Protecția proprietății intelectuale

și a patrimoniului tehnico-științific

 

Soluții și acțiuni

de clarificare a situației juridice

și de promovare a proprietății intelectuale

din activitatea de C&D

Secretul comercial

 

Colectiv de elaborare:

(în ordine alfabetică)

 

Ing. Ana Duma

Dr. ing. Mario Duma – responsabil de lucrare

Ing. Mircea Popescu

 

Contribuții

 

Ec. Neluțu Achim

Ec. Cătălina Boncilică

Ing. Ioan Fara

Dr. ec. Eugen Topală

Ing. Ileana Trandafir

 

© SCIENTCONSULT, septembrie 1995

 

Cuprins

 

1. Obiectul lucrării. Definirea și delimitarea problematicii   1

2. Unele categorii de probleme, constatate în practica protejării și a promovării proprietății intelectuale, în perioada actuală  2

2.1. Litigii decurgând din Legea nr. 64/1991, art. 66, alin. 2 și Regula 53 din HGR nr. 152/1992    3

2.2. Litigii privind cerințele de omologare a soluțiilor brevetate, față de dreptul de păstrare a secretului tehnologic, ca secret comercial      4

2.3. Probleme privind drepturile de proprietate intelectuală asupra unor documentații de cercetare-proiectare    5

3. Constatări rezultate din acțiuni de promovare a proprietății intelectuale        6

4. Proprietatea intelectuală în contextul Ordonanței nr. 25/1995   7

4.1. Aspecte comune       8

4.1.1. Determinarea valorii de înregistrare în patrimoniu     9

4.1.2. Stabilirea modului de amortizare 10

4.1.3. Intrarea în vigoare  11

4.2. Aspecte specifice     12

4.2.1. Rezultatele științifice        13

4.2.2. Tehnologiile, procesele tehnologice noi, ... obiectele fizice          14

4.2.3. Know-how   15

4.2.4. Drepturile de proprietate industrială     16

5. Concluzii 17

 

Anexă. Notă pe parcurs   18

 


 

1. Obiectul lucrării.

Definirea și delimitarea problematicii

 

          Faza unică din 1995 a temei “Protecția proprietății intelectuale și a patrimoniului tehnico-științific”, intitulat㠓Soluții și acțiuni de clarificare a situației juridice și de promovare a proprietății intelectuale din activitatea de C&D”, se realizează în contextul în care, față de situația existentă la nivelul cercetărilor și studiilor din cadrul fazelor din 1993-1994:

          - nu s-au realizat progrese în domeniul cadrului juridic specific al proprietății intelectuale (atât legea privind drepturile de autor, cât și legea privind protecția topografiilor circuitelor integrate, au trecut numai prin câte una dintre cele două camere ale Parlamentului, nefiind definitiv adoptate și promulgate; de asemenea, Codul Penal, pentru care nu dispunem de semnale privind eventuala introducere a infracțiunilor de plagiat, piraterie intelectuală etc., se află abia în dezbaterea uneia dintre camere);

          - au fost adoptate Hotărârea Guvernului României nr. 297 din 9 mai 1995 privind stimularea agenților economici în procesul de transfer tehnologic al rezultatelor cercetării-dezvoltării finanțate din fonduri publice și Ordonanța Guvernului României nr. 25 din 11 august 1995 privind reglementarea organizării și finanțării activității de cercetare-dezvoltare, acte normative cu implicații la nivelul protejării și al promovării proprietății intelectuale în activitatea de C&D.

 

          Lucrarea de față fundamentează și prezintă puncte de vedere privind unele probleme de protecție și de valorificare a proprietății intelectuale, semnalate mai intens în practica ultimilor ani, în contextul legislației în vigoare. De asemenea, în lucrare se analizează și se propun soluții la unele probleme ce decurg din Ordonanța nr. 25/1995,  menționată, care actualizează și unele prevederi din HG nr. 297/1995.


 

2. Unele categorii de probleme, constatate în practica protejării și a promovării proprietății intelectuale,

în perioada actuală

 

 

2.1.  Litigii decurgând din Legea nr. 64/1991, art. 66, alin. 2 și

        Regula 53 din HGR nr. 152/1992

 

          După cum se știe, Legea nr. 64/1991 prevede, la art. 66, alin. 2: “Drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invențiile brevetate, aplicate, parțial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor negocia între inventator și unitatea care a aplicat invenția. În aceste cazuri,  negocierea va începe de la drepturile bănești maxime cuvenite inventatorului, prevăzute în legea aplicabilă la data înregistrării cererii de brevet. În cazul neînțelegerii între părți, drepturile bănești se vor stabili conform prevederilor art. 61 din prezenta lege.”  Art. 61 prevede c㠓Litigiile ... sunt de competența instanțelor judecătorești și nu sunt supuse taxei de timbru.”

          Regulamentul aprobat prin HGR nr. 152/1992, la Regula 53, prevede:

          “(1) În înțelesul art. 66 alin 2 din lege, în drepturile cuvenite inventatorului pentru invențiile nerecompensate sau parțial recompensate până la data intrării în vigoare a legii se cuprind toate drepturile materiale prevăzute de legile anterioare, inclusiv echivalentul bănesc al celorlalte drepturi legale rezultate din calitatea de autor al invenției, aplicate în economia națională.

          Aceste obligații bănești sunt restante, ca urmare a neîndeplinirii de către stat, reprezentat prin unitățile titulare de brevet de invenție și prin alte unități care au aplicat invenția, a obligațiilor legale și contractuale rezultate din actul de cesiune încheiat cu privire la dreptul de eliberare a brevetului.”

          Este precizată, în anexe-model, metodologia de efectuare a postcalculului, specificându-se: “Totalul înscris în nota de calcul ... reprezintă nivelul minim de la care părțile vor putea începe negocierea”.

          În acest context, au fost semnalate, în documente care au fost adresate și Ministerului Cercetării și Tehnologiei, precum și în mass-media, mai multe litigii între inventatori și unități care au aplicat invenții (SARO S.A. Târgoviște, RETROM S.A. Pașcani ș.a.), privind plata drepturilor cuvenite inventatorilor pentru invenții aplicate anterior. Litigiile au ajuns la instanțele judecătorești, dar s-a ajuns și la încercări de soluții de genul unor cereri de anulare retroactivă a unor brevete acordate anterior.

          De remarcat că valorile aflate în litigiu sunt, uneori, de dimensiuni foarte mari; de exemplu, la RETROM S.A. Pașcani se revendică 500 milioane lei, în timp ce profitul brut, impozabil, al societății pe anul 1994 a fost de 108,7 milioane lei (“Lista societăților comerciale care se privatizează”, anexă la HGR nr. 626/1995, poziția 1997). De la SARO S.A. Târgoviște se reclamă, într-unul dintre litigii, 3 miliarde lei, iar în alt litigiu 7 milioane lei; profitul brut al societății pe anul 1994 a fost de 37,8 milioane lei (“Lista ...”, poziția 1356).

          Față de argumentele invocate de către părți, se supune atenției Ministerului Cercetării și Tehnologiei (care nu are o responsabilitate directă în soluționarea acestor litigii, dar este consultat) următorul punct de vedere:

          Actualele societăți comerciale cu capital majoritar de stat, provenite din foste întreprinderi industriale de stat care au aplicat invențiile și au beneficiat de efectele economice ale acestora, dețin patrimoniul rezidual al fostelor întreprinderi, dar nu mai dețin valorile constituite prin efectele aplicării invențiilor. În perioadele anilor de aplicare, revendicați ca ani favorabili în calculul efectelor economice, beneficiile, neevidențiate distinct la data respectivă ca provenind din invențiile care formează obiectul litigiilor, au fost prelevate, în mare măsură, de către stat prin sistemul financiar centralizat existent, iar partea rămasă în întreprinderi a fost fie distribuită sub forma participării la beneficii a salariaților de atunci ai întreprinderii, fie a fost folosită pentru investiții din fonduri proprii. Beneficiile obținute atunci nu mai există, deci, în prezent, sub forma unui disponibil din care să fie plătite astăzi recompensele cuvenite inventatorilor. Situația economică a întreprinderilor este alta, salariații sunt, în mare măsură, numai o parte din cei din perioada revendicată, conducerile sunt formate din alte persoane. Cu atât mai puțin pot fi astăzi actualele societăți comerciale cu capital majoritar de stat considerate ca reprezentante ale statului, cum, considerăm, în mod eronat se stipulează în regula 53 din Regulamentul aprobat prin HGR nr. 152/1992 (și este ciudat că un guvern care a introdus și a promovat politica “luării mâinii de pe economie” a putut emite o astfel de hotărâre).

          Problema recompensării astăzi a inventatorilor pentru invenții aplicate în trecut este de aceeași natură cu cea a retrocedării proprietăților naționalizate sau a reparării efectelor altor nedreptăți din perioada regimului precedent, fiind în responsabilitatea exclusivă a statului. De aceea:

          - recompensele trebuie nu numai indexate, cum corect se prevede în Regulament, ci și reconsiderate, prin aliniere la criterii și metodologii actuale, uzuale internațional, de calculare a redevențelor pentru invenții, precum și la actuala stare a economiei și a societăților comerciale succesoare ale întreprinderilor foste beneficiare ale invențiilor;

          - este necesar să fie respectat principiul negocierii recompenselor, prevăzut de Legea nr. 64/1991 și infirmat prin prevederea din Regulament privind “nivelul minim de la care părțile vor putea începe negocierea” (este de așteptat că, dacă recompensele ar fi putut fi negociate la valori rezonabile, posibil de satisfăcut, unele dintre actualele litigii ar fi fost stinse);

          - în măsura în care recompense recunoscute cuvenite inventatorilor după reconsiderarea metodologică depășesc ordinul de mărime posibil pentru solvabilitatea societăților comerciale respective, diferența trebuie să fie plătită dintr-un fond centralizat. În acest scop, se poate recurge la:

          - fondurile ce se centralizează, din dividende, la FPS și FPP;

          - fondul pentru cercetare-dezvoltare.

          O altă soluție poate consta în acordarea gratuită de acțiuni suplimentare la societatea comercială respectivă, în cadrul procesului de privatizare în masă, proporțional cu suma nerecompensată.

          Oricare dintre aceste soluții necesită inițiative legislative.

          În orice caz, considerăm că se impune inițierea unei hotărâri a Guvernului care să corecteze Regula 53 din Regulament, eliminând referirea la actualele societăți comerciale ca fiind reprezentante ale statului și datoare să suporte datoriile statului, precum și eliminând stipularea “nivelului minim de negociere”.

         

          O condiție necesară este promovarea unui sistem de evaluare corectă a rezultatelor aplicării brevetelor, pornind și de la nivelul de competitivitate al soluțiilor brevetate și al ofertei asociate de know-how / asistență tehnică, de la nivelul potențialului de valorificare a exclusivității dreptului de exploatare. Este de luat în considerare și efortul tehnologic real asociat implementării și comparația cu alte soluții, diferite, dar concurențiale pentru segmentul de piață vizat.

          În acest context, formularea unor pretenții de prea mari dimensiuni, chiar dacă având o anumită justificare de calcul, ar putea orienta pe managerii societăților comerciale care doresc să aplice invenții fie către eludarea drepturilor legate de proprietatea intelectuală, fie către asociere cu parteneri externi, care, pe lângă drepturi de exploatare a brevetelor, oferă și know-how complet și verificat industrial, asigură materiale speciale, echipamente, credite etc. Deci, partea bănească a drepturilor de proprietate intelectuală trebuie să fie negociată nu prin calcule abstracte, bazate pe anumite metodologii formale, ci ca prețuri formate în condiții de piață, concurențiale, real negociate, fără limite minime sau maxime.

 

          În condițiile în care Ministerul Cercetării și Tehnologiei nu se poate implica direct în negocierile legate de proprietatea intelectuală în contracte ce se încheie între agenții economici sau între aceștia și inventatori - persoane fizice, dar trebuie să se implice în negocierile pentru drepturi ce rezultă din contracte finanțate din fonduri publice, s-ar putea urmări formarea unui corp de experți specializați în elaborarea de rapoarte de fundamentare a negocierilor privind exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală. SCIENTCONSULT, ca firmă de specialitate atât în proprietate intelectuală, cât și în evaluări, poate constitui suportul unei astfel  de  activități.

 

         

2.2.  Litigii privind cerințele de omologare a soluțiilor brevetate,

        față de dreptul de păstrare a secretului tehnologic,

        ca secret comercial

 

          Această categorie de litigii, foarte mediatizată în ultimul timp în legătură cu materialul DUREFF și cu medicamentul anti-SIDA, se întâlnește frecvent în practică, numeroși inventatori solicitând sprijin financiar pentru valorificarea unor invenții asupra cărora pretind să păstreze secretul. Și în anumite materiale din mass-media s-a sugerat faptul că invențiile se protejează prin secret asupra soluțiilor de realizare.

          Trebuie precizat că:

          Legea nr. 64/1991, la art. 18, prevede: “Invenția trebuie să fie expusă în descriere, revendicări și desene suficient de clar, complet și corect, din punct de vedere științific și tehnic, astfel încât o persoană de specialitate în domeniu să o poată realiza fără să desfășoare o activitate inventivă.”

          Deci, trebuie să se precizeze:

-   invenția propriu-zisă trebuie să fie clar și complet definită în documentul de descriere;

-   ceea ce nu este inclus în descriere nu face parte din invenție;

-   în măsura în care ceea ce lipsește din descrierea de invenție condiționează realizarea acesteia de către “o persoană de specialitate în domeniu”, descrierea nu îndeplinește condiția pentru a fi acceptată ca invenție, iar eventuala ei acceptare și brevetare nu o protejează, în eventuale litigii.

          Pe de altă parte, trebuie să se facă distincție între:

-   invenție, care este protejată numai în măsura în care a fost corect și complet descrisă;

-   elemente de know-how, care se protejează numai prin secret, dar care nu fac parte din invenție.

          Nici un investitor și nici un organism de aprobare nu poate fi determinat să accepte o invenție fără a se convinge asupra tuturor implicațiilor tehnologice și economice; ele pot fi protejate numai prin includere în descrierea invenției și în revendicări. Protejarea know-how-ului prin secret este posibilă și se practică pe scară largă, dar se poate recurge la această metodă de protejare a proprietății intelectuale numai în măsura în care autorul dispune de resursele financiare necesare, nu necesită sprijin financiar și nici aprobări pentru a ieși pe piață exclusiv prin forțele proprii.

          Aprobările necesare se pot referi la comportarea materialelor pe termen foarte lung, la reproductibilitatea lor industrială, la eventuale efecte secundare etc.

 

 

2.3.  Probleme privind drepturile de proprietate intelectuală

        asupra unor documentații de cercetare-proiectare

 

          În activitatea de consultanță desfășurată, SCIENTCONSULT a fost confruntat cu preocupări ale unor unități de cercetare-dezvoltare-proiectare de a beneficia de drepturi rezultate din vinderea din nou a unor documentații întocmite și predate anterior beneficiarilor, sau din interzicerea ca beneficiarii să folosească documentația în noi condiții sau să o vândă la rândul lor.

          În cazurile în care documentațiile respective au fost realizate pe baza unor contracte cu beneficiari direcți și în contracte nu au fost negociate și prevăzute clauze restrictive referitoare la scara sau / și durata de aplicare, beneficiarii au toată libertatea să utilizeze documentația la orice scară și, de asemenea, să predea sau să vândă documentația altor utilizatori, institutul neputând să prezinte nici o pretenție.

          Dacă documentația a fost realizată în cadrul unui contract cu MCT și finanțată integral din fonduri publice, nu se pot pretinde beneficiarului prevăzut inițial, care a justificat obținerea finanțării de la MCT, plăți suplimentare pentru aceeași documentație; ci numai pentru faze sau aspecte suplimentare, care nu au fost incluse în contractul finanțat de către MCT. Dacă finanțarea de către MCT a fost numai parțială, se poate negocia vinderea de licențe numai pentru aspectele care au fost realizate prin efort propriu al institutului. De asemenea, vinderea unei documentații altor beneficiari trebuie să fie negociată cu MCT și cu beneficiarul inițial, deoarece vinderea către alți beneficiari aduce prejudicii comerciale beneficiarului inițial.

          În general, este necesar ca, în contractele de cercetare sau / și de proiectare încheiate cu beneficiari direcți, institutele să aibă grija introducerii unor clauze care să delimiteze cât mai clar volumul, perioada și condițiile de utilizare a documentației care formează obiectul contractului, știut fiind că, la rest de condiții date, pentru o aceeași lucrare, în funcție de volumul, perioada și condițiile de aplicare, se pot negocia valori diferite ale contractului, redevențe diferite etc. Ulterior semnării contractului, orice fel de pretenții privind valorificarea suplimentară a unor drepturi de proprietate intelectuală sunt, practic, imposibil de satisfăcut.

 


 

3. Constatări rezultate din acțiuni de promovare

a proprietății intelectuale

 

          Din cadrul acțiunilor de promovare a invențiilor, desfășurate în România de către diferite organisme, inclusiv cele la a căror sprijinire, organizare și desfășurare executantul a participat, din însărcinarea MCT, în cadrul prezentei teme, se desprinde constatarea - de altfel, cunoscută - a unei mari disproporții între oferta de invenții și cerere. Se constată mari eforturi de prezentare și susținere a unor invenții, de către autori, dar, de foarte multe ori, nu se găsesc sursele de finanțare sau întreprinzătorii dispuși să asimileze și să valorifice invențiile ofertate, sau să finanțeze astfel de acțiuni; de cele mai multe ori (dintre cele care apar în astfel de acțiuni de promovare), ofertele rămân la stadiul de “strigăte în pustiu”.

          Pentru promovarea invențiilor realizate în cercetare sau experimentate și finalizate în cadrul unei activități de cercetare organizate (alături de valorificarea rezultatelor cercetărilor), a fost adoptată Hotărârea Guvernului României nr. 297/1995, care nu se analizează în cadrul prezentei documentații, fiind cunoscută beneficiarului - și, sub anumite aspecte, deja amendată prin unele prevederi ale Ordonanței Guvernului României nr. 25/1995.

          Valorificarea invențiilor românești se află, desigur, sub incidența dificultăților cvasi-generale, actuale, ale sectorului industrial din România, în condițiile actuale ale reformei. Problematica aferentă este cu totul în afara cadrului și dimensiunilor lucrării de față.

          Totuși, din acțiunile de promovare la care executantul a participat sau / și pe care le-a sprijinit, în cadrul temei, se mai desprind și anumite constatări privitoare la caracteristici ale ofertei de soluții ce constituie obiecte de proprietate intelectuală. Astfel, în foarte multe cazuri:

          - Ofertanții (inventatorii) prezintă soluții de principiu (inclusiv cu modele sau prototipuri realizate), cu insuficientă analiză a posibilelor implicații tehnice privind comportarea în timp, fiabilitatea, uzura, posibile efecte secundare, probleme tehnice ce pot apărea în procesul de fabricație sau de utilizare etc.

          - Inventatorii prezintă calcule sau estimări economice foarte optimiste privind costurile de fabricație sau / și de exploatare, făcute pe baza confecționării manufacturiere a prototipului sau modelului unicat și care nu pot să nu inducă suspiciune la un specialist versat în probleme de asimilare și fabricație în condiții industriale sau de utilizare, exploatare și întreținere la scară industrială.

          - Aflați sub impresia subiectivă a propriului proces creator, unii inventatori insistă asupra unor probleme de ingeniozitate principială, nereușind să explice în mod inteligibil, pentru un potențial beneficiar, esența funcționalității și parametrii definitorii ai invenției. Această deficiență are trei surse:

a)   incapacitatea de a prezenta lucrurile de pe pozițiile posibilului beneficiar, prizonieratul psihic în limitele propriului proces creativ;

b)   iluzia  (concepția eronată) - care mai este semnalată și în alt punct al prezentei documentații (§ 2.2) - că o invenție protejată prin brevetare mai trebuie să fie protejată și prin  secret asupra esenței soluției, atunci când se caută investitor care să o valorifice;

c)   insuficienta cultură generală, manifestată prin incapacitatea de a formula fraze clare, corecte, coerente, convingătoare.

         

          Având în vedere cele enumerate, este utilă, pe de o parte, o activitate de școlarizare și educare a celor în cauză, privind modul în care să-și promoveze creațiile realizate, iar pe de altă parte - constituirea unui corp de profesioniști, care să orienteze spre finalizarea și clarificarea implicațiilor tehnice, să fie în măsură să elaboreze, să prezinte și să susțină în mod profesionist planuri de afaceri și studii de fezabilitate, să preia problemele de marketing etc. În cadrul unei alte teme, realizate de SCIENTCONSULT în 1994[1], s-a preconizat și au fost pregătite elemente pentru lansarea profesiunii de “Agenți de transfer de tehnologie”. Este posibil ca această acțiune să fie promovată odată cu punerea în aplicare a art. 14 al Ordonanței nr. 25/1995.


 

4. Proprietatea intelectuală în contextul

Ordonanței nr. 25/1995

 

          După cum se știe, în art. 22 al Ordonanței nr. 25/1995 se prevede: “Rezultatele științifice ale cercetărilor, precum și tehnologiile, procesele tehnologice noi, know-how, obiectele fizice achiziționate sau realizate pe parcursul derulării contractelor finanțate din fonduri publice aparțin executantului și se înregistrează în patrimoniul acestuia, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel.”

          Analizând modalitățile de aplicare a acestei prevederi, se constată unele aspecte comune întregii prevederi și unele aspecte specifice fiecăreia dintre categoriile enumerate.

 

4.1.  Aspecte comune

 

4.1.1.   Determinarea valorii de înregistrare în patrimoniu

 

          Determinarea valorii de înregistrare în patrimoniu a rezultatelor cercetărilor ridică problema relației între valoarea lucrării și cea a rezultatelor științifice. Într-adevăr, un rezultat științific - de exemplu, o teoremă demonstrată, sau un fenomen natural analizat cantitativ, o tehnologie, un proces tehnologic, un obiect fizic realizat pe parcursul derulării unui contract poate constitui întregul și singurul rezultat al unei teme de cercetare, sau poate constitui rezultatul unei părți din lucrarea de cercetare. În ambele cazuri, este dificil de afirmat că valoarea de înregistrare în patrimoniu trebuie să fie valoarea de contract a temei de cercetare sau, respectiv, o cotă-parte a acestei valori.

          Se poate ca, de exemplu, un rezultat științific deosebit de important să fie obținut în cadrul unui contract de valoare mică, sau invers, un rezultat științific de importanță limitată să fie obținut în cadrul unui contract de valoare foarte mare.

          Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, în art. 7, consacrat activelor necorporale, nu face precizări privind valoarea de înregistrare. În art. 10, consacrat “valorii de intrare a mijloacelor fixe”, se admit:

          “...

          b) prețul de achiziție pentru mijloacele fixe procurate cu titlu oneros;

          c) costul de producție pentru mijloacele fixe construite sau produse de unitatea patrimonială;

          d) valoarea actuală, pentru mijloacele fixe dobândite cu titlu gratuit, estimată la înscrierea lor în activ pe baza propunerilor făcute de specialiști și cu aprobarea adunării generale a asociaților la societățile comerciale, respectiv a consiliului de administrație la regiile autonome sau instituții publice, ținând seama de valoarea mijloacelor fixe cu caracteristici identice sau similare;

          ...”    

          Din acest text de lege, se poate considera că valoarea de înregistrare poate fi “costul de producție”, adică cheltuielile de cercetare. De remarcat că o “valoare actuală... estimată... pe baza propunerilor făcute de specialiști și cu aprobarea adunării generale... “ este numai “pentru mijloacele fixe dobândite cu titlu gratuit”; or, rezultatele obținute în cadrul contractelor de cercetare nu numai că nu au fost “procurate cu titlu oneros” sau “produse de unitatea patrimonial㔠(se subînțelege, în context: pe costurile sale), ci realizarea lor a fost plătită din fonduri publice. Se poate, deci, considera că ele se înscriu, în mod acoperitor, în categoria mijloacelor “dobândite cu titlu gratuit”.

          Un rezultat științific sau obiect fizic realizat în cadrul cercetării, chiar dacă întreaga cercetare a avut ca scop realizarea lui, nu poate fi înregistrat la întreaga valoare a contractului de cercetare (aceasta a cuprins și documentare, realizări de variante și refaceri etc., care fac ca prețul să nu fie comparabil cu “mijloacele fixe cu caracteristici identice sau similare”).

          Prin urmare, se propune ca, de regulă, pentru rezultatele obținute în cadrul contractelor de cercetare finanțate din fonduri publice, înregistrarea în patrimoniu să fie făcută pe baza unor “propuneri făcute de specialiști” și cu aprobarea prevăzută în Legea nr. 15/1994, art. 10 alin. d), menționată. Aceste propuneri să aibă în vedere valoarea de piață a rezultatelor științifice respective, care poate fi mai mare sau mai mică decât costurile temei de cercetare respective, “ținând seama de valoarea mijloacelor fixe cu caracteristici identice sau similare”.

          Propunerile pot fi incluse în raportul de valorificare și condiționate de aprobarea acestuia, pentru rezultatele obținute în cadrul fazelor finale; în acest context, se poate stabili c㠓înregistrarea în patrimoniu” se face, după caz, fie la încheierea temei, în baza aprobării raportului de valorificare, fie pe baza unui raport special de evaluare, întocmit pe parcurs și aprobat conform prevederilor din Legea nr. 15/1994.

 

4.1.2.   Stabilirea modului de amortizare.

 

          În ceea ce privește stabilirea modului de amortizare, se ridică două probleme:

          - este corect ca rezultatele obținute pe parcursul derulării contractelor finanțate din fonduri publice să fie supuse amortizării?

          - care să fie durata de amortizare?

         

          Elaboratorul prezentei lucrări consideră că, în principiu, toate  categoriile de rezultate enumerate în art. 22 al Ordonanței nr. 25/1995 nu trebuie să fie supuse amortizării, deși pentru o astfel de soluție nu există suport legal.

          Motivele pentru care rezultatele obținute cu finanțare din fonduri publice nu trebuie să fie supuse amortizării sunt următoarele:

          1. Presupunând, la limită, că finanțarea unei unități de cercetare-dezvoltare se face 100% de la buget, și că rezultatele obținute se înregistrează 100% în patrimoniu, ar rezulta că, în anii următori, bugetul ar trebui să suporte costurile respective încă o dată, sub forma costurilor de amortizare incluse în devize, în cadrul cotei de regie. Dacă procentele nu sunt de 100%, ci mai mici, dimensiunea fenomenului se reduce, dar fenomenul rămâne.

          2. În art. 1 din Legea nr. 15/1994, se precizează c㠓agenții economici care imobilizează capital (sublinierea SCIENTCONSULT) în active corporale și necorporale supuse deprecierii, prin utilizare sau în timp, vor calcula, înregistra în contabilitate și recupera uzura fizică și morală a acestora, pentru refacerea capitalului angajat. Aceste operațiuni sunt denumite generic amortizarea capitalului imobilizat.” Or, unitățile de C-D nu au “imobilizat capital” pentru obținerea realizărilor respective, ci au fost finanțate din fonduri publice, iar finanțarea din fonduri publice nu are caracter rambursabil (numai obligația de “refacere a capitalului imobilizat” ar justifica amortizarea).

          Pe de altă parte, amortizarea bunurilor înscrise în patrimoniu în baza art. 22 din Ordonanță va constitui un anumit ajutor financiar pentru capitalizarea unităților de cercetare-dezvoltare; în mod deosebit - pentru constituirea fondului lor de dezvoltare. Într-adevăr, majorarea masei de patrimoniu asupra căreia se calculează și se prelevează amortizarea va conduce, la rest de condiții date, la o reducere a profitului impozabil (ca urmare a măririi cheltuielilor deductibile din profitul impozabil) și, prin urmare, la reducerea impozitului pe profit și creșterea, cu aceeași valoare, a fondului de dezvoltare.

          Cu atât mai mult, însă, este necesar să nu se admită exagerări (vulnerabile la controale fiscale) cu prilejul evaluării rezultatelor cercetării ce se înregistrează în patrimoniu, în cadrul procedurilor arătate mai înainte.

 

          Durata de amortizare (sau, în cazul în care se va hotărî că nu se va plăti amortizare - durata de menținere în patrimoniu) poate fi stabilită pe baza art. 13 din Legea nr. 15/1994: “durata prevăzută pentru utilizarea de către agentul economic care le deține”. Se face precizarea că, în art. 12, Legea nr. 15/1994 limitează durata de amortizare a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare la cel mult 5 ani; același lucru este prevăzut, în art. 14, pentru “programele informatice create de agentul economic sau achiziționate de la terți”. Se recomandă aceeași valoare limită și pentru toate categoriile de rezultate obținute în cercetare, cu excepția brevetelor de invenție, pentru care trebuie adoptată durata stabilită pentru menținerea in vigoare a brevetului.

          Este accesibilă amortizarea liniară sau cea degresivă (Legea nr. 15/1994, art.19) - deși amortizarea degresivă este absolut echivalentă cu stabilirea, de la bun  început, a unor durate de utilizare, în mod corespunzător, de 1,5 ori mai mici. Nu se întrevăd cazuri în care să fie necesar să se recurgă la amortizarea accelerată, care necesită aprobarea Ministerului Finanțelor (art. 20).

 

          În cazul în care nu se va plăti amortizare, este necesar să se găsească soluțiile contabile pentru:

-   scoaterea din patrimoniu a rezultatelor, la încheierea duratei de menținere în patrimoniu;

-   reducerea treptată a valorii, datorită uzurii morale, ca și cum s-ar fi prelevat amortizare, sau / și cu valoarea cheltuielilor legate de păstrarea, conservarea, protecția activului respectiv;

-   ca alternativă la aliniatul precedent - posibilitatea de a se efectua reevaluări pe parcurs, în funcție de uzura morală.

 

4.1.3.   Intrarea în vigoare

 

          Ordonanțele Guvernului României intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial și al depunerii la organele legislative. Totuși, specificarea, din art. 22 al Ordonanței nr. 25/1995: “dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel” trimite la contractele în vigoare, care prevăd, la art. 8, alin. g):

          “Documentațiile și rezultatele cercetării, tangibile și intangibile, care aparțin Ministerului Cercetării și Tehnologiei, se păstrează în custodia executantului.”

          În aceste condiții, se întrevăd două variante:

          Varianta 1. Art. 22 din Ordonanța nr. 25/1995 nu se aplică în 1995, iar pentru 1996, în contracte nu se va mai face specificarea respectivă, sau se va preciza că situația rezultatelor obținute în cadrul contractului se reglementează în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 25/1995, art. 22.

          Varianta 2. La toate contractele (sau la contractele la care este cazul) se întocmește un act adițional, prin care se elimină alin. g) din art. 8, sau prin care conținutul aliniatului g) se înlocuiește cu o trimitere la Ordonanța nr. 25/1995, art. 22.

         

 

4.2.  Aspecte specifice

 

4.2.1.   Rezultatele științifice

 

          “Rezultatele științifice ale cercetărilor”, în spiritul și litera reglementărilor încă în vigoare pentru drepturile de autor (Decretul nr. 321/1956), precum și ale proiectului legii drepturilor de autor, pot forma obiectul unor drepturi de autor.

          Din faptul că rezultatele științifice “aparțin executantului“, în contextul “contractelor finanțate din fonduri publice”, rezultă că drepturile aparțin părții care are calitatea de executant în contract, care este persoana juridică - unitatea de cercetare-dezvoltare titulară a contractului în calitate de executant. Numai în cazul grant-urilor acordate unor persoane fizice, executant este persoana fizică beneficiară a grant-ului. În celelalte cazuri, adică în cazul contractelor uzuale de cercetare-dezvoltare finanțate din fonduri publice, rezultatele aparțin, conform prevederii Ordonanței, unității de cercetare-dezvoltare.

          Drepturile de autor ale cercetătorilor-autori nu sunt precizate în Ordonanța nr. 25/1995, ele urmând să fie soluționate conform Legii drepturilor de autor (când aceasta va fi adoptată și promulgată) și să formeze obiectul contractelor colective și individuale de muncă. Se poate aprecia că, prin similitudine cu art. 38 și 39 din Legea nr. 64/1991, autorul “are dreptul să i se menționeze numele, prenumele și calitatea“ în orice document privind rezultatele respective, “în carnetul de muncă, precum și în orice acte sau publicații” privind rezultatele sale. “Drepturile patrimoniale cuvenite” autorului “se stabilesc prin contractul de muncă”.

          Totuși, conform uzanțelor internaționale din lumea științifică, autorul are dreptul să publice rezultatele științifice obținute sub numele său, obținând, în prealabil, acordul unității în cadrul căreia a realizat lucrarea. Acest acord este important, deoarece unitatea poate avea interesul păstrării secretului comercial asupra rezultatelor, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp; de asemenea, conform uzanțelor, dacă acest acord este dat, el este menționat în finalul sau la începutul operelor publicate, constituind o reclamă pentru unitate, o confirmare a “mărcii” sale și o recunoaștere a contribuției unității care a creat condițiile pentru obținerea rezultatelor.  În publicații științifice, nu este uzual ca rezultatele științifice să fie publicate sub numele unei organizații, instituții, firme, altfel decât cu menționarea autorilor-persoane fizice.

          Totuși, în publicații comerciale (prospecte, rapoarte etc.) este posibil ca rezultatele științifice să apară sub numele firmei; în funcție de context - cu sau fără menționarea autorului-persoană fizică.

 

          În ceea ce privește “înregistrarea în patrimoniul executantului” a rezultatelor științifice, conform Planului de conturi general, această înregistrare  s-ar putea face într-unul dintre conturile din grupa 20 “Imobilizări necorporale”: 203 “Cheltuieli de cercetare și dezvoltare”, 205 “Concesiuni, brevete și alte drepturi și valori similare” sau 208 “Alte imobilizări necorporale”.

 

4.2.2.   Tehnologiile, procesele tehnologice noi, ... obiectele fizice

 

          Se propun următoarele interpretări:

          - produsele noi nu au fost incluse în enumerare, deoarece, probabil, au fost considerate incluse în categoria “obiecte fizice, ... realizate pe parcursul derulării contractelor ...”;

          - aparenta repetare din enumerarea: “tehnologiile, procesele tehnologice noi...” are semnificația că, în termenul “tehnologii”, a fost inclus orice rezultat din sfera tehnologiei (în sensul cel mai larg, în care termenul este utilizat, de exemplu, în denumirea Ministerului Cercetării și Tehnologiei); în caz contrar (dacă termenul ar fi fost numai în sensul îngust, strict), “tehnologiile” ar fi fost identice cu “procesele tehnologice” și nu s-ar fi justificat repetarea; deci, această interpretare nu poate fi acceptată.

          Legea nr. 15/1994, la art. 6, stipulează: “Nu sunt considerate mijloace fixe: ... g) prototipurile, atât timp cât  servesc ca model la executarea producției de serie, inclusiv seria zero, sau sunt supuse încercărilor în vederea omologării la producător.”

 

4.2.3.   Know-how

 

          Această categorie de rezultate, din cadrul celor enumerate în cadrul art. 22 din Ordonanța nr. 25/1995, necesită un tratament aparte, deoarece know-how-ul, în sensul general utilizat, are, la rândul său, cel puțin două componente.

          Pe de o parte, este vorba despre procedee, rețete, informații etc., consemnate în documentații, care nu sunt protejate prin înregistrare (deși unele dintre ele ar putea forma obiectul unor brevete de invenție), ci prin secret de firmă. Motivele unei astfel de căi de protejare sunt multiple; în principal - datorită dificultăților de a depista și contracara contrafacerea unei invenții de acest tip. Know-how-ul poate fi înregistrat în patrimoniul executantului, în contul 205, dacă i se poate estima o valoare.

          Pe de altă parte, este vorba despre experiența, cunoștințele, deprinderile, abilitățile, relațiile, informațiile personalului, dobândite în decursul lucrărilor de cercetare finanțate din fonduri publice. Executantul prezentei lucrări apreciază că această componentă a know-how-ului, deși foarte importantă, nu poate fi înregistrată  în patrimoniul executantului. Ea trebuie să fie cunoscută, protejată și valorificată la nivelul managerial al executantului. Ministerului Cercetării și Tehnologiei îi poate reveni, din acest punct de vedere, misiunea recunoașterii și valorificării pe plan general național a valorilor profesionale din cercetare, a sprijinirii climatului de respect și recompensare a valorilor umane, inclusiv a celor profesionale.

 

4.2.4.   Drepturile de proprietate industrială: brevetele de invenție,

           desenele și modelele industriale ș.a.[2]

 

          Această categorie nu este explicitată în Ordonanța nr. 25/1995, dar este inseparabilă de cele tratate la § 4.2.2.

          În Legea nr. 64/1991, art. 7, alin. 2, se prevede: “Invenția brevetabilă poate avea ca obiect un produs, un procedeu sau o metodă.”[3]

         

          Pot exista două puncte de vedere:

          Varianta 1. “Rezultatele științifice ale cercetărilor, precum și tehnologiile, procesele tehnologice noi, know-how, obiectele fizice ... realizate pe parcursul derulării contractelor” nu includ și drepturile de proprietate industrială și intelectuală aferente, adică brevetele de invenție  și celelalte.

          Varianta 2. “Rezultatele științifice ale cercetărilor, precum și tehnologiile, procesele tehnologice noi, know-how, obiectele fizice ... realizate pe parcursul derulării contractelor” includ și drepturile de proprietate industrială și intelectuală aferente, adică brevetele de invenție  și celelalte.

                  

          În varianta 1, ar urma ca “Rezultatele științifice ale cercetărilor, precum și tehnologiile, procesele tehnologice noi, know-how, obiectele fizice” să fie înregistrate în patrimoniul executantului, iar brevetele de invenție aferente să fie înregistrate în alte patrimonii, nespecificate în ordonanța nr. 25/1995. Se poate face trimitere la art. 5 alin. b), 2 din Legea nr. 64/1991, care prevede că, în lipsa unei clauze contrare, dreptul la brevet de invenție aparține unității care a comandat cercetarea.

          După cum s-a arătat în lucrările anterioare ale SCIENTCONSULT (în particular: contract  411 C/1994, faza A1.1):

-   Ministerul Cercetării și Tehnologiei, ca organ guvernamental, nu poate fi titular al unor brevete de invenții (dar va putea juca acest rol organismul de specialitate, care urmează să fie înființat în baza art. 14 din Ordonanța nr. 25/1995, dacă această atribuție îi va fi înscrisă în statut);

-   Ministerul Cercetării și Tehnologiei nu poate gestiona sutele sau miile de brevete de invenție care ar trebui să rezulte din ansamblul contractelor de cercetare pe care le finanțează (cu precizarea de la aliniatul precedent);

-   juridic, calitatea de “organ care finanțeaz㔠sau “beneficiar” nu este identică cu cea de “unitate care a comandat cercetarea”.

          Din acest ultim punct de vedere, considerăm că:

-   Pentru programele și temele de cercetare inițiate de către Ministerul Cercetării și Tehnologiei și finanțate în sistem competitiv, MCT este “unitatea care a comandat cercetarea”.

-   Pentru cercetările inițiate de către unitățile de cercetare, MCT nu este “unitatea care a comandat cercetarea”, chiar dacă le finanțează. Pentru aceste unități - persoane juridice care realizează aceste cercetări, MCT are poziția unui organism care finanțează grant-uri pentru persoane fizice.

          Pe de altă parte, este necesar ca o unitate care a beneficiat de finanțare din fonduri publice pentru realizarea unei cercetări și obținerea unui brevet, să nu poată bloca valorificarea acestuia prin eventuala emitere a unor pretenții financiare exagerate pentru acordul de a permite valorificarea.

         

          Din punctul de vedere al politicii Guvernului României privind cercetarea-dezvoltarea, așa cum este ea explicit reflectată în Ordonanța nr. 25/1995, se pot enunța următoarele considerații:

          Dacă Guvernul  României a considerat oportun să stabilească drept regulă faptul c㠓Rezultatele științifice ale cercetărilor, precum și tehnologiile, procesele tehnologice noi, know-how, obiectele fizice achiziționate sau realizate pe parcursul derulării contractelor finanțate din fonduri publice aparțin executantului și se înregistrează în patrimoniul acestuia”, brevetele de invenție “realizate pe parcursul derulării contractelor finanțate din fonduri publice” sunt inseparabile de rezultatele științifice, tehnologiile, procesele tehnologice noi, know-how, obiectele fizice ... realizate pe parcursul derulării contractelor. Atât timp cât, în Ordonanța nr. 25/1995 Guvernul României nu a făcut, în art. 22, o distincție de excludere, în context, a brevetelor de invenție din categoria rezultatelor care se înregistrează în patrimoniul executantului, interpretarea cea mai plauzibilă este că brevetele de invenție, ca rezultate ale cercetării, au același regim cu cele explicit enumerate.

          Este, însă, posibilă și interpretarea conform căreia enumerarea dată în enunțul art. 22 din Ordonanța nr. 25/1995 este limitativă și, deci, oricăror altor categorii de rezultate ale cercetărilor prevederea respectivă nu le este aplicabilă, acestea urmând prevederile altor reglementări în vigoare, ca, de exemplu, prevederea citată din Legea nr. 64/1991, cu consecințele și interpretările sale.

 

          Din punctul de vedere al unei politici generale de sprijinire și dezvoltare a cercetării, așa cum se poate deduce că există în Ordonanța nr. 25/1995, interpretarea privind menținerea la MCT a tuturor brevetelor de invenție rezultate din contractele de cercetare finanțate din fonduri publice poate fi caracterizată ca o politică de tip centralist, perimat. Dimpotrivă, interpretarea privind înregistrarea brevetelor în patrimoniul executanților constituie o politică și o resursă de întărire a unităților de cercetare-dezvoltare. Pe plan mondial, valorificarea - prin vânzări și concesionări de licențe, prin încasări de redevențe - a brevetelor și a altor drepturi de proprietate intelectuală, tinde să devină o resursă financiară semnificativă a unităților de cercetare - evident, acolo unde (și în măsura în care) aceste drepturi sunt proprietatea unităților de cercetare respective.

 

          După cum s-a arătat și în documentații anterioare elaborate de SCIENTCONSULT, contractele de cercetare finanțate de Uniunea Europeană conțin o clauză prin care titular al drepturilor de proprietate intelectuală este executantul, care este însă obligat “să le folosească în concordanță cu interesele Uniunii” și să acorde acesteia o licență gratuită, neexclusivă și limitată în timp.

 

          Date fiind controversele existente, cunoscute, executantul propune și supune atenției următoarele direcții de soluționare a problemei drepturilor de proprietate industrială, realizate în cadrul contractelor de cercetare finanțate din fonduri publice.

 

          A. Premise

 

          1. Este necesară întărirea unităților de cercetare-dezvoltare, creșterea patrimoniului lor. Această direcție este susținută prin Ordonanța nr. 25/1995 și corespunde tendințelor pe plan mondial. Principalul patrimoniu al unor unități de cercetare îl constituie (în afară de personalul de cercetare calificat), pe de o parte, dotările cu instalații și aparatură de laborator de înaltă tehnicitate, iar pe de altă parte, patrimoniul de proprietate intelectuală.

          2. Este necesară stimularea creării de soluții originale, competitive, cointeresarea unităților de cercetare și a cercetătorilor în crearea de soluții corespunzătoare exigențelor de noutate recunoscute internațional (brevetabile). În acest scop, trebuie să existe un plus de avantaj material în favoarea institutului și a cercetătorilor dacă, la cheltuieli date, realizează soluții brevetabile și brevetate, sau nu realizează decât soluții convenționale.

          3. Este necesar ca realizările obținute prin finanțare din fonduri publice să poată fi valorificate în interesul public.

 

          Soluția “toate brevetele aparțin executanților” satisface premisele 1 și 2 și periclitează premisa 3; soluția “toate brevetele aparțin MCT” satisface premisa 3 și este contrară premiselor 1 și 2. Nici una dintre aceste două soluții extreme, aplicate în mod absolut și generalizat, nu sunt acceptabile.

          Deci, admițând că toate cele trei premise enunțate sunt corecte și sunt acceptate, trebuie adoptată o soluție de compromis, care să răspundă, în măsură rezonabilă, tuturor acestor trei premise.

 

          B. Variante de soluții

 

          Varianta 1. Brevetele de invenție realizate în cadrul contractelor de cercetare finanțate din fonduri publice aparțin executantului, care este, însă, obligat la licență gratuită neexclusivă, limitată în timp, la dispoziția finanțatorului (similar cu soluția adoptată în cadrul Uniunii Europene).

          Varianta 2. Brevetele de invenție realizate în cadrul contractelor de cercetare finanțate din fonduri publice aparțin unui organism de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Cercetării și Tehnologiei[4], iar executantul are drept la licență gratuită neexclusivă, nelimitată în timp, pentru valorificare în interes propriu și are drept la un procent determinat (30%, de exemplu) din veniturile care vor fi realizate prin valorificarea brevetelor. Executantul are drept de inițiativă pentru valorificarea brevetelor, cu acordul titularului, revenindu-i un procent sporit (de exemplu, 60%) din veniturile ce vor fi realizate prin valorificarea brevetelor ca urmare a demersurilor sale.

          Varianta 3. Brevetele realizate din inițiativa executantului, în cadrul contractelor de cercetare finanțate din fonduri publice, aparțin executantului, care este obligat să verse organismului prevăzut la art. 14 din Ordonanța nr. 25/1995 un procent (de exemplu, 15%) din veniturile realizate prin valorificarea brevetelor.

 

         
5. Concluzii

 

          Lucrarea de față fundamentează și prezintă puncte de vedere privind unele probleme de protecție și de valorificare a proprietății intelectuale, semnalate mai intens în practica ultimilor ani, în contextul legislației în vigoare.

 

          Astfel, au fost semnalate mai multe litigii decurgând din Legea nr. 64/1991, art. 66, alin. 2 și Regula 53 din HGR nr. 152/1992, privind “drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invențiile brevetate, aplicate, parțial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare” a legii.

          Constatându-se că se revendică valori de recompense - uneori - foarte mari, în virtutea unei responsabilități a actualelor societăți comerciale pentru gestiunea fostelor întreprinderi industriale de stat, în lucrare se propune punctul de vedere conform căruia actualele societăți comerciale cu capital majoritar de stat, provenite din foste întreprinderi industriale de stat care au aplicat invențiile și au beneficiat de efectele economice ale acestora, dețin patrimoniul rezidual al fostelor întreprinderi, dar nu mai dețin valorile constituite prin efectele aplicării invențiilor, din care să fie plătite astăzi recompensele cuvenite inventatorilor.

          Problema recompensării astăzi a inventatorilor pentru invenții aplicate în trecut poate fi considerată ca fiind de aceeași natură cu cea a retrocedării proprietăților naționalizate sau a reparării efectelor altor nedreptăți din perioada regimului precedent, fiind în responsabilitatea exclusivă a statului. De aceea:

-   recompensele trebuie să fie aliniate la criterii și metodologii actuale, uzuale internațional, de calculare a redevențelor pentru invenții;

-   să fie respectat principiul negocierii recompenselor;

-   în măsura în care recompense recunoscute în noile condiții metodologice depășesc ordinul de mărime posibil pentru solvabilitatea societăților comerciale respective, diferența trebuie să fie plătită dintr-un fond centralizat, soluție ce necesită o reglementare legală.

S

          Alte litigii sunt în legătură cu cerințele de omologare a soluțiilor brevetate, față de dreptul de păstrare a secretului tehnologic, ca secret comercial. În lucrare se face distincția între invenție, care trebuie să fie complet descrisă în documentația pentru brevetare, și know-how, care nu formează obiectul invenției și se protejează prin secret. Protejarea prin secret este incompatibilă, practic, cu cerința de a obține fonduri[5], ea putând fi utilizată numai de către firmele sau persoanele care dispun de fondurile necesare aplicării soluțiilor tehnice respective. De asemenea, secretul nu poate fi invocat față de cerințele organismelor care au responsabilități privind protejarea vieții și sănătății oamenilor, protejarea consumatorilor; aspecte deosebit de importante sunt, după caz, cele privind reproductibilitatea industrială, funcționalitatea pe termen lung,  eventualele efecte secundare nocive.

          Privind drepturile de proprietate intelectuală ale unităților elaboratoare asupra unor documentații de cercetare-proiectare, ele pot forma obiectul unor negocieri numai în măsura și în limitele în care în contractele încheiate la timpul lor au fost incluse clauzele corespunzătoare. În general, este necesar ca, în contractele de cercetare sau / și de proiectare încheiate cu beneficiari direcți, institutele să aibă grija introducerii unor clauze care să delimiteze cât mai clar volumul, perioada și condițiile de utilizare a documentației care formează obiectul contractului, știut fiind că, la rest de condiții date, pentru o aceeași lucrare, în funcție de volumul, perioada și condițiile de aplicare, se pot negocia valori diferite ale contractului, redevențe diferite etc. Ulterior semnării contractului, orice fel de pretenții privind valorificarea suplimentară a unor drepturi de proprietate intelectuală sunt, practic, imposibil de satisfăcut.

 

          Din cadrul acțiunilor de promovare a invențiilor, desfășurate în România de către diferite organisme, inclusiv cele la a căror sprijinire, organizare și desfășurare executantul a participat, din însărcinarea MCT, în cadrul prezentei teme, se desprinde constatarea - de altfel, cunoscută - a unei mari disproporții între oferta de invenții și cerere.

          Situația este agravată de faptul că, în multe cazuri, ofertanții (inventatorii) acordă prea puțină importanță analizei posibilelor implicații tehnice privind comportarea în timp, fiabilitatea, uzura, problemele tehnice ce pot apărea în procesul de fabricație sau de utilizare etc.; prezintă calcule sau estimări economice foarte optimiste privind costurile de fabricație sau / și de exploatare; insistă asupra unor probleme de ingeniozitate principială, nereușind să explice în mod inteligibil, pentru un potențial beneficiar, esența și parametrii invenției.

          Având în vedere cele enumerate, este utilă, pe de o parte, o activitate de școlarizare și educare a celor în cauză, privind modul în care să-și promoveze creațiile realizate, iar pe de altă parte - constituirea unui corp de profesioniști, “Agenți de transfer de tehnologie”.

 

          În continuare, în lucrare se analizează în detaliu și se propun soluții la unele probleme ce decurg din Ordonanța nr. 25/1995,  privind reglementarea organizării și finanțării activității de cercetare-dezvoltare; în principal, art. 22, în care se prevede: “Rezultatele științifice ale cercetărilor, precum și tehnologiile, procesele tehnologice noi, know-how, obiectele fizice achiziționate sau realizate pe parcursul derulării contractelor finanțate din fonduri publice aparțin executantului și se înregistrează în patrimoniul acestuia, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel.”

          Trecând în revistă variantele admise de Legea nr. 15/1994 pentru stabilirea valorii de înregistrare în patrimoniu, în lucrare se propune ca, de regulă, pentru rezultatele obținute în cadrul contractelor de cercetare finanțate din fonduri publice, înregistrarea în patrimoniu să fie făcută pe baza unor “propuneri făcute de specialiști” și cu aprobarea adunării generale a asociaților, respectiv a consiliului de administrație pentru regii autonome. Aceste propuneri să aibă în vedere valoarea de piață a rezultatelor științifice respective, care poate fi mai mare sau mai mică decât costurile temei de cercetare respective, “ținând seama de valoarea mijloacelor fixe cu caracteristici identice sau similare”.

          Propunerile pot fi incluse în raportul de valorificare și condiționate de aprobarea acestuia.

 

          În ceea ce privește stabilirea modului de amortizare, elaboratorul prezentei lucrări consideră că, în principiu, pentru toate categoriile de rezultate enumerate în art. 22 al Ordonanței nr. 25/1995 nu ar trebui să se preleveze amortizare, deși pentru o astfel de soluție nu există suport legal. În caz contrar, amortizarea bunurilor înscrise în patrimoniu în baza art. 22 din Ordonanță va constitui un ajutor financiar sensibil pentru capitalizarea unităților de cercetare-dezvoltare; în mod deosebit - pentru constituirea fondului lor de dezvoltare. Cu atât mai mult, este necesar să nu se admită exagerări la evaluare, conform celor arătate mai înainte.

          Durata de amortizare (sau, în cazul în care se va hotărî că nu se va plăti amortizare - durata de menținere în patrimoniu) va putea fi stabilită pe baza art. 13 din Legea nr. 15/1994: “durata prevăzută pentru utilizarea de către agentul economic care le deține”.

 

          Privind operaționalizarea (intrarea în vigoare) a prevederilor art. 22 din Ordonanță, date fiind actualele prevederi ale contractelor încheiate pe anul 1995 de Ministerul Cercetării și Tehnologiei, se întrevăd două variante: Varianta 1. Art. 22 din Ordonanța nr. 25/1995 nu se aplică în 1995, iar pentru 1996, în contracte nu se va mai face specificarea respectivă, sau se va preciza că situația rezultatelor obținute în cadrul contractului se reglementează în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 25/1995, art. 22. Varianta 2. La toate contractele (sau la contractele la care este cazul) se întocmește un act adițional, prin care alin. g) din art. 8 se înlocuiește cu o trimitere la Ordonanța nr. 25/1995, art. 22.

 

          Fiecare categorie de rezultate ale cercetării-dezvoltării pune unele probleme specifice, din punctul de vedere al înregistrării în patrimoniu: rezultatele științifice, tehnologiile, procesele tehnologice noi, know-how, obiectele fizice. Sunt, de asemenea, analizate drepturile de proprietate industrială: brevetele de invenție, desenele și modelele industriale ș.a., categorie care nu este explicitată în Ordonanța nr. 25/1995, dar este inseparabilă de cele tratate.

          În lucrare sunt comparate, cu argumente și implicații, două variante, conform cărora “rezultatele științifice ale cercetărilor, precum și tehnologiile, procesele tehnologice noi, know-how, obiectele fizice ... realizate pe parcursul derulării contractelor” nu includ sau includ și drepturile de proprietate industrială și intelectuală aferente, adică brevetele de invenție  și celelalte.

          În mod corespunzător, se vehiculează (și există susținători și adversari pentru) soluții de genul: “toate brevetele (finanțate din fonduri publice) aparțin MCT” și, respectiv, “toate brevetele (finanțate din fonduri publice) aparțin executanților”. În lucrare se arată că nici una dintre aceste două soluții extreme, aplicate în mod absolut și generalizat, nu sunt acceptabile. Fiecare variantă satisface anumite doleanțe și interese și contravine altora: a) întărirea unităților de cercetare-dezvoltare, creșterea patrimoniului lor; b) cointeresarea unităților în crearea de soluții corespunzătoare exigențelor de noutate recunoscute internațional (brevetabile); c) asigurarea condițiilor pentru ca realizările obținute prin finanțare din fonduri publice să poată fi valorificate în interesul public.

          Admițând că toate cele trei categorii de interese enunțate sunt corecte și legitime, trebuie adoptată o soluție de compromis, care să răspundă, în măsură rezonabilă, tuturor acestor trei categorii de interese. Lucrarea propune mai multe variante de astfel de soluții de compromis:

 

          Varianta 1. Brevetele de invenție realizate în cadrul contractelor de cercetare finanțate din fonduri publice aparțin executantului, care este, însă, obligat la licență gratuită neexclusivă, limitată în timp, la dispoziția finanțatorului (similar cu soluția adoptată în cadrul Uniunii Europene).

          Varianta 2. Brevetele de invenție realizate în cadrul contractelor de cercetare finanțate din fonduri publice aparțin unui organism de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Cercetării și Tehnologiei[6], iar executantul are drept la licență gratuită neexclusivă, nelimitată în timp, pentru valorificare în interes propriu și are drept la un procent determinat (30%, de exemplu) din veniturile care vor fi realizate prin valorificarea brevetelor. Executantul are drept de inițiativă pentru valorificarea brevetelor, cu acordul titularului, revenindu-i un procent sporit (de exemplu, 60%) din veniturile ce vor fi realizate prin valorificarea brevetelor ca urmare a demersurilor sale.

          Varianta 3. Brevetele realizate din inițiativa executantului, în cadrul contractelor de cercetare finanțate din fonduri publice, aparțin executantului, care este obligat să verse organismului prevăzut la art. 14 din Ordonanța nr. 25/1995 un procent (de exemplu, 15%) din veniturile realizate prin valorificarea brevetelor.

 

          Se propune beneficiarului ca problemele analizate și variantele de soluții elaborate în cadrul lucrării să fie luate în considerare cu prilejul elaborării, de către Ministerul Cercetării și Tehnologiei, a metodologiilor și a modalităților de aplicare a prevederilor Ordonanței nr. 25/1995.

 


SCIENTCONSULT S.R.L.

 

 

 

 

NOTĂ PE PARCURS

 

PRIVIND SITUAȚIA ACTUALĂ A PROBLEMATICII

PROPRIETĂȚII INTELECTUALE


(Extrase)

 

                1. Există un cadru juridic în vigoare pentru problemele de proprietate industrială: invenții (Legea nr. 64/1991), desene și modele industriale (Legea nr. 129/1992), mărci (Legea nr. 28/1967), fiecare - cu regulamente de aplicare aprobate prin hotărâri de Guvern.

 

          2. Legea (așteptată - elaborată de Ministerul Culturii) a drepturilor de autor se referă la creațiile cultural-artistice, științifice ș.a. Lucrările științifice intră însă aici numai sub aspectul de drepturi de publicare, editare, prezentare, multiplicare, copiere etc. Ea include, conform uzanțelor internaționale, și protejarea programelor de calcul.

          Codul penal român actual nu incriminează plagiatul.

          Legea drepturilor de autor nu are tangență cu problematica utilizărilor (aplicațiilor) industriale. Nu trebuie așteptată Legea drepturilor de autor pentru a rezolva problematica proprietății industriale, în cadrul legislativ existent și suficient.

 

          3. Pentru know-how nu există și nu poate exista protecție legală, alta decât secretul de serviciu, organizat la nivel de firmă.

          Unele aspecte sunt protejate prin Legea combaterii concurenței neloiale, nr. 11/1991.

 

          4. Atât Legea brevetelor de invenție nr. 64/1991, cât și Legea desenelor și modelelor industriale nr. 129/1992, lasă problema proprietății industriale la latitudinea părților contractante, prin stabilirea clauzelor contractuale; “În lipsa unei prevederi contractuale contrare, dreptul aparține ... “ etc.

          Deci, ceea ce lipsește pentru proprietatea industrială nu sunt legi, ci:

          - reguli, uzanțe, stabilite la nivelul părților contractante,

          - cunoașterea legislației existente și abilitatea de negociere a drepturilor, în limitele - foarte largi - permise de legislație. Aceasta este și practica internațională.

 

          6. Decizia necesară este o decizie politică, fiind în cauză relația centralism / libertatea unităților, constituirea patrimoniului de proprietate industrială în mod centralizat sau prin întărirea unităților de C&D.

 

          .......................

 

          7. Din punctul de vedere al proprietății industriale și intelectuale, actualele prevederi din contractele de cercetare ale MCT necesită amendare: ele fac o simplă trimitere la Legea 64/1994, iar aceasta prevede doar că, în lipsa unei clauze contrare, dreptul la brevet aparține unității “care a comandat cercetarea”. Or, poziția MCT este de “unitate care a finanțat cercetarea”, ceea ce, cu puține excepții, nu este identic cu “unitatea care a comandat cercetarea”. Nu există nici o reglementare care să facă implicită această identitate.

 

          8. MCT nu poate fi gestionarul tuturor invențiilor și al tuturor realizărilor fizice obținute în contractele de cercetare, deoarece aceasta ar necesita un aparat birocratic foarte mare. Implicarea ca potențial titular al brevetelor implică, de asemenea, conform legislației în vigoare, responsabilități cu termene foarte strânse pentru a da curs unor propuneri de invenții (60 zile), fără de care drepturile se pierd, trecând asupra inventatorului - persoană fizică.

          A obliga autorii și institutele la cesiune obligatorie către MCT, ulterioară obținerii brevetelor, ar reprezenta un centralism mai acut decât în regimul anterior, când numai autorii erau obligați să cesioneze institutelor, dar acestea statului - nu (cu excepția invențiilor cu rol în apărarea națională).

 

          9. Totuși, MCT nu poate lăsa drepturile de titular exclusiv la discreția institutelor, pentru lucrări care au fost finanțate din fonduri publice, deoarece se poate ajunge la situația în care un institut, devenit titular pentru o invenție, să blocheze aplicarea în practică a unui program complex, prin pretenții exorbitante pentru dreptul de folosință exclusivă a obiectului invenției.

          De aceea, în unele țări, precum și în cazul contractelor de cercetare finanțate de Uniunea Europeană, se stipulează că titulari ai drepturilor de proprietate industrială sunt executanții, ”cu obligația să folosească invențiile în conformitate cu interesul general”, iar finanțatorul are drept la o licență gratuită neexclusivă nelimitată (se pare, pe termen limitat). În acest fel, finanțarea din fonduri publice devine stimulativă pentru unitățile elaboratoare, care își pot acumula un stoc (patrimoniu) de drepturi de proprietate industrială, pe care să le comercializeze apoi, fără a dăuna intereselor generale.

 

          10. Problema drepturilor de proprietate industrială și intelectuală în contracte este o problemă de preț și de negociere. Pentru o aceeași lucrare, dacă drepturile rămân nelimitat ale elaboratorului, trebuie să se plătească mai puțin, iar dacă drepturile elaboratorului sunt îngrădite - trebuie să i se plătească mai mult. Se constată o contradicție cu practica actuală, de a se prevedea plata contractelor la nivel de postcalcul + profit în cotă fixă 10%,  indiferent de valoarea creației și de drepturile de proprietate industrială ce rămân elaboratorului după încheierea lucrării.

 

          ................................

 

 

 

01.03.1995

 

Faza următoare

 

Înapoi proprietate intelectuală                                   Înapoi



[1] Contract 411 C/1994, faza A4.1.

 

[2] În continuare, în prezenta lucrare se va scrie “brevete” înțelegând “brevete de invenție, desene și modele industriale și alte drepturi de proprietate industrială”. Trimiterilor la Legea nr. 64/1991 li se pot asocia trimiteri echivalente la Legea nr. 129/1992).

 

[3] Termenul “procedeu” din Legea nr. 61/1991 este echivalent, sau cel puțin corespunzător, cu cel de “proces tehnologic” din Ordonanța nr. 25/1995.

 

[4] Organismul care urmează să fie înființat în baza art. 14 din Ordonanța nr. 25/1995

 

[5] Pentru că, evident, cel căruia i se solicită să aloce fonduri trebuie să poată aprecia realismul și riscurile soluției, precum și potențialul ei de a produce profit, șansele de piață etc.

[6] Organismul care urmează să fie înființat în baza art. 14 din Ordonanța nr. 25/1995