Criterii şi metodologie de evaluare

a unităţilor de C&D

(1995)

Lucrările au fost comandate şi finanţate de Ministerul Cercetării şi Tehnologiei

Criterii de evaluare

a unităţilor de C&D de interes public

Include: Criterii de performanţă managerială

V. şi: Despre atestarea uităţilor de C&D private

V. şi modulul de curs Analiza Diagnostic

V. şi modulul de curs Instituţia Publică de Cercetare

Responsabil lucrare,

Ing. Mircea Popescu

Elaboratori:

(în ordine alfabetică)

Ing. Sanda Felea, Cerc. şt. pr. Steliana Sandu (Partea I)

Ing. Mircea Popescu (Partea a II-a)

Dr. ing. Ulrich Wiener (Partea a III-a, 2)

Contribuţii:

(în ordine alfabetică)

Ing. Ana Duma

Dr. ing. Mario Duma

Dr. ing. Ion Stănciulescu

Procesare:

Ec. Nelu Achim

Liliana Rila

© SCIENTCONSULT, iunie 1995

Cuprins

.... Introducere. Obiectul lucrării ................................................................................................. 3

PARTEA I

Unităţi de C&D în unele ţări europene

1.. Privire de ansamblu................................................................................................................ 5

2.. Unităţi de C&D în Danemarca...................................................................................... 17

2.1 Date privind volumul activităţii de C&D................................................................. 17

2.2 Unităţi de C&D.................................................................................................... 18

3.. Unităţi de C&D în Suedia............................................................................................. 26

3.1 Date privind volumul şi sursele de finanţare

ale activităţii de C&D............................................................................................ 26

3.2 Unităţi de C&D.................................................................................................... 28

4.. Unităţi de C&D în Ungaria........................................................................................... 31

4.1 Date privind volumul şi sursele de finanţare

ale activităţii de C&D......................................................................................... 31

4.2 Unităţi de C&D.................................................................................................. 35

5.. Unităţi de C&D în Spania............................................................................................. 38

5.1 Date privind volumul activităţii de C&D........................................................ 38

5.2. Unităţi de C&D .......................................................................................... 38

6.. Unităţi de C&D în Cehia şi Slovacia ............................................................................ 42

7.. Unităţi de C&D în Australia ......................................................................................... 46

Bibliografie............................................................................................................................... 48

PARTEA a II-a

Criterii de evaluare a unităţilor de C&D

în vederea selectării şi funcţionării

unităţilor de C&D de interes public

1.. Premise............................................................................................................................... 51

2.. Elemente definitorii privind interesul public şi instituţiile publice

.... în domeniul C&D................................................................................................................. 53

3.. Relaţii specifice între sectorul C&D şi sistemul economico-social general............................... 56

4.. Tipuri de informaţii generale utilizabile în evaluarea

.... unităţilor de C&D în sensul selectării şi funcţionării................................................................ 59

5.. Criterii de evaluare a unităţilor de C&D (structurarea pe niveluri de abordare)....................... 64

5.1. Criterii de evaluare a unităţilor de C&D

...... pentru departajare şi preferinţă în vederea

...... stabilirii oportunităţii de selectare ca instituţie de interes public........................................ 67

5.2. Criterii de evaluare a unităţilor de C&D

...... în vederea selectării şi funcţionării ca instituţie de interes public....................................... 69

5.3. Criterii de evaluare a unităţilor de C&D

...... în vederea acreditării ca instituţie de interes public.......................................................... 73

6.. Recomandări privind utilizarea criteriilor de selectare şi funcţionare

.... a unităţilor de C&D ca instituţii de interes public.................................................................. 75

7.. Concluzii la partea a II-a. Valorificare ................................................................................. 78

PARTEA a III-a

Complemente

1.. Consideraţii privind criterii corespunzătoare diferitelor categorii de unităţi de C&D ............... 83

2.. Criterii de performanţă managerială în specificul unităţilor de C&D ....................................... 85

.... Sinteză. Concluzii generale................................................................................................... 87

Probleme conexe şi opţiuni, rezultate din dezbaterile şedinţei lărgite

a comisiei de avizare a lucrării.............................................................................................. 90

Introducere. Obiectul lucrării

În cadrul temei de cercetare-dezvoltare “Criterii şi metodologie de evaluare a unităţilor de C&D”, prezenta fază 1 pe anul 1995 este intitulată “Criterii de evaluare a unităţilor de C&D”. Prin contract, este specificat că aceste criterii de evaluare vor fi:

- în vederea selectării şi funcţionării instituţiilor de C&D de interes public,

- pentru departajare şi preferinţă pentru diferite categorii de unităţi de C&D,

- în vederea acreditării instituţiilor de C&D de interes public,

- pentru stabilirea performanţei manageriale în specificul unităţilor de C&D.

Obiectivele temei se plasează în sfera pregătirii aplicării Legii privind organizarea activităţilor de cercetare şi dezvoltare, aflată în analiza forurilor legislative, proiect în care instituţia de C&D de interes public ocupă un loc important.

Documentaţia fazei cuprinde:

- o trecere în revistă a situaţiei instituţionale (la nivelul unităţilor de C&D) în câteva ţări dintre cele pentru care s-a putut obţine material documentar, ţări cu care România se poate compara sub aspectul dimensiunilor;

- criteriile în vederea selectării, funcţionării, departajării, preferinţei şi acreditării instituţiilor de C&D de interes public;

- consideraţii privind criterii corespunzătoare altor categorii de unităţi de C&D;

- criterii privind stabilirea performanţei manageriale în specificul unităţilor de C&D.

PARTEA I

Unităţi de C&D în unele ţări europene

1. Privire de ansamblu

Pe baza unei cercetări documentare care a cuprins, în cadrul prezentei faze, lucrări elaborate de OECD (Organization for Economic Cooperation and Development - Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare), precum şi alte lucrări recente, în cele ce urmează se prezintă diferitele tipuri de unităţi ce realizează lucrările de cercetare-dezvoltare din cadrul sistemelor naţionale de C&D din unele ţări europene.

Lucrările de C&D sunt realizate, în principal, în învăţământul superior, în institute şi agenţii publice (guvernamentale) şi în întreprinderi.

În general, învăţământul joacă un rol important în realizarea cercetărilor fundamentale şi aplicative.

Dezvoltarea experimentală se realizează, în mod preponderent, în cadrul întreprinderilor. În instituţiile şi agenţiile guvernamentale, se realizează în mod echilibrat atât cercetări, cât şi dezvoltări experimentale.

În unele ţări, ca de exemplu în Austria [5], Ungaria [2], Cehia şi Slovacia [7], activitatea de cercetare se desfăşoară şi de către institutele de cercetări ale Academiilor Naţionale. Aceste institute academice au, în cadrul sistemelor naţionale de C&D, un rol asemănător cu cel al unităţilor de cercetare din învăţământul superior.

În analizele făcute de către experţii OECD se recomandă, fie stabilirea unei delimitări de profil între cercetarea academică şi universitară [5], fie creşterea gradului de cooperare până la integrarea acestor două tipuri de instituţii [2; 7].

În tab. 1.1 se prezintă, comparativ, evoluţia între 1990 şi 1993 a cheltuielilor pentru C&D finanţate de guvern şi efectuate în sectorul public. Ponderea cheltuielilor de C&D efectuate în învăţământul superior şi unităţi guvernamentale de C&D în 1993 este prezentată, comparativ, în tab. 1.2.

Tabelul 1.1 Cheltuieli pentru C&D finanţate de guvern şi efectuate în sectorul public

	PNB capita	Ponderea cheltuielilor brute interne pentru C&D finanţate de guvern	Ponderea cheltuielilor pentru C&D efectuate în sectorul public (instituţii guvernamentale şi de învăţământ superior)
	1990 $	1990 %	1990 %	1993 %
Australia	-	54,5	57,0	-
Austria	-	44,3	39,9	-
Belgia	-	27,6	23,5	-
Canada	-	44,0	44,1	47,3
Danemarca	26.510	46,8	43,0	40,8
Finlanda	-	35,3	37,5	43,0
Franţa	22.630	48,2	38,7	-
Germania	23.360	34,1	27,6	32,2
Grecia	-	68,9	77,7	73,5
Irlanda	-	65,8	79,2	78,5
Islanda	-	29,0	37,5	36,4
Italia	20.790	51,5	41,6	45,6
Japonia	-	16,1	20,2	27,5
Olanda	20.850	41,8	41,6	49,6
Noua Zeelandă	-	61,3	68,2	-
Norvegia	26.280	51,1	42,1	49,4
Portugalia	-	66,1	67,1	70,5
Spania	14.230	46,8	41,5	46,7
Suedia	27.500	38,4	36,8	31,1
Elveţia	36.730	22,6	24,2	-
Turcia	-	71,4	79,2	-
Regatul Unit	18.100	35,8	28,7	36,1
SUA	-	47,1	17,0	32,0

Sursa: Datele pentru 1990 din Main Science and Technology Indicators, OECD, Paris, 1993

Datele pentru 1993: calcule pe baza The European Report on Science and Technology Indicators, 1994

Tabelul 1.2 Ponderea cheltuielilor de C&D efectuate

în învăţământul superior şi unităţi guvernamentale în 1993

	Învăţământ superior	Unităţi guvernamentale
Danemarca	22,20	18,60
Germania	16,60	15,60
Grecia	33,90	39,60
Spania	26,20	20,40
Irlanda	31,89	14,55
Italia	22,53	23,09
Olanda	27,09	22,52
Portugalia	31,50	39,00
Anglia	16,90	19,22
Finlanda	21,61	21,33
Islanda	30,96	47,61
Norvegia	29,60	19,80
Suedia	26,70	4,40
Canada	25,70	21,70
SUA	16,90	15,00
Japonia	13,30	14,20

Sursa: Calcule pe baza The European Report on Science and Technology Indicators 1994

Datele din tabelele 1.1 şi 1.2, relevă următoarele concluzii:

1. Există o foarte mare diversitate între ţări atât în privinţa contribuţiei financiare guvernamentale la susţinerea activităţii de C&D la nivel naţional, cât şi a contribuţiei instituţiilor publice (guvernamentale şi de învăţământ superior), la efectuarea C&D .

Dispersia între ţări este deosebit de mare; valoarea minimă a ponderii cheltuielilor bugetare este de 16,1% (Japonia), iar cea maximă de 71,4% (Turcia), în timp ce sectorul public cheltuie minim 17% din totalul cheltuielilor C&D, în SUA, şi maximum 79,2%, în Turcia.

2. Nu în toate cazurile, fondurile bugetare alocate activitătii de cercetare sunt cheltuite exclusiv în instituţii publice şi invers, instituţiile publice nu sunt finanţate exclusiv din surse bugetare.

De pildă, cheltuielile efectuate în instituţiile publice au fost superioare, în 1990, volumului fondurilor guvernamentale în Australia, Canada, Finlanda, Grecia, Islanda, Japonia, Noua Zeelandă, Portugalia, Elveţia, Turcia.

În cazul Austriei, Belgiei, Danemarcei, Franţei, Germaniei, Italiei, Olandei, Norvegiei, Suedie, Regatului Unit, SUA, (cu deosebire în ultimele două ţări), ponderea cheltuielilor C&D finanţate din surse guvernamentale este superioară celei a cheltuielilor din instituţii publice de C&D.

3. În majoritatea ţărilor cuprinse în tabelul 1.2, învăţământul superior deţine o pondere mai mare, comparativ cu instituţiile de cercetare guvernamentale, în totalul cheltuielilor de C&D din 1993.

4. În perioada 1990-1993, s-a manifestat o tendinţă de creştere a ponderii cheltuielilor de cercetare-dezvoltare efectuate în sectorul public, în ţări ca: Finlanda, Canada, Germania, Olanda, Italia, Japonia, Islanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Regatul Unit, SUA.

În ceea ce priveşte activitatea de C&D din învăţământul superior constituit, în majoritatea ţărilor analizate, în special din unităţi publice, nu există deosebiri structurale esenţiale între diferitele ţări. În toate cazurile, activitatea de cercetare este integrată cu cea didactică, acestă soluţie fiind considerată deosebit de fructuoasă prin prisma experienţei colective a OECD.

În tabelul 1.3 se prezintă, comparativ, volumul activităţii de C&D în învăţământul superior, în diferite ţări ale OECD, exprimat în procente din PIB şi în procente din cheltuielile totale pentru C&D [2].

Tabelul 1.3 Cheltuielile de C&D din învăţământul superior în 1989

Ţara	Procente din totalul cheltuielilor de C&D	Procente din PIB
Germania	14,1	0,41
Australia (1988)	25,6	0,31
Austria	34,9	0,44
Belgia	17,9	0,30
Canada	25,4	0,34
Danemarca	24,8	0,38
Spania	20,8	0,16
SUA	15,3	0,43
Finlanda	19,3	0,35
Franţa	14,9	0,35
Grecia	35,3	0,16
Irlanda	19,0	0,16
Islanda	25,6	0,26
Italia	19,8	0,25
Japonia	12,5	0,35
Norvegia	24,0	0,44
Noua Zeelandă	22,1	0,21
Olanda	21,4	0,46
Portugalia (1988)	34,0	0,17
Anglia	15,4	0,35
Suedia	29,6	0,82
Elveţia	19,9	0,57
Turcia	62,5	0,09
Iugoslavia	17,4	0,16
Ungaria	45,3	0,33

În toate ţările există un sector public (guvernamental) de C&D. În acest sector există diferenţe semnificative între ţări, privind importanţa relativă a sectorului în sistemul de C&D, precum şi privind structura institutelor şi a agenţiilor guvernamentale existente.

Din punct de vedere al importanţei relative a sectorului guvernamental (institute şi agenţii guvernamentale, exclusiv învăţământul superior), ţările OECD se situează în patru grupe (datele utilizate se referă la anul 1985) [7].

În cazul Japoniei, Belgiei, Austriei şi, în special, al Suediei şi Elveţiei, dimensiunile sectorului guvernamental sunt mici, reprezentând mai puţin de 10% din cheltuielile totale pentru C&D.

În cadrul celei de a doua grupe de ţări, care include SUA, Germania, Olanda şi Norvegia, cheltuielile în sectorul public de C&D se încadrează între 12 şi 20% din cheltuielile totale de C&D, ceea ce reprezintă o pondere semnificativă, deşi mai mică decât a cheltuielilor de C&D în învăţământul superior.

Pentru grupul cel mai mare de ţări (Franţa, Anglia, Italia, Canada, Spania, Iugoslavia, Danemarca şi Finlanda), partea sectorului public din cheltuielile de C&D este cuprinsă între 20% şi 30% şi este mai mare decât partea utilizată pentru C&D în învăţământul superior, dar este, totuşi, mai mică decât cea din sectorul întreprinderilor.

În ultimul grup de 4 ţări (Australia, Grecia, Noua Zeelandă şi Islanda), sectorul public este de departe cel mai mare din sistemul de C&D, reprezentând 40% din totalul cheltuielilor de C&D.

În toate ţările, chiar şi în cele cu un sector public foarte redus, ca exemplu Suedia [3], în activitatea de C&D există unităţi publice de cercetare. Acestea sunt fie destinate realizării activităţii de C&D necesare unor ministere pentru fundamentarea reglementărilor şi legilor şi pentru monitorizarea în domenii ca: protecţia mediului, sănătate, meteorologie etc, fie pentru realizarea unor programe de interes special (apărare, energie, fizică atomică, cercetări spaţiale, investiţii în infrastructură etc), fie pentru satisfacerea necesităţilor de C&D ale unor sectoare fragmentate ale economiei, în care multitudinea de unităţi economice mici nu îşi pot satisface prin efort propriu aceste necesităţi (agricultură, zootehnie, întreprinderi industriale mici şi mijlocii).

În ţările în care sectorul public al activităţii de C&D este mai dezvoltat, unităţile publice de cercetare sunt prezente în toate ministerele sectoriale şi uneori la nivel naţional (profil multinaţional), unele dintre acestea fiind de mari dimensiuni [1; 4; 6].

Pentru a asigura folosirea eficientă a efortului naţional necesar în domeniul de C&D şi eliminarea unor dificultăţi constatate în funcţionarea unităţilor publice de C&D, în ultimul deceniu s-a desfăşurat o amplă analiză a rolului, sarcinilor şi modului de funcţionare a lor. Acesta a condus, pe de o parte, la elaborarea unor soluţii de perfecţionare a unităţilor publice de C&D [7], precum şi, în unele ţări, la creşterea ponderii unor soluţii alternative de organizare a activităţii de C&D controlate de către stat.

Principalele direcţii de perfecţionare a unităţilor publice de C&D se refereau la [7]: formularea obiectivelor şi orientărilor specifice pentru fiecare dintre unităţile publice de C&D, modurile de finanţare a acestora (diminuarea ponderii finanţării instituţionale de bază, dezvoltarea finanţării prin programe, creşterea ponderii finanţării prin contracte), participarea utilizatorilor la stabilirea activităţilor şi autonomia de gestiune.

Ca soluţii alternative care să permită, pe de o parte, păstrarea controlului de stat şi, pe de altă parte, să utilizeze eficienţa managerială specifică sectorului privat şi, în unele cazuri, contribuţia privată la finanţarea lucrărilor, sunt utilizate, în unele ţări, următoarele tipuri de activităţi de C&D: unităţi de C&D mixte (co-operative), unităţi de C&D non-profit, unităţi mari de C&D organizate în cadrul unor grupuri industriale cu capital de stat sau mixt, de exemplu în Austria [5] şi Suedia [3].

Institutele de C&D mixte (co-operative) se bazează pe participare în comun a statului şi a unui grup de întreprinderi la finanţarea unor cercetări de interes comun.

Ele sunt organizate pe baza unei convenţii, care defineşte un program de cercetare şi un buget multi-anual (subliniere SCIENTCONSULT), pentru realizarea acestuia. Programul de cercetare este realizat în comun, de către institut şi companiile interesate.

Unităţile de C&D non-profit funcţionează, în multe ţări, în toate domeniile activităţii de C&D (de exemplu în Austria [5], Danemarca [1], SUA [7]). Ele îmbină o finanţare publică totală sau parţială, un anumit nivel de control al societăţii asupra politicilor urmate, o independenţă operaţională suficient de mare şi alte avantaje, cum ar fi, de exemplu, scutirea de impozite.

Problema cercetării în interes public este tratată în ultimii ani, atât în teoria, cât şi în practica diferitelor ţări, atât cu economie de piaţă dezvoltată, cât şi aflate în tranziţie, mult mai nuanţat şi mai flexibil, constatându-se, în general, o mutaţie sensibilă a accentelor de la “instituţii publice sau guvernamentale”, spre “domenii ştiinţifice” şi “programe de cercetare-dezvoltare” de interes public. Aceste schimbări se reflectă cel mai pregnant în preponderenţa finanţării programelor de C&D, în comparaţie cu finanţarea instituţională a C&D, mecanism adoptat în programele de reformă ale multora dintre ţările aflate în prezent în tranziţia spre economia de piaţă.

În multe ţări occidentale, programele naţionale de cercetare sunt finanţate multianual (3, 5 sau 8 ani) din surse multiple, guvernamentale şi neguvernamentale, fiind în competenţa organismelor responsabile cu politica ştiinţei şi tehnologiei să ofere soluţii şi mecanisme pentru stimularea firmelor să susţină aceste programe (care, de regulă, servesc şi interesele lor).

Instituţiile publice de cercetare sunt create cu un rol bine definit, de susţinere a acestor programe sau a unor cercetări indispensabile, care nu pot avea alte surse de finanţare.

Experienţele recente ale ţărilor dezvoltate sunt deosebit de relevante sub aspectul existenţei unor reţele de cercetare interinstituţionale pentru promovarea cercetării, în colaborare între echipe de cercetare din diferite instituţii publice, pe de o parte, şi dintre acestea şi instituţiile private, pe de altă parte. De pildă, în Belgia, în perioada 1987-1991, au funcţionat 14 asemenea reţele în cadrul programului “Polii de atracţie interuniversitară”, în domenii ca genetica, materialele noi, robotica şi optica, fiind finanţate pe o perioadă de 5 ani.

În Franţa, începând cu 1982 până în 1992, au funcţionat peste 24 de “grupuri de interes public” (groupement d’interet public), care au oferit un cadru de colaborare între actori din cercetare implicaţi în realizarea unor proiecte de cercetare. S-au creat, în acest scop, o serie de “corporaţii”, compuse din instituţii de C&D publice (cel puţin una), autorităţi locale şi firme, care au elaborat, în comun, programe din domenii prioritare ale ştiinţei ca: agronomia, computere science, medicină, ştiinţa materialelor.

În Irlanda, începând cu 1987 au apărut consorţii de cercetare, iar în toate universităţile şi colegiile s-au înfiinţat “industrial liaison offices”.

În Italia, Consiliul Naţional pentru Cercetare a elaborat şi finanţat, în perioada 1988-1993, 12 programe de cercetare, selectate din domenii prioritare ale economiei, precum şi o serie de alte câteva proiecte strategice.

În Olanda, programele de interes public finanţate după 1984-1987 până în prezent, privesc: stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii; tehnologii orientate spre afaceri - PBTs; programe de cercetare orientate spre inovare - IOPs.

Pentru stimularea firmelor private, să colaboreze la realizarea şi implementarea acestor programe, s-au acordat subvenţii reprezentând 50% din costul proiectelor realizate în domenii ca: tehnologia materialelor, biotehnologii, tehnologii informaţionale, tehnologia mediului etc.

În ceea ce priveşte programele orienate spre inovare, s-a urmărit crearea de reţele de cerectare între industrie şi universităţi, în domeniul tehnologiilor vitale pentru creşterea competitivitătii industriei olandeze. Programele au fost finanţate pe 8 ani, cu o evaluare intermediară la 4 ani.

Începând cu 1987, au demarat 4 programe naţionale pentru tehnologii, în 4 domenii cheie: tehnologia materialelor, biotehnologia, tehnologii medicale şi tehnologia informaţiei. Un astfel de progrma naţional constituie “o umbrelă”, care combină multiple instrumente startegice ca: PBTs şi IOPs, activităţi informaţionale, training, participări la programe internaţionale.

În Noua Zeelandă, s-a iniţiat în 1990, “Public Good Science Fund”, care finanţează numai cercetări care fac parte din programele de priorităţi în ştiinţă şi tehnologie, stabilite în comun de Ministerul Cercetării, Ştiinţei şi Tehnologiei, şi Fundaţia pentru Cercetare, Ştiinţă şi Tehnologie (organismul de finanţare), în anul 1992.

În iulie 1992, cele 4 institute de cercetare departamentale, existente în afara universităţilor, s-au reorganizat după principiul companiilor.

Guvernul este singurul acţionar, dar ele se pot angaja în relaţii de parteneriat cu firme din sectorul privat şi pot obţine venituri proprii.

Austria

În 1990, 89% din fondurile Guvernului Federal pentru C&D s-au cheltuit prin Ministerul Federal pentru Ştiinţă şi Cercetare care este responsabil cu finanţarea sectorului de învăţământ superior (învăţământ + cercetare) şi finanţarea unui mare număr de institue de C&D, atât publice, cât şi private. 74% din fondurile cheltuite în 1990 au fost direct sau indirect alocate universităţilor.

În Austria, universităţile sunt cele mai importante agenţii de cercetare. A avut loc o reformă organizaţională în domeniul cercetării extrauniversitare, în scopul intensificării legăturii cu institutele universitare.

Până în 1991, designated technology programs (programele tehnologice atestate), acopereau următoarele domenii: microelectronica şi tehnologia informaţiei; tehnologia mediului; materiale noi; biotehnologii şi inginerie genetică; finanţarea acestora se face în proporţie de sub 1% de la bugetul Ministerul pentru Ştiinţă şi Cercetare şi preponderent din alte surse, în special de la Fondul pentru Inovare şi Tehnologie.

Fondul pentru Inovare şi Tehnologie a apărut în noiembrie 1987 din banii încasaţi din vânzarea unor acţiuni guvernamentale din domeniul industriei electrice către sectorul privat.

Scopul său a fost susţinerea inovării tehnologice şi întărirea competitivităţii austriece pe pieţele internaţionale.

Intensificarea colaborării între ştiinţă şi industrie şi cooperarea internaţională sunt scopuri subsidiare ale acestui Fond. În 1990, acestui fond i s-au alocat 459 mil. şilingi care s-au cheltuit preponderent pentru susţinerea unor proiecte din cadrul unor programe tehnologice, îndeosebi în domeniul microelectronicii şi tehnologiei informaţiei. Un sprijin special s-a acordat noilor materiale, tehnologiei laserilor şi tehnologiilor mediului şi spaţiului.

O schemă specifică seed financing (finanţare “de sămânţă”), a fost elaborată pentru finanţarea unor întreprinderi de înaltă tehnologie.

În 1990, The Industrial Research Promotion Fund (1,1 mild. şilingi) a susţinut 529 de proiecte. Banca Naţională a Austriei a finanţat suplimentar proiecte recomandate de Fond, cu 108. mil. şilingi.

Pe domenii de cercetare, aceste proiecte au aparţinut: industriei electronice (18%) şi altor domenii prioritare din domeniul maşinilor unelte, tehnologiilor informaţionale, noilor materiale, farmaciei, tehnologiilor de protecţie a mediului.

S-a înfiinţat o infrastructură pentru instituţionalizarea transferului de tehnologii (în cadrul unor universităţi, centre de transfer, incubatoare şi alte servicii care să suporte IMM).

Bulgaria

Principalele instituţii în care se desfăşoară activitate de C&D sunt, în principal, ca şi în alte ţări est-europene, cele ale Academiei de Ştiinţe, ale institutelor de învăţământ superior şi cele de cercetare industrială^*), care, deşi reprezintă, în prezent, circa 50%, au o tendinţă certă de reducere numerică şi de transformare în organizaţii de service pentru activitatea de C&D.

Cheltuielile C&D s-au diminuat în ultimii ani ca pondere în PIB, fiind repartizate între principalele tipuri de institute de cercetare, după cum rezultă din datele de mai jos:

Cheltuieli de C&D pe tipuri de instituţii - în %
	1987	1992
Institutele Academiei Bulgare de Ştiinţe	18,7	18,2
Institute din Învăţământul Superior	8,1	22,8
Institute de Cercetare Industrială	71,2	50,8
Alte institute	2,0	8,2

Sursa: Institutul Naţional de Statistică, 1994

Ca şi în alte ţări, finanţarea cercetării industriale tinde să se efectueze cât mai mult din fonduri speciale, care înlocuiesc bugetul de stat.

Fondul Naţional pentru Cercetare apărut, în cadrul Ministerului pentru Ştiinţă şi Educaţie, este, în prezent, principalul organism de finanţare a cercetării în Bulgaria. El reprezintă o instituţie de stat independentă.

În perioada 1991-1993, din acest fond s-au finanţat 1679 proiecte, selectate în cadrul a 10 comisii de experţi pe domenii, şi o comisie specială pentru tinerii cercetători.

^{*) Din context, rezultă că este vorba de institute de C&D de profil industrial (persoane juridice distincte de întreprinderile industriale)}

Academia de Ştiinţă a Bulgariei este finanţată în proporţie de 78-92% în sistem instituţional. Sitemele de granturi şi finanţare pe proiecte sunt încă la început, ponderea lor fiind foarte redusă (5% în cazul finanţării pe proiecte).

Polonia

Ca şi în Ungaria, în Polonia, cu dificultăţile cele mai mari s-au confruntat, după 1990, cercetarea industrială şi activitatea de inovare, în cadrul căreia 15% din unităţile de cercetare şi 20% din personal s-au redus.

	1989	1991	1992
Unităţi de cercetare ale Academiei	81	75	81
Unităţi de cercetare industrială	297	296	252
Unităţi de cercetare ale Învăţământului Superior (inclusiv private)	92	117	124

Reforma sistemului de finanţare a ştiinţei şi tehnologiei, introdusă în 1990, a vizat reducerea ponderii finanţării din surse guvernamentale şi stimularea finanţării private, precum şi perfecţionarea sistemelor de evaluare.

Volumul fondurilor guvernamentale primite de fiecare institut, pentru o activitate de interes public, ca de pildă: sănătate, mediu, cercetare fundamentală etc, depinde de nivelul de performanţă evaluat de către Comitetul de Stat pentru Cercetare Ştiinţifică al Poloniei (KBN).

Unităţile cuprinse în grupa A au dreptul la granturi care acoperă 30% din nevoile activitaţii de bază, cele din grupa B - 20%, cele din grupa C - 10%, iar cele din grupa D - 0.

Unităţile de cercetare ale Academiei de Ştiinţe din categoria A sunt cotate remarcabil:

Rezultatul evaluării unităţilor C&D în 1992
	Unităţi de cercetare ale Învăţământului Superior		Unităţi de Cercetare ale Academiei		Unităţi de Cercetare Industrială		TOTAL
Categ.	Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%	Nr.	%
A	119	22,2	60	74,1	59	24,7	239	27,0
B	178	33,1	15	18,5	83	34,7	276	32,0
C	155	28,9	3	3,7	61	25,5	219	25,0
D	85	15,8	3	3,7	36	15,1	124	14,0
Total	537	100,0	81	100,1	239	100,0	858	100,0

Sursa: KBN, Warsaw [24]

Cheltuielile de cercetare-dezvoltare reprezentau atât în 1990, cât şi în 1992, 0,9% din PIB, iar cele guvernamentale 0,66%, faţă de 0,77% în 1991.

În anul 1992, 48% din cheltuielile C&D au fost alocate instituţional, 16% pentru proiecte de cercetare, 8% pe programe de C&D, 12% pentru investiţii, 2% pentru colaborare internaţională (Notă: å ¹ 100% în sursa originală).

Analizele efectuate de OECD pentru unele ţări în curs de tranziţie, Cehia şi Slovacia (1992) [7] şi Ungaria (1993) [2], elaborate de către Centrul de Cooperare cu economiile europene în curs de tranziţie (CCEET) al OECD, au surprins aceste ţări în cursul pregătirilor elaborăriii unor reforme în domeniul C&D. Ele prezintă situaţia moştenită în domeniu, dificultăţile întâmpinate şi recomandări ale experţilor OECD care, în ceea ce priveşte unităţile de C&D, sunt, în general, îndreptate în direcţia soluţiilor utilizate şi verificate în practica OECD şi discutate în prezentul capitol.

Desigur, reţeaua de unităţi de C&D din cadrul sistemelor naţionale are un caracter specific pronunţat, utilizează soluţii variate de organizare şi prezintă, de regulă, o mare complexitate.

Pentru exemplificare, în continuare, se prezintă sistemul de unităţi de C&D în şase ţări: Danemarca, Suedia, Ungaria, Spania, Cehia şi Slovacia, Australia.

2. Unităţi de C&D în Danemarca [1]

2.1 Date privind volumul activităţii de C&D

În Danemarca, la nivelul anului 1985, cheltuielile totale pentru activitatea de C&D erau de 8 miliarde de DKr şi reprezentau 1,25% din PIB-ul de 600 miliarde de DKr. Ponderea diferitelor sectoare în totalul activităţilor de C&D, la nivelul aceluiaşi an, este prezentată în tabelul 2.1

Tabelul 2.1 Personalul C&D (echivalent normă întreagă) şi

cheltuielile pe sectoare de realizare - 1985

Sectorul de	Personal de C&D (echivalent-normă întreagă)		Cheltuieli de C&D
realizare	Număr	%	Mil.DKr	%
Întreprinderi comerciale (Business enterprise)	11.000	55	4.250	55,25
Învăţământ superior	4.600	23	1.874	24,36
Institute publice	4.200	21	1.503	19,53
Institute private non-profit	200	1	65	0,85
TOTAL	20.000	100	7.692	100

Cheltuielile întreprinderilor comerciale pentru C&D sunt co-finanţate de către guvern prin diferite mecanisme. În aceste cheltuieli este inclusă şi activitatea de C&D realizată în reţeaua de institute de servicii tehnologice.

La nivelul anului 1989 [2], cheltuielile totale pentru activitatea C&D reprezentau 1,53% din PIB şi erau finanţate de către stat (45,5%), de către întreprinderi (48,8%) şi din străinătate (3,1%).

2.2 Unităţile de C&D

În Danemarca, activitatea de C&D se efectuează în trei categorii de instituţii total diferite ca statut de organizare, condiţii financiare şi scop primar.

Acestea sunt:

- Universităţi şi alte Institute de învăţământ superior

- Reţeaua de Institute de servicii tehnologice

- Centre de cercetare şi experimentare guvernamentale

Universităţile, centrele universitare şi colegiile de educaţie terţiară

Obiectivul principal al activităţii acestor instituţii este efectuarea de cercetare şi realizarea educaţiei superioare, până la cel mai înalt nivel.

Activităţile de C&D acoperă principalele discipline ştiinţifice şi dispune de un buget separat ce reprezintă cca. 40-50% din bugetul total.

Bugetul total pe 1987 pentru C&D, incluzând cheltuielile directe şi indirecte, se cifrează la 1,6 miliarde DKr. Din personalul total din activitatea de C&D de 4.592 (echivalent - normă întreagă), aproape 30% este dedicat ştiinţelor umaniste şi sociale.

Deoarece în instituţiile de învăţământ superior se cheltuieşte o parte importantă din totalul cheltuielilor de C&D, în cadrul politicii generale în domeniul ştiinţei s-a urmărit realizarea unor pârghii care să contribuie la creşterea cooperării dintre aceste instituţii şi sectorul industriei şi comerţului. Totuşi, serviciile plătite de clienţi şi contractele cu industria şi comerţul nu contribuie semnificativ în bugetele totale ale instituţiilor de învăţământ superior.

Cooperări mai puţin formale, în special în domeniul ştiinţelor naturale şi ingineriei, reprezintă o pondere ceva mai mare.

Reţeaua de Institute de servicii tehnologice

Obiective

Reţeaua de servicii tehnologice este constituită din Institute de C&D independente, non profit, neguvernamentale, dar acreditate de guvern. Activitatea acestora se bazează pe serviciile de C&D plătite de către clienţi şi este sprijinită de către guvern prin finanţare sau co-finanţare.

În cadrul specific al economiei Danemarcei, în care întreprinderile mici şi mijlocii au o pondere importantă, reţeaua de servicii tehnologice are ca scop asigurarea accesului acestora la informaţia, soluţiile, expertiza, consilierea şi alte servicii (analize, testări, experimentări, dezvoltări etc.), oferite de către activitatea de C&D desfăşurată de personal calificat, activitate pe care, datorită dimensiunilor lor mici, nu o pot susţine pe cont propriu.

Prin susţinerea şi sponsorizarea acestei reţele de instituţii tehnologice, guvernul urmăreşte promovarea dezvoltării activităţii întreprinderilor şi, în general, încurajarea folosirii optime a tehnologiilor, în special în cadrul întreprinderilor urbane mici şi mijlocii cu activitate de producţie sau care prestează servicii bazate pe tehnologii şi care sunt angajate în export sau concurează bunuri importate.

Componenţa

Reţeaua de institute tehnologice este constituită din 29 de unităţi dintre care două, şi anume Institutul Tehnologic de lângă Copenhaga şi Institutul Tehnologic Jutland din Aarhus, sunt cele mai importante. Aceste două institute au un caracter politehnic şi un spectru tehnic şi industrial larg.

Celelalte 27 de institute sunt mai specializate, fiecare activând într-un câmp tehnic şi/sau industrial mai limitat.

Reţeaua de institute tehnologice utilizează un total de 3.000 de angajaţi, din care 2.000 îl reprezintă personalul tehnic care cuprinde 1.100 ingineri şi alt personal cu calificare superioară. Restul îl reprezintă personalul administrativ şi colaboratori (part-time staff).

Din cele 2.000 de persoane cu calificare tehnică de specialitate, 800 lucrează în cele două institute mari (60% la Copenhaga şi 40% la Jutland). Patru din celelalte institute (Institutul Hidraulic Danez - Dansk Electronik Centralen, Institutul Danez pentru Tehnologii de topire) dispun de un personal tehnic cuprins între 100 şi 300 specialişti. Celelalte 23 de institute utilizează între 15-50 de specialişti, media fiind de 25. Jumătate din cele 1.100 persoane cu calificare superioară lucrează în cele două institute principale.

Finanţare

Cifra de afaceri anuală totală a reţelei de institute de servicii tehnologice este de 1.250 milioane DKr, din care cca. 1/3 (350-400 milioane DKr) este finanţată din surse guvernamentale. Din acestea, 175 de milioane DKr reprezintă alocaţii de bază, cca. 50 milioane DKr se acordă pentru reducerea taxelor de consultanţă pentru companiile mici (cu până la 50 de salariaţi), iar restul (cca. 10% din totalul subvenţiei de stat) este alocată în cadrul programelor de cercetare ale unor ministere (educaţie, agricultură, energie).

Plăţile efectuate de clienţi reprezintă cca. 2/3 din cifra totală anuală de afaceri. Cea mai mare parte a contractelor sunt încheiate cu întreprinderi industriale sau comerciale daneze.

Ca regulă generală, subvenţiile din surse neguvernamentale sunt foarte mici.

Aceste institute nu beneficiază de sprijin financiar important din fondurile alocate în cadrul unor programe de dezvoltare internaţionale. Câteva dintre institute lucrează pentru clienţi străini şi foarte puţine sunt foarte încărcate cu astfel de contracte. Cea mai mare parte dintre institute au contracte cu organele guvernamentale locale sau centrale.

Activităţi

Spectrul de activităţi al reţelei de servicii tehnologice cuprinde domeniile tehnologice majore ale industriei daneze, în care se poate constitui un grup de clienţi, viabil din punct de vedere financiar, pentru susţinerea unei activităţi de servicii de C&D.

În unele cazuri, baza clientelei (şi provocarea profesională) care a impus necesitatea asigurării unor servicii de C&D calificate pentru industria şi comerţul danez, a fost generată de activitatea clienţilor pe pieţe străine (în special pentru institutele din domeniul hidraulicii, al cercetărilor maritime, dar şi pentru institutele de tehnologie de topire - sectoare calde şi Electronik Centralen).

Baza materială necesară pentru două domenii industriale înguste (departamentul pentru tehnologia produselor din piele din Institutul Tehnologic şi Institutul Nordic de cercetări pentru Vopsele şi Cerneluri Tipografice) a fost asigurată prin sprijin financiar acordat în cadrul programelor nordice de cooperare.

În alte cazuri, baza materială pentru asigurarea unor servicii calificate a fost asigurată printr-un efort conştient de combinare a sectorului public şi privat într-un grup ţintă combinat. Un exemplu îl constituie Institutul pentru Calitatea Apei şi Institutul pentru Tehnologia Sunetului. Ambele acţionează ca laboratoare de referinţă pentru măsurarea poluării apei şi, respectiv, a poluării sonore.

O altă categorie de activităţi o constituie cele orientate sectorial, realizate inclusiv pentru multe întreprinderi mici. Aceste activităţi se desfăşoară în domeniul folosirii optime a noilor tehnologii (încercarea materialelor, meta-lurgie, coroziune, tehnologii în domeniul chimiei, iluminat, optică, ambalaje, transport), al managementului, al problemelor de control şi organizare legate de noile tehnologii, precum şi la probleme de standardizare.

În cadrul reţelei de servicii tehnologice funcţionează 15 centre regionale de informare tehnologică. Fiecare dintre acestea are 3 angajaţi cu funcţii ştiinţifice, a căror sarcină constă în efectuarea de vizite nesolicitate la întreprinderile din zonă pentru a acorda asistenţă tehnologică.

Organizarea şi legăturile cu Consiliul pentru Tehnologie

Institutele de servicii tehnologice acreditate sunt unităţi independente non-profit, ale căror regulamente de funcţionare prescriu desfăşurarea de activităţi orientate către susţinerea efortului de promovare a tehnologiilor industriale şi care prevăd reguli privind structura organizatorică a acestora, care să asigure funcţionarea lor în concordanţă cu obiectivul propus.

Fiecare institut este administrat de către un consiliu de conducere, constituit din membri provenind în general din industrie şi comerţ, institute de cercetare şi din administraţia publică. În cele două institute mari, consiliile de conducere sunt ajutate de comitete consultative departamentale, care se preocupă de probleme profesionale specifice sau de grupuri de clienţi. Dintre celelalte 27 de institute, 18 sunt institute ATV (Academia de Ştiinţe Tehnice), ceea ce înseamnă că regulamentele lor de funcţionare au fost aprobate de ATV, care are, de asemenea, membri în consiliile lor de conducere.

Responsabilităţile consiliilor de conducere ale institutelor acreditate privind activitatea desfăşurată sunt similare cu responsabilităţile consiliilor de administraţie ale companiilor private şi ale altor societăţi comerciale din sectorul particular.

În relaţia cu Consiliul pentru Tehnologie, institutele acreditate se bucură de o deplină libertate profesională şi comercială, în limitele condiţiilor stabilite prin reglementările generale stabilite de către Consiliul pentru Tehnologie şi ale aranjamentelor periodice convenite între fiecare institut acreditat în parte şi Consiliul pentru Tehnologie, cu prilejul acordării subvenţiilor de bază, care se acordă o dată la trei ani.

Prin reglementările generale, se prevede că fiecare institut aprobat trebuie, în principiu, să facă serviciile accesibile oricărei întreprinderi care are nevoie de ele. Se impune astfel, ca institute acreditate să îşi păstreze abilitatea de a servi un grup larg de clienţi şi să nu se poată dedica clienţilor individuali într-o astfel de măsură încât să prejudicieze acest obiectiv.

Condiţiile generale sunt specificate în cadrul Regulamentului BAR, care prevede şi o serie de măsuri administrative.

Astfel, aprobarea tarifelor se face de către Agenţia Naţională de Tehnologie, pe baza unei documentaţii de buget anual pentru fiecare institut acreditat în parte, în concordanţă cu subvenţiile alocate de către Consiliul pentru Tehnologie.

Prin Regulamentul BAR se specifică, de asemenea, tipurile de activităţi care pot fi finanţate din subvenţiile ordinare de bază. Acestea includ formarea şi dezvoltarea competenţei profesionale, dezvoltarea sferei serviciilor prestate, activităţi de asigurare a informaţiei şi contactelor profesionale necesare.

În scopul evaluării activităţii şi acodării subvenţiilor, reţeaua de institute acreditate este împărţită în 60 de unităţi instituţionale. Cele două institute mari sunt constituite din mai multe astfel de unităţi definite profesional (departamente). Alte institute constituie o singură unitate de analiză.

Subvenţiile se acordă pe 3 ani pentru fiecare dintre aceste unităţi, în urma unui proces de evaluare care se desfăşoară în fiecare an pentru 20 de unităţi instituţionale. Evaluarea se bazează pe raportul de activitate şi planul unităţii pentru următorii trei ani.

Pentru evaluare se utilizează următoarele criterii:

1. Relevanţa activităţilor tehnice curente

2. Abilitatea unităţilor de a se adapta la necesităţile grupurilor ţintă de clienţi, incluzând capacitatea de a-şi adapta serviciile lor, progreselor tehnologice şi industriale

3. Angajarea în cooperări cu alte institute din reţeaua de servicii tehnologice, precum şi cu alte organizaţii profesionale înrudite

Pentru verificare şi control, institutele acreditate prezintă rapoarte anuale de activitate.

Institute guvernamentale cu sarcini de cercetare

Aproape jumătate din activitatea de C&D finanţată de către guvern, se realizează ca cercetare sectorială sub autoritatea ministerelor.

Cercetarea sectorială are un rol considerabil în ansamblul sistemului de C&D, ea reprezentând experienţa daneză cea mai avansată şi, uneori, singura existentă într-un număr important de domenii tehnice.

Scopul principal al acestor instituţii sectoriale este de a contribui pe baze ştiinţifice solide la dezvoltarea sectorului respectiv, inclusiv prelucrarea de sarcini din domeniul de competenţă al ministerului căruia îi sunt subordonate.

Acest ultim tip de cercetări poate cuprinde activităţi de colectări de date, supraveghere sau producţie, care necesită colaborarea unor cercetători calificaţi.

Institutele sectoriale de cercetare pot participa, de asemenea, în conducerea unor proiecte de cercetare în afara sferei primare a ministerelor cărora le sunt subordonate.

În cadrul unui proces de ridicare a nivelului ştiinţific şi de perfecţionare a activităţii acestor institute, desfăşurat în Danemarca la sfârşitul anilor ‘80, Parlamentul danez a discutat şi a adoptat măsuri privind îmbunătăţirea calităţii cercetărilor sectoriale, cuprinzând: nominalizarea a 10 unităţi principale de cercetare sectorială, diferenţierea subvenţiilor alocate în subvenţii de bază şi subvenţii pentru programe, numirea de consilii de conducere independente, proceduri de numire în funcţii bazate pe calităţile ştiinţifice, drepturi care să permită angajaţilor să-şi exprime şi să-şi publice punctele de vedere şi reguli pentru obţinerea brevetelor.

Prin aplicarea acestor măsuri se urmăreşte:

1. creşterea nivelului de competenţă în managementul institutelor în scopul îmbunătăţirii posibilităţilor de folosire a cercetărilor ca un instrument activ în procesul de dezvoltare;

2. creşterea competenţei ştiinţifice a cercetătorilor prin participarea activă a institutelor la programe de formare şi perfecţionare a cercetătorilor, atragerea de personal calificat şi încurajarea cercetătorilor în îmbunătăţirea calificării proprii;

3. întărirea capacităţii de cercetare pe baza realocării subvenţiilor şi prin urmare, a posibilităţilor institutelor sectoriale de a realiza atât sarcinile stabilite de ministerele titulare, cât şi posibilităţile de preluare a unui volum mai mare de sarcini cu finanţare externă.

Sarcinile ce revin institutelor sectoriale diferă în mare măsură, în funcţie de sectorul de activitate, fapt care a condus la existenţa unei varietăţi de management.

Activitatea sectorială de C&D cuprinde, în principal, următoarele:

Cercetări şi lucrări experimentale coordonate de Ministerul Agriculturii

Cercetările din domeniu sunt efectuate în institute de cercetare proprii (dintre care principalele două - în domeniul culturilor şi economiei agrare şi al zootehniei), în departamente ale ministerului, având şi alte activităţi, precum şi în instituţii ce nu sunt direct subordonate ministerului.

Cercetarea agricolă reprezintă cca. 10% din efortul total de cercetare finanţat din fonduri guvernamentale, iar 90% din aceste fonduri sunt administrate prin Ministerul Agriculturii.

Institutele de cercetare ale Ministerului Agriculturii

Cercetările sunt realizate prin Institutul pentru Pescuit şi Cercetări Marine, cu subvenţii de bază de cca. 40 milioane de DKr şi prin Laboratorul de Cercetări amplasat la Universitatea Tehnică din Danemarca şi care face parte din Facultatea de Biologie a acestei Universităţi.

Laboratorul Naţional Riso

Este una dintre cele mai mari unităţi de cercetare din Danemarca, cu un buget total de peste 300 milioane de DKr şi un personal ştiinţific de peste 300 de cercetători.

Domeniul său de preocupări îl constituie tehnologiile energetice în sensul cel mai larg, de la energia eoliană la disciplinele fundamentale: chimie, fizică şi electronică.

Organizarea prezentă include, de asemenea, departamente de fizică medicală, construcţii, tehnologia informaţiei, agricultură, metalurgie, meteorologia şi analiza sistemelor. Se dezvoltă, de asemenea, cercetări în domeniul mediului înconjurător.

Cercetări din cadrul Ministerului Mediului

Activitatea de C&D este integrată cu alte sarcini de investigare, monitorizare, supraveghere şi administrare.

Institutul Naţional pentru Construcţii

Cercetările cuprind un sectru larg de preocupări în domeniul construcţiilor, având ca obiectiv creşterea calităţii, productivităţii şi competitivităţii în acest sector. Bugetul Institutului este de aproximativ 50 milioane de DKr. Subvenţiile guvernamentale reprezintă cca. 90% din cifra de afaceri totale. Institutul lucrează şi pe bază de contract, dar nu pentru lucrări de rutină.

Institutele de cercetare ale Ministerului Groenlandei

Cercetările sunt realizate în Institutul pentru Pescuit şi Supraveghere a Mediului din Groenlanda (DKr 20 milioane) şi Institutul de Prospecţiuni Geologice (DKr 33 milioane).

Institutul Naţional al Serului

Este unul dintre cele mai mari institute de cercetare ale Danemarcei, cu un buget total de aproape 300 milioane DKr şi este subordonat Ministerului de Interne. El reprezintă laboratorul central pentru bacteriologie, virusologie şi serologie umană. Realizează lucrări pentru spitale şi medici particulari, precum şi instruiri specializate. Subvenţiile pentru cercetare sunt de cca. 47 milioane de DKr pe an.

Cercetări în cadrul Ministerului Afacerilor Externe

Obiectul activităţii îl constituie cercetările în problemele dezvoltării. Contribuţii majore la cercetările pentru dezvoltare sunt disponibile în cadrul cooperărilor bilaterale sau multilaterale cu ţările în curs de dezvoltare

3. Unităţi de C&D în Suedia [3]

3.1 Date privind volumul şi sursele de finanţare

ale activităţii de C&D

Suedia este una dintre ţările OECD cu cea mai mare intensitate a activităţii de C&D, plasându-se, din acest punct de vedere, alături de ţări ca Statele Unite ale Americii, Japonia, Germania, Elveţia.

Cheltuielile totale pentru activitatea de C&D au crescut continuu în perioada 1981-1989, atât în valoare absolută, cât şi ca procente din PIB, şi anume de la 2,6% din PIB în 1983, la 2,7% din PIB în 1985 şi la 2,76% din PIB în 1989. La nivelul anului 1983, cheltuielile totale pentru activitatea de C&D în domeniul ştiinţelor naturale şi al ingineriei, erau de 22,7 miliarde de Skr.

Ponderea diferitelor sectoare de realizare şi sursele de finanţare la nivelul anului 1983 sunt prezentate în tabelul 3.1.

Numărul de personal (echivalent normă întreagă) din activitatea de C&D pe sectoare este prezentat în tabelul 3.2.

Tabelul 3.1 Cheltuielile de C&D pe sectoare de realizare şi surse de finanţare în 1983 (numai pentru ştiinţele naturii şi inginerie)

Surse de	Sectorul de realizare
finanţare	Întreprinderi comerciale	Guvern	Învăţământ superior	Private non-profit	Total (toate sectoarele)	%
Întreprinderi comerciale	10.298	63	194	3	10.558	60,7
Guvernamen-tale directe	1.226	842	1.146	15	3.229	18,6
Fonduri generale ale Universităţilor	-	-	3.128	-	3.128	18,0
Public total	1.226	842	4.274	15	6.357	36,6
Învăţământ superior	-	1	300	0	31	0,2
Privat non-profit	1	-	150	16	167	1,0
Din străinătate	208	14	40	6	268	1,5
TOTAL	11.733	920	4.687	40	17.380	100
%	67,5	5,3	27,0	0,2	100

Tabelul 3.2 Personalul total (echivalent normă întreagă)

în activitatea de C&D - 1983

Sector	Număr personal (echivalent normă întreagă)
	Număr	%
Întreprinderi comerciale Cercetători Total	10.326 30.038	~ 65 %
Guvern Cercetători Total	1.484 3.313	~ 7 %
Învăţământ superior Cercetători Total	5.800 12.600	~ 27 %
Privat non-profit Cercetători Total	71 108	~ 1 %
TOTAL Cercetători Total	17.681 46.058	100 %

Cea mai mare parte din resursele de C&D sunt finanţate din sectorul privat (60% în 1983).

Activitatea de C&D este organizată în Suedia conform unui “model sectorial”. Nu există un minister al cercetării, în schimb, cele mai multe departamente guvernamentale gestionează resurse destinate activităţii de C&D.

Trei sferturi din alocaţia publică pentru cercetare sunt canalizate prin trei ministere: Ministerul Educaţiei şi Culturii (30%), Ministerul Industriei, inclusiv întreprinderile de stat (20%) şi Ministerul Apărării (24%).

Alocarea subvenţiilor pentru activitatea de C&D se realizează printr-un sistem de consilii pentru cercetare. Există aproximativ 100 de astfel de consilii la nivel sectorial, cele mai multe dintre acestea find relativ mici. Cele mai importante, de nivel naţional, sunt Consiliul Naţional al Universităţilor şi Colegiilor (UHA), Consiliul pentru Planificarea şi Coordonarea Cercetării (FRN) şi Consiliul Naţional pentru Dezvoltarea Tehnică (STU).

3.2 Unităţile de C&D

În Suedia, circa o pătrime din totalul activităţii de C&D se desfăşoară în sistemul învăţământului superior. Restul de trei pătrimi este realizat de către industrie, autorităţi naţionale, institute de cercetare publice, private şi mixte (co-operative) şi de către consultanţi independenţi.

Sistemul învăţământului superior are un rol deosebit de important în realizarea cercetării fundamentale şi aplicative. În industrie, o pondere importantă o are activitatea de dezvoltare experimentală (88%), cercetarea fundamentală şi aplicativă fiind de volum mult mai mic (12%).

Activitatea de C&D desfăşurată de către autorităţi publice, institute, agenţii etc., este orientată atât către cercetare (1/2 din totalul activităţii), cât şi către dezvoltare experimentală.

Universităţi şi colegii

Sistemul învăţământului superior din Suedia cuprinde 34 de instituţii de învăţământ superior în 21 de centre teritoriale. În şapte din aceste centre există organizată o activitate permanentă de C&D: Stockholm, Uppsala, Linköping, Lund, Göteborg, Umea şi Luba.

Activitatea de cercetare este organizată pe facultăţi.

Există facultăţi cu următoarele profiluri: arte, teologie, drept, ştiinţe sociale, medicină, stomatologie, farmacie, matematică, ştiinţele naturii şi tehnologie. Universitatea Suedeză de Ştiinţe Agricole din cadrul Ministerului Agriculturii are facultăţi de ştiinţe agricole, medicină veterinară şi silvicultură.

Colegiile facultăţilor / sub-facultăţilor iau decizii privind planificarea cercetărilor. Ele furnizează Senatului Universităţii documentaţia necesară pe care se bazează cererile de fonduri, distribuirea şi utilizarea resurselor colegiilor sau facultăţilor.

Cercetarea se desfăşoară în departamente care sunt de obicei orientate tematic. Sistemul de învăţământ superior suedez cuprinde aproximativ 1.550 de asemenea departamente. Unele facultăţi au un singur departament de cercetare, de dimensiuni relativ mari, ca, de exemplu, teologia şi dreptul. Alte facultăţi organizează mai multe asemenea departamente, de exemplu, Facultatea de Medicină de la Universitatea din Uppsala care are 40 de departamente de cercetare.

Cercetările, în special în ştiinţele naturii, medicină şi ştiinţe sociale, sunt desfăşurate, de regulă, în cadrul unor grupuri de cercetare, specializate în domenii de cercetare clar definite. Există, de asemenea, proiecte care grupează cercetători din mai multe discipline.

Academiile de ştiinţe

Academiile de ştiinţe sunt autonome în raport cu organizaţiile publice de C&D, dar obţin, deseori, sprijin financiar de la stat.

Sarcina lor constă în promovarea cercetării şi dezvoltării în domeniul propriu de activitate, facilitarea contactelor naţionale şi internaţionale în sfera cercetării şi în stimularea legăturilor între cercetare şi comunitate în general. Cele mai importante academii orientate către activitatea de C&D sunt: Academia Regală de Ştiinţe (KVA), Academia de Ştiinţe Inginereşti (IVA), Academia Regală de Litere, Istorie şi Antichităţi şi Academia Regală de Agricultură şi Silvicultură.

Institute şi agenţii guvernamentale

Institutele şi agenţiile guvernamentale de cercetare în diferite domenii au fost înfiinţate de către Guvernul Suediei, de regulă, pentru a asigura cadrul unei abordări interdisciplinare în folosul unui client principal.

În alte cazuri, înfiinţarea institutelor guvernamentale a fost necesară datorită nevoilor de echipament specializat, existenţei unor obiective de cercetare speciale sau datorită nevoilor unei anumite regiuni.

Un exemplu de institut independent ce desfăşoară o activitate intensă de C&D în domeniile ştiinţelor naturii, ingineriei, medicinei şi ştiinţei comportamentului este Institutul de Cercetări pentru Apărare Naţională (FOA). Institutele speciale de cercetări aplicative au fost înfiinţate pentru asigurarea dezvoltării în domenii de investiţii ce prezintă un interes special, ca de exemplu Institutul de Cercetări pentru Drumuri şi Trafic.

Institutul de Economie Internaţională, Institutul Geofizic Kiruna şi Institutul pentru Fizică Atomică pot fi citate ca exemple de institute afiliate sistemului de învăţământ superior. În cadrul acestor institute, personalul de cercetare are şi anumite sarcini didactice, iar resursele materiale sunt folosite în comun.

În unele cazuri, Guvernul a înfiinţat societăţi comerciale speciale pentru activitatea de C&D. Un exemplu este Societatea Naţională Suedeză pentru Dezvoltare, care este cea mai mare unitate de C&D controlată de Guvern şi care are ca obiectiv dezvoltarea tehnologiilor energetice.

În ultimul timp, Guvernul şi Parlamentul au impus restricţii privind desfăşurarea cercetărilor în afara universităţilor pentru a evita fragmentarea resurselor de C&D.

Institute de cercetare mixte (co-operative)

Institutele de cercetare mixte (co-operative) îşi bazează existenţa pe convenţii încheiate între stat, de regulă reprezentat prin Comitetul Naţional pentru Dezvoltare Tehnică, şi un număr de societăţi comerciale care doresc să finanţeze activităţi de C&D de interes comun.

Convenţia încheiată specifică un program de cercetare şi un buget multianual pentru realizarea lui. Programul de cercetare este realizat în comun de către Institut şi societăţile comerciale interesate. Programul poate fi încredinţat spre realizare şi unui comitet special ales, care contractează cu diferite institute de cercetare efectuarea lucrărilor necesare, de obicei cu laboratoare universitare, dar şi, uneori, cu unităţi de cercetare din industrie.

Există aproximativ 30 de astfel de programe de cercetare, dintre care 17 sunt realizate de institute de cercetare mixte (co-operative). Aceste institute pot aparţine unei anumite ramuri industriale, de exemplu: industria hârtiei, sau unui domeniu special de cercetare, de exemplu: coroziune.

Cercetarea în industrie

Activitatea de C&D în industrie se realizează în cadrul diferitelor firme comerciale şi are un caracter preponderent de dezvoltare experimentală. Aceasta implică necesitatea unei strânse colaborări, în special cu departamentele de cercetare din universităţi. Organizarea activităţii de C&D are forme variate, în funcţie de specificul firmei care o desfăşoară.

4. Unităţi de C&D în Ungaria [2]

4.1 Date privind volumul şi sursele de finanţare

ale activităţii de C&D

În Ungaria, în cursul deceniului ‘80, cheltuielile brute interne pentru activitatea de C&D au fost în continuă scădere, proces care s-a accentuat în 1989 şi 1990. Această tendinţă este inversă celei care caracterizează ţările din OECD în general şi, în particular, a celor ce pot fi comparate cu Ungaria prin proximitate geografică sau structurală cum ar fi Austria, Finlanda, Portugalia (prin populaţie), Irlanda (prin PIB) sau altele (v. fig. 4.1).

La nivelul anului 1990, cheltuielile interne pentru activitatea de C&D erau 1,69% din PIB, nivel apropiat de cel al Finlandei. Acelaşi proces de scădere se înregistrează şi în privinţa personalului din activitatea de C&D (vezi tabelul 4.1).

Deşi informaţiile privind perioada 1989 - 1990 pot fi considerate ca fiind insuficient de relevante, date fiind mutaţiile politice de după 1990, ele se prezintă totuşi în lucrarea de faţă, întrucât Ungaria se afla deja, într-o anumită măsură, într-o tranziţie spre economia de piaţă, iar lucrarea OECD de referinţă, aferentă, este datată 1993.

Ponderea diferitelor sectoare în finanţarea şi executarea lucrărilor de cercetare la nivelul anului 1989 este prezentată în tabelul 4.2, în comparaţie cu alte ţări din cadrul OECD.

Tabelul 4.1 Cheltuielile de C&D pe sectoare de execuţie şi sursele de finanţare în % în anul 1989

	Finanţare			Execuţie
Ţara	Întreprin-deri	Stat	Străinătate	Întreprinderi	Stat	Învăţământ superior
Ungaria	45,5	52,4	0,7	45,3	33,1	16,5
Danemarca	48,7	45,9	2,7	55,6	19,4	23,9
Australia	35,9	60,7	0,9	37,4	33,4	27,7
Iugoslavia	51,8	47,0	1,2	57,3	26,9	19,2
Austria	50,9	46,5	2,3	54,8	8,4	34,9
Franţa	43,3	49,4	6,2	59,5	24,9	14,8
Italia	44,5	50,6	4,8	58,0	24,3	16,0

Fig. 4.1 Cheltuieli interne brute pentru C&D în preţuri constante

Tabelul 4.2 Personalul de C&D (în echivalent normă întreagă)

Anul	Personal C&D		Personal de C&D la 10.000 persoane din populaţia activă		Variaţia în % faţă de anul precedent
	Total	Cercetători şi ingineri	Total	Cercetători şi ingineri	Total	Cercetători şi ingineri
1981	51.215	22.267	102,7	44,4
1982	49.236	21.970	98,4	43,5	- 4,4	- 1,3
1983	48.740	22.132	98,1	44,5	- 1,0	0,7
1984	49.360	22.518	99,9	45,6	- 1,3	1,7
1985	48.745	22.479	99,2	45,8	- 1,2	- 0,2
1986	49.148	22.974	100,5	47,0	0,8	2,2
1987	47.227	22.284	96,7	45,6	- 3,9	- 3,0
1988	45.069	21.427	93,0	44,2	- 4,4	- 3,8
1989	42.274	20.431	87,7	424	- 6,2	- 4,6
1990	36.384	17.550			- 13,9	- 14,1

Cu data sursei [2], în Ungaria se pregăteşte realizarea unei reforme a sistemului naţional de C&D care să redefinească rolul şi locul activităţii de C&D în noile condiţii economice.

Finanţarea activităţii de C&D

Finanţarea activităţii de C&D se realizează, în principal, din trei surse: Bugetul de Stat, Fondul central pentru dezvoltare tehnologică şi contribuţiile întreprinderilor. Circa 70% din cheltuielile de C&D sunt finanţate de către întreprinderi, fie prin finanţarea directă a activităţilor proprii (cumpărări de licenţe, contracte de cercetare, cheltuieli de modernizare etc.), fie prin contribuţii obligatorii de natură parafiscală ale Fondului pentru Dezvoltare Tehnologică (KMÜFA).

Bugetul de stat

Bugetul de stat finanţează, în principal, cheltuielile de bază din domeniul C&D şi este repartizat între Academia de Ştiinţe şi ministerele sectoriale. Contribuţia bugetară la totalul cheltuielilor de C&D a fost, în 1990, de 23,7%.

Fondul central de dezvoltare tehnologică (KMÜFA)

Gestionat de către Guvern prin Comitetul Naţional pentru dezvoltare tehnologică KMÜFA este în mare parte alimentat de către întreprinderi prin intermediul unei prelevări de 4,5% din profitul întreprinderii din anul precedent.

Din acest fond se finanţează: costurile unor lucrări de C&D, investiţii legate de activitatea de C&D, împrumuturi acordate întreprinderilor, participaţii de capital la băncile de investiţii, plata de dobânzi de credite legate de activitatea de C&D, realizarea de studii tehnico-economice, dezvoltarea de proiecte pilot, cumpărarea de informaţii tehnologice etc. Contribuţia acestui fond la totalul cheltuielilor pentru activitatea de C&D a fost, în anul 1990, de 30%.

Fondul maghiar pentru cercetarea ştiinţifică (OTKA)

Gestionat sub direcţia Ministerului pentru Ştiinţă, este constituit prin vărsăminte de la Fondul Central de Dezvoltare Tehnologică. Din acest fond sunt acoperite cheltuielile pentru personal şi echipamente aferente cercetărilor de bază necesare unor proiecte propuse de echipe de cercetare. Proiectele finanţate sunt selecţionate pe bază de competiţie. Contribuţia acestui fond la totalul cheltuielilor de C&D a fost, în anul 1990, de 4,9%.

La cheltuielile totale pentru activitatea de C&D au contribuit, în afara fondurilor menţionate, întreprinderile (38,8%) şi alte surse (1,6%).

Volumul alocaţiilor din diferite surse de finanţare pentru activitatea de C&D din sectorul de stat, la nivelul anului 1990, este prezentat în tabelul 4.3.

Cheltuielile publice pentru C&D reprezentau în 1992 - 0,71% din PNB, faţă de 0,95% în 1990 şi 1,5% în 1986.

Pe tipuri de finanţare adică: bugetul de stat, Fondul Central pentru Cercetare Tehnologică (KMUFA) şi fonduri de stat speciale, structura cheltuielilor publice a avut o evoluţie relativ nefavorabilă după 1990, îndeosebi în ceea ce priveşte ponderea cheltuielilor pentru cercetarea tehnologică.

Tabelul 4.3 Volumul alocaţiilor din diferite surse de finanţare

pentru activitatea de C&D din sectorul de stat

- % în PNB -

	1986	1990	1992
Bugetul de stat	0,48	0,38	0,39
KNUFA	0,52	0,49	0,24
Fonduri speciale de stat	0,05	0,08	0,08
TOTAL	1,05	0,95	0,71

Datele pentru 1992 relevă preponderenţa resurselor publice în susţinerea activităţilor de C&D, în 1992 ele reprezentând 62,7% faţă de 58,6%, în 1990.

În unităţi de cercetare cu vocaţie publică, ca, de pildă, cele din ivăţământul superior, institutele Academiei de Ştiinţe sau alte unităţi guvernamentale, se cheltuiau în 1992, numai 51% din totalul cheltuielilor C&D.

4.2 Unităţile şi Institutele de C&D

În Ungaria, activitatea de C&D se desfăşoară în cadrul Academiei de Ştiinţă, în învăţământul superior, în institute de cercetare organizate ca societăţi comerciale, în cadrul întreprinderilor industriale.

Potrivit datelor publicate relativ recent de Academia de Ştiinţe a Ungariei, numărul total de institute de cercetare a crescut în 1992 faţă de 1990, de la 1256 la 1287 pe seama creşterii unităţilor de cercetare din învăţământul superior, de la 940 în 1990, la 1071 în 1992.

În acest interval, a avut loc o reducere severă a unităţilor de cercetare ale firmelor, de la 174 la 98.

Evoluţia diferitelor categorii de instituţii de cercetare în perioada 1990-1992, se prezintă în tabelul următor:

	1990	1991	1992
- institute de cercetare-dezvoltare	69	68	68
- unităţi de C&D ale învăţământului superior	940	1000	1071
- unităţi de C&D ale companiilor	174	124	98
- alte unităţi de cercetare	73	65	50
TOTAL	1256	1257	1287

Sursa: Selected Science Indicators of the Hungarian Academy of Sciences, Budapest, 1993

Clasificând aceste unităţi pe mari domenii ştiinţifice, se obţine următoarea repartiţie (în procente):

Ştiinţe naturale .............................................. 15,3

Ştiinţe tehnice ............................................... 28,8

Ştiinţe medicale .............................................. 13,3

Ştiinţe agricole .............................................. 13,2

Ştiinţe sociale ................................................ 29,5

Institutele Academiei de Ştiinţe

Academia de Ştiinţe joacă un rol important în dezvoltarea culturală şi ştiinţifică a Ungariei. Până în anul 1990, Academia era organismul esenţial de elaborare şi execuţie a politicii ştiinţifice. Atribuţiile sale cuprindeau controlul, coordonarea şi gestiunea institutelor de cercetări, a programelor naţionale şi a Fondului Maghiar pentru Cercetarea Ştiinţifică (OTKA).

În statutul provizoriu al Academiei, elaborat în ianuarie 1991, sunt subliniate responsabilităţile acestei instituţii privind dezvoltarea cercetării fundamentale şi contribuţia sa la definirea politicii ştiinţifice.

Un proiect de lege elaborat în noiembrie 1991, referitor la un nou statut al Academiei, prevede extinderea activităţii regionale a acesteia şi drepturile sale de proprietate. Prin acest proiect de lege se acordă Academiei un “drept de folosinţă” pentru utilizarea şi admiterea institutelor sale de cercetare.

În anul 1990, în cadrul Academiei funcţionau 4 institute de cercetare. În 1991, numărul lor a crescut la 37. Ele îşi desfăşoară activitatea în următoarele domenii: ştiinţe naturale (12 institute, cu un personal de 1.280 de angajaţi), ştiinţe tehnice (4 institute, cu un personal de 525 de angajaţi), ştiinţe medicale (1 institut, cu 45 de angajaţi), ştiinţe agricole (4 institute, cu 192 de angajaţi), ştiinţe sociale (16 instituţii cu un număr de 722 de angajaţi).

Academia susţine 85 de unităţi de cercetare din cadrul învăţămâtului superior, alte 3 instituţii de cercetare (Institutul de Cercetări de Analiză Operaţională, Institutul de Cercetări şi Instruire în Ştiinţele Sociale), precum şi Biblioteca Academiei.

Bugetul alocat de Academie institutelor sale acoperă, la nivelul anului 1990, 1/3 din cheltuielile lor. Sursele lor de finanţare sunt următoarele: bugetul de stat - 32,3%, fonduri publice (OTKA, AKA, KMUFA etc.) - 15,3%, contracte cu întreprinderi - 37,4%, altele - 15,1%.

Unităţile de C&D universitare

Tendinţa actuală, la data sursei, este de a dezvolta unităţi de cercetare în învăţământul superior. În cadrul celor 19 universităţi, 17 colegii şi 5 facultăţi teologice, funcţionează un număr de 93 de unităţi de cercetare. Ele sunt, în general, constituite dintr-un număr mic de cercetători şi acoperă un spectru larg de preocupări ştiinţifice.

În unităţile universitare de C&D lucrează circa 1/5 dintre oamenii de ştiinţă şi cercetătorii din Ungaria.

Sursele de finanţare ale activităţii de C&D din universităţi sunt următoarele: sprijin de la stat (40%), contracte de cercetare, servicii (control de calitate, teste etc) şi chiar şi activitate de producţie.

Cele mai puternice unităţi de cercetare se găsesc în cadrul Universităţii de Medicină şi al Universităţii Agricole, în cadrul cărora s-a păstrat continuu o veche tradiţie de îmbinare a învăţământului cu cercetarea.

Institute de cercetare organizate ca societăţi comerciale

Institutele de cercetare sectoriale, având ca obiect de activitate realizarea de cercetări aplicative şi tehnice pentru industrie, au început, încă din anul 1985, să se organizeze sub forma unor antreprize de C&D, orientate către profit şi funcţionând pe baze contractuale.

Cea mai mare parte a acestor institute era subordonată ministerelor sectoriale şi a suferit în mod deosebit de pe urma dificultăţilor economice.

La nivelul anului 1990 existau 30 de astfel de unităţi. În perioada 1988-1991, personalul lor a fost redus cu 30% (1.100 de persoane). Aceste institute au intrat într-un proces de privatizare spontan, proprietatea de stat reducându-se în perioada 1988-1991 cu 22%.

Pentru a se asigura, în viitor, supravieţuirea acestor unităţi se propune fie privatizarea lor, fie reintegrarea acestora în cadrul întreprinderilor.

Activitatea industrială de C&D

Cercetarea în cadrul întreprinderilor industriale este relativ puţin dezvoltată, datorită tendinţei existente în perioada anterioară, de concentrare a activităţii de cercetare în unităţi specializate.

La sfârşitul anilor ‘80 existau numai 235 de unităţi de cercetare pentru aproximativ 2.000 de întreprinderi. Activitatea acestor laboratoare consta, în principal, în adaptarea tehnologiilor preluate de la institutele maghiare de cercetare sau a licenţelor cumpărate de la firme străine.

Cheltuielile pentru activitatea de C&D din întreprinderi au fost acoperite prin plăţile pentru licenţe sau prin contractele încheiate cu diferite organisme. Datorită dificultăţilor financiare, în perioada 1989-1990 numărul de unităţi de C&D din industrie a scăzut de la 235 la 174, iar personalul s-a redus cu 26%.

În prezent se caută soluţii pentru revigorarea acestei activităţi.

5. UNITĂŢI DE C&D ÎN SPANIA [4]

5.1 Date privind volumul activităţii de C&D

În Spania, cheltuielile totale pentru activitatea de C&D, la nivelul anului 1992, se cifrau la 530.000 milioane de pesetas (4,077 milioane ECU) şi reprezentau 0,9% din PIB.

În decada 1982-1992, cheltuielile pentru C&D au crescut cu o rată medie cumulativă de 18%, dublu faţă de creşterea aceluiaşi indice în ţările industriale cele mai avansate.

Cheltuielile totale de C&D s-au repartizat pe diferite sectoare de realizare a activităţii de C&D, astfel: în întreprinderi - 54%; în învăţământul superior - 21%; în administraţia publică - 48% din totalul cheltuielilor naţionale pentru C&D. Finanţarea cheltuielilor a fost făcută, în 1992, în proporţie de 40%, de către întreprinderi, ceea ce reflectă net transferul de la sectorul public la sectorul întreprinderilor, corespunzător volumului de iniţiative promoţionale în C&D, susţinute de către stat.

În 1989, personalul total din activitatea de C&D era de 58.024 persoane, din care 32.812 cercetători. Numărul de cercetători pe mia de persoane active, a fost de 2,7 în 1992, faţă de 1,4 în 1982.

5.2 Unităţile de C&D

În Spania, activitatea de C&D se desfăşoară în universităţi, în institute publice de C&D şi în cadrul întreprinderilor din industrie. Pe lângă aceste tipuri de unităţi, începând din 1989 a fost creată o nouă structurare, şi anume, o reţea de unităţi de C&D numită “Oficii de Transfer al Rezultatelor Cercetării - (OTRIs)”.

Universităţile

Universităţile constituie cea mai importantă resursă potenţială a cercetării din Spania. În cadrul lor lucrează 50% din personalul ştiinţific al ţării. În afară de activitatea didactică, în universităţi se realizează cercetări fundamentale şi aplicative, precum şi lucrări de C&D destinate sprijinirii sectoarelor socio-economice, lucrări al căror volum a crescut considerabil în ultimii ani.

În Spania există 42 de universităţi publice şi 4 universităţi private.

Principalele domenii de studiu şi cercetare sunt următoarele: ştiinţe sociale şi umane (43%); ştiinţe medicale (23,4%); matematică şi ştiinţele naturii (23,4%); inginerie şi tehnologie (19,4%).

Unităţile publice de C&D

Unităţile publice de C&D sunt organizate sectorial, în subordinea ministerelor respective. O excepţie o constituie Centrul Superior pentru Cercetare (CSIC), care desfăşoară o activitate multi-sectorială şi realizează cercetări în următoarele domenii ştiinţifice: ştiinţele sociale şi umaniste, biologie şi biomedicină, ştiinţe agricole, ştiinţele spaţiului şi ale pământului, matematică, fizică şi chimie, tehnologie. Această unitate este cea mai mare activitate de C&D din Spania; ea cuprinde 101 centre şi un personal de 5.700 angajaţi (din care 1.700 cercetători) şi are un buget anual (1992) de 31.821 de milioane de pesetas. Acest centru este subordonat Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei.

Alte 10 institute de cercetare sunt organizate în ministerele sectoriale (datele se referă la anul 1992):

1. Institutul de astrofizică din Insulele Canare (personal C&D: 178, din care 111 cercetători; buget 1.159 milioane pesetas);

2. Institutul Naţional de Geografie (personal C&D: 70, din care 24 cercetători; buget 5.145 milioane pesetas), care este responsabil de cartografia naţională;

3. Centrul de Cercetare şi Experimentare pentru lucrări publice (personal C&D: 688, din care 70 cercetători; buget 1.268 milioane pesetas), care este un centru tehnologic multi-disciplinar, orientat către ingineria civilă şi lucrări publice şi execută lucrări de cercetare de înalt nivel, dezvoltări şi asistenţă tehnică;

4. Institutul Spaniol de Geologie şi Mine (personal C&D: 521, din care 254 cercetători; buget 4.397 milioane pesetas);

5. Centrul pentru Energie, Mediu şi Cercetare Tehnologică (personal C&D: 1.392, din care 507 cercetători; buget 7.738 milioane pesetas), în care se acordă o atenţie specială surselor neconvenţionale de energie;

6. Institutul Naţional pentru Tehnologie Aerospaţială (personal C&D: 1.430, din care 827 cercetători; buget 15.935 milioane pesetas), care are ca principale activităţi, dezvoltarea sateliţilor Helios şi Hispat şi participarea la proiectul EFA (avion de luptă european);

7. Institutul spaniol pentru Oceanografie (personal C&D: 375, din care 142 cercetători, buget 3.084 milioane pesetas) care dezvoltă cercetări în domeniile biologiei marine, tehnologia pescuitului, poluare marină, fizică oceanografică, geologie marină, chimie oceanografică etc.;

8. Institutul naţional pentru Cercetări Agricole şi Alimentare (personal 1.200, din care: C&D - 675, 311 cercetători, buget 5.527 milioane pesetas) şi care coordonează şi completează o activitate de cercetare dezvoltată din cadrul descentralizat la nivelul Comunităţilor Autonome în domeniul agriculturii şi alimentaţiei;

9. Institutul Naţional pentru Sănătate (buget 4.198 milioane pesetas), care este responsabil pentru politica de asistenţă medicală şi sanitară şi a promovării sănătăţii în general şi care finanţează clinici şi cercetări sanitare, şi

10. Institutul pentru Sănătate Carlos III (personal C&D: 768, din care 138 de cercetători, buget 7.662 milioane pesetas), care oferă susţinere ştiinţifică şi tehnică pentru Ministerul Sănătăţii şi diferite servicii pentru Comunităţile Autonome şi în care se dezvoltă cercetări în domeniul sănătăţii (cercetări clinice), biomedicinei, farmacobiologiei, siguranţei alimentelor şi poluării mediului.

Întreprinderile industriale

Statisticile din anul 1989 indică faptul că, în Spania, în peste 1.300 de întreprinderi, se desfăşoară o activitate semnificativă de C&D. Cheltuielile totale interne pentru C&D, în cadrul acestui sector, reprezintă 57% din totalul efortului naţional de C&D.

Efortul de C&D din sectorul menţionat este concentrat într-un număr relativ mic de întreprinderi (25% din întreprinderi cheltuiesc 80% din fonduri şi utilizează 80% din totalul sectorului) şi într-un număr relativ mic de ramuri ale industriei. Astfel, 70% din cheltuielile totale se realizează în sectoarele: minerit şi chimie (17,5%), aparate şi materiale electrice şi electronice, automobile şi alte mijloace şi materiale pentru transport (54,4%).

O pondere din ce în ce mai mare o are activitatea de C&D în sectorul serviciilor (10% din total în 1989).

Activitatea de C&D din industrie se desfăşoară în cadrul unor Asociaţii de Cercetare cu activităţi de C&D pentru mai multe ramuri industriale.

Aproximativ 20% din efortul de C&D din întreprinderi este realizat în întreprinderile publice, în care lucrează 15% din personalul de cercetare. Dintre acestea, merită menţionate, în cadrul Institutului Naţional pentru Industrie (un hoiding de stat); Institutul Naţional de Hidrocarburi ce aparţine Ministerului Industriei, Comerţului şi Turismului, RENFE (căi ferate) şi Compania de Telefoane, în care principalul acţionar este statul.

În sectoarele industriale tradiţionale (încălţăminte, lemn, mobile, textile, jucării etc), există asociaţii de cercetare care au drept scop elaborarea de produse şi tehnologii noi, competitive.

În ultimii ani, efortul acestor asociaţii a fost consacrat încorporării tehnicilor computerizate şi roboticii în procesele lor de producţie, ca şi dezvoltării şi aplicării de noi materiale.

Reţeaua de Oficii de Transfer al Rezultatelor Cercetării

este constituită din 60 de astfel de oficii, amplasate în 36 de universităţi, 11 unităţi publice de C&D (ale statului şi ale Comunităţilor Autonome) şi în 13 asociaţii de cercetare.

Principalul lor rol este acela de a asigura canalele de comunicare necesare dintre diferitele unităţi din cadrul sistemului naţional de C&D, precum şi legătura dintre acestea şi utilizatorii direcţi.

6. Unităţi de C&D în Cehia Şi Slovacia [7]

Actuala structură instituţională a C&D din aceste două ţări, precum şi mecanismele de finanţare, au la bază “Principiile Strategice ale Statului în Sfera Ştiinţei şi Cercetării” elaborate în 1990 (decretul nr. 743/1990).

Aceste principii definesc coordonatele suportului public pentru C&D în concordanţă cu cerinţele reformei economice, statuând, printre altele:

- adaptarea structurii instituţionale din sfera ştiinţei, cercetării şi învăţământului superior la cea a ţărilor vest-europene, cu care există relaţii de colaborare;

- crearea unor condiţii favorabile pentru dezvoltarea potenţialului ştiinţific şi de cercetare (inclusiv cercetarea universitară) pentru şi prin educaţie şi formare profesională;

- introducerea unui nou sistem de finanţare a C&D, care să marcheze trecerea de la finanţarea instituţională la cea orientată spre anumite scopuri;

- introducerea sistemului de granturi în Academiile de Ştiinţe Cehă şi Slovacă, precum şi în universităţi;

- susţinerea cercetării-dezvoltării prin instrumente economice indirecte.

La sfârşitul anului 1991, în Republicile Cehă şi Slovacă, C&D se desfăşura în următoarele tipuri de instituţii:

a) Organizaţii cu personalitate juridică (independente):

- institute ale Academiilor de Ştiinţe Cehă şi Slovacă;

- institute subordonate ministerelor sau altor autorităţi publice;

- institute sub forma societăţilor cu capital de stat, a societăţilor cu răspundere limitată, (societăţi pe acţiuni) şi cooperative;

- organizaţii pentru servicii speciale.

b) Institute fără personalitate juridică:

- institute şi unităţi de cercetare ale universităţilor;

- institute de C&D şi unităţi ale întreprinderilor industriale.

În funcţie de sursa de finanţare şi de metoda de management financiar, acestea se clasificau în:

a) organizaţii de cercetare-bugetare, finanţate de la bugetul de stat pentru toate categoriile de cheltuieli;

b) organizaţii de cercetare subvenţionate: finanţate parţial din venituri proprii şi parţial prin subvenţii bugetare;

c) costurile sunt acoperite din venituri business-organisation proprii;

d) unităţi de C&D ale întreprinderilor industriale: finanţate din bugetul întreprinderilor şi prin alte contracte de cercetare.

Majoritatea institutelor de stat, ca de pildă cele din cadrul Academiilor de Ştiinţă sau institutele de cercetare din domeniul sănătate, agricultură, silvicultură sau din domeniul economiei şi ştiinţelor sociale, erau organizaţii bugetare, fiind în curs de transformare în organizaţii subvenţionate.

Ponderea bugetului de stat în totalul cheltuielilor de C&D era, în 1990, de 40%.

În scopul trecerii de la finanţarea instituţională la finanţarea orientată, a fost introdus, din 1991, sistemul agenţiilor de granturi, finanţarea de proiecte prin capitole bugetare ale unor autorităţi de stat relevante şi finanţarea unor proiecte guvernamentale selectate pe o bază competitivă.

În 1991, Ministerul Federal al Economiei a coordonat proiecte de C&D din 13 domenii: energie (17), transport (9), informatică (5), mediu (6), agricultură şi industria alimentară (3), biotehnologie (3), chimie (2), parcuri tehnologice şi ştiinţifice (1), sănătate (1), educaţie (1). Proiectelor pentru energie şi transport li s-au alocat 50% din fondurile pentru finanţarea proiectelor. Ca subvenţii s-au acordat: energiei 24%, transportului 23%, agriculturii şi industriei alimentare 13%.

În Republica Cehă, în anul 1991, din cele 1.748 de propuneri de proiecte, au fost selectate pentru finanţare 507, a căror distribuţie pe domenii şi volum de finanţare este redată în tabelul alăturat.

	Număr de proiecte	Total cheltuieli (mil. coroane)	din care: subvenţii
Tehnologii de vârf	66	45,1	25,3
Economisirea energiei	76	144,0	65,9
Mediu	79	90,9	54,1
Sănătate şi nutriţie	227	181,9	89,0
Informatică	28	61,2	30,5
Educaţie	31	45,8	23,8
Total	507	568,9	288,6

Sursa: OECD, Paris, 1992.

Proiectele în domeniul sănătăţii şi nutriţiei au reprezentat 45% din proiectele selectate şi 31% din alocarea financiară.

Subvenţiile pentru programe au reprezentat 8% din capitolul bugetar pentru C&D al Cehiei. Până la 50% din costul proiectelor poate fi acoperit prin subvenţii.

În Republica Slovacă, finanţarea orinetată pe proiecte este de competenţa Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Sportului, care, împreună cu alte ministere selectează proiectele care fac parte din 13 programe.

În 1991, din 572 proiecte oferite, s-au selectat 75 din următoarele domenii:

Domeniu de cercetare	Nr. proiecte	Total cheltuieli	din care subvenţii
		mil. coroane
- educaţie şi formare	18	36,1	10,8
- sănătate şi nutriţie	9	61,2	38,8
- mediu	18	100,6	38,3
- informatică	2	14,9	8,4
- noi materiale şi tehnologii	10	126,7	33,5
- transport	1	1,0	1,0
- tehnologii pentru întreprinderi mici şi mijlocii	3	4,3	2,1
- tehnologii pentru reciclare	3	29,0	11,6
- conversia producţiei de arme	2	39,0	7,0
- dezvoltarea activităţii economice pe baza materiilor prime locale	3	4,6	4,3
- dezvoltarea turismului	1	0,5	0,5
Total	75	422,5	159,1

Sistemul granturilor s-a introdus în Republica Cehă în cadrul Academiei şi în domeniul de cercetare de competenţa Ministerului Sănătăţii, prin înfiinţarea unor agenţii de granturi.

O comisie de granturi a fost creată, de asemenea, la Universitatea Tehnică din Praga.

În Republica Slovacă, sistemul granturilor s-a introdus în cadrul Academiei de Ştiinţe şi în sectorul de cercetare din competenţa Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Sportului. Sistemul este analog celui din Republica Cehă. La sfârşitul lui 1991, se pregătea înfiinţarea unei noi Agenţii de Granturi pentru Ştiinţă şi a unei Agenţii de Granturi pentru Tehnologie.

Granturi acordate de Academiile de Ştiinţe ale Cehiei şi Slovaciei în 1991

	Academia de Ştiinţe din Cehia		Academia de Ştiinţe din Slovacia
Domenii	Număr de granturi	Milioane coroane	Număr de granturi	Milioane coroane
- matematică-fizică	89	10,1	47	21,6
- şt. tehnice şi informatică	78	10,0	61	34,7
- ştiinţele pământului şi spaţiale	77	7,8	36	15,1
- chimie	84	8,5	31	15,2
- biologie moleculară	53	6,0	38	15,1
- biologia organismului, ecologie	111	6,2	41	19,9
- medicină	50	4,4	41	22,7
- agricultură, veterinară	-	-	26	14,0
- ştiinţe sociale şi economice	46	3,6	37	13,8
- artă, istorie, psihologie	77	4,0	51	15,6
Total	665	60,6	409	187,7
Total aplicaţii	1486		566

7. Unităţi de C&D în Australia

În afara institutelor de învăţământ superior finanţate şi de la Guvern prin instituţii specializate, s-au înfiinţat la sfârşitul deceniului trecut centre speciale de cercetare pentru cercetarea fundamentală de înaltă calitate şi cercetarea strategică, care să contribuie la dezvoltarea Australiei.

Fondurile se alocă până la 9 ani, între 400.000 şi 850.000 de dolari australieni, anual, pentru 25 de centre există şi o finanţare suplimentară, extrabugetară.

Începând cu 1985, s-au înfiinţat în cadrul departamentelor existente în învăţământul superior centre-cheie (key center) pentru training şi cercetare, mult mai strâns legate de nevoile industriei şi societăţii decât centrele speciale. Sunt finanţate cu circa 200.000 dolari australieni/an, pentru 3 ani iniţial, apoi se continuă finanţarea după o evaluare. Se preconizează a obţine majoritatea fondurilor din industrie şi alţi utilizatori finali ai rezultatelor cercetării.

Guvernul finanţează, din 1986, o serie de granturi pentru industrie şi dezvoltare, pentru a susţine “tehnologiile generice” sau tehnologii noi sau în curs de apariţie, care vor avea o influenţă fundamentală asupra dezvoltării industriale şi competitivităţii în deceniul actual, celecare nu se pot dezvolta fără un suport guvernamental adecvat (biotehnologia, tehnologia materialelor noi, tehnologii informaţionale şi tehnologia comunicaţiilor sunt desemnate ca “tehnologii generice”). Un grant poate reprezenta 90% din costurile unui proiect atunci când o firmă sau un consorţiu oferă cel puţin 10% din costul proiectului.

În 1987, guvernul australian a iniţiat un program naţional pentru dezvoltare care oferă granturi agenţiilor guvernamentale pentru cercetare, dezvoltare şi experimentarea tehnologiilor avansate (high), de care guvernul are nevoie în viitor şi care vor avea o piaţă internaţională.

Din 1990, Australia a iniţiat un program pentru înfiinţarea a 50 de centre de cercetare în comun (cooperative center). Ele reunesc cercetători din învăţământul superior şi alte organizaţii de cercetare în cadrul unor unităţi de cercetare integrate.

Aceste grupe de cercetare vor avea legături cu industria şi sectorul public care va utiliza rezultatele cercetării.

Guvernul va aloca 100 milioane dolari australieni pe an pentru aceste centre, fondurile fiind oferite în cuantum echivalent cu contribuţia fiecărui centru.

Organizaţii guvernamentale de cercetare

Laboratoarele guvernamentale ca: The Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation (CSIRO), The Defence Science and Technology Organisation (DSTO) şi The Australian Nuclear Science and Technology Organisation, efectuează cercetări de interes guvernamental şi public, precum şi în beneficiul industriei australiene. Se efectuează în special cercetare strategică sau cercetări cu o aplicabilitate foarte largă.

Guvernul cere acestor laboratoare să întreprindă lucrări de cercetare pentru alte agenţii de finanţare sau pentru industrie pentru a-şi suplimenta fondurile, instituind totodată restricţii în domeniul câştigurilor.

CSIRO este o autoritate cu statut independent şi una dintre cele mai mari organizaţii ştiinţifice din lume. În 1987, a fost restructurat în 32 de divizii grupate în 6 institute: tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor; tehnologii industriale; minerale, energie şi construcţii; producerea şi prelucrarea animalelor; cultura şi prelucrarea plantelor; resurse naturale.

Noile structuri permit stabilirea de legături strânse cu industria şi alţi utilizatori ai cercetării. Are 30% din venituri din surse externe. Finanţarea guvernamentală a fost de 14 milioane dolari (A) pe an, pentru 1984-1994 fiind destinată pentru echipament şi suport pentru programe în domeniul tehnologiilor Ribozyme, a vaccinurilor, materiale compozite, combustibili curaţi, aplicaţii industriale ale procesării terminalelor, protecţia teritoriului şi a apei.

În 1987, DSTO a fost reorganizat în scopul unei mai strânse interacţiuni cu industria, prin creşterea activităţii contractuale pentru lucrări de engineering development şi printr-o atenţie sistematică spre comercializarea rezultatelor cercetării.

Corporaţiile de cercetare-dezvoltare sunt finanţate preponderent din surse guvernamentale: The Rural Industries R&D Corporation, care efectuează cercetări de interes naţional şi pentru industria mică sau nouă; The Land and Water Resources R&D Corporation, care administrează cercetarea în domeniul solului şi apei; The Energy R&D Corporations, care acoperă cercetarea în domeniul energiei (inclusiv cărbune). Aceste trei corporaţii sunt angajate în cercetare pentru interes public.

Bibliografie

1. Reviews of National Science and Technology Policy - Denmark OECD. Paris, 1988.

2. Politiques de la science, de la technologie et de l’inovation - Hongrie OCDE - Centre pour la cooperation avec les économies européennes en transition. Paris, 1993.

3. Reviews of The National Science and Technology Policy - Sweden, OECD. Paris, 1987.

4. The System of Science and Technology in Spain, Comision Interministerial de la Ciencia y Tecnologia. Madrid, 1993.

5. Reviews of The National Science and Technology Policy - Austria OECD. Paris, 1988.

6. Politiques nationales de la science et de la technologie - Italie OCDE. Paris, 1992.

7. Reviews of The National Science and Technology Policy - Czech and Slovac Federal Republic OECD - Centre for Co-operation with European Economies in Tranzition (CCEET). Paris, 1992.

8. Un rôle nouveau pour les organismes publiques de recherche OCDE. Paris, 1989.

9. A. Hatziparadissis; Le financement Public de la Recherche et du Développment dans l’espace de la Communauté Européenne, L’évolution des profiles (1978 - 1990). Athens, 1993

10. R. Gönene; From Subsidies to Structural Adjustment. OECD Observer, 166/1992

11. U.K. Governement: Realising our potential - A strategy for Science, Engineering and Technology. White Paper - May, 1993, London

12. U.K. Governement, Cabinet Office: Forward Look of Government - funded Science, Engineering and Technology. HMSO, London, 1994

13. Hird R.; Privatisation of Government Laboratories, prezentat la PREST British Council - seminar pe problemele strategiilor în ştiinţă şi tehnologie, Manchester, aprilie 1994

14. Limpens I., Verspapen B., Beelen F.; Technology Policy in Eight European Countries; A comparative study for the Dutch Ministry of Economy. MERIT, 1992

15. Lundevall B.A.(ed); National Systems of Innovation: Towards a Theory of Innovation and Interactive Learning. Printer, London, 1992

16. OECD: Documents prepared for the Science and Technology Policy Outlook, 1994

17. Aichholzer G., Schinstock G. (eds); Technology Policy, Towards an Integration of Social and Ecological Concerns, 1994

18. Hungarian Academy of Science; Selected Science Indicators. Akaprint, Budapest, 1993

19. Jasinski A.; R&D and Innovation in Poland in the Transition Period, comunicare prezentată la Conferinţa Internaţională Interdisciplinară, Vrije University, Bruxelles, 29 mai - 3 iunie 1995

20. Radosevic S.; Strategic Technology Policy for Eastern Europe, SPRU, University of Sussex, Brighton, 1994

21. Limenova K.; Innovation potential embodied in Academy - Industry Relation. Bulgarian Case - comunicare prezentată la Conferinţa EASST, Budapesta, august 1994

22. European Commission: The European Report on Science and Technology Indicators, October, 1994

23. Commission for European Community: Science and Technology Development in Eastern and Central Countries; Workshop, Brussels, 20-30 march, 1993

24. KBN - The Basis for the National Science and Technology Policy. Warsaw, December, 1993

PARTEA a II-a

Criterii de evaluare a unităţilor de C&D

în vederea selectării şi funcţionării

unităţilor de C&D de interes public

1. PREMISE

În proiectul Legii privind organizarea activităţilor de cercetare şi dezvoltare (versiunea din 07.04.1995) înaintat ca iniţiativă legislativă spre dezbatere şi aprobare la forurile legislative, la Articolul 4, se prevede:

“Activităţile de cercetare şi dezvoltare organizate, se pot desfăşura în:

a) institute şi unităţi ale Academiei Române;

b) unităţi de învăţământ superior;

c) unităţi de cercetare şi dezvoltare aflate în coordonarea organelor administraţiei publice centrale şi locale;

d) institute şi unităţi ale academiilor de ramură;

e) institute şi unităţi de cercetare şi dezvoltare de interes public, organizate conform prevederilor din capitolul IV al prezentei legi;

f) societăţi comerciale;

g) regii autonome sau filiale în cadrul acestora;

h) alte unităţi cu personalitate juridică.”

Capitolul IV al proiectului de lege menţionat se referă la “Institutul sau unitatea de cercetare şi dezvoltare de interes public”, cu tratarea următoarelor aspecte:

1. În ce scop unităţile de C&D pot căpăta acest statut?

În Art. 30, alin. a), este prevăzut că se pot înfiinţa, organiza şi funcţiona ca “Institute sau unităţi de cercetare şi dezvoltare de interes public” în “scopul stimulării activităţilor de cercetare şi dezvoltare de interes public, al naşterii competitivităţii ştiinţifice şi tehnologice, precum şi al gradului de implicare a acestor activităţi în rezolvarea cerinţelor de progres ale economiei naţionale şi ale societăţii în general”.

În acelaşi articol, alin. b), este prevăzut că “institutele sau unităţile de cercetare şi dezvoltare de interes public participă la elaborarea strategiei de dezvoltare în domeniul propriu de activitate şi la realizarea unor obiective ale Programului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare”.

2. Care unităţi şi cum pot căpăta acest statut?

Art. 31, alin. 1) prevede că:

“Unităţile de cercetare şi dezvoltare existente se pot transforma, prin Hotărâri ale Guvernului României, în institute sau unităţi de cercetare şi dezvoltare de interes public”.

Alin. 2) al acestui articol prevede că:

“transformarea unităţilor prevăzute la alin. 1) în institute sau unităţi de cercetare şi dezvoltare de interes public, se face pe baza evaluării efectuate de către Ministerul Cercetării şi Tehnologiei împreună cu organul coordonator, la cererea Organului de conducere al unităţii”.

La Art. 32 este prevăzut, în acelaşi sens, că:

“Înfiinţarea de noi institute sau unităţi de cercetare şi dezvoltare de interes public se face prin Hotărâri ale Guvernului României, la propunerea Ministerului Cercetării şi Tehnologiei”.

3. Ce forme de activităţi desfăşoară aceste unităţi?

Răspunsul este dat de Art. 35, care prevede:

“Institutele sau unităţile de cercetare şi dezvoltare de interes public desfăşoară o activitate preponderentă de cercetare şi dezvoltare, în cadrul Programului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare, precum şi de transfer tehnologic şi de valorificare a rezultatelor cercetării”.

Lucrarea are ca obiect acoperirea prevederilor de la art. 31, alin. 2), respectiv cele referitoare la evaluarea efectuată de către Ministerul Cercetării şi Tehnologiei împreună cu organul coordonator, în vederea transformării sau înfiinţării de institute sau unităţi de cercetare şi dezvoltare de interes public, în sensul elaborării criteriilor care să permită: departajarea şi preferinţa, selectarea şi funcţionarea, precum şi acreditarea unităţilor care au solicitat acest statut.

Criteriile vor avea în vedere scopul pentru care pot fi înfiinţate institute sau unităţi de C&D de interes public şi vor fi tratate în sensul prevederilor proiectului de lege referitoare la care unităţi şi cum pot primi acest statut, precum şi formele de activităţi pe care le pot desfăşura aceste organizaţii.

Totodată, asocierea criteriilor la procesul de evaluare se va corela cu seturi de date şi informaţii referitoare la:

a) relaţiile între sectorul C&D şi sistemul economico-social general;

b) mediul intern de desfăşurare a activităţii în cadrul unităţilor care solicită statutul menţionat, cu evidenţierea trăsăturilor proprii, cu grad de relevanţă ridicat.

Evaluarea reprezintă un proces ce trebuie tratat în etape. Succesiunea etapelor acoperă un traseu ce poate fi fragmentat în trei părţi:

I. preselecţie - respectiv departajarea şi exprimarea preferinţei pentru unităţile solicitante;

II. selecţia şi elaborarea regulamentului de funcţionare pentru unităţile admise;

III. acreditarea - ca element final de confirmare a modului în care se respectă statutul şi regulamentul de funcţionare ca institut sau unitate de C&D de interes public.

2. ELEMENTELE DEFINITORII PRIVIND INTERESUL PUBLIC ŞI INSTITUŢIILE PUBLICE ÎN DOMENIUL C&D

Conform proiectului Legii privind organizarea activităţilor de cercetare şi dezvoltare, se pot organiza institute sau unităţi de cercetare şi dezvoltare de interes public pe două căi, şi anume:

A. Transformarea unităţilor de C&D existente.

B. Înfiinţarea de noi institute sau unităţi de C&D.

În ambele cazuri, transformarea sau înfiinţarea se pot realiza prin Hotărâri ale Guvernului României, la propunerea Ministerului Cercetării şi Tehnologiei. Prin actul de transformare sau de înfiinţare se stabilesc: denumirea, obiectul de activitate, organul coordonator, sediul şi patrimoniul şi se aprobă Regulamentul de funcţionare (Art. 32 şi Art. 33).

Cu privire la obiectul de activitate, se fac următoarele precizări, cu caracter general, în sensul statutului de instituţie sau unitate de interes public:

a) să desfăşoare o activitate preponderentă de cercetare şi dezvoltare, în cadrul Programului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare;

b) să desfăşoare o activitate de transfer tehnologic şi de valorificare a rezultatelor cercetării;

c) să asigure creşterea competitivităţii ştiinţifice şi tehnologice, precum şi a gradului de implicare a acestor activităţi în rezolvarea cerinţelor de progres ale economiei naţionale şi ale societăţii în general.

[ Art. 30, alin. 1) şi 2); Art. 35]

În dobândirea statutului de “Institut sau unitate de cercetare şi dezvoltare de interes public”, o condiţie necesară este, prin urmare, aceea a plasării în sfera de interes public. Pentru a putea elabora un set de criterii definitorii pentru acest tip de organizaţii, trebuie făcute câteva precizări privind sfera de interes public însăşi.

Despre interesul public, în cuprinsul proiectului de lege menţionat, se fac referiri la:

- economia naţională şi societate în general;

- strategia de dezvoltare în domeniul propriu de activitate;

- Programul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare.

În [*], domeniile de interes public sunt enumerate ca fiind cele ce privesc:

- resursele naturale;

- resursele strategice, naţionale;

- bunurile de utilitate publică;

- administraţia sectorului public.

iar ca activităţi de C&D de utilitate publică sunt caracterizate cele vizând:

- progresul economico-social general;

- valori ale patrimoniului naţional;

- rezultate de utilitate generală a societăţii;

- transferul tehnologic şi progresul economico-social naţional;

- evitarea pericolului colonizării tehnologice.

De asemenea, instituţiile publice de C&D trebuie să contribuie la:

- echilibrul dintre participare şi utilizare;

- imprimarea unor reguli ale competiţiei tehnice / tehnologice.

Interesul public poate fi pus în legătură cu o serie de prestaţii, bunuri şi informaţii, care pot fi structurate în felul următor:

I. Servicii publice

l furnizarea de informaţii cu acces nelimitat sau cu acces facilitat (ex: servicii geologice, statistică, atestare, meteorologie, cartografie, fotogrammetrie ş.a.m.d.);

l consultanţă în sfera economiei naţionale (de la nivelul sectorial în sus) şi în sfera socialului în general, cu garanţii privind neutralitatea punctului de vedere exprimat.

II. Elaborarea de proiecte de larg interes - zonal/naţional/regional/local; economic/social/de protecţia mediului ş.a., interesul fiind orientat astfel:

l direct pentru mulţi;

l pentru toţi ca ansamblu, dar fără individualizări.

Această formulare se adoptă în cazul în care proiectul de cercetare-dezvoltare nu are, în prezent, clienţi direcţi, dar există un interes generalizat, nematerializat la nivel individual.

III. Arhive care conţin informaţii de interes naţional, strategic, caracterizate prin unicitate

(Ex: construcţii industriale şi civile de interes naţional, drumuri, poduri, instalaţii şi reţele subterane, reţele şi amenajări feroviare, din domeniul mineritului şi exploatării resurselor solului şi subsolului şi multe altele de acest gen)

IV. Realizări de interes larg, din fonduri publice,

orientate pe două direcţii:

l dotări (strategice şi care trebuie păstrate la dispoziţia organelor de stat; unicate la nivel naţional sau necesare pentru un anumit domeniu şi, în prezent, de neînlocuit);

l personal de super-specializare, pregătit pentru un domeniu de interes naţional, util şi de neînlocuit, în prezent.

Plasarea în sfera interesului public implică o analiză detaliată, care să permită identificarea factorilor relevanţi, pe fondul necesităţilor generale neexprimate individual, sau solicitărilor generale neacoperite prin fonduri ale agenţilor interesaţi. În elaborarea unor seturi de criterii de evaluare, se va avea în vedere imposibilitatea menţinerii, în condiţii de normalitate, a activităţii publice numai prin măsuri administrative, ci sunt necesare implicaţii materiale, atât în susţinerea şi creşterea performanţei dotărilor, cât şi în stimularea personalului asociat acestui proces.

3. RELAŢII SPECIFICE ÎNTRE SECTORUL C&D

ŞI SISTEMUL ECONOMICO-SOCIAL GENERAL

În proiectul Legii privind organizarea activităţilor de cercetare şi dezvoltare, la Art. 38, alin. 1), se prevede:

“Institutele sau unităţile de cercetare şi dezvoltare de interes public îşi acoperă cheltuielile din veniturile proprii, în afara cazului în care prin actul de înfiinţare s-a prevăzut altfel”.

Totuşi, în condiţiile în care piaţa ştiinţei şi tehnologiei nu este stabilizată, în sensul că agenţii economici nu au suficientă abilitate şi resurse corespunzătoare în a-şi apropia acest instrument de dezvoltare a activităţii, se cuvine menţionat că, pentru o bună perioadă de timp, finanţările din fondurile Bugetului de Stat, destinate cercetării şi dezvoltării [cf. precizărilor din Art. 24, alin. 1)], precum şi alte surse de finanţare atrase conform legii, vor avea un caracter majoritar la nivel macro-economic.

Pornind de la cele arătate anterior şi în legătură cu condiţiile generale impuse institutelor sau unităţilor de cercetare şi dezvoltare de interes public, prezentate în cap. 2, alin. a) - d), este util ca acordarea statutului de institut sau unitate de interes public să se facă în baza unor analize privind utilitatea pe orizonturi de timp controlabile, în concordanţă cu caracterul limitat al resurselor.

Studiul pieţei interne, ca şi al celei externe - accesibile cercetării româneşti -, cunoaşterea trăsăturilor specifice ale economiei româneşti - la nivel general şi sectorial -, identificarea cerinţelor sociale generale, inclusiv a problemelor de mediu, sunt acţiuni care premerg recunoaşterea statutului menţionat, chiar şi în cazul unor cercetări fundamentale.

Pentru a nu se irosi resursele limitate existente şi a se stimula în mod real progresul ştiinţific şi tehnologic, aşa cum este stipulat în proiectul de lege la Art. 30, alin. 1), este indicat ca procesul de evaluare şi selecţie să cuprindă noţiuni de genul:

- cerinţe guvernamentale;

- necesităţi strategice naţionale;

- accesibilităţi;

- certitudinea resurselor;

- resurse alternative;

- necesitatea stabilirii unui sistem de relaţie client/furnizor în domeniul C&D;

- motivaţiile potenţialilor parteneri;

- performanţele ştiinţifice şi economice urmărite;

- costurile restructurării (legate de dobândirea statutului);

- performanţele manageriale;

- factorii geografici;

- practica internaţională şi rezultatele aşteptate.

Desigur, după cum s-a arătat în paragraful anterior, analiza noţiunilor propuse este recomandată a se realiza în cadrul unor proiecţii realiste, cu coeficient ridicat de materializare, orientate pe piaţă şi ţinând seama de costurile aferente proceselor propuse.

În acelaşi sens, se recomandă ca termenele în care se propune a fi obţinute rezultatele aşteptate să fie acordate cu orizonturi de timp specifice, determinate de la domeniu la domeniu şi de la un tip de activitate la altul.

În sinteza celor arătate anterior, criteriile de evaluare şi selecţie vor urmări, ca o structură generală, şi acoperirea cadrului de relaţii exterioare, respectiv cu sistemul economico-social.

Principalele elemente vizate ale cadrului relaţional sunt:

a) strategia naţională, inclusiv politica naţională în domeniul ştiinţei şi tehnologiei;

b) acceptabilitatea mediului tehnic şi economic exterior;

c) capacitatea de a influenţa mediul tehnic şi economic exterior;

d) existenţa resurselor materiale şi financiare;

e) existenţa pieţei ştiinţei şi tehnologiei, nivelul şi stabilitatea acesteia;

f) nivelul performanţelor, aşteptat de mediul economico-social;

g) costurile generale, medii acceptate, pentru restructurarea unităţii de C&D;

h) mediul de performanţă managerială în specificul sectorului de care aparţine;

i) factorii geografici;

j) cadrul internaţional, exprimat prin practică, rezultate aşteptate, organizarea supranaţională, influenţe pe pieţele interne sau externe comune ş.a.

Se cuvine menţionat nu atât faptul că unele dintre elementele vizate anterior au trăsături specifice sectorului de cercetare şi dezvoltare de interes public, ci, cu preponderenţă, aceea că aceşti factori sunt altfel priviţi decât în cazul activităţilor economice de altă natură.

Câteva exemple, în care, fără a radicaliza sensurile, influenţele cadrului relaţional pot fi şi altfel interpretate:

I. Dacă, în general, la agenţii economici de producţie, servicii, comerţ, se încurajează concurenţa, utilă pentru creşterea calităţii şi reducerea preţurilor, în cazul cercetării şi dezvoltării, în actuala perioadă de tranziţie, concentrarea eforturilor poate fi o strategie superioară.

II. Acceptabilitatea mediului tehnic şi economic exterior nu este legată neapărat de dorinţele clienţilor existenţi sau presupuşi, ci şi de factori subiectivi, care pot acţiona contrar cerinţelor pieţei (ex: neasumarea riscului privind implementarea rezultatelor cercetării, neînţelegerea proceselor ştiinţifice şi tehnice propuse ş.a.).

III. Costurile generale, mediu acceptate pentru restructurarea unităţilor de C&D, incluzând aici şi costuri sociale importante, pot fi considerate excesive prin raportare la efectele economice directe, în cazul în care nu se evidenţiază şi efecte economice indirecte sau efecte sociale.

IV. Mediul managerial al agenţilor economici este performant excesiv în sfera administrativă şi, deci, este orientat spre asimilarea de tehnologii testate; în absenţa unor aptitudini inovative şi cererea de rezultate ale cercetării, ca şi procesul de implementare sunt inhibate, influenţele menţinându-se prin absenţa de produse performante (în termeni reali), precum şi a tehnologiilor înalte.

Ca urmare a celor arătate, criteriile vor fi orientate către cadrul relaţional exterior, cu validarea potenţialului intern privind acomodarea la solicitările din sfera interesului public şi realizarea atribuţiilor asumate în vederea dobândirii statutului solicitat.

4. TIPURI DE INFORMAŢII GENERALE UTILIZABILE ÎN EVALUAREA UNITĂŢILOR DE C&D, ÎN SENSUL SELECTĂRII ŞI FUNCŢIONĂRII

În vederea evaluării şi selecţiei la dispoziţia decidentului, un minim de informaţii este strict necesar în fundamentarea corectă a răspunsului. Informaţiile vor proveni atât din mediul intern, cât şi din mediul extern al solicitantului, nu neapărat cel recunoscut în mod uzual.

4.1 Indicatorii cu rol de criterii de analiză

- mediul intern al solicitantului -

I. Resurse proprii

· Valoarea şi structura capitalului social (valoarea înregistrată, valoarea contabilă - imobilizări corporale şi necorporale);

· Număr de salariaţi, din care:

- în cercetare;

- în producţie şi prestări servicii;

- în administraţie.

· Numărul de personal cu titluri ştiinţifice (doctori, doctoranzi);

· Personal implicat în cooperări ştiinţifice sau tehnologice internaţionale;

· Salariul mediu realizat în cercetare;

· Salariul mediu realizat de personalul de conducere;

· Salariul mediu realizat de primii 5% dintre cercetători (exclusiv conducerea) (cei cu salariile cele mai mari);

· Salariul mediu realizat de primii 5% dintre cercetătorii sub 40 ani;

· Salariul mediu realizat de ultimii 5% dintre cercetători (cei cu salariile cele mai mici);

· Salariul mediu realizat în producţie şi prestări servicii;

· Capitalul social / salariat;

· Valoarea fondurilor fixe, din care:

- valoarea dotărilor (cu luarea în considerare a uzurii morale)

din care:

- valoarea dotărilor specifice de cercetare (aparatură de laborator etc)

- valoarea dotărilor specifice de producţie şi prestări servicii (utilaje, instalaţii de producţie)

- ponderea (%) dotării specifice de cercetare utilizate şi pentru producţie şi prestări servicii

· Valoarea fondurilor circulante;

· Situaţia veniturilor şi a cheltuielilor pe ultimii trei ani;

· Gradul de acoperire a capacităţii de cercetare cu contracte, din care:

- cu contracte cu beneficiari direcţi (din care beneficiari stabili, pe termen lung)

· Gradul de acoperire a capacităţii de producţie cu contracte, din care:

- cu contracte cu beneficiari direcţi

II. Piaţa ştiinţei şi tehnologiei

Pondere (% din capacitatea de cercetare ocupată) utilizată pentru lucrări cu caracter strategic naţional, de ramură, domeniu, teritorial, ponderea în cadrul Programului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare (sectorială şi pe ansamblu)

Pondere (% din capacitatea de cercetare ocupată) lucrări cu mare probabilitate de continuare sau extindere în anul următor

Pondere (% din capacitatea de cercetare) utilizată pentru lucrări având mai mulţi beneficiari:

- efectivi

- care nu exprimă o cerere directă (dar sunt numeroşi)

- potenţiali, care urmează să se materializeze în solicitări individuale

Numărul beneficiarilor care acoperă 40% din volumul activităţii de cercetare realizate; specificarea principalilor beneficiari respectivi, din care:

- cu capital privat sau în curs de privatizare

- cu perspective de privatizare

Numărul beneficiarilor care acoperă 90% din volumul activităţii de cercetare realizate; specificarea principalilor beneficiari respectivi (suplimentari faţă de cei de la punctul precedent), din care:

- cu capital privat sau în curs de privatizare

- cu perspective de privatizare

Numărul beneficiarilor care acoperă 40% din volumul activităţii proprii de producţie realizate; specificarea principalilor beneficiari respectivi, din care:

- cu capital privat sau în curs de privatizare

- cu perspective de privatizare

Numărul beneficiarilor care acoperă 90% din volumul activităţii proprii de producţie realizate; specificarea principalilor beneficiari respectivi (suplimentari faţă de cei de la punctul precedent), din care:

- cu capital privat sau în curs de privatizare

- cu perspective de privatizare

* Pentru fiecare dintre indicatorii din această secţiune, datele se vor prezenta sub formă de trend, pe ultimii 3 ani

III. Perspective şi necesar de resurse

Valoarea şi sursele de finanţare privind investiţiile necesare pentru completarea şi modernizarea bazei materiale, pentru menţinerea şi extinderea (plauzibilă, rezonabilă) a pieţei.

4.2 Indicatori cu rol de criterii de analiză

- mediul extern al solicitantului -

Prin mediul extern al solicitantului se înţelege cadrul relaţiilor cu exteriorul, privite din punct de vedere neutru, al interesului general, cu referinţă la un sector economic sau social, sau la sisteme naţionale generalizate.

I. Resurse proprii

Nivelul resurselor imobilizate, ponderea în sistemul macroeconomic

Numărul personalului asociat (care lucrează direct sau care depinde de situaţia sistemului vizat)

Structura fondurilor fixe (sau alt indicator echivalent), din care:

- dotări - (clasificate după: grad de utilizare, nivel tehnologic, performanţă, mod de valorificare ş.a. cu grad de relevanţă)

- construcţii - (clasificare după: grad de utilizare, nivel de echipare cu utilităţi tehnologice ş.a. cu grad de relevanţă)

Structura fondurilor circulante

Situaţia veniturilor şi cheltuielilor pe ultimii 3 ani

Capacităţi de producţie existente, grad de acoperire cu contracte - evoluţii pe ultimii 3 ani

II. Piaţa ştiinţei şi tehnologiei

Ponderea (% din capacitatea de producţie ocupată) utilizată pentru lucrări cu caracter strategic naţional, de ramură, domeniu, teritorial

Ponderea (% din capacitatea de producţie ocupată) lucrărilor cu mare probabilitate de continuare sau extindere pe termen mediu şi lung

Ponderea (% din capacitatea de producţie ocupată) utilizată pentru lucrări având mai mulţi beneficiari

Numărul beneficiarilor care acoperă 40% din volumul producţiei, în ordinea descrescătoare a cererii (specificaţie)

Numărul beneficiarilor care acoperă 90% din volumul producţiei, în ordinea descrescătoare a cererii (eventual specificaţie)

Tendinţa de dezvoltare / restrângere a activităţii beneficiarilor de la poz. 4.2.II, alin. 4, şi tendinţa generală a celor de la alin. 5

Nevoia (structurală şi valorică) de cercetare şi dezvoltare la nivelul naţional de ramură, teritorial (comenzile/cererile exprimate)

Ponderea institutului în rezolvarea comenzilor / cererilor exprimate direct sau prin Programul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare

* Pentru fiecare dintre indicatorii acestei secţiuni, datele se vor prezenta sub formă de trend, pe ultimii 3 ani

III. Perspective şi necesar de resurse

Valoarea şi sursele de finanţare privind investiţiile necesare pentru completarea şi modernizarea bazei materiale, pentru extinderea (plauzibilă, rezonabilă) a pieţii, estimări pentru 5-10 ani

Strategia privind menţinerea / reorientarea activităţii sectorului economic sau social vizat, implicaţii ecologice, sociale, limitări legislative prin norme locale, naţionale, europene ş.a., estimări pentru 5-10 ani

Similitudine cu sisteme organizate performante, din ţări dezvoltate economic, la indicatori cum ar fi: ponderea cercetărilor din sistemul vizat, raportată la total cercetări / total populaţie activă / total locuitori - pe structuri naţionale sau locale.

4.3 Surse de informare

A. Studii (realizate cu resurse proprii sau comandate de Ministerul Cercetării şi Tehnologiei) de:

- analiză diagnostic

- fezabilitate

- restructurare

B. Expertize tehnico-economice, rapoarte de evaluare (realizate cu resurse proprii sau comandate de Ministerul Cercetării şi Tehnologiei)

C. Date cu caracter statistic, informaţii de interes general, studii de restructurare de ramură, prognoze interne şi internaţionale ş.a.m.d.

D. Chestionare elaborate de organul avizator, elaborate pe baza criteriilor de evaluare propuse în prezenta lucrare

5. CRITERII DE EVALUARE A UNITĂŢILOR DE C&D

Criteriile de evaluare au rolul de a crea condiţii privind selectarea realistă şi funcţionarea corectă a institutelor şi unităţilor de cercetare şi dezvoltare de interes public.

În acest sens, se recomandă structurarea criteriilor pe trei niveluri, în modul următor:

I. Criterii de evaluare a unităţilor de C&D pentru departajare şi preferinţă în vederea stabilirii oportunităţilor de selectare ca instituţie publică.

Acest nivel asigură o preselecţie a solicitanţilor, grupaţi pe domenii de activitate sau categorii economico-sociale. Se aplică acolo unde, pentru o anume poziţie, există mai mulţi solicitanţi, sau acolo unde domeniul este în curs de restrângere / reorientare. Este vizat, în mod special, mediul extern al solicitantului, precum şi poziţia solicitantului în acest mediu.

II. Criterii de evaluare a unităţilor de cercetare şi dezvoltare în vederea selectării şi funcţionării ca instituţie de interes public.

Acest nivel asigură selecţia în vederea acordării statutului solicitat, având menirea să fundamenteze propunerea Ministerului Cercetării şi Tehnologiei de transformare sau înfiinţare. Se au în vedere: realizarea obiectului de activitate şi structura organizată în acest sens, posibi-litatea îndeplinirii sarcinilor asumate şi respectării Regulamentului de funcţionare, încadrarea în programele naţionale ş.a.m.d.

III. Criterii de evaluare a unităţilor de cercetare şi dezvoltare în vederea acreditării ca instituţie de interes public:

Acest nivel are în vedere un proces în urma căruia să i se recunoască solicitantului dreptul de a funcţiona ca instituţie sau unitate de cercetare şi dezvoltare de interes public. Elementele care stau la bază sunt: respectarea strictă a obiectului de activitate şi a regulamentului de funcţionare, implicarea în Programul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare (atât în etapele de concepere, cât şi ca execuţie - relaţii la domeniul de activitate), neutralitatea şi stabilitatea prestaţiilor de înaltă calitate ştiinţifică, colaborarea şi recunoaşterea internaţională.

Pentru fiecare nivel, criteriile de evaluare vor fi prezentate individual, după următoarea structură:

- denumirea şi sensul acordat;

- surse potenţiale de culegere a datelor care permit caracterizarea criteriului;

- modul de interpretare a datelor în aprecierea criteriului;

- ponderea în influenţarea rezultatului final.

Sunt necesare următoarele precizări:

1. Nu se are în vedere selecţia prin acordarea de note şi evaluarea sub o formă exprimabilă valoric a criteriilor enunţate, ca atare, nu se urmă-reşte clasificarea solicitanţilor.

2. Criteriile acţionează în mai multe sensuri, conducând la una dintre următoarele concluzii:

a) respingerea solicitării;

b) respingerea solicitării cu recomandare privind admiterea în cazul realizării unor măsuri de restructurare / reorganizare recomandate de evaluator (Ministerul Cercetării şi Tehnologiei şi organul coordonator, prin experţii proprii);

c) acceptarea provizorie a solicitării - cu impunerea unor condiţii majore stricte;

d) acceptarea solicitării - fără condiţii sau cu impunerea unor condiţii minore.

3. Criteriile au valoare atât individuală, cât şi agregată în fundamentarea deciziei.

4. Analiza criteriilor individuale sau agregate poate duce şi la sugerarea uneia dintre următoarele căi de urmat pentru solicitant:

a) reorganizare - restructurare;

b) extinderea - restrângerea unor activităţi;

c) abordarea - abandonarea unor domenii de activitate;

d) modificări ale strategiilor manageriale privind calitatea, marketingul, personalul ş.a.m.d;

e) menţinerea - înlocuirea echipei manageriale;

f) alte recomandări cu relevanţă pentru funcţionarea ca instituţie de interes public.

5.1. Criterii de evaluare a unităţilor de cercetare şi dezvoltare pentru departajare şi preferinţă

în vederea stabilirii oportunităţii de selectare ca instituţie de interes public

(PRESELECŢIE)

Poz.	Denumirea criteriului	Indicatori care definesc criteriul	Mod de interpretare
0	1	2	3
I.1.	Corespondenţa obiectului de activitate din statutul juridic al solicitantului cu obiectivele prevăzute pentru activitatea de cercetare şi dezvoltare de interes public	Se va urmări prevederea următoarelor activităţi: cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică în domeniul de activitate, consultanţă de specialitate, organizarea de cursuri, informări ştiinţifice, schimburi de experienţă, editarea de publicaţii cu rol de difuzare a cunoştinţelor, furnizarea de informaţii şi organizarea de bănci de date în specialitate	Se acceptă ca promovând acest criteriu acei solicitanţi care au înscrise preponderent în statut activităţi legate de cercetare-dezvoltare şi prestarea de servicii în domenii conexe. Este un criteriu eliminator.
I.2.	Poziţia domeniului de activitate vizat de solicitant în structura economico-socială naţională, regională, locală (importanţa actuală şi de perspectivă, anvergura)	- Ponderea domeniului de activitate în economia naţională sau în sfera socialului; - ponderea domeniului de activitate pe plan regional / local; - importanţa domeniului în programele strategice naţionale, în cooperarea internaţională; - indicatori economici şi sociali care definesc anvergura domeniului şi importanţa actuală.	Se resping solicitările care provin din domenii de activitate care, pe plan interna-ţional, naţional, regional, local, sunt slab reprezentate şi care nici nu prezintă perspec-tive de dezvoltare pe termen scurt sau mijlo-ciu. În cazul unor activităţi noi, se are în vedere corelarea cu situaţia înregistrată în ţări dezvoltate şi necesitatea integrării în orga-nism de cooperare legate de aceste domenii.

0	1	2	3
I.3.	Ponderea elementelor din sfera de interes public în structura activităţii solicitantului	- Volumul total de activitate, exprimat în mărimi proprii domeniului de activitate; - ponderea activităţilor de interes public: resurse naturale, alte resurse strategice, bunuri de utilitate publică, valori ale patrimoniului naţional, rezultate de utilitate generală sau foarte largă; - ponderea activităţilor cu caracter de serviciu public; - ponderea activităţilor cuprinse în Programul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare; - ponderea activităţilor realizate în cadrul unor programe internaţionale de interes public.	Suma ponderilor, exprimate în ultimele trei criterii, trebuie să reprezinte ponderea majoritară în volumul total de activitate
I.4.	Poziţia solicitantului pe piaţa ştiinţei în domeniul economico-social de care aparţine sau pe care îl vizează	- Volumul total de activitate pe piaţa ştiinţei, exprimat în mărimi proprii domeniului de activitate; - volumul total de activitate preconizat în domeniul economico-social vizat; - ponderea celor doi indicatori în volumul total de activitate, respectiv actual şi preconizat pe piaţa ştiinţei în domeniul de activitate vizat.	Solicitantul trebuie să fie principalul furnizor de servicii pe piaţa ştiinţei în domeniul de activitate vizat, sau pe domenii înguste, dar cu relevanţă ridicată.
I.5.	Încadrarea produselor şi serviciilor necesare pentru satisfacerea interesului public în activitatea generală a solicitantului	- Gradul de acoperire a produselor şi serviciilor din sfera interesului public, solicitate în domeniul de activitate cu capacităţile actuale ale solicitantului; - gradul de acoperire a produselor şi serviciilor din sfera interesului public, preconizate a fi solicitate în domeniul de activitate, cu capacităţile actuale ale solicitantului.	Se va urmări ca majoritatea produselor şi serviciilor solicitate în sfera interesului public sau preconizate să fie acoperite cu capacităţi existente.

5.2. Criterii de evaluare a unităţilor de cercetare şi dezvoltare

în vederea selectării şi funcţionării ca instituţie de interes public

(SELECTARE ŞI SUPORT PENTRU ELABORAREA REGULAMENTULUI DE FUNCŢIONARE)

Poz.	Denumirea criteriului	Indicatori care definesc criteriul		Mod de interpretare
0	1	2		3
II.1	Ponderea activităţilor ştiinţifice şi al serviciilor prestate de solicitant în sfera interesului public, faţă de totalul activităţilor desfăşurate de acesta (existentă şi preconizată)	- Volumul total de activitate în sfera interesului public, exprimat în mărimi proprii domeniului de activitate; - volumul total de activitate preconizat în sfera interesului public, exprimat în mărimi proprii domeniului de activitate; - ponderea celor doi indicatori în volumul de activitate din sfera cercetării şi dezvoltării şi în volumul total de activitate.		Din volumul de activitate prestat pe piaţa ştiinţei în domeniul vizat, ponderea prestaţiilor în sfera interesului public trebuie să fie semnificativă.
II.2	Impactul activităţilor ştiinţifice şi al serviciilor prestate de solicitant în sfera interesului public	- Efecte semnificative prin număr de beneficiari şi profunzimea inovării realizate		Se vor aprecia favorabil: - contribuţia la dezvoltarea gradului de acceptabilitate; - contribuţii la dezvoltarea sectorială, creşterea calităţii, protecţia mediului ş.a.
II.3	Starea actuală şi tendinţele de evoluţie ale domeniului de activitate din sfera interesului public vizată de solicitant	- Volumul total de activitate din domeniul vizat de solicitant, exprimat în mărimi caracteristice; tendinţele înregistrate în ultimii 3 ani şi proiecţii pe următorii ani (min. 5); - ponderea volumului de activitate în economia naţională sau sfera socială sau în macrostructura de care aparţine domeniul vizat de solicitant; tendinţe înregistrate şi proiecţii - indici de caracterizare a performanţelor tehnice / economice / sociale, specifici domeniului de activitate raportaţi la nivelul naţional şi internaţional		Se vor aprecia favorabil iniţiativele din domenii de anvergură, în proces de restructurare (nivele relevante) sau în creştere. Se vor trata cu precauţie domeniile restrânse, în stagnare.
0	1		2		3
II.4 II.4.1 II.4.2 II.4.3	Nivelul de manifestare, existent sau potenţial, referitor la interesul public faţă de activităţile desfăşurate sau preconizate de solicitant Natura beneficiarilor: individualizaţi - colectivi - difuzaţi în mulţimi Felul de manifestare: activ - pasiv Potenţialul beneficiarilor: avizaţi, neavizaţi, avizaţi dar inactivi încă		- Ponderea beneficiarilor individualizaţi, colectivi şi difuzi în mulţimi - ponderea beneficiarilor activi - pasivi - ponderea beneficiarilor avizaţi, neavizaţi, avizaţi dar inactivi încă - ponderea beneficiarilor potenţiali Notă: - se vor indica tendinţele pe ultimii trei ani şi proiecţii pentru min. 5 ani - termenii beneficiari activi-pasivi se referă la gradul de exprimare a necesităţilor proprii şi la gradul actual de preluare a rezultatelor		Se vor aprecia tendinţele de individualizare a beneficiarilor, transformarea în beneficiari activi; eforturile de creştere a gradului de cunoaştere şi interes, precum şi eforturile de mărire a masei de beneficiari potenţiali
II.5 II.5.1 II.5.2 II.5.3 II.5.4 II.5.5	Potenţialul de acoperire a solicitărilor din sfera interesului public vizat de solicitant Nivelul dotărilor Personal Resurse materiale Management Sistem informaţional (schimburi interne şi externe de informaţii)		- Corespondenţa dintre nivelul dotărilor existente şi necesarul pentru activităţi din sfera interesului public; - corespondenţa dintre solicitările din sfera activităţilor de interes public şi competenţa şi disponibilitatea personalului; - nivelul de asigurare cu materiale a solicitărilor de produse şi servicii din sfera interesului public; - gradul de implicare a managementului în activităţi din sfera interesului public (ponderea acestora în activitatea managerială generală); - ponderea sistemelor informatice în activitatea generală a solicitantului; - volumul schimburilor de informaţii pe plan intern şi extern.		Gradul de acoperire a solicitărilor integral sau preponderent; se vor face recomandări privind dotările de completare Gradul de acoperire cu personal competent a solicitărilor existente şi preconizate Gradul de acoperire: integral sau asigurat în proporţie foarte mare Ponderea activităţilor manageriale în sfera interesului public trebuie să fie relevantă pentru domeniul vizat Utilizarea sistemelor informatice în activitatea curentă trebuie să fie relevantă. Volumul schimburilor de informaţii
0	1	2		3
II.6	Strategia alocării de resurse interne sau atrase pentru dezvoltarea / restructurarea activităţii solicitantului în sfera interesului public	- Volumul de activităţi şi resursele necesare dezvoltării / restructurării activităţilor din sfera interesului public; - ponderea investiţiilor preconizate în dezvoltarea / restructurarea activităţilor din sfera interesului public; - ponderea surselor necesare asigurării programului de investiţii din sfera interesului public.		Se vor aprecia eforturile privind dezvoltarea / restructurarea, în special pe seama resurselor interne sau atrase din programe naţionale sau internaţionale
II.7 II.7.1 II.7.2 II.7.3	Volumul costurilor legate de: Organizarea ca instituţie de interes public Restructurarea în vederea organizării ca instituţie de interes public Funcţionarea ca instituţie de interes public	- Volumul costurilor totale legate de realizarea strategiei generale de dezvoltare şi modernizare a activităţii solicitantului; - volumul costurilor legate strict de organizarea solicitantului ca instituţie publică, inclusiv influenţele negative datorate afectării altor activităţi; pondere în total; - volumul costurilor legate strict de procesul de restructurare premergător organizării ca instituţie publică (dacă este cazul); pondere în total; - costurile necesare funcţionării solicitantului ca instituţie publică.		Se vor aprecia favorabil costurile scăzute ocazionate de pregătirea transformării şi transformarea solicitantului în instituţie publică. Costurile menţionate vor fi analizate împreună cu costurile funcţionării ca instituţie publică. Eforturile de organizare şi funcţionare nu trebuie să afecteze funcţionarea de ansamblu. Se va aprecia favorabil acoperirea cheltuielilor din surse atrase, nepurtătoare de dobânzi bancare, din surse nebugetare.

0	1	2	3
II.8 II.8.1 II.8.2 II.8.3 II.8.4 II.8.5	Capacitatea de adaptare la structurile organizatorice specifice prestaţiilor în sfera interesului public Dotări Personal Management Sisteme informatice Accesiblitate	- Ponderea dotărilor imobilizate în sfera interesului public faţă de volumul dotărilor din domeniul de activitate; comparaţii cu situaţia din ţări dezvoltate; tendinţe şi previziuni - structura numerică şi calitativă a personalului raportată la populaţia activă din domeniul de activitate sau la populaţia vizată de obiectul de activitate al solicitantului (în cazul domeniilor sociale); comparaţii cu situaţia din ţări dezvoltate; - structura instrumentelor manageriale, frecvenţa de utilizare; adaptarea strategiei specifice la solicitările din sfera interesului public; comparaţie cu performanţe şi stiluri manageriale practicate în ţări dezvoltate - structura şi modul de organizare a sistemelor informatice interne şi în legătură cu mediul exterior; comparaţie cu structuri similare din ţări dezvoltate; - localizarea şi accesul la mijloace de comunicare individuale şi în masă, pe plan intern şi internaţional.	Se vor aprecia favorabil: - evoluţiile şi strategiile care tind să alinieze structurile actuale la formele de organizare performante din ţările dezvoltate (cu corecţiile necesare mediului autohton de desfăşurare a activităţii); - creşterea rapidă a disponibilităţii personalului şi managementului în satisfacerea tendinţelor economico-sociale înregistrate în sfera interesului public; - informatizarea activităţilor băncilor de date, modernizarea mijloacelor de informare şi comunicare; - plasarea de sedii, filiale, oficii în zonele geografice cu care se desfăşoară principalul volum de activităţi din domeniul vizat.

5.3. Criterii de evaluare a unităţilor de cercetare şi dezvoltare

în vederea acreditării ca instituţie de interes public

(ACREDITARE)

Poz.	Denumirea criteriului	Indicatori care definesc criteriul	Mod de interpretare
0	1	2	3
III.1 III.1.1 III.1.2 III.1.3 III.1.4	Compatibilitatea resurselor solicitantului cu nivelul aşteptat al calităţii prestaţiilor în sfera interesului public Dotări Personal Asigurarea materialelor Baze de date şi surse informaţionale	- Capacitatea de prestare de activităţi în sfera interesului public, în mărimi proprii domeniului vizat; - volumul solicitărilor directe sau neexprimate (dar cunoscute) din sfera de interes public; - ponderea solicitărilor neacoperite clasificate pe sursa care a generat disfuncţionalitatea (calitatea dotărilor, competenţa personalului, asigurarea materialelor, insuficienţa datelor şi surselor de informare etc.); - evoluţia previzionată a capacităţilor de prestare de activităţi în sfera interesului public, în funcţie de solicitări şi evoluţia economico-socială generală.	Se vor cota favorabil apropierea între capacitate şi volumul prestaţiilor realizate, precum şi eforturile legate de adaptarea capacităţilor existente la solicitările înregistrate sau previzionate
III.2 III.2.1 III.2.2 III.2.3 III.2.4	Modul de abordare şi tratare a beneficiarilor / utilizatorilor din sfera interesului public Prestaţie, informare, diagnosticare directă Difuzare în masă Conştientizare, formare deprinderi Stimularea apariţiei de servicii noi	- Ponderea, în volumul de activitate realizat în sfera interesului public, a următoarelor tipuri de relaţii: · prestaţii, informare, diagnosticare directă; · difuzarea în masă a informaţiilor şi cunoştinţelor acumulate; · conştientizarea, formarea de deprinderi la beneficiarii existenţi şi potenţiali; · stimularea apariţiei de servicii noi; · evoluţii pe ultimii 3 ani şi previziuni pe următorii 3-5 ani.	Se vor aprecia favorabil, creşterea volumului de activităţi realizate, în special orientarea pe conştientizarea şi stimularea apariţiei de servicii noi, precum şi strategia de dezvoltare dinamică pentru următoarea perioadă

0	1	2	3
III.3	Implicarea în elaborarea strategiei naţionale, pe ansamblu şi la nivelul domeniului de activitate	- Ponderea, în volumul de activitate realizat în sfera interesului public, a activităţilor legate de elaborarea strategiei naţionale, pe ansamblu şi la nivelul domeniului de activitate, pe ultimii 3 ani şi previziuni	Se va aprecia favorabil tendinţa de implicare în creştere şi interesul acordat întăririi poziţiei solicitantului în elaborarea planurilor strategice la nivel naţional şi în domeniul de activitate
III.4 III.4.1 III.4.2 III.4.3	Implicarea în programele internaţionale Participare directă Schimb de informaţii Schimb de experienţă	- Volumul activităţilor desfăşurate în cadrul unor programe sau schimburi internaţionale - ponderea activităţilor desfăşurate în cadrul unor programe sau schimburi internaţionale	Se va aprecia favorabil implicarea crescândă în programele internaţionale, precum şi creşterea ponderii activităţilor realizate prin participare directă
III.5	Recunoaşterea poziţiei ştiinţifice şi a calităţii prestaţiilor pe plan intern şi internaţional (tehnică, neutralitate, calitate, seriozitate)	- Ponderea solicitărilor din total, determinate de: · specificitatea şi nivelul calitativ al dotărilor; · competenţa personalului · calitatea prestaţiilor; · neutralitatea instituţiei; · seriozitatea prestaţiilor.	Se vor aprecia tendinţele crescătoare. Se vor identifica cauzele pentru care ponderile nu au valori maxime. Se vor face recomandări.

6. RECOMANDĂRI PRIVIND UTILIZAREA CRITERIILOR DE SELECTARE ŞI

FUNCŢIONARE A UNITĂŢILOR

DE CERCETARE ŞI DEZVOLTARE

CA INSTITUŢII DE INTERES PUBLIC

6.1. Model de fişă de evaluare

Pentru utilizarea corectă a criteriilor de selectare şi funcţionare se propune următorul formular de evaluare, cu exemplificare pentru criteriul II.2 - notare cf. cap. 5.

Poz.	Denumirea criteriului	Faza
II.2	Starea actuală şi tendinţele de evoluţie ale domeniului de activitate din sfera interesului public, vizate de solicitant	SELECTARE

GRILA DE EVALUARE

(proprie pentru fiecare criteriu şi domeniu vizat)

Dimensiunea actuală a domeniului vizat	Tendinţa de evoluţie	Nivelul de performanţă în domeniul de activitate actual
1	4	7
Mare	Creştere	Performant
2	5	8
Medie	Stagnare	În proces de restructurare
3	6	9
Mică	Restrângere	În proces de reorientare a domeniului de activitate

Răspunsul obţinut în urma evaluării criteriului	Combinaţia realizată în grila de evaluare
a) respingerea solicitării	3-6; 3-5-9; 2-6-9
b) respingerea solicitării cu recomandări privind condiţii de reanalizare	3-5-7; 3-5-8; 3-4-9; 1-6-9; 2-5-9; 2-6-7; 2-6-8
c) acceptarea solicitării - cu impunerea unor condiţii majore	3-4-8; 1-5-9; 1-6-7; 1-6-8; 2-4-9; 2-5-7; 2-5-8
d) acceptarea solicitării	1-4; 2-4-7; 2-4-8; 1-5-7; 1-5-8; 3-4-7

RECOMANDĂRI SAU CONDIŢII DE ACCEPTARE

NOTĂ: Fişele de evaluare vor conţine grile specifice pentru fiecare criteriu şi domeniu de activitate vizat, elaborate de specialişti, experţi care desfăşoară activităţi specifice în domeniile vizate.

6.2. Bucla decizională

În succesiunea criteriilor, se propune utilizarea următoarei bucle de decizie:

6.3. Formularea răspunsului

Răspunsul dat solicitantului referitor la acceptul organizării sub formă de instituţie de interes public va conţine una dintre următoarele formulări:

- respingere - motivată de criteriul / criteriile nesatisfăcute sau

- însoţită de lista recomandărilor obligatorii privind readmiterea la selecţie;

- acceptul - însoţit de lista condiţiilor majore legate de asigurarea funcţionării ca instituţie de interes public (accept provizoriu)

- fără condiţii sau cu eventuale recomandări minore.

6.4 Condiţii de evaluare

Pentru evaluarea criteriilor se vor utiliza echipe de experţi sau experţi individuali care vor lucra separat, concluziile formulate urmând a fi comparate şi, eventual, mediate. Experţii vor primi documentaţiile cu caracter de informare necesare deciziei (identice pentru fiecare grup sau fiecare expert individual), iar răspunsul fiecăruia va fi ţinut secret, urmând a fi prezentat numai în cadrul unei şedinţe comune. Cel puţin două opinii neutre şi independente sunt strict necesare.

În vederea formulării răspunsului, evaluatorului i se vor înmâna:

- setul de documente conţinând informaţiile necesare deciziei - acestea vor putea fi completate, de la caz la caz, cu informaţii suplimentare, vizate de solicitant - toate rezultatele obţinute suplimentar fiind difuzate şi către ceilalţi evaluatori;

- fişe de evaluare pentru fiecare criteriu şi un centralizator privind rezultatele şi concluziile agregate.

Evaluatorul va prezenta, în plic sigilat, răspunsul propriu, cuprinzând:

- fişele de evaluare completate;

- concluzia personală - însoţită de eventuale recomandări sau condiţii de acceptare;

- proces verbal - cuprinzând descrierea activităţii depuse şi justificări ale deciziilor sugerate.

7. CONCLUZII LA PARTEA A II-A. VALORIFICARE

7.1 Concluzii

Transformarea unităţilor de cercetare şi dezvoltare existente în institute sau unităţi de cercetare şi dezvoltare de interes public se face pe baza evaluării efectuate de Ministerul Cercetării şi Tehnologiei, împreună cu organul coordonator, la cererea Organului de Conducere a unităţii.

În mod asemănător, înfiinţarea de noi institute sau unităţi de cercetare şi dezvoltare de interes public se face la propunerea Ministerului Cercetării şi Tehnologiei.

Fundamentarea deciziei Ministerului Cercetării şi Tehnologiei ca, pe baza evaluării, să facă recomandările privind transformarea sau înfiinţarea de institute sau unităţi de interes public, se realizează pornind, ca nivel minimal, de la următoarele elemente:

- set de documentaţii cu caracter informativ şi de susţinere a propunerii, elaborat de solicitant;

- satisfacerea unui set de criterii de ordin general, elaborat de Ministerul Cercetării şi Tehnologiei, precum şi a cerinţelor rezultate din recomandările şi condiţiiile necesare obligatorii, aşa cum a reieşit din procesul de analiză criterială; în vederea unei analize competente şi corecte, se pot solicita informaţii suplimentare.

- programul de adoptare pe termen scurt a măsurilor cuprinse în Regulamentul de funcţionare, în vederea organizării şi funcţionării ca instituţie publică.

Elaborarea setului de criterii care urmează a fi satisfăcute de solicitant este în sarcina Ministerului Cercetării şi Tehnologiei, o propunere în acest sens fiind făcută în prezenta lucrare. Propunerea prezintă condiţiile generale ce trebuie asigurate în vederea selectării şi funcţionării ca instituţie publică, de la caz la caz urmând a se realiza particularizări.

Setul de criterii prezentat este structurat pe trei niveluri de decizie, după cum urmează:

- o etapă de preselecţie - care are ca scop filtrarea solicitanţilor în cazul unor cereri multiple în cadrul aceluiaşi domeniu de activitate, precum şi conştientizarea asupra statutului şi activităţii institutelor de cercetare şi dezvoltare din sfera interesului public;

- o etapă de selecţie - în vederea funcţionării ca instituţie publică - care urmăreşte evidenţierea elementelor avute în vedere la organizarea ca instituţie publică şi care se poate materializa într-o serie de recomandări şi condiţii ce trebuie satisfăcute pentru dobândirea statutului solicitat;

- acreditarea solicitantului ca institut de interes public - ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legate de: obiectul de activitate, modul de organizare şi dotare, calitatea şi promptitudinea prestaţiilor, neutralitatea poziţiilor exprimate şi alţi factori definitorii în acest sens.

Obiectivele urmărite de setul de criterii sunt orientate către cadrul relaţional al mediului intern al unităţii solicitatoare a Statutului de institut public plasat în mediul extern din domeniul de activitate în care acţionează. Principalele elemente avute în vedere sunt:

a) strategia naţională, inclusiv politica naţională în domeniul ştiinţei şi tehnologiei;

b) acceptabilitatea mediului tehnic şi economic exterior;

c) existenţa resurselor materiale şi financiare;

d) existenţa pieţei ştiinţei şi tehnologiei, nivelul şi stabilitatea acesteia;

e) nivelul performanţelor, aşteptat de mediul economico-social;

f) costurile generale, medii acceptate, pentru restructurarea unităţii de C&D;

g) mediul de performanţă managerială în sectorul de care aparţine;

h) factorii geografici;

i) cadrul internaţional, exprimat prin practică, rezultate aşteptate, organizarea supranaţională, influenţe pe pieţele interne sau externe comune ş.a.

Structura setului de criterii este prezentată în tabelul următor:

Nivelul de decizie		Numărul de	Numărul criteriilor asociate
Poz.	Denumire	direcţii de abordare	direcţiilor de abordare
0	1	2	3
I	Preselecţie	5	5
II	Selecţie	7	19
III	Acreditare	5	13
	TOTAL	17	37

Criteriile nu au fost concepute ca un mijloc de notare şi clasificare, ci ca o sită cu mai multe niveluri de filtrare, care să permită o opţiune corectă şi fezabilă. De altfel, clasarea între unităţi cu obiecte şi domenii de activitate diferite, precum şi cu mijloace de îndeplinire a sarcinilor legate de obiectul şi domeniul de activitate extrem de diferenţiate, este nu numai nefolositor, ci şi greu de realizat.

Ca urmare, rezultatul procesului de evaluare este, pentru fiecare nivel de decizie, un răspuns ce poate fi formulat în două feluri, fiecare cu câte două variante, astfel:

Nr. crt.	Tipul răspunsului	Poz.	Varianta de formulare a răspunsului
1	RESPINGERE	1	ÎN TOTALITATE - motivată de criteriul/criteriile nesatisfăcute
		2	CU DREPT DE READMITERE LA SELECŢIE - după îndeplinirea recomandărilor legate de promovarea criteriilor
2	ACCEPTARE	1	CONDIŢIONATĂ - de îndeplinirea unor recomandări legate de asigurarea funcţionării ca instituţie de interes public (acceptare provizorie)
		2	NECONDIŢIONATĂ

Rezultatele evaluării sunt formulate pe fişa criteriului, modul de desfăşurare a procesului decizional fiind de tip reţele succesive cu blocuri de decizie. Recomandările sau condiţiile formulate pentru fiecare criteriu sunt exprimate în fişa criteriului, fiind ulterior centralizate şi prezentate solicitantului, ca o condiţie de continuare a procesului de selectare şi acreditare.

Evaluarea se face de cel puţin două echipe care lucrează independent, dar pe baza aceluiaşi set de informaţii. Rezultatele evaluării pot fi mediate sau se poate lua în considerare răspunsul cel mai defavorabil.

Fişele de evaluare ale criteriilor vor fi elaborate după definitivarea şi acceptarea listei criteriilor şi vor conţine următoarele referinţe:

- denumirea criteriului şi nivelul de decizie;

- grila de evaluare;

- răspunsul obţinut în urma evaluării pe baza grilei anterioare;

- recomandări sau condiţii de acceptare.

În cazul în care sunt necesare şi alte informaţii specifice unui domeniu sau tip de activitate, se vor elabora chestionare suplimentare, pe formulare tipizate, care vor fi elaborate la etapele respective de selecţie.

7.2. Valorificare

Lucrarea realizează identificarea unor trăsături specifice instituţiilor şi unităţilor de cercetare şi dezvoltare de interes public, conform precizărilor din proiectul Legii privind organizarea activităţilor de cercetare şi dezvoltare, în scopul asocierii unor criterii de evaluare necesare pentru selecţie în vederea dobândirii respectivului statut.

Lucrarea propune:

- setul de informaţii şi documentaţii necesare procesului decizional;

- criteriile asociate procesului decizional, structurate pe trei niveluri;

- modelul fişei de evaluare a criteriului şi procedura de evaluare;

- formulările privind răspunsurile ce se pot da, precum şi recomandările şi condiţiile asociate răspunsului.

Pentru definitivarea procedurii de evaluare în vederea selecţiei, lucrarea poate fi utilizată în felul următor:

- ca bază de discuţii pentru conţinutul şi structura criteriilor de analiză;

- ca model de analiză şi fundamentare a procesului decizional;

- ca structură de analiză şi acumulare de informaţii privind activitatea institutelor / unităţilor de cercetare şi dezvoltare, atât în ceea ce priveşte mediul lor intern, cât şi relaţiile cu mediul exterior.

Lucrarea poate fi continuată pe următoarele direcţii:

- reformularea modelului de analiză criterială, în cazul în care acest lucru este recomandat de factorii decidenţi în domeniu;

- elaborarea fişelor de evaluare a criteriului, după definitivarea setului de criterii în vederea selecţiei şi funcţionării cu statut de instituţie de interes public;

- elaborarea de chestionare-tip pentru culegerea şi informatizarea prelucrării datelor, după definitivarea direcţiilor de analiză şi a indicatorilor prevăzuţi pentru acestea.

PARTEA a III-a

Complemente

1. Consideraţii privind criterii

pentru departajare Şi preferinţă

pentru diferite categorii

de unităţi de C&D

(altele decât instituţiile de C&D

de interes public)

După cum s-a menţionat, în art. 4 al proiectului Legii privind organizarea activităţilor de cercetare şi dezvoltare se enumeră tipurile de structuri în care pot fi organizate activităţile de cercetare şi dezvoltare. Departajând, conform criteriilor prezentate anterior, “institute şi unităţi de cercetare şi dezvoltare de interes public”, rămâne de tratat problema criteriilor de departajare şi preferinţă pentru celelalte categorii de unităţi de C&D.

Se impune precizarea că, în categoriile prevăzute în proiectul de lege - “societăţi comerciale” şi “regii autonome sau filiale ale acestora”, se pot presupune două subclase:

a) unităţi de cercetare şi dezvoltare, “care desfăşoară preponderent activităţi de cercetare şi dezvoltare, în interes propriu sau pe bază de contract” (finalul art. 4 din proiectul de lege),

b) subunităţi de cercetare-dezvoltare, sau unităţi fără personalitate juridică, ce desfăşoară activitate de cercetare şi dezvoltare în cadrul unor societăţi comerciale sau regii autonome (sau filiale de regii autonome) cu obiect de activitate de bază din sfera industriei, construcţiilor, transporturilor etc. (“cercetarea de firmă”).

Dat fiind că art. 4 alin. h din proiectul de lege încheie enumerarea prin categoria “alte unităţi cu personalitate juridică”, ar putea rezulta că şi categoriile a ... g sunt tot unităţi cu personalitate juridică (deşi la categoria b - unităţi de învăţământ superior, este de presupus, conform experienţei internaţionale şi naţionale, că activitatea de cercetare-dezvoltare se poate realiza nu numai în cadrul catedrelor, în mod integrat cu activitatea didactică, ci şi în cadrul unor laboratoare sau centre de cercetare - fără personalitate juridică, din cadrul unităţilor de învăţământ superior). O astfel de interpretare (cercetarea-dezvoltarea se realizează, în mod limitativ, numai în unităţi de cercetare-dezvoltare cu personalitate juridică), interpretare posibilă, ar fi dăunătoare, contrară experienţei internaţionale (şi neconcordantă cu situaţia de fapt existentă în România, în multe cazuri). Este necesar ca proiectul de lege să statueze posibilitatea legală a desfăşurării activităţii de cercetare şi dezvoltare şi în cadrul unor subunităţi de cercetare şi dezvoltare, fără personalitate juridică, ale unor societăţi comerciale (sau regii autonome).

În acest context, se constată că, în conformitate cu enumerarea de unităţi de cercetare şi dezvoltare din art. 4 al proiectului de lege:

“ a) institute şi unităţi ale Academiei Române;

b) unităţi de învăţământ superior;

c) unităţi de cercetare şi dezvoltare aflate în coordonarea organelor administraţiei publice centrale şi locale;

d) institute şi unităţi ale academiilor de ramură;

e) institute şi unităţi de cercetare şi dezvoltare de interes public...;

f) societăţi comerciale;

g) regii autonome sau filiale ale acestora;

h) alte unităţi cu personalitate juridică”,

plasarea diferitelor unităţi în diferitele categorii (cu excepţia “e”) este predeterminată, după criteriile categoriilor instituţionale definite, eventual - corespunzător categoriilor de cercetări ce revin suprastructurilor instituţionale menţionate - Academia Română sau academiile de ramură etc.

De aceea, rezultă că, prin excludere, unităţile de cercetare şi dezvoltare care nu devin instituţii de interes public, conform criteriilor propuse în prezenta lucrare, urmează să se încadreze în celelalte categorii, remanente, după criteriile instituţionale definitorii.

Problematica departajării şi preferinţei:

între unităţile de C&D - societăţi comerciale distincte (sau filiale de regii autonome), pe de o parte, şi cercetarea “uzinală” sau “de firmă”, pe de altă parte,

între unităţile de C&D şi cercetarea de firmă, pe de o parte, şi unităţile de învăţământ superior, pe de altă parte,

şi în special - problematica politicii privind evoluţia viitoare a cercetării din România în cadrul acestor categorii, ca şi a relaţiilor între ele,

depăşeşte obiectul fazei contractate (“departajare şi preferinţă pentru diferite categorii de unităţi de C&D”).

Importanţa subunităţilor de C&D - mai larg, a activităţilor de C&D din societăţile comerciale, altele decât cele care constituie “unităţi de C&D”, precum şi a relaţiilor între cercetarea din unităţile de C&D şi cea care se desfăşoară nu în unităţi de C&D, jusitifică o abordare separată, în cadrul unei faze ulterioare (1996), sau în cadrul unei teme distincte.

2. CRITERII DE PERFORMANŢĂ MANAGERIALĂ

ÎN SPECIFICUL UNITĂŢILOR DE C&D

V. şi în Raportul de consultanţă operativă…

2.1. Principii generale

Conceperea setului de criterii este bazată, pe de o parte, pe ideile avute în vedere la evaluarea unităţilor de cercetare-dezvoltare, mai exact pe creşterea valorii acestora prin creşterea activelor necorporale şi, pe de altă parte, pe setul adaptat al criteriilor de performanţă cuprinse în normele metodologice privind selecţionarea managerilor şi încheierea contractului de management (FPS, MO nr. 94/2 martie 1994).

2.2. Criterii curente şi integratoare

Criteriile enumerate în continuare reflectă calitatea activităţii manageriale curente, precum şi efecte pe termen lung, integratoare ale calităţii activităţii manageriale anterioare.

A. Criterii financiare

Se aleg un număr de 4....5 criterii din următoarele:

1. Rata profitului

2. Profitabilitatea acţiunilor sau părţilor sociale

3. Potenţialul de dezvoltare/creştere

4. Perioada de recuperare a creanţelor

5. Perioada de rambursare a datoriilor

6. Productivitatea muncii

7. Ponderea salariilor în costuri

Ar trebui urmărită evoluţia pe 2....3 ani (trendurile)

B. Criterii de calitate a output-urilor

1. Indice de valorificare a lucrărilor încheiate

2. Efecte semnificative ale lucrărilor valorificate (număr aplicaţii, volumul efectelor obţinute)

3. Rezultate publicate - comunicate la publicaţii recunoscute internaţional; indice de citare; extrase cerute

4. Invenţii înregistrate, valorificate

5. Monografii publicate (punctat în funcţie de valoarea ştiinţifică şi semnificaţie promoţională)

6. Alegeri în societăţi ştiinţifice reprezentative, academii, solicitare ca moderatori la congrese, alte manifestări care atestă creşterea autorităţii ştiinţifice a unităţii; de exemplu: solicitări de consultanţe etc.

7. Durata medie a răspunsurilor (de la primul contact la încheierea cercetării, consultanţei etc)

8. Reclamaţii, litigii, rezultatele auditurilor interne şi externe

C. Indicatori de confort social

1. Cadre de bază, plecate din unitate (minus pensionările şi decesele)

2. Conflicte de muncă înregistrate

3. Alte tipuri de stimulente acordate salariaţiilor (case, transport,

salariul 13....14 etc).

2.3. Criterii de consolidare (investiţionale)

Criteriile care reflectă efectele activităţii curente şi cele care reflectă efectele integrate ale activităţii anterioare prezintă o limitare, constând în faptul că nu reflectă (sau nu reflectă suficient) eforturile ce constituie investiţii pentru realizări viitoare, uneori - chiar în detrimentul rezultatelor curente (afectând negativ atât criteriile financiare: cheltuieli fără încasări aferente, cât şi criteriile de calitate: eforturi fără rezultatele aferente, sau cu rezultate imediate mai slabe).

De aceea se propun:

D. Criterii şi indicatori de “consolidare” a unităţii (investiţionali)

1. Număr de cercetători până în 30....35 ani angajaţi pe bază de concurs

2. Noi linii de cercetare de perspectivă abordate (care vor produce efecte în următorii 3....5 ani)

3. Evoluţia doctoranzilor din unitate (admiteri la docotrat, examene susţinute în termen, susţineri teze etc)

4. Noi contacte internaţionale iniţiate; participări ale cercetătorilor la manifestări ştiinţifice şi stagii de pregătire în străinătate

5. Programe de perfecţionare profesională urmate de personalul de cercetare - programe proprii şi participări la programe de perfecţionare din exterior

6. Dezvoltări ale bazei materiale de cercetare / producţie, realizate prin efort propriu, sau eforturi şi etape parcurse pentru alte dezvoltări ale bazei materiale

7. Noi parteneriate, iniţieri de consorţii pentru soluţionări de probleme complexe, partenerieate antamate cu potenţiali beneficiari

8. Creşteri (demonstrabile) ale recunoaşterii mărcii institutului

9. Investiţii în promovare, publicitate etc.

O parte dintre aceste criterii necesită evaluare.

SInteză. Concluzii generale

Prezenta fază, “Criterii de evaluare a unităţilor de C&D” este axată, conform contractului, pe problemele criteriilor de evaluare în vederea selectării, preferinţei, precum şi acreditării instituţiilor de C&D de interes public, ca una dintre acţiunile de pregătire a aplicării Legii privind organizarea activităţilor de cercetare şi dezvoltare, aflată, ca proiect, în procesul de legiferare.

Din analiza situaţiei într-o serie de ţări cu economie dezvoltată, se constată că în toate ţările există un sector public (guvernamental) de C&D, distingându-se, la nivelul anului 1985, patru grupe de ţări: 1) cu pondere mică (sub 10% din cheltuielile totale pentru C&D) a sectorului guvernamental (Japonia, Belgia, Austria şi, în special, Suedia şi Elveţia); 2) cu ponderi 12-20% (SUA, Germania, Olanda, Norvegia); 3) cu ponderi 20-30% (Franţa, Anglia, Italia, Canada, Spania, Iugoslavia, Danemarca, Finlanda; 4) cu ponderi de aprox. 40% (Australia, Grecia, Noua Zeelandă, Islanda). Totuşi, chiar în prima grupă de ţări (cu ponderea cea mai mică a sectorului guvernamental) există unităţi publice de cercetare; acestea sunt destinate: realizării activităţilor de C&D necesare unor ministere, pentru fundamentarea reglementărilor şi pentru monitorizare în domenii ca protecţia mediului, sănătate, meteorologie etc.; pentru realizarea unor programe de interes special - apărare, energie, fizică atomică, cercetări spaţiale, infrastructură (se poate remarca faptul că este vorba despre domenii ce necesită mari eforturi investiţionale pentru cercetare, greu accesibile sectorului privat); pentru satisfacerea necesităţilor de C&D ale unor sectoare fragmentate ale economiei - agricultură, întreprinderi mici şi mijlocii.

Totuşi, departajarea menţionată nu trebuie să fie considerată ca fiind exclusivă; în multe ţări, o serie de mari firme (private) investesc considerabil şi participă cu rezultate determinante în progresul tehnologic în domenii care, în alte ţări, par a fi monopol al instituţiilor publice şi al capitalului de stat (energie, fizică, tehnologii pentru protecţia mediului etc.). Se pare că primordială este nu atât structura instituţională, cât provenienţa fondurilor, statul intervenind în finanţarea sectoarelor “grele” în proporţii mai mari decât intervine în structura instituţională (a unităţilor de cercetare-dezvoltare).

Totodată, după cum se ştie, se constată că, în toate ţările, există o diversitate de forme de organizare a activităţii de cercetare şi dezvoltare: în cadrul învăţământului superior, în institute ale academiilor de ştiinţe, în instituţii publice, în cadrul firmelor industriale şi de alte profiluri, în cadrul unor fundaţii sau altor organizaţii non-profit, ca institute şi întreprinderi orientate spre profit - specializate pentru probleme de cercetare-dezvoltare (cu diferite ponderi ale capitalului de stat sau, în special, privat). Ponderile diferitelor forme în totalul unităţilor care desfăşoară activitate de cercetare şi dezvoltare, numeric şi ca volum al fondurilor consumate, diferă foarte mult de la ţară la ţară, fiind, probabil, funcţie de o serie de factori ce ţin de conjunctură şi de tradiţie în economia şi în ştiinţa ţărilor respective. De remarcat, de asemenea, că o răspândire tot mai largă o au diferite forme de asociere a unor unităţi, inclusiv eterogene tipologic - în asociaţii, consorţii etc., pentru realizarea unor proiecte sau programe de cercetare complexe, pentru transferul de tehnologie şi alte activităţi, conexe.

Pornind de la această stare de lucruri în experienţa internaţională şi având drept reper prevederile proiectului de Lege privind organizarea activităţii de cercetare şi dezvoltare, aşa cum este proiectul la data elaborării studiului de faţă, în cadrul fazei sunt elaborate elemente definitorii privind interesul public şi instituţiile de interes public în domeniul C&D, grupate astfel: servicii publice; elaborarea de proiecte de interes larg; informaţii de interes naţional-strategic sau caracterizate prin unicitate; existenţa unor dotări de interes larg din fonduri publice (a - dotări strategice în echipamente, b - pregătire de personal super-specializat pentru domenii de interes naţional).

Punându-se instituţiile de interes public de C&D în contextul economic, se consideră oportun să fie luate în considerare: strategia naţională, acceptabilitatea mediului tehnic şi economic exterior, existenţa resurselor materiale şi financiare, situaţia pieţei ştiinţei şi tehnologiei, nivelul performanţelor aşteptate, costurile acceptabile ale restructurării, mediul de performanţă managerială în domeniu, factorii geografici (amplasamente), cadrul internaţional în domeniu.

A fost elaborată o specificaţie tipologică de informaţii generale utilizabile în evaluarea unităţilor de C&D, în sensul selectării şi funcţionării ca instituţii publice: indicatori cu rol de criterii de analiză a mediului intern al solicitantului de a deveni instituţie de interes public (pe categorii: resurse proprii, piaţa ştiinţei şi tehnologiei, perspective şi necesar de resurse); indicatori cu rol de criterii de analiză a mediului extern al solicitantului (pe aceleaşi categorii); surse de informare pentru obţinerea informaţiilor specificate.

Criteriile de evaluare a unităţilor de C&D se grupează pe trei niveluri: pentru departajare şi preferinţă în vederea stabilirii oportunităţilor de selectare ca instituţie de interes public (preselecţie), în vederea selectării şi funcţionării ca instituţie publică, în vederea acreditării ca instituţie publică. Pentru satisfacerea criteriilor, solicitanţii pot urma, în funcţie de situaţia dată, următoarele căi: reorganizare / restructurare, extindere / restrângere de activităţi, abordare / abandonare de domenii de specialitate, modificări ale strategiilor manageriale, menţinerea/ înlocuirea echipei manageriale etc. Sunt date recomandări privind utilizarea criteriilor, inclusiv model de fişă de evaluare şi grilă de evaluare, cu patru rezultate posibile: acceptarea solicitării fără condiţii sau cu recomandări minore; acceptarea solicitării cu impunerea unor condiţii majore; respingerea solicitării cu recomandări privind condiţii de reanalizare, respingerea solicitării de selectare ca instituţie publică. Sunt stabilite elemente pentru metodologia de depunere şi de analizare a documentaţiilor de evaluare.

Structura setului de criterii elaborate este redată sintetic în tabelul următor:

Nivelul de decizie		Numărul de direcţii de	Numărul criteriilor asociate
Poz.	Denumire	abordare	direcţiilor de abordare
I	Preselecţie	5	5
II	Selecţie	7	19
III	Acreditare	5	13
	TOTAL	17	37

În contextul analizei efectuate, în lucrare se recomandă ca proiectul de lege privind organizarea activităţii de cercetare şi dezvoltare să statueze în mod explicit posibilitatea legală a desfăşurării activităţii de cercetare şi dezvoltare nu numai în “unităţi de cercetare şi dezvoltare”, ci şi în cadrul unor subunităţi de cercetare şi dezvoltare fără personalitate juridică, al unor societăţi comerciale (sau regii autonome) având alt profil de bază decât cercetarea şi dezvoltarea.

Răspunzând la prevederea contractuală privind criteriile pentru stabilirea performanţei manageriale în specificul unităţilor de C&D, se propun criterii care să reflecte: calitatea activităţii manageriale curente, criterii integratoare ale calităţii activităţii manageriale anterioare - aceste două categorii grupate în: criterii financiare, criterii de calitate a output-urilor şi indicatori sociali - şi criterii de consolidare, reprezentând eforturi (“investiţii”) pentru realizări viitoare.

Se consideră oportun ca ansamblul de informaţii sintetizate şi criterii, elaborate în cadrul documentaţiei de faţă, să formeze obiectul unei consultări mai largi, cu manageri şi alţi factori din organismele de coordonare şi personal de conducere din activitatea de cercetare-dezvoltare, după care să se poată prezenta, în cadrul unei faze următoare a temei, o eventuală ediţie îmbunătăţită, pe baza observaţiilor şi sugestiilor ce vor fi primite.

Probleme conexe Şi opţiuni,

rezultate din dezbaterile Şedinţei lărgite

a comisiei de avizare a lucrării

1. “Interesul public” va include, în mod evident (şi similar cu practica din alte ţări):

- domeniile în care statul trebuie să exercite un control, pentru protejarea populaţiei, a naturii, a economiei etc.: sănătatea, protejarea mediului, metrologia, seismologia, calitatea construcţiilor etc.

- domeniile care necesită investiţii foarte mari în baza materială a cercetării, de ex.: fizica nucleară;

- domeniile care reprezintă servicii de interes public: geologia, meteorologia ete.

- domeniile de monopol al statului: apărarea naţională, energie, resurse minerale, infrastructură etc., cât timp se va menţine acest monopol (cunoscând că, într-o serie de ţări, se manifestă tendinţa de fragmentare sau de limitare a monopolului statului - precum şi de privatizare - şi în astfel de domenii);

- domeniile de interes pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM).

Principala opţiune deschisă (şi care este o opţiune politică) este dacă “interesul public” să cuprindă şi cercetările de interes pentru mulţi beneficiari, alţii decât IMM (cercetările de interes “de ramură”), sau acestea să rămână să fie realizate, la nevoie, prin asocieri sau consorţii, la iniţiativa beneficiarilor interesaţi, sau în cazul existenţei unor programe de cercetare dedicate.

De asemenea, s-a semnalat că, inclusiv în prima categorie de domenii dintre cele menţionate mai sus, statul trebuie să deţină monopolul numai sub aspectul controlului de calitate şi al acreditării, dar, în toate domeniile, cercetările ştiinţifice fundamentale şi aplicative, precum şi cele de dezvoltare de tehnologii, echipamente, sisteme etc., trebuie să poată rămâne deschise atât instituţiilor de interes public, cât şi altor categorii de unităţi, inclusiv cu capital privat.

2. A fost exprimată opinia că acreditarea ca “instituţii de interes public” ar trebui să decurgă dintr-o evaluare generală a institutelor, dintr-o ierarhizare a acestora, având acces la categoria de “instituţii de interes public” unităţile plasate în fruntea ierarhiei, pe bază de merite şi realizări ştiinţifice, în alternativă cu varianta că, de regulă, selectarea pentru “instituţia de interes public” va decurge din domeniul de activitate, aşa cum s-a arătat la pct. 1. În acest ultim caz, ierarhizarea ar acţiona numai în sfera de dubiu, privind unităţile având ca obiect cercetările de interes de ramură.

3. În context, au fost exprimate opinii divergente în problema dacă selectarea şi acreditarea trebuie să fie făcute în mai multe etape, aşa cum este preconizat în cadrul lucrării, sau o ierarhizare exhaustivă, pe bază de analize-diagnostic, ar elimina necesitatea unor etape succesive de selecţie şi acreditare.

Autorii au menţinut în lucrare cele 3 etape (preselecţie, selecţie / funcţionare, acreditare) atât pentru a răspunde cerinţelor exprese ale temei contractate, cât şi pentru a prezenta, în lucrare, informaţia de detaliu pentru cazul în care numărul mare de unităţi eventual solicitante ar impune o astfel de abordare etapizată.

4. Au fost avansate şi discutate variante: dacă instituţiile de interes public trebuie să fie finanţate direct de la buget (salarizare, regie, dotări) sau trebuie să lucreze pe bază de contracte, chiar dacă acestea ar fi contracte cu bugetul. Soluţia s-ar contura fie de la caz la caz, fie pe bază de contracte, care să mobilizeze mai bine forţele şi să oblige la o mai bună stabilire de jaloane care să fie atinse şi o mai clară raportare a realizării acestora.

5. Au existat păreri divergente privind faptul dacă iniţiativa intrării în circuitul de selectare ca instituţie de interes public poate aparţine fiecărei unităţi, cum este preconizat în lucrare, în alternativă cu concepţia conform căreia această iniţiativă trebuie să decurgă dintr-un proiect de sistem al ştiinţei şi tehnologiei la nivel naţional (variantă considerată de autori ca putând genera un centralism excesiv şi, practic, o amânare a aplicării legii). O variantă de compromis o constituie armonizarea iniţiativelor individuale cu un proiect de sistem la nivel naţional.

6. A fost ridicată problema: de ce avantaje vor beneficia unităţile acreditate ca instituţii de interes public? Ţinând seama şi de experienţe din alte ţări, s-a exemplificat: garantarea acoperirii de către stat a 40% din fondurile anuale necesare; prioritate în acordarea unor lucrări şi programe de interes public; participare la elaborarea unor programe naţionale; exercitarea atribuţiilor prin laboratoare acreditate; neprivatizabilitatea.

7. S-a semnalat că prioritară în consituirea instituţiilor de interes public poate fi existenţa unor programe de interes public, pentru a căror realizare se constituie instituţii de interes public. S-a subliniat că, în literatura recentă, accentul nu se mai pune atât pe caracterul de interes public sau privat al instituţiilor, cât pe cel al programelor, la a căror realizare concură şi au acces instituţii de toate categoriile. În acelaşi timp, s-a remarcat că instituţia de interes public este o categorie cunoscută în anumite ţări, dar există o mare varietate, de la ţară la ţară, privind ponderea, prerogativele şi importanţa acestora..

8. S-a semnalat că numărul de programe de interes naţional şi numărul de teme prioritare este, în alte ţări, mult mai mic decât în România; un număr excesiv de programe şi teme prioritare, ce acoperă aproape toate domeniile ştiinţei şi tehnologiei, reprezintă, de fapt, absenţa unor priorităţi reale şi o continuare a politicii de autarhie.

9. A fost exprimată opinia că “instituţia de cercetare de interes public” este un hibrid ce nu-şi găseşte corespondent în sistemul de instituţii din economie şi că există o anumită probabilitate ca parlamentul să nu accepte o astfel de formulă, dar lucrarea prezentată avizării a răspuns temei, fiind elaborată în premisa că Legea organizării activităţii de cercetare şi dezvoltare va fi adoptată în forma cunoscută acum, ca proiect. Totuşi, în cazul în care legislativul nu ar adopta soluţia “instituţiei de cercetare de interes public”, unităţile vizate ar putea rămâne societăţi comerciale, dar cu amendamentul neprivatizării (acţionar unic - statul).

Dezbaterea a fost considerată ca având un nivel preliminar, pentru stabilirea unui punct de vedere al elaboratorului şi operarea modificărilor asupra cărora se va contura un consens. Aceasta nu exclude oportunitatea, propusă în lucrare, a reluării dezbaterii într-un cerc mai larg, cu participarea şi a altor factori de conducere şi alţi specialişti, inclusiv de la nivelul beneficiarului - Ministerul Cercetării şi Tehnologiei.

Au participat la dezbatere: autorii - Ing. Sanda Felea, cerc. şt. pr. Steliana Sandu (partea I), ing. Mircea Popescu (responsabil de lucrare şi autor la partea a II-a), Dr. ing. Ulrich Wiener (partea a III-a), Dr. Ing. Mario Duma (contribuţii la partea a III-a, control ştiinţific general şi sinteza generală); membrii comisiei de avizare - Ing. Ion Crişan, Ing. Radu Enescu, Ing. Virgil Lână; membri ai comisiei de recepţie - Dr. ing. Călin Mihăileanu, Ing. Tudorel Crăciunoiu, Ing. Vergil Goian. S-au primit observaţii scrise şi punct de vedere verbal de la Dr. ing. Ion Stănciulescu. O serie de observaţii concrete, de detaliu, formulate în cadrul dezbaterii, au fost operate direct în versiunea ce se predă a lucrării.

V. şi alte faze privind Analiza-diagnostic şi evaluarea unor unităţi de C-D

Medodologia de evaluare şi analiză-diagnostic

Înapoi

---

* Stănciulescu, I. Instituţia publică de cercetare-dezvoltare în procesul de tranziţie la economia de piaţă. Suport de curs, SCIENTCONSULT, 1994