comercializarea circuitelor integrate care încorporează
topografia pe piața internă și/ sau
externă.
Se
remarcă faptul că, prin cooperare internațională
în
domeniul
C&D circuitelor specifice aplicației, se valorifică
atât
dreptul de proprietate intelectuală, cât și patrimoniul
tehnico-științific
existent.
MCT,
în calitate de gestionar al fondurilor pentru cercetare,
are atribuții deosebit de importante în stimularea generării
de valori intelectuale și în protecția proprietății
industriale.
Acestui
minister îi revine, în primul rând, rolul de a lua
inițiativele
proprii sau provenite de la terți în sprijinul
promovării
cu preponderență a contractelor de cercetare susceptibile de a crea
diverse forme de proprietate intelectuală.
După
contractare, dobândind calitatea de beneficiar de contract, MCT
trebuie să urmărească și să verifice, prin intermediul rapoartelor de fază,
îndeplinirea de către executant a obligațiilor legate de promovarea acțiunilor
de protecție a valorilor intelectuale rezultate, inclusiv a TCI originale
apărute.
Ministerului
Cercetării și Tehnologiei îi revine rolul de a
sprijini
valorificarea drepturilor de protecție asupra TCI, dobândite de
unitățile titulare ale acestor drepturi, prin licențiere
către terți, condiționată de acordarea unor redevențe
sau a unor plăți (cotă parte din cheltuielile efectuate
cu
activitatea C&D aferentă).
Proiectul
Legii privind protecția TCI stipulează:
"Dacă
topografia a fost creată la comanda unei persoane
fizice
sau juridice, dreptul la protecția topografiei aparține
persoanei
care a comandat-o."
Atributul
"care a comandat-o" presupune două acțiuni:
1.
inițierea obiectului comenzii;
2.
finanțarea realizării obiectului acesteia.
Deoarece
cea de-a doua acțiune este îndeplinită integral de
MCT,
pentru a dobândi dreptul de titular al TCI apărute în urma
derulării
contractului de cercetare, trebuie analizat în
ce
măsură
îndeplinește acțiunea de inițiere. In cazurile când
aportul
în inițierea contractului are un caracter
parțial,
ministerului
îi revine rolul de a întări dreptul său prin introducerea unei
clauze contractuale capabile să elimine ambiguitatea.
Ca
titular prezumtiv, ministerul va juca un rol, direct sau
printr-un
prepus, în elaborarea documentației necesare protecției
TCI
originale create. Acest rol va trebui asigurat prin furnizarea
fondurilor necesare pentru protecția topografiei în țară
și
după caz, în străinătate.
-
Proiectul de "Lege privind TCI" este în concordanță
cu
prevederile
tratatelor internaționale și cu legile naționale
ale
țărilor vest-europene, privind proprietatea intelectuală în
materie
de circuite integrate.
-
Adoptarea legii va conduce la mutații importante în activitățile de
cercetare-proiectare, producție și comercializare a circuitelor
integrate.
1. M.D.MCCOY "Chip pirates beware the low",
IEEE-SPECTRUM,
july, 1985.
2. E.W.PETRASKE "Does the chip act punish good
engineers",
IEEE-SPECTRUM, july, 1985.
3. E.W.PETRASKE "Semiprotection for semicustom
chips", IEEE-
SPECTRUM, july, 1985.
4. J.A.BAUMGARTEN "The Semiconductor Chip Protection Act
of
1984", Law&Business Inc, New York, 1984.
5. L.BULGAR "Enforcement of Industrial Property
Rights. Situa‑
tion in Romania", Simpozionul Internațional de Proprietate
Intelectuală, București, 1993.
6. B. KENDE "The reform of the Industrial Propety
Law in Hun‑
gary and Enforcement of Rights", Simpozionul Internațional
de
Proprietate Intelectuală, Bucures,ti, 1993.
7. L.JAKL "Legal Instruments of the Protection
of Industrial
Property Rights in Czech Republic", Simpozionul de Proprietate
Intelectuală, București, 1993.
8. Proiect de "Lege privind protecția
topografiilor
circuitelor integrate, Bucuresti, sept. 1993.
9. M.DUMA (coord) Studiu privind exercitarea unor drepturi
patrimoniale în contractele de cercetare științifică
finanțate de MIS-DS; SCIENTCONSULT S.R.L., 1992.
10.V.ERHAN, P.CIONTU Protectia topografiilor circuitelor
integrate, Revista Română de Proprietate Industrială
Nr.1,2/1991.
11. Acord între Guvernele României si SUA
ratificat
prin Legea 50/1992 si scrisoarea anexă la Acord, Adevărul
Economic Nr.18, 22-28 iunie, 1992.
C U P R I N S
6.1.
Problematica actuală
6.2.
Situația existentă în sfera cercetării-
dezvoltării din România
6.3.
Proiecte legislative în curs
6.4.
Exemplificări
6.5.
Direcții de acțiune preconizate pentru întărirea
protecției mărcilor în sfera cercetării-dezvoltării
6.6.
Rolul Ministerului Cercetării și Tehnologiei și al
OSIM
6.7.
Clauze contractuale
6.8.
Concluzii, propuneri
Bibliografie
Cap. 6. Mărci de fabrică, de comerț și de
serviciu
Mărcile de fabrică de comerț și de
serviciu, potrivit
definiției din Legea 28/1967, sunt semne
distinctive folosite de
întreprinderi pentru a deosebi produsele și
serviciile lor, de
cele identice sau similare ale altor întreprinderi
și pentru a
stimula îmbunătățirea calității produselor
și serviciilor.
Mărcile pot fi
constituite din cuvinte, litere, cifre,
reprezentații grafice plane sau în relief,
în una sau mai multe
culori, forma produsului sau ambalajul
acestuia, prezentarea
sonoră sau alte asemenea elemente.
In momentul de față, ele prezintă deosebită
importanță
atât pentru activitățile industriale,
comerciale și de prestări
de servicii din țară, cât și pentru
comerțul exterior.
Mărcile sunt protejate prin înregistrarea
lor și numai
pentru produsele și serviciile indicate.
Conform reglementărilor în vigoare,
aplicarea și atașarea
mărcilor se face pe fiecare produs în
parte, pe ambalaje, pe
imprimatele prin care se oferă produsele,
serviciile, precum și
pe documentele ce le însoțesc. Mărcile pot
fi utilizate pe
insigne, reclame, anunțuri, prospecte,
cataloage, facturi etc.
Aplicarea sau atașarea mărcilor trebuie
făcută în așa fel
încât să nu fie posibilă înlăturarea
acestora în timpul circulației și, dacă
este posibil, chiar în timpul utilizării produselor.
Mărcile pentru export trebuie să fie
înregistrate atât în
țară, la OSIM, cât și în statele în care se
efectuează exporturile, pentru a se evita eventualele litigii și mai ales
pirateria în acest domeniu al proprietății industriale. Trebuie insistat asupra
marcării produselor, întrucât este știut că, pe plan internațional, produselor
fără marcă li se atribuie o calitate
inferioară și, ca atare, sunt depreciate.
Trebuie avut în vedere că există țări care
nu înregistrează
mărcile decât după o folosire de cel puțin
5 ani (SUA).
La concepția mărcilor trebuie ținut
seama, în cazul unor
produse pentru export, de specificul
și preferințele țărilor
respective. De exemplu în Pakistan,
Israel, Venezuela, culoarea
galbenă nu este simpatizată. In
Orientul Îndepărtat, albul este
culoarea doliului, iar
albastrul este culoarea supărării, dar
ambele culori sunt foarte
apreciate în Grecia. Culoarea verde
este apreciată de musulmani.
Un aspect foarte important este protecția
produselor care
conțin elemente de noutate și
originalitate. In această
situație, cumulul de protecție brevet de
invenție - marcă
reprezintă situația cea mai corectă pentru
un produs nou lansat
pe o piață de desfacere.
De remarcat că, în problema mărcilor,
există mai multe componente de protecție:
- Ca atare, marca se înregistrează și se
protejează în
conformitate cu reglementările și
procedurile care formează
obiectul prezentului capitol.
- Suplimentar, partea de grafică a mărcii
poate fi protejată
ca o creație de design, în conformitate cu
prevederile privind
desenele și modelele industriale.
- In fine, marca în sine se protejează și
se valorizează pe
piață, capătă notorietate, precum și
utilitate pentru dețină
tor, prin calitatea produselor și a
serviciilor la care este
utilizată, prin continuitate, prin
publicitate, prin ponderea
ocupată în segmentul de piață ales ș.a.m.d.
In scrisoarea anexată la Acordul între Guvernul
României și
Guvernul SUA, ratificat prin Legea nr.
50/1992, se precizează, cu
referire la mărci:
I. Obiecte protejabile :
Mărcile de fabrică, de comerț și de
serviciu vor consta
cel puțin în semne, cuvinte (inclusiv nume
de persoane), desene,
litere, numere, culori, forma
produselor sau ambalajelor, cu
condiția de a se diferenția produsele sau
serviciile unui agent
de cele ale altor agenți.
II. Fiecare parte va prevedea
un sistem de înregistrare.
Părțile vor asigura protecția pe baza
înregistrării și pe baza
folosinței.
Fiecare dintre părți poate acorda
posibilitate celeilalte
părți de a se opune înregistrării unei
mărci.
III. Titularul unei mărci înregistrate va
avea drepturi
exclusive asupra acesteia.
Fiecare dintre părți va
refuza să înregistreze și va
interzice folosirea unei
mărci care este posibil să creeze
confuzie cu marca altuia, care este
considerată a fi notorie.
Titularul unei mărci are
dreptul să acționeze împotriva
oricărei folosiri neautorizate care
constituie act de concurență
neloială.
IV. Înregistrarea
unei mărci va fi
pe o durată
de cel
puțin 10 ani și va fi reînnoită pe o durată
de cel puțin 10
ani.
V.
Licențele obligatorii nu vor fi permise în cazul mărci
lor.
VI. Înregistrările
mărcilor pot fi transmisibile.
Înregistrarea mărcii asigură titularului
dreptul de folosire
exclusivă a acesteia pe o perioadă de 10
ani - cu începere de la data constituirii depozitului reglementar - perioadă
care poate
fi prelungită prin reînnoiri succesive.
Protecția mărcii este
limitată la teritoriul țării. In cazul
încălcării dreptului său
de folosire exclusivă, titularul mărcii
poate recurge la mijloace
anume prevăzute de lege, dintre care :
a) acțiunea civilă privind încetarea
faptelor care aduc
atingere dreptului de folosire a mărcilor
precum și repararea
prejudiciilor cauzate prin folosirea
ilegală a mărcilor;
b) sesizarea organelor de cercetare penală
cu privire la :
- infracțiunea de contrafacere, imitare sau
folosire fără drept a mărcilor, pentru a induce în eroare asupra calității
produselor, lucrărilor sau serviciilor ori pentru a obține anumite avantaje;
- infracțiunea de concurență neloială
prevăzută de
Legea nr.11/1991 privind combaterea
concurenței neloiale.
Pentru confirmarea existenței concurenței
neloiale, nu
este necesar ca actul să fi cauzat un
prejudiciu.
Trebuie remarcat că, deși mărcile
reprezintă un teren fertil de concurență neloială, legea nr.
11/1991 nu le nominalizează expres în art. 5. Prevederea respectivă
este:
"Constituie infracțiune de
concurență neloială și se
pedepsește cu închisoare de la o lună
la doi ani sau cu amendă
de la 20.000 lei la 100.000 lei:
a) întrebuințarea unei firme, unei embleme,
unor desemnări
speciale sau a unor ambalaje de natură a
produce confuzie cu cele
folosite legitim de alt comerciant;
b) producerea în orice mod, importul,
exportul, depozitarea,
punerea în vânzare sau vânzarea unor
mărfuri purtând mențiuni
false privind brevetele de invenții,
originea și caracteristicile mărfurilor, precum și cu privire la
numele producătorului
sau comerciantului, în scopul de a induce
în eroare pe ceilalți
comercianți și pe beneficiari.
Prin mențiuni false asupra originii
mărfurilor se înțeleg
orice indicații de natură a face să
se creadă că mărfurile au
fost produse într-o anumită localitate,
într-un anumit teritoriu
sau într-un anumit stat.
Se consideră că, în situația existentă, în
noțiunea largă
de "embleme" (care
sunt de fapt simboluri) pot fi incluse și
mărcile, care prin natura lor sunt tot un
gen de embleme, beneficiind însă în mod suplimentar de un regim special de
protecție.
Se poate considera că problema este de
natura punerii în concordanță a terminologiei din Legea nr. 11 cu cea din
viitoare Lege a
mărcilor.
Institutele de cercetare pot fi
interesate să folosească
următoarele tipuri de mărci :
a) mărci de serviciu, pentru prestațiile de
servicii, acestea constituind mărci de bază care, în general, reproduc
denumirea prescurtată sub care sunt cunoscute
b) mărci de fabrică și de comerț pentru
produsele realizate ca urmare a activității lor, dintre acestea putând face
parte și unele produse noi care incorporează invenții brevetate. Aceste mărci
pot fi utilizate fie
pentru grupe de produse
asemănătoare, fie pentru un singur produs care merită să fie
individualizat.
Deși legislația noastră nu prevedea
obligativitatea protejării și utilizării mărcilor de serviciu, institutele de
cercetare, interesate mai ales de avantaje publicitare, au înregistrat mărci de
felul celor de la lit. a) și le-au folosit în mod curent pentru studiile și
proiectele lor. Astfel, mărcile constituite din denumirile
respective au pătruns adânc în conștiința publicului,
iar actualmente, când au avut loc desprinderi sau fracționări din marile
institute, mărcile cu noile denumiri întâlnesc o concurență serioasă din
partea mărcilor anterioare.
In noile condiții, față de Legea nr.
28/1967, în vigoare,
se renunță la obligativitatea
folosirii de mărci de fabrică
pentru toate produsele care intră în
circuitul economic, astfel
că utilizarea mărcilor depinde numai de
inițiativa titularilor.
Având în vedere necesitatea creării
unor noi reglementări
pentru trecerea la economia de piață,
OSIM a reanalizat prevederile Legii mărcilor de fabrică
de comerț și de serviciu
Nr.28/1967, în concordanță cu
principiile moderne promovate în
cadrul OMPI și cu regimul juridic al
mărcilor din țările Comunității Europene.
Prima formă a proiectului de lege elaborat
a fost înaintată
Guvernului, în vederea supunerii spre
examinare Parlamentului.
In elaborarea proiectului de lege s-a avut
în vedere importanța economică și rolul pe care îl are marca în
economia de
piață și principalele ei funcții și anume :
- Funcția de diferențiere
pe piață a produselor și
serviciilor
firmelor concurente. Aceasta trebuie să asigure titularilor de mărci promovarea produselor
lor pe
piață și comercializarea serviciilor în cadrul
unei
concurențe leale.
-
Funcția de proveniență, care trebuie să indice locul
geografic
și de proveniență a produselor sau a serviciilor firmelor. Prin
aceasta, profită nu numai titularii
mărcii ci și consumatorii, care trebuie să fie feriți
de confuzie sau de acte neloiale.
-
Funcția de calitate a mărcii, care exprimă o garanție
pentru calitatea apreciată și constantă a unor produse
și servicii, prin aceasta marca devenind un instrument
al marketing-ului și de corelare a cererii cu oferta.
-
Funcția de publicitate, care oferă societăților posibilitatea de
informare a consumatorilor.
La baza elaborării noului
proiect de lege, s-au avut în
vedere câteva principii fundamentale și
anume :
- Beneficiază de dreptul de protecție a
mărcilor ce le
aparțin persoanele fizice și juridice române, precum și
străinii cu domiciliul în România ori în alte state, pe
baza convențiilor internaționale la care România este
parte sau pe bază de
reciprocitate.
- Se recunoaște dreptul de prioritate și de
expoziție în
condițiile prevăzute în Convenția de la Paris.
- Este reglementat regimul special de
protecție a mărcilor
notoriu cunoscute.
- Marca este definită ca un semn
susceptibil de a identifica
și distinge, pe piață, produsele sau serviciile unor
producători, comercianți sau prestatori de servicii, de
cele identice sau similare ale altora.
- Se reglementează trei categorii de mărci:
individuale,
colective și de certificare.
- Dobândirea dreptului de folosire a mărcii
se face pe baza
înregistrării în urma unui examen
al îndeplinirii
condițiilor, cu posibilitatea introducerii contestației
de către terți.
- S-au prevăzut reglementări noi cu privire
la mărci, ca de
exemplu posibilitatea anulării acestora în cazul neutilizării
lor o perioadă de cinci ani, fără motive justificate.
- S-au prevăzut sancțiuni pentru
contrafacerea sau folosirea cu rea-credință a unei mărci.
- Pentru protecția solicitanților s-a
prevăzut calea de
atac împotriva deciziilor OSIM la Tribunalul Municipiului
București.
Problema indicațiilor
geografice ale produsului și a
denumirilor de origine a constituit o
veche preocupare a OSIM,
care n-a putut fi încă realizată.
Dată fiind înrudirea cu problematica mărcilor, se
preconizează ca proiectul de lege să reglementeze și acest domeniu.
Denumirea de origine a unui
produs este constituită din
indicația geografică prin care se
desemnează produsul respectiv,
ale cărei caracteristici sunt
determinate de mediul geografic -
sol, climă sau îndemânarea oamenilor.
Produse de acest fel pot fi
cele naturale (fructe, legume), cele
industrializate (vinuri,
brânzeturi), cele de extracție (minereuri,
marmură), cele realizate prin iscusința localnicilor (țesături, ceramică). Țara
noastră beneficiază din plin de asemenea
denumiri de origine,
recunoscute și în străinătate (ca de ex.:
vinuri de Cotnari,
Murfatlar, Târnave etc.; cașcaval de
Penteleu și Dobrogea,
brânza de Moeciu; ceramica de Horezu,
Marginea etc.). Este necesară, deci, delimitarea zonelor geografice ale acestor
produse
și înregistrarea denumirilor în țară și în
străinătate, în
conformitate cu o procedură specifică.
Institutele și compartimentele de cercetare
din întreprinderi, în al căror profil de activitate se
includ produse cu denumiri de origine, vor fi
interesate să participe la această
nouă formă de protecție a proprietății
industriale.
Ca exemplu de rezolvare a unei probleme în
domeniul mărcilor
se poate prezenta cazul desprinderii unor
unități noi din institute de cercetare binecunoscute. Pentru a se evita o
concurență între noile și vechile mărci, s-a recurs la o soluție abilă:
noile mărci sunt "ICPE-SAERP" și
"ICPE-ACTEL", aparținând societăților SAERP S.A pentru acționări
echipamente și redresoare de putere, respectiv ACTEL S.A pentru acționări
electrice.
Se înțelege că o asemenea marcă cu elemente
verbale combinate se recomandă a fi realizată numai cu acordul ambelor
părți.
Ca un alt aspect, a fost semnalat
faptul că, urmare sistemului din perioada anterioară, în care
producătorii se prezentau
la export numai sub marca întreprinderii de
comerț exterior care
deținea monopolul de ramură, mărcile
adevăraților producători
și cercetători sau proiectanți ai
produselor nu sunt cunoscute
de unii beneficiari tradiționali din
străinătate.
In afara condițiilor legale pentru
obținerea protecției,
mărcile urmează să
satisfacă totodată exigențele impuse de
concurența piețelor moderne și în principal
următoarele :
a) să fie simple, clare și pe cât posibil
expresive - spre
a putea fi sesizate de public
și reținute fără efort; dar o
deficiență mult repetată la
institutele noastre de cercetare a
constat în utilizarea de mărci constituite
din inițialele denumirii lor, chiar dacă acestea erau de nepronunțat.
b) să fie, dacă se poate,
semnificative pentru produsele
respective, fără a le descrie în mod
direct, evocând eventual cu
imaginație nivelul lor tehnic;
c) să fie atrăgătoare și din punct de
vedere estetic, pentru aceasta fiind oportun să fie realizate în
condițiile unor
creații de design.
a) Punerea de acord a mărcilor
cu profilul actualizat al
institutelor.
b) Înlocuirea mărcilor cu deficiențe
sau nepotrivite condițiilor actuale ale pieței, cu altele
corespunzătoare.
la dispoziția unității, astfel ca - în caz
de urgență - să se
recurgă la acesta, eliminându-se
întârzierile și dificultățile
ce decurg din soluții improvizate.
6.5.4. O combinație constând din
aplicarea concomitentă a
mărcii de bază a institutului cu
marca de produs este posibilă,
în cazul în care se dorește
evidențierea legăturii strânse
între institut și produsul respectiv.
Ministerul Cercetării și
Tehnologiei este implicat în
domeniul mărcilor în măsura în care
unitățile de cercetare de
stat și private apelează la mărci
pentru produsele sau serviciile lor.
Astfel, este recomandabil ca Ministerul
Cercetării și Tehnologiei să încurajeze utilizarea mărcilor
prin ținerea unei evidențe (a mărcilor aferente activității
de C&D, produselor noi, produselor de înaltă tehnologie, de
înaltă calitate etc.) în cadrul unui compartiment de proprietate industrială.
După cum este știut, mărcile se
înregistrează la OSIM,
care, în acest domeniu, are următoarele
atribuții :
- asigură constituirea
depozitului mărcilor în vederea
protecției lor pe teritoriul României;
- coordonează și controlează modul de aplicare
a reglementărilor privind mărcile;
- examinează mărcile înregistrate
internațional, acceptând
sau refuzând protecția lor în România;
- editează publicația:
Buletinul Oficial de proprietate
Industrială - Secțiunea Mărci.
Perfecționarea continuă a
contractelor de cercetare-
dezvoltare a condus la
introducerea de clauze referitoare la
protecția proprietății industriale, pentru
realizările ce decurg
din această activitate.
Este de înțeles ca - după
măsurile de protecție pentru
realizările noi pe plan mondial
- să urmeze și reglementări
privind protecția prin mărci.
In cele ce urmează se prezintă
unele propuneri de clauze
referitoare la protecția prin mărci,
destinate contractelor de
acest fel :
a) In ce privește
contractul cu beneficiarul temei de
cercetare
- Se va negocia cu beneficiarul -
producător sau, respectiv
prestator - menționarea sau, după caz, inscripționarea
și a mărcii institutului pe produse, în documentații, în
publicitate etc.
- Unitatea de cercetare va sesiza pe
beneficiarul temei - în
special dacă din lucrările de cercetare rezultă un produs
nou sau un produs ce poate încorpora o soluție tehnică
brevetabilă - spre a analiza în comun
oportunitatea înregistrării
unei mărci de fabrică pentru protejarea aceste
ia. Unitatea de cercetare va prezenta totodată beneficiarului
temei propuneri pentru stabilirea mărcii de fabrică,
în primul rând - cu privire la alegerea elementului verbal
al acesteia, care va putea sugera o legătură cu produsul
respectiv (elemente componente, destinație, avantaje ca
urmare a folosirii etc.).
- Pe baza acordului cu
beneficiarul temei, unitatea de
cercetare este autorizată să înregistreze la
OSIM pe
numele său marca de fabrică stabilită.
Dacă în termen de 30 zile de la data sesizării, nu ajunge
la un acord cu beneficiarul, unitatea de cercetare este în
drept să înregistreze pe numele său marca pe care o con
sideră corespunzătoare.
- Împreună cu formalitățile de recepție a
lucrării de cercetare, unitatea va prezenta beneficiarului temei, spre
semnare, și proiectul de contract de cesiune a
mărcii
către acestea.
Contractul de cesiune a mărcii
va fi depus la OSIM de
către unitatea de cercetare, în vederea
înscrierii în
registrul mărcilor.
b) In ce privește contractul cu personalul
de cercetare
- Cercetătorul se obligă să sesizeze
conducerea unității
dacă din executarea temei de cercetare rezultă un produs
nou sau un produs ce poate încorpora o soluție tehnică
brevetabilă - spre a analiza oportunitatea înregistrării
unei mărci de fabrică pentru protejarea acestuia.
In
caz afirmativ, cercetătorul va face
propuneri pentru
stabilirea mărcii de fabrică, în primul rând cu privire la
alegerea elementului verbal al acesteia, care va putea
sugera o legătură cu produsul respectiv
(elemente componente, destinație, avantaje ca urmare a folosirii etc.).
Părțile convin că cercetătorul este îndreptățit la o
recompensă materială corespunzătoare cu avantajul obținut
de către institut și beneficiarul acestuia prin marca realizată.
Domeniul mărcilor de fabrică, de comerț și
de serviciu,
care face parte din categoria
proprietății industriale, are un
rol deosebit în cadrul economiei de piață.
Domeniul este întâlnit și în sfera cercetare-dezvoltare și are importanță
pentru
reclama produselor cercetate și a
serviciilor prestate.
- Se consideră recomandabil ca
Ministerul Cercetării și
Tehnologiei să țină o evidență a
mărcilor unităților cercetare-dezvoltare din țară în cadrul unui
compartiment de proprietate industrială.
- In cadrul unui regulament de funcționare
a compartimentelor de proprietate industrială din unitățile de C&D, este
oportun să fie prevăzute și reglementări atât în ce privește
aplicarea și utilizarea mărcilor, cât și în ce privește deontologia
în domeniu.
1. EMINESCU Y. Concurența neleală, Ed.Lumina, Buc.1993.
2. Legea privind combaterea
concurenței neloiale
nr.11/1991.
3. EMINESCU Y. Tratat de proprietate industrială vol.II.,
Semne
distinctive , Ed.Academiei 1983.
4. SUSAN R Principiile noii legislații privind
mărcile de
fabrică, de comerț și de serviciu pentru protecția titula-
rilor și consumatorilor, Revista Română de Proprietate Indus
trială, nr. 1-2 / 1991.
5. BACANU I., CALMUSCHI O. Legea
concurenței neloiale, Revista
Română de Proprietate Industrială nr. 1-2 / 1991.
6. Legea privind mărcile de fabrică de
comerț și de
serviciu nr.28/1967.
7. HCM 77/1968 privind aplicarea Legii
28/1967.
8. SUSAN R Centenarul Convențiilor de la Paris,
Invenții
și
inovații nr.2/1983.
9. Legea 26/1990 privind Registrul
Comerțului (cu referire la "regimul firmelor și emblemelor").
10.CRISTIAN STRENC Punerea în aplicare a drepturilor decurgând
din mărci, Simpozion - Reforma Legislației proprietății
industriale, București, 16-17 iunie 1993.
C U P R I N S
7.1. Definirea problematicii
7.2. Proiectul legii privind dreptul de
autor
7.3. Observații la Proiectul Legii privind
dreptul de autor
7.4. Acordul între Guvernul României și
Guvernul SUA
privind dreptul de autor
7.5. Copyright
7.6. Concluzii
Bibliografie
Cap.
7. Dreptul de autor. Copyright
Dreptul de autor este protejat de către
majoritatea țărilor
din Europa, în conformitate cu
prevederile Convenției de la
Berna, din anul 1886, la care
România a aderat în anul 1927.
In România, dreptul de autor este
protejat în prezent prin
Decretul nr. 321/1956 cu
modificările ulterioare.
Pentru aducerea la zi a legislației
în domeniu, Agenția
Română pentru Protejarea Dreptului de Autor
(în curs de transformare în Oficiul Român pentru Drepturi de Autor)
a elaborat un
proiect de lege privind dreptul de
autor și drepturile conexe.
Proiectul este în examinare. Această lege
se bazează tot pe Convenția de la Berna, care nu prevede înregistrarea
operelor, fie ele literare, artistice sau științifice. In legătură
cu acest
proiect, trebuie precizat că el
conține, în conformitate cu
practica internațională actuală, și un
capitol special care se
referă la programele pentru calculator.
In proiectul de lege elaborat, trebuie
remarcate câteva idei
mai deosebite, care au importanță pentru
protejarea operelor
științifice.
(Subiectul al fost reluat într-o lucrare
SCIENTCONSULT special consacrată, după apariția legii nr. 8/1994 privind
dreptul de autor, inclusă în prezentul CD).
În legătură cu proiectul de lege
privind dreptul de autor,
trebuie reținute câteva observații:
- Este oportun să
se prevadă explicit și domeniul
științelor tehnice, deoarece, în general,
când se vorbește de
științe se exclud științele
tehnice, considerate ca fiind
aplicative, ceea ce nu este riguros
adevărat.
- In categoria operelor
științifice să se includă și
"universurile virtuale"
(create pe bază de programe de calcul).
De asemenea, modelele (conceptuale,
matematice, teoretice).
- Ar trebui clarificate
drepturile de reproducere a unor
lucrări cum sunt tabelele, culegerile de
probleme.
- Autorul are dreptul să decidă
asupra utilizării operei
sale, prin reproducere, difuzare etc., nu
numai în schimbul unei
remunerații, cum prevede proiectul, ci și,
dacă dorește, fără
să ceară remunerare.
- Varietatea produselor care necesită
o anumită protecție
și care implică drepturi de autor
este foarte mare, depășind
enumerarea din proiectul de lege; de
exemplu - preluarea video a
unui meci sportiv și prelucrarea
informației aferente (pentru
care, între rețelele TV, se plătesc drepturi) nu
constituie
"opere literare, artistice sau
științifice"); deci, sunt necesare formulări mai cuprinzătoare.
- Dreptul de autor se referă nu la dreptul
de a crea o operă
literară sau științifică, ci la
dreptul de a copia și reproduce această operă în mai multe exemplare în vederea
comercializării.
- Se recomandă să se renunțe la
baremul de 5% din prețul
de vânzare al unei opere acordat
autorului și în general la o
serie de alte prevederi
similare din proiectul de lege, care
trebuie să formeze obiectul unor negocieri
între autor și cei ce
cumpără dreptul de autor.
Trebuie lăsat mai mult loc dreptului părților de a conveni asupra
condițiilor contractuale.
- Nu pare logică obligativitatea
distrugerii după 6 luni a
înregistrărilor, în caz că nu mai sunt
folosite. Este necesară o
reglementare de cesionare în vederea
păstrării înregistrărilor
valoroase (exemplu: "fonoteca de
aur").
- Este necesar să se precizeze cine
are dreptul de autor:
cel înregistrat, sau organizația care
înregistrează? Sunt necesare principii, pe baza cărora să se realizeze
negocieri.
- Trebuie să se menționeze, în capitolul
privind contractul
de editare, că prevederile acestui capitol
se aplică și lucrări
lor tehnico-științifice.
- O problemă de actualitate
care trebuie clarificată de
legislatori și inclusă în prezenta lege
este aceea de stocare a
datelor în băncile de date și de acces la
aceste date. Problema
prezintă mai multe aspecte: cel al
drepturilor de autor pentru
cei ce realizează băncile de date, și cel al drepturilor
omului, de PROTEJARE a libertății persoanei de a decide ce
informație poate fi stocată în bănci de date, privind propria
persoană.
- Prevederile legii trebuie să aibă
suportul Codului Penal,
care să sancționeze încălcarea drepturilor de
autor, pirateria,
plagiatul (acestea nu apar în Codul Penal
existent).
In acordul încheiat între Guvernul României
și Guvernul SUA
și ratificat prin Legea 50/1992, în
legătură cu dreptul de autor
se precizează:
- fiecare dintre părți va
proteja operele cunoscute în
spiritul Convenției de la Berna
- pentru toate tipurile de programe de
calculator, exprimate
în orice fel de limbaj, se acordă:
- drepturi pentru autori
- dreptul de import asupra copiilor
- dreptul asupra originalului
- dreptul de închiriere a originalului sau
copiilor
- durata protecției nu va fi mai mică de 50
de ani.
Din punct de vedere al protecției
intelectuale, copyright
este un sistem care, pentru a funcționa,
necesită înregistrarea
operei. Sistemul acționează conform unei
convenții adoptate de
către cinci țări reprezentate la
nivel guvernamental, în anul
1952 la Geneva, la inițiativa UNESCO.
Sistemul se aplică în special în SUA, și într-un număr de țări din Europa și
alte continente. Acestea sunt: Austria, Belgia, Canada,
ex-Cehoslovacia, Danemarca, Franța, Germania, India, Italia,
Japonia, Norvegia, Anglia, Suedia, Elveția, SUA, ex-Yugoslavia.
Drepturile autorilor conform
sistemului copyright pot fi
protejate în domeniul literar, științific
și artistic, incluzând scrierile, lucrările muzicale, dramaturgiei
și cinematografiei, precum și picturile, gravurile și sculpturile.
Utilizarea cuvântului
"științific" este puțin nefericită.
Caracterul științific al unei
lucrări nu este relevant din
punct de vedere al legii copyright. O carte
de medicină, un tabel
statistic, un film cu caracter geografic
sunt protejate pentru că
sunt cărți, desene, filme, și
nu pentru că au de-a face cu
știința, medicina, statistica sau
geografia. Acestea trebuie să
fie considerate împreună, ca o expresie a
unor lucrări susceptibile de a fi protejate prin copyright. Cuvântul
"scriere" are un
înțeles larg în terminologia copyright.
Scrierile includ lucrări
notabile care se exprimă prin semne.
Scrierea este o lucrare a
intelectului uman exprimată
într-un limbaj adecvat și fixată
prin semne convenționale
susceptibile de a fi citite. Forma
fizică de exprimare a scrierii nu este
relevantă, întrucât poate
să fie o scriere de mână, de mașină,
tipărită etc.[4]
- Proiectul legii dreptului de
autor a fost elaborat în
conformitate cu prevederile
Convenției de la Berna și se bazează pe acordarea protecției autorului
care a adus pentru prima
dată la cunoștința publică opera sa.
- Sistemul copyright reprezintă o
alternativă la care România nu a aderat. In limitele prezentului studiu,
nu s-a efectuat
o analiză comparativă între cele două
sisteme (Convențiile de la
Berna sau Geneva).
Trebuie subliniat faptul că există o
diferență esențială
între "dreptul de autor" și
"copyright". In primul rând, diferența se vede din
însăși literatura de specialitate din SUA
care face o distincție clară între cele două
noțiuni, utilizând
forma: "the rights
of authors and the copyright" în textele
obișnuite. In al doilea rând, dreptul de
autor formează un sistem care se bazează pe Convenția de la Berna
și care asigură
protecția prin aducerea la cunoștința
publică, pentru prima
dată, a operei autorului (fără
înregistrare în vreo instituție
desemnată), în timp
ce sistemul copyright se bazează pe
Convenția de la Geneva din 1952, care
asigură protecția prin
înregistrarea operei într-un oficiu
abilitat.
- Prin termenul de operă se înțeleg
în cadrul proiectului
legii și lucrările având
caracter științific sau tehnico-
științific.
- Proiectul legii conține prevederi și un
capitol special
referitor la programele de calculator.
- Pentru cazul unei posibile perfecționări
în continuare a
proiectului de lege, având în
vedere problematica lucrărilor
științifice și tehnice, se fac observații
în cap. 7.3.
1. BARZUN J. On Writing, Editing, and Publishing, Chicago
University on Chicago Press, 1986.
2. Jurnal of the Copyright Society of the
USA
Agreement on Guidelines for Classroom Copying in
Non-for-
Profit Educational Institutions with Respect to
Books and
Periodicals.
3. PATTERSON L. RAY &
STANLEY W. LINDBERG, The Nature
of
Copyright, The University of Georgia Press, 1991.
4. ARPAD BOGSCH The law of copyright under the universal
con
vention, New York, 1972.
(Notă. Problema a fost reluată în cadrul lucrării privind Legea dreptului de autor, inclusă în
prezentul CD. Capitolul de față conține, totuși, o serie de considerente care
îi mențin interesul)
C U P R I N S
8.1. Definirea problematicii
8.2. Situația existentă în România în
domeniul protecției
programelor pentru calculator
8.3. Proiecte legislative în curs
8.4. Direcții de acțiune preconizate pentru
întărirea
protecției programelor pentru calculator. Rolul MCT
și al altor organisme în domeniu
8.5. Concluzii și propuneri
Bibliografie
Cap. 8. Programe pentru calculator
Integrată activității intelectuale,
tehnologia informației
(TI) s-a dezvoltat ca o veritabila
industrie, cu unul din cele
mai înalte ritmuri de creștere
din ultimii 20 de ani. Nivelul
cheltuielilor totale in acest domeniu
a ajuns sa depășească, in
unele tari dezvoltate, nivelul
cheltuielilor din domeniul energiei. Partea populației care se ocupa cu
prelucrarea informațiilor înregistrează creșteri importante, nu
numai în tarile
dezvoltate.
Rolul tehnologiei informației
in activitatea economico-
sociala in tarile dezvoltate este apreciat
ca deosebit de important. In acest sens, in Raportul O.E.C.D din
1989, se apreciază
că ponderea aportului tehnologiilor informației
in dezvoltarea
tehnologica din celelalte domenii de
activitate este de cca. 50-
60% .
Sistemul de programe cuprinde în principal
programele pentru
Calculatoare, care joacă un rol din ce în ce
mai mare în societatea modernă. Sunt cuprinse aici programe din sisteme de
operare,
programe de aplicație de gestiune, programe
de proces, programe
de acumulare de cunoștințe, programe
de învățare, programe de
proiectare, programe de elaborare de opere
artistice și literare
etc. Ele sunt incluse în arsenalul competitivității
interne și
internaționale, piața lor fiind deosebit de
activă și dezvoltată. In acest domeniu lupta este dură, concurenta acerbă,
nimeni
nu rămâne pasiv:
producătorii consumă și investesc masiv
(se ajunge la
alocări de peste 20% din profit pentru
dezvoltare)
- distribuitorii caută noi piețe și tehnici
de "convingere"
- utilizatorii impun norme si standarde
pentru achiziție.
Industria de software joacă un rol critic în
toată lumea. Ea
creează facilități economice
și asigură altor companii și instituții din toate domeniile
instrumente tehnologice inovatoare, care ridică substanțial
productivitatea muncii și eficiența activității. Datorită însă
caracteristicilor speciale
ale programelor pentru calculator
(caracter imaterial, expresie
insolită și versatilă etc.) apare o
problemă care interesează pe
toată lumea: protecția împotriva
deținerii și/sau utilizării
neautorizate. In absenta unei
astfel de protecții, profitorii
pot, cu relativă ușurință, să fure
noile programe, iar producătorii și, în multe cazuri, utilizatorii să
sufere pierderi substanțiale.
Protecția programelor pentru calculator se
realizează pe
mai multe planuri, cum ar fi:
prin mijloace tehnice (realizate și puse în operă de
producători)
prin măsuri administrative (de exemplu clauze contractuale)
-
prin supraveghere
-
s.a.
In orice caz, regimul protecției trebuie
stabilit printr-un
cadru normativ elaborat și
adoptat la cel mai înalt nivel:
legea. Este unanim acceptat că
inexistența unei legislații de
protecție adecvata si a instrumentării
acesteia duce la împiedicarea dezvoltării industriei tehnologiei informației
si odată cu
aceasta la reducerea efectelor benefice ale
implementării acesteia în activitatea economico-socială.
Problematica protecției juridice
a programelor pentru
calculator a fost abordată de peste 30 de
ani. Cum era și normal
au apărut modalități diverse de
abordare, s-au născut vii controverse de principii. Principalele curente erau:
apelarea la principiile protecției prin brevete pe baza prevederilor Convenției de
la Paris (1883), în
acest sens programele ar fi urmat să se supună protecției proprietății
industriale;
apelarea la principiile protecției prin dreptul de
autor pe baza
prevederilor Convenției de la
Berna
(1886), in acest
sens programele ar fi urmat
sa se
supună protecției proprietății
intelectuale;
-
apelarea la principii specifice, "sui generis".
Dacă pentru sistemul de echipamente
de calcul s-a găsit în
spațiul protecției proprietății
industriale prin brevete o
doctrină bine pusă la punct, cu o îndelungată
experiență, acoperitoare, nu același lucru s-a întâmplat cu
programele pentru
calculator. Inițial s-a crezut că vor putea
fi protejate tot prin
brevetul de invenție. Pe măsură ce s-au
detașat de circuitele
fizice, au devenit mai complexe și au
căpătat expresie proprie
(în multe cazuri total independente de
echipamente), s-a dovedit
că protecția prin brevete
nu mai este adecvată sau este cel
puțin insuficientă. Astfel, începând
cu colocviul organizat de
Centrul de Studii Internaționale
pentru Proprietatea Industrială, Strassbourg 1967, s-a dovedit că
este nevoie de o altă modalitate.
Între 1970 și 1989 s-au desfășurat lucrările
unor comitete
de experți sub patronajul Organizației
Mondiale pentru Proprietatea Intelectuala (O.M.P.I.), cu sediul la
Geneva, care administrează deopotrivă Convenția de la Berna și
Convenția de la
Paris. S-a ajuns la concluzia
că programele pentru calculator
trebuie protejate prin dreptul de autor, în
conformitate cu prevederile Convenției de la Berna. In acest sens, s-a recomandat
și s-a acceptat unanim ca programele pentru calculator să fie
protejate de o maniera asemănătoare ca
operele literare, artistice și științifice.
De ce s-au admis
programele pentru calculator în lista
obiectelor protecției prin
dreptul de autor, precum operele
literare, artistice și științifice, o
posibilă explicație ar
fi aceea că în proiectarea și documentarea
programelor (descrierea algoritmilor) se folosește un limbaj, care dispune
de reguli
de sintaxă și împrumută multe elemente
din limbajele naturale.
In acest fel un program apare ca o opera
scrisă.
Dar lucrurile n-au mers tocmai ușor. Era
nevoie să se lămurească o serie de elemente pentru care era esențial de
stabilit cum se vor trata programele: ca o subcategorie de opere
literare ("scrierią sau "opere scrise"), ori ca o
categorie distinctă de opere. Nu se poate afirma că problema a fost
definitiv tranșată,
dar aceasta nu a împiedicat elaborarea
și adoptarea unor legislații naționale în conformitate cu prevederile
Convenției de la Berna.
In S.U.A., lider mondial în producerea,
comercializarea și
utilizarea de soft performant, amendarea
legii dreptului de autor, în sensul cuprinderii printre obiectele
protecției și a
programelor pentru calculator, s-a făcut în
1980. S.U.A. prezintă
o particularitate în ceea ce privește
protecția programelor sub
aspectul utilizării Legii
"copyright". Astfel, singura posibilitate de a asigura protecție
prin lege era înregistrarea "produsuluią în registrul
"copyright", ceea ce contravine în parte
Convenției de la Berna, care nu
condiționează în nici un fel
protecția de înregistrare.
In alte țări au apărut legi mai mult sau mai
puțin specifice, însă în spiritul aceleiași Convenții de la
Berna, după ## 198Ž (Australia, Brazilia, Franța, Germania,
Marea Britanie, Japonia, Spania ș.a.). Astăzi, în peste 40 de țări,
dintre cele mai dezvoltate, legislația acoperă și domeniul protecției
programelor pentru calculator.
La începutul anilor '90, marile
controverse nu au divizat
lumea industriei tehnologiei
informației sau utilizatorii săi.
Dimpotrivă, s-a realizat o armonizare a
pozițiilor, cu rezultat
benefic pentru toți. O tratare unitară la
nivel internațional a
prevalat asupra unor orgolii naționale și
tradiționale. Astfel
că Proiectul de dispoziții tip pentru
legislații în domeniul
dreptului de autor propus de O.M.P.I. (un
veritabil proiect-cadru
de lege) și Proiectul de Directivă privind
protecția juridică a
programelor pentru calculator, elaborat de
Consiliul Comunității
Europene, au prevederi care le asigură
compatibilitatea aproape
totală. Mai mult, cele două documente
asigură compatibilitatea
legislațiilor la nivel mondial în domeniu.
De reținut în acest
sens că, odată cu acceptarea Convenției de
Berna drept cadru de
protecție a programelor, s-a
convenit ca înregistrarea (vezi
"copyright") să nu mai fie
obligatorie. In acest fel, în vederea
armonizării dreptului de protecție pe
plan internațional, cu
mari avantaje pentru piața industriei
tehnologiei informației,
S.U.A. a făcut concesii europenilor.
Demnă de remarcat este și
recomandarea O.M.P.I. ca, la
nivel național, să existe o singură lege
privitoare la dreptul de autor pentru toate obiectele protecției, deci și pentru
programele de calculator. Practica arată că, în afara
principiilor
generale, valabile pentru toate
obiectele protecției, în lege
apar secțiuni cu elemente specifice.
Prin Contractul comercial dintre România și
America, semnat
în 1992 și pus în practică în 1993,
Guvernul român s-a angajat
să asigure protecția programelor pentru
calculator în conformitate cu cele mai recente reglementări și recomandări
la nivel
internațional, respectiv să elaboreze
și să supună aprobării
parlamentului o nouă și cuprinzătoare lege a
dreptului de autor.
Precizări asupra unor termeni specifici
Cum este si normal, fiind un domeniu relativ
nou de activitate, cu o dinamică impresionantă, au apărut și se
utilizează o
serie de termeni noi, specifici,
asupra cărora se apleacă problematica protecției juridice. Dintre aceștia,
mai importanți si
uzitați sunt următorii termeni, pentru
care se fac unele precizări, fără a avea pretenția de a le considera
definiții:
PROGRAM PENTRU (DE) CALCULATOR: un set de instrucțiuni
care,
transpuse intr-un anume cod si pe un suport
accesibil unui calculator, poate realiza
o funcție de tratare (procesare) a datelor.
CALCULATOR: echipament programabil care operează
(procesează) date.
INSTRUCTIUNE: element al unui limbaj de
programare, compus
din semne si cuvinte, respectând
reguli morfologice si sintactice, capabil sa "declanșezeą
intr-un echipament programabil un
proces controlat (realizarea
unei operații sau unui grup de
operații univoc determinate intr-un context
dat).
TRATARE (PROCESARE) A DATELOR/OPERARE
CU DATE: operații de
calcul aritmetic si/sau logic,
transformări, reorganizări, selectări, ordonări, căutări și regăsiri, adăugări,
ștergeri, modificări, afișări sau imprimări, transport al
datelor, precum si
altele similare.
EXPRESIE A UNUI PROGRAM: orice
forma de descriere a unui
program.
INTEROPERABILITATE/INTERCONEXIUNE/INTERACTIUNE:
capacitatea
unui program de a efectua schimb de informații
cu alt program si
de a utiliza informațiile rezultate din
schimb.
DISTRIBUIRE: punerea la dispoziția
utilizatorilor a programului de calculator prin vânzare, licență,
concesiune, donație,
închiriere si altele asemeneaŹ în vederea exploatării în scopul
pentru care a fost creat. De regulă, se
distribuie copii ale pro
gramului pe suporturi diverse.
INCHIRIERE: punerea la dispoziție
a unui program pentru
calculator sau a unei copii a acestuia
in vederea utilizării pe
durata stabilita si cu scop
lucrativ; acest lucru nu include
împrumutul către public.
După cum s-a menționat în cap. 7, în
România, dreptul de
autor este protejat în prezent
prin Decretul nr. 321/1956 cu
modificările ulterioare. Acest
act normativ nu amintește în
sfera protecției pe care o oferă și
programele pentru calculator, pentru că, în anul apariției
decretului, activitățile
informatice nu erau cunoscute la noi.
Oricum, dispozițiile acestei reglementări sunt destul de generale
spre a cuprinde și
informatica. Având în vedere realitatea în
continuă transformare,
care duce la neclaritățile de aplicare a
principiilor și reglementărilor de drept de autor în activitatea de
informatică, s-a
propus un proiect de hotărâre de
către Ministerul Industriilor,
de imediată aplicare, prin care să se
respecte atât cerințele
Directivei privind protecția juridică a
programelor pentru calculator a Comunității Europene, cât și cele ale
Ghidului pentru protecția juridică a programelor pentru calculator
elaborat de Business Software Alliance, asigurând o protecție
capabilă să satisfacă necesitățile și rigorile impuse de relațiile
internaționale.
Proiectul de hotărâre privind protecția
programelor pentru
calculator a servit la
elaborarea proiectului legii privind
dreptul de autor.
Pentru protecția programelor pentru
calculator s-a inițiat
un capitol special în cadrul Legii
privind dreptul de autor și
drepturile conexe. Această lege a fost
inițiată încă din 1991 de
Ministerul Culturii. La
elaborarea legii a participat Comisia
Națională de Informatică și
Ministerul Industriilor pentru
capitolul privind programele pentru
calculator.
In prezent, proiectul Legii
privind dreptul de autor și
drepturile conexe se află în stadiu final,
urmând ca în perioada
imediat următoare să se obțină avizele de
la instituțiile abilitate, să fie supus aprobării Guvernului și să
se transmită
Parlamentului României în vederea analizei
și adoptării.
In noul proiect de lege
sunt cuprinse cele mai recente
recomandări la nivel internațional, se are
în vedere experiența
țărilor care au adoptat deja astfel de
legislație, asigurîndu-
se în același timp o
totală compatibilitate cu legislația
internațională în domeniu.
In legătură cu legislația dreptului
de autor asupra pro
gramelor pentru calculator se aduc
următoarele clarificări:
Obiectul dreptului de autor
În sensul dreptului de autor, prin
"program pentru calculator sau "program de calculatorą se înțelege
programul sub orice forma ar fi, inclusiv cele cuprinse in
echipamente. In acest termen trebuie inclusă, de asemenea,
activitatea pregătitoare de concepție ce conduce la dezvoltarea unui
program, cu condiția ca aceasta sa fie aptă de a permite realizarea
unui program intr-o etapa ulterioara.
Se specifica expres că prin dreptul de autor
se protejează
numai "expresia unui
program". Prin expresie a unui
program se
înțelege șirul concret de cuvinte,
caractere si semne ce compun
setul de instrucțiuni, corespunzător
limbajului de programare
utilizat, precum si orice
descriere preliminară, suficient de
precisa si detaliată, care permite
realizarea programului.
Ideile si principiile care stau la baza
diferitelor elemente
ale unui program, inclusiv cele care stau la
baza interferentelor
sale, nu se protejează prin dreptul de
autor. Se protejează "expresiaą acestor idei si principii. Protecția
se extinde automat
si asupra versiunilor ulterioare ale unui
program.
De notat ca sub denumirea de program
pentru calculator se
cuprind toate categoriile si tipurile (programe din sistemele de
operare, programe din mediile de
dezvoltare, programe de aplicație, programe de proces s.a.), sub toate formele de prezentare
(in cod sursa, in cod obiect, in microcod, pe suport hârtie,
magnetic, optic, in memorii ș.a.m.d.).
Pentru a putea beneficia de protecție prin
dreptul de autor,
un program pentru calculator trebuie sa fie
"original", de exemplu in sensul ca nu este o copie a altui program.
Nu se condiționează cu nimic de claritatea, calitatea,
valoarea estetica,
performanta sau utilitatea programului
(ca si la operele literare).
In concluzie, un program pentru
calculator este o "operăą
intelectuală.
Paternitatea și beneficiarii dreptului de
autor
Stabilirea paternității este esențială,
pentru că un program
poate fi realizat in situații diverse.
Deoarece protecția prin
dreptul de autor prevede drepturi substanțiale
privind operele
protejate, este firesc si important sa se
știe cine este îndreptățit să pretindă aceste drepturi, numite in general
"drepturi de
autor".
Se admite, ca regulă generală, că autorul
unui program este
persoana fizică sau juridică care a
creat efectiv programul ca
operă intelectuală. Acest lucru
derivă direct din prevederile
Convenției de la Berna privind protecția
drepturilor de autor de
opere intelectuale (literare, artistice si științifice).
In cazul
in care realizarea (scrierea) programului s-a
făcut de un grup de
persoane identificabile, se considera
realizare colectiva; este
vorba deci de autor colectiv. Rămâne
persoanelor respective să-
și delimiteze ponderile în activitatea de
realizare.
Ca regula generala, autorul este îndreptățit
să se bucure de
drepturile de autor, inclusiv să le
cedeze printr-un act voluntar.
Trebuie insa sa fie luate în considerare
doua situații:
a)
când un program este realizat în timpul serviciului,
în baza unui contract de angajare (munca), drepturile
de autor aparțin patronului (firmei/instituției), dacă
nu s-a prevăzut altfel prin contract, cu asigurarea
unei remunerații corespunzătoare;
b)
când un program este realizat în cadrul altui tip de
contract decât cel de angajare (de exemplu un contract
comercial, de prestare de servicii) funcționează
regimul de piață, deci cu atât mai mult clauzele contractuale au
prioritate.
In general, in atari situații drepturile de
autor trebuie sa
revină realizatorului. Deci plătitorul
nu se poate considera
automat îndreptățit să revendice
drepturi de autor. Pentru a se
evita neînțelegerile, în contract trebuie
să se prevadă explicit
aceasta. Se recomanda ca realizatorii sa nu
cedeze drepturile de
autor, pentru a putea beneficia in viitor de
dreptul de a incorpora unele module in alte produse. Pe de alta parte, si
beneficiarul (plătitorul) este îndreptățit să capete garanții că
programele realizate pe banii săi nu sunt imediat distribuite concurentei.
In general, ceea ce îi este îndrituit
prin lege autorului
propriu zis al unui program este
valabil și pentru persoana fizică sau juridică ce deține
legal acest drept (obținut prin
cesiune, vânzare, donație, moștenire,
atribuit printr-un act
juridic ș.a.).
Autorul are dreptul de a publica opera sa
sub pseudonim sau
de a păstra anonimatul asupra persoanei
sale.
Odată cu vânzarea unui program (nu
poate fi decât o unică
vânzare la un moment dat), drepturile de
autor trec automat asupra cumpărătorului, care devine titular de drepturi de
autor asupra programului in cauză. Transferul de drepturi are loc si
in
alte situații: donație, moștenire, hotărârea
unei instanțe privind atribuirea s.a.
Drepturi exclusive ale autorului unui
program
Protecția juridică prin dreptul de autor recunoaște
o serie
de drepturi exclusive pe care le
are autorul asupra "opereią
sale. Aceasta este principala modalitate de
protecție. Prezentate
pe scurt, aceste drepturi sunt următoarele:
a)
dreptul de a face primul publică realizarea operei
(programului) la momentul si prin
modalitatea dorita.
Este foarte important ca
lumea sa-i recunoască anumite
drepturi autorului. La fel de
important insa este ca lumea sa
a ia cunoștință de existenta
autorului si a operei sale. Deci,
este necesar ca opera sa fie adusa la cunoștința
opiniei publice
(prin anunț de presa, vânzare,
articole, expuneri, conferințe,
cărți etc.). Este dreptul
autorului de a-si alege momentul si
modalitatea, inclusiv de a-si stabili
sectorul din opinia publică.
In același timp, autorul trebuie să știe că
momentul trebuie să acopere o cât mai mare zona a "pieții". In acest
sens, în legislația unor țări pot apare prevederi exprese prin care protecția nu
acționează decât asupra produselor aduse la cunoștința publică în spațiul
respectiv.
b)
dreptul de a face sau de a autoriza reproducerea
unui program pentru
calculator sub orice forma, prin orice
mijloc, in întregime sau parțial.
Este esențială o protecție puternica împotriva
reproducerii,
pentru a descuraja răspândirea
programelor prin copiere atât de
către "pirați" care pot vinde
produsele copiate pentru a obține
profit, cât si de către companii, care
pot face numeroase copii
pentru uz intern propriu. De aceea, s-a
impus regula de a se asocia o copie a unui program cu dreptul de
folosință pe un singur
echipament, lăsând autorului dreptul
de a decide altfel în/prin
actul de distribuire.
c)
dreptul de a face sau de a autoriza
adaptarea,
alterarea, modificarea sau
traducerea programului, inclusiv
dintr-un limbaj in altul.
In acest fel, se asigura
autorului dreptul de a controla
lucrările derivate ale programului. Se
are in vedere protejarea
împotriva adaptării si
traducerii neautorizate a programului,
ținând cont de posibilitatea utilizării
mascate a acestuia pe o
diversitate de mașini, intr-o diversitate de
limbaje si situații.
Intr-un cuvânt, asupra operei nu poate
"lucraą decât autorul sau
cel autorizat de autor. Se va
vedea mai departe ca sunt unele
excepții de la această regulă.
dreptul
de a face sau de a autoriza distribuirea
unui program pentru calculator,
inclusiv prin vânzare, licență,
concesiune, închiriere si import
pentru oricare din aceste scopuri.
Prin aceasta se împlinește dreptul autorului
asupra "operei
sale. Totuși, restricția ar putea sa fie
prea dură si atunci s-a
convenit că după prima vânzare a unei copii a unui
program se
epuizează dreptul exclusiv
asupra distribuirii acestei copii
(într-o tara anume), cu excepția
dreptului de a controla locațiile ulterioare ale programului de calculator
sau ale unei copii
a acestuia.
Evident, protecția combate pirateria larg răspândită,
asigurând autorului controlul distribuției. Prin faptul că dreptul se
epuizează după prima vânzare a unei copii
(nu a programului original), se asigură deținătorului legal
posibilitatea de a o redistribui ulterior. Se impune o precizare: o
copie de program
poate fi ulterior închiriată, dar acest
lucru nu este valabil cu
un program care a fost licențiat sau închiriat.
Excepții de la drepturile exclusive ale
autorului
Pentru buna folosire a programelor este
necesar sa fie definite, in mod bine delimitat, o serie de excepții la
drepturile exclusive. Este important ca
acestea sa fie bine
"redactate", pentru a împiedica
licențierea obligatorie a unei
prelucrări neautorizate, cât si orice
utilizare comerciala "corectă", care în realitate să încurajeze
copierea comercială a
programelor. Pot sa apară deci
confuzii, ce ar face protecția
slaba si ar expune realizatorii de soft la o
competiție neleală a
firmelor, care ar avea posibilități de
a obține avantaje
din excepțiile locale, in loc sa-si dezvolte
propriile programe.
Ca principiu general, derivat din dispozițiile
Convenției
de la Berna, excepțiile de la drepturile
exclusive nu trebuie:
sa cauzeze prejudicii nejustificate
intereselor
legitime ale titularului dreptului de
autor;
sa împiedice
exploatarea normala a programului,
independent sau in interacțiune cu altele.
In continuare se prezintă pe scurt
principalele excepții de
la drepturile de autor:
In
absenta unor dispoziții contractuale exprese, nu necesita autorizarea actele
cuprinse la literele b) si c) din cadrul
drepturilor exclusive, daca
acestea sunt necesare pentru a
permite deținătorului legitim
sa folosească programul intr-
un mod corespunzător
destinației sale, inclusiv pentru a
corecta erorile.
In mod deosebit, excepția acționează când
actele respective
sunt indispensabile obținerii informațiilor
necesare realizării
interoperabilității programului in cauza
cu altele, sub rezerva
ca acesta este deținut legal, informațiile
necesare nu sunt ușor si rapid accesibile
si acțiunea se limitează la părțile din program care asigura interfața.
Dispozițiile din acest caz nu
pot sa justifice ca cel ce
operează in sensul excepției sa
utilizeze informațiile obținute
in alte scopuri decât cele pentru care
deține legal programul,
nici sa le comunice terților sau sa fie
utilizate pentru punerea
la punct, producerea si
comercializarea unui program a cărei
expresie este fundamental similara sau
pentru orice alt act care
ar aduce atingere dreptului de autor.
De asemenea, deținătorul legal
al programului (copiei de
utilizare) nu poate fi împiedicat sa
observe, sa studieze sau sa
testeze funcționarea programului, in scopul
de a determina ideile
si principiile care stau la baza oricărui
element al sau atunci
când efectuează orice operație de încărcare,
afișare, transmitere, stocare sau exploatare, pe care este în drept să o
facă.
Ca un aspect esențial, se recunoaște ca
trebuie sa existe
o excepție de la regula "fără
copii", pentru a permite
utilizatorului legal al programului (copiei)
sa realizeze o
copie de siguranță
(salvare), în măsura în care aceasta îi
este necesară.
Este dificil ca aceasta excepție sa fie
exprimata restrictiv,
astfel incit sa nu permită
pirateria. Si mai greu este să se
ceară unui deținător legal sa facă o
copie de siguranța "numai
daca îi este necesară". Probabil ca in
toate cazurile este necesara. Pentru aceasta, excepția trebuie
limitata la utilizarea
esențiala pe un singur calculator, in
concordanta cu scopul autorizat pentru care a fost făcut disponibil programul de
către cel
care-i deține drepturile.
Remarcă: titularul dreptului de autor nu poate
împiedica un deținător legal al unei copii de program sa facă uz de excepțiile
mai
sus prezentate.
Măsuri speciale de protecție
Fără a prejudicia cele prezentate în
paragrafele Drepturile
exclusive si Excepții de la drepturile
exclusive, este necesar sa
se precizeze actele pentru care in legislație
se prevăd masuri
potrivite împotriva celor care le săvârșesc.
Principalele acte
incriminate de lege sunt:
- punerea in circulație a unei copii de program
de
calculator, știind ca aceasta este ilicita
sau având cunoștințe
de a o crede;
deținerea in scopuri comerciale a unei
copii de program de
calculator știind ca aceasta este
ilicita sau având cunoștințe
de a o crede;
deținerea sau punerea in circulație a
oricărui mijloc,
având ca singur scop sa faciliteze
suprimarea neautorizata sau
neutralizarea oricărui
dispozitiv tehnic pentru a proteja
un
program.
Deosebit de important este ca legislația să
considere ca o
încălcare importul, folosirea sau
distribuirea unei copii neautorizate. Deci, nu numai interzicerea
reproducerii programului,
dar și importul, folosirea sau
distribuirea de copii ilegale,
după ce ele au fost primite de la
altcineva.
Pe de altă parte, un aspect important îl are
faptul că realizatorii de programe le "pregătescą pe acestea pentru a
fi utilizate în anumite țări. Aceasta se reflectă în limba
folosită pentru comenzi și mesaje, moneda referită și modul propriu
descriere fonetică a cuvintelor din dicționarele de
prelucrare
texte. Importul neautorizat, chiar al unui
produs legitim, creează
probleme deosebite, punând distribuitorul
legal să facă față cu
diferite facilități și să rezolve
plângerile clienților. Se
interzic în acest fel importurile paralele
neautorizate.
Durata protecției
Protecția este asigurată, de regula, pe
durata vieții autorului și pe timp de 50 de ani după decesul
său sau după decesul ultimului autor care supraviețuiește, în cazul
operelor colective. In cazul operelor anonime sau publicate sub
pseudonim de regulă durata este socotită la 50 de
ani de la data la care programul a fost legal redat
accesibilității publicului pentru prima oară. Durata se
calculează plecând de la 1 ianuarie din anul în care are loc
evenimentul primei scoateri (aduceri la cunoștință) în
public. Durata - de 50, sau 60, sau 70 - de ani, în diferite țări, nu
este importantă acum, pentru programele de calculator. I Proiectul
de Lege privind drepturile de autor si drepturile conexe în România
se propune o durată de 70 de ani, unitar pentru diferitele
categorii de opere pentru care se protejează drepturile de autor.
Aplicarea drepturilor
Este de dorit ca legislația să
includă reguli de aplicare
cu remedii rapide. Pe de altă
parte, organisme administrative
abilitate trebuie să asigure cadrul de
aplicare, instrumentarea
și supravegherea aplicării legii.
Este prevăzută posibilitatea
de înființare a unor asociații, de regulă
non-profit, având ca
unic scop gestiunea drepturilor de autor.
Iată câteva aspecte demne de reținut
în ceea ce privește
aplicarea drepturilor de autor:
a) Titularul dreptului de autor al
programului poate solicita
unei instanțe apărarea intereselor sale în conformitate cu
dispozițiile
legale in vigoare0
In acest sens, se pot efectua inspecții
comandate de tribunal, fără anunțarea prealabilă a pârâtului
("inaudita altera pars), la agenții suspectați de piraterie.
Spre deosebire de alte acte de hoție, dovada copierii neautorizate
de soft poate fi rapid eliminată, astfel că, în context civil sau
penal, urmărirea pirateriei pretinde inspecții neanunțate la cel
suspectat, supervizate de tribunal. Prin aceasta se permite
proprietarului obținerea dovezilor de piraterie.
b) Legislația trebuie
să prevadă păstrarea dovezii prin suspendarea utilizării
întregului echipament pe care s-a
descoperit soft-ul ilegal.
Măsura este necesară tot datorită
faptului că dovada existenței copiilor de programe ilicite poate fi ușor ștearsă.
Evident, dovada se păstrează până când instanța efectuează
audierile și decide.
c) Autorii de soft au nevoie de
despăgubiri rapide și reale.
d) Legislația trebuie să prevadă
despăgubiri civile puternice,
inclusiv hotărâre judecătorească
permanentă împotriva
încălcării drepturilor, confiscarea echipamentelor, compensații și
daune punitive.
Descurajarea și împiedicarea
pirateriei nu se poate face
decât prin despăgubiri finale substanțiale.
Un exemplu în acest
sens îl prezintă legislația din Taiwan, care
prevede o amenda de
500 de ori prețul de vânzare cu amănuntul pe
piață a unei copii
de program.
e) Legislația trebuie să conțină un minim
de pedepse penale
când se comite o piraterie cu buna știința și
în scop
comercial sau pentru satisfacerea de necesități
interne
pentru orice organizație.
f) Agențiile guvernamentale trebuie să se
implice efectiv, să
investigheze și să aplice legea.
g) Legislația dreptului de autor nu
afectează alte dispoziții
legale cu privire la brevete, mărci, concurență neloială,
secretul afacerilor, protecția semiconductoarelor
sau
dreptul contractual.
h) Titularii de drept de autor sunt îndreptățiți
să ia
diverse măsuri, inclusiv de natură tehnică (hard si soft),
pentru asigurarea protecției programelor împotriva pirateriei, fără
însă a stânjeni vizibil sau a împiedica posesorul
legal al unei copii să poată utiliza programul pentru scopul
pentru care l-a obținut.
Ținând cont de faptul că lipsește
experiența în domeniu,
este necesar ca instituțiile interesate să
înceapă încă de acum
sa ia o serie de măsuri administrative,
inclusiv să creeze o nouă
mentalitate în rândul salariaților și
- de ce nu - a opiniei
publice. Astfel, atât Ministerul Cercetării
si Tehnologiei, cât
și instituțiile sale, trebuie
să declanșeze operațiunea de
inventariere a softului existent și a
situației licențelor de
utilizare. In același timp,
trebuie să se asigure cunoașterea
principiilor de protecție prin dreptul
de autor, modalitățile
de acțiune a titularilor de drept în
vederea revendicării respectării legislației, dar și a utilizatorilor de
programe de
calculator.
De avut în vedere faptul că, dacă un
salariat introduce pe
un echipament al instituției o copie
ilicită de program, rigorile legii le suportă instituția în cauză.
Pe de altă parte,
salariații unor instituții pot
"scoateą din unitate copii de
programe, în vederea utilizării lor in
scopuri comerciale, fapt
ce se înscrie în aria pirateriei, atrăgând
în joc și interesele
instituției. Deci, se impun măsuri
organizatorice, uneori chiar
drastice și radicale, pentru a feri
salariații de "ispită". In
acest sens, trebuie elaborate
regulamente și ghiduri de lucru,
definite proceduri de control și
răspundere.
Un aspect deosebit îl prezintă
elaborarea unor ghiduri de
Achiziție, respectiv organizarea și desfășurarea
licitațiilor
de achiziție de produse ale tehnologiei informației,
în care sa
se țină cont de prevederile legislației
privind drepturile de
autor.
-
Cadrul normativ urmează să fie
completat cu Legea dreptului de autor și drepturile conexe.
-
Cei mai fervenți susținători
ai noului cadru legislativ
sunt, evident, producătorii și
distribuitorii de produse informatice, precum și societățile de
servicii informatice. Este necesar ca factorii de decizie să
influențeze organismele abilitate, pentru definitivarea proiectului de
lege și introducerea lui în regim de urgență pe agenda Parlamentului.
- Publicul, instituțiile și firmele trebuie
să fie pregătite în vederea aplicării viitoarei legislații de
protecție a programelor.
In acest sens, organismele administrației
trebuie să organizeze și să coordoneze desfășurarea unor manifestări
dedicate "culturalizării": seminarii, simpozioane,
articole, dezbateri s.a. Se are în vedere faptul că
publicul a fost obișnuit cu "pirateria" în
acest domeniu. Trecerea de la etapa în care se putea utiliza
orice program, fără condiționări și mai ales fără plată, la etapa
în care obținerea unui produs informatic se poate face numai
pe căi legale (de piață), care înseamnă pe de o parte plată și pe de altă
parte respectarea unor condiții în exploatare, nu se va face ușor.
- Justiția este în prezent nepregătită în
vederea aplicării
legislației dreptului de autor în
domeniul programelor pentru
calculator.
Lipsa totală de exercițiu
a justiției române va crea
greutăți în
aplicarea legii în domeniul
tehnologiei
informațiilor. Este necesar să
apară juriști cunoscători ai
problematicii tehnologiei informațiilor,
experți în cercetarea
și dovedirea cauzelor de încălcare a
legislației.
- Luând ca exemplu instituția de înregistrare
"copyright"
din SUA, ținând cont de specificul
produselor informatice, trebuie să se dea răspuns la o serie
de întrebări: Este necesară înregistrarea? Cine organizează
aceasta? Cum se va face înregistrarea? Cum se va face proba existenței
dreptului de autor asupra unui produs? Si multe altele.
Pentru a răspunde la aceste întrebări este necesar un studiu,
privind necesitatea organizării activității de înregistrare a produselor
informatice.
- Este necesară o supraveghere a aplicării
legislației, cu
un ochi neutru care trebuie să
observe: cum se respectă legea,
impactul cu marele public, care sunt
faptele mai des întâlnite,
care sunt problemele sensibile
sau insuficient acoperite prin
lege, care este gradul de actualitate al
legii în raport cu evoluția foarte dinamică din domeniu etc.
Funcția de supraveghere poate fi
încredințată unui institut de cercetare, unui laborator specializat, unei
asociații...
NOTA - Ec. Dan Matei:
Pe lângă protecția obișnuită a programelor
sursă (alături de
cele obiect), se pune si o
problema specifica: cea legată de
publicarea (sub)programelor sursă.
Un (sub)program sursă (exprimat
intr-un limbaj de programare, deci direct
compilabil - pentru a se deosebi
de 'algoritm', odată publicat (în sensul obișnuit,
într-o publicație de uz public), ar trebui (si se si întâmplă
practic !) să capete un statut de semi-"domeniu public". Adică,
pe de o parte:
- poate fi inclus într-un program obiect si
utilizat (executat) fără nici o restricție (prin similitudine cu o teoremă
publicată, care poate fi utilizată în alte demonstrații, atât ca
rezultat, cât si ca tehnică de demonstrare),
iar pe de alta parte:
- pot fi citate fragmente în alte publicații,
cu indicarea
sursei, (prin similitudine cu celelalte
"opere" publicate).
Este de presupus că un autor publică un
program cu intenția
implicită de a-l pune la dispoziția
celorlalți programatori,
adică pentru a fi utilizat ca atare. E
adevărat că, prin trecerea
timpului - din nou similar cu rezultatele
matematice - majorității (sub)programelor publicate li se pierde
paternitatea si ele
devin "common knowledge".
1. Cartea albă a informatizării în România,
Comisia
Națională de Informatica, București, Editura Tehnica, 1992.
2. Proiect de Lege privind dreptul de autor
si drepturile
conexe; Ministerul Culturii, 1993.
3. SOVA D.
Protecția juridică a obiectelor creației din domeniul informaticii,
expunere la Seminarul internațional "Dreptul de autor"
zone sensibile, Modalități de prevenire a
pirateriei", București, 1992.
4. Technologies de l'information et les
nouveux domaines
de
croissance, Bruxelles, O.E.C.D., 1989.
5. Project de dispositions types de
legislation dans le
domaine du droit d'auteur, Geneva, O.M.P.I., 1989.
6. The EEC Directives
Concerning Legal protection
of
Computer Programs, Bruxelles, E.E.C., 1991.
7.
White paper model guidelines for the legal protection
of
computer programs, Washington, U.S.A., 1990.
8. SILVIU SUTEU, GH. SERBAN. Protectia
programelor pentru
calculator
prin legea dreptului de autor. Revista "INFORMATICAą nr. 2-28 1991.
9. SOVA D. Tendințe privind protecția
juridică a programelor
pentru calculator. Revista Română de Proprietate Industrială
nr. 3/1992.
10.OHAN P. Căi de protecție a
programelor pentru calculator,
Simpozionul național de proprietate intelectuală,
Revista
Română de Proprietate Industrială, nr. 3/1991.
11.STRENC AL., SOVA D. Protecția unor
concepte specifice soft
ware-ului, Revista Română de Proprietate
Industrială, nr.
3/1991.
12.EMINESCU Y. Les programmes
d'ordinateurs comme objects de
droits intellectuels, Raport la "XI-e Congress
International
de
droit comparé", Caracas 1982.
13. Communautés Européennes, Le Conseil, Position Commune
arretée par le Conseil en
vue de l'adoption de la directive
concernant
la protection juridique des programmes d'ordinateur, 13 decembre 1990.
C U P R I N S
9.1.
Definirea problematicii
9.1.1. Transmiterea drepturilor prin
licență
9.1.2. Beneficiarii licențelor
9.1.3. Negocieri între cercetător și
unitatea în
care este angajat
9.1.4. Know-how
9.1.5. Licența și know-how-ul în raport cu
beneficiarul extern
9.2.
Concluzii și propuneri
Bibliografie
Anexă
Cap. 9. Licențe; know-how
Licența este instrumentul de
piață, de regulă - liber
negociat între părți, pentru transmiterea
unor drepturi de
proprietate intelectuală.
In concepția Legii 64/1991, transmiterea
drepturilor rezultate din
eliberarea brevetului de invenție se face prin cesiune, pe bază de
licență exclusivă sau neexclusivă, precum și pe bază de succesiune legală sau
testamentară.
Potrivit Legii 64/1991 privind
invențiile, în anumite cazuri speciale, delimitate, sunt promovate mai
multe tipuri de licențe care nu sunt libere, precum:
- licența obligatorie, exclusivă și
neexclusivă
- licența din oficiu
- licența de exploatare
- licențe în interesul apărării naționale
La cererea oricărei persoane interesate,
Tribunalul Municipiului București - TMB - poate acorda o licență
obligatorie. De asemenea, poate acorda licențe Ministerul Sănătății, când
interesele publice o cer și titlul de protecție are ca
obiect invenții din domeniul sănătății, care din diferite
motive nu sunt exploatate sau sunt insuficient
exploatate, aducându-se prejudicii de interes național. In acest
context, orice persoană interesată poate solicita Ministerului Sănătății
o licență de exploatare neexclusivă după ce TMB a hotărât asupra
regimului de licență.
Ministerele de resort pot pune în
întârziere pe titularii
brevetelor de invenție, altele
decât cele privind problemele
sănătății publice, care nu au luat măsuri
de exploatare. Punerea
în întârziere înseamnă
notificarea titularilor în legătură cu
neutilizarea soluției brevetate
și acordarea unui termen de
exploatare a invențiilor. Dacă
în termen de un an punerea în întârziere va produce efecte, atunci,
la cererea ministerului de
resort, brevetul respectiv poate fi supus
regimului de licență.
Orice persoană interesată
poate să se adreseze ministerului
pentru obținerea unei licențe de exploatare
neexclusivă pentru
aceste invenții.
In interesul apărării naționale
sau interesul statului,
Guvernul acordă o licență din oficiu,
la cererea ministerului
interesat, pentru exploatarea unei
invenții, care face obiectul
unei cereri de brevet de
invenție sau a brevetului însuși.
Această licență se acordă în
orice fază de la înregistrarea
cererii de brevet până la
eliberarea titlului de proprietate
(brevet). Licența acordată
produce efecte numai de la data
înregistrării în evidențele Oficiului de
Invenții.
Hotărârile privind licențele
obligatorii pentru brevetele
prevăzute mai sus, hotărâte de
TMB, se comunică Oficiului de
Invenții, care, în termen de 3 luni, le
face publice în Buletinele de invenții.
Licențele de exploatare menționate nu sunt
transmisibile,
iar redevențele se stabilesc pe bază de
contract.
Litigiile în legătură cu
licențele obligatorii sunt de
competența TMB.
La finele capitolului se prezintă, în anexa
1, tipurile și
subdiviziunile licențelor [4].
Licențele nu se referă, însă, numai la
invenții.
Este uzual să se licențieze și know-how :
tehnologii,
ansamblul unor produse sau sisteme de
produse, brevetate sau nu
(sau incluzând ansamble de brevete care
acoperă diferite soluții
parțiale pentru un produs sau sistem de
produse), împreună cu
organizare, management, formarea
personalului aferent ș.a.
Licența pentru know-how de firmă, împreună
cu dreptul de a
utiliza marca de fabrică sau/și de produs,
cu condiția respectării obligatorii a procedurilor de asigurare a
calității și a
know-how-ului de firmă, constituie
licența de franciză (franchising).
Cedarea (acordarea) unei licențe este
plătită, de obicei,
în două modalități principale, stabilite
prin negociere:
- o sumă forfetară
sau / și
- redevențe, reprezentând procente
convenite din anumiți
indicatori economici, derivați din volumul
de aplicare: cifra de
afaceri, volumul vânzărilor, valoarea
adăugată, profitul nominal
scontat etc. (eventual, toate acestea -
între anumite limite, pe
anumite perioade de timp, anumite segmente
de piață etc.).
Varianta cu plată prin redevențe prezintă
avantaje, inclusiv ale deschiderii spre parteneriat.
Prima etapă pentru licențierea unui
drept de proprietate
industrială este identificarea persoanelor,
fizice sau juridice,
interesate în acest drept.
In cadrul procesului de identificare, se
impune o comunicare
operativă cu unitățile de profil care să
evalueze noua tehnologie și soluție propuse, precum și efectele economice
ulterioare. Întrucât este de presupus că firmele mari au în general
un aflux mare de licențe, este preferabil să se ia în considerație și
unitățile mici, profilate pe soluția propusă și capabile de punere
în aplicare.
In procesul de licențiere, firmele nu sunt
de acord întotdeauna să introducă soluții noi rezultate din invenții, care să
schimbe radical procesele de producție și gustul cumpărătorilor.
In multe cazuri, firmele preferă să licențieze fără
să exploateze, întârziind introducerea unor realizări tehnice
valoroase.
Având în vedere costurile ridicate
ale cercetării pieței,
ale schimbărilor liniilor
de fabricație și ale gusturilor
beneficiarilor, investitorii
acordă inventatorilor redevențe
relativ reduse, luând măsuri de
precauție pentru eventualele
prejudicii.
In cadrul licenței, un rol important
îl are introducerea
elementului know-how. La stabilirea
redevențelor, know-how-ul
reprezintă un element de garanție
pentru eventualul beneficiar
al licenței. In mod practic, redevențele se
acordă procentual,
ele reprezentând, de exemplu, o parte din
producția marfă realizată și vândută. Atât în est, cât și în
vest, redevențele inventatorului reprezintă, de exemplu, în
industria automobilelor până la 1%, în cazul industriei
farmaceutice ajung la 20% sau chiar mai mult,
în cazul institutelor de cercetare și
învățământ, valoarea redevențelor se situează între 15 și 50%.
Pe plan mondial, unitățile de cercetare
care beneficiază de
subvenții de la stat licențiază propriile
invenții unităților
de stat și particulare și chiar
societăților nonprofit. De
la caz la caz, fondurile repartizate
de Guvern nu dau statului
nici un fel de
privilegiu la negocierile contractului de
licență, sau dimpotrivă (cazul CEE) dau
finanțatorului drept la
licență neexclusivă gratuită, pe termen
limitat.
Guvernele încurajează interacțiunea
dintre cercetare și
industrie. Multe unități de cercetare
își stabilesc raporturi
directe cu industria, cercetări comune,
cooperări și oferiri de
servicii către industrie de către
cercetare. Dezvoltarea raportului cercetare-industrie
este înlesnită prin intermediul
licențelor neexclusive, care creează
cercetătorilor sentimentul
competitivității și le permite
realizarea unor avantaje materiale. In mod uzual, între unitățile de
cercetare și industrie
se promovează programe de
licențiere care încep cu titlul de
protecție și se termină cu comercializarea.
De exemplu, o unitate de cercetare cu 20 specialiști în domeniul
autoturismelor din SUA în perioada 1984-1990, din licențierea propunerilor de
invenții a ajuns să mărească beneficiile unității de la 0,2 milioane
la 9 milioane dolari. Cercetătorii în perioada respectivă au reușit
să prezinte departamentului de proprietate industrială un număr de 21
soluții care au fost brevetate. Unitatea de cercetare a reușit să încheie
contracte de licență cu firme prestigioase din Japonia, Europa
Occidentală și SUA.
Atunci când un cercetător are o
soluție nouă pe care o
consideră brevetabilă, se
adresează conducerii unității, în
scris, solicitând o primă negociere. In
cazul în care dreptul la
brevet aparține salariatului,
acesta are obligația să facă
prima ofertă de licență
sau cesiune unității în care este
angajat. In cazul în care invenția a
fost creată, cercetătorul
prezintă un raport
complet cu elementele esențiale ale
invenției, cerând brevetarea
soluției. Unitatea este obligată
să răspundă în scris inventatorilor,
exprimând interesul pentru
invenția propusă spre negociere: a)
invitând autorul la negociere, în
cazul aprobării soluției sau b) eliberarea inventatorului de obligația
cesionării în favoarea unității, exprimându-se lipsa de interes pentru soluția
tehnică propusă. In acest ultim caz, inventatorul poate solicita
brevetarea în nume personal, fără nici o obligație față de unitatea
în care este salariat. In situația în care unitatea de
cercetare este interesată în valorificarea invenției, ea va desemna
specialiști care să evalueze brevetabilitatea și
valoarea comercială a invenției. La propunerea
specialiștilor respectivi, unitatea va solicita Oficiului de Invenții o
cercetare documentară pentru stabilirea stadiului tehnicii și
posibilitatea întocmirii dosarului pentru brevetare.
Dacă răspunsul este favorabil,
specialiștii desemnați din unitate vor întocmi un raport
cu propuneri de negociere și stimulare a inventatorului. Pe
baza înțelegerii părților, se încheie un contract cu prevederi clare
pentru inventator și pentru unitatea
titulară. Contractul trebuie să conțină obligația unității de a permite
inventatorului continuarea folosirii bazei materiale, finanțarea brevetării și
a realizării invenției. Inventatorul se angajează să contribuie la
realizarea descrierii revendicărilor și la asigurarea asistenței
tehnice pentru punerea în aplicare a invenției.
Transferul de informații,
cunoștințe și idei de la
inventator la unitatea beneficiară se face
pe baza unui contract
de asistență tehnică - know-how, care se
negociază separat între părțile contractante. Contractul de know-how trebuie să
conțină
elemente cu privire la cunoștințele
dobândite de inventator din
studii proprii, participarea la reuniuni
științifice, conferințe în cadrul burselor de studii, la negocieri
etc. Activitatea inventatorului în cadrul contractului de know-how
de acest gen este determinată de interesele beneficiarului și se
întinde,
în funcție de specificul soluției, de
exemplu, pe o perioadă de
6 luni sau 1 an. Pentru
atingerea obiectivelor titularului de
brevet, inventatorul trebuie să
participe la execuția, experimentarea, punerea în funcțiune a
obiectivului, până la atingerea
parametrilor propuși (sau a parametrilor
optimi).
Categoriile de specialiști care
acordă know-how pot fi
oameni de știință, cercetători,
inventatori și diverși specialiști din domeniu.
Participarea acestora la realizarea soluției
inventive este nemijlocită, cu
posibilitatea intervenției directe în desfășurarea proceselor
tehnologice.
Părțile contractante stabilesc
cuantumul salarizării prin
negocieri. Cheltuielile de
transport, cazare, studiu cad în
sarcina beneficiarului de
know-how. Titularul invenției are
prioritate deplină asupra
cunoștințelor inventatorului pe
durata contractului. Toate
rezultatele cercetării obținute de
către inventator în această
perioadă aparțin beneficiarului
contractului.
Contractul de know-how se încheie în
spiritul Legii combaterii concurenței neloiale.
Activitățile de organizare a
asistenței tehnice cad în
sarcina beneficiarului, el
fiind obligat să stabilească toate
detaliile legate de
timpul de muncă, locul și secretizarea
lucrărilor.
După încetarea contractului de know-how,
inventatorul poate
continua cercetările în
domeniu, iar soluțiile brevetabile
obținute nu mai aparțin beneficiarului de
contract.
La încheierea contractului de licență
cu persoane fizice
și juridice străine, trebuie avută în
vedere legislația țării
de origine și legile țării din care provin
străinii.
Proprietarul brevetului de
invenție cu reședința în
România poate acorda și garanta
o licență pentru rezultate
privind dreptul său de invenție pe durata
valabilității titlului de protecție. Licențiatorul are
dreptul, pe teritoriul statului unde licențiază
invenția, să facă și să folosească produsele rezultate
din invenție. Licențiatorul român are dreptul să
verifice oricând scriptele licențiatului străin, iar beneficiarul străin
al licenței este obligat să plătească o sumă minimă la
încheierea contractului care să-l satisfacă
pe licențiator cu cel puțin 10% (uzual 25%) din valoarea
contractului. Licențiatul străin este obligat să furnizeze
date concrete asupra folosirii și vânzării
produselor rezultate din invenție, certificând aceasta
printr-o persoană oficială neutră.
De asemenea, licențiatul este obligat
să plătească trimestrial
redevențele cuvenite. In caz
de comportare incorectă a
licențiatului, licențiatorul va soma
printr-o notă scrisă trimisă licențiatului, acordând un termen de grație
de 30 de zile de la primirea notei. In cazul în care atitudinea
licențiatului
nu se schimbă, licențiatorul are dreptul să
rezilieze contractul
prin notificare scrisă. Aceasta nu-l
exonerează pe licențiat de
plata sumelor datorate.
Pentru încheierea contractelor cu
partea română, străinii
practică cesiunea, în raporturile cu inventatorii
români, preferând ca partea română să nu interfereze în activitățile de
prospectare și comercializare a invenției respective. In mod
excepțional, beneficiarul extern acceptă licența dreptului
de
proprietate industrială pe o perioadă de
3-5 ani, ca parte integrantă a contractului încheiat cu firme românești.
Contractele de
vânzare-cumpărare încheiate de cetățeni
străini cu parteneri români conțin un
capitol distinct, intitulat: "protecția dreptului
de proprietate industrială" sau "drepturi de
autor" sau "brevete și mărci". Chiar în
cazul negocierilor GATT, domeniul protecției proprietății industriale
este negociat distinct, constituind o parte importantă a acordului final
care va fi semnat în curând și de către partea română.
Acest domeniu (privind sfera
invențiilor și mărcilor) constituie un capitol sensibil al punerii de
acord a intereselor state
lor dezvoltate și ale celor mai puțin
dezvoltate.
La încheierea acordurilor bilaterale
în domeniul economic,
protecția proprietății industriale
reprezintă un capitol în
care ambele părți oferă posibilitatea
protecției reciproce.
Este oportun să fie prevăzute clauze
privind obligațiile
furnizorului de licență de a comunica
perfecționările aduse
obiectului licenței și, implicit, drepturile
beneficiarului de
a aplica aceste perfecționări. Întrucât
definirea exactă a graniței între "perfecționare" și
"produs nou", respectiv "tehnologie nouă", este
dificilă, poate fi acceptabilă o clauză de informare reciprocă
obligatorie privind aceste perfecționări.
Licențele obligatorii prevăzute în
Legea 64/1991 privind brevetele de invenție au stârnit
unele controverse în rândul specialiștilor occidentali, care
au afirmat că acestea au fost preluate din legea veche a invențiilor. La
o privire mai atentă, din practica licențierii altor
state se constată că legislațiile acestor state nu
afirmă deschis protecția intereselor naționale prin licențe
obligatorii, dar prin acte normative speciale consacră această
instituție.
Interesele naționale de
securitate și siguranță sunt
protejate prin legi speciale, care uneori
nici nu ajung în domeniul public. In acest spirit, se pot
menționa acte juridice
referitoare la protecția invențiilor în
domeniul energiei atomice, biologiei, cercetărilor aerospațiale,
construcțiilor de tehnică nucleară. Organisme de nivel guvernamental sau
în subordinea parlamentelor, de tipul comitetelor pentru
supravegherea
realizărilor în domeniul nuclear, comitete
în domeniul cercetări
lor aerospațiale, consilii
prezidențiale de informare asupra
activității tehnologice și inventive,
comitete jurisdicționale
sau comitete de relații externe se implică
în secretizarea unor
realizări științifice de interes național.
Motivația activităților acestor organisme este aceea că sursele
de finanțare pentru cercetările de vârf provin de la
guvern. Chiar și în
cazurile când sursele de finanțare sunt
particulare, interesele
naționale în acest domeniu sunt
supravegheate de organismele
menționate.
- In legislația românească actuală se
consacră negocierea
contractuală între cercetătorul
inventator și unitatea în care
este angajat pentru
cesionarea sau licențierea drepturilor
rezultate din invenții.
- Licența constituie instrumentul de
valorificare și comercializare a know-how și în general a drepturilor de
proprietate intelectuală.
- Legislația actuală
sancționează, prin mecanismul
licenței obligatorii, lipsa de exploatare
sau exploatare insuficientă a proprietății industriale.
- Pentru toate licențele de export sau
import, se recomandă
o documentare completă la OSIM.
1. Marketing your invention, American Bar
Association,
Section of Patent Trademark and Copyright Law., SUA, 1989.
2. LEMANSKI PHILIP, Office of Sciences & Technology
Development
Columbia University, 1990.
3. STEVEN H. GRIFIS, Law Dictionnary,
New-York, London, Toronto,
Sydney, 1989.
4. VASILESCU I.
Transmiterea drepturilor conferite de brevetul
de
invenție, sau de înregistrarea unei cereri de brevet de
invenție, Revista Română de Proprietate Industrială, nr. 4/
1991.
V.
și
situația juridică
V.
și:
circulare e-mail
C U P R I N S
10.1.
Definirea problematicii
10.2.
Concluzii și propuneri
Bibliografie
Cap. 10. Secretul comercial și de firmă.
Confidențialitate
Conform regulamentului de aplicare a
Legii 64/1991, datele
conținute în cererea de brevet de invenție
sunt confidențiale
până la publicarea brevetului de către
OSIM, divulgarea acestuia
fără acordul inventatorului fiind
interzisă. Divulgarea înainte
de publicarea descrierii invenției se
pedepsește conform codului penal.
Din momentul depunerii notificării
autorului la registratura
institutului, secretul este asigurat în
interiorul unității prin
răspunderea conducerii acesteia. OSIM
asigură confidențialitatea
cererilor de brevete de la data depunerii
acestora la registratura OSIM până la publicarea brevetelor. Lipsa de
confidențialiate se sancționează conform legii brevetelor.
In cadrul unităților de cercetare sau al
întreprinderilor,
transmiterea cererilor
de brevet de invenție
sau a
informațiilor în legătură cu aceste
brevete se face în plicuri
închise, purtând inscripția
"confidențial", înregistrate în
unitate cu dată și număr.
La încheierea contractelor de licență,
părțile sunt obligate, înainte de a se prezenta invențiile, să încheie un
act de confidențialitate, care pentru potențialul investitor
este o garanție că soluția nu va fi dezvăluită.
Din practică rezultă că și în cazul
existenței titlului de
protecție, este necesar un acord de
confidențialitate, referitor la know-how-ul aferent. Este recomandabil ca unitățile de
cercetare să promoveze forme de contract care să conțină clauze de
confidențialitate.
Descrierile de
invenții din domeniul apărării
și
siguranței naționale create pe
teritoriul României, pot avea
caracterul de secret, care se
stabilește de către Ministerul
Apărării Naționale, Ministerul de
Interne, Serviciul Român de Informații, prin reprezentanții
lor oficiali desemnați. Cele
trei organisme
menționate au obligația
respectării
dispozițiilor legale și a angajamentelor
semnate cu OSIM, privind manipularea, confidențialitatea și
păstrarea secretului
cererii brevetului de invenție.
Atribuirea caracterului de secret se face numai pentru
cererile de brevet de invenție din domeniul apărării și
siguranței naționale, în termen de 15 zile de la data depozitului
reglementar, prin aplicarea pe documentația cererii de brevet de invenție
a ștampilei cu înscrisul "Secret" și semnătura în
clar a reprezentantului care a atribuit acest caracter. In
termen de 60 de zile de la data atribuirii caracterului de secret,
instituția care a depus cererea va plăti o taxă anuală de menținere în
regim secret. Menținerea în regim secret se face numai pe perioada pentru care
s-a achitat taxa anuală pentru menținerea în acest regim.
Ministerul Apărării Naționale,
Ministerul de Interne,
Serviciul Român de Informații vor
stabili caracterul de secret
pentru cererile de brevet de invenție
provenite din unitățile
lor înainte de transmiterea la OSIM, prin
poșta specială.
OSIM asigură condițiile necesare pentru
păstrarea, accesul,
manipularea referitoare la cererile
de brevet de invenție care
au caracterul de secret.
Secretul comercial se referă, însă, nu
numai la invențiile
aflate în circuitul de brevetare sau la
cele privind interese de
apărare. După cum se știe, întreaga proprietate intelectuală
nebrevetată sau nebrevetabilă, know-how, informații etc.,
reprezintă secret comercial și se apără prin proceduri de
comunicare
strict
controlate. De asemenea, angajații
și colaboratorii
firmelor trebuie să-și asume
obligații de respectare a confidențialității, iar între
societăți care colaborează la un
proiect de cercetare
contractele conțin prevederi severe de
respectare a confidențialității.
Politicile de apărare a secretelor de firmă
sunt diferite de
la stat la stat în funcție de stadiul lor
de dezvoltare.
Secretizarea este strâns legată de
structura administrativă
și fluxul de informații în interiorul
unității de cercetare.
In străinătate, centrele de cercetare
au un regim special
pentru păstrarea secretului, fiind
prevăzute cu o structură care
se intitulează "Departament de apărare
a secretului" sau "Departament al
resurselor umane și protecția
brevetelor".
Specialiștii din cadrul acestor
departamente au atribuții pe
linia depistării soluțiilor brevetabile,
întocmirii documentelor
pentru brevetare la Oficiul de Invenții,
negocierii contractelor
cu misiune inventivă, achitării taxelor de
brevetare, promovării
licențierii invențiilor
și controlul
circulației
informațiilor, secretelor și
a persoanelor. La încheierea
contractului de muncă, cercetătorii se
obligă să cesioneze drepturile lor de proprietate industrială
numai unității la care
lucrează, pe baza unui contract
negociat de părți (Europa Occidentală și SUA, cel puțin).
După încheierea contractului de muncă, salariatul se obligă
să păstreze confidențialitate, să
informeze conducerea firmei prin
intermediul Departamentului de
Proprietate Industrială asupra invențiilor
create.
Firmele occidentale practică
contracte de muncă pe durată
determinată în cercetare
(cca.10 ani), pentru direcții și
specialități bine determinate.
La terminarea contractului,
există posibilitatea de prelungire în
cazul când activitățile
angajatului sunt prestigioase pentru
firmă. In cazul încălcării
codului deontologic al cercetătorului
firma declanșează rezilierea
contractului și plata daunelor cauzate.
Specialiștii din Departamentul
Proprietății Industriale
contactează foarte frecvent cercetătorii în
legătură cu posibilitatea apariției unor soluții brevetabile. In
cazul în care, urmare a discuțiilor purtate, rezultă o
soluție nouă insuficient conturată, specialiștii din departament
fac investigații în bibliotecile proprii și ale Oficiului de Invenții cu
privire la stadiul mondial al tehnicii în domenii. După
documentare, specialiștii poartă discuții cu
potențialul inventator în legătură cu elementele de
noutate pe care le conține soluția tehnică.
Secretul comercial se referă la aspectul
comercial al dreptului de proprietate industrială, care se concretizează în
contracte cu beneficiarii de licențe, cesiuni privind mărcile, invențiile,
desenele și modelele industriale, drepturile de autor. In procesul de
negociere, părțile convin asupra păstrării confidențialității, perioada de
licențiere, caracterul de licențiere, sfera de cuprindere a licențierii și
prețul.
In legislațiile străine, secretul comercial
face parte din
proprietatea intelectuală și este tratat ca
atare.
In statele dezvoltate, procedurile de
păstrare a secretului,
cunoștințele cu privire
la partenerii comerciali și la
potențialul lor, precum
și cunoștințele specialiștilor
pentru negocieri sunt strâns legate de
proprietatea intelectuală.
- La încheierea contractelor de
licență, părțile sunt
obligate să încheie un act de
confidențialitate, înainte de a se
prezenta aspectele tehnice ale problemelor.
- Unitățile de cercetare din vest dispun de
un departament
de apărare a secretului, dotat cu
specialiști având atribuții
pe linia depistării soluțiilor
brevetabile, întocmirii documentelor de brevetare, negocierii
contractelor cu misiune inventivă, promovării licențierii
invențiilor și a controlului
circulației informațiilor.
- In cadrul
contractelor de muncă care se
încheie,
salariații se obligă să
păstreze confidențialitate și să
informeze firma asupra invențiilor create,
asupra informațiilor
de firmă deținute.
- In România, OSIM asigură
confidențialitatea cererilor de
brevete de la data depunerii acestora la
registratură.
- Descrierile de invenții din
domeniul apărării și siguranței naționale pot avea caracterul de secret.
1. MORRIS UDALL, Defending Secrets, Sharing data New Locks and
Keys for Electronic Information Washington, 1987.
Studiul de față a fost inițiat de către
Ministerul Cercetării și Tehnologiei - Direcția de Politici Inovative și
Privatizare și are următoarele obiective :
- Informare asupra problematicii actuale,
privind proprietatea intelectuală
- Aprofundarea rolului Ministerului
Cercetării și Tehnologiei și al altor organisme în
domeniul proprietății intelectuale
- Precizarea unor propuneri privind
activitatea de protecție a proprietății intelectuale în cadrul unităților
C&D.
Conform Organizației Mondiale a
Proprietății Intelectuale
(OMPI), la care țara noastră este membră,
există mai multe categorii (concepte) ale proprietății
intelectuale. Studiul tratează, în capitole distincte, fiecare
dintre aceste categorii.
Acordurile de aderare la CEE, privind
protecția proprietății intelectuale, implică un proces de
armonizare a reglementărilor existente sau în curs de elaborare. Pentru
țara noastră,
se prevede o perioadă de tranziție de 5
ani, care ar urma să se
termine în anul 1998. Se consideră
că, la finele acestei perioade, România va putea
asigura același nivel de protecție a
proprietății intelectuale ca și țările CEE.
*
Protecția invențiilor este
asigurată prin Legea brevetelor de invenție nr. 64/1991, care se situează
pe linia noilor recomandări în domeniul protecției
creației tehnice, având prevederile armonizate cu tratatele și
convențiile internaționale la care România este parte. Legea prevede că
dreptul de brevet aparține unității, dacă în contractul salariatului se
prevede o misiune inventivă încredințată explicit, pentru care
inventatorul beneficiază de o remunerație suplimentară stabilită prin contract.
La stabilirea drepturilor pentru unitate și
pentru inventator, trebuie avut în vedere că, în cazul unei
invenții care rezultă dintr-un contract de cercetare,
în lipsa unei clauze contrare, titular de brevet este
unitatea care a comandat cercetarea, inventatorul având dreptul la o
remunerație suplimentară.
In celelalte cazuri brevetul aparține
inventatorului.
Prima etapă de protecție a unei soluții
tehnice este identificarea brevetabilității acestei soluții, prin
evidențierea elementelor de originalitate.
A doua etapă este legată de statutul
juridic al propunerii de invenție, privind apartenența. Urmează în
continuare demersurile necesare pentru brevetare și înregistrare la OSIM.
Dacă soluția are un aviz favorabil din
partea OSIM, se pot
face demersurile în vederea brevetării
soluției în străinătate,
în sistemul clasic sau sistemul
internațional PCT.
Un rol important privind demersurile pentru
brevetarea unei
soluții tehnice îl are Consilierul în
proprietate industrială al
unității.
Având în vedere acordul de asociere a
României la CEE, se
întrevede în viitor aderarea
României la sistemul Brevetului
European - OEB.
Activitatea actuală în domeniul
invențiilor în unitățile
de C&D este la un nivel foarte scăzut,
din cauze cunoscute.
Ministerul Cercetării și Tehnologiei
este implicat în domeniul invențiilor, având un rol deosebit în
stimularea, protecția și valorificarea în țară și străinătate a
invențiilor realizate în unitățile de C&D.
Rolul OSIM în domeniul invențiilor
decurge din faptul că
este instituția de stat abilitată să asigure
protecția proprietății industriale pe întreg teritoriul țării,
ca autoritate
unică, în conformitate cu
legile în vigoare în domeniu și cu
respectarea convențiilor
internaționale la care România este
parte.
In anexă la cap. 2 se prezintă o
organigramă a variantelor
de cesiune.
###
Protecția
modelului de utilitate nu este legiferată în
prezent în țara noastră, acesta fiind
înlocuit, în trecut, de
inovația tehnică. Legea
nr.64/1991 prevede, la art. 67, că
"drepturile bănești ale autorului unei
realizări tehnice, care
este nouă la nivelul unei unități și utilă
acesteia, se stabilesc prin contract încheiat între autor și
unitate".
Protecția desenelor și modelelor
industriale este asigurată în țara noastră de noua Lege nr. 192/1992. Desenul industrial
reprezintă o activitate de
creație situată la
interferența dintre artă și industrie.
Protejarea desenului industrial
și a modelelor se face
prin înregistrare la OSIM, care eliberează
titularului un certificat de înregistrare. Prin aceasta se poate dovedi
paternitatea creației și data de prioritate a acesteia.
Certificatul de înregistrare se
acordă unității pentru
toate desenele sau modelele industriale
realizate în cadrul unui
contract de muncă ce prevede o misiune
creativă sau o misiune de
cercetare încredințată expres.
Pentru a se deosebi mai bine termenul de
desen industrial de
termenul de desen tehnic industrial
specialiștii folosesc deseori expresia "design industrial".
Protecția topografiilor de circuite
integrate (TCI) a
fost legiferată în România după întocmirea
studiului de față. Legea este în concordanță
cu prevederile tratatelor
internaționale și cu legile naționale în
domeniu, ale țărilor
vest-europene.
Legea va stimula producătorii în ideea de a
dezvolta circuite integrate specifice aplicației.
După cum este cunoscut, fabricația unui
circuit integrat se
bazează pe un set de măști,
care, folosite succesiv, permit
construirea, în materialul semiconductor
sau pe suprafața acestuia, a unui ansamblu de componente
electronice, inclusiv a conexiunilor dintre ele.
Întrucât cheltuielile specifice de
cercetare pentru realizarea unor astfel de topografii reprezintă un
efort considerabil, s-a dezvoltat pirateria în acest domeniu,
realizându-se topografii prin procedeele specifice ingineriei
inverse, adică procedându-se la copierea setului de măști originale. Pentru protejare,
există un acord internațional, numit : "Tratat
privind proprietatea intelectuală în materie de circuite
integrate". La acest tratat au aderat : SUA, Japonia, țările
CEE. Deși nu au aderat la tratat, fostele țări socialiste din estul
Europei, sub presiunea partenerilor occidentali, au elaborat
legi proprii pentru protejarea TCI.
Protecția mărcilor de fabrică, de
comerț și de serviciu
se asigură prin Legea nr.28/1967.
Conform acestei legi, mărcile
sunt definite ca semne
distinctive folosite de întreprinderi
pentru a deosebi produsele și
serviciile lor de cele identice sau similare ale altor întreprinderi
și pentru a stimula îmbunătățirea calității produselor și serviciilor.
Mărcile de fabrică, de comerț
și de serviciu au un rol
deosebit în cadrul economiei de
piață. Domeniul este întâlnit
și în sfera C&D și are importanță
pentru reclama produselor
cercetate și a serviciilor prestate.
Mărcile se protejează prin
înregistrare la OSIM. Mărcile
care se folosesc pentru produsele
livrate la export trebuie înregistrate atât la OSIM, cât și în țările în
care se fac exporturile, pentru a se evita litigiile privind pirateria
mărcilor.
Este știut, pe plan internațional, că
produsele nemarcate au
calitate inferioară și se vând la prețuri
mai mici.
Un nou proiect de lege, elaborat de OSIM,
are în vedere și
rezolvarea unei preocupări mai vechi,
privind problema denumirii
de origină geografică a produselor.
Dreptul de autor este protejat de către
majoritatea țărilor
din Europa conform prevederilor Convenției
de la Berna.
Pentru aducerea la zi a
legislației în domeniu, a fost
elaborat un proiect de lege privind dreptul
de autor și drepturile conexe, care este în curs de
examinare. Această lege se
bazează pe Convenția de la Berna, care nu
prevede înregistrarea
operelor și se bazează pe acordarea
protecției autorului care a
adus pentru prima dată, la cunoștința
publică, opera sa.
In conformitate cu practica internațională
actuală, proiectul de lege stipulează că obiectul dreptului de autor îl
constituie operele de creație din domeniul
literar, artistic sau științific, printre care scrierile
științifice și programele pentru calculator.
In cap. 7 sunt redate în mod concis
prevederile proiectului
de lege privind drepturile de autor, precum
și unele observații
la acest proiect.
Trebuie precizat că, în afara protecției
prin drepturile de
autor, mai există sistemul copyright, care,
pentru a funcționa, necesită înregistrarea operelor. Sistemul
copyright acționează
conform unei convenții
adoptate în 1952 la Geneva, în baza
inițiativei UNESCO. Sistemul se aplică în
SUA și într-un număr
de țări din Europa și alte continente.
Programele de calculator pot fi protejate,
conform recomandării OMPI, printr-o lege a dreptului de autor.
Sistemul de programe pentru
calculatoare cuprinde programe
pentru: sisteme de operare, gestiune,
procese, instruire, proiectare, elaborare opere artistice, opere
literare, șah etc. Se
poate spune că industria de
software joacă un rol deosebit în
toată lumea. Ea creează în toate
domeniile instrumente tehnologice care ridică eficiența activității. In
acest context, apare
problema protecției împotriva deținerii și
utilizării neautorizate a programelor.
Pentru protecția programelor de calculator,
s-a inițiat un
capitol special în cadrul proiectului
Legii privind dreptul de
autor.
In acest proiect de lege, se stipulează că
drepturile patrimoniale de autor pentru programele de calculator create de
angajați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în
lipsa unor
convenții contrare, aparțin unității
în care lucrează angajații.
Titularul dreptului de autor al
programului de calculator
are următoarele drepturi exclusive :
- reproducerea programelor
- închirierea originalului sau a copiilor
programelor.
In cap. 8 al studiului se fac
precizări privind termenii
specifici, obiectul dreptului de autor și
direcții de acțiune
pentru întărirea protecției programelor
pentru calculator.
Licența reprezintă o aprobare
specială, o autorizație,
prin care persoane fizice sau
juridice acordă dreptul de a se
efectua o anumită activitate lucrativă sau
comercială. In cadrul
activității lucrative, prin licență
se acordă fie dreptul de
realizare a unui produs conform unui
brevet de invenție, fie
ansamblul cunoștințelor
tehnologice de organizare necesare
pentru realizarea unui produs,
serviciu etc., în condiții de
calitate (know-how). Legislația
actuală prevede un mecanism de
licențe obligatorii în caz de exploatare
insuficientă a proprietății industriale (invenții, desene, mărci).
Know-how-ul este capacitatea de "a ști
cum" și "în ce fel"
să se procedeze pentru realizarea
obiectivului propus. Livrarea
de know-how reprezintă un transfer de
cunoștințe, de tehnologie.
Potrivit Legii nr.64/1991 privind
brevetele de invenție,
sunt promovate mai multe feluri de
licențe: licența exclusivă
și neexclusivă; în
interesul apărării naționale sau al
sănătății, se poate recurge la licență
obligatorie, din oficiu,
de exploatare.
In cadrul licențelor, un rol important îl
are introducerea
elementului know-how. Astfel, la stabilirea
redevențelor, know-
how-ul este un element de garanție pentru
eventualul beneficiar
al licenței, permițând obținerea unor
redevențe mai ridicate.
Contractul de know-how se încheie în
spiritul legii combaterii concurenței neloiale.
Secretul comercial și de firmă, precum și
confidențialitatea, constituie un alt mijloc de protecție a
proprietății
intelectuale.
Conform regulamentului de aplicare a
Legii 64/1991, datele
conținute în cererea de brevet de invenție
sunt confidențiale,
iar divulgarea lor este interzisă, până la
publicarea descrierii
de brevet de invenție de către OSIM.
Descrierile de
invenții din domeniul apărării
și
siguranței naționale pot avea
caracterul de secret, care se
stabilește de către Ministerul
Apărării Naționale, Ministerul
de Interne, Serviciul Român de Informații.
Întreaga proprietate intelectuală
nebrevetată, know-how-ul,
informațiile firmelor, reprezintă secret
comercial și se apără prin proceduri de comunicare strict controlate.
Secretizarea este strâns legată de
structura administrativă
și fluxul de informații în interiorul
unităților de cercetare.
In străinătate, centrele de cercetare
au un regim special
pentru păstrarea secretului, fiind
prevăzute cu structuri adecvate, care se intitulează, de exemplu,
"Departament de apărare a
secretului" sau
"Departament al resurselor umane și
al
protecției brevetelor".
Lista factorilor cărora li s-a adresat
invitația
de a contribui la elaborarea lucrării
Ministerul Industriilor - Departamentul
Industriei Electrotehnice
și Electronice *
Ministerul Comerțului
Ministerul Culturii *
OSIM *
ICTCM S.A.
Centrul de Cercetare pentru Materiale
Macromoleculare si Membrane *
BIOING S.A. *
Asociația Națională a
Consilierilor în Proprietate Indus-
Trială *
Asociația Inventatorilor, Inginerilor și
Tehnicienilor
Societatea Inventatorilor și Inovatorilor
"Evrika"
Târgoviște
ROMINVENT S.A.
Parcul Stiințific și Tehnologic, Timișoara
Centrul de Implementare a Invențiilor,
Craiova *
Centrul Național de Inovare, Târgu-Mureș
Centrul Internațional
de Informare și Implementare
a
Invențiilor, Iași
Institutul Național de Inventică, Iași
* Cu participare, contribuții, sugestii,
sprijin pentru realizarea lucrării
Înapoi proprietate intelectuală V. și modul tematic 3 Înapoi
[1] Într-adevăr, prin reglementări ulterioare, sumelor cuvenite ca drepturi de autor nu li se aplică anumite contribuții obligatorii pentru drepturile salariale: contribuția pentru asigurări sociale și altele. Soluția este utilizată însă numai în domeniul editorial, nu și în cel al activității știiințifice pentru realizarea programelor și a planurilor naționale de cercetare, unde, în reglementările contractuale în vigoare, este prevăzută numai plata după timpul de muncă prestat; același lucru este valabil și pentru reglementările generale privind contractele de muncă și convențiile civile deprestări sevicii (Aici și în continuare: Notă.SCIENTCONSULT 2001).
[2] Ar trebui să păstreze, nefiind excluse excepții, în cazuri și cu condiții financiare speciale.
[3] Sau, în general, rezultatele cercetărilor finanțate de la bugetul statului
[4] Sau chiar prin cofinanțare
[5] fără acordul, negociat, cu unitatea de cercetare sau / și cu organismul finanțator.
[6] În multe situații, designul are ca scop nu numai estetica, ci și funcționalitatea, ergonomia, mentenabilitatea ș.a.